Acasă Zi de zi Cum vad eu lumea?

Cum vad eu lumea?

453
25

Unul din hobbyurile mele este fotografia. Am aproape tot timpul aparatul foto la mine, si sunt atent la culori, lumini, fragmente, imagini. Mai jos sunt cateva poze facute de mine, de prin diverse locuri. Prefer in general sa fiu martorul tacut, sa stau la margine si sa contemplez, sa nu incurc, sa nu cosmetizez imaginile, si sa nu „ma bag” in ele.

[nggallery id=30]

Articolul precedentCe inseamna prietenia?
Articolul următorWomanizer?
Deseori imi petrec timpul prin alte planuri ale existentei, ma gandesc la tot felul de chestii, si incerc lucruri mai putin obisnuite, preferabil de unul singur, sau cu cativa oameni de incredere. Detest inghesuiala, ignoranta si pepenele galben. Ador inghetata.

25 COMENTARII

  1. Sunt foarte reusite fotografiile tale si pline de sensibilitate ! La fel si pe mine ma pasioneaza fotografia si la fel ca tine port aparatul tot timpul la mine 🙂 Am publicat cateva pe internet, dar pacat ca nu ne putem face cunoscuta identitatea aici pe blog pentru ca mi-as fi dorit sa le vezi.  

  2. Ai niste fotografii super !
    Serios 🙂
    Fotografii „vad” lumea intr-un anumit fel, sau cel putin asa am observat eu 😀
    Mie imi place cum o vezi tu 😉
    MULT SUCCES IN CONTINUARE !!! 😛

  3. ăla e un fulg de zăpadă real? categoric este cea mai frumoasă creaţie a naturii pe care am văzut-o vreodată…..şi mugurii ăia cu florile alea pure care ţin încă parfumul numai pentru ele…..wow

    • Ala nu e fulg de zapada, este o lustra, vazuta exact de jos. Era aprinsa lumina si am facut poza exact de sub lustra, perpendicular in sus. Daca te uiti cu atentie vezi si care din cele 5 becuri sunt aprinse. Avantajul mare al meu in poza asta (dar ce era enervant in rest – aia era camera in care am locuit timp de un an) e ca becurile alea aveau o lumina tare chioara, care a facut poza sa iasa si mai interesant.

  4. da am privit poza aia minute întregi, în repetate ori, şi mă gândeam că fundalul o fi o lumină, un bec, un soare, opacizat de o ninsoare abundentă…..şi mai am şi o manie cu fulgii de zăpadă, cu forma lor unică şi mi-am zis, ăsta e „the one”….până la urmă zic eu că e un merit şi mai mare, un talent şi mai şi că m-ai făcut să văd altceva decât ai fotografiat…..uite că şi fotografia poate fi poezie……

  5. HappyGay, intr-adevar, zapada se formeaza prin cristalizarea vaporilor de apa dand forma acelor forme hexagonale. Dar centrul hexagonului in procesul de cristalizare al apei este format practic din cele 6 brate (sau mai rar, are un centru foarte mic, ca un punct) care la baza au brate exterioare mai mari, pentru ca spre varf acestea sa se micsoreze, dand un aspect de creanga de brad.

    Acum, daca poza ar fi avut un timp de expunere mai mic si eventual o focalizare care sa excluda tavanul (pentru asta e nevoie de niste lentile speciale), si sa zicem ca nu s-au fi vazut cele doua umbre are firului ce tinea lustra (si avem doua becuri, cate unul exact in partea opusa a umbrelor), puteam spune ca e cristal de gheata. Dar, acum ca stim si cum se cristalizeaza vaporii de apa… nu mai cadem in capcana data viitoare. 🙂

    In alta ordine de idei, toate pozele sunt interesante. Personal, imi place mult a 5-a poza de pe primul rand, aia cu panza de paianjen. Mie imi plac pozele care vorbesc, pozele care au reusit sa surprinda mai mult decat o imagine statica. De exemplu, in poza de care vorbeam, vad o bicicleta roz ceea ce imi spune ca apartine unei fete. Dar nu neaparat 🙂 Cealalta, banuiesc ca e a fotografului. E dimineata devreme (nu se formeaza roua in alte conditii si probabil ca e putin innorat, soarele abia rasare [vezi unghiul scurt al umbrei rotilor bicicletei gri]) si e sfarsit de vara – inceput de toamna (papadia de joz sau margareta de camp [?], frunzele uscate, ierburile ingalbenite). Iar faptul ca autorul a focalizat o panza de paianjen prinza pe niste muguri care nu vor apuca sa ajunga la maturitate, da un aspect „intreg” pozei. Foarte faina’, felicitari.

      • PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale).

        MUŞEŢÉL s.m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate şi cu flori albe pe margini şi galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale, romaniță (Matricaria chamomilla)

        Seamănă, dar nu răsare. :mrgreen: Si în engleza au terminologii diferite (afirmația ta se traduce „Dandelion is Chamomile”). Sper ca n-am părut rautacios, dar mi-ai trezit interesul cu cele spuse și m-am decis sa nu le mai confund. :mrgreen:

  6. @ kiwibird

    Felicitări pentru pasiunea ta, fotografia. Nu o sa țin niciun curs de fotografie, mai ales ca sunt doar admirator și nicidecum cu înclinații spre aparatura foto, dar pot spune ca-mi dau seama, datorita unui prieten de-al meu fotograf, pana unde pot ajunge oamenii sa atingă „perfecțiunea candid-ului”. Ei bine, la tine feeling-ul e oarecum lejer, probabil și datorita subiectelor arătate, probabil nefăcând toate parte din același set/ serie.

    Si pe mine m-a impresionat lustra – da senzația de subacvatic.

    Am observat ca nu ești sixbysix si nici nu le prea editezi, decât hue/saturation sau lucruri minore probabil.

    Daca ar fi sa-ti upgradezi aceasta preocupare și vei cauta oameni sa-ți răspundă, sfatul meu neinvitat este: work more on landscapes. Nu știu cum te descurci la stradal, dar în peisaje te ocupi strict de priveliști și culori, cuvinte pe care de asemenea și tu le folosești. Îți recomand la categoria asta un tip care îl consider maestrul peisajelor fotografice, în ce ma privește: http://jchanders.deviantart.com/ . Dovada ca nu trebuie sa fii mare HDRist ca sa surprinzi natural niște culori și emoții primare.

  7. VARIANTA BUNĂ !

    Detest butonul REPLY!
    Cine a zis că e păpădie şi cine a zis că e muşeţel?
    Cine a fost primul şi care următorul?

    Fotografiile ar fi trebuit să aibă câte un titlu, sau măcar o numerotare, ca să le putem comenta.
    O fotografie cu un titlu bun, poate câştiga 90% din valoare, iar dacă titlul lipseşte, nu trebuie să piardă mai mult de 10%.
    Pare un paradox?
    Sunt şi fotografii cu titlul „Fără titlu”.

    Fotografia cu lustra.
    Tavanul nu trebuie exclus din cadru, pentru a scăpa de umbrele cablului de susţinere, şi, în acest caz, nu se putea face cu lentile speciale (adiţionale).
    Se putea face folosind un obiectiv (teleobiectiv) cu focală lungă, deci cu un câmp de claritate redus, pentru a avea claritate doar în planul lustrei.
    Dar, cum ziceam, nu trebuie eliminat tavanul, pentru că se elimină şi lumina becurilor.
    Umbrele cablului puteau fi folosite constructiv, dacă erau toate becurile aprinse.

    Fotografia cu pânza de păianjen.
    Nu e făcută dimineaţa devreme, ci toamna tîrziu.
    Nu sunt picături de rouă, ci picături din ceaţă.
    Nu este înnorat, e ceaţă.
    Prezenţa bicicletelor din planul doi face parte din ceea ce se cheamă „compoziţie în cadru”.
    Lăsate special acolo de autor, pentru a „spune” ceva.
    Deşi, în acest caz, cred că autorul nu le-a acordat mare importanţă în acel moment.
    Că una este a unei fete şi una a unui băiat, deocamdată este o speculaţie.
    Ca să fie concludent, autorul putea adăuga elemente definitorii, dar nu prea stridente.

    „Tema” poate fi dezvoltată.
    Imaginaţi-vă în planul doi chipul neclar al unei fete, arătînd că băiatul este preocupat de pânza (plasa) de păianjen din primul plan. De ce oare?

    Fotografia cu scaunele pe zăpadă.
    Nu ar fi avut niciun rost fără brăşura aceea de pe masă.
    E vorba tot de compoziţie în cadru.
    Broşura putea să fie acolo întâmplător, sau lăsată chiar de fotograf.

    Celelalte fotografii îşi au şi ele rolul lor.
    Nu e chiar aşa simplu să redai realitatea aşa cum e ea, cum nu e uşor să o redai transfigurată după dorinţa fotografului.

    Aştept, mai ales de la Kiwibird, să-mi spună dacă am dreptate.

    Continuă!

    Şi mai e ceva: nu trebuie semnul întrebării după titlu!

  8. Raspunsuri:

    @Petrus Christus: Pozele sunt din serii foarte diferite, din diverse locuri, la diverse momente ale zilei. Prefer sa fotografiez peisaje naturale, sau apsecte urbane diverse. Nu ma pasioneaza portretistica, poate fiindca sunt un tip mai retras de felul meu si nu „simt” tot timpul omul, si nu „simt” momentul. Nu editez in calculator nimic (e si chestie de principiu, si de timp – pot zice ca-s usor purist, chiar daca folosesc camera digitala). La camera mai ma joc cu diverse filtre si, evident, diafragma si timpul de expunere. Intrebare: ce intelegi prin „feeling-ul e oarecum lejer”? Detaliaza, te rog.

    @RHODOS: La fotografia cu lustra nu mi-am dat seama decat prea tarziu ca o idee mai buna ar fi fost cu toate becurile aprinse, cu alta sursa de lumina, sau pe lumina naturala, atunci ar fi aratat chiar a „acvariu” sau OZN poza.

    Poza cu panza de paianjen a fost facuta la un sfarsit de iulie, pe la ora 6 dimineata aproximativ. Era usor nor la orizont, in rest cerul era perfect senin, si soarele se vedea inca neclar, era la rasarit. Cand am vazut panza am zis ca vreau neaparat o poza cu panza clar focalizata si fundalul neclar. Era un fel de „da, am plecat in excursie cu bicicleta, dimineata la prima ora, ca urmeaza un tur greu, si sa avem timp sa il facem si sa ne bucuram de peisaj”.

    La fotografia cu scaunele in zapada chiar eu am lasat brosura acolo. Era un ghid al unor evenimente din respectivul oras, si locul era intr-o curte in centru unde din cate am inteles vara este o terasa. Nefiind nimeni acolo (nici turisti, nici localnici), mi-a venit imediat ideea cand am intors capul din ceva motiv sa ma uit in spate. Am vazut fotografia in mintea mea inainte sa o fac.

    @multa lume: Habar nu am ce planta este aceea, dar in mod cert nu este nici musetel (are petale albe, mijlocul galben si frunzele asemanatoare cu cele de marar), si nici papadie (petale galbene, apoi albe cand isi iau zborul, si frunzele altfel). Si a naibii, ca intr-o vreme stiam cum se cheama. Si bicicleta roz este a unui baiat. 🙂

  9. Rhodos:

    Poza aia e facuta dimineata devreme, la ora 6 mai exact (dupa cum am speculat eu si a confirmat si kiwi).

    Si-apoi:

    “Când picurii de rouă / Răsar pe trandafiri – sunt zorile aproape.” (Lucian Blaga,
    “Zorile”).

    Nu era toamna tarziu, ci sfarsit de iulie. (inca o bila alba la mine)

    Nu erau picaturi de ceata, ci picaturi de roua formate in urma condensarii (variatia de temperatura noapte-zi, umiditate, saturatie etc). Si… roua nu are mai multe proveniente, exista doar de-un singur fel.

    Nu e ceata, ci senin, atat cat poate fi la 6 dimineata. Normal ca era ceva umiditate in aer si soarele abia incepuse sa-si arate fata pentru ca altfel umbra BLUR-ata a rotii bicicletei ar fi fost mai clara, cu contur. Daca ar fi fost ceata, adio umbre, adio copacii aia doi din fundal.

    😎

    PS: Poate ar fi o idee buna sa punem de-un concurs de fotografii. 🙂 Vad ca aven cativa pasionati, cel putin.

  10. @ kiwibird

    E foarte simplu, orice fotograf amator (cu tot respectul pe acolo te afli), da de problema asta, iar simplul fapt ca nu ai arătat o serie ci un amalgam, makes it worst. Dar na, se potrivește pentru titlu.

    Nefiind deloc editate și fără un titlu bun (cum zice RHODOS) arata ca nu prea te-au preocupat rezultatele tale picturale.

    Feeling-ul e o chestie de impact, întâlnită deseori în stradal și generic în foto-jurnalism. Aceeași concepție despre portrete o am și eu, mai putin fata de cele care au concept (fetish/ fantasy like). Orice fotografie e buna în măsura în care arzi de dorul de a rămâne sa o privești minute în sir. Ori sunt eu prea pretențios când vine vorba de arta, dar doar la o treime din fotografiile tale găsesc starea aia și se întâmplă sa fie landscapes. Este cu siguranță din cauza ca pana acum nu ți-ai format un scop din a fotografia. Când realizezi asta, vezi face fotografii mai bine, indiferent de subiect.

    Spunea tot RHODOS: „Nu e chiar așa simplu să redai realitatea aşa cum e ea, cum nu e uşor să o redai transfigurată după dorința fotografului.” Aici îl contrazic. Realitatea unei fotografii ii aparține exclusiv fotografului. In funcție de asta se face plăcută sau nu.

    O întrebare: ai cont pe vreun site de fotografie/ care promovează fotografia ca arta, înafară de „selling object”? DeviantART este un bun exemplu, deși cine cunoaște site-ul știe ca a cam luat-o pe arătură calitativ. Acolo găsești critica și modelele de fotografi pe care (ar trebui) sa le cauți ca sa-ți faci un etalon. E necesar. Orice artist are neapărată nevoie sa știe cu ce se confrunta în lumea larga, ca sa iasă din zona de protecție a câtorva vorbe de lauda neinstruite. E vorba doar de baring the criticism and constantly evoluating, în arta.

    Poate am părut incisiv, dar în orice caz, gândește constructiv.

     

    @ Robert

    Frumoasa demonstrația cu citatul – aflai ca romantismul murise odată cu filmele vintage, Marlon Brando, Nicolae Ciachir (istoric) și multi alți aventurieri cumpătați, dar ma bucur sa mi se dovedească contrariul ! 😳

    Concursurile sunt întotdeauna înșelătoare. Toți am trecut prin asta. N-ar fi, în schimb, o idee rea o minigalerie cu fotografii/ picturi/ sculpturi de-ale membrilor, organizata pe categorii. Dar, once again, nu va putea fi „bifata în CV” ca activitate personala (precum nici concursul) din cauza anonimatului, iar Romania de lucruri de mântuială s-a plictisit de mult.

     

  11. @Petrus Christus: Da, sunt amator, nu-i nici o problema ca imi zici asa, asa ma consider si eu. Am pus poze din locuri si serii diferite, din doua motive: 1. nu poate sa iti iasa tot timpul o poza buna, nu e tot timpul momentul, lumina, subiectul, etc. Poate nici nu am destula fantezie sa vad ceva interesant in orice obiect banal, si poate nu am calatorit destul prin locuri neobisnuite. 2. Poze stil „catedrala aia”, „castelul ala”, „padurea ailalta”, „eu la bere”, etc. nu sunt deosebite. Sunt ok ca amintiri pentru mine, pentru aratat altora cu povestea aferenta, ca am fost acolo, am vazut/facut aia si aialalta, dar de sine statatoare nu spun o poveste. Eventual doar daca fac o selectie dintr-un album de poze. Eu vad fotografia ca pe o pasiune, am participat o singura data la un concurs, tematica era biciclete si ciclism si excursii cu bicicleta si am trimis poza cu roua. Nu am luat nici un premiu. Cont pe site-uri de specialitate nu am, chiar daca m-am gandit sa imi fac. Urmaresc insa chestii de fotojurnalism, imagini, tehnici foto, etc. Intr-adevar, toate pozele au o scurta explicatie, fiindca sunt parte a unei povesti, ceea ce insa nu e cazul la pozele mele.

    Mai am un hobby la care sunt chiar bun (ma rog, eram, acum nu-l mai pot practica asa intens din motive obiective), si nici acolo nu am participat la concursuri, chiar daca as fi putut. Vreau sa ma simt eu bine pur si simplu, si sa descopar si invat (si eventual sa produc) lucruri dragute si interesante. Nu mi-am pus niciodata problema sa si obtin vreun beneficiu material, cumva de pe urma unui hobby.

  12. Convingerea cu care Robert a făcut unele afirmaţii privind fotografia cu pânza de păianjen m-a determinat să fiu mai hotărât, fără să mai adaug „cred că”, „am impresia”, „se poate”, „după părerea mea”…
    Mă bazam pe faptul că acum muuulţi ani am realizat o astfel de fotografie la prânz, pe ceaţă, toamna.
    Eu am mers pe logică. Nu-l vedeam pe Kiwibird sculându-se cu noaptea-n cap pentru a surprinde acel moment. Şi după declaraţia pe propriea-i răspundere, rezultă că am dreptate, deşi s-a sculat de dimineaţă, dar pentru a ajunge cât mai departe cu bicicleta.
    Analiza lui Robert s-a dovedit a fi corectă.
    Ceea ce rezută că el are mai multe bile decât mine…

    Kiwibird,
    Talent înseamnă să faci privitorul să vadă lucruri pe lângă care altfel ar fi trecut nepăsător.
    Pentru aceasta, trebuie să conştientizezi „actul creaţiei artistice” fără falsă modestie.
    Şi un castel poate fi o fotografie artistică, dacă începi să te gândeşti care este contribuţia ta, respectiv unghiul, lumina, cum şi o fotografie cu băieţii la bere, dacă prinzi un moment anume.
    Fotografia cu băiatul pe bicicletă în vârful muntelui ar fi fost excelentă dacă deasupra capului său ar fi plutit un vultur (cioară, ceva!).
    În legătură cu concursurile, important este să participi.
    Este greu să pici fix pe concepţia de moment a celor din juriu.

    Să editezi o fotografie este tot un act de creaţie. Aici poţi face lucruri pe care nu le poţi face în momentul fotografierii, în general repede trecător.
    Dacă nu intră în preocupările tale, nu înseamnă că nu poate intra în viitor.

    @ Petrus Christus
    Nu m-ai fi contrazis dacă aş fi fost şi mai explicit. Spuneam: „să redai realitatea aşa cum e ea”.
    Eu mă referea chiar la realitatea… realităţii, nu a fotografiei.
    Ca să-ţi întorc puţin vorbele, nu din răutate, fotografia nu trebuie să fie cât mai „plăcută”, ci cât mai apreciată, cât mai interesantă, ca să nu spun căt mai… artistică.
    Cândva, cineva m-a rugar să-i fac un set de fotografii într-o expoziţie de costume de epocă. Pentru că intrasem în posesia unui grandangular foarte preţios, l-am folosit şi am obţinut, într-adevăr, efecte foarte interesante.
    Dar beneficiarul a fost total dezamăgit, pentru că el avea interesul să reproducă acele costume, sau să se inspire, măcar.

    Cred că Robert nu se referea la un concurs de amploare, cu premii, nici măcar la nivel de galerie, ci încuraja un schimb de experienţă şi de imagini.
    Nu mai pun la socoteală uşoara ironie!

  13. wow….foarte frumoase.Intotdeauan ptr mine fotografia o fost un secret despre un secret. Cu cat iti spune mai mult, cu atat intelegi mai putin…keep up the good work… 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here