Acasă Zi de zi Despre Rhade

Despre Rhade

190
31

În graba sărbătorilor de iarnă am avut revelația că acum e poate cel mai bun moment în care aș putea face prima mea postare pe blog. Deși pe moment habar nu aveam despre ce aș putea scrie, mi-am dat seama că în astfel de momente cel mai bine e să începi cu începutul pe blog și să continui cu sfârșitul în viața reală.

Pe acest blog am intrat pentru prima oară undeva prin 2008 interesat mai degrabă să văd ce au alții de spus decât să mă „stresez” eu și să postez ceva. Nu neapărat ca mi-ar fi fost prea lene, ci pentru că deseori prefer să observ fără să mă implic și detest contrazicerile, chiar dacă e o critică constructivă sau eu chiar am zis o prostie. Abia după 3 ani am reușit să apăs pe butonul de trimis comentariul; până atunci mai avusesem tentative însă după ce aproape terminam de scris ce aveam de spus eram străbătut de gândul că oricum nu contează ce am eu de zis și închideam tab-ul respectiv. Și cum prima oară e cel mai greu, am avansat într-atât încât am ajuns să scriu chiar și această postare.

Și acum cu sfârșitul

Numele de utilizator, Rhade, nu l-am ales întâmplător, ci are propria lui poveste care începe mult după a mea dar care pentru o scurtă perioadă s-a interesectat cu aceasta. Rhade este numele unui personaj din serialul Andromeda care a rulat între 2000 și 2005 (l-am urmărit decalat cam cu un an) și a cărui prezență a fost importantă începând cu sezonul 4, cel puțin pentru mine. Actorul, Steve Bacic, pe lângă faptul că arăta bine, se potrivea perfect personajului care deși genetic era predispus la agresivitate și trădare uneori dorea să depășească această condiție și chiar atunci soarta îi devenea potrivnică.

Steve Bacic
Steve Bacic

Asemănarea mea cu acest personaj a fost poate a doua mare revelație pe care am avut-o în viață, după cea de la 4 ani când după un episod cu Batman m-am îmbrăcat pe ascuns de părinți dorind să plec după el numai ca să aflu cu stupoare că Batman nu își are apartamentul undeva deasupra magazinului alimentar din colț. 😆  Inițial am crezut că doar îmi place prea mult actorul, însă în alte filme nu îmi trezea același interes ci era, în cel mai bun caz, drăguț. Așa că a rămas doar caracterul pe care îl întruchipa: tipul solid și agresiv care urmărește interese materiale dar care accidental mai cade în jocuri ale emoțiilor. Asta eram eu al acelor vremuri: un tip tânt, ostil, cu o privire sfidătoare, cu stări schimbătoare și umor ciudat pe care emoțiile nu reușeau decât să-l enerveze și mai rău. Nu pot spune că nu aveam motive să fiu așa, dar deja trec pe teritoriul poveștii mele care nu se mai intersectează cu aceasta.

La un moment dat mi-am dat seama că urmăream acest personaj cu atâta interes pentru că voiam să aflu cum va reuși să-și amelioreze comportamentul. Nu mai țin minte dacă a existat vreo soluție concretă în mintea mea, însă mi-am dat seama că trebuie să mă schimb așa că am renunțat să mai fiu în vreun fel pentru că orice încercare de a mă schimba și de a afișa schimbarea mă epuiza psihic. Meritul acestui personaj este acela de a marca o a treia etapă socială a vieții mele în care mă aflu și acum, după cea a copilului vesel și drăgălaș și a unui personaj sobru și ostil, și anume cea a unei indiferențe crescute, a dificultății de a găsi motivația necesară pentru a comunica și pentru a-și expune propria viziune și care așteaptă de la ceilalți un semn pentru a-mi spune cum anume ar vrea să reacționez. Asta înseamnă că povestea mea ar mai avea 2 părți, însă încă nu știu dacă o voi termina.

Acum că mă uit mai atent, dacă ar fi să mă compar cu diferiți actori, din punct de vedere fizic cel mai mult semăn cu Steve Bacic (evident cu excepția mușchilor). Și pentru că povestea aceasta descrie etapa curentă ar fi bine să o și termin. După terminarea serialului (undeva la începutul verii 2006), toată vara am avut o stare de tristețe și oarecare dezamăgire specifice terminării unui serial care îți place cu adevărat și pe care l-ai urmărit 5 ani cu sufletul la gură la fiecare sfârșit de săptămână. În 3 luni doar de dormit, mâncat și citit mi-am dat seama că fusesem agresiv doar pentru că speram ca cineva să apară și să-mi spună că nu e bine și să încerce să mă schimbe, adică să-i pese de mine. Mi-am dat seama că așa ceva nu se va întâmpla (deși poate că și acum mai sper să apară o astfel de persoană, deși nu în forma pe care o gândisem atunci).

Atitudinea pe care am avut-o de atunci încoace a fost oarecum conservativă: nu prea am reușit să cunosc mulți oameni noi iar vechiul anturaj nu prea a suportat această nouă înfățișare socială a mea așa că m-am îndepărtat de ei treptat. Așa am devenit introvertit și am avut mai mult timp pentru mine însumi să înțeleg cum sunt și de ce sunt așa, să pot vedea scopul fiecărui gest sau gând pe care îl aveam, să îmi creez propria viziune asupra religiei, a divinității și a vieții. Însă o dată cu înțelegerea propriei persoane, a devenit din ce în ce mai greu să port o conversație sau pur și simplu să nu mă emoționez și să mă simt ciudat când cineva vorbește cu mine. De aceea cred că se impune să trec în a o patra etapă începută la puțin timp după debutul celei de-a treia, însă care evoluează foarte greu și încă nu știu când își va face simțită prezența. Sau poate deja s-a materializat fără să fiu conștient de ea.

Pentru că sunt un împătimit al muzicii era imposibil să nu am o melodie care reprezinte întocmai starea de acum. Am cântat-o de atâtea ori încât cred că am ajuns să am aceeași voce cu a artistei.

Carpenters – I Need To Be In Love

Sărbători fericite și mult noroc la pescuit în 2012!

31 COMENTARII

  1. Foarte draguta descrierea. Sunt impresionat de cat ai stat sa te autoanalizezi si cum ti-ai impartit viata in perioade. Nu-i obositor cateodata?

  2. Niciodată nu ne vom cunoaște de-ajuns. Ai făcut un pas important acela de a te depășii pe tine însuți comunicând propriile stări. Se vede că ești un om matur și profund. Reiese din descrierea ta capacitatea de a asculta, liniștea interioară, o atenție mărită asupra gesturilor, cuvintelor ceea ce constituie un avantaj.

    Sărbătorii fericite și ție!

  3. Draguta povetioara, insa sunt de parere ca daca tu astepti sa fii practic inpins de la spate, pentru a lua o decizie, pentru a iti da seama ce e bine si ce nu e, pentru a te schimba … cu timpul ai sa ai ff mult de pierdut. Trebuie sa ai initiativa pentru a face ceva in viata asta. Trebuie sa devii mult mai comunicativ, indraznet si sa preiei initiativa… Nu sta la cheremul altuia ca s-ar putea sa ramai frumusel intr-un colt multa vreme.

    Ei hai si ca sa fiu si eu putin mai rautacios 😛 singura asemanare pe care o vad eu, este a frizurii … in rest mai nimic 😛 hehehehehe .

  4. Ce sa facem si noi !? Crestem, invatam … incepem sa ne cunoastem cate putin pe noi insine … but i kind of feel a broken heart there …

    P.S. Tocmai am dai si eu click pe „O tzar de kinky”, pentru prima data, si am ramas blocat cu o ditamai gura plaina de mandarine :)) I was impressed 😛

    Bine ai „scris” si sa ne citim cu bine si la anul! 🙂

  5. Alex P, poate ca e si obositor, dar e mai rau cand te schimbi inconstient si nu iti dai seama decat din atitudinile celorlalti. E mult mai obositor cand incerci sa afli schimbarile din ceilalti cand de fapt schimbarea e chiar la tine.

    Avocatus, multumesc de aprecieri, dar nu m-am depasit pe mine insumi, a fost doar o parte pe care nu o explorasem, in fond toti suntem deja potentialele a tot ce putem fi.

    Mary, ca sa fiu si eu rautacios, aveam si eu gandirea ta cam pe la… 6 ani. Daca doar frizura ma asemana atunci s-a pierdut si aceasta ultima legatura. 😛 Acum ceva mai serios, nu esti prima persoana care imi zice asta. Astept sa fiu impins de la spate pentru ca imi e indiferent, nu pentru ca as avea o idee si mi-e frica sa o pun in aplicare. De aceea nu prea am avut ce pierde si, in plus, viata iti da intotdeauna ceea ce ai nevoie. Abia in aceasta „etapa” am reusit sa cunosc oamenii carora le pasa cu adevarat de mine si care, spre uimirea mea, i-am apropiat mult mai repede decat daca as fi fost vorbaret cu ei. Poate au vazut in mine o „victima” ce trebuie protejata dar oricum ar fi nu conteaza. Pentru mine judecarea si impartirea in bine si rau sunt caracteristici inferioare ale existentei fizice si care nu se regasesc si in celelalte dimensiuni, in acestea totul se reduce la a alege 🙂

    itsfriday (cred ca tu aduci spiritul weekend-ului) nu am inima franta, sau daca e atunci nu e singura chestie „sparta” in mine. Cred ca m-am cunoscut destul, acum sa vad cum aplic in afara ceea ce am cunoscut in mine.

  6. Am citit de-azi noapte „povestea” asta, dar nu aş fi avut alceva de spus decât chestii gen „bravo, foarte bine” etc, practic nişte expresii care nu ar fi transmis ceea ce gândeam în sinea mea.
    Iar în sinea mea apreciez foarte mult persoanele care-şi analizează sinele fără a găsi raportul de cauzalitate DOAR cu sens unic între mediul exterior şi individ.

  7. Nu stian ca un copil de 6 ani are modul asta de gandire de care ziceam eu, de a prelua initiativa, de a fi mai comunicativ, de a nu sta sa depinzi de cineva pentru a lua o hotarare, sau sa faci o schimbare in viata ta.

    „Viata iti da intotdeauna ce ai nevoie” … Cum? Asa pur si simplu? Asteptand sa fii inpins de la spate? Fiind indiferent? Ok, o sa astept si eu sa fiu impins de la spate, o sa fiu indiferent, o sa astept sa imi spuna altu ce trebuie sa fac si sa vad daca lucrul asta imi va aduce painea pe masa in fiecare zi, daca imi va da un job bun cu care sa imi pot permine o viata, nu extravaganta dar sa nu duc grija zilei de maine.
    Daca zici ca au vazut in tine o victima si deaceea s-au apropiat mai mult de tine in stadiul acesta decat daca ai fi fost mai indraznetz, as putea spune ca poate le-a fost mila de tine, dar nu o sa imi confirm aceasta parere pentru ca ar putea parea ca ma iau de tine sau ca am ceva cu tine, ceea ce e total eronat dar asta este doar parerea mea.

    Ok, nimic de zis, bravo ca ti-ai putut face autoanaliza bine, dar nu as putea zice bravo ca esti indiferent si astepti sa fii impins de la spate pentru a face ceva in viata asta pentru ca atunci as fi un mincinos. Trebuie sa fii putin mai intepat ca sa poti supravietui in „Jungla” din zilele noastre.

    Daca tu te simti bine asa, its your buissness, dar eu nu as putea spune wow bravo la asta.

  8. @Mary
    Autoanaliza (pe care spuneam că o apreciez) înseamnă o observare activă şi cât mai obiectivă păsibil (nu sunt de acord cu lipsa gradelor de comparaţie ptr obiectiv/subiectiv) a ta însuţi/însăţi, fără acele consideraţii de „asta e bine, asta nu e bine”, fără a găsi vina exclusiv a exteriorului ca justificare ptr „petele” eului.

    Nu este rău să fii introvertit, după cum nu este rău să fii extravertit (varianta des intâlnită „extrovertit” e gresită, deoarece prefixul extro nu există).

    A exista şi introvertiţi şi extravertiţi, activi şi pasivi înseamnă, de fapt, echilibru. Persoanele active au nevoie de cele pasive care să execute ceea ce ei iniţiază, iar cele pasive au nevoie de activi ptr a-i pune în mişcare.

    Mai direct spus, nu poţi fi victimă dacă nu ai călău şi nu poţi fi călău dacă nu există victime.
    Doar aşa se asigură echilibrul!

    Apropo de asta, îţi dai seama că dacă brusc toată lumea ar fi credincioasă şi ar respecta cu stricteţe îndemnurile biblice şi toţi am fi buni, dintr-o dată toate îndemnurile ar deveni nule?
    Cui să-i întorc şi celălalt obraz dacă nu mai are cine să mă plesnească? Cum mai simt eu umilinţa dacă nu mă umileşte nimeni? Cum mai sunt eu sărac, dacă nu nimeni bogat pe spatele meu?
    Religia şi Credinţa în sine ar deveni redundante, ar dispărea de la sine, prin inutilitatea lor.

    Eu cred că nimic nu e bun şi nimic nu e rău, totul e bun şi totul e rău. Sunt în devălmăşie. Echilibru! 🙂

  9. Mary, un copil stie mereu sa spuna „nu!” si sa insiste pana primeste ceea ce a cerut. Ulterior este dresat sa nu mai reactioneze desi trairile lui interioare nu se schimba.
    Apa curge indiferent daca pestele ii urmeaza cursul sau se zbate sa urce spre izvor. Cat timp nu faci ceva din frustrare, aroganta sau infatuare nu cred ca are de ce sa nu functioneze, important e doar ca acel ceva sa fie in conformitate cu ceea ce esti tu, si nu ceea ce doresc cei din jurul tau. Si, din pacate, sunt multi cei care adopta un anumit stil de viata doar pentru ca asa au fost invatati ca e cel mai bine pentru ei, ignorandu-si propriile perspective.

    Nora, n-ar fi mai bine daca fiecare si-ar pune in dreptul numelui personalitatea de tip Myers-Briggs? Ar fi mai usor cu un search pe net pentru personalitatea respectiva decat sa se chinuie fiecare in parte sa spuna cum este 😀

  10. Din câte ştiu, sunt singura zuză care are testul integral în limba română ptr că tb să fii un pic zuzu să-l traduci. Are cam 600 de pagini (rezultatele, nu întrebările).
    La un gugălit, foarte posibil să se ajungă la site-ul meu, însă testul e deocamdată blocat de mine şi nu sunt încă decisă să-l readuc publicului.

  11. S-a umplut lumea cu INFJ in ultima vreme; si eu tot personalitatea asta am. M-am documentat deja in engleza asa ca poti tine inchis testul in continuare.
    Cred ca esti o versiune mai exotica de INFJ. Oricum, ce nu e exotic la tine… 😛

  12. @Rhade

    Dă-mi voie să îmi exprim și eu părerea cu privire la introspecția ta. Am evitat să citesc celelalte comentarii tocmai pentru a putea exprima cât mai bine cele simțite de mine în momentul în care am citit articolul. Cu riscul de a-mi atrage din nou comentarii potrivnice și deșuchiate, am să încerc să fiu cât de sincer.

    Așadar: faptul că îți îndrepți atenția către tine nu este un lucru rău, ba dimpotrivă, cred că ești pe calea care te va duce la armonie. Însă ceea ce cred eu este că atunci când îți faci analiza propriilor simțăminte și reacții, uiți de ceilalți. O introspecție „eficientă” (dacă ne gândim la faptul că dorești o anume finalitate, și anume „upgrade”-ul propriei conștiințe), cred eu, nu se poate realiza decât raportându-ne la cei din jurul nostru. Ei sunt oglinzile prin care ne putem cunoaște cel mai bine. Privind către cei din jurul nostru, fie ei prieteni, dușmani, iubiți, frați, părinți, etc, putem cunoaște reflexia noastră în oglinda sufletului lor. Putem afla de la orice persoană cu care intrăm în contact lucruri interesante despre noi înșine.

    Spun că este un lucru bun acela de a-ți îndrepta atenția către tine pentru că așa începe să ni se contureze ideea despre noi înșine. Însă acesta este doar începutul, pentru că mă tem că, dacă vei privi mereu exclusiv către tine, riști să fii foarte subiectiv, ceea ce duce la … ceea ce nu ne convine în zilele noastre în societate, și anume indiferența și superficialitatea. O opinie cât mai bună despe noi înșine se poate realiza doar intrând în contact cu ceilalți.

    Și din această cauză cred că asemănarea ta cu actorul despre care vorbești nu este decât un fel de pasiune (de genul „wanna be, wanna have”), ca aceea a unei fetițe îndrăgostite de Făt-Frumos din poveștile pe care i le citește mami în fiecare seară. Părerea mea este că nu semeni cu actorul respectiv, din mai multe puncte de vedere. Eu aș spune că ar trebui să te bucuri de unicitatea ta, nu să cauți „raw models” cum spun americanii. Fiecare om este special în felul lui tocmai pentru că este într-o continuă, imprevizibilă schimbare. Iar etapele de care vorbești nu sunt decât stagii de pregătire ale tale (instructaj propriu în inchisoarea în care te-ai ferecat singur) pentru viața „de afară”. Ei bine, eu cred că te înșeli când crezi că prin introvertire reușești să nu fii atins de nimic ce ți-ar putea dăuna evoluția spirituală.

    Eu cred că o evoluție spirituală constructivă se bazează pe experiență și apoi pe analiza experiențelor, fie ele și negative. Cred că te temi prea tare de lumea în care trăiești și astfel, ai impresia că lacătul pe care ți l-ai pus pe ușa sufletului te salvează de la eventualele eșecuri. Dar tocmai acele eșecuri te vor face puternic, dacă vei ști cum să le gestionezi. Obstrucționarea cu bună știință a realității care te înconjoară te va face nu puternic, ci mai sensibil decât ești, mai supus (fără știința ta) lucrurilor care te-ar putea afecta. Ieși din închisoarea făurită, experimentează viața sub toate aspectele, bucură-te chiar și atunci când vei suferi, căci asta înseamnă că ai suflet (cel puțin).

    @ Nora

    Aș fi curios să încerc și eu testul cu pricina, fie și din cauză că asta înseamnă să profit de pe munca unei zuze nebune (care ar putea traduce 6000 de pagini). Nu mă prea pasionează testele, însă cred că sunt curios.

  13. @FireMan
    Inteleg ceea ce spui dar nu pot fi de acord in totalitate, nu din vina ta ci pentru ca ce am scris eu mai sus nu incepe cu inceputul. Initial ajunsesem sa ma tem de lumea in care traiam din cauza lucrurilor pe care le-am trait (care ar putea fi ca un extras dintr-un thriller sau pentru unii chiar o pagina din viata lor) si care mi-au indus o stare puternica de respulsie fata de toti oamenii. Dupa ce m-am mutat si am dorit sa o iau de la capat si sa redevin cel dinainte mi-am dat seama ca nu mai am energia psihica pentru a face acest lucru, asa ca as putea spune ca nu teama de lume ma opreste ci starea de moleseala. A fost ca si cum tot refulam evenimentele negative pentru a fi continuu fericit si bine-dispus pana cand la un moment dat au revenit si mi s-au „spart toate oalele in cap”; atunci am fost nevoit sa fac o introspectie majora si sa pun fiecare lucru ignorat la locul lui in raft.

    Reflexia noastra in ceilalti este un aspect subiectiv si cred ca am fost afectat tocmai pentru ca am crezut prea mult in acest principiu. Multi oameni nu iti pun in fata o oglinda ci un tablou cu o poza cu felul in care ar vrea ei sa fi si deseori nu este unul placut. Uneori chiar incearca sa te mazgaleasca pe fata ca sa semeni cu cel pe care ti-l arata. Daca acel lacat de pe usa sufletului meu chiar era real atunci probabil nici n-as fi spus vreodata despre asta pe un blog. Nu blochez realitatea care ma inconjoara dar rareori gasesc motivatia sa schimb ceva in ea. Asta nu inseamna ca sunt sec, necomunicativ si nu am „talente ascunse” ci mai degraba ca nu ma implic fara sa mi se ceara nominal acest lucru. Am doar cateva alegeri personale, restul sunt puse pe butonul de „whatever”. O sa incerc sa fac ce ai spus in ultima fraza dar sa stii ca si asa aburii de alcool tot nu vor merge la mine (Akismet da din cap ca aproba) 😛

    Multumesc tuturor care au pierdut cateva minute citind aceasta povestire 😀

  14. Nu am spus că reflexia ta în ceilalți e întotdeauna un lucru plăcut la vedere. Atenție, oamenii nu îți oferă de multe ori reflexia în mod voluntar, ci involuntar, deci nu sunt de acord când spui că „oamenii îți oferă un tablou”. Însă îți este necesară o anumită maturitate pentru a putea suporta acea reflexie, și mai ales pentru a o putea folosi spre „îmbunătățirea” ta. Imaginea ta oglindită în celălalt nu este numai o imagine bună de privit (sau nu) – sau o informație – însă este o frântură de realitate. Depinde doar de tine ce faci cu acea informație, cu acea imagine despre tine.

  15. Eu am inteles acest articol ca fiind totusi o incercare de a se reflecta a autorului – in cititori si in comentatori. Iar noi la randul nostru ne reflectam intr-un mod sau altul in ceea ce am citit. E un schimb permanent si asta da o valoare si articolului si comentariilor. Si vreau sa multumesc pentru asta!

    Eu as fi de acord cu Rhade, de cele mai multe ori suntem o poza, un tablou pentru ceilalti. Reflectia noastra va fi schimbata in functie de subiectivitatea celuilalt. Nora mentiona de grade diferite de subiectivitate si obiectivitate. Si eu rezonez cu acest punct de vedere. Desi nu cred in subiectivitate si obiectivitate pure, ne putem afla mai aproape de una sau de alta. Se intampla sa comunicam ceva, iar unora putin le pasa ce vrem sa transmitem, conteaza doar semnificatia pe care o acorda ei. Pana la urma si la o oglinda din viata de zi cu zi, calitatea reflectiei depinde de modul in care a fost fabricata oglinda, calitatea materialului, lumina din spatiul in care se afla oglinda, etc

    Sunt insa de acord si cu Fireman in faptul ca, indiferent de calitatea „oglinzii”, voluntar sau nu, exista si o anumita reflexie care tine de noi si e o frantura de realitate. Si, de multe ori, iti trebuie al naibii de mult curaj sa o privesti asa cum este, dar si mai mult sa faci ceva apoi.

  16. as incepe prin a te intreba ce varsta ai. sper ca nu e prea mare indiscretia dar mi se pare un amanunt inportant. pentru ca una e sa te prinda blazarea la 20 de ani, alta e la 30 si in final alta la 40 +.

    O alta curiozitate ar fi si in ce domenii ale vietii tale se manifesta nepastarea asta. se rasfrange doar asupra oamenilor cu care vii in contact sau si asupra ta?
    cu alte cuvinte, esti indiferent fata de viata in genere sau egoist?

    Spui ca la un moment dat ai devenit introvertit. nu cred ca cineva poate devenii extravert sau intravert. cred ca te nasti asa si doar dureaza ceva pana dibuiesti exact cum esti. si cum in societatea de azi dicteaza dinamismul e greu sa descoperi si sa accepti ca esti intravert! pentru ca e greu sa fii performant si intravert! si atunci macar la inceput, din inertie incercam sa fim conformi cu ce se cere… ca ulterior realizam ca nu suntem „oameni de lume” asta e altceva…

    Spuneai ca ai ajuns sa te cunosti bine. am vazut ca au existat discutii despre cum ceilalti sunt oglinda in care ne privim. perfect de acord, nu putem ‘a fi’ decat in mijlocul celorlalti. insa cunoasterea de sine e o actiune reflexiva, ceilalti actioneaza doar indirect. pentru ca rareori putem primi o caracrerizare veridica, insa mereu ii putem observa pe ceilalti in raporturile cu noi si cu altii si putem trage o concluzie.

    mentionai undeva o a patra perioada a vietii tale care e musai sa exsiste dar in care nu stii dac ai intrat sau nu. de ce nu detailezi putin? ce preaspune?
    la fel, nu spui nimic despre celelalte doua etape.. nu spui nici daca ai cunoscut iubirea..
    spui doar ca esti.. lipsit de motivatie..

    sa presupunem ca esti fericit/multumit cu starea ta actuala?!!

    nu lasi niciun indiciu..

    si pentru ca sustii ca te cunosti asa bine poate o sa clarifici si motivul pentru care mereu ai asteptat sa traga cineva de tine…

    eu o traduc ca pe o nevoie acuta de iubire… nevoie de a darui si de a primi! iar cand iubirea nu vine de unde ne-am dori si nici nu e primita, ne indreptam atentia spre cei din jur.. prieteni, cunoscuti.. si asteptam sa traga ei de noi.. pentru ca si noi am face asta pentru ei!

    uitam insa un amanunt, ei nu au nevoie de asta

  17. -continuare-
    nu au nevoie fie pentru ca au deja pe cineva, fie pentru ca se iubesc prea mult pentru a se putea concentra pe nevoile altora.
    si cand descoperim asta devenim indiferenti fata de ce ne inconjoara si/sau fata de noi..
    poate am mers putin prea departe cu presupunerile mele.
    sper sa nu mi-o iei in nume de rau.

  18. Rhade~

    Ca un INTJ / INTP ce mă găsesc, care nu se încrede în „aspectările” tipologice furnizate prin testele de personalitate (obiectivitatea în psihologie neoferind certitudini mai mari decât cititul în stele), trebuie să spun că nici virajele comportamentale subite nu mă impresionează.

    Motivat (mai mult sau mai puțin) de experiența personală, orice om tinde să se adapteze nu atât schimbărilor survenite în mediul său de viață (așa cum îndeobște se crede), cât mai ales impactului pe care aceste schimbări îl au asupra sa, ca individ ce se opune cu îndârjire și rezistă schimbărilor. Ceea ce vreau să spun este că omul ține întodeauna mai mult la conservarea sa ca ființă decât la propria sa supraviețuire. Nimic nu este superior sentimentului menținerii puterii personale în fața adversităților vieții; omul e mulțumit nu atunci când, schimbându-se, se adaptează, ci atunci când își poate permite să nu se schimbe deloc, sau chiar să oblige mediul (prin orice mijloace, oricât de perfide) să i se adapteze.

    Din cauza asta, chiar și atunci când omul pare să facă exact opusul a ceea ce își dorea sau făcea până să se schimbe, la mijloc nu e de fapt decât o strategie… inconștientă (dacă se poate imagina așa ceva) prin care ființa sa caută să se impună și să iasă la lumină în ciuda propriilor lui acțiuni și decizii. În războiul surd al ființei cu ființarea, ființa câștigă întotdeauna. Nu degeaba se spune că lupul își schimbă părul, dar nu și năravul. Departe de mine gândul de a sugera că astfel de turnúri comportamentale ar fi artificiale sau nesincere. Chiar dimpotrivă – cu cât omul este mai încântat (sau, mai bine zis, mai puțin speriat) de noua sa înfățișare, cu atât mai evident îmi pare rânjetul victorios al ființei sale, satisfăcută că a transferat pe umerii ființării acea schimbare pe care ființa nu vrea să și-o asume. Schimbarea radicală cerută ființei devine astfel o biată schimbare ridicolă la nivelul ființării.

    Evoluția spirituală a cuiva nu lasă urme în comportament, chiar dacă nu putem spune că e inaparentă. Devii cel ce ai fost dintotdeauna abia atunci când ai încetat să te schimbi. Nu spun că schimbările n-au nici un rost, ci doar că orice schimbare are rădăcini cu mult mai adânci decât ne-am putea vreodată închipui, astfel încât ne dăm seama în final că toată agitația noastră exterioară și tot tumultul interior n-au fost altceva decât o mișcare circulară (un fel de „eternă reîntoarcere”, à la Nietzsche) menită să ne readucă la punctul de plecare, însă de astă dată ceva mai conștienți de coordonatele sale.

    Reflecția asupra etapelor prin care trecem este, ca orice proces de reflectare, foarte înșelătoare. Ne putem amăgi că am evoluat când de fapt am făcut un pas înapoi, îndepărtându-ne o dată mai mult de propria ființă. Acceptăm bucuroși orice înfrângere, închipuindu-ne că e doar un antrenament pentru victorie. Însă în dialogul nostru interior trebuie să căutăm, dincolo de idei și de cuvinte, acea liniște care vorbește. Dacă am reușit să ne-ntâlnim măcar o dată cu acea vibrație secretă a ființei, dacă am reușit să întrezărim pentru o clipă Necunoscutul din noi înșine atunci putem spune că am ieșit întăriți în ființa noastră și că, poate, de acolo înainte nu vom mai avea nevoie de schimbări care să ne gireze starea de bine.

    😎

  19. misfit, ca sa-ti raspund cum ar trebui la toate intrebarile ar trebui o „poveste” mai lunga decat cea de aici, asa ca o sa rezum cat de cat (de jos in sus). Presupunerea ta e corecta dar mi se pare ca ori lipseste ceva din ea si nu-mi dau seama ce ori e o realitate pe care n-o accept ca atare si de aceea caut ceva gresit/incomplet in ea. Motivul pentru care astept sa traga altii de mine (daca am folosit „mereu” in postare a fost in sensul de orice situatie, nu dintotdeauna) este un amalgam de situatii care m-au indreptat in aceasta directie. Acestea au fost majoritatea situatii in care in schimbul entuziasmului si prieteniei mele primeam bataie sau injurii. Nu din partea familiei, dar are si ea un rol in poveste, anume ca a devenit mai indiferenta fata de mine cand un anumit membru a avut nevoie de ajutor (si inca mai are) si eu a trebuit sa caut sprijin in alti oameni care s-au dovedit a fi… „bestii ale naturii”.

    Nu sunt multumit cu starea mea actuala, nu in sensul ca as crede ca e ceva in neregula cu starea in sine, ci pentru ca ma opreste din a face lucruri de „ordin” social pe care inainte le faceam si imi placeau. „Etapa” urmatoare se presupune ca ar trebui sa rezolve acest mic inconvenient dar nu stiu exact ce presupune. Nu stiu daca am intrat in ea pentru ca sunt momente in care nu am nicio inhibitie iar a doua zi sunt iar ca inainte. Iubirea in sensul de suflet-pereche de la care sa vreau mai mult decat prietenie nu cred ca a existat, desi au existat tentative.

    Nu ma pricep la nuante in exprimare, trebuia sa spun MAI introvertit, nu simplu introvertit; am fost mereu oarecum retinut in a-mi exprima toate gandurile si emotiile, cel putin fata de persoanele care nu faceau acelasi lucru fata de mine. Si asta e unul din motivele pentru care dezamagesc, ca nu spun nuantat sau mai pe ocolite lucrurile care nu imi plac, iar de obicei cand spui ca un lucru nu-ti place la o persoana = nu-ti place persoana.

    Nepasarea mea se manifesta fata de ceilalti dar e oarecum imposibil sa nu fie partial si fata de mine. Din cele 3 categorii de varsta spuse de tine o sa aleg 20.

    grid, emoticonul de final te da de gol. Din pacate pentru mine ai folosit principii in care eu nu (mai) cred asa ca mi-e greu sa apreciez in ce masura ma ajuta ce ai spus. Sunt insa de acord cu ultimele 2 fraze.

  20. Rhade pentru un introvertit cu emisii de extrovertit, ai sanse mari de a deveni un rebel.

    Oricum ai scos la rampa toti autorii de valoare ai DarkQ-ului si asta inseamna ceva.
    Felicitari.

  21. Eu nu-mi fac griji pentru Rhade.
    Toată explicația aceea a lui cu actorul din serial avea rolul să justifice alegerea acestui nume de cod.
    În realitate, cel de la sfârșitul articolului nu mai este cel de la început.
    Și este și normal, au trecut ani de zile.
    Până la urmă, cu toate „pledoariile” memorabile de mai sus, ne întoarcem de unde am plecat; lipsa de inițiativă a lui Rhade.
    Dar aceasta pare să facă parte din strategia lui de apărare.
    Faptul că a venit la întâlnirea de la „Caru’ cu Bere” arată că a început să-și iasă din carapace.
    Nu e prea devreme, nu e prea târziu.

    Oricum, chiar dacă spune că „așteaptă să fie împins de la spate” și, iată, mulți se oferă să-l împingă, nu trebuie să-și facă toți iluzii…

  22. Nu cred ca s-a oferit nimeni sa-l impinga de la spate. doar ca am fost receptivi la problema lui asta nu inseamna ca i -am fi sugerat vreunu dintre noi „stai pe pace frate, o sa vina intr -o zi fat frumos sa-ti astearna universul la picioare”.
    si cred ca avem fiecare destul de multa experienta incat sa nu ne mai facem iluzii cum ca sfaturile ar putea schimba pe cineva!
    schimbarea/transformarea/evolutia vine din interior.
    noi am vrut sa ii aratam ca suntem aici sa -l intampinam daca el face un pas catre noi.
    sau cel putin eu asa gandesc

  23. Rhodos, postul tau e ca o hieroglifa: te tot uiti la el si nu intelegi ce zice. Nici nu gasesc similaritati cu alte „semne hieroglifice” de mai sus.

  24. Rhade,
    Probabil cauți cine știe ce înțelesuri printre rândurile scrise de mine, care nu spun altceva decât exact ce spun.

    Articolul tău este destul de sobru și suficient de elaborat, și a atras, în consecință, comentarii similare. Și multe, după cum remarca cineva. De ce oare?

    Eu nu văd la tine o inerție, ci mai de grabă o siguranță de sine, suficientă, deocamdată.
    E clar că nu aveai acum câțiva ani această siguranță.
    Acum se pare că știi ce-ți poate pielea.

    Pe mine m-a amuzat faza cu „împinsul de la spate”, dar nu puteam s-o fructific din cauza seriozității cu care s-a comentat.
    Aluzia mea se pare că nu a fost apreciată; fie pentru că a fost prea fină, fie că a fost prea grosolană.

  25. M-am gandit ca s-ar putea sa insemne exact ce zice, mai ales dupa cealalata „poveste”, dar nu am vrut sa lesin de ras. Dar acum se pare ca nu mai am de ales: ce-mi poate pielea? fructificarea impinsului de la spate cumva? 😆 =)

  26. Nu. Fructificarea sună vulgar.
    Acum știi cine ești. Ești mulțumit ce vezi în oglindă. La propriu.
    Știi că ai ce să oferi. Știi să alegi ce ți se oferă.
    Chestia cu împinsul de la spate era pentru ceilalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here