Acasă Zi de zi Cum să-i spun lu’ mama?

Cum să-i spun lu’ mama?

461
9
Eu.

Încă de mici suntem obişnuiţi să cerem sfaturi de la părinţi. Orice problemă am avea, rezolvarea acesteia o găsim la ei. Dar în special la mama. Oricât de mult ne-am înţelege cu tata, tot mama ne este sprijin.

Dar ce ne facem atunci cînd apare acea problema, acel moment ce ne pune în încurcătură şi nu o putem mărturisi nici măcar… mamei?

Lumea judecă mult şi prost. Nu sunt eu cel care spune asta. Putem vedea în jurul nostru, exemple sunt destule.

Trăim în societatea care te critică pentru fiecare pas făcut, pentru fiecare greşeală comisă, pentru orice defect chiar dacă nu eşti tu de vină pentru că îl ai. Atunci tendinţa noastră este aceea de a ne închide în noi. Sau cel puţin în majoritatea cazurilor. Ne închidem în propria carapace fiind mustraţi de cei din jur. Mulţi ajung să trăiască o viaţă dublă. În lume este o persoană fericită şi normală, pe cand în viaţa privată totul se intunecă.

Având reacţia celorlalti, cum mai poate să meargă la persoana care i-a dat viaţă şi să-i spună : „Mama…ştii? am realizat de curand că aş putea fi gay!!?!”. Evident, reacţia mamei nu poate fi „ Lasă dragule, noi te iubim şi aşa”. Asta ţine de filme, nu de viaţa reală.

În momentul respectiv, în mintea tânărului se produc anumite confuzii. Trăieşte în incertitudine. Chiar dacă mama îl va accepta pe moment, în mintea ei va fi mereu întrebarea „De ce fiul meu?”

Pentru a spune cuiva un  asemenea adevar, ce poate fi dureros, îti trebuie mult curaj şi stabilitate psihică. Mulţi cedează încercând să spună adevărul.

În mod teoretic, mamei ar trebui să îi putem spune orice durere avem. Ea este fiinţa care ne-a dat viaţă, care ne-a crescut şi care ne poate înţelege. Şi atunci, de ce ne este teamă să spunem? Din motivul că am putea să o dezamăgim? Că am face-o de ruşine în lume? Orice mama ar face asemnea fapt, nu işi merită statutul de „mamă”.

Spre deosebire de prietenii din jur, care ţi-ar putea intoarce spatele oricând, părintele are o mai vasta experienţă de viaţă şi ţi-ar putea accepta mult mai bine situaţia. Mama este cea care te  ascultă, care te acceptă aşa cum eşti, care îţi dă sfaturi şi care te apară de rele. Poate concepţia mea este diferită faţă de a ceilorlalţi, dar asta înteleg eu prin cuvântul „mama”.

Cum să-i spunem mamei? Simplu. Cu multă răbdare.

Pornim cu ideea că ea ne înţelege mai bine ca tata. Apoi ne luăm inima în dinţi.  Negarea vine din teamă, e şi normal ca mama să reacţioneze într-un mod mai puţin plăcut.

Ce poate merge chiar aşa rău? Bine, poate doar: „Te reneg, nu mai eşti băiatul meu!”. Dar până la urmă, tot mama rămâne şi nu contează foarte mult cum ii zicem. Ea va înţelege… sau nu.

9 COMENTARII

  1. O treaba extrem de complicata sj delicata,
    Nu iti cunosc parintii si nimeni nu poate sti cum vor reactiona.
    Cazuri au fost de la intelegere si accept pina la incuiat in casa,dus la psiholog si un caz extrem ce il stiu eu, o mama si-a dus baiatu la ceva exorcist, ca fiind gay e posedat de diavol..
    Tu trebuie sa gindesti la rece, analizeaza calm situatia si vezi cum procedezi..
    Eu oficial nu mi-am anuntat familia ca sint gay insa am aratat citeva indicii..
    Asa ca ai mei „stiu”
    Rezultatul?
    Relatia cu mama nu sa schimbat deloc, insa fratii mei se comporta „mai rece” insa probabil din respect sau nu stiu de ce,nimeni nu a abordat tema asta direct..
    Citiva din amicii mei i-am anuntat la o masa festiva,socindu-i la desert..
    Apropo pofta mare si sa stiti ca is gay..
    La care unu raspunde : Si ce te dai mare? Eu is hetero ma vezi ca ma laud in gura mare pe aici?
    Iti doresc sa gasesti solutia buna si cit mai multa acceptanta 🙂

  2. „Lasă dragule, noi te iubim şi aşa”.Asta e reactia naturala a unei mame adevarate !!!! Nu e replica de film .
    Si ai dreptate , chiar daca te accepta ramane intrebarea „de ce fiul meu’ dar o sa inceapa se se culpabilizeze, crezand ca a gresit undeva .
    trebuie sa ne gandim si la socul care il incaseaza cand primeste vestea, de aceea,sfatul meu e sa nu spunem numai atunci cand chiar nu avem incotro .Trebuie ales momentul cu grija . Nu trebuie ales un moment incarcat de tensiune si nervi , dimpotriva unul relaxat , moment in care sa exista destul timp pentru a se putea lamurii unele chestiuni atat deoparte cat si de cealalata parte .
    http://avehorizon.blogspot.com/2011/12/sa-ii-spun-la-mama-ca-sunt-gay.html

  3. Nu există o formulă generală. Fiecare evaluează situaţia şi găseşte calea. Te admir că te preocupă acest subiect. Înseamnă că eşti un om atent cu cei din jur şi integru . Sunt sigur că vei găsi varianta perfectă.
    De ce ne este teamă? Aşa am fost crescuţi. Ni se spune că a fi gay e un eşec, suntem anormali, diabolici, bolnavi. Cumva adoptăm aceste idei şi de aia ne e greu să spunem apropiaţilor. Nu e normal ca mama să reacţioneze neplăcut, aşa cum n-a fost şocată când a constatat că eşti blond deşi ea ar fi vrut să moşteneşti părul brunet al tatălui tău. Asta dacă e să vorbim în principiu. În realitate mama ta este şi ea un rezultat al educaţiei ei. A crescut lăcrimând la „Love Story” „Dama cu camelii” , visează să te vadă de mână cu o fată frumoasă şi sfioasă( şi devreme acasă…)şi să îţi legene copii. O vei pune în faţa unei alte perspective şi va trebui să se adapteze. Sper să nu îi ia mult această acomodare…
    Succes!

  4. @Vaeram, bai sincer te contrazic la o faza. Este adevarat ca nu prea exista, sau poate ca sunt prea rare acel gen de mame, care isi accepta din prima puiul asa cum este el, insa mai sunt si oameni norocosi.

    Sa iti faci oarecum comming-out-ul, in fata mamei, este destul de greu si o situatie foarte delicata intradevar. Dupa cum bine ai spus, lumea critica foarte mult si poate ca asta este principalul motiv pentru care teama exista.

    Si grija asta a parintilor fata de lumea sociala in care se afla:
    – „Vai… daca se afla ca puiu meu este gay? Ce or sa zica cei de nivelul nostru social? O sa rada de noi dragule, nu e bine … ” si lista ar continua. Oricum mentalitatea asta este gasita si in alte situatii de gen finainciar, aspect, etc.

    Eu unul nu am spus mamei si sincer nici nu cred ca o sa o fac vreodata. Pur si simplu nu simt nici o tensiune asupra mea. Sunt foarte calm si poate ca stiu sa ma ascund prea bine. Cu toate ca nu te poti ascunde la nesfarsit de o mama. Dar atata timp cat nici ea nu isi ridica semne de intrebare, inseamna ca e totul ok. Sau poate ca stie dar asteapta sa spun eu …

  5. Pai la un moment dat o mama simte.
    Sa marturisesti nu e usor, eu am marturisit la doi ani dupa ce imi facusem relatia cu actualul partener si i-am spus si de partener cand am ajuns la aproape 3 ani de relatie. In prima parte, i-am spus doar ca sunt gay. Nu as fi facut acest pas, ca sa il faci, ai mai multe sanse daca mama ta este deschisa la minte (nu dpdv al sexualitatii), autodidacta. Relatia cu ea mi-a dat un oarecare comfort cand m-am gandit sa ii spun, stiam ca orice s-ar intampla, sa ma renege nu va putea, si asa a fost. Doar ca la inceput nu i-a fost deloc usor- plansete, se autoinvinuia, cauta greseli ale tineretii pentru care Dumnezeu o pedepseste acum, era oarecum disperata, o sedinta la psiholog care i-a confirmat ca a fi gay nu e o boala , etc. Dar cu timpul s-au calmat apele si dupa un an de la aflarea vestii, totul s-a rezumat la marea scena din filmele americane, cu finaluri fericite, astfel ca in final i-am spus si de partener, a spus ca e mandra ca mi-am gasit un asa baiat bun, se bucura pentru mine.
    Dar repet, nu e un proces usor, la inceput poate fi greu, mai ales pentru mamele „traditionale” care nu stiu decat „casatorie, copii si biserica in fiecare duminica”.

  6. Cum să-i spun lu mama? Depinde……..

    In inima nostră purtăm acest mesaj: Te iubesc atât de mult încât nu aș vrea să te rănesc. Uneori mă întreb dacă nu trăim după această filosofie: iubim pentru a fi iubiți (do ut des/ îți d-au ca să-mi dai). Oare mamele prin afectivitatea pe care o au față de copiii lor nu îi atrag prea mult spre ele? Nu ar trebuie să fie o relație câtuși decât egală cu fiecare din părinți, deoarece amândoi se sacrifică pentru propria familie!?

    Când vrem să destăinuim cuiva ceva important nu trebuie să pierdem în vedere impactul emoțional pe care îl are asupra persoanei acel mesaj. Nu toți sunt capabili să dialogheze și să accepte adevarul. Putem spune cuiva un secret însă înainte ne putem lua măsuri de siguranță: “îmi promiți că nu v-ei spune la nimeni” sau putem folosi dialogul indirect. Nu cred că este greșit dacă ne manifestăm în mod sincer și afirmăm o indoială asupra orientării noastre dacă această există: “am această tendință naturală, parcă simt ceva pentru persoane de același sex”.

    Insă și faptul de a nu spune nimic, de a lăsa persoana să ajungă la o anumită concluzie în urma observării comportamentului nostru nu mi se pare greșită, oricât de sinceri suntem cu noi înșine. Ne trăim viața în mod normal așteptând mereu momentul oportun, când suntem eventuali capabili de a trăi pe propriile picioare și putem gestiona viața de unii singuri.

    A face cunoscută propria orientare înseamnă pentru unii: o dovadă de curaj, eliberare, încredere în sine.

    O mamă își dorește cel mai mult ca fiul ei sa fie fericit și împlinit profesional. Pe de altă parte are și o dorință pentru sine: “să strângă îm brațe propri nepoți, să-i plimbe prin parc, să-i aducă de la grădiniță, să vadă casa plină”……

    De aceea depinde de context și personă.

  7. Salutare tuturor.
    Vroiam să vă mulţumesc pentru feedback. Din fiecare răspuns spus de voi, toţi cei care trec prin aşa ceva, au ceva de învăţat. 🙂
    În genere, acest text este unul, să-i spunem…ironic. Deocamdată nu i-am spus mamei despre felul în care privesc eu viaţa. Hehe
    Poate îi voi spune, poate nu. Îmi trebuie doar puţină răbdare, sau poate într-un final nici nu îi voi spune.

    Dar oricum, mulţumesc pentru împărtăşirea părerilor voastre. 🙂
    O zi faină vă doresc!

  8. eu cred ca la o anumita varsta ajungem sa ne cunostem parintii destul de bine ca sa stim cat sunt capabili sa inteleaga.nu e vina lor daca nu inteleg probleme legate de sexualitate sau religie.e pur si simplu datorita mediului in care traiesc.totodata stim ca la o anumita varsta ‘plasticitatea’ caracterului unui om scade.asadar pot oare sa am pretentia de la un parinte cu valori/prejudecati bine definite si care se apropie de o varsta respectabila,sa-si schimbe judecata?nu as miza sa faca asta,nici macar de dragul iubirii.
    si ca venii vorba de iubire,tot in numele iubirii,de ce i-as provoca un asemenea soc unei persoane pe care o iubesc mai mult decat pe mine??
    si cand spun ‘soc’ ma refer nu la implicatiile psihologice sau sociale,peste acele pot sa treaca eventual,ci si la implicatiile medicale(nu uitam varsta relativ inaintata a parintiilor si impactul pe care o astfel de veste l-ar avea asupra sanatatii lor deja in declin!)
    uneori,anumite lucruri trebuie trecute sub tacere.nu inseamna ca negam ceea ce suntem,ci ca pur si simplu punem binele altora inaintea egoismului nostru de a ne fi bine,de a trai impacati cu noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here