Acasă Zi de zi Despre varsta.

Despre varsta.

466
22

In dimineata asta m-am trezit tusind urat, la fel si de cateva ori in timpul noptii.  Asa ma trezesc dimineata de ceva timp, nu prea mult,  incoace. Cauza e reprezentata de tigari, desi nu fumez mai mult decat de obicei, limitandu-ma la un pachet pe zi, in ultima vreme stau mai slab la capitolul timp liber si fumez cate doua de-odata. Si in timp ce tuseam ma gandeam cu capul cufundat intre perne la un vecin de la Ploiesti care a murit acum cateva luni din cauza plamanilor, era fumator si spritar dedicat. 

Imi spuneam „a murit la cincizeci si ceva de ani, cand inca era pe picioare, desi mai cocosat de fel, inca se tinea, muncea, si avea planuri de viitor. Asa cred ca as vrea a imi incheie Dumnezeu socotelile cu viata, cand inca sunt pe picioare, nu suficient de batran incat sa zac in boala”. E o vorba- „cand esti batran, totul se misca mai greu, inclusiv bolile.

Nu sunt in vreun moment de depresie, pur si simplu ma gandesc cateodata la viitor, si cum partenerul mi-a dat acum cateva zile un mesaj intrebandu-ma „daca nu o sa infiem si noi un copil, cine o sa aiba grija de noi la batranete?”, mi-am imaginat variante si planuri. Nu sunt genul care si-ar trage un copil, doi, numai pentru acest scop, de a avea grija de mine mai tarziu, cel putin deocamdata nu simt nevoia sa am copii. Dar nici nu bag mana in foc pentru ceva, pentru ca nu am de unde sa stiu cum voi gandi peste douazeci de ani, cum imi va fi viata, daca voi da de temeri, daca voi avea regrete. In cazul acesta parerile oamenilor mai in varsta ar fi binevenite.

Nu cred ca o astfel de preocupare este specifica unei clase mediocre in contextul in care cineva s-ar axa pe realizarile nu neaparat materiale cat mai grandioase din timpul vietii, pentru ca nu toata lumea va privi inapoi vazand o realizare ce a schimbat ceva pentru altii, si nici nu este despre asta postul. In fond cu totii suntem oameni si probabil ne vom intalni la batranete in parc jucand sah sau table.

Ce variante are un barbat gay pentru a-si pune bazele unei batraneti linistite, fara sa traiasca in singuratate?

  • Pentru cuplu de barbati, sa se alieze cu un cuplu de femei si sa conceapa unul, doi copii, ambele cupluri stabilind reguli de fraternitate si respect, locuind impreuna intr-o casa in care fiecare sa aiba spatiul necesar.
  • Pentru un barbat, in cazul in care are serioase probleme in a avea o relatie stabila cu alt barbat, neavand noroc in dragoste sau neputand sta cu o femeie, sa se fraternizeze cu o lesbiana.
  • Barbatul, cand crede ca si-a trait tineretea dupa bunu-i plac, avand in vedere ca nu prea il mai duce puterea in cele amoroase, sa se faca om de casa si sa dea anunt la matrimonale: „barbat stabil financiar, caut o femeie de aceeasi varsta, stabila financiar, cu care sa imi impart restul vietii”.
  • O alta varianta ar fi ca barbatul, ajuns singur,  sa-si ia o ingrijotoare zilnica in schimbul promisiunii la notar ca ii lasa ei apartamentul.
  • Barbatul poate alege sa traiasca singur, inca din tinerete avad grija de corp si de minte, pentru a nu avea nevoie de ajutorul nimanui la batranete, dar in final tot va trebui sa aiba parte de ajutorul cuiva.
  • De asemenea, daca are o familie mai numeroasa, poate alege sa stea la o ruda, simtinndu-se mai mult sau mai putin in plus, asta si in masura in care va fi primit si cu ce cost.
  • Sau, retragerea intr-un azil decent,  de lux.

Eu am luat in considerare ideea de a-mi face cu partenerul un fel de asigurare  care sa-mi asigure un venit decent inca de la varsta de cincizeci si cinci de ani, avand in vedere ca statul ofera pensiile la o varsta la care nu stiu daca vom mai fi in putere de munca, sau daca mai apucam varsta respectiva. Dar parca oricum as planui sa fac, tot la una din variantele de mai sus as ajunge. O alta varianta (la care nu stiu de ce am impresia ca au apelat multi oameni inca din tinerete) ar fi retragerea la o manastire, pozand in om neajutorat, fara casa, stand la mila manastirii dar traind intr-un spatiu curat, ingrijit, fara grija singuratatii, devenind un fel de calugar, cu straiele specifice. Sper sa nu ajung niciodata atat de slab si fricos incat sa aleg aceasta varianta.

Voi ce planuri aveti in minte? Un plan tot trebuie sa va fi imaginat, unul rezonabil.  Stiu ca acest post poate fi deranjant pentru spirit pentru unii, dar nu as vrea raspunsuri evazive de genul ” ‘om trai si-om vedea”, sau „imi traiesc viata la maxim, ce va fi, va fi”. Nu pot ignora temerile de viitor, dar nici nu fac o tragedie din asta, si nici nu cad in depresii. Chit ca viitorul ne poate rezerva multe sau nimic, tot ne facem un plan, sau dorim sa ajungem intr-un anumit punct de comfort.

22 COMENTARII

  1. Adi… Permite-mi sa revin cu recomandari… Sunt contructive, insa deciziile iti apartin… Adica sa alegi… Pasul 1, mai incet cu fumatul… Viata este un „DAR”… Pasul 2, cam greu sa-ti faci de-acum planuri pentru viitor… Ia viata asa cum este ea… E bine sa nu fii singur, dar fii fericit in tot ceea ce faci (sau faceti)… Pasul 3, in legatura cu un posibil „copil sau copii” nu cred ca ar fi greu!.. La timpul potrivit cred ca vei avea ceva (nu stiu cand…) Pasul 4, ai rabdare cu tine…

  2. Despre varsta ar fi multe de zis, cu atât mai mult la homosexuali.

    Vârsta este unul din acele lucruri care are o altă importanță la gay comparativ cu heterosexualii, io asa cred.

    Io mă uit la ai mei părinți. S-au găsit unul pe altul, au avut doi copii, s-au urmat unul pe altul peste tot, au construit două case, au tras împreună, au dormit (din câte știu eu) în același pat cu toate că tata a călcat strâmb de câteva ori (mama nu s-a supărat niciodată, în sensul de a-și lua poalele în cap…). Evident, au fost și certuri (violența domestică, în schimb, niciodată), nemulțumiri, idei în contradictoriu, nevorbit unu’ cu altu’ 2-3 zile și alte chestii funny de acest gen (io le gasesc amuzante).

    DAR, sunt împreună de 40+ ani, se ascultă unul pe altul, merg la medic unul cu celalalt, vorbesc, povestesc etc. Niciodată nu și-au făcut griji că îmbătrânesc, că au riduri, că nu au mușchi, că nu le sunt arcuite sprâncenele și alte prostii, gen.

    Fiind alături de ei până după terminarea facultății, fiind crescut într-un mediu de genul, normal că mi s-a imprimat acea forma de coexistență cu cineva, însă, aveam să aflu mai incolo că este imposibil în lumea gay să fii cu cineva, să tragi pentru aceleași chestii, să fii multumit de partener chiar daca nu mai e ca la 20 de ani, etc.

    În lumea gay n-am văzut sau auzit așa ceva. Vorbesc serios.

    Așa că, singura cale viabilă de a nu ajunge vreun boschetar, este să… muncim, să avem idei originale, să ne funcționeze rotițele pentru a face bani suficienți încât sa ne luam o casa a noastră, sa avem banii nostrii, afacerea noastra etc.

    Nu are sens sa te bazezi pe actualul partener, e cea mai mare prostie si pierdere de vreme. Asta in lumea gay, dar la cum a evoluat lumea, cam la fel e si in lumea hetero. Ce faci, fă pentru tine. Fă-ti un cont, pune-ti bănutii extra deoparte, lasa hainele fasion si parfumurile. Cei in ochii carora esti valorors doar prin prisma valorilor „la vedere” nici nu au ce cauta in viata ta.

    Sa fim egoisti? DA, DA, DA!

    In cuplurile hetero sunt totusi niste chestii care incheaga relatia, si copiii sunt, cred, cel mai important liant. Familia, gandul ca ai adus pe lume un suflet care te intreaba de ce merele sunt rotunde si tu trebuie sa ii explici, sau de ce au cainii coada (nepoata mea asta ma intreba… )… te transforma, te face ca lista prioritatilor sa se schimbe.

    La noi, la gay, lucrurile stau altfel. Nu ne gandim decat la cum sa aratam bine, cum sa nu ne ingrasam, pe unde mai este iaurt cu 0,1, dupa ce ora sa nu mai mancam nimic, cum sa atragem pe cineva atragator, cu ce sa ne imbracam la viitorul chef de sambata si altele asemenea. Which is just pathetic.

    Deci, relatiile, iubirile etc… trebuiesc privite foarte obiectiv. Depinde si de noroc, dar in marea lor majoritate, relatiile gay nu sunt decat niste sesiuni de golire a coaielor. Pe episoade, ca telenovelele.

    🙂

  3. @RobertG – Se poate si in lumea gay cunosc 2 cupluri (unul de fete, unul de baieti) ce au o relatie de peste 10 ani. Nu e un ideal de neatins ci doar foarte greu 🙂 Sacrificii se fac de ambele parti intr-o relatie, dar important e ca amandoi sa isi doareasca sa ramana impreuna, chiar daca ochii mai fug in stanga si in dreapta.

    Cat despre batranete… Intradevar am si eu o pensie privata (separata de cea de la stat) in care investesc. Intr-un final as alege probabil azilul de lux, atunci cand cineva trebuie sa aiba neaparat grija de mine, desi sunt constient ca decat sa ajung neputincios, la mana altcuiva, prefer un pumn de somnifere. Dreptul la o moarte decenta e al fiecaruia.

  4. cum eu nu am fost si nici nu prea sunt axat pe realatii (a nu se intelege ca zbor ca o albinuta din floare in floare) tot la varianta mama-surogat m-am gandit, insa nu e inca momentul poate peste 10 ani…
    momentan imi savurez singuratatea

  5. Nasoala problema asta cu planul de viitor, din moment ce targuiala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ. Cred ca e mai important sa ne pastram coloana vertebrala si sa traim in armonie cu cei din jur, actionand din iubire si compasiune ca sa nu ajungem la regrete. Eu nu regret nimic. Sunt ceea ce sunt, probabil voi ramane o transsexuala in suspensie corporala din lipsa unei averi care sa imi schimbe corpul.

    Asa ca totul e intr-o relativa ceata, evident nu disper, dimpotriva las destinul sa mi se dezvaluie in timp ce imi pastrez mintea ocupata si corpul cat de sanatos posibil. Nu imi imaginez ca voi ajunge atat de bolnava incat sa nu pot crea nimic chiar nici cu mintea. Iar daca doamne fereste voi ajunge atat de jalnic, sper sa am suficienta luciditate sa-mi iau adio da la lume in mod respectabil, fara a astepta sa fiu ingrijita de cineva. Poti face multe lucruri si la batranete, cu exceptia situatiei in care ai muncit pe santier toata viata si stii doar cum sa ridici un sac de ciment si sa-l trantesti de perete.

    Dar planuri? Nu zic nici traieste clipa, nici alte clisee ci doar incearca sa evoluezi tu ca persoana cat poti de mult. Relatiile vin si se duc sau raman, e valibil si intre hetero. Dar decat sa ajungi sa suferi de singuratate in doi, mai buna e cea singura cuc. Ca singuratatea in doi e foarte distructiva indiferent de sexe.

    Si cu toate ca societatea ne impinge sa devenim mono profesionali, cred ca e chiar bine sa ramifici putin optiunile, tocmai pentru a avea o vedere mai larga in viitor si variante de a te intretine chiar daca trupul fizic imbatraneste. Mintea se presupune ca trebuie sa evolueze, desi avem rare cazuri in societate, pentru ca multi ori raman intr-o zona de confort oferita de prezent, ori intr-o rutina dictata de altii, ori propriile preconceptii.

    Eu consider persoanele gay si trans, cele care sunt capabile de analiza, ca fiind din start net superioare restului populatiei tocmai prin cautarea unor raspunsuri deseori impotriva unor dogme fixate de altii. Eu spun continua si ai sa vezi ca aproape orice regula creata vreodata cu exceptia celor fundamentale naturale de armonie cu natura si de functionare a unei societati, toate sunt create artificial de niste minti insuficient deschise sau dibaci create pentru manipulare si inghitite de turma fara vreo analiza rationala.

    Sunt multe de spus…eu personal nu concep sa ies la pensie. E un rahat molfait de societate care ne mentine intr-un nivel de mediocritate si care spune ca dupa x ani nu mai esti bun de nimic. Eu nu pot inghiti aceasta idee, munca poate fi si intelectuala, nu doar cu activitati fizice si intotdeauna exista o solutie sau o nisa unde poti activa. Insa cine porneste cu ideea ca va iesi la pensie ca sa putrezeasca ingrijit de altii ca vezi doamne e batran(a) a pierdut din start lupta cu viata. Si da intr-adevar te poti atrofia si mental la o varsta inaintata, dar repet, sper sa fiu suficient de lucida sa plec singura si sa nu fiu o povara altora. Comentarii gen moralitate, religie etc., le-am exclus din start din moment ce mi-am construit propriul univers in care ele nu exista conform viziunii mele asupra vietii.

    So, intr-un final iti urez succes si poate ar fi mai bine sa fi mai mult in prezent decat intr-un viitor improbabil. Caci ceea ce faci in prezent va influenta implicit si viitorul.

  6. Noi avem mai mult planuri de viitor pe termen scurt (gen: „unde ne facem concediul de vară?).

    Planurile pe termen lung…nu sunt încă foarte închegate. Ne-am contractat câte o pensie privată (şi contribuim fiecare la pensia respectivă) şi câte o asigurare de deces. La fiecare, co-beneficiar este celălalt. Avem în plus un cont comun în care strângem ce putem, când putem, cum putem.

    La vârsta senectuţii plănuim o căsuţă pe undeva pe plaiuri mai primitoare pentru ghei, preferabil în „ţările calde”…

    Am discutat de câteva ori şi despre a avea/adopta un copil. Nu suntem însă siguri că….suntem cei mai adecvaţi părinţi, ca să zic aşa, cât timp „înfierea” unui câine o găsim pe ici pe colo incomodă…

    Ideea suicidului cât încă eşti în putere este cochetă într-un sens romantic/literar dar…. pe de altă parte, cum zicea şi L@wrence, viaţa este un dar! Sunt prea mulţi care luptă să mai trăiască încă o zi, sunt prea multe lucruri frumoase în viaţă pentru a-şi permite să iroseşti acest dar!

    RobertG, nu ştiu dacă este chiar atât de imposibil. Ştii, desigur, că noi nu suntem împreună de ieri de azi. Am cunoscut cupluri mai longevive decât noi care au avut probleme şi s-au destrămat (cel mai trist mi s-a părut cazul unor prieteni care s-au despărţit după vreo 15 ani).

    Sunt de acord, e greu de menţinut un cuplu stabil în universul gay – dar nu m-aş hazarda să zic că imposibil. Sunt unele tentaţii în lumea noastră care fac viaţa mai dificilă decât în cazul unui cuplu heterosexual.

    Pe de altă parte însă cred că este extrem de important să (te) (auto)analizezi şi să ştii ce anume preţuieşti, la tine şi la celălalt. Să fii sincer, cu tine însuţi şi cu celălalt. Pentru că unele chestii pe care poţi pune preţ într-o relaţie sunt trecătoare (frumuseţe, ţoale, parfumuri, siluetă, cosiţe etc) iar altele rămân neschimbate, chiar dacă nu mai ai 20 de ani: sinceritate, respect, inteligenţă, fidelitate…

    Ştiu, va suna oarecum decrepit comentariul meu – sau cel puţin inspirat din Sandra Brown / reviste de muieri. Dar, eu unul, în relaţia noastră, preţuiesc mai mult faptul că adormim îmbrăţişaţi în fiecare seară, că facem toate rahaturile necesare şi dezgustătoare care transformă viaţa în rutină (mă refer la curăţenie, gătit, piaţă etc) împreună. Chestia pe care noi, gheii, o uităm poate mai frecvent decât „ceilalţi” este că sexul nu este nici cel mai important lucru din viaţă, nici liantul principal al unei relaţii.

    Odată înţeles acest lucru… restul vine de la sine. Oricât de bun şi mult ar fi, sexul satisface doar anumite nevoi şi simţuri. Care la un moment dat se adaptează la prezenţa stimulului: oricât de mult îţi place un parfum, dacă foloseşti numai acel parfum vei avea la un moment dat senzaţia că este plat, tern, inutil; oricât de mult ţi-ar place un fel de mâncare, dacă mănânci doar acea mâncare la un moment dat te saturi. Oricât de calitativ şi cantitativ ar fi sexul într-o relaţie, întotdeauna vor exista ochi mai frumoşi, muşchi mai mari, pule mai lungi – dacă nu există şi altceva care să sudeze relaţia respectivă.

    În fond, ca să rezum totul la parafrazarea unui banc, cum cantitatea de sânge de care dispune un mascul este finită, depinde de el spre care cap o dirijează – şi cu care cap îşi ia deciziile.

    Spuneai mai devreme că chestia care sudează o relaţie la heterosexuali este prezenţa unui copil. Nu ştiu, nu cred că este corect să stai cu celălalt doar pentru că ai decis într-o noapte să renunţi la prezervativ. Nu cred că este corect ca doi oameni să convieţuiască DOAR pentru că au un copil (sau mai mulţi): mai trebuie să fie şi altceva acolo…

    Vorbeai la un moment dat de „indiscreţii” în cuplu… În ce mă priveşte, la un moment dat în tinereţea mea, mă complăceam în a-mi satisface simţurile şi nevoile când puteam şi cu cine pofteam. Culmea ironiei, partenerul actual este rezultatul ultimei mele „indiscreţii” din relaţia anterioară. Dar, cadoul meu pentru partenerul actual, pentru respectul pe care mi-l poartă, pentru toate chestiile pe care mi le oferă este fix fidelitatea… adică chestia de care, până la el, mă consideram efectiv incapabil.

    Până la urmă, cred că stabilitatea şi longevitatea unui cuplu depinde de multe, inclusiv de noroc: să dai peste acel om care să scoată la iveală ce ai mai bun în tine este o loterie – la care, până la proba contrarie, noi am tras amândoi câte un loz câştigător.

    Viitorul este, la rândul lui, o loterie: nu poţi lua niciodată nimic de-a gata… nu poţi niciodată pretinde că ştii ce îţi rezervă – poţi doar să speri la ceva frumos şi să faci în aşa fel încât, în limitele posibilităţilor, să creezi premisele ca acel ceva frumos să se întâmple…

  7. Sub lupa filosofului

    Adi ai spus o prostie mai mare ca tine: cum sa moară din cauza plămânilor? Poate din cauza unei boli la plămâni!
    Așa suntem noi oamenii, ne sar în ochi mai întâi aspectele negative. Ceea ce mă bucură este stilul literar pe care îl folosești (confesiune, experință personală).
    Bolile nu se mișcă mai greu, probabil la această vârstă se înmulțesc.

    Dacă nu puteți înfia atunci faceți voi un copil. Și cum vă este imposibil găsiți voi o femeie care să vă de-a o mână de ajutor. Copilul trebuie dorit, însă nu ca o măsură de protecție. Și pe urmă dacă tu mori pe la vreo 50 și ceva de ani, copilul de cine va mai avea grijă?

    Gândul la bătrânețe te face mai înțelept cu toate că mult mai important este prezentul.

    Adi să știi că la mănăsite nu se primesc moșnegi, decât doar dacă sunt putrezi de bogați. Nu sunt sigur zic și eu. Deja mai făcut bătrân gata nu mai vorbesc cu tine. (glumesc)

    Intereant articolul. Când voi fi bătrân mă voi gândi la tinerețe. De fapt sper să nu ajung niciodată bâtrân.

  8. @RobertG: Nu cred că e imposibil. Dar cu siguranță nici ușor.

    Bărbații vor fi imaturi pentru eternitate, astfel că la un moment dat au tendința de a-și lua jucărelele și a pleca.

    E nevoie de multă motivație să treci peste firele de păr alb și nervii aferenți.

    Cât despre întrebarea de sfârșit a articolului, deocamdată nu am niciun plan. Se zice că primii trei ani sunt critici pentru o relație, așa că mai e puțin de văzut cum merg lucrurile.

  9. @Da_vero: eu am auzit ca primii 7-8…. fără glumă!

    Bărbații vor fi imaturi pentru eternitate, astfel că la un moment dat au tendința de a-și lua jucărelele și a pleca.” LOL… bine punctat… noroc că ne simţim din când în când ilene cosânzene! :p

  10. Cum adica te *limitezi* la un pachet pe zi? E ca si cum as spune eu ca ma limitez la 120 km/h camd conduc prin oras :)).

    Si eu mai fumez, dar foarte putin. In general doua tigari pe zi maxim, si nu fumez in fiecare zi. Si chiar si asa mai simt ca ma zgarie plamanii cateodata cand ies la alergat. Din cate am inteles de la tine, am observat ca esti un om care apreciaza un stil de viata activ si sanatos, ma mir ca te lasa constiinta sa fumezi asa de mult.

    In ceea ce priveste insa problemele de varsta inaintata, eu zic asa:

    (a) tu iti pui aceste probleme acum
    (b) data fiind distributia de probabilitate in omenire, tu esti aproape sigur regula si nu exceptia
    => in mod cert partenerul tau simte aceleasi lucruri. Daca puteti vorbi despre aspectele mai serioase ale relatiei voastre, nu exista nici un motiv pentru care sa nu imbatraniti frumos impreuna.

    La urma urmei, se maturizeaza si comunitatea gay din Romania, si cu maturitatea vin si responsabilitatile, nu doar drepturile.

    Insa este urat sa faci/adopti un copil ca sa aiba grija de tine mai departe. Si eu simt de la o varta instinctul de a fi tata, dar singurul motiv pentru care as vrea un copil este ca sa pot sa am grija de un suflet si sa ii dau rodul tuturor eforturilor mele, nu sa ma astept la ceva in schimb.

  11. De ce sa-ti otravesti mintea de pe acum cu gandul batranetii?
    Nimic nu este sigur, banii pe care ii strangi, pot fi pierduti, furati. Pensia privata poate devenii inexistenta odata cu falimentul fondului. Copilul dupa ce-l cresti, isi face familia lui si uita de tine. Si tot asa, oricat de prevazator sau harnic esti, intodeauna poate apare o situatie la care nu te-ai gandit si care-ti schimba mai mult sau mai putin modul de viata.
    Batranetea este urata nu doar pentru gay, este urata pentru toti oamenii. Toti vom trece prin aceasta experienta, este in legea firii, important este sa imbatranim demn si sa nu ne plangem de ceea ce suntem.
    Aceasta e viata noastra, traim viata ca gay fiindca asta suntem, cu bune cu rele modul, acesta de viata trebuie sa-l ducem pana la capat, fiecare cu norocul, cu destinul lui.

    In final fiecare poate alege ce doreste, chiar si o mana de pastile.
    Viata intradevar este un DAR, dar atunci cand esti in puteri sa te bucuri de EA, cand te pisi sau te caci pe tine si nu are cine sa te ajute sa te speli, iar tu de abia mai poti merge, numai DAR nu mai este.

    Eu zic sa ajungem intai batrani si sa nu ne gandim cu groaza de tineri la acel moment, nu de alta dar numai imaginea cu tine bosorog mirosind a puturosenii, poate sa te sminteasca si sa nu te mai poti bucura de viata acum cat poti face asta.

    Bucurati-va de viata acum cand puteti traii, fiindca la batranete doar vietuim si sa nu uitam … sa ne maturizam :}

  12. Eu nu imi imaginez pentrecandu-mi intreaga viata langa un barbat.Nu pot si,sincer,nici nu am vazut persoane de peste 50 de ani gay.Daca e asa nici nu vreau sa traiesc pana nu mai pot sa ma misc.Vreau o moarte rapida,fara dureri pe la 60 de ani.Dar mai e atat de mult timp incat nici nu are sens sa ma gndesc la asta.

  13. Vârsta nu e doar un sac plin cu clipe trecute, cu atât mai mare cu cât anii sunt mai mulți. Nu contează atât de mult cum trec anii peste tine, ci cum treci tu peste ani. Vârsta e o povară cu atât mai grea cu cât e mai puțin asumată. Dacă trecerea prin timp a fost evazivă, iar timpul a trecut pe lângă tine pentru că n-a fost cine să-l primească acasă, atunci vârsta se vede mai bine și își spune cuvântul cu mai multă forță. Dacă anii au fost dați la o parte, rând pe rând, din pricina unei strategii perverse de oprire a curgerii timpului, atunci timpul se răzbună și te ține în loc. Ființa trebuie antrenată nu pentru a se opune timpului, ci pentru a-i face loc în viață.

    Trăind în epoca vitezei, timpului i se acordă o atenție nemeritată și prost înțeleasă. Timpul nu e în niciun caz un dușman, dar devine dușmanul de moarte al celor care-l privesc astfel. În locul luptei cu timpul și a eforturilor depuse pentru a-i încetini sau masca trecerea, am putea înțelege viața ca fiind o scufundare căreia nu numai că nu i ne putem sustrage, dar care este esențială pentru devenirea noastră. Cine nu învață să înoate în timp putem spune că a trăit degeaba. Toate ambarcațiunile și tehnicile de evitare a contactului cu timpul ajung la un moment dat să dea rateuri, așa încât adâncurile timpului ajung să ne înghită. Noi nu percepem timpul decât ca scurgere implacabilă și nu ne lovim decât de calitatea sa lichidă, de undă sau de val, însă lichiditatea nu e decât un efect de suprafață, care-i dă timpului formă dar care nu spune nimic despre substanța acestuia.

    Adevărata întâlnire cu timpul nu se produce acolo unde valul te lovește, lăsând în urmă un rid și un fir de păr alb. Acestea nu sunt decât feluri în care timpul ne udă, contaminându-ne ființa cu trecerea sa. În marea de timp, miza reală e supraviețuirea în adâncuri, iar acolo corpul nu mai are nici chip, nici greutate. Ba chiar mai mult, numai în străfundurile timpului ființarea își regăsește libertatea de mișcare. Numai acolo, în imperiul ființei, se produce dezlănțuirea ființării. E o îmbrățișare după care toți tânjim, dar pe care o privim ca pe o constrângere până în momentul în care accedem la atingerea ei. De aceea, cu cât corpul e mai greu, cu cât e mai blindat în fața timpului, cu atât se va scufunda mai adânc și se va mișca mai greu spre propria sa ființă.

    Obișnuim să privim vârsta ca fiind singurul lucru care ne separă de cei din jur. Oricât ar fi de întemeiată această presupunere (dat fiind că cei de aceeași vârstă par a nu fi separați de nimic), în realitate vârsta e totodată singurul punct comun al tuturor – punctul de inflexiune al oricărei ființe vii. Sigur că, în aparență fiecare are de cărat în spate un sac mai mic sau mai mare de ani, însă asta nu spune mare lucru. Ceea ce e important e că fiecare vrea să care cât mai puțin, făcând abstracție de cât ar putea căra. Antrenamentul în lupta cu timpul e înțeles mai degrabă ca o formă de decondiționare – cum să fac ca să mă eschivez mai bine de vârsta pe care o am. Așa se face că tinerețea pare un elixir universal, iar bătrânețea – o povară și-un blestem. Visul tinereții veșnice e însă, paradoxal, o dorință de a îmbătrâni peste măsură. Nimeni nu poate vedea și simți cum, în realitate, tocmai timpul este cel care scutește greutatea de povara masei. Cu cât timpul se dilată mai mult, cu atât căderea e mai lină și mai îndelungată.

    Cum se face, atunci, că dorim să ne bucurăm de trecerea timpului fără a ne contamina de scurgerea lui? Ne imaginăm, oare, cum ar arăta clipa în care timpul s-ar opri? Unii poate și-o imaginează ca un orgasm, alții ca pe un coșmar, dar un asemenea moment e pentru toți apocaliptic. Rămâne de văzut cum am putea trăi într-un deșert al timpului, o viață vidă de clipe. Oricum, un prim gust l-am simțit deja, pentru că lupta cu timpul deși nu ne poate scoate în afara lui, ne închide pe zi ce trece într-un costum spațial anti-temporal. Trăim deja cu timp din butelii, într-o atmosferă atemporală. Copiii de azi îmi par niște stafide – avizi de ceva ce nu vor primi niciodată în lumea de aici și acum: un contact real cu timpul, pe care nu-l primesc decât porționat, filtrat prin măști și direcționat prin tuburi cu presiune controlată.

    Însă moartea nu e o bombă cu ceas. Viața se poate trăi foarte bine și ca moarte. Sau ca o bătrânețe fără tinerețe, așa cum se întâmplă atunci când fugim de umbra timpului.

    😎

  14. OK, nu mai pot să tac.

    Care e marea diferență între gay și hetero la bătrânețe? Mi se pare numai mie sau unii dintre noi ne cam jelim ca gagicile de 40 de ani care sunt distruse că nu mai fluieră nimeni după ele pe stradă?

    Fetelor țineți-vă bine ca să nu leșinați: există viață și dincolo de menopauză!

    Găiuleții sunt în general bărbați mai tipici decât heteroii în obsesia lor fanatică cu prospăturile. Cu timpul se simt din ce în ce mai mult ca aceia care profitând de starea de ebrietate a vreunui Adonis încearcă să joace cu mult deasupra ligii lor. Adonis-ul de obicei se prinde și le dă mintenaș papucii. Nu de alta dar toți am practicat ”discernământul” ăsta și în fundul sufletului știam că odată și odată se va întoarce roata!

    Pare șocant, știu, dar viața nu se compune dintr-un necontenit șir de coituri, la un moment dat starea de tumefacție mai contenește și se mai vede și proprietarul nu numai scula.

    Atunci care este soluția?

    @Adi

    Între toate variantele care le propui nu am văzut-o pe cea în care îmbătrînești frumos cu un partener care-ți este devotat, pe care te poți baza și la bine și la rău și în care poți avea încredere că te va vedea cum ești tu acuma chiar și când ești bătrân și incapacitat. Varianta asta nu poate fi mai improbabilă decât celelalte. OK, chiar și asta se termină cu moartea unuia dintre parteneri dar aici care e diferența față de lumea hetero? Sunt mulți bătrâni fără copii sau de care copiii nu se mai interesează dar slavă domnului trăim în societatăți cât de cât moderne, nu în evul mediu, deci putem avea pensii și alte resurse. Că de obicei pe resurse sau pe speranța vreunei moșteniri se bazează și sprijinul familiei extinse, chiar și la hetero.

    Și apropo, nu-ți pune speranța în țigări, reputația nu li se justifică întotdeauna! Un unchi de-al lui taică-meu a fumat 60 de Carpați pe zi toată viața și e adevărat că a murit de cancer de plămîni dar abia la 84 de ani!

    @Robert

    Cum poți să mai fii sceptic când îl auzi pe Rzv? El și cu subțirelul ăla al lui sunt așa de dulci încât șteoarfa din mine tânjește după un threesome 🙂 Glumesc, Doamne iartă-mă!

    @Alexandra

    Way to go girl! Și eu o să muncesc până cad jos atâta doar că o să fac numai ce-mi place mie!

    @Smog

    Adevărat! Te-ntorci cu spatele la oglindă ca să începi să te vezi cu-adevărat… Poate chiar în ochii celorlalți!?

    @cristymaykei

    Mmmm, brrrr, să am răbdare…

    Îhî, mâine poate să ne cadă și o cărămidă în cap! Dar până una alta, adică până ne cade, eu zic să mergem la serviciu, să nu scoatem chiar toți banii din cont în seara asta și poate să ne gândim și la ce este mai probabil să ni se întâmple.

    N-am găsit statistici cu speranța medie de viață la homosexuali. Am găsit numai un studiu în care unii (http://www.myhiv.org.uk/News/Positive-Update-everyone/Issue-4-December-2011/Life-expectancy) au încercat să-și dea seama cam cât o să trăiască ăia cu SIDA, săracii. Reiese că speranța lor medie de viață, cu tratament, va fi de 75 – 78 de ani! Deci și pentru noi, cei pe care ne-a ferit Dumnezeu, ceva planificare ar fi în regulă.

    Benjamin Franklin zicea: ”Sunt două lucruri sigure în viață, moartea și impozitele”. Eu aș adăuga al treilea: bătrânețea. Părerea mea este că dacă ți-e teamă de lup nu te întorci cu spatele, te uiți direct în ochii lui și cauți o bâtă.

    @New.Perspective

    Ho cu tata! Stai să crești și tu mai măricel și mai stăm atunci de vorbă.

  15. @NewPerspective. Mai vorbim despre dorinţa asta a ta atunci când o să împlineşti 58. Atunci nu ţi se va mai părea atât de groaznic să ai 60, vei descoperi la tot pasul gay de 65 , de 100-110 va fi mai greu să cunoşti, mă tem că de ăştia chiar că nu prea sunt.

  16. Rzv lasă, vrei să mă bată Doamne-Doamne? Că deh, ochii vrea, inima cere, conștiința nu și mu!
    Ș-apoi doar n-oi vrea să-i dăm dreptate chiar în toate lui Robert 🙂

  17. Pff…mai dă-o dracului de conştiinţă! 🙂
    Iar RobertG e oricum dator cu curăţenia de primăvară în sorţuleţ Armani cu danteluţă! 😛

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here