Acasă Zi de zi Despre motivatie

Despre motivatie

374
9

Viata mea e pe stand-by. De 7 luni si 7 zile, fix. De curand doar am reusit, vertical, hotarat, obiectiv, cu ochii larg deschisi, sa ma uit in urma, inchizand trecutul in trecut, sa fac un calcul pentru prezent si sa trasez o directie pentru viitor, dupa un 2012 care mi-a intors lumea pe dos. Stiti, sunt genul de lucruri in viata prin care trecem si care credem ca se pot intampla doar la televizor, la stiri sau in filme. Chestii care zici ca n-au cum, dom’le, n-au cum sa ni se intample tocmai noua! Dar se intampla. Si cand se intampla, nu stii cum sa te aduni, indiferent cat de puternic esti.

Pe principiul ca atunci cand vin, vin toate odata, in decurs de nici un an viata mea a fost un domino: probleme grave cu ai mei, apoi am fost lasat balta dupa o relatie de 4 ani de omul in care am avut cea mai mare incredere in viata asta, am schimbat locuinta, jobul care ma termina psihic, oameni pe care ii consideram prieteni si care si-au dat cu firma in cap, moartea fiintei care m-a crescut… Un interval de un an in care  am crezut ca nu se poate mai rau si totusi s-a putut. Un an in care am pasit pentru prima data intr-un tribunal. Pentru prima data intr-o morga. Ce sa mai, existenta mea de pana atunci, desi dinamica dar predictibila si lipsita de evenimente neplacute, a decis sa plictiseasca pe altul de acum incolo. Motivatia mea, de cand ma stiu, a fost dragostea. Iar daca dragostea a decis ca e prea dificila povara, a plecat, dupa 4 ani. Si am trecut prin toate chestiile de mai sus cu inima franta. De ce vad partea buna din asta? Pentru ca am reusit sa trec prin toate chiar si cu inima franta!

E uimitor insa ce capacitate de regenerare avem, atunci cand suntem cazuti! Si se rezuma la un singur lucru: motivatie. Ce motivatie avem sa ne ridicam de la pamant si sa ne continuam drumul cu un zambet, chiar si amar? Pentru ce/cine luptam si de ce? Daca lucrurile arata taman ca o vaza scapata pe jos, e dificil de gasit o motivatie. Dar asta e viata, ca ne-am trezit brusc adulti si trebuie sa jucam pana la capat. Ba mai mult, suntem si gay, ca sa sporim dificultatea jocului 🙂

Fiind gay, motivatia se gaseste mai greu. Se gaseste mai greu, pentru ca e vorba de o motivatie reala si nu de una primita de-a gata. Tocmai chestia asta insa ii ofera motivatiei din vietile noastre valoare. La ce ma refer? Pai, vorbeam acum cateva zile cu niste prieteni str8 ce au de curand copil. Discutia despre motivatie, asa cum o percep ei, era clara: „de acum incolo, totul pentru copil!”. In varianta asta, viata celor multi se rezuma la modelul de presiune sociala > casatorie > copil > investitii pana-l vezi mare > pensie > the end. Intra pe un fagas prestabilit, de la care nu se pot abate (ma rog, sunt exceptii, dar putine). Practic, societatea prin acest tipar nu iti mai lasa timpul necesar sa te gandesti la cai verzi pe pereti, la ce rost ai cu adevarat pe lume, ce poti face pentru tine, ce motivatie reala ai ca sa faci aia si ailalta. Identitatea ta si mai ales potentialul tau uman sunt puse in joc. Alaturi de calea asta sociala „de urmat”, privita ca o regula sfanta, religia si consumerismul  (sustinut de un job in care te afunzi uneori fara sa realizezi), sunt alte doua cai de a nu gandi liber. Per total, sunt cele trei cai de indobitocire mondiala, dupa parerea mea.

Toate bune pana aici, avem posibilitatea, gay fiind, sa pictam pe o panza alba. Sa ne facem viata asa cum ne taie capul, atunci cand invatam ca presiunea sociala sa nu ne atinga. Mai avem de doborat zidul religiei. Desi am intalnit in toti anii astia si tipi gay excesiv de religiosi, imi place sa cred ca multi dintre noi avem un concept propriu cand vine vorba de credinta. Nu ne inghesuim la moaste, nu dam bani popilor, etc. Religia, ca un fanatism orb, nu cred ca e totusi o motivatie pentru noi. Cand vine vorba de joburi insa, multi poate ne fixam ca motivatie in viata o pozitie anume in firma sau un nivel la care tindem. Cunosc oameni care nu stiu altceva decat job. Job in corporatie, job seara, job peste program, job job job. Poate asa se explica stereotipul barbatului gay middle aged care are un statut financiar peste medie in multe tari. Poate nu. Dar jobul si angrenarea excesiva in profesie te fac sa uiti. Devine o motivatie primita de-a gata: esti prea obosit sa te mai gandesti la ale tale seara dupa o zi infernala.

Reversul medaliei exista insa: unii vor norme. Vor sa nu aiba timp sa se gandeasca la motivatii reale. M-am intrebat daca nu e asta unul din motivele pentru care vrem same-sex marriage: ca sa existe presiune. Presiune de a ramane impreuna. Tocmai de asta sunt sceptic cu privire la same-sex marriage, asa cum sunt in egala masura la str8 marriage: oamenii ar trebui sa stea impreuna pentru ca asa vor. Pentru ca ii tine impreuna exclusiv dorinta de a fi unul cu celalalt. Asta deja mi se pare un gay right deosebit, pe care acum il avem. Te desparti mai greu atunci cand fluturasii au zburat, daca impreuna impartiti o casa, o masina, o rata la banca, ce o sa zica toate neamurile, aveti un copil, etc. E povestea a miliarde de cupluri, pana la urma, nimic mai mult, care isi securizeaza statutul marital prin lege, cu riscul de a fi nefericiti de la un punct incolo.

Revenind… Motivatia mea, la inceput de nou drum, la 28 de ani, e pur egoista. Am invatat ca suntem al naibii de fragili, noi, oamenii. Si fizic si psihic. Si ne batem joc de noi sau ne macinam cu tot felul de nimicuri, de e nevoie sa privim cate un cer instelat ca sa ne dam seama cat de mici suntem. Imi doresc sa fiu hedonistul perfect. Sa ascult doar de mine. Sa calatoresc, sa ma dezvolt spiritual, intelectual. Autodidact, in astea 7 luni, m-am apucat de o limba straina si de web design. Redescopar cititul. Sportul. Nu stiu sa inot (nu radeti, c’mon :P), dar am de gand sa invat. Pun pret pe relatiile cu oamenii (foarte putini) care conteaza cu adevarat. Nu ma intereseaza sa traiesc bine, vorba lui Baselu’. Ma intereseaza sa traiesc frumos, atat! Ca intr-o zi sa poata fi iar dragostea motivatia mea…

Spuneti-mi despre motivatiile voastre. Pentru ce/cine ne trezim in fiecare dimineata?

youarehere

 

9 COMENTARII

  1. Dragostea a fost si pentru mine o motivatie destul de puternica pana acum cateva luni. Daca nu era dragostea, imi era indiferent unde imi continuam studiile de dupa licenta, fie aici in bucuresti, fie in galati, fie in alt oras… Daca nu era dragostea … anul trecut prin Iunie cand am fost nevoit sa schimb locuinta unde stateam cu chirie din cauza ca proprietara renova apartamentul si trebuia sa plec pentru o luna jumate aproape doua … ( deci toata vara ) poate ca as fi acceptat si as fi plecat …

    Dragostea a fost o motivatie puternica pentru a fi o persoana mai buna, pentru a invata mai bine, pt a fi printre primii in orice faceam …

    Chiar daca ea acum nu mai e … ea a ramas puternic infiripata in sufletul meu ( speranta, dorinta ), dar pe langa ea, acum mai e si motivatia de a ramane in Bucuresti.

  2. Mi-a plăcut post-ul tău, pentru că îmi este foarte familiar. Deși 2012-ul meu nu a fost nici pe departe la fel de greu ca al tău, am trăit prin lucruri similare când oamenii pe care îi consideram prieteni au ridicat din umeri la frica și depresia mea, s-au întors cu spatele, și ca premiu final m-au forțat să plec din asociația pe care am înființat-o împreună după ce și-au dat seama că sunt vulnerabil.

    Pentru oamenii care nu au cunoscut sentimentul de abandon, frica irațională de a fi singur, și întrebarea „Ce s-a întâmplat în doar 6 luni cu viața mea?”, aceste întrebări existențiale sunt greu de digerat. Dar fiindcă tu le-ai cunoscut deja, sunt foarte mirat că vezi căsătoria ca fiind un element de constrângere. Cum te-ai simțit când ai fost lăsat singur în fața problemelor, odată ce „fluturașii au zburat” după 4 ani?

    Nu există relație în care să nu zboare fluturașii în cele din urmă. Pur și simplu, NU există. După ce au zburat, te trezești la realitate și începi să îți pui întrebări de genul: „Ce viitor îmi pot construi împreună cu acest bărbat?”, sau „Am, oare, respectul și încrederea lui?”.

    Cât timp sunt tânăr, sănătos, și am bani, sigur… toată lumea va râde cu mine, dar viața mea nu se va termina nici la 40 de ani, nici dacă îmi dau demisia. Ergo, n-am nevoie de fluturași, am nevoie de iubire calma și matură. În nunțile din Anglia, există o parte din jurământ care sună cam așa: „[…] for richer or poorer, in sickness and in health […]”. N-a fost pusă acolo degeaba. Cine vede căsătoria ca pe o constrângere, pur și simplu nu ar trebui să se căsătorească.

    Iar ca să răspund la întrebarea ta, pe mine mă motivează dorința de a-mi construi liniștea și stabilitatea, așa cum am învățat în cele din urmă să le prețuiesc (posibil singur, dar cel mai probabil alături de un alt bărbat).

  3. E drept, nu sunt adeptul casatoriei si nu ma vad facand asta niciodata, cu nimeni, si sa fi fost str8. M-am simtit de tot rahatul cand am fost lasat cu toate pe cap, asa este. Insa daca eram casatorit, nu implica automat sprijinul din partea celuilalt. Sau, daca e sa duc mai departe exercitiul, decat sa fie un sprijin venit din „pentru ca suntem casatoriti” si nu din sufletul lui, e acelasi lucru urat, pentru mine.

    Da, sunt oameni care simt nevoia sa securizeze ce au. Pentru ei, da, as milita pt legalizarea casatoriei, pentru ca tine de egalitate, dar nu pentru mine personal. La asta m-am referit in post. Ar fi dragut sa nu devina un lung sir de comment-uri gen „baaaa dar ce ai cu casatoria, baaa???” ci sa vedem ce motivatie avem fiecare sa ne urnim din pat dimineata 🙂

     

  4. Observ ca 2012 a facut ravagii pentru multa lume. Si pentru mine a fost un an cumplit, cel mai greu de pana acum (deces in familie, probleme de sanatate etc)…trecand prin greutatile astea am inteles inca o data ca trebuie sa pretuim clipa, sa ne bucuram de lucrurile mici pe care ni le ofera viata (si pe care de multe ori le consideram firesti, nu le apreciem).

    Am o relatie de peste 22 de ani (suntem impreuna de foarte tineri, din studentie)si cu toate ca iubirea noastra a jucat si joaca un rol important in viata mea, am luat amandoi de-a lungul timpului decizii importante in considerarea relatiei, nu as spune ca asta reprezinta motivatia mea principala, ceea ce ma face sa ma dau jos din pat in fiecare dimineata…consider neproductiva o asemenea abordare.

    Ca sa nu „ma lungesc” inutil voi spune ca motivatia mea o reprezinta viata insasi, care merita traita si savurata din plin.

    PS Nu sunt deloc de acord cu afirmatii de genul „Fiind gay, motivatia se gaseste mai greu”. Nu cred ca este o chestiune care tine in vreun fel de orientare sexuala a cuiva…alte lucruri ar trebui sa ne defineasca in viata ca oameni, dar asta este deja alta discutie.

  5. De acord, Dracarys. In sensul ca pozitionarea relatiei si dragostei in centrul universului propriu, poate fi neproductiva. La fel, sexualitatea nu ne defineste ca oameni. Insa ambele sunt concluzii la care ajungi in timp, pe masura ce te apropii de adevar (a se citi „cand vezi ca intr-adevar pot fi neproductive”), cred. Tine de experienta fiecaruia + maturitatea intelectuala, pana la o varsta poate suntem mai coplesiti de niste chestii, pana invatam sa gasim un echilibru. Multumesc pentru punctul de vedere 🙂

  6. Banuiesc ca cea mai grea lovitura pentru tine a fost plecarea partenerului din viata ta. Macar ti-a spus de ce? In final, cum a fost relatia voastra din punctul lui de vedere? Poate el a considerat ca s-a aflat intr-o relatie deschisa (nu ma refer neaparat la „imperecherea” cu alti parteneri, ci la ideea ca e liber sa faca ce vrea, sa fie detasat intr-un fel). Poate ai avut tu multe asteptari de la el si ai refuzat sa ii confrunti adevarata fata pentru ca ti-era bine asa.
    Un alt lucru la care ma gandesc, e posibil ca tu sa fi devenit atat de inchis si posomorat, deprimat, incat sa ii lasi impresia ca nu ai nevoie de el si indiferent ce face, relatia voastra are de suferit in urma evenimentelor mai sus amintite; considerand situatia „o cauza pierduta”, si-a luat zborul.
    In orice caz, daca a plecat prea devreme stiind ca vrei susinerea lui, inseamna ca pentru el au fost 4 ani de sex bun, poate si de trai pe malai, nimic mai mult.

    Eu nu am trecut prin astfel de probleme grave pana acum si nu stiu cum as reactiona dar stiu ca o minima motivatie de a merge mai departe mi-as gasi. Momentan, motivatiile variaza in functie de elementele ce compun zilele mele. Daca vreau ceva anume, incerc sa fac tot ce pot pentru a realiza acel lucru.

    Nu cred ca motivatia vine mai greu in cazul unui homosexual, dar presiunea sociala este mai mare, in mare parte din cauza societatii in care traim, din cauza generatiei ceausiste inca in picioare.

  7. E extrem de lunga si complicata povestea, Adi, n-are sens. Dar da, plecarea a fost cea mai brutala lovitura. What’s gone is done.

  8. „In orice caz, daca a plecat prea devreme stiind ca vrei susinerea lui, inseamna ca pentru el au fost 4 ani de sex bun, poate si de trai pe malai, nimic mai mult.”

    Imi displace ideea enorm de mult, nu stiu de ce e atat de larg raspandita. Doar pentru ca o relatie nu se termina cu happy ending, asta nu inseamna ca ea a fost bazata pe minciuni sau pe interese secundare. Oamenii se schimba, they fall out of love. Si e naspa si doare, dar cred ca in general asta e valabil pentru ambii parteneri… si nu inseamna neaparat ca intreaga relatie a fost *fake*.

    Cat despre motivatia mea – toate cele trei farame – cred ca se datoreaza faptului ca am iesit din faza de denial. Dupa doar 5 anisori :)). Dar a fost un wake-up call si o realizare ca, totusi, ar fi posibil sa fiu si fericit intr-o zi. Nu e in cantitati industriale motivatia, dar m-a facut sa trec peste luni de frica, confuzie si incertudini… si inca o face. Cu chiu, cu vai, dar nah. 😛

    Also, first comment here! Go, me! ^_^

  9. Motivația e o chestie atât de… corporatistă încât nu-mi vine s-o iau în calcul în nicio situație. Pe vremea comunismului era la modă motivarea exterioară – ceva de genul „îndemnului mobilizator” care genera o dorință de a te alinia la standardele colective și la cerințele societății, fiind remarcat și apreciat nu ca individ autonom, ci numai după cât de bine slujeai grupul; capitalismul operează în schimb cu echivalentul invers al motivării – motivația fiind o găselniță psihologică menită să justifice efortul cuiva de a face lucrurile care nu-i fac plăcere, dar care îl ajută să progreseze, să se evidențieze, să se distingă, să devină autonom și independent, desprinzându-se treptat din grupul care l-a format și din care încă face parte.

    Eu zic că acolo unde e nevoie de „motivație” pentru a face ceva, treburile nu merg bine, cel puțin în ceea ce privește sfera sentimentală. Înțeleg că e nevoie să ne păcălim în fiecare dimineață cu motivația câștigului lunar, pentru ca să putem merge la muncă fără să resimțim asta ca pe-o corvoadă inutilă. Însă nu înțeleg, de pildă, presiunea internă autoîntreținută „motivațional” de a merge la serviciu cu silă, dar din interes, numai pentru a putea menține pe cineva alături. Dacă o relație se sprijnă numai pe motivația partenerilor de a rămâne împreună, tare mi-e teamă că se pornește la drum cu finalul scris dinainte…

    Sigur că depinde cum anume definim, sau ce înțelegem prin cuvântul „motivație”, însă cred că frumusețea unei relații dintre două persoane vine tocmai din măsura în care ea subzistă unei lipse de motivație. Atunci când te trezești dimineața că-l iubești pe celălalt în ciuda defectelor sale, defecte pe care le vezi și care te-ar oripila la oricine altcineva dar care pe el îl întregesc într-un fel care ție-ți face plăcere, putem spune că avem de-a face cu o iubire… nemotivată, dar adevărată.

    😎

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here