Noianul de evenimente din ultima vreme m-a facut sa realizez un adevar mare cat lumea, pe care ne chinuim deseori sa il descoperim din nou si din nou, si anume ca… roata este rotunda. Adevarul ca cine este astazi pe val, maine poate sa nu mai fie, cine este astazi acoperit de glorie, maine poate fi acoperit de flori, si toate acestea pentru ca… roata se invarte.
Momentul de revelatie al identificarii formei geometrice pe care o are roata il poate face pe om mai bun, mai tolerant sau cel putin mai reticent in raportul cu pretentiile sale de infailibilitate. Ati privit vreodata in fata un caine de rasa, un caine luptator? L-ati privit vreodata, poate in vreun documentar (sper ca nu pe propria piele!) cum ataca? Cum ii este privirea, cum tinteste direct, in ochi, pe cel pe care vrea sa il puna la pamant? Exista o noblete a agresorului care se stie puternic! Este cainele care are curajul atacului din fata, chiar daca uneori acesta poate deveni riscant, el face acest lucru natural, pentru ca… nu stie sa faca altfel. De ce? Pentru ca este de rasa!
Am vazut insa deseori situatia in care doi-trei catei de pripas, carora le faci o mare cinste spunandu-le catei, cand cei mai multi le spun maidanezi, cum incearca sa atace. Fac multa galagie, se invart in jurul celui atacat, il privesc, dar intotdeauna de jos, pentru ca…nu pot ajunge la statura celui pe care il ataca si… pandesc. Poate un moment de neatentie, o privire indreptata in alta parte, se poate transforma intr-un avantaj decisiv, care sa permita triumful vietii lor: o muscatura de picior! Ce fericire pentru o potaie! Sa musti si apoi sa fugi! Doar-doar iti mai iese in fata candva o situatie in care sa mai poti musca o data. Iar in rest… doar sa latri!
Asa-i ca viata cainilor este grea?! Ce vina are maidanezul ca nu s-a nascut un caine de rasa? Ca doar atata stie sa faca! Nu-si poate depasi statutul de potaie! Este pur si simplu… mic. Ce vina are cainele ca nu este cal? Si ca oricat s-ar stradui, nu ii poate modifica destinul acestuia, ci doar i se poate incurca intre picioare? si totusi vina apare cand maidanezul se crede om, iar omul se crede Dumnezeu. Cand credem ca avem dreptul de a modifica vietile altora, ii luam omului dreptul de a alege.
Am vazut in multi oameni disperarea in fata suferintei si a mortii. In acele momente vulnerabilitatea poate atinge cote imense. Am vazut insa destui oameni ramasi demni, verticali, pana in ultima clipa indiferent de situatie si m-am intrebat cum e posibil asa ceva? Oameni care pot privi in fata reusita si esecul, cu aceeasi ochi limpezi. Oameni care, desi se afla la pamant, gasesc resurse sa se ridice mai presus de gunoaiele lumesti pentru ca ei cred. Fie ca suferim de o boala fizica, sau de o durere sufleteasca, fie ca trecutul ne apasa sau ca viitorul ni se pare incert, fie ca purtam dupa noi urma muscaturii vreunui maidanez, nimeni nu ne poate impune atitudinea in fata suferintei.
acest articol am sa-l iau ca pe un sfat 🙂 ms :d
place piesa… alalalalila
Ia-o cum vrei tu. 🙂
ideea cu “nobletea agresorului” deriva din elogiul adus “omului superior” de catre nietzsche, elogiu care a fost prost inteles de multa lume, cea mai notorie “aplicatie” a acestei neintelegeri fiind cea a nazistilor in privinta “rasei ariene pure”, nazistii acaparand ideile lui nietzsche in ciuda totalei aversiuni a lui fata de acestia si a dispretului sau fata de intelegerea superficiala a doctrinei sale.
mie imi plac foarte mult cainii, insa trebuie sa recunosc ca un caine de rasa e un caine “ameliorat” de om in sensul cultivarii anumitor calitati (printre care si agresivitatea, in cazul cainilor de aparare si paza – si mai ales in cazul celor de lupta). exemplul dat cu haita de maidanezi imi evoca iarasi observatia lui nietzsche asupra mentalitatii de turma, caracteristica a omului slab (si sclav), zis “inferior”. pot sa apreciez forta salbaticiei absolute si rezistenta in fata unei haite dezlantuite de “javre” (sau “potai”) care nu ar izbuti nimic prin ele insele, pe cont propriu. insa nu inteleg unde bati.
cum distingem intre cine e potaie si cine e “de rasa”? ca nu e deloc simplu. in primul rand, cainele de rasa e un caine cu stapan, deci nu un caine liber. faptul ca nu se aduna in haite tine de faptul ca nu poate s-o faca, nefiind liber. pe cand o potaie este libera. musca si fuge cand pofteste. cat despre oamenii care se cred dumnezeu, iarasi sunt de acord, insa nu cred ca putem sti in vreun moment cine se crede dumnezeu si cine nu. pentru ca in momentul in care gandim “asta se crede dumnezeu”, noi insine ne credem dumnezeu. cine suntem noi sa judecam?
cat despre “demnitatea” in fata suferintei, nu o consider neaparat ca fiind o trasatura nobila. stoicismul e adeseori o forma de prostie cu ciucure. nu e frumos sa mori frumos. moartea e oricum urata si noi in realitate o dispretuim, tocmai pentru ca ne e frica de ea – atunci, nu are rost nici s-o infrumusetam, nici sa avem o atitudine falsa in fata ei. demnitatea e o virtute nedemna de numele sau, caci toti oamenii demni ascund pacate de care nu pot fi demni. demnitatea e o fatada – o vitrina menita sa vanda bine ce-i in interior. nu e o virtute pentru sufletul omului. un om pentru el insusi nu e “demn”, ci pur si simplu cineva care nu se sfieste sa fie om, cineva caruia nu ii e teama sa-si arate slabiciunile (fara a incepe sa faca parada cu ele – asta fac numai oamenii demni, care “infrunta” -chipurile- ceea ce in realitate, in forul lor interior, nu pot suporta).
8)
Grid:
Mie imi plac pisicile. Alea negre sunt preferatele mele. Unul din tatuajele mele reprezinta o felina. Era neagru la inceput, insa s-a mai decolorat intre timp.
Da da dar pe mine ma muscat mine un caine cand eram mic 🙁 imi plac doar cat sunt micutzi :p