Acasă Zi de zi Ce caut EU în viaţa mea?

Ce caut EU în viaţa mea?

186
5

Cariera-si-familie--5-modalitati-de-a-le-impaca

Sună ceasul. Ca de obicei, prima dată la 6:00. Va mai suna la 6:05 si apoi la 6:10. Vorba cântecului – „Sună ceasul, ăsta mai modern face <cling>, Şi speră ca măcar azi să nu-i fut pumnul de rigoare să-l sting”.  Nu-mi e uşor să-mi pornesc sistemul reticulat activator ascendent si sa-i transmit creierului meu că trebuie sa ridicăm pânzele şi s-o luăm din loc. Mi-e tare greu să ies din starea aia de dezaferentare.

Îmi beau cafeaua, de-o vreme bună, cu mine însumi… şi mă iubesc tot mai mult. 😀 Nu de puţine ori îmi trec prin cap aceleaşi gânduri. Gânduri cu care încep ziua. Gânduri în compania cărora mă găseşte dimineaţa, uneori, fără să închid un ochi.

Ce-mi lipseşte ca să mă simt împlinit? Nu despre împlinirea aia maximă discut acum…nu mă aştept să mă simt împlinit la douăjceva de ani. Vreau împlinirea aia parţială, momentană, atât cât se poate, în vremurile pe care le trăiesc.

Nu-i spun fericire pentru că-s de părere că ea, fericirea, vine când nu ne aşteptăm şi trece până să ne dăm seama. Fericirea durează foarte puţin. De multe ori e confundată cu confortul de a împărţi patul cu acelaşi cineva, cu mutatul împreună şi cu alte evenimente care implică doi oameni intre care e indicatorul „In a relationship”.

Mă întreb apoi care-s priorităţile şi cum le pun în ordine. Şi după ce, o vreme, bat câmpii cu graţie, după ce văd câte laturi are problema asta, mă-ntreb – Ce caut, dom’le, EU, tocmai eu… în viaţa mea? La câte sunt, eu mai lipseam.

Aş zice că pe locul unu e cariera. Am plecat de sub fusta mamei cu ani in urma şi-am venit la Timişoara ca să fac carieră. Nu să fac afaceri, nu să mă „însor”. Şi m-am ţinut multă vreme cu dinţii de prima prioritate şi singura de până atunci. Am fost şi sunt un mare carierist. Am crescut într-un an cât alţii în 5 şi am ajuns, din acest punct de vedere, mult mai departe decât mi-aş fi putut imagina.

Dar ce mă fac atunci când nu-mi ajunge doar cariera? E adevărat, la un moment dat în viaţă, ea se termină. Aşa zice o vorbă din bătrâni. Şi atunci îţi rămâne familia. Mi s-a reproşat, mai direct sau mai indirect, într-un început de relaţie, că nu acord suficientă importanţă părţii sentimentale. M-am simţit nasol, ceva s-a zdruncinat în mine. Mă-ntrebam dacă nu cumva asta, iubirea asta, ar trebui sa fie prioritatea primordială.

De-o vreme încerc sa găsesc echilibrul intre a fi carierist si familist. L-am găsit. L-am experimentat. Mi-a plăcut.  Îl mai vreau. Cred că asta înseamnă împlinirea aia pe care as putea s-o simt acum. E greu, însă, să găsesc omul care să pună frână in cariera mea ca sa-şi revendice timpul pe care-l merită el. Care i se cuvine.

O sa revin asupra acestor gânduri diseară, când pun capul pe pernă. N-o să găsesc nicio rezolvare probabil. N-am niciun beneficiu că-mi petrec dimineţi, pauze de ţigară, seri, nopţi chiar, gândindu-mă la asta. Dar simt nevoia s-o fac.

Şi totuşi – care-i reţeta echilibrului carieră-cuplu? Cum ne facem lista de priorităţi astfel încât să fie într-adevăr în avantajul nostru?

5 COMENTARII

  1. Prin ceva de genul trec si eu atunci cand am prea mult timp liber si gandurile isi fac loc, calcand buna dispozitie in picioare. La partea cu gasitul persoanei potrivite, zic ca este in legatura directa cu parerea prea buna despre tine(nu te cunosc deci imi cer scuze daca am sarit calul si te-am numit un mic narcisist). Nu este vorba ca nu gasesti acea persoana ci este vorba despre faptul ca nu acorzi persoanei timp si asteptarile tale sunt prea mari de la un simplu om. Trebuie doar sa va acordati timp(nu cred in iubire dupa 2 luni) si sa vezi unde se indreapta orice ati avea. O aventura se poate transforma in iubirea care-ti pune capac, iar persoana cu care credeai ca ai sa imbatranesti, a doua zi poate fi inamicul #1. Nu e nimic in neregula cu iubirea de sine, insa atunci cand te afecteaza si pe alte planuri, ar fi cazul sa iei lucrurile in reconsiderare si sa realizezi ca problema e de la tine, nu de la partener.

  2. ” E greu, însă, să găsesc omul care să pună frână in cariera mea ca sa-şi revendice timpul pe care-l merită el. Care i se cuvine.” – De aici asta am inteles, ca este greu sa gasesti pe cineva care sa merite sa pui cariera pe locul doi.

  3. Pai poate am excelat profesional din cauza ca nu se prea intampla nimic in planul sentimental. N-as avea de ce sa fiu narcisist sau sa am o parere exagerat de buna. Nu-s cel mai bun om, dar sunt cel mai bun om pe care-l cunosc :))

  4. Suntem in barci asemanatoare Trevor… Dar de ce sa-ti puna frana carierei omul pe care ti-l doresti? I mean, iti place cariera ta? Iti place ceea ce lucrezi? Pai atunci partenerul ar trebui sa fie cel care sa-ti dea putere sa mergi mai departe si sa reusesti sa obtii performante si mai mari. Nu sa-ti franeze cariera.
    Cred ca pana la un anumit nivel, se pot combina foarte bine cariera si viata privata fara a fi nevoie sa sacrifici una pentru alta (decat daca job-ul este de asa natura incat sa te solicite in mod permanent si sa nu ai alta viata decat job-ul). Dar un job obisnuit, de 8-10 ore pe zi ar trebui sa poata sa-ti permita asta. Dar cine sunt eu sa vorbesc, cand n-am avut niciodata inca o relatie? Vorbesc doar din teorii 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here