Sunt intr-unul din acele momente cand simt nevoia sa merg la un psiholog sa discut despre problemele recente. Totusi, pana sa fac acest pas, m-am hotarat sa-mi impartasesc cu voi, aici gandurile recente care ma framanta.
Am plecat din Romania in 2011, prima data in Olanda la masterat apoi de cateva saptamani in Anglia la doctorat. Nu am avut vreodata o relatie stabila pana acum (ii admir in mod special pe cei care reusesc sa faca asta in Romania), dar “ceasul meu biologic” si nevoile mele emotionale ma fac sa-mi doresc asta din ce in ce mai mult.
Cam asta ar fi partea de background personal.
Vineri seara: ma vad cu un tip draguuuuut, italian, doctorand si el, dar la alta facultate. Ma duce la o terasa foarte fancy, pe acoperisul unei cladiri inalte, bem cateva pahare, ne uitam la apusul de soare si povestim de toate. Cand se intuneca, ma conduce pana acasa, ma saruta pe strada, in fata blocului (a fost prima data cand am fost sarutat pe strada) si apoi pleaca.
Evident ca in seara respectiva si a doua zi, visam la cat de frumos a fost totul, si imi imaginam diverse scenarii (I know, I’m a girl… don’t blame me). Fluturasi in stomac…
Sambata seara, am stabilit ca ne vom vedea in club, dar el va fi cu gasca lui de prieteni (face parte dintr-o echipa de rugby gay… cat de tare poate sa fie… 🙂 ) Apare si nenea italian, sa-l numim L. Imi face cunostinta cu prietenii lui, lumea incepe sa bea si sa danseze. L si cu mine iesim din cand in cand in curte la o pauza de tigara (L fumeaza). Povestim noi diverse, ne sarutam, dar la un moment dat apare si faza cu ce ne dorim: Eu – ideal un boyfriend, dar fiind nou in oras, ma bucur sa cunosc si niste amici noi, eventual sex ocazional… El zice ca nu cauta relatie momentan bla, bla bla… Zic eu, ok… we could have sex. Zice ca nu vrea sa amestece amicitia cu sex-ul si ca vrea sa ramanem amici. I-am zis ca nu cred ca nu s-a “distrat” cu unii din coechipierii lui. Si-i zic ca de exemplu imi place mult de S. (unul din coechipieri). Imi face cunostinta cu S., dar S., nu pare prea interesat de mine… mai trec cateva pahare si dansuri, si il vad pe L. mergand la S. si incep sa se sarute virtuos. Zici ca faceau scuba diving unul in gura celuilalt, de fatza cu mine… In momentul respectiv a inceput sa ma doara destul de tare. Ma simteam tradat. Mai mult decat atat, eu nou picat in haita lor de lupi, nu cunosc inca exact care sunt relatiile dintre ei si tot background-ul si ma simteam extrem de singur. Spre norocul meu a venit un amic pe acolo si a mai incercat sa ma linisteasca. Apoi am mers la un alt club. Ajung acasa noaptea pe la 3, L. imi trimite SMS ca de ce am plecat fara sa zic nimic. N-am avut nervi sa-i raspund, dar cand m-am trezit (la 6 dimineata, n-am mai putut sa dorm) i-am scris ca am vazut ca era ocupat si nu voiam sa-l deranjez…
Acuma. Cand am ajuns noaptea la 3 acasa, am plans cam jumatate de ora in hohote. Dimineata am mai bagat o tura de plans. Am stat si m-am gandit. Da. M-a durut foarte tare gestul lui L. si nu a procedat deloc nici elegant, nici frumos. Dar era si mult alcool implicat si cine stie mai ce. Dar cred ca asta nu m-a ranit atat de tare. Cred ca cel mai tare am suferit din cauza sentimentului de singuratate in mijlocul grupului lor. A nevoii de afectiune din partea unui first boyfriend. A nevoii de suport emotional din partea prietenilor apropriati pe care inca nu mi i-am format in Anglia…
Si acum, revenind la ideea initiala, cred ca am trecut prin destul de multe schimbari in ultimii cativa ani si in special in ultimele cateva luni. Cred ca ar fi bine sa vorbesc cu un specialist… Am o nevoie destul de acuta de afectiune si protectie. Ma simt singur si vulnerabil si e un sentiment extrem de nou pentru mine. In general ma simt mai stapan pe viata mea… Profesional lucrurile par destul de ok insa ma simt usor anxios si ma tem ca nu cumva dezechilibrele si anxietatea de pe plan personal sa-mi afecteze si performantele profesionale. I need close friends. Am vorbit azi pe skype cu una din cele mai bune prietene si m-am mai linistit un pic. Dar ea e departe… Si eu sunt din nou, intr-o tara noua, intr-un oras nou, incercand sa-mi fac prieteni noi. La 27 de ani… it’s not that easy anymore…
In mare parte, un psiholog iti va spune ca problema e data de dorul de casa, banuiesc ca nu-i usor printre straini.
Ocazii de socializare vor mai fi, important e sa crezi ca nu toti barbatii vor avea comportamentul lui L.
Incearca sa-ti faci prieteni (mai ales heterosexuali care au o viziune ok asupra homosexualitatii) si poate nevoia unei vizite la psiholog va disparea.
@Michel-Angelo
Prin bunavointa ta, am citit articolul aseara inainte sa il dai la publicare.
Lucrurile nu sunt prea complicate, prin prisma meseriei mele si eu stau departe de casa si ma apuca si pe mine dorul pe acolo.
Eu zic sa lasi psihologii in pace. Dau dependenta. Si nu cred ca vrei sa devii dependent de acea sedinta saptamanala unde un individ sta si te asculta iar tu scoti banutul din buzunar.
Socializeaza, nu te “ascunde” si nu te limita doar la munca si acasa.
Si chiar daca prietenii si prietenele iti sunt departe, exista skype, viber etc. Evident nu iti vor putea da si o imbratisare atunci cand ai nevoie pentru ca sunt la distanta, insa ei vor arata mai multa empatie decat un psholog pe care il platesti sa fie empatic si sa te asculte.
Michael, nu trebuie sa plangi daca esti un om liber si responsabil in fata priopriilor alegeri. A te inchide in propria cochilie nu este o solutie. Increderea se castiga cu timpul. Atitudinea ta e normala deoarece faci trecerea de la relatiile pasagere la o relatie stabila. E normal sa ai aceste framantari. Cu toate acestea e nevoie de rabdare, curaj, si altruism. Va trebui sa ai curajul de a te uita in oglinda si sa-ti placa de ceea ce vezi. Atitudinea ta denota setea puternica de afectivitate. Odata rezolvata aceasta problema si anume echilibrul emotional vei fi mult mai motivat din punct de vedere profesional. Psihologul iti va lua banii dar nu iti va rezolva problemele. Incearca sa cunosti ceea ce iubesti dincolo de aparenta. E usor sa te indragostesti de fizicul unei persoane mult mai greu e sa indragostesti de caracterul ei.
Eu gasesc a fi utila psihoterapia. Sunt momente in viata pe care nu le poti depasi, un impas din care nu prea stii cum sa iesi. Cel mai important e sa recunosti ca ai o problema.
Romanul, insa, nu prea stie de psiholog… si daca-i recomanzi, o sa spuna “ce-ai, dom’le? nu-s nebun!” 😀
@Trevor
Am cunoscut cativa psihologi, si culmea cativa chiar din breasla noastra. Atat vreau sa spun, ei erau niste epave umane iar vietile lor erau haos total. Ei cum ar fi sa mergi la unul din asta care el insusi e varza, si sa cauti sa iti rezolvi problemele. No way!
De aia exista familie si prieteni. Ca sa ne fie alaturi, oricat de departe sunt de noi.
Si de aia trebuie sa fim puternici si sa invatam sa ne ridicam de jos atunci cand altii ne-au doborat.
Update: Am fost la psiholog! 🙂
Am observat ca multi ati mentionat ca sa nu merg pentru ca se plateste… Well am invatat in Olanda sa fiu atent cu banii, si fiind student nu a trebuit sa platesc nimic. E un serviciu asigurat de catre universitate.
Dar dincolo de asta sunt de acord cu Trevor. In anumite situatii nu e suficient sa te imbratiseze prietenii sau sa faci un skype call catre prietenii care sunt departe fizic.
Uneori ai nevoie de expertiza profesionala a unui specialist.
Problema majora, din punctul meu de vedere nu este dorul de casa. Nu m-am simtit niciodata “acasa” in Romania. Problema este lipsa unui network de prieteni care sa ma suporte moral aici. Stiu, Rome wasn’t built in a day, o sa-mi fac prieteni apropriati in timp si aici… dar momentul de “tradare” a lui L. a survenit intr-un moment nepotrivit pentru mine pe plan emotional si m-a prins cu garda jos. It won’t happen again! 🙂
Apreciati-va prietenii apropriati pe care-i aveti. Nimic pe lume nu ma face mai fericit decat sa ies la o bere cu prietenii apropriati, la un film, sa povestim diverse, sa luam cina impreuna, sa-i barfim pe altii 😛 You get the point: sa fim impreuna 🙂
@Michel-Angelo
Nu e vorba ca sedinta la psiholog se plateste. Ala e doar u detaliu. Ci ca il platesti ca sa te inteleaga sau se te asculte.
Eu imi rezolv altfel problemele, poate si din cauza ca am trait in aceeasi casa cu un psiholog cativa ani si nu am incredere in ei.
L e porc… ar zice Elena Carstea 😛
Strange cativa entuziasti si faceti o coregrafie pe http://www.youtube.com/watch?v=k-BgBs_Xxok cand au meci. Priceless! 🙂
Trevor,psihologul nu ajuta la nimica…am aflat de mine de la 12 ani si am si inceput sa ma vad cu barbati la varsta aia,am avut N trairi,experiente si foarte multe ganduri la care credeam ca nu o sa stiu ce sa fac si cum sa actionez,chestii care la o varsta de genu si neavand pe nimeni cu cine sa vorbesc inafara de mine nu sunt foarte placute…aici pt Angelo Tot ce conteaza cel mai mult e sa te hotarasti exact ce vrei de la viata!
“Povestim noi diverse, ne sarutam, dar la un moment dat apare si faza cu ce ne dorim: Eu – ideal un boyfriend, dar fiind nou in oras, ma bucur sa cunosc si niste amici noi, eventual sex ocazional… El zice ca nu cauta relatie momentan bla, bla bla… Zic eu, ok… we could have sex”
Asta arata ca nu esti destul de hotarat ce vrei.ori sex ocazional ori boyfriend.nu prea se leaga astea 2,acuma o sa vina faza cand o sa zica toata lumea ca “fara sex nu poti sa ajungi sa ai bf ,sau ceva de genu” chestia aici e ca daca o sa dai de persoane care cauta doar sex slabe sanse din aia sa devina ceva mai mult.In majoritatea cazurilor nu ajunge nimic mai mult decat un simplu one night stand.Daca iti doresti bf cu adevarat prima data fa-ti prieteni si eventual daca iti place de cineva si ganditi cat de cat la fel,va si placeti eventual,atunci aruncate la mai mult.Dupa cum sti cel mai bun bf e cel care iti e prieten 🙂
App prieteni nu e greu deloc sa iti faci,poti sa ai si 50 de ani si 15 ani si sa locuiesti in africa,america etc
Daca chiar vrei poti!In final parerea mea si sfatul meu ce pot sa til dau e : sa te hotarasti exact ce vrei de la viata si sa lupti sa ai parte de tot ce vrei 😀 Usor de zis si usor de facut daca iti doresti cu adevarat ceva 😀
Trevor,am uitat sa mai continui la ce iti ziceam :))
Deci tanar,multe pe cap la care nu stiam sa actionez si totusi cel mai bun psiholog pentru noi suntem noi!Gandesti intens la ce vrei si inveti din toate experientele bune si rele si asta te ajuta sa treci peste orice 🙂
Io nu înțeleg de unde atâta ură pe psihologi. Ca în toate meseriile și profesiile din lumea asta, există unii care-și fac treaba și unii care nu. Nu cred că trebuie să privim psihologii doar prin prisma a câțiva indivzi care și-au luat diploma la Spiru.
Eu cred că psihologii sunt utili, mai ales în vremurile pe care la trăim. Nu cred că în trecut omul era pus față în față cu schimbarea, sau măcar cu situații noi, precum astăzi. Mai adaugă și detașarea de familie, presiunea zilei de mâine, a siguranței locului de muncă, tendința de însingurare combinată cu reducerea timpului liber și toate astea garnisite bine cu o minte capabilă să pătrundă lucrurile mai în profunzime, și ajungi să crezi că ajutorul specializat e o soluție viabilă.
Cred că psihologul nu poate fi înlocuit de prieteni în toate cazurile, și-apoi sunt lucruri pe care le discuți mai bine cu un străin care privește altfel lucrurile și care nu doar ascultă, ci aduce și soluții. Ce dacă cere bani, asta e meseria lui și cât timp ședințele cu psihologul își ating scopul, nu văd unde e problema. Mai bine plângi la psiholog decât să râzi la psihiatru. Preferabil e să dai banii psihologului decât să ajungi să-i dai pe medicamente după ce problemele de pe plan psihic au repercusiuni și pe plan fizic.
Ca idee, în sport se aplică foarte bine metoda cu psihologul, mai puțin în România unde încă nu se face distincția între psiholog și psihiatru. Aproape toți câștigătorii de competiții majore au un psiholog în spate (inclusiv Cristiano Ronaldo la Real Madrid). O singură dată o echipă a României a avut psiholog și atunci am luat un bronz fix pe terenul țării gazdă, după ce cu nici 24 de ore înainte am pierdut o semifinală la îndemână și toată lumea era șocată.
Daca ai atata maturitate incat sa plangi pentru atata lucru, no comment ! 8-I
Rediam,nu stiu unde ai vazut ca e vorba de ura la adresa psihologiilor dar nu e vb de ura.In cazul de fata chiar sunt inutili,daca doar de la atata sa ajungi la psiholog e trist:) e o chestie ce el trebuie sa o gandeasca si sa actioneze,la 27 de ani totusi trebuie sa fi destul de matur sa treci peste fleacurile astea…Mai ziceam de avea eu stiu ce relatie de 10 ani cu careva si ii dadea viteza si in acei 10 ani nu mai avea legaturi cu nimeni si nici familie si etc,cazuri mai grave unde da este util un psiholog.Dar parerea mea ca la cazul de fata e inutil 🙂
Eu zic să nu ne mai slăvim părerile pe post de certitudini așa doar fiindcă nu costă bani. Un om poate apela la psiholog ori de câte ori simte nevoia, nu văd unde e problema, Nu toți avem aceleași mecanisme de gândire, nu recepționăm identic un sentiment, avem grade diferite de suportabilitate, iar ceea ce mie mi se pare un fleac, ție îți pare problemă existențială și viceversa. De aia nu găsesc potrivită în astfel de cazuri apărarea cu vehemență a unei idei.
Aici s-a prezentat o situație în linii mari și conectată cu un eveniment concret, putem să-l numin declanșator. Problema nu cred că a apărut din cauza unui eveniment singular, iar totul e mult mai complicat. Pentru noi e mai ușor, nu? Doar vorbim de pe margine.
Rediam,zici sa nu ne mai slavim parerile pe post….”Un om poate apela la psiholog ori de câte ori simte nevoia, nu văd unde e problema” atata ajunge sa te citez ca totusi asta e o parere ce spui tu acuma,e parerea ta.Daca stai sa gandesti logic aproape tot din ce se discuta pe blog sunt ori din pareriile fiecaruia ori din experiente.Ai dreptate,se poate pt noi sa fie fleac si pentru altcineva sa para o problema grava.Nu interzice nimeni sa nu mearga omu la un psiholog daca vrea si simte nevoia,dar din moment ce a scris aici se astepta la un feedback,un sfat ceva sa vada cum sa actioneze 🙂 Eu am transmis ce am avut de transmis lui Angelo daca asculta ceva e treaba lui sau daca asculta ceva de oricine dintre noi care am comentat… 🙂
Cred ca nu m-ati inteles bine… in alte discutii am explicat mai pe larg, dar la momentul in care am postat acest articol, poate nici eu nu am inteles bine.
Imi bag pula in L… gestul lui a fost nasol, dar a fost si alcool implicat, si abia il cunosc pe om, nu stiu ce-i de capul lui… Asta nu a fost motivul caderii mele. A fost doar picatura care a umplut paharul. Ma durea sa fiu in mijlocul unui grup de oameni, nou venit, intr-o tara straina, din nou, luat (aproape) totul de la zero pe plan relational cu cei din jur.
Ei toti se stiu intre ei de ani buni, iar eu am picat fix in mijlocul a cine stie ce…
Sentimentul de singuratate si vulnerabilitate a fost cel care m-a facut sa cad. Iar astia care sar imediat cu judecati pripite, ar face bine sa incerce sa se puna in locul celui pe care incearca sa-l judece 😛
Raman de parere ca psihologul are rolul lui, la un moment dat.
SoulEater, nu-mi spune tu ca la 12 ani, conversand cu tine insuti, ai gasit solutia tuturor problemelor. Poate asta crezi tu.