Acasă Zi de zi Cum s-a născut iubirea?

Cum s-a născut iubirea?

293
11

O altă animație… că tot v-am obișnuit cu ele.

Păreri?

Articolul precedentSpartacus a murit… legenda lui continua
Articolul următorUmbre si praf
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

11 COMENTARII

  1. 😥 frumoasa povestea, dar trista in acelas timp. Daca o iubea intradevar, mai bine o lasa asa cum era si nu o facea robot. Dar uneori iubirea te impinge sa faci lucruri pe care nu crezi ca le-ai fi putut face vreodata. 😥 😥 😥

  2. Melodramatinc, insa foarte frumos; totul s-a transmis fara cuvinte, doar prin imagini si sunete, ceea ce e o performanta si mai presus de toate, e un filmulet care m-a emotionat. Asta sta pe primul loc in aprecierea mea. Apropo de asta, o sa apara in curand un film foarte simpatic cu titlu „Weekend” cu un asa numit Chris New!

    Numai bine! 🙂

  3. Nimeni de pe planeta asta nu stie cum sa nascut iubirea.
    Doar ca unii dintre noi o traim si asta este tot ceea ce ne defineste la un moment dat.

  4. Nu cumva Iubirea este o dorintza sexuala frumos pictata, parfumata, si-nvelita-n staniol lucios? Cu o banda sonora ca un madrigal, care este minunata pana la primul orgasm? Va rog sa ma scuzati, azi sunt cam cinica, mi-a tras iubita mea o chelfaneala de m-am pipi pe mine. Ca sa ma-nvat minte sa-mi mai placa Lady Gaga, in video-clip-ul acela vechi, Pocker-Face, care este totusi bun. Cred c-o sa ma „dezvortzez” de prietena mea, desi… nu stiu, nu stiu…

  5. O metaforă suberbă, tristă, dar reală despre cum Demonul, Artificial, sufocă Îngerul, Natural.

    Cuvintele și fețele prisosesc, pentru că de la o oarecare distanță oricum nu suntem altceva decât un vacarm de zumzete și umbre.

    Ceea ce contează este că doar fiind aproape ne putem vedea și auzi, asta e puterea lui Natural. Acesta, prin natura lui, nu mai poate înflori, dacă este prins în îmbrățișarea letală a lui Artificial.

    Orice încercare de a-l resuscita pe Natural sporește puterea lui Artificial.

    Unele lucruri nu mai pot fi reparate, iubirea nefiind un mecanism cu rotițe și ticăieli.

  6. Titlul e o mică înșelătorie pe care, din fericire, limba română o poate expune. „Invention of Love” e o invitație subtilă la a privi dragostea din două perspective opuse și complementare totodată. Putem traduce titlul fie ca „Inventarea dragostei” (dragostea – invenție, adică mintea care născocește și produce sentimente), fie ca „Invenția dragostei” (dragostea – inventator, respectiv sentimentul care face mintea să născocească).

    Doamna era atât de fascinată de puterea tehnicii, încât nu s-a sfiit să accepte floarea oferită de copita unui cal mecanic. Dacă la început ea mirosise floarea fără să o rupă, în final ajunge să-și dea ultima suflare unei flori cu tulpina tăiată, parcă în speranța de a o învia cu prețul propriei sale vieți.

    Bărbatul este mintea femeii, iar femeia e sufletul bărbatului. Dragostea este ceea ce ține mintea și sufletul prizoniere într-un singur trup. Când trupul se rupe, femeia lăsând bărbatul singur pentru a pleca puțin la plimbare, grozăvia acestei rupturi a minții de suflet iese la iveală cu o forță ucigașă. Mica cochetărie a ținutei de promenadă (pălăria chic, menită parcă să țină mintea în loc, dacă nu să țină loc de minte) deschide în curând o perspectivă sumbră asupra realității. Câinele-porc mecanic și fluturele cu mecanisme gingașe prefigurează dezastrul. Mintea rămasă fără suflet se prăbușește, răsuflată, iar sufletul abandonat de rațiune îmbătrânește fără vreme, ajungând să distrugă viața a tot ce crease până atunci.

    Crearea femeii mecanice din final este încercarea disperată a omului de a-și regăsi sufletul, reconstruindu-l. Într-un fel, aceasta e o paralelă la povestea Creației biblice, originare, a omului primordial. Bărbatul nu e complet creat, ca om, până când nu e dublat de acea parte ruptă din sine, care e femeia. Mintea trebuie să-și rupă o parte din sine, să renunțe la o coastă din propriul său schelet pentru a-și putea menține sufletul aproape.

    Sufletul minții omenești rezidă în această descărnare fatală la care, totuși, mintea e adesea dispusă să renunțe, rezultatul fiind un suflet mereu rătăcitor și fără minte.

    😎

  7. Oamenii, în general bărbații, nu pot fi schimbați. A supus-o legii lui, fără ca el sa învețe ceva. Din orice. Nici măcar din trandafirul pe care, de bine, de rău, l-a conservat, nu robotizat. Asta ne arata cât de egoiști suntem atunci când vrem ceva. Nu mai raționăm, ci acționăm din impuls, precum un copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here