Intotdeauna am fost curios cum se impaca, sau mai bine spus, cum se poate impaca, homosexualitatea cu crestinatatea. Mai ales atunci cand amandoua se intalnesc in aceeasi fiinta. Poate fi cineva un bun crestin si in acelasi timp sa fie si gay? Eu sunt ateu, dar ca oricine botezat de la nastere si crescut de mic sa fie un bun crestin nu am fost intotdeauna asa. Tin minte cum simteam fiorul fricii de Dumnezeu, fior care poate ca-i bun si poate necesar pentru a fi un bun crestin, dar nu era deloc bun, cel putin pentru mine, ca gay. Acel fior stiu ca ma cam bantuia.
Oare daca exista Dumnezeu, voi ajunge in iad? Oare chiar asa Dumnezeu, in toata atotputernicia lui nu poate trece cu vederea, faptul ca in loc sa iubesti o persoana de sex opus, iubesti o persoana de acelasi sex? Oare chiar asa de rau vazuta e iubirea dintre doua persoane de acelasi sex in ochii lui Dumnezeu? Si daca da, de ce? De ce ne-a mai facut asa?
Punandu-mi intrebari de genul, de mai multe ori, am ajuns la concluzia ca nu Dumnezeu condamna ci oamenii condamna. Cel putin oamenii condamna mai rau ca Dumnezeu. In Biblie, Iisus (parte a dumnezeirii prin def. Sf. Treimi) nu a condamnat deloc homosexualitatea. Nu exista pasaj in Noul Testament in care Iisus sa fi condamnat fatis homosexualitatea. Chiar ne spune in Matei 19 ca sunt ”oameni” care se nasc asa:
“Ca sunt FAMENI care s-au nascut asa din pantecele mamei lor; sunt FAMENI pe care oamenii i-au facut FAMENI , si sunt FAMENI care s-au facut FAMENI pe ei însisi, pentru imparatia cerurilor. Cine poate intelege sa inteleaga.“
Cuvant ce poate fi atribuit (si este de catre unii teologi) si homosexualilor. Tot in Matei, cap. 10, vedem ca ridica si problema ospitalitatii unor cetati facand referire (sau asociere intre ospitalitate si…) la Sodoma si Gomora, anuland zic eu, conceptia cum ca Sodoma a fost pedepsita de catre Dumnezeu din cauza sodomiei:
“Cine nu va va primi pe voi, nici nu va va asculta cuvintele voastre, iesind din casa sau din cetatea aceea, scuturati praful de pe picioarele voastre.”
“Adevarat graiesc voua, mai usor va fi pamantului Sodomei si Gomorei, in ziua judecatii, decat cetatii aceleia.”
De asemenea problema damnarii homosexualitatii a mai fost complicata si de o traducere nefericita a cuvantului ”arsenokoites”, (cand in greaca cuvantul pt. sodomie era ”androkoites”) din 1 Corinteni 6:9:
“Nu stiti, oare, ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii…”
Pentru mine, cel putin, e clar ca homosexualitatea nu e condamnata in Noul Testament, cel putin, ci cei care condamna homosexualitatea sunt oamenii. Si totusi, prin prisma condamnarii homosexualitatii, venita din partea unora, ce se vor mai ”catolici decat papa” ajungi sa-ti fie frica prosteste de a mai fi tu insuti.
Diseara e Invierea si ma voi duce ca de obicei la biserica, cu prietenii mei sa iau Lumina si pasca, dupa care cel mai probabil ma voi duce in club. Chestia asta pentru mine nu are insemnatate pe cat tine loc de obicei, e un fel de traditie pe care o repet an de an. La fel cum si problema condamnarii homosexualitatii de catre vreo carte sfanta ma lasa rece, in schimb sunt persoane care nu pot impca aceste doua, intr-un fel identitati, a fi crestin si a fi homosexual.
Deci, Biserica si ”clubul”, sau a fi crestin si a fi gay, doua chestii compatibile sau nu? Pentru voi cum e? Sigur, pentru cei care sunt teisti.
Depinde pe cine intrebi si la ce cult religios crestin apelezi pentru raspunsuri. Mai exista si culte crestine care accepta persoanele LGBT, dar nu in aceasta tara. Apoi cine cauta un raspuns se va uita si la omul care-i da acest raspuns. In religiile protestante sunt promovati oameni mediocrii care nu ies din silaba doctrinala; la fel se-ntampla in manastiri, iar apoii preotii de mir nu stau de vorba pe chestiuni sensibile. In definitiv nu stiu ce asa mare nevoie am de crestinism.
Imi plac unele vorbe ale lui Iisus, dar intervine intoleranta mult prea devreme in biserica primara; si acel apostol Pavel care era intolerant cu crestinii, il vedem ca si-a schimbat tinta si a ramas aceeasi persoana intoleranta. Cine citeste biblia are nevoie de un foarte mare discernamant – caci biblia nu se explica pe sine; si de aceea exista o puzderie de culte crestine. Este mai bine pentru tine ca spui ca esti un ateu, decat sa fii un crestin mediocru. Aici ai inteles foarte bine! Eu unul doar simpatizez cu principiile crestine dar atat; caci de multa vreme nu mai ma implic in viata practica de crestin.
Hristos a inviat! Mai, e puterea obisnuinte desprinsa din forta memei serbarii Pastelui veche de mii de ani.
intrebare retorica; daca esti ateu de ce te mai duci sa iei lumina si abia dupa aia la club?
EU SUNT UN GAY CU CREDINTA, NASCUT IN RELIGIA ORTODOXA si impac foarte bine cele doua, gay + credinta, iar faptul ca sunt nascut ortodox asta este, vine ca un examen la scoala vietii pe acest pamant. Biserica are rolul ei, religia la fel, dar stiu ca omenirea este deja la examenul de intrare la gimnaziu. Omenirea trebuie sa treaca la nivelul urmator in care toate se vor schimba, incepand cu fieccare individ in parte. Sistemele de conducere de pana acum sunt deja depasite si asta se vede cu ochiu liber, din ce in ce mai bine cu fiecare zi ce trece. Falimentul politicii de pana acum a exploatarii Pamantului, mama noastra Gheea, este evident in societatea de consum in care traim. Impartirea oamenilor in bogati si saraci s-a accentuat dramatic in ritmul in care 1 din 6 oameni nu are acces la apa curenta, gaze sau energie electrica, iar rata mortalitatii creste in alte regiuni, altele decat Europa si America, unde deja se ridica speranta de viata undeva pe la 90 de ani.
E CLAR PAMANTUL, MAMA GHEEA, ISI CERE DREPTUL DE A DA O PALMA OMENIRII CA ORICE MAMA IUBITOARE, ATUNCI CAND COPILUL O IA RAZNA.
SCHIMBARE ESTE DEJA SI ASTA O SIMTITI CU TOTII !!!
Paste fericit tuturor !!! HRISTOS A INVIAT !!!
E un subiect interesant. Eu sunt crestin dar nu practicant, Cred in Dumnezeu si de mic copil Pastele a fost ceva divin pentru mine chiar daca sunt gay. Citisem parca anul trecut un articol brazilian (Brazilia fiind o tara majoritar catolica) in care zicea ca poti fi crestin si gay in acelasi timp atata timp cat nu expui ambele parti si sunt de acord.
Adica de ce sa ma duc la un preot sa ma spovedec sa i spun ca is gay ca pe urma sa inceapa sa ma judece? Deci mie nu mi rusine sa spun sunt GAY dar sunt si CRESTIN! Religia mea nu conteaza. Dar am o intrebare pentru tine: ai scris ca esti ateu dar mergi cu prietenii la inviere sa iei lumina si pasca, de ce?
Nu e ca si cand toti barbatii gay sunt ortodocsi. Eu unul nu sunt, si in relgia mea pastele este considerata o sarbatoare “expirata” – doar a fost pentru evrei.
Simultan, crestinismul autentic nu persecuta homosexualitatea (si oricum biblic vorbind ea nu este un pacat) ci sustine libertatea de alegere.
Si pana la urma ce ne mai trebuie iubirea lumii? Ne iubim intre noi, si spre deosebire de altii chiar putem obtine la vie en rose.
😉
În ce sens e o sărbătoare expirată? Temelia creştinismului nu e tocmai învierea lui Iisus? Creştinismul susţine libertatea de alegere, dar e bine să alegi ce şi se spune în învăţătură că de nu, scrîşnirea dinţilor… Liberul arbitrul i-a fost dat omului de Dumnezeu pentru că nu a vrut roboţi. În general creştinismul e împotriva sexului. Pavel spune: « Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. 2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. 3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. 4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. »
Un gay care se doreşte a fi un creştin autentic trebuie să se pocăiască, să admită perversiunea simţămintelor sale, să se roage, să fie abstinent şi să creadă că Domnul îl va purifica. Nu înţeleg de ce unii încearcă să-şi facă lor creştinismul comod. Tocmai pentru că e o religie grea îşi are farmecul ei. Doctrinele de astăzi înmuiate sunt făcute după principiul « fără cofeină » american. Moderaţia asta nu e deloc creştinească ! În Apocalipsă se spune : “Ştiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
Astfel, fiindca esti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vărs din gura Mea.” Liber-cugetătorii nu sunt creştini ! Eu unul, în adolescenţă, cînd mi-am dat seama de ce cumplit păcat sunt vinovat, m-am trezit gîndindu-mă « fiindcă mi s-a năzărit că ochii tipului ăla sunt frumoşi am să ard în Iad ? Nu e mai degrabă jenant să îţi placă de un tip decît un păcat care să-l cutremure pe Dumnezeu? » Dar se pare că Dumnezeu e înfuriat de toate păcatele noastre cît or fi ele de rizibile/lamentabile.
Expirata, probabil, in sensul ca a ajuns un eveniment social-gastronomic (am atasat mai jos un video pe care l-am gasit recent, ma intreb ce semnificatie are Pastele pentru cei intervievati acolo). Si din cate am auzit, Isus a ignorat complet chestiunea homosexualitatii; dati-mi voie sa cred ca ar fi pomenit-o macar daca o considera un pacat. Iar daca trebuie sa aleg intre ce a crezut Isus si ce cred crestinii care l-au urmat, ne cred ca e nevoie sa spun ce as alege. Ma rog, daca ar trebui, eu neavand multe in comun cu aceasta religie.
http://www.youtube.com/watch?v=aKHLQEJskRg
Paștele a devenit o chestie atât de comercială, de nu pot să cred.
La Supermarket-uri e bătaia pe ouă la ofertă, pe d-aia, speculează orice obiecei. Coșulețul cu dracu să-i ia, etc.
Mergi la biserică. În noapte de Înviere lumânările sunt de două ori mai scumpe decât în alte perioade ale anului.
Mergi să iei mielul. Ăsta de asemeni se scumpește în perioada Paștelui.
Bine, e vorba de economie: cererea și oferta influențează prețul,
Oricum ar fi. Paștele e doar o ocazie să se vadă neamurile și să bârfească, ca și cum n-ar putea s-o facă și-n alte perioade ale anului 🙂
@IDG,
Normal, aseară m-am dus și eu ca ori om cinstit să iau Lumină…. și ȘOC, o lumânare costa 7 lei. Ca să nu mai menționez pițipoancele parfumate și-aranjate pentru club. Adică, în viziunea mea, apropierea de cele sfinte se face cu smerenie și pocăință, în liniște și nu halind 3 McChicken cu o lumânare înfiptă într-un PET ca nu cumva să pice vreo amărâtă de picătură de ceară pe hăinuțili di la moul.
@ Schwul – pastele era o sarbatoare pentru evrei, care “vestea” venirea lui Iisus/Isus/Mesia. Cina ce-a de taina instaureaza un “nou paste” (painea si sangele Mantuitorului – iertarea pacatului). Acest fals paste adoptat de ort. si cat. a promovat schimbarea zilei de inchinare din sambata in duminica (ziua soarelui) astfel mare parte din crestinism cazand in paganism.
Look it up/read the Bible.
Iar faptul ca am spus ca a fi gay nu este pacat, nu este din comoditate ci asta a fost iluminarea mea spirituala bazata pe cercetari.
@Smog, n-ai somn?
lol. acum am ajuns din ‘the tube”.
tu?
Lucrez ceva, acușica ma bag și je la nani.
Si eu trebuie sa termin un site, insa sunt cam ametizt acum. Dupa macar doua (3,9) ore de somn. My fag hag + mult prea multa bautura out clubbing and smelling men.
Oricum, felicitari pentru noua tastatura asum (caractere “romanesti” cu tot tacamul).
Noapte buna
Vise plăcute.
ati facut mini sedintza fara mine 🙁
ma simt…neglijat
de asta nu-mi place mie acasa…I miss out on so much.
Schwul~
M-ai dat gata cu viziunea asta “hard” asupra creștinismului. Tu chiar crezi că pocăința prin autoflagelare e esența mesajului pe care Isus s-a chinuit să-l transmită cu privire la natura credinței în Dumnezeu? Nu cumva tocmai asta e înțelegerea mult prea facilă pe care Christos a încercat s-o schimbe? Creștinismul-la-îndemână, pe care-l acuzi pe bună dreptate, chiar asta este: o înțelegere superficială a mântuirii, la nivelul simplelor practici și canoane, în genul Vechiului Testament. Or, nu asta este înțelegerea lui Dumnezeu pe care Fiul a venit să o propovăduiască. Isus propune o înțelegere a relației cu divinitatea la nivel mental și sufletesc în primul rând, preceptele și practicile devenind – pentru prima dată – secundare relaței pe care omul trebuie să o aibă cu Dumnezeu.
Așadar, “creștinismul comod” sau “moale” – așa cum foarte bine îl numești – e tocmai acea înțelegere învechită, potrivită vremurilor și normelor religioase de dinaintea venirii lui Christos. Ceea ce Isus simbolizeză, prin ființa sa în primul rând (ca apariție și prezență a Fiului lui Dumnezeu) și prin întreg discursul său ulterior, e tocmai relația filială a omului cu Dumnezeu, pe care oamenii au început s-o uite. Mesajul principal al lui Isus (și poate singurul mesaj, prin complexitatea sa) este tocmai îndemnul la abandonarea idolatriei la adresa lui Dumnezeu, așa cum o făcuse religia până la venirea Mântuitorului. Isus vine să șteargă această distanță idolatră (stăpân-sclav) dintre Dumnezeu și om, ridicând brusc ștacheta credinței în Dumnezeu la o relație filială, de iubire, care nu presupune distanță ci continuitate (până la identificare) cu Tatăl în cel mai profund sens cu putință.
Până la Isus, oamenii au tot încercat să-i “intre în voie” lui Dumnezeu, fără a realiza că această formă de slujire era una profund perfidă și idolatră, una interesată în a-L atrage pe Dumnezeu în micile lor jocuri murdare. Tot discursul acela bazat pe ofrande, sacrificii și penitență ridicolă e incriminat de Isus ca fiind un discurs fariseic, fanatic, fără obiect în ochii lui Dumnezeu, menit chiar să-L aservească pe Dumnezeu interesului uman și nicidecum să-L cinstească (așa cum se pretindea). Menirea lui Isus în calitate de Mântuitor tocmai asta este – să-i apere pe oameni de ei înșiși, cu forța pe care tot ei – copii ai lui Dumnezeu – o au. Isus nu zice că practicile Vechiului Testament sunt rele, ci că au devenit insuficiente și nepotrivite noilor realități. Simpla paradă de credință (în fața altora, dar mai ales față de tine însuți) nu mai e suficientă.
Omul primitiv, proaspăt alungat din Rai, n-a avut cum să înțeleagă de ce a fost izgonit, dar acum vremea trezirii a sosit și omul trebuie să înțeleagă nu numai că a pierdut ceva, ci în primul rând de ce a pierdut și cum se poate răscumpăra – în niciun caz prin vechile practici, goale de sens, de “slăvire” a lui Dumnezeu, ci printr-un mod radical nou de înțelegere a filiației divine a omului. În calitate de fiu, nu ai nimic de demonstrat, de mărturisit sau de ispășit pentru a-ți trăi natura de copil al părinților tăi. Trebuie doar să fii, adică să trăiești ca atare, ridicându-te singur (nesilit de nimeni și neconstrâns de legi omenești) la înălțimea a ceea ce deja ești (potrivit legităților mai înalte, ale firii și naturii tale).
Isus aduce în prim-plan o nouă înțelegere a păcatului, ca fiind nu simplul rezultat al acțiunilor cuiva, ci manifestarea inadecvării faptelor omului la statutul său de copil al lui Dumnezeu. Păcatul nu mai trebuie pedepsit (pedeapsa nu îl poate înlătura) – el este deja o pedeapsă, săvârșirea unui lucru împotriva naturii tale celei mai înalte fiind primul lucru care te îngenunchiază. Dacă până la Isus omului nu i se permitea devierea de la niște norme de conduită, acum vine și explicația – devirea aceasta este însăși măsura înstrăinării omului de Dumnezeu. Păcătuind, te pedepsești singur și nicio altă pedeapsă venită din afară nu va fi pe măsura uriașei responsabilități pe care ți-o asumi încălcându-ți propria lege a firii.
Acum, sigur, se pune problema dacă nu cumva a plasa responsabilitatea pentru actele cuiva în propriile sale mâini, mai degrabă decât în mâinile comunității în care trăiește, e un act riscant, care ar putea duce la dezastre. Poate păcătosul să se ridice singur la înățimea noilor standarde? Nu cumva abolirea pedepselor și a penitenței e de natură să adâncească starea de păcat? A răspunde la o astfel de întrebare presupune să nu fi înțeles nimic din mesajul lui Isus. Atâta vreme cât te consideri un păcătos, ești un păcătos. Nu zice nimeni că a te considera păcătos nu e, poate, justificat, dar asta e o afacere internă a fiecăruia. Învățătura mântuirii este tocmai aceasta – că nimeni nu îți poate spune sau arăta care îți este păcatul. Păcatul nu este în natura ta, pentru că un copil al lui Dumnezeu nu se naște niciodată în păcat sau din păcat, păcatul fiind numai rezultatul îndepărtării de Dumnezeu, gândul că – într-un fel sau altul – Dumnezeu e o resursă inaccesibilă, care trebuie cumva câștigată prin efort de renunțare la o parte din tine.
Cele mai “temute” cuvinte ale lui Christos: “Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Matei 10:37)” sunt menite să sublinieze că relația fiecăruia cu Dumnezeu e o relație directă, filială, care nu admite intermediari. Așadar, dacă crezi că ești un păcătos pentru că alții spun că ești, atunci într-adevăr ești (dar nu pentru că aceștia o spun, ci pentru că i-ai crezut!). Dacă, tot astfel crezi că ești fără de păcat pentru că urmezi îndeaproape toate canoanele și pentru că te pedepsești aspru pentru orice abatere (inclusiv pentru faptul că ești capabil să greșești), atunci tot păcătos se chemă că ești, pentru că îi pui pe alții ca garanți împotriva posibilității tale de a greși.
Un om credincios și un creștin în adevăratul sens al cuvântului nu se conduce în viață – și, în special, nu în relația lui cu Dumnezeu – după cum spun alții că ar trebui să fie viața sa. A nu avea nimic să-ți reproșezi înseamnă întotdeauna mai mult decât ar putea alții să-ți reproșeze. Mai mult, asta înseamnă totodată că a avea ceva de reproșat altora revine la a-ți abate atenția de la ceea ce ai tu însuți de făcut și de la propria ta relație cu Dumnezeu.
Evident că sexul cade și el sub incidența interesului pe care-l purtăm altora, înaintea noastră înșine. Activitatea sexuală este întotdeauna – chiar în relațiile de iubire sinceră și devotată – o abdicare (chiar dacă ultimă și de moment) de la relația pe care o ai cu tine însuți și, implicit, cu Dumnezeu. Asceții sau misticii lumii acesteia pe asta se bazează când își refuză activitatea sexuală de orice fel.
Cu toate astea însă – dincolo de orice speculații s-ar putea face cu privire la natura împlinirii sexuale, ca pură satisfacție sau ca final procreativ – nu este mai puțin adevărat că abdicarea de la relația cu Dumnezeu (deci, păcatul) este totodată un test pe care fiecare îl are de trecut. Simpla abstinență oricum nu e suficientă, pentru că gândirea îndreptată spre carnalitate (sau chiar contemplarea mistică a carnalității) tot păcat se numește. Așa că, până la urmă, sexualitatea este o formă de onestitate vizavi de tine insuti, iar dacă te ferești de întâlnirea cu sexul să fim serioși, n-o faci de dragul lui Dumnezeu ci mai degrabă de frica Sa, ceea ce nu e deloc creștinește atâta vreme cât creștinismul înseamnă iubire de Dumnezeu.
Tot ce contează este ca această aventură a “fugii de Dumnezeu” (prin sex) să nu se finalizeze cu re-fugiul în brațele sexului ca ultimă finalitate. Trebuie, într-adevăr, să fii o dată în plus mai puternic (și, poate, chiar sa fii mai credincios decât sfinții) ca să poți regăsi de fiecare dată calea înapoi spre tine însuți după ce fiecare experiență erotică s-a consumat. Asta e ceva mai ușor de făcut atunci când iubești, dar nu e exclus să se întâmple nici măcar atunci când “iubești” trecător, petrecând numai o noapte de sex, cu gândul fie la o iubire posibilă dar interzisă, fie la o iubire de-a dreptul imposibilă.
Trebuie să recunoaștem sexului capacitatea infinită de iluzie și decepție și să avem puterea smulgerii de fiecare dată din idolatria de sine în care sexul ne poate arunca (prin mulțumirea facilă pe care o oferă), sau să ne ferim de capcana lanțului nesfârșit de aventuri sexuale în care satisfacția sexuală pură ne poate arunca (amăgindu-ne cu promisiunea unei împliniri care nu vine niciodată pe această cale). Sexul te poate duce foarte departe de tine însuți, pe un tărâm complet străin, al însingurării, însă mijlocul ajungerii acolo este întotdeauna cel al atracției fatale – mirajul întâlnirii cu divinitatea. O întâlnire care nu se poate susține, atâta vreme cât trăim, dar care poate fi simulată (și resimțită ca atare) prin sex.
Contopirea sexuală abolește distanța dintre tine și Dumnezeu într-un fel în care nici idolatria (starea de ruptură acoperită), nici credința adevărată (drumul parcurs cu conștiința continuă a lui Dumnezeu) nu o pot face. Totul e să știi să[-ți] revii de acolo, din no man’s land-ul sexual. Iar, din acest punct de vedere cel puțin, “orientarea” sexuală chiar nu are nicio treabă. Ba chiar s-ar putea ca întâlnirea cu propriul sex (homosexualitatea) să fie mai puțin periculoasă – strict din perspectiva posibilității reîntoarcerii la sine – decât e întâlnirea cu sexul opus, care chiar se opune acestei reîntoarceri la matcă prin faptul că legăturile create astfel sunt mult mai stabile (responsabilitatea pentru soț/soție, față de familie și copii, fac orice ruptură mai dificilă și mai dureroasă).
😎
@smog
Nu stiu cat de mult liber arbitru exista in crestinism. Unul din mai multele atribute ale providentei este acela de omniscienta, stie ce, cand, cum, unde si de ce faci sau vei face ceva anume. Pe langa asta intervine si conditionarea a actiunilor tale, a ceea ce tu vrei sa faci. In momentul in care exista o preconditie in alegerea a ceva din doua sau mai multe optiuni nu cred ca mai e vb. de un free choice practic ci doar formal, teoretic sau chiar ipoetetic.
Cu alte cuvinte daca cineva iti spune tie ca ai posibilitatea de a alege o chestie din doua, una alba si una neagra si inainte de a o face iti spune dar daca nu o alegi pe cea alba ”dai de dracu`” ramai conditionat in a o alege pe cea alba, conditionat fiind de alegerea facuta in prealabil de cel ce initial iti daduse tie aceasta posibilitate si de omnipoetnta lui desigur, de a face orice doreste.
@Mattachine
Consider ca liberul arbitru este esenta crestinismului autentic.
Daca Satan (cel mai frumos dintre toti) a voit si reusit sa se rascoale impotriva lui D-zeu si sa asimileze 1/3 din ingerii cerului, si toti sunt in viata si astazi, eu zic ca liberul arbitru este al dracu de prezent.
Sincer imi vine sa va intreb, ce treaba are sula cu prefectura?!?
Buna!
Nu am nimic de spus decat ca daca exista un Dumnezeu, El ne iubeste pe toti asa cum suntem.
Eu unul nu am fost niciodata prea credincios, nu stiu ce sa zic,dar daca ar exista un Dumnezeu cred ca ar accepta fiecare om asa cum este, fiidnca oamenii se nasc homosexuali, nu este o alegere.
scuzati interventia. in textul original din Matei 19 scrie asa:
“Ca sunt FAMENI care s-au nascut asa din pantecele mamei lor; sunt FAMENI pe care oamenii i-au facut FAMENI , si sunt FAMENI care s-au facut FAMENI pe ei însisi, pentru imparatia cerurilor. Cine poate intelege sa inteleaga.”
FAMEN = EUNUC.
Mea culpa, asa scrisese autorul in articolul original dar am zis c-o fi greseala (necunoscand termenu’). Sorry.
Famen da inseamna eunuc. In antichitate expresia ”nascut eunuc” era atribuita homosexualilor. Din cauza asta am zis ca unii teologi, chiar foarte multi, atribuie spusele lui Iisus despre ”…fameni care s-au nascut asa…” homosexualilor.
Aici e explicat mai bine citatul respectiv:
In the ancient world, including ancient Jewish culture (as reflected in the Talmud), natural or born eunuchs were not associated with missing testicles. Rather, they were associated with stereotypically effeminate characteristics and behavior (just like modern gay men), and were thought by Rabbi Eliezer to be subject to cure (just like modern gays). Moreover, as we have also seen, eunuchs were commonly associated with homosexual desire. (For a complete discussion of the term “born eunuch” and the connection with homosexuality, see The Early Church Welcomed a Gay Man.) As a reasonably informed person of his time, Jesus would have been aware of this common view of eunuchs. Yet he very matter-of-factly asserts that some people are simply born that way. The implication of his statement is profound God created gay people the way they are! Jesus says so.
Unlike Rabbi Eliezer, Jesus feels no need to cure these born eunuchs. He speaks no words of condemnation. Rather he lists people born gay alongside another honored class (eunuchs for the kingdom), and accepts them as a natural part of Gods creation order.
Thus, when Matthew 19 is read as a whole, we see Jesus teaches that most people are created for heterosexual marriage. (We too accept this as Gods predominant creation paradigm.) But, unlike some modern Christians, Jesus does not see this as the only honorable way to live. He acknowledges that some human beings have been created by God to follow a less common, but equally legitimate path. There are some who have been eunuchs from birth made that way by God.
Scuzele de rigoare.
Nicio problema.
cred ca trebuie dezvoltat subiectul acesta, enuc = homosexual. si intelesul ultimei idei.
ce trebuie sa intelegem?
NU vă înșelați! Dumnezeu NU a acceptat, NU a creat și NU susține sau acceptă homosexualitatea! E o iluzie ce se scrie mai sus.
Famenii erau oameni care nu puteau întreține relații sexuale cu femei, din varii motive (fizice, evident).
Sodoma și Gomora au fost distruse MAI ALES pentru păcatul sodomiei, nu doar pentru acesta singur.
Homosexualitatea este o alegere. NU te naști așa. Atracția față de același sex e la fel ca diabetul. NU te duci să mănânci dulciuri, când știi că îți este interzis. Mai devreme sau mai târziu, vei intra în comă (moartea finală – iadul).
Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. (Leviticul 18:22)
Dacă un om se culcă cu un om, cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor. (Leviticul 20:13)
De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. (Romani 1:24-28)
DAR EXISTĂ O VESTE MINUNATĂ: Dumnezeu este gata să ierte pe homosexuali şi să-i elibereze de patima lor!
Printre creștinii bisericii din Corint erau bărbați malahi și sodomiți. Au fost, dar nu mai sunt. Pentru că ei au crezut în Domnul Iisus Hristos și s-au lăsat definitiv de patima lor scârboasă. Prin credință în Fiul lui Dumnezeu au fost spălați, au fost sfințiți și socotiți neprihăniți. Transformarea o face numai Dumnezeu, oricând, inclusiv ACUM!, cu oricine se întoarce la El din toată inima.
MOMENTUL SCHIMBĂRII E ACUM!
Dacă ești homosexual sau lesbiană, fii cinstit cu tine și recunoaşte că homosexualitatea este o urâciune și o patimă scârboasă. Nu mai căuta să-i convingi pe oameni și pe tine însuți că așa te-ai născut. Recunoaște că ai fost expus la practici imorale, seducere și propaganda sexuală a oamenilor care se tăvălesc în mocirla imoralității. Crede din toată inima în Domnul Iisus care te poate transforma. Grăbeşte-te să intri în Noul Legământ cu El ca să fii curățit, sfințit și socotit neprihănit în Numele Domnului Iisus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru!
Dumnezeu să vă ajute pe toți!
Asa este, Dumnezeu e gata sa ii ierte pe homosexuali. Barbatul e facut pentru femeie, orice altceva e uraciune in ochii Domnului. Ascultati de cei ca Gabriel sau Avocatus, care se roaga pentru voi. Momentul schimbarii e acum!
=)))))) Haideti fratilor!! Haideti la manastire!!
Ce-o sa ne mai pupe poala Grigore si Gabriel si alti lunatici care se mai perinda pe-aici…
Intervin și eu aici în discuție mult mai târziu pentru că abia acum am văzut articolul. Mesajul meu se adresează în mod deosebit grețoșilor care au intrat aici întru mustrarea frățească a homosexualilor…O să vă spun o mică poveste…Sunt o fată hetero de 20 și ceva de ani și sunt născută/crescută într-un mediu neoprotestant. Evident, atitudinea mainstream față de homosexualitate în acest mediu este complet ANTI, e considerat degradant etc. Am crescut auzind în casă dezaprobări ferme ale unor astfel de obiceiuri și sigur că, în copilărie, ascultând părerile alor mei, homosexualitatea părea ceva ca dintr-o poveste stranie…Totuși, atitudini homofobe nu am avut niciodată, dar eram, să zicem, într-o stare de indiferență și detașare față de fenomen.
În același timp, pot să spun că încă din fragedă copilărie am avut numai interacțiuni dezastruoase cu sexul opus. În școala generală, când fetele nu mai știau cum să fie mai drăgălașe și mai ”feminine”, eu mă băteam cu băieții și zbieram la ei, iar antipatia era, firește, reciprocă. Deși sunt și am știut mereu că sunt hetero, au fost episoade în viața mea când am înțeles greșit subversiunea față de standardele patriarhale și am mimat de pe la 15 ani un soi de feminism prost-înțeles, de genul ”uite ce puternică pot să fiu”, dar eu nu am fost niciodată nici puternică, nici detașată. Sigur că m-au afectat toate ironiile colegilor (nu eram o tipă urâtă, nici strălucitoare, dar pur și simplu mă dezgustau ”tehnicile” de seducție), dar ce m-a ditrus pentru totdeauna a fost interacțiunea cu câțiva băieți din biserică.
Am aproape 24 de ani și pot să spun că de la 14 ani se repetă același scenariu. Acum nu mai e cazul, pentru că eu chiar mi-am învățat lecțiile, dar a fost crunt. Mizeria ipocrită din biserici care denunță homosexualitatea, dar apără prestigiul unor pastori PEDOFILI, este infinită. Parșivitatea diabolică a băieților care fac misiune în Africa, dar sunt cu ochii numai după gagici mieroase și dotate, este, de asemenea, infinită. Fiecare astfel de interacțiune a însemnat încă un pas în degradarea identității mele feminine și știu că, dacă o să am vreodată o relație, probabil va fi scurtă și dureroasă, pentru că deja am prea multe traume și nu mă mai pot purta normal. ȘTIU foarte bine aceste fețe de pocăiți sau ortodocși fanatici care știu ei exact ce vrea Dumnezeu, iar pe la spate sunt niște perverși bolnavi care se joacă fără discernământ cu psihicul oamenilor (asta când nu își bat femeile).
Poate vă întrebați de ce am bătut atâta câmpii. Here we go!! La 19 ani, când eram distrusă după un refuz făcut într-un mod foarte traumatizant, am cunoscut pentru prima dată un gay, fiind conștientă că este gay. Ne-am cunoscut, ca să zic așa, profesional-artistic, contactul nostru este limitat, totuși, omul acesta s-a purtat cu mine ca un înger de atunci până azi. Am crezut că nu e adevărat când am văzut că acest bărbat, care este absolut superb și mult mai feminin și ”cool” decât mine, se poartă FRUMOS și delicat cu mine, plin de tandrețe și sensibilitate. A fost prima dată când am simțit de la primul contact cu cineva de sex opus acea apropiere blândă care ți-L aduce pe Dumnezeu în palmă. Omul acesta rămâne și azi, pentru mine, un dar divin pentru care nu știu cum să pot mulțumi vreodată.
Apoi, după alți câțiva ani, am trecut printr-o depresie îndelungată (heteroidul ticălos e la lucru mereu, desigur 🙂 ). Mi-am făcut mai mulți prieteni gay și fără ei vă spun sincer că nu știu dacă azi mai eram în viață…sau cel puțin, nu cu mintea întreagă. Poate cad în clișee de film american, dar în viața mea chiar așa a fost. Și acum pot să declar fericită că nu mă interesează absolut deloc dacă în viața asta o să am vreodată o relație fericită cu un hetero sau nu…Tot ce vreau e să pot să am lângă mine pe acești băieți minunați, care mă scot din cele mai negre depresii și tendințe autodistructive…
Cine a lucrat, însă, la amplificarea acestor tendințe? băieții hetero pocăiți, desigur. Cei îmbrăcați frumos și bine-crescuți care au un verset din Biblie pentru orice problemă din viața ta…dar dacă ai ghnionul de a fi mioapă și de a refuza să te vopsești blondă pentru acești ”superbi” fii ai lui Dumnezeu, ți-ai ratat șansa cu ieșitul la suc din start!! Da, da, fix așa e și voi care veniți, în retardul vostru, cu discursul corectiv știți cel mai bine cum e!!
Păi cum să nu mă umplu de dezgust și indignare când aud niște oameni care pun verdict asupra prietenilor mei homosexuali?? Îmi explică și mie vreun înțelept care e criteriul divin prin care un bărbat gay care își salvează, direct sau indirect, prietena de la moarte și depresie va ajunge în IAD? Salvezi pe cineva și primești moartea? Oare, oare așa să fie?
Eu nu am auzit în toată viața mea cuvinte frumoase și cu adevărat mângâietoare decât de la tata și de la prietenii gay. Ei mă fac să râd cel mai mult și tot ei mă ascultă cel mai mult când sunt dark. Când mă gândesc la ce au făcut ei pentru mine, nu pot decât să Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi i-a trimis când aveam mai mare nevoie…Știu cât de patetic sună, dar chiar și cu riscul ăsta, am vrut neapărat să las acest mesaj…să vadă ipocriții ăștia mizerabili… Eu nici nu mai pun botul la dezbateri ”E Dumnezeu de acord sau nu?” Pentru că EU am avut șansa de a trăi DIRECT această fericire și ȘTIU, pur și simplu știu, cât de mare este inima lor și atunci nimic altceva nu mai contează!!!
Prietenul meu cel mai apropiat nu este tocmai creștin practicant,dar nu contează, eu Îl simt în fiecare zi pe Dumnezeu ajutându-mă prin el. Îi iubesc pe toți prietenii mei și siguranța pe care o am din această iubire plină de lumină nu poate fi demontată de nicio morală și de nicio condamnare de la vreun amvon.
Cât despre heterozii aroganți atât de fericiți în micile lor certitudini, cu micile lor familii jegoase fondate pe iluzie, le doresc să le dea Dumnezeu exact ce pretind ei acum că vor avea homosexualii – moarte veșnică.
Sper că nu am fost plictisitoare, dar m-am gândit că poate acest mesaj ar putea ajuta cumva, vreodată, pe cineva.
Bye&fluffy hugs for all the gay guys out there!! :*
Isadora, wow! M-ai lăsat cu gura căscată.
Dar să știi că nu toți gay-ii sunt mai feminini ca tine 🙂
Sper să nu am vreo problemă, dacă ne vom cunoaște vreodată, că eu nu arăt foarte feminin. 🙂
Poate îți poți lua „concediu” de la soțu și vii cu noi la munte în martie să bem împreună? 🙂
Și lasă-i pe heteroii ăia „perfecți” că sunt metode să îi convingem și pe ei că nu e un lucru chiar atât de rău ce facem noi. (mie de exemplu îmi plac misionarii ăia plini de patos… inocenți nevoie mare… dar ei se cred inocenți. Cum îi gâdili puțin la orgoliu, gata, au uitat de cele dumnezeiești 🙂 🙂 I can deal with that 🙂 Send them to me 🙂 Îi face tata cățeluși ascultători 🙂
Foarte frumos mesajul tau, Isadora ! 🙂 Sper sa vedem mai multe persoane ca tine in viitor. Si nu toti tipii gay sunt feminini, cum bine a punctat FireMan. Nici eu nu sunt. Deh, cu siguranta asta nu e o problema, doar ziceam si eu.
Totusi, cred ca ai nimerit in anturaje nefericite si locuri nepotrivite. Nu stiu unde locuiesti, dar sunt sigur ca in lume exista multi baieti hetero de treaba, care nici nu se uita la cum arata o fata, ci ii pasa ca ea sa arate calitati interioare. Desi nu strica nici cosmetizarea minima, sa fiu sincer.
Tin minte ca am cunoscut un cuplu hetero, in care fata era aproape invalida la muschi (avea spasme si nu putea merge fara ajutorul cuiva), insa avea talent la poezie (a publicat cateva carti) si o relatie cu un barbat care o cunoaste din timpul facultatii. S-a intamplat acum multi ani, nu mai stiu acum nimic de ei. Dar ce am vazut la ei mi-a dat speranta pentru umanitate, ca dragostea poate exista chiar si dincolo de aparente.
Rushrush,e dificila dilema asta cu Dumnezeu si homosexualii. Pe-aici nu stiu cine ar putea sao descalceasca, poate Avocatus (preotul gay care mai scrie pe aici)