No menu items!

Diarişti cu perspective

Acelasi autor

Revelatie spirituală…

Gândiţi-vă un moment la prima întâlnire veridică, ce v-a oferit iluzia unei alte vieţi, împlinite. La entuziasmul care v-a cuprins sufletul că în sfârşit...
Sine nomine
Sine nomine
Mă pierd în ea..în vanitatea timpului,şi ştiu că nimeni nu-mi va asculta rugile şi ştiu că niciodată nu mă voi trezi în eternitate.Lupta mea vicioasă pentru oprirea timpului este redundantă.Încă visez la copilărie,la vârsta fără griji.Ştiu că încă sunt un prizonier al mult iubitei inocenţe.Navele de cristal de întorc.Ca un fior fierbinte încearcă sa pătrundă în portul sufletului meu,dar un val rece,gol din interior le-au respins.În acest val silenţios al timpului,încerc să sa găsesc momente îndelungi,în care sa îmi îndeplinesc dorinţele.Dar sclavul timpului mă anunţă cu un sunet apatic pentru a mă trezi din visare.Bătăile acelei inimi de piatră anunţă degradarea,pe zi ce trece,a prosperităţii mele spirituale.

Jurnalele au un efect psihologic puternic şi îi dau autorului senzaţia unui public, a unui spaţiu personal, chiar daca în cele mai multe cazuri cel care îl scrie nu doreşte să fie descoperit. Jurnalul poate fi folosit ca şi o agendă, în care poţi planifica activităţi viitoare sau pur şi simplu înregistrezi ceea ce s-a întâmplat în cursul unei zile.

Mulţi consideră că jurnalul este un prieten aparte, dar ca efect invers, autorul jurnalului poate deveni un introvertit, o persoană care nu poate socializa ca înainte. Un alt avantaj al jurnalului este acela că a fost folosit ca formă de terapie, unde bolnavilor psihici li se propune o modalitate de a se vindeca.

Dear Diary...
Dear Diary...

Şi DarkQ.net rămâne pentru mine un jurnal, un spaţiu colectiv în care părerile demne de conspectat sunt apreciate. Aşa că se simte azi o întoarcere la formele clasice, la cele tradiţionale şi la gândirea coerentă, o gândire care propune o viziune existenţială, o retrospectivă a evenimentelor importante din viaţa noastră.

Pentru că noi, gay-ii suntem minunaţi atunci când ştim sa ne descoperim în ceilalţi. În măsura în care noi înşine vrem să ne impunem, vrem să epatăm, facem spectacol din viaţa noastră (un exemplu elocvent ar fi paradele, cu care sunt de acord, dar nu la un nivel atât de mediatizat pentru că deseori cei care participă sunt blamaţi), suferim că nu suntem înţeleşi, pierdem bucuria şi revelaţia de a ne descoperi.

Nu avem nevoie de alţii daca ne avem unii pe ceilalţi.

18 COMMENTS

  1. Intr’adevar, e o bucurie sa citesc autori fara nici o asemanare intre ei, unici, fiecare cu viziunea si oful sau. Sper ca aici sa demonstram ca nu suntem niste clisee, stereotipii ci, dimpotriva, inafara faptului ca avem in comun atractia fata de acelasi sex, suntem oameni cu toata diversitatea posibila in acest caz: barbati, femei, tineri sau batrani, ingineri sau filologi, teisti sau ateisti, celibatari sau cu familie, iubitori de jazz sau de tehno, s.a.m.d. pe scurt: toate culorile curcubeului. Am cateodata impresia, dupa ce citesc acest blog, ca dam prea mare importanta sexualitatii, ca defapt nu ne identificam doar prin sexualitate, ca omul e un lucru ceva mai complex. Sper ca, daca avem cititori heterosexuali, sa constate acelasi lucru. Daca vorbim despre “întoarcerea la formele clasice, la cele tradiţionale şi la gândirea coerentă” trebuie sa recunosc cu umilinta ca nu am sesizat niciodata plecarea, renuntarea la gandirea coerenta. Sigur, aici intervine insusi conceptul de jurnalism, mass-media fiind nu doar oglinda unei societati dar si un mare educator. deci permiteti-mi sa nu consider jurnalism otv-ul, click-ul, s.a. “Nu avem nevoie de alţii daca ne avem unii pe ceilalţi”. Simt ca nu inteleg fraza citata, motiv pentru care nici nu vreau decat sa cer o dezvoltare a frazei. Toate cele bune, Paul.

  2. Ei bine, Paul sunt adeptul unei mai mari dezvoltari a spiritului de colegialitate, de ajutor reciproc, dar mutual (nu e nevoie sa spunem tuturor ca am ajutat pe cineva) dintre membrii unei comunitati, asa cum este comunitatea LGBT. Sper sa ma intelegi. Toate cele bune si din partea mea.

  3. Din pacate nu,dar putem incerca o reunire a catorva membrii ai comunitatii LGBT(intr-un cadru mai restrans).

  4. Fiecare forma de media are puplicul ei indiferent de ceea ce numim noi calitate. Alegerea apartine de individ, n functie de cerinta lui de calitate, care nu este aceeasi pt toti. Tot la fel alegi daca iesi in prima linie sau ramai ascuns ajutand mutual. E  alegerea fiecaruia.

  5. cine isi mai anunta  dorinta unei reuniuni? pana acum sunt eu (paul), smog si robert

  6. Ahh..sambata asta plec la alba-iulia a picat nasol..dar astept urmatoarea intalnire

Comments are closed.

Vezi si...

Iarta, uita, iubeste din nou…

“Nu stiu cand ai incetat sa-mi mai placi. Nu stiu cand totul s-a rupt. Nu ma gandesc la tine decat cu parere de rau ca suferi.” Acestea sunt vorbele care intr-o seara de octombrie tarziu s-au pisat cu bolta pe Suflet, l-au tavalit in praful durerii si l-au aruncat...

Articole din aceeasi categorie