In ultima vreme, am tot iesit pe la date-uri. Ca tot am timp, cum ziceam. Na, ca tot omul care isi bea singur cafeaua dimineata si ginul pe timp de seara. Pentru ca daca mi-as lua un pet n-ar fi fan cafea. Si cu atat mai putin gin. Cum sunt un tip sapiosexual, am iesit, evident, doar cu desteptaciuni (ei bine, da, chiar se gasesc pe Romeo, sunt acele fiinte care, de obicei, intra cel mai rar – cautati dupa “last login first” si rafinati cautarea spre ultimele pagini :P). Ochelaristii au prioritate. Pe principiul cheesy “you have something in your eye… nope, it’s just a sparkle”, credeam ca vad mai bine sparkle-ul prin lentilele celuilalt. Se prea poate sa ma fi inselat.
Dupa atente teste pe Romeo si pe mess, dupa ce ne-am asigurat amandoi ca acoperim the basics (neaparat proficiency in English & privirea olimpiana si dispretuitoare a bulangiului citit & muzicile neaparat “grele” & filmele neaparat neconventionale), stabilim sa ne vedem, cu acel entuziasm copilaresc (“could this be him?”) in vizibila contradictie cu modul nostru zilnic rational de a fi. De aproape fiecare data, nu ramanem decat, cel mult, amici. De ce? Pen’ca astia care gandim mai mult decat trebuie ne dam seama (sper) ca ne punem singuri piedici. Ca pana la urma si inteligenta e o forma de a tine oamenii la distanta, fiecare cu propriile bariere intelectuale de pus in fata celuilalt. Timp de o cafea sau bere (ma rog, ceai – pentru cei mai simtitori dintre noi), toate proiectiile alea facute de cu o seara inainte se duc pe apa sambetei. Pana la urma nici macar nu e un atribut al unei minoritati sexuale. Se intampla la fel si in a str8 parallel world. In general si paradoxal, any smart people find it hard to connect with other smart people. Dincolo de good sex, chimie sau faptul ca ne dorim aceleasi lucruri de la o relatie, e critic nivelul intelectual al celor doi. Explicatiile pot include:
– multi tipi inteligenti vor sa fie in charge in relatie, putini isi asuma rolul de “vagon” in loc de “locomotiva” (eu, unul, n-am reusit nici pana azi), astfel ca se ajunge la o lupta muta de orgolii, nimeni nu vrea sa fie “sotul patroanei” 🙂
– multi tipi inteligenti overthink it, cadem in capcana de a vedea lucruri acolo unde nu e nimic de vazut
– credem ca noi suntem miezul, fie ca o recunoastem fie ca nu, si ca nimeni nu ne mai poate invata nimic nou/ le stim pe toate.
Ce e interesant e ca ne dam seama de toate lucrurile astea si poate si de mai multe, insa le gonim din minte rapid, ne incomodeaza propriile slabiciuni. Se va vedea asta in cateva comment-uri dajtepte, cu siguranta 🙂 Ne incomodeaza mai tare gandul ca ratiunea noastra de care suntem atat de mandri poate cadea prada ratiunilor inimii decat ne incomodeaza faptul de a fi singuri. V-ati gandit vreodata la trasaturile unei relatii, dincolo de chimie, dinamica sexuala, incarcatura pur emotionala?
– Tip destept – tip destept: poate functiona ok o vreme, it’s a ticking bomb de cele mai multe ori. Explodeaza cand unul se simte inferior suficient de mult timp sau cand celalalt exagereaza cu dominarea… saaaaau the bomb goes off cu un mare fassss in momentul in care cei doi au “consumat” tot ceea ce pot invata unul de la celalalt.
– Tip destept – tip mai putin destept sau destept fara experienta: pare cea mai buna varianta, atata timp cat ambii sunt ok cu pozitiile stabilite, ba chiar vorbesc uneori deschis despre asta. E un fel de teacher-student thing. Sare in aer atunci cand cel mai putin destept incepe sa creasca in umbra celuilalt, incepe sa ii placa ce simte si intr-o zi incearca sa depaseasca pe linie continua. Bad idea.
– Tip destept – tip prost: poate functiona ok o vreme, nu prea lunga, ce-i drept. De cele mai multe ori, the smart guy nu isi poate satisface nevoia de a educa, fie ca e prea simplu, fie ca are prea mult de lucru cu celalalt, fie ca nu vede rezultate deloc. Va renunta.
Asa ca, pana ma duc sa-mi fac cafeaua, desi nu e o reteta universal valabila, cum credeti ca e mai bine? 🙂
*articolul se vrea usor tragicomic, asta ca sa evit iar invective ca sunt arogant sau caut adevarul suprem pe darkq 🙂
Uhh, râd cu lacrimi la asemenea articole, bravo „Decadent”. Mă recunosc totuși în aroganța articolului, deși nu sunt deștept.
Salut,
Cred ca majoritatea isi pun bariere in a fi cu cineva, indiferent de pozitie (referitor la criteriile tale, destept-prost etc)
In aceeasi masura cred ca exista acea frica de a fi ranit, incat nu pui “la bataie” tot ce ai, adica implica-te neconditionat, fara sa astepti ceva.
Din punctul meu de vedere, e mult mai rentabil, chiar si daca o sa te ranesti, macar stii ca ai incercat tot posibilul pentru a face lucrurile sa mearga.
O sa termin cu un quote ce-mi place foarte mult: “Mai bine sa regreti ceva ce ai facut, decat sa regreti ceva ca ai fi putut face” .
Decadent, in ciuda intelectului dezvoltat pe care sustii ca il ai in posesie si a vastelor cunostinte de limba engleza, cred ca iti lipseste capacitatea de a intelege un singur cuvant pe tema caruia s-au scris mii si mii de carti – iubirea (banuiesc ca la iubire te gandesti de fiecare data cand un individ accepta sa iesiti la un date, bineinteles dupa laborioasele testele de pe romeo si de pe messenger).
Iubirea? Ce dracu’ o mai fi si asta? Aaaaaa, stiu! Pai, iubirea poarta ochelari, iubirea vorbeste limba engleza, iubirea are un IQ peste medie, iubirea merge la un cinematograf neconventional pe o strada cu nume frantuzesc pretentios, iubirea asculta Edith Piaf in drum spre casa, iar cand ajunge in vastele apartamente sau vile, dupa caz, intra rar pe romeo, stealth mode. Daca ai observat fina ironie, care de altfel nu ar fi necesara atunci cand tratam un subiect atat de pretentios precum iubirea, inseamna ca undeva exista o problema. Ori problema e la tine, ori sunt eu un dobitoc.
Ma opresc aici, fara alte explicatii inutile, dar cu un sfat prietenesc – incepe sa traiesti si da dracului Enciclopedia Britannica.
Cred că axa “deștept” – “mai puțin deștept” nu este relevantă atunci când vrei să măsori potențialul unei relații (începe să îmi cauzeze repulsie cuvântul cu “r”, dar altul nu am).
Articolul pe care îl caut eu în spatele articolului tău este despre subiectul “matur” – “imatur”.
A fost o vreme când gândeam cam la fel.
Nu ştiu cum m-a lovit odată gândul la Einsten şi la cele două soţii ale lui, comparând plusurile şi minusurile fiecăreia. Bun exerciţiu.
Şi aşa, încet, încet, am ajuns să gândesc relaţiile în alţi termeni. În cei ai compensărilor nu ai compatibilităţilor. Mai ales nu în a compatibilităţilor intelectuale. Dacă sunt şi compatibilităţi intelectuale atunci cu atât mai bine dar ele nu sunt necesare.
În casă n-ai nevoie savantlâcuri. Ai nevoie de linişte şi afecţiune.
Trecând peste faptul că mi se pare cel puțin ciudat să vorbești despre tipii deștepți cu predicat la persoana I plural, din articol ar trebui să înțeleg că, in general, orice relație a unui tip deștept e sortită eșecului?
Apropo de importanța compensărilor – da, cred că e adevărat, cel puțin în cazul meu; mă înțeleg cel mai bine cu persoane vorbărețe, energice, ambițioase. Desigur, sunt la fel de importante și compatibilitățile. Cât despre inteligență, respectiv studii și cultură, ele nu sunt decât garanții ale siguranței.
Ah, dar keepwalking_, chiar recunosc deschis: imi lipseste capacitatea de a intelege iubirea! 🙂 Ca am avut o vaga impresie cu ce se mananca la un moment dat, nu am nici o urma de dubiu. Ca am pierdut-o pe parcurs, mai mult ca sigur. Dar, evident, asta nu are nimic de a face cu cat de bine ne avem la engleza sau ce intelect vast detinem fiecare. Astea toate n-au nimic de-a face cu iubirea. Iar daca tu ai capacitatea de a intelege iubirea, ma intreb de ce s-au mai scris atunci mii si mii de carti? Si despre nazisti s-au scris mii si mii de carti, sa stii.
Cat ca articolul nu era doar despre mine, Decadent, ci despre o serie de situatii cu care am vazut ca se confrunta unii si altii, se voia un exercitiu de gandire. Hai sa explic partea cu iesitul 🙂 Cand ies la berea aia dupa indelungile testari virtuale, nu, nu (mai) caut iubirea. Stealth mode pe Romica, chill mode la bere. In loc de iubire, caut safety intr-un tip puternic spiritual (good luck finding that, huh?). Iar pentru setul meu de requirements, deja cred ca am baut prea multe beri 🙂 Sa zicem ca am obosit sa fiu eu “locomotiva” pentru altii, si ma zbat sa ma transform in “vagon” si nu pentru orice drezina de se crede locomotiva doar ca merge pe calea ferata. Legat de IQ-uri, sincer iti spun, mi-ar fi placut sa fiu un cocalar cum nu sunt putini pe Romica si tot la saptamana sa apar cu altu’ la “partner profile”. Ce facil ar fi fost, iubire intensa de 4 ori pe luna! Nu sunt construit asa si nici nu pot schimba asta.
Problema nu e la mine atata timp cat toti avem probleme. Si nici nu cred ca esti un dobitoc atata timp cat toti avem momente de dobitocie. Insa pentru unii dintre noi, iubirea este – din pacate – overrated. Asta dupa ce, cum zice Klaus, am pus la bataie tot ce am avut si a iesit prost. Si nu o data. Ca am ales sa nu mai joc la loteria asta sau sa joc extrem de rar, nu inseamna ca sunt afiliat la Britannica sau ca am incetat sa traiesc. Chiar din contra, am inceput zi de zi sa traiesc mai frumos. Insa doar pentru mine 🙂
Tip sexy si destept + tip sexy si destept = win. 🙂
Daca ar fi o reteta pentru iubirea perfecta, cred ca toti am fi fericiti! Dar e ca o loterie, poti trage lozul norocos sau pe cel necastigator! Ma rog, cred ca-i dau dreptate lui “keepwalking_” pentru ca am senzatia ca tu uiti esentialul: IUBIREA. Asta nu e de vanzare si nu o gasesti pe drum, o construiesti sau exista de la inceput. Intalnirile tale de pe romilica nu sunt decat satisfactii sexuale. E evident ca o persoana deja “expusa in targ” nu prea mai are nevoie de sentimente, vrea doar sa simta satisfactia sexuala! Superficialitatea si fitosenia domina tot acest circ al nebuniei despletite! Chiar as fi curios cati dintre cei care au pagina in planeta albastra s-au cuplat pentru o perioada de timp, au o relatie bazata pe iubire.
Faptul ca ai fost dezamagit de-a lungul timpului nu ar trebui sa te faca sa renunti la sentimente. Si vis amari, ama! Adica daca vrei sa fi iubit, iubeste! Chiar cu riscul de a pierde iubirea la un moment dat. Altfel nu pot spune decat VAE VICTIS!
Nici ca se putea exemplifica o situatie mai decadenta a vremurilor decadent de decadente ce le traim, sau !!! vietuim? Le traim , le vietuim, nu mai conteaza, tot decadente sunt. si tot acelasi produs finit rebut devenim.Bravo Decadent.
1. tip destept + tip destept = doi tipi destepti.
E nevoie de multe alte ingrediente de a face o relatie sa functioneze. Din toata experienta mea am invatat ca e nevoie si de intelegere pe langa inteligenta aia, pentru ca altfel e irosita. Degeaba ai un instrument daca nu stii la ce sa il folosesti (si cum).
Iubirea nu iti cade din cer. Asta e lege sfanta! Iubirea se dezvolta greu dar sigur, multi (majoritatea) se mint pe ei insisi si pun eticheta “iubirii” prin alte sentimente. Tot aud in stanga si in dreapta: “Il/O iubesc, dar trecem printr-o faza naspa si prefer sa demonstrez contrariul” Nu frate, nu! Daca iubesti pe cineva cu adevarat iti lasi orgoliul in spate si faci sa fie bine acelei persoane/relatiei, nu incepi sa te scheauni la primul chibrit aprins. Daca incepi asa o relatie e data naibii, e un joc la loterie. E doar un alt pretext ca sa te minti pe tine si sa stai langa o persoana doar de dragul de a nu fi singur.
O relatie, de orice tip, se valorifica prin efortul depus de ambele persoane pentru a functiona.
2. tip cu adevarat inteligent (si cu intentii bune) + la fel/sau oricine altcineva = o relatie care e posibil sa mearga
Totul consta in cat de mult vrei sa faci lucrurile sa functioneze, iar daca nu vrei atunci nu o sa se intample. E inutil sa te minti si dupa sa te plangi de rezultate.
Mea culpa, nu am observat comicul din articolul tau, tragicul insa da, fara minimul efort.
Nedumerirea mea este, daca tu in situatiile expuse esti tipul inteligent sau daca ai trecut prin cele trei etape enumerate de tine, evident in sens invers decat expunerea lor acolo ??
Sincer, nu cred ca un om inteligent ( imi permit sa fac o mica remarca, sa fie inteligent… nu sa se vrea ), poate afirma ca nu mai are ce invata de la o persoana.
Imi permit sa iti spun ca nu esti arogant, insa e posibil sa ai nevoie de o schimbare a dioptriilor ( daca ai ochelari, daca nu… ar cam fi cazul).
P.s. iubirea se simte, nu se gandeste.
Investitorii de pe piata se impart intre cei visatori, cu iluzia iubirii vesnice (printul pe cal alb, zambete perfecte, depasirea tuturor obstacolelor, totul minunat, etc etc) si intre noi astia mai sceptici, loviti mai nasol de niste relatii, si care preferam sa privim lucrurile mai direct. Nu am zis ca e rea sau buna niciuna din tabere. Ne apropie faptul ca toti ne dorim acelasi lucru in final. Doar difera optica. Apoi mai exista spectatorii: aia care doar privesc si habar n-au cu ce se mananca inca o relatie si poate vor polariza cu unii din jucatori candva, si – in final – jucatorii, astia care sunt putini, implicati in relatii pe bune (nu ma refer la cate o saptamana sau o luna de “relatie”), si care, daca lucrurile vor merge prost, vor redeveni investitori candva 🙂
Iar acum, @Si vis amari, ama: “Intalnirile tale de pe romilica nu sunt decat satisfactii sexuale” – Pfff macar de ar fi asa! :)) N-as sti sa iti spun cata satisfactie sexuala imi dau intalnirile alea, pentru simplul fapt ca nu se soldeaza cu sex. Si daca s-ar solda, nu vad de ce privesti satisfactia sexuala ca ceva absolut revoltator… Sa arunce cu piatra ala care n-a avut in viata lui un sexdate cu cineva cu care nu s-a mai intalnit niciodata apoi, doar pentru simpla satisfactie sexuala!
“E evident ca o persoana deja “expusa in targ” nu prea mai are nevoie de sentimente, vrea doar sa simta satisfactia sexuala!” – Ma intreb cine tine “evidentele” astea? 🙂 Trecand peste insinuarea (iar) ca satisfactia sexuala e ceva impotriva firii…. Lasand la o parte ca iubirea INCLUDE si satisfactia sexuala… Pe Romeo, ca pe orice alt site de dating, str8 sau bi sau gay sau ce ar fi, oamenii cauta o paleta de lucruri ce pot varia de la discutii filosofice la sex in grup, de la iubire eterna la triple penetration sau mai stiu ce cauta fiecare… Si aici, sa arunce cu piatra ala care nu are sau nu a avut niciodata cont sau cont “invisible” sau stealth sau cum vrei sa-i zicem pe Romeo!
“Chiar as fi curios cati dintre cei care au pagina in planeta albastra s-au cuplat pentru o perioada de timp, au o relatie bazata pe iubire” – Asa cum ziceam si mai sus, pe planeta albastra se poate intampla orice. Personal, din relatiile mele long term, putine de altfel, cea mai lunga dintre ele, de aprox 4 ani, a luat nastere de la o cafea propusa pe Romica, dezbatuta pe messenger si bauta live in cele din urma. Si mai cunosc cupluri cu relatii perfect bazate pe iubire si care au pornit de pe Romeo.
*daca GayRomeo o sa scoata job de PR pentru Romania, te rog eu, nu candida 😛
@Eduard. Da, am trecut prin cele trei faze, nu imi e rusine sa recunosc. Si m-am crezut dajtept si am crezut ca nimeni nu ma mai poate invata nimic, ca’s the father of all knowledge. Dar viata are mereu mijloace de a iti da in cap ca sa inveti sa privesti lucrurile cum trebuie:) Si dupa multi ani cu oameni si situatii de tot felul incat ar merge de-o carte buna, imi permit sa ma consider inteligent. Iar asta vine mana in mana cu maturitatea dobandita prin experienta. Poate fiecare sa-si dea cu parerea, de aia se numeste democratie. Doar ca in viziunea dioptriilor mele, parerile slefuite de experiente, de suisuri inalte si cazaturi nasoale in viata. sunt muuuuult mai valoroase decat orice pareri de copchil (indiferent de varsta, atentie!) care a citit un pic la viata lui.
@ Decadent
Din punctul meu de vedere unilateral si obiectiv, articolul tau este un manifest al unei justificari pentru ideea de curvasarie. Nu cred ca esecul unei relatii are legatura cu coneficientul de inteligenta al partenerilor. Cred ca situatia prezentata incearca sa-ti ofere tie un nivel de pace desi esti complet constient ca problema este la tine. Poate ca ideea de decadenta te reprezina mai bine decat crezi.
E ok, trebuie sa tina cineva Zoloft-ul in viata. Mult spor.
Cum ziceam deja si in articol, ma asteptam la iritatii, ar trebui poate sa verificam unii din noi efectele secundare de pe cutia de Zoloft si ce mai luam pe parcursul zilei cu sau fara prescriptie 🙂
In ce am scris, am exprimat punctul MEU de vedere, din experientele MELE, opinia personala in care unii se pot regasi, altii nu. Nu am obligat si nu voi obliga pe nimeni sa adopte alte pareri. La fel cum daca voi scrie un manifest prin care promovez halvaua, sa fortez pe careva sa-i placa. Ca deranjeaza un text, foarte bine! Dar atunci, Smog, vino cu un argument ca sustin curvasaria in articolul meu, asa cum eu mi-am sustinut parerea ca intr-o relatie coeficientul de inteligenta ESTE important.
Probleme de diverse naturi avem mai multi, inclusiv eu, iar faptul ca sunt constient de ale mele, nu ma impinge sa imi impun un alt nivel de pace fata de cel de acum. Care nivel, sincer, Smog, este cat se poate de ok, don’t worry about that 🙂
Nu ai sustinut nimic, ti-ai exprimat o parere. Nu este ca si cand putem vorbii despre un studiu de caz cu un background stiintific. Viziunea mea este argumentata de metoda superficiala in care tu tratezi tratezi problema prezentata si din punctul meu de vedere este una usuratica si delasatoare.
Plus ca daca tu consideri ca opinia ta reprezinta un reper care stabileste sau eticheteaza inteligenta unei entitati… cam ai tendinte dictatoriale – tocmai de aceea ti-am recomandat un medicament. Desigur, nu sunt de acord sa iei acest tratament fara prescriptie asa ca trebuie sa consulti si un specialist daca voiesti.
Cum spuneam, mult noroc si in baza a “Asa ca, pana ma duc sa-mi fac cafeaua, desi nu e o reteta universal valabila, cum credeti ca e mai bine?” – nu ai argumentat nici macar cum apare ploaia.
🙂
Ai catalogat relatiile cu tipii desptepti la fel cum isi catalogheaza revistele oamenii dupa zodii. Superficial. Pueril. (Nu tu, ci ce ai scris. Relaxeaza-te, nu-ti atac intelectul si ar fi usor ridicol daca te-ai enerva pe o gramada de pixeli.)
“Taur cu Berbec: Nu-i a buna. Amandoi incapatanati. Sunteti o bomba cu ceas care la cea mai mica miscare sare-n aer.”
Articolul mi-a dat si vaga impresie ca dincolo de IQ-ului fiecaruia nu mai este nimic altceva. Inteligenta si cunstiintele sunt singura sursa de energie pentru o relatie intre doi tipi inteligenti? Nu sunt de acord.
Si-n plus, ce se intampla daca unul dintre ei este inteligent, un geniu chiar, dar unul al dracului de lenes, miserupist? Mai e valabila atractia? Sau e valabila numai in cazul in care respectivul are subiecte comune de interes cu ale tale?
Articolul este usor jignitor la adresa celor inteligenti. Nu ma intelege gresit, nu ma consider un tip inteligent, poate doar unul interesat/pasionat de diverse subiecte.
Ma simt oarecum jignit in numele lor, mai ales cum tu-i definesti cu un aer de superioritate, de care ma indoiesc ca multi dintre cei inteligenti dau dovada, dovedindu-si astfel inteligenta lor.
Relatiile tale sunt un fel de concurs: Who’s the smartest, brightest of them all? Why is that? Why do you seem to have your characters always struggling to prove themselves?
Si pe aia cu tipii inteligenti tind sa fie dominanti, de unde ai scos-o? Sincer te intreb, pentru ca nu stiu mai multe si nu inteleg ce are capra cu varza.
@Smog Cam pe orice forum, indiferent ca e despre bebelusi, tobe de esapament sau masini de spalat, de la o intrebare sau un text, se ajunge dupa 10-12 comment-uri la care e mai tare in parerea lui, ca deh, in fata unei tastaturi… e altceva! Nu iti contest tie si nimanui abilitatile oratorice sau de analiza, asa cum aparent se grabeste lumea sa tot conteste pe aici. Nu am sustiunut ca sunt the greatest si nici nu voi sustine asta cu privire la alt user, bazat pe ce posteaza; in egala masura, nu judec modul in care cineva alege sa scrie, pentru ca stiu prea bine ca pot fi diferente, maaaari diferente intre cum alege sa se exprime online versus live.
Nu voi scrie despre cat de minunat si roz e totul sau orice alte baliverne in care eu unul nu cred – pentru a face pe cineva sa se simta bine cu propriile-i pareri. Si nici nu voi scrie vreodata pentru a face pe cineva sa vada “lumina”. Nu sunt calauza nimanui si nici nu imi doresc, asta apropo de dorintele dictatoriale 🙂 Voi scrie din experienta mea si putin imi pasa de “grupul de cercetatori” care a facut nu stiu ce studiu din care trebuie sa fac neaparat research ca textul meu sa fie considerat valid aici. Am scris despre ce am simtit sa scriu, la o cafea, asa cum am simtit sa scriu. Si o voi face atata timp cat e un spatiu de debate neingradit. Nu ma intereseaza catusi de putin uralele virtuale si nici etalarea de neuroni, in contextul asta. Nu ma excita nici comentariile pozitive si nici userii care sa ma aduleze intelectual desi sunt un nickname si atat. Scriu de prea mult timp in mediul online in alte domenii, plus formarea mea jurnalistica, ca sa mai plec urechea la anumite chestii.
Iar daca avem fel de fel de tendinte, fie ele si dictatoriale, si consideri ca solutia e sa le moderam medicamentos, da-mi voie sa iti recomand si eu un specialist. Dar poate nu e nevoie, daca inteleg de la tine ca e urat sa luam meds fara prescriptie.
Putem sa continuam cu replicile pana maine, dar nu ajungem nicaieri, asa ca imi inchei ziua cu ginul din articol
Multumesc pentru noroc, sa fie la toata lumea 🙂
@minas, frumos expus, multumesc, sincer 🙂 Am facut acea catalogare in functie de doua aspecte: experientele mele (bune, rele, cum sunt ele) & experientele celor din jurul meu (amici, care, sincer, chiar sunt persoane inteligente).
Nu am vorbit nici de atractie, nici de subiecte comune intr-o relatie. Daca m-am bazat foarte mult pe IQ, e asa pentru ca eu il consider necesar pentru a judeca rational multe lucruri in cadrul unei relatii. In egala masura, poate fi un downside cand acel om gandeste prea mult niste chestii pe care un tip mediocru le scapa din vedere. Nu m-am referit la fluturasii sau restul lucrurilor care se decanteaza usor-usor in primele saptamani-luni de relatie, ci m-am referit la relatiile de peste 2-3 ani, cand – dupa parerea mea, din nou – raman in functiune lucrurile ce ii definesc pe cei doi, IQ-ul fiind unul dintre ele.
Din oamenii cu care eu am avut contact, am ajuns sa cunosc foarte putini care sa nu se faleasca cu intelectul lor sub o forma sau alta (da, unii chiar aveau cu ce, dar putini dintre ei au ales sa nu o faca pentru ca stiu ca istetimea se vede oricum pentru cine are ochi de vazut). Reversul medaliei e ca am cunoscut oameni extrem de inteligenti dar incredibil de plictisitori! Continuand ideea, aceeasi oameni inteligenti isi pastrau atitudinea “de sus” si in cadrul unei relatii. Poate a fost ghinionul meu sa intalnesc doar oameni asa, habar nu am. Iar “revolta” (daca se poate numi asa) din postul meu se refera la faptul ca mi-as fi dorit sa intalnesc un om in egala masura inteligent dar down to earth si care sa nu fie atat de down to earth incat sa fie plictisitor 🙂 “Concursul” vizeaza un echilibru, nimic mai mult.
“[…] plus formarea mea jurnalistica, ca sa mai plec urechea la anumite chestii.”
Acum inteleg de unde apar articolele alea prin Cancan si Libertatea. Ma scuzati, insa nu cred ca pregatirea sau expretiza dumneavoastra reflecta acest articol. Daca este cazul, consider ca este necesar sa contactati universitatea urmata pentru o restituire intregrala a darilor platite.
:)) Clar, hai sa ne legam de forme, daca am terminat cu fondul, ca sa ne demonstram superioritatea intelectuala (sau, daca nu, inferioritatea celuilalt, prin contrast). Smog, n-o sa ma joc de-a Tarzan & Jane cu tine, imi pare rau, nu mai insista 🙂
Felul in care tu ai pus problema deja te-a contrastat spre o tenta foarte fada. Eu incercam doar sa te ajut sa te scutesti de pixeli prea colorati. Insa succes, cred ca o sa fii foarte fericit viata asta.
PS: Tarzan sa te joci tu.
Mister Decadent, citesc cu uimire ceea ce tot sustii cu multa ardoare (recunosc ca sunt putin plictisit si deaceea stau sa fac asta) si observ ca a ta grandomanie nu are limite. Intrebarea mea pentru tine este de ce tii neaparat sa impartasesti cu niste umili useri ceea ce gandesti tu din moment ce “nu te intereseaza catusi de putin uralele virtuale” ?!?!?!
Blogul asta este, din cate am observat, un spatiu neingradit, spatiu in care se aplica si democratia (despre care mi-ai zis mie mai sus, dar pe care tu nu o prea bagi in seama)… insa daca tu primesti cu bratele deschise doar comentariile in care iti este adulata superficialitatea ( cat despre faptul ca nu te excita comentariile pozitive nu as fi atat de sigur, dai dovada de altceva), nu mai bine iti faci tu un blog al tau?
In ceea ce priveste formarea ta jurnalistica, ar fi trebuit sa realizezi ca atunci cand scrii ceva o faci pentru public ( din nefricire pentru tine nu toti oamenii care se incadreaza in public sunt la fel de inteligenti ca autorul), ca altfel ai scrie in jurnanul de sub perna.
Si pentru incheiere, crede-ma, ca un om este mai apreciat atunci cand i se descopera inteligenta, decat atunci cand si-o pune in frunte si se crede superior multora… acest lucru nu denonta nici pe departe maturitate si experienta, ci destul de multa frustrare.
O seara placuta iti doresc… aaa si sa nu uit, la cat mai multi oameni inteligenti in calea ta !
Semnat, un copil.
Ma bucur, Eduard ca citesti cu uimire, desi plictisit in acelasi timp, tot ceea ce sustin. Sa inteleg ca daca nu astepti urale din partea userilor, tu nu gasesti sensul in a impartasi ceva pe un blog?
Ma asteptam ca ai inteles deja, Eduard, cunoscandu-ma atat de bine oricum, ca nu plec urechea la copii, mai ales la cei pe care nu ii cunosc. Tocmai de aceea replica ta nu mi-a provocat nicio emotie. Nici macar din plictiseala.
Mi se pare in egala masura fascinant cum, atunci cand nu ne convine ceva scris impotriva caldei noastre zone de confort, nu suntem in stare decat sa aruncam cu nutella, chiar si imbracata intr-o forma intelectuala.
Chapeau bas pentru cine e in stare sa inteleaga. Cine nu, voi aduceti nutella in continuare, fac eu clatitele 🙂
Oricum poza le raspunde la toate… Sapiosexual.
Exista si asa ceva.
Si unii nu pot sa inteleaga.
E ca si cum heterosexualii nu inteleg homosexualii. Aceeasi faza.
Pai frate. Efectiv exista si sapiosexuali.
Deal with it.
Stiu eu ce neuroni interactioneaza la ei de imbina sexualul cu placerea unei conexiuni intlectuale?
Am vazut pe Discovery candva ca unul corela gusturile cu culorile. Efectiv exista si asa ceva.
Doar ca partea cu sapiosexualii am vazut-o mai des. Si sorry Decadent, dar am vazut-o in preponderenta la sexul feminin. Ele pun baze mai mari pe siguranta. Siguranta cum o fi, financiara, emotionala. Ori intelectul poate fi cu siguranta un astfel de instrument. Ce pare sa promita siguranta.
Eu nu sunt sapiosexual. Din pacate inca pot fi prostit cu un zambet sau o privire. Mi-as fi dorit sa fiu. Poate ar fi fost mai multa…
…siguranta.
Pana la urma… Intelectul e si o “actiune de valoare” a sapiosexualilor.
Ei apreciind siguranta, adica in cazul relatiilor stabilitatea a ceea ce scoti pe gura. Relatia unui sapiosexual cu o persoana inteligenta poate exact pe asta se bazeaza:
“Frate omul e cu toti caii la caruta. Asta daca isi exprima un sentiment fata de mine stiu ca e gandit. Nu ma pot trezi cu el ca maine se razgandeste. Doar pare tip istet, ce plm. Are proprietatea a ceea ce spune.”
Nush, zic… Poate e scuza sapiosexualilor. Dupa cum spuneam nu sunt. Gasesc atractiv, dincolo de aspect mai degraba bunatatea unei persoane. Sa fie o persoana buna. Nush cum sa explic. Dar apoi, apoi e binevenita si inteligenta. E ca apa rece vara.
Daca e aspect. Daca e acea bunatate a persoanei. Si mai e si inteligenta. Pfffff. There is my Prince Charming.
Sau poate e dorinta de dominare?
Adica duc lupta pe un teritoriu pe care sunt stapan. Si discutam toate, si le gandim toate. Si punem totul la punct dupa ce-am cazut deacord.
Stam si discutam cate-n luna si in stele. Pana picam in cur.
Iar pentru aceasta lupta iti trebuie cineva cu intelect. Cineva ce poate intra in lupta ta.
Eu nu pot fi sapiosexual, pentru ca peste 70 % din ceea ce comunicam nu vine pe cale verbala.
Cateodata noverbalitatea pentru mine are importanta enorma. Dupa cum ziceam, o privire, un zambet, un salut cu veselie, o imbratisare.
Iar astea vin dintr-o inteligenta emotionala. Si uneori cei inteligenti emotionali sunt ca pasta la alte inteligente. Nu prea poti discuta cu ei. Dar imbratisarea lor e unica.
Si, stii ce e ciudat. Desi de multe ori citesc in cei din jurul meu intentiile exacte. Prin nonverbalitatea lor. De multe ori simt si eu nevoia de verbalitate. Da, te plac bah pula! Desi ma suni des, desi iesim des, desi vad ca te bucuri cand ma vezi. Desi e magie. Uneori simti nevoia ca magia sa fie pusa si in cuvinte. Si uite si doza mea de sapiosexualitate. Am si eu nevoie cateodata. Dar doar pentru ca e mai mica la mn. Nu inseamna ca nu e mai mare la altcineva (ouch cum a sunat asta, dar o las asa cu dublu sens, pentru ca nu, la mn nu e mica, desi am intalnit mai mare) :)))))))))
Hai ca deja m-am abatut de tot cu paranteza aia pe latura amuzanta. Nu mai pot continua :)))))
Hmmmmm… Cred ca mi-ar placea un partener sapiosexual.
Chiar daca eu nu sunt.
Adica eu sa ma indragostesc de el pentru o chestie “minora”. Pentru zambetul lui, pentru vreo pasiune de-a lui, pentru o mangaiere, pentru un strans in brate. Pentru ca stiu ca si daca ma indragostesc asa, la mine e durabil.
Iar el sa fie sapiosexual. Stiu macar ca inteligenta e o componenta stabila. As putea sa-l tin ancorat prin asa ceva. Un fel de raport profesor – student, in care studentul gaseste hot felul in care e invatat sau in care ii se vorbeste. Macar dureaza mai mult un astfel de rasport.
Va rog nu sariti de cur in sus cum ca tocmai m-as fi intitulat si eu inteligent ca Decadent. Dar nu stiam cum sa spun mai subtil de atat, varianta asta la care m-am gandit.
Sa fie un personaj care graviteaza in jurul meu ca atractie pentru ca ma considere in vre-un fel SI inteligent (SI-ul e cu litere mari, pentru ca la fel de important e sa fiu si atragator), iar eu sa gravitez in jurul lui pentru ceea ce eu il simt SI interesant, cum totodata atragator.
“Ne incomodeaza mai tare gandul ca ratiunea noastra de care suntem atat de mandri poate cadea prada ratiunilor inimii decat ne incomodeaza faptul de a fi singuri.” Cat de bine spus 😀 pentru mine insa din mandria pe care mio oferea chestia asta , incep sa-mi cam dau seama ca este un defect .Incepi sa te simti constrans in unele situatii de propriul creier si nu e tocmai ceva benefic.
@decadent: nu am avut si nici nu cred ca imi voi face cont pe pagina albastra. E canalul colector, nu gasesti nimic interesant. E ca si cum te-ai duce in targul de vite sa iei cele mai obosite animale. Cele bune sunt pe pajiste! 🙂 Bafta in continuare!
Faza naspa cu ganditul asta, mult, mult, e ca ramai nefutut, :}}}
@Si vis amari, ama partial sunt de acord cu tine, in sensul ca lucrurile nu se vor imbunatati acolo, chiar din contra… Sincer, te cred ca nu ai avut cont si nu intentionezi sa-ti faci, e in regula. Insa cum s-a format parerea asta a ta despre Romeo, daca nu l-ai experimentat niciodata personal? Doar din review-urile altora si gura lumii? Te intreb asta deoarece am mai cunoscut oameni reticenti din start la planeta albastra, fara sa fi avut cont in viata lor, si nu inteleg ce ii face asa hotarati in a nu calca pe acolo?
Am inteles acum ce ai vrut sa spui. Si din moment ce toti oamenii au un IQ, ma gandesc ca cei relevanti situatiilor tale ar trebui sa fie cei care au an above average IQ, peste 110, conform statisticilor, nu?
Ce incercam eu sa spun este ca IQ-ul nu cred sa joace un rol atat de important pe cat zici tu ca joaca. Sigur, e bine venit un numar de 3 cifre, dar nu este de ajuns.
Deciziile pe care le poate face cineva intr-o relatie nu-s strict legate de IQ-ul respectivului, ba mai degraba de experientele lui, de modul in care alege sa reactioneze la anumite evenimente, etc.
Cunosc persoane, pe care desi nu le-am testat ca sa le vad scorul, tot pot sustine ca sunt inteligente, si desi sunt persoane inteligente multe din alegerile pe care le fac sau le-au facut intr-o relatie sunt irationale. Chiar am si purtat (destule) discutii asupra alegerilor lor, si in anumite privinte au cazut de acord ca nu au fost niste decizii rationale.
Nu-mi displace nicidecum samburele articolului, dar cred ca idea putea fi pusa intr-o lumina mai buna. De asemenea nici nu cred ca tu, sau oricine altcineva, are un anumit gen. Poate daca prin gen te referi la o multitudine de caracteristici cu anumite plaje de valori la care se mai adauga si ocazionalele exceptii, lucruri care te deranjeaza dar peste care poti trece cu vederea sau cu care te poti acomoda.
Si aici vorbesc nu numai de trasaturi fizice ci si intelectuale, emotionale, etc.
Par example: stiu ca mi-ar displace profund si nu as vrea o relatie cu un tip cu un IQ peste medie dar care sa fie crestin fundamentalist. Fuck THAT! De abia daca-mi pot imagina cum ar sa ma trezesc in fiecare dimineata alturi de unu si printre primele lucruri care sa le aud din gura lui sa fie chestii de genul “Sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a mai dat inca o zi! *insert creepy fundamentalist grin here*” (that would make my skin crawl and I honestly don’t think I’d be able to withstand it for a long time without bursting out)
Hmmm, poate ar fi fost mai bine daca dadeai mai multe informatii despre oamenii astia inteligenti, am mai zis, si-ti dau dreptate pe jumatate, IQ-ul este necesar pentru a judeca rational, insa nu este suficient. Imi pare mie ca mai ai nevoie si de alti factori, care-ti influenteaza deciziile, fie ca e vorba de experiente, informatiile la care ai fost expus de-a lungul vremii, atitudine, care este rangul lor de toleranta in diverse aspecte, etc.
Poate-s nemernic, dar nu le dau atata crezare astora inteligenti pe cat le dai tu, they’re human, hence they will think and act irrational at some given point.
In ceea ce priveste treaba cu “am pus la bataie tot ce am avut si a iesit prost”, pot s-o inteleg si de asemenea pot sa inteleg frustrarea care vine in urma unei dezamagire. Dar pana la urma tot nu-s de acord cu treaba asta. Ca pana la urma toti vom avea dezamagiri si suferinte, si ce drac’ sa-i faci? Sa renunti? Si pe urma, ce? Nimic? Pai bun, frate, atunci fa nimic, gandeste nimic, fii nimic. Si ai scapat si de suferinte si de critici si de tot ce poti vedea tu ca fiind un lucru rau.
Se poate sa fi avut ghinion daca ai intalnit atat de multi oameni inteligenti care sufera de superioritate (implicit, lucruri care se cam bat cap in cap din punctul meu de vedere, caci nu pot considera pe cineva o persoana inteligenta cand el trateaza cu superioritate pe ceilalti). Nu am cunoscut foarte multi oameni, ce-i drept, dar dintre cei pe care-i stiu si pe care ii consider inteligenti, un numar infim poarta o masca de superioritate.
P.S.: Observ ca unii dintre noi s-au simtit jigniti si, la un moment dat, s-a ajuns la un schimb de retete medicale sau replici un pic acide, cu care nu-s de acord din perspectiva: nu-i nevoie sa-i dai in cap omului daca nu-i de acord cu tine.
P.P.S.: Ca sa raspund in locul lui @Si vis amari, ama la intrebarea ta, nu-i nevoie sa-ti bagi singurl degetul in ochi ca sa realizezi ca nu-i un lucru bun. Ma gandesc ca a primit sfaturi de la oameni-n care are incredere si a ales sa nu-si faca cont. Alegerile lui, regretele lui.
Acum, haaat, mult timp, am avut ocazia sa intalnesc si oameni okay prin Romica.
P.P.P.S.: Daca tot l-am ascultat over and over again cat timp scriam: http://www.youtube.com/watch?v=BwiyGwzbc9I
Ca o paranteza, nu am inteles niciodata de ce sare lumea ca arsa cand cineva incearca sa demitizeze iubirea 🙂 Revenind…
It’s true, nu am un anumit gen, si nu vad lucrurile doar in alb si negru. Am iubit oameni sufletisti si mai putin inteligenti sau oameni inteligenti si urati sufleteste. O fi ghinionul meu, insa la mijloc nu am gasit. Toti suntem un mix de lucruri bune si rele, important e ce domina in noi, cu adevarat, atunci cand ajungem sa fim noi insine dincolo de ceea ce lasam sa se vada la inceput. Din paleta de plusuri si minusuri, a gasi pe cineva cu un IQ peste medie ocupa un loc destul de sus in topul “turn-on”-urilor multora, doar ca n-o recunosc. Nici eu n-as putea face un compromis extrem din a sta cu cineva inteligent, dar care sa fie un crestin fundamentalist, cu siguranta. Dar sincer, nici n-as rezista sa stau cu cineva prea simplut, daca nu ma stimuleaza intelectual, oricate calitati emotionale ar avea, doar ca love is nice si love e asa si pe dincolo. Love se transforma in lucruri mult mai solide si palpabile dupa niste ani, cat ca generic i se spune tot “love”. Si nu imi place sa fiu in vreo relatie doar pentru fluturii din stomac, ca mai apoi sa nu aiba in ce lucruri solide sa se mai transforme. Nu ma deranjeaza sa mi se reproseze ca privesc iubirea prea tehnic, atata timp cat stiu ca inca am capacitatea de a iubi.
Ca am pus la bataie tot ce am avut si a iesit prost, asta e o chestie intalnita in viata multora. Nu am zis ca am renuntat, doar am devenit mai bitter. E o zona in care ma aflu, intre a renunta si intre a juca teatru gratuit ca totul e minunat. De acolo si anumite frustrari, pe care mi le asum si incerc sa nu le sterg medicamentos 😛 Uite, de exemplu n-as putea sa o iau de la capat cu acelasi entuziasm tamp, dupa fiecare cazatura. Fiecare lucru nasol mai ia cate o bucata din disponibilul pe care il avem in noi, tocmai pentru ca suntem oameni si lucrurile astea nu au cum sa nu ne afecteze, oricat am incerca sa o ascundem
@decadent: pur si simplu, privesc situatia celor care au cont pe asa ceva, amici de-ai mei. E amuzant, ma distreaza ghidusiile unora care se dau cu totul altceva decat sunt in realitate iar amicii se trezesc cu alta marfa decat aia vizionata :), realizez ca e doar un transfer de la mirc la un cont upgrade, care iti permite sa afisezi si poze care nu e obligatoriu sa fie ale posesorului de cont 🙂 . Am in general o impresie proasta pentru ca lumea asta e foarte pestrita si prefer doar anumite modalitati de contact, care sa imi permita controlul situatiei. Plus ca nu sunt ahtiat sa cunosc sute de persoane, pentru ca nu numarul lor ma intereseaza ci calitatea lor. Prefer sa fac o selectie, nu sa iau totul de-a valma.Prefer sa merg la un spectacol de teatru decat sa ma intalnesc cu cine stie ce zuza pe net. Prefer sa vad oamenii in alte circumstante, direct. E mai placut si nu simt ca as merge in targ sa iau o vita pentru monta. E in definitiv alegerea fiecaruia.
Wow…chiar te “cramponezi” de chestia asta (termen vazut intr-un film si m-am gandit sa-l folosesc 😛 )!
Poti sa-mi explici care este scopul?
Ce impportanta are daca ai fost numarul 1 la scoala, daca ai fost la toate olimpiadele posibile (cazul meu 😛 frumosi baieti mai erau la olimpiadele astea… si stateam cate 3-4 in camera… wow! ce mai vreau “sa invat”. Nu dormeam nici 1h de la atata “invatat” )? Ca ai terminat facultatea cu magna cum laudae si ca esti un “cineva” cu o “cultura” crezi tu “vasta”!
Cand te va “lovi” dragostea nu vei mai putea sa vezi nici cel mai mare defect al partenerului si nu te vei mai “potihni” de chestii superficiale!
Dar daca vrei asa mult o relatie cu Einstein… cauta unul axat pe psihologie/psihiatrie… sigur nu “explodeaza”! 😉
Inteligența asta e o scuză pentru multe prostii, dacă nu-i chiar prostia întruchipată. Însăși încercarea de a măsura inteligența într-un fel oarecare mi se pare un exercițiu de stupiditate. Cred că dacă s-ar crea o comunitate a deștepților, aleși pe sprânceană după IQ, un astfel de experiment social ar fi un dezastru atât de răsunător încât armate întregi de psihologi ar cădea în dizgrație (motiv pentru care nici nu s-a pus vreodată în practică așa ceva).
Pe lângă faptul că există nu știu câte feluri de inteligență (logică, tactică, emoțională, erotică, sexuală, spirituală etc.), una mai indispensabilă ca alta, există oameni enervant de inteligenti cărora le-ar sta mult mai bine proști sadea, precum și oameni de o simplitate sclipitoare pe care inteligența aproape că i-ar înjosi. Probabil nu-i întâmplător că numai cei inteligenți fac greșeli prostești. Atuul proștilor e că nu greșesc niciodată.
Cât despre caracterul afrodiziac al inteligenței, se pare că are cam tot atâta valoare ca o pastilă pentru erecție – produce intumescența exact atunci când nu e cazul. De multe ori, o perspectivă prea clară asupra realității e tocmai motivul pentru care ne înșelăm. Frumusțea vieții rezidă în fundamentul său iluzoriu, ori inteligența e ca un elefant scăpat în magazinul de porțelanuri – face mai mult rău acolo unde prezența sa nu e necesară.
Există însă, pasămite, o fascinație universală pentru istețime. Oamenii dezghețați nu-s neapărat considerați a fi inteligenți, dar fac o întotdeauna o impresie mai bună decât reușesc de fapt deștepții cu certificat. Diferența dintre inteligență și istețime este faptul că istețul e un pragmatic, neinteresat de motivații și subînțelesuri, fapt pentru care își asumă riscuri inimaginabile (de neacceptat pentru un om inteligent) și performează incomparabil mai bine în situații practice.
Dacă cumva există totuși, frumusețea inteligenței se face remarcată doar în rarele momente când inteligența doarme.
😎
Bine le zici Grid, desi creierul e … creier, tot penisul fute. :}}}