Acasă Zi de zi Confesiuni la miezul nopții

Confesiuni la miezul nopții

439
10

Într-unul din materialele mele de debut pe acest site aduceam în discuție trăirile mele din perspectiva homosexualității. Dar scoteam în evidență gândurule tensionate cu referire la coming out. Mă interesa și mă interesează modul în care vor reacționa părinții mei la această veste.

De la primele aduceri în prim plan a acestor teme în viața mea au mai existat discuții pasagere privind pasivitatea mea în a-mi găsi o prietenă și chiar pentru a-mi începe viața sexuală. Erau discuții scurte dar pe care le simțeam tensionate. Încercam parcă să îmi creez instantaneu o barieră în juru-mi pentru a mă proteja emoțional de întrebările ce deveniseră un laitmotiv al discuțiilor rare dar apăsătoare privind amorul în ansamblu.

De obicei discuțiile se desfășurau și se desfășoară cu mine în timp ce mănânc și se terminau (înainte) prin pierderea poftei de mâncare (acum m-am cam obișnuit și reușesc să ”termin tot din farfurie”). Dată fiind natura discuțiilor între mine și ai mei (cu fiecare în parte) aș tinde să cred că ele (discuțiile) se ”mascau” în acel tip de monolog mai mult sau mai puțin dojenitor întrucât deși existau fireștile întrebări specifice unei discuții între două persoane care solicitau un răspund din partea mea, acest(e) răspuns(uri) deobicei era(u) monosilabic(e). Mimica feței mele adesea reda trăirile mele sufletești de moment, evocând nepregătirea mea în lupta cu eventuala incapacitate a părinților mei de a mă accepta în această postură ”nouă” pentru ei.

Poate am mai menționat și cu alte ocazii: ei mă văd precum lumina ochilor lor precum mi-au și menționat explicit de mai multe ori.  În ceea ce privește relația mea cu ei… le-am adus atât mulțumiri care le stârneau lacrimile bucuriei dar și anumite dezamăgiri care-i faceau să își dea seama că nu-s chiar așa perfect precum doresc să mă vadă.

În viața mea de adolescent nu a existat presiunea întrebărilor referitoare la viața mea amoroasă. Școala și activitățile curente ce-i dădeau vieții mele un caracter academic (elev în toată puterea cuvântului) m-au ”protejat”. După vârsta de 20 de ani lucrurile s-au schimbat, tatăl meu începând să poarte discuții depre experiențele sale amoristice. Iar eu îl priveam tăcut în ochi, uneori zâmbind firav, transmițându-i vizual că în van se chinuie sa mă inițieze în acest sens căci sensul meu e opus majorității!

Nu am avut vreodată vreo discuție intimă cu ei despre viața mea în general. Am trăit oarecum cu impresia tabuului sentimental. Nu au știut despre umilințele de licean ce le-am trăit din perspectiva gay-ului. Dar am trecut peste. Nu am avut tăria de a contracara. Dar sorții mi-au surâs mai târziu și astfel am terminat cu zâmbetul pe buze liceul.

În timpul facultății am simțit și eu pentru prima dată dragostea. A fost plăcut, s-a sfârșit… a urmat o pauza lungă presărată cu diverse date-uri ocazionale care însă nu îmi trezeau vreun interes special. Iar asta… până a apărut el 😀 o dragoste tumultoasă, picantă pe ici pe colo, cu iz de aventură, purtată în ritm natural pe aleile unduite și pe fundalul simfonic al păsărilor. Descopăr și învăț noutățile. Principalul nostru dușman este timpul.

În fiecare zi mă trezesc și mă culc cu el și cu gândurile mele cele multe. Dar toate au un numitor comun: viața ca homosexual, coming-out-ul. Caut mai mereu informații. Caut să cunosc diverse experiențe pozitive dar și negative. Încerc să discern realitățile diversificate. Descopăr ceea ce… urmează să descopăr și eu la rându-mi.

Există o idee cu mulți adepți: să îți faci coming-out-ul abia atunci când ești potent și stabil financiar. Să ai un resort pentru reacția incandescentă a părinților (daca e cazul pentru așa ceva!). Dar mi se pare că banii iau fața adevăratei relații ce ar trebui sa existe între părinți si copii. Banii constituie într-adevăr un fundament solid dar adesea instabil. Banii nu pot înlocui sentimentele. Eu unul nu mă tem atât de mult că voi fi dat afară din casă cât faptul că aflarea veștii îî va face pe părinți să se ”răcească” fața de mine. Poate sunt prea atașat emoțional de ei dar așa am crescut! Nu e o scuză ci o realitate, este modul în care îmi apreciez și respect părinții.

Am încerct să-mi supun gândirea unui joc al imaginației. ”Cum ar reacționa părinții mei aflând că sunt homosexual ?”

Îmi imaginez scena petrecându-se in sufragerie. Eu cu tata stau la masa (”tăcerii”) la care mâncăm, mama stând cu spatele la noi jucându-se între timp la calculator. Ei nu ar ști ce doresc să le comunic, firește!

Stau cu fața către tatăl meu, împreunându-mi palmele pe masă, privirea mea țintindu-mi palmele fremătându-se. Tata capătă acea privire întrebătoare dar parcă și ușor inexpresivă, mama se întoarce mirată către scena din fața ochilor ei. Privesc către ea parcă invitând-o să ia parte la discuție. Plec din nou privirea spre palme, inspir adânc și: ”Sunt gay!”. Rostesc aceste cuvinte aproape șoptit dar cu impact vădit asupra alor mei. Ambii probabil simt pământul cutremurându-se.

Posibilele lor reacții imediate s-ar putea baza pe frânturi de informații colectate din discuții directe sau indirecte cu ei.

Mama, spre exemplu, a zis de două ori faptul că dacă al ei copil (în persoana mea) ar fi gay l-ar accepta neavând altă alternativă. Ar durea-o dar ar accepta ”că doar trebuie să fim moderni, nu?” a ținut ea să menționeze la un moment dat într-o discuție telefonica cu cineva. Într-altă discuție tête-à-tête cu o altă cunoștință, acesta din urmă insinuând că aș veni la ușa ei cu un iubit și nu o iubită… ea și-a exprimat, spre marea mea șocare că ar accepta situația, căci ”sunt baiatul ei”. Și să menționez că acest lucru mi l-a relatat personal ca o redare a conversaței neplăcute cu acea persoană. Nu am avut nicio reacție. Așadar merg pe ideea unei dezamăgiri dar în cele din urmă tot la acceptare ar ajune. Sperrr!

Cât despre tatăl meu… nu s-a evidențiat drept vreun mare critic la adresa homosexualilor, considerând acest fapt o boală / afecțiune. Nici nu este de acord cu protestele și violențele împotriva persoanelor gay. Dar trăiesc cu impresia că totul se oprește la ușa lui. Dorește (după ultimele discuîii) moștenitori care să-i ducă numele mai departe! Ce-i adevărat, odată cu mine numele familiei dispare.

 La ce m-ar ajuta să îmi imaginez reacțiile lor. E o loterie a reacțiilor sentimentale. Urmează apoi întrebările. Se vor simți vinovați. Cum pot să îi conving faptul că NU este așa ?!

10 COMENTARII

  1. scrii foarte frumos CASTILLO. eu ma declar vrajit.cred ca poti scrie despre orice lasand parfum in jurul literelor. cat despre problema,situatia e cu dus si intors….

  2. Salut !Imi plac foarte mult povestile tale pot sa spun ca le-am citit pe toate , chiar te pricepi. Cat despre a spune alor tai despre tine este in totalitate alegerea ta dar probabil ei deja au o banuiala mai ales ca mama ta a mai batut apropouri pe tema asta, probabil e destul de open mind si asteapta doar ca tu sa fii pregatit sa-i zici, mamele care nu accepta nu prea bat apropo-uri iti vorbesc din proprie experienta .

  3. E uimitor cat de mult timp ne petrecem urmarind reactiile rudelor,prietenilor etc numai la discutii care aduc tangential acest subiect.Ceea ce povestesti tu aici e un scenariu pe care toti l-am sucit in cap de sute de ori; e ceva ce ne transforma in mici psihopati avizi dupa cea mai mica umbra de acceptare si intelegere si nu e corect.M-a amuzat replica cu ” modernitatea”, ca si cand homosexualitatea s-a inventat ieri.Oricum,societatea romaneasca inca mai crede ca apa curenta si televizorul sunt niste semne clare ca ne indreptam spre o lume mai buna.Pe de alta parte,probabil ca daca nu am fi pusi in situatia asta,nici nu ne-am pune atatea intrebari,cum ai putea sa te adaptezi unei lumi care ti se opune si te respinge fara ca tu macar sa intrebi asta? Cred ca unii din noi ajungem sa fim deja „batrani” la 20 de ani, e o uzura imensa si inutila,dar care,paradoxal, ne face niste oameni mai buni,si cateodata pare ca singura multumire pe care le-o poti aduce oamenilor,e faptul ca esti hetero si foarte plictisitor. Ne chinuim enorm sa nu-i facem pe altii sa se simta inconfortabil, sa nu ne tinem de mana, sa nu ne aruncam nu-stiu-ce-privire,dar vai,daca mintile lor micute se zvarcolesc de atata revolta.Cat despre parinti, mama ta probabil asteapta deja sa deschizi subiectul.Pentru acea nota finala,sa se simta vinovati pentru ce? E ceva atat de natural pentru noi sa ne simtim urati si prosti si sa ne punem problema ca o sa ranim,o sa dezamagim?Oamenii au o tendinta foarte cruda de a ataca insecuritatea si teama, cateodata chiar si cei mai apropiati dintre ei,pentru ca au impresia ca aceste slabiciuni vor duce la „schimbare”,la conformare. Toti parintii joaca aceasta carte a vinovatiei,problema e ca daca tu ca parinte iti reduci copilul la sexualitatea lui, inseamna ca tu suferi de niste insecuritati uriase.Problema e a lor, nu a ta.Esti aceeasi persoana ca si ieri si chiar si alaltaieri,cand nu stiau ca esti gay.

  4. Va multumesc pentru aprecierile aduse 🙂 !
    @Anonim, cred ca tine si de cultura fiecaruia in modul sau de a percepe problematica. Adica vad situatia asta prin prisma unei influente geo-socio-culturale care impune din start niste limite in functie de experiente. De exemplu societatea din vest e mai deschisa comparativ cu societatea din est. Sa nu mai zicem ca rusii intra in randul tarilor arabe care vaneazala propriu gay pe strada. In fine. Astfel, parintii, fiind parte a societatilor in care au trait, ei raliaza la principiile societatii in care au crescut… Nu in toate cazurile insa…

  5. Nu stiu cum sunt parintii altora insa eu ma bucur ca mama mea a inteles totul din prima.
    Tata nu mai e in lumea asta deci nu stiu cum ar fi reactionat el, insa stiu ca ma iubea mult prea mult asa ca nu cred ca ar fi avut o reactie nasoala.
    Am decis sa spun despre mine acum 8 ani prima oara. Si a fost mama prima. Imi era ce-i drept frica pentru ca ea a fost „militaroasa” de fel si ma lua cu fiori la gandul ca o sa inceapa sa faca „spume” si sa o sa ma trezesc renegat si alungat din casa. Dar culmea, reactia ei a fost una foarte ok, m-a luat in brate si mi-a spus cat de mult ma iubeste si ca e mandra de mine ca sunt un fiu bun pe care orice parinte si l-ar dori. Nu o sa stau sa dezvolt povestea insa totul e foarte ok. Ma simt mult mai echilibrat si mai in siguranta acum ca nu mai trebuie sa fiu actor al propriei mele vieti. Atat pot sa spun ca daca mama ar fi avut o reactie negative, eram pregatit sa nu privesc inapoi.

  6. Felul in care prezinti conflictul denota un grad ridicat de anxietate. Este clar ca nu ai incredere in alegerea/circumstanta in care te gasesti. Motivul pentru care esti atat de preocupat de reactia parintilor tai este cu usurinta legata de faptul ca nu esti chiar increzator asupra faptului ca-ti vei putea intemeia o familie proprie.

    In baza unor lungi experimente am constatat ca in general, majoritatea barbatilor care nu sunt „out” la partini/societate nu reprezinta un partener de incredere. De asemenea, sansele sa-si asume reponsabilitati sau roluri durabile sunt relativ limitate. Este trist insa daca ajungi sa te gasesti prins intre parinti, individ (tu), si restul vei ajunge la fel de esential in societate precum o galeata de mancare perisabila umpluta cu cacat si mictiune.

    Apoi apare si intrebarea asupra maturitatii emotionale, care intr-un mediu lipsit de reponsabilitate este… discutabila.

    Revenind, nu cred ca este bine sa se mearga pe principiul „wrecking ball”. Mai bine iti asumi ceea ce esti daca o crezi cu adevarat, indiferent de outcome, decat sa o arzi intr-o lunga drama.

    Foloseste formula autovehicului nou – cand iti cumperi o masina noua iti spun cert (ma rog, imi imaginez, ca sunt suficient de parlit incat sa nu mai sper la asemenea comori) ca nu o vei ascunde intr-un colt si preface ca nu este a ta.

    But I’m talkin shit – totul se rezuma la alegere. Insa, ca si fellow fag, sunt de parere ca un barbat care nu-si poate asuma homosexualitatea si mai pretinde si iubire.. poa sa se duca-n pizda. 🙂

  7. Ce frumos scrieti toti, se simte o inima calda la fiecare dintre voi, in frazele voastre.

    Acum dupa mult timp am priceput ca de prea putine ori spunem alor nostri dragi parinti cand inca traiesc … Te iubesc tata …Te iubesc Mama mea Draga!

    imi pare bine ca am citit cuvintele tale castillo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here