Acasă Zi de zi DNFD

DNFD

449
24

Cine a mai inventat şi visele astea? Îmi fac părere câteodată că oamenii sunt aşa după cum visează. Fiecare avem vise mai zglobii, mai umede sau mai paşnice… Fiecare avem un mod de a visa… cu ochii închişi sau cu ei deschişi. Fără doar şi poate că şi modul de a ne trezi din vis ne influenţează modul de a fi. Şi dacă eu nu vreau să mă trezesc din vis? Toată lumea îmi spune că mă încăpăţânez să fac asta, numai aşa, ca să fiu eu altfel. Dar dacă trăiesc un vis frumos? Nu asta mă face să fiu om ? Nu deosebit. Doar om. Ce rost are să ţin ochii deschişi? Vine vreun tir? Să vină. Am trăit frumos.

Visul meu… se petrece în fiecare zi. Aşa vreau. Să fie un vis. Mereu. Nu neapărat acelaşi vis. Dacă stau bine să îmi amintesc, până acum am avut multe vise frumoase.

Visez mereu la oamenii mei dragi. Visez că sorb din cafea şi din ochii lor vii. uneori e aşa aglomerat pe lângă mine, încât nu am timp să adulmec vraja din ochii tuturor… din cauza asta nu mă grăbesc când beau cafeaua. Şi vreau mai mult timp. Niciodată nu îmi ajunge. Câteodată simt lipsa unei perechi de ochi. Apăsătoare. Şi încă o pereche… Şi încă una. Uneori îmi vine să smulg lacătele ce ne strâng şi să spun: „Ţi se pare doar … Am ieşit la o cafea cu voi pentru că vă iubesc” Aş putea să stau şi pe o bancă şi să beau aceeaşi cafea, dar imaginară. Nicodată nu îmi ajunge timpul. Niciodată. Şi mereu intru în panică. A devenit prea… nepreţuit.

Visez alteori la clişee… Cluburi, lacrimi de fericire, lacrimi de durere, corpul frumos al omului iubit, dezbrăcat, sau îmbrăcat, aburi de vin, zăpadă, cai, munţi, pescuit, cântece, strângeri în braţe şi sentimente camuflate în non-sexualitate, toate cu pata trecutului pe ele. Unele doar ce au ieşit de la developat, altele sunt vechi de când mă ştiu.

Visez uneori, dar foarte rar… cel mai frumos vis. E… de nedescris. E de nepreţuit. E…. viu. De aceea nu vreau să deschid niciodată ochii. Vreau să rămână aşa cum e acum, când îl visez. E puritate, e gingăşie, e frumuseţe, e acel eu sinistru undeva ascuns în el, în visul meu. Pare la început a fi închistat în carapacea lumii. În acea carapace pe care de obicei fiinţele o asimilează cu timpul ca şi când ar face parte din corpul lor. Deşi e străină de ele. E o mizerie solidă în comparaţie cu fiinţele nude. El, visul meu părea că o poartă… dar nu observasem sub demnitatea falsă cu care o purta, tremuratul şi nesiguranţa prin care parcă întreba: „e bine să o port aşa? îmi stă bine aşa? ziceţi voi, căci sunteţi vise cu experienţă”. Dar nu. Visul meu e unic, ca întotdeauna. Simţea cât de mult îl deranjează carapacea. A lepădat-o imediat. Fără să îi pese ce va face fără ea dacă plouă. Însă l-am luat de mână şi i-am spus că vreau să fie visul meu. Nici mie nu îmi plac carapacele. Sau aşa vreau. Să nu îmi placă. Vreau să fie al meu… pentru că îmi oferă siguranţa că nu sunt ciudat, că nu sunt singur. Celelalte vise se vor răzbuna. Vor încerca să mă răpună. Mi-e frică. Mi-e frică să mă îndrăgostesc de visul meu. Dacă voi visa un vis? Sau dacă voi visa că visez visul meu frumos? Va mai fi visul meu?

Îmi clădesc viaţa din vise. Şi aş vrea să existe numai şi numai vise. Pentru că încă mă mai trezesc din ele… Ca în „Matrix” Şi el, visul meu, să fie liantul ce le menţine pe toate în jurul meu. Vrei să fii visul meu frumos?

Hei, tu, care planifici visele, poţi să mă laşi măcar acum în starea de visare? Lasă-mă! Promit să nu îmi pară rău. Deci…

DNFD (Do Not F**king Disturb)

Articolul precedentMircea Solcanu antrenor de fitness
Articolul următorCateva cuvinte despre tristete
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

24 COMENTARII

  1. Time closes in and ties me up
    I’m scared of conclusions,
    A lonely bastard in a trap
    Afraid of his delusions.

    I’m anguished as never before
    Exceeded by my fears,
    The walls that I’d like to ignore
    Entomb my life with tears.

    I guess the pain of love is sweet
    When hit by Cupid’s arrow,
    And even death seems a nice treat
    For walking paths too narrow.

    There’s so much love to give away
    In myriads of fashions,
    That I find solace when I play
    The game of empty passions.

    I know there isn’t any hope
    For time to grow me younger,
    But then I know time is aslope
    And feeds one’s every hunger.

    With tickets booked and weapons packed
    I’m on, aboard love’s cruiser,
    And if I am to die in war
    I won’t be just a loser…

  2. UN VIS? DE APRIL? DE AIEVEA?

    Sa visez? Trebuie totusi, nu am alta varianta. Se pare ca pentru indivizi ca
    mine, nu exista alt drum, alta salvare, desi…eternul desi…

    A face din propria ta sistere, propria ta emanatie umana, propria durere a existentei si a visarii
    tale o tema de meditatie pentru altii; a o rascoli la nesfarsit, asemeni unei „primaveri”…???

    Esti prea „touchable”, incearca auto-izolarea…

  3. 69DE~

    La început a fost Cuvântul. Sistere. Prima dată când l-am văzut, m-am întrebat ce dracu’ înseamnă. Am crezut mai întâi că e o greseală de typing, da’ prea le greşeai la fel. Pe urmă mi-am zis că „sistere” trebuie să fie pluralul (românesc) de la (englezescul-românizat sister = soră) şi m-am gândit atunci: „Uite ce cuvinte frumoase face brotheru’ meu!”

    Da’ acuma gluma s-a îngroşat şi „sister[e]” a rămas grea… de filozofie. [Ex-]sistere nu găseşti chiar pe toate drumurile. Noroc cu Wiki-sister-pedia. Şi noroc cu visele, că ne luminează mai mult zilele decat nopţile 🙂 . Ba, dac-o da ordin „Ză Drim Mastăr”, poate mai apucăm şi noi să trăim, nu numa’ să ne… egzistăm.

    8)

  4. FireMan~

    Dacă vine tiru’, dă-mi un bip. Să-mi iau costumul de Superman 🙂 . Sau de Supernanny, după caz 😛 .

    Nu de alta, dar poate e tir-ul cu vise, şi trebuie oprit. Că e păcat să dai colţul tocmai când tre’ să bage marfă proaspătă… Nuuuu???

    Super-Ţestoasa de ocazie,
    8)

  5. De cosmaruri nu vorbeste nimeni 😛 ? Sau tot vis e ? M,am trezit zilele pardon noptile trecute din cauza unui astfel de vis mai special 🙁 nici nu mai stiu cine ma urmarea 😀 Supernany nu era akolo 🙁

  6. GRID

    Nu cunosc „istoria” ta…, poate, daca as fi fost provocat, incercam sa fac „profilul” tau din textele, reactiile tale virtual exprimate… de avid, insatziabil subiect al cenitmetrilor fericirii… (intentzionat am „neglijat” anumite semne de punctuatzie…!!!) Stay happy cu cenushiul tau „grid”-ian…

  7. Petryk22~

    Coşmarul e tocmai faptul că de vise nu se poate scăpa. Faptul că avem uneori coşmaruri şi nu vise frumoase (sau neutre) are probabil legătură cu măsura în care constrângem visul să devină realitate. Visăm urât numai atunci când am uitat să visăm, dând visurilor noastre o încărcătură pe care nu o pot duce.

    Visele sunt crâmpeie de viaţă neasimilate, nemetabolizate cum trebuie şi în final… eliminate ca „resturi” de viaţă (prin ruşinosul orificiu numit „inconştient”). Visând, ne rumegăm puţin destinul şi ne adulmecăm vieţile. Însă uneori lăsăm visele pradă minţii (conştientului) şi atunci începem să ne facem probleme că visele nu sunt ceea ce am vrea noi să fie. Dar visele sunt numai ce vor ele să fie – după cum şi acţiunile noastre nu sunt determinate numai de voinţă ci şi – mai ales, aş zice – de ceea ce nu vrem.

    Cum n-a fost Supernanny? Păi cine crezi mătăluţă că te-a făcut să te trezeşti, ai? A venit sigur, îţi spun eu din sursă sigură 😉 , că altfel mai dura visul ăla urât, mult şi bine 😛

  8. 69~

    „Happy… cenuşiu” zici? hmmmm…. Măi, măi, tu ai ochi de artist!

    E adevărat că, din când în când, mi se pare şi mie că gridu’ s-a făcut scrum, dar asta e numai pentru că grid e un căluţ nărăvaş, care mănâncă numai jăratec – şi de asta lasă în urmă numai fum şi cenuşă. Dar e happy, că doar e căluţul lui Făt-Frumos, nu? N-are nici istorie, nici profil, căci e la fel de bătrân ca însuşi Timpul, iar „istoria” sa nu e altceva decât o poveste frumoasă…

    8)

  9. Senseless~

    păi visul ESTE deja realitate – tocmai de asta nu poate fi constrâns să devină realitate. atunci cand lăsăm visul să fie vis, se cheamă că îl lăsăm să fie real, nu doar un simplu produs al minţii şi imaginaţiei noastre.

    visăm nu ceea ce ne dorim, ci ceea ce avem deja, într-o formă sau alta.

  10. GRID

    Parca aud cuvintele respirate de o persoana care, dincolo de requiem-ul verdian (caci, cel mozartian e prea plin de „optimism”, nu?!) cotidian resimtzit, are taria (nu doar potentza!) de a respira eterna interior respirata hibernala „fericire”… Ce tasty suna… Parca vizualizez introspektzia lui Modigliani…, parca tastez glacialitatea lui Margareth Miller… „nici o primavara nu va putea topi gheatza din sufletele celor pentru care in fiece zi este iarna”… (traducere poate prea sadica, dar pertinenta)… parca ma „redescopar”…

  11. hmmmm…, nu sunt deacord grid visul e vis si nu e real iar realitatea e realitate. Visul nu poate fi distrus dar realitatea poate fi distrusa daca visam cu ochi deschisi sau mai rau traim din vise 🙁 Cand te urmareste cineva sau mai rau nu cred ca vrea cineva sa fie real :p

  12. Petryk~

    daca visezi ca te urmareste cineva, sigur te urmareste ceva. de asta am zis ca visul e real – pentru ca nu e o inventie, nu visezi ce vrei sa visezi, sau ce-ti doresti. visezi ce ti s-a intamplat, dar sub o forma schimbata, codificata in simboluri.

  13. Petryk~

    Bine, mey, bine… Dar de fapt FireMan nu cred că se referea deloc la visele visate, ci la cele trăite. Astea sunt cu totul altceva, chiar dacă tot „vise” le numim.

    Pentru că visele sunt de trei feluri – visate, trăite şi imaginate. Noi, luaţi cu vorba, am cam făcut varză din cele trei, vorbind la grămadă de ele.

    Visele visate uneori nici nu ni le amintim – nu au un impact prea mare asupra noastră, chiar dacă sunt coşmaruri. Cel mult, dacă le acordăm atenţie, ne pot spune câte ceva despre trecut, prezent sau viitor. Aici intervine Mama Omida. Şi Freud.

    Visele trăite, prin natura lor efemeră, sunt cele care ne marchează cel mai mult, pentru că ne fac să simţim în modul cel mai acut cu putinţă ce este şi cum trece timpul: o poveste de iubire e un vis frumos din care nu am vrea să ne mai trezim; copilăria e un alt vis pe care-l strângem la piept o viaţă întreagă, şi aşa mai departe. La astea se referea, cred, FireMan.

    Visele imaginate sunt cele la care se referă expresia: „a-şi face visuri” – adică ceea ce, imaginându-ne doar, ne închipuim că şi trăim. De pildă, America reprezintă visul de libertate şi bunăstare al omenirii: „Lumea Nouă”. Însă dacă vrei să transformi visul trăit în realitate, îl distrugi. America e un exemplu foarte bun în acest sens – acolo totul pare perfect. E o perfecţiune construită cu asiduitate, prin muncă. Însă culmea, perfecţiunea „construită” în acest fel (prin „traducerea” visului în practica vieţii) te oboseşte şi ajunge să te dărâme, pentru că e un efort nejustificat. Ai visul, dar te opreşti de la a-l trăi numai pentru că vrei să-l permanentizezi şi să-l faci prizonierul tău, să-l strângi în braţe şi să nu-i mai dai drumul niciodata. Până la urmă însă, visul construit îţi scapă printre degete şi nu te poţi bucura de el în mod real.

    Trebuie să ştim să ne trăim visele, căci altfel timpul va trece pe lângă noi…

    8)

  14. Vorbind de cele trei feluri de vise:

    Cele traite si imaginate sunt la ordinea zilei..vrei nu vrei dai de ele,le infrunti,le savurezi, dar pentru mine tot mai enigmatice mi se par cele visate.Mi se par necontrolabile,chestii la care nu te-ai mai gandit pana acum intr-o combinatie foarte ciudata.

    Cel putin in cazul meu mereu au fost mai socante decat celelalte doua..si mai greu de realizat..ori le uit pana ma trezesc..ori chiar nu visez:(

  15. De ar fi totul asa usor pe cat pare 😛 poate daia ma fascineaza asa mult pana la urma..ca nu le pot avea..ca in real life
    Accept si cosmaruri..numai sa fie ceva :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here