Acasă Zi de zi De bun-simt

De bun-simt

428
11

Iata-ma iarasi aici,dupa o zi petrecuta in societate revenind in intimitatea a 4 pereti, bucurandu-ma de singuratatea ce cu timpul mi-a devenit draga si totodata necesara.P entru ca dupa ce timp de ore bune iti epuizezi energia printre ceilalti, ajungi seara acasa, te tarasti pana pe canapea, te asezi si astepti… astepti sa redevii tu. Si asteptarea asta devine din ce in ce mai lunga, pe masura ce anii trec.

Nu pot sa ma laud cu prea multa experienta de viata, in primul rand datorita varstei si in al doilea rand datorita faptului ca sunt studenta la una dintre acele facultati ce par interminabile, asadar procesul de maturizare survine mai putin brusc decat in cazul celor care la varsta de 23 de ani se bucura de privilegiul de a se auto-intretine (nu comentez cazurile particulare in care se lucreaza si pe timpul studiilor!). Asadar contacul meu cu „lumea” e relativ redus.

Desi la inceputul descifrarii mecanismele ce stau la baza functionarii defectuoase a omenirii, nu pot sa nu ma scarbesc in fiece zi petrecuta afara, in compania unora sau a altora. Efectiv, mi-e greu sa inteleg cateva lucruri esentiale: De ce ne e atata de greu sa fim sinceri unii cu altii?? De ce nu ne putem vedea de propriile vieti? De ce suntem atat de toleranti cand vine vorba de noi si atat de intransigenti cand vine vorba de cei din jur? Ce ne face sa fim atat  de inversunati unii impotriva altora? Unde si cand s-a pierdut notiunea de moral?De ce incetam sa ne mai pese unii de altii si  ne facem rau?Pana la urma,unde a disparut decenta?

Mi-a ramas in minte urmatorul citat: „oamenii mari discuta idei, oamenii mediocri discuta evenimente, oamenii mici discuta despre altii„.

Nu e zi in care sa nu ma gandesc, facand bilantul, cate ore mi le-am petrecut facand parte pe rand din fiecare categorie. Si din pacate de cele mai multe ori ma regasesc in ultima.

Si ce pacat!!!

Spun asta, intorcandu-ma de la o iesire cu niste prieteni/colegi in care primele ore au reprezentat o „investitie” mai mult decat agreabila a timpului. In schimb, dupa ceva timp discutiile au luat o nota personala, relativ intima, in care ideile tinteau persoane. Sa nu intelegeti gresit, discutia era poate mai animata ca la inceput, insa nu m’am putut abtine sa nu ma detasez si sa privesc din exterior toata scena.

Si ce am vazut? Falsitate. Multa multa falsitate

De fel sunt un om sincer. Poate in parte datorita zodiei (leu) care nu ma indeamna tocmai la diplomatie; poate in parte datorita zonei in care m-am nascut (undeva prin sud). Asadar nu suport acea curtoazie care aduce a minciuna.

Nu vreau sa emit judecati, dar in prezent sunt in Timisoara de aprox 4 ani si pot afirma ca aici am vazut/invatat ca duelurile nu se poarta out in the open ci backstage.

Ceea ce as vrea sa stiu: falsitatea tine de geografie, e un mod de viata, sau poti sa reusesti in lume fara sa-ti indoiesti coloana?

11 COMENTARII

  1. Cred că fiecare din noi trăiește această dramă, într-o forma mai mult sau mai puțin acută. Și eu deseori ma simt străin la diverse întâlniri cu așa zișii mei prieteni sau prietenii prietenilor. Dar, încetul cu încetul am învățat să spun lucrurilor pe nume și să fac ceea ce îmi face mie plăcere. Pentru că altă cale nu există.

    Spui că ești din Timișoara, mi-ar plăcea să ne vedem la o cafea. Ce zici? Promit să fiu eu 100%.

    Cu drag,

  2. „Pana la urma, unde a disparut decenta?”
    A fost aici vreodata? Cu adevarat?

    „De ce ne e atata de greu sa fim sinceri unii cu altii??”
    Intrebarea asta ma macina si pe mine de multe ori >_>

  3. Îmi e puţin teamă să îmi afişez părerea despre acest subiect. Dar nu mă pot abţine…
    Decenţei i-a luat locul sinceritatea brutală. Decenţa presupune o mică doză de minciună (prin omisiune de cele mai multe ori). E vorba de micile minciuni politicoase sau de reţinerea de a afirma un adevăr. De exemplu stăm la o cafea şi povestim, iar tu spui o chestie pe care eu o consider o mare prostie. Decenţa mi-ar dicta să trec cu vederea sau să îmi expun părerea cu menajamente. Sinceritatea îmi permite să spun „prostie mei mare n-am auzit” . Cineva originar din sudul ţării ar merge pe sinceritate. Un nord vestic pe decenţa ipocrită. Îmi este imposibil să spun cum e mai bine, tind să trag spre nord vest…
    Ideal pentru mine ar fi stilul britanic . Ei ar extrage din prostia exprimată un fragment cu care pot fi de acord şi pe baza aceluia ar dezvolta discuţia. Sau în cel mai rău caz ar dezbate tema iernii ăsteia care nu mai vine odată…

  4. Falsitatea pana la urma, tine de anturajul in care te afli. Este greu sa te mentii pur, cand esti singur/a printre atatia corbi care nu stiu altceva nimic mai bun decat sa barfeasca si sa tot barfeasca. Sa isi bage nasu in vietile altora si sa faca rau, pentru amuzamentul lor.

    Poate avea si zona geografica un anumit rol, desi ma cam indoiesc.

    E bine sa fii sincer, este bine sa spui lucrurilor pe fata, dar cate odata este bine sa ai si putina decenta in acea sinceritate si nu e musai sa ocolesti ceva sau sa minti ci pur si simplu sa o spui cu blandete.

    Desi e greu sa spui cu blandete ceva cand practic nu ai alta metoda.

  5. CRED ca nu este un mod universal de a te purta si nici ce mod e corect sau mai putin corect. Si cu atat mai mult de falsitate.

    Aici e vorba de cum te raportezi TU la persoana din fata ta si cat de mult conteaza pentru tine sau ce loc, ce ierarhie ocupa in inima ta.

    Cu cat locul e mai mic in ierarhie cu atat ne purtam fals spre indiferent, pentru simplul motiv ca ne dorim o imagine buna si nu avem nevoie de dsmani gratuiti.

    Insa fata de oamenii la care tinem ne schimbam radical si cautam sa fim mai corecti, dar si aici daca cel la care tinem doreste sa ne purtam fals, noi ne conformam, tot pentru acelasi motiv de a fi placuti.

    Oricm ai face tot poate exista falsitate intr-o masura mai mare sau mai mica.

    De multe ori ne purtam fals chiar fata de noi insine, incercand sa ne pacalim singuri si unii chiar reusesc.

    Pana la urma cum e bine sa facem?

    NU stiu cum … si fiecare isi alege stilul lui propiu, insa ceea ce am invatat este, ca e bine sa alegi tonul si momentul cand ai de spus lucruri importante care nu sunt pe placul celuilalt.

    Iar daca exersezi ajungi sa fi sincer si direct fara sa jignesti sau macar sa superi, in fond nu asa ar trebuii, sa fim, fata de cei apropiati pe care spunem ca ii iubim?

  6. Cred că falsitatea aceasta, de dragul celor din jur, este un lucru al dracului de întortocheat. De ce? Pentru că la un moment dat ajungi să te întrebi singur dacă nu cumva falsitatea pe care o afișezi este parte integrantă din ființa ta. Și acest lucru aduce oarecare atingere amorului propriu.

    Un om care încearcă să fie sincer are șansa de a pierde mare parte a „prietenilor” săi, însă are șansa să câștige puțini prieteni de valoare. Singurătatea sperie de multe ori și cu cât o persoană are mai mulți prieteni și își ocupă timpul cu ei, are o falsă impresie cum că NU ar fi singur. Asta doar în aparență. Pentru că în mod concret, el este înconjurat, în proporție de 90% să spunem, de oameni care au nevoie să fie mințiți, oameni cărora le pasă numai de imaginea lor în fața celorlalți, nu și de cel care emite părerea lingușitoare.

    Astfel, ajungem să mințim tot timpul de dragul celorlalți și ajungem din această cauză să sesizăm (cei mai norocoși dintre noi, precum ești și tu, Misfit) că suntem aproape singuri.

    Sunt absolut convins că aceste întrebări față de tine însăți vor duce la o evoluție personală. Vei deveni probabil mai sinceră cu ceilalți, și astfel, mai sinceră cu tine însăți. Cu acest prilej te vei cunoaște mai bine, îți vei da seama ce vrei de la oameni, cu ce fel de oameni dorești să te înconjori, ce ai de învățat de la oamenii cu care intri în contact, etc.

    Felicitări pentru întrebările pe care le ridici. Numai bine!

  7. Imi este greu sa vad falsitatea la oamenii pe care ii am in jurul meu. Uneori o detectez la cei pe care nu ii cunosc sau cand e vorba de tampeniile de la TV.

    Razbesti in viata si in toate cele, in masura in care esti suficient de puternic sa te confrunti cu ce aduce fiecare clipa.

    Falsitatea devine un mod de a fi, nu mai este un fel de arma folosita strategic. Acei oameni incep a se crede pe ei insisi … sau incepem a ne crede pe noi insine. Falsitatea nu este doar rautate, este si modul in care ne tratam pe noi insie de cele mai multe ori.

    Numai bine!

  8. continuare

    Falsitatea este imposibil de combatut 100%, nimeni niciodata nu este sincer 100%, intodeauna mai ramane ceva acolo care este stiut numai si numai de sufletul tau si nu esti dispus sa impaertasesti nimanui, poate doar unei singure persoane care crezi tu ca-ti este cel/cea mai bun prieten/a.

    Si cu toate astea FIECARE isi poate construi relatii in care falsitatea sa fie cat mai mica, FIECARE isi poate educa apropiatii sa inteleaga ca nu trebuie sa joace vreun rol, FIECARE poate sa ajunga la nivelul; in care cei apropiati se poarta natural exact cum sunt ei sau macar pe aproape.
    Dar pentru asta iti trebuie multa rabdare si OBLIGATORIU trebuie sa fi tu insuti un exemplu, numai asa poti reusi sa adunui in jurul tau oameni care sa capete incredere in tine, fiind dispusi sa renunte la roluri/falsitate si sa se arate asa cum sunt ei.

  9. Falsitatea,ipocrizia, individualismul sau altfel spus egoismul si prostia(dar nu asa oricum ci cu carul, ca de…unde e multa minte e si multa prostie) sunt fluturate cu atata nonsalanta zilnic, incat a devenit o moda.Daca nu prezinti una dintre caracteristicile acestea esti privit ca un ciudat( ei sunt normali, tu esti anormal).Daca faci ceea ce majoritatea nu face, adica daca esti tu si, pe deasupra, mai si dai dovada de bun simt deja incepi sa devii nesimtit..

  10. hmm; de ce falsitatea?
    pai eu devin fals politicos si superficial in situatii anume..
    senumeste diplomatie intr-un fel..

    dupa cum ma mai scap pe ici pe colo se vede ca am diplomatia si finetea unui elefant intr-un magazin de portelanuri

    sunt brutal de sincer si spun foarte brutal ce gandesc

    si crezi ca asta se apreciaza? iti spun clar: nu;
    nu poti sa ii spui cuiva: pustanul cu care te afisezi te face de rusine ca e prost ca noaptea si te suge de bani.. vrei sa ti-o pui cu el fa-o acasa si tine-l in casa….adica poti, dar esti dusman de clasa automat; spui maai da ce diferiti sunteti voi, te mentine tanar pustanul si in priza.. contrastele se atrag..

    poti sa spui cuiva: te-ai ingrasat ca un porc si la ora 2 noaptea tot la mcdonalds esti? nu poti ii spui mag da ce iti prieste tie viata de cuplu.. ai inceput sa faci burtica..

    eu sunt cioban la capitolul asta; sunt putini care ma iau asa cum sunt si raspund la fel de direct; si fac fata la critici de obicei cu simtul umorului..

    poti sa spui cuiva ca a aruncat 2 milioane pe o camasa de care e mandru si ca o gaseste si cu 50 de lei daca nu o lua din mall? nu.. spui hmm iti merge bine iti faci cumparaturile de la reprezentanta..

    mintim toti toata ziua..
    si stii de ce…
    ca sa nu ramanem singuri..
    fiindca cuvintele taie mai rau ca sabia

    asta e minciuna de protectie de autoprotectie..
    apoi e invidia pura cand vorbesti despre cineva care nu e de fata dupa ce l-ai pupaat in fund cand e langa tine

    pe mine ma scarbesc oamenii cu zambet fals; si radarul de bullshit imi functioneaza si cand nu imi place cineva .. o cam stie…

    cateodata vine cate unul si ma pupa : ceau draga ce mai faci si iti provoaca o scarba si te stergi cu maneca ..ca stii ca joaca tatru sau public relations…

    si cati ati face fata daca toti v-ar spune exact ce ganndesc

    ?

    putini dintre noi sunt cei norocosi care au pe cineva aproape care stie ce si cum sa iti zica pe fata; si si mai putini sunt cei care apreciaza asta…

    trust me, ne place sa fim mintiti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here