Acasă Zi de zi Cand incepe si cand se termina?

Cand incepe si cand se termina?

436
3

As vrea sa stati putin si sa va amintiti cum v –ati simtit prima data cand ati stat intr –o camera de hotel singuri… si asta datorita lipsei unei relatii sentimentale la momentul respectiv.

Pentru mine, aseara a fost prima data cand nu a trebuit sa –mi impart camera. De obicei, in excursii daca ai ghinionul sa fii single te trezesti cuplat cu diversi (ne)cunoscuti. Totul decurge ok, atat doar ca adorm si ma trezesc cu o anumita „masca” ce se impune in viata la comun.

Aseara lucrurile au stat diferit… am primit camera mea!

Am intrat, am privit… si zambind mi-am spus cu o nebanuita satisfactie „asta e camera mea!”. N-am inteles de ce nu m-am intristat privind inspre patul dublu, nici de ce nu m-a apucat melancolia iesind pe terasa astfel incat sa –mi doresc sa impart momentul cu cineva. Pur si simplu a fost un sentiment de bine, genul de siguranta interioara ce iti spune ca lucurile n –ar fi putut sta in alt fel.

Cred, sincer, ca nici nu mi –as fi dorit in aceea clipa sa fie cineva cu care sa impart toate lucurile acelea… uneori stau si privesc in multime multitudinea de cupluri si apuc sa ma intreb… „la ce bun?” . In astfel de momente parca ma bucur ca nu sunt intr-o relatie. Si pentru ca mi se pare oarecum o atitudine ingrata, in genul fabulei cu vulpea, incerc sa –mi amintesc cupluri reusite. Si poate incep sa devin heterofoba, dar mi se pare destul de searbada viata unei cuplu heterosexual: in scurt timp dupa casatorie apar invariabil copiii, pierderea identitatii individuale, multa munca in plan profesional, si pe final traiesc oarecum prin proiectie, prin intermediul copiilor, internalizand deciziile bune sau proaste ale acestora.

Si atunci incep sa ma bucur si ca nu fac parte din „normalitatea” asta. Poate sunt idealista, sau doar vorbeste lipsa de experienta din mine, insa cred ca relatiile noastre sunt altfel: nu –ti irosesti timpul incercand sa-l descifrezi pe celalalt, nici nu incerci sa ti –l supui; pentru ca nevoile sunt  similare, ii intelegi nevoia de spatiu, de libertate. Si cred ca scutind discursuri de genul „barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus” cu implicatia ca nu se pot intelege, lucurile evolueaza mult mai frumos. Sau mai simplu spus, partenerii evolueaza.

Insa am deviat putin, spuneam ca uneori exista momente in care in care ma bucur ca nu sunt intr –o relatie. Pe de o parte datorita trivialitatii, pe de alta parte…

Tot aseara am asistat la o situatie… ei bine, pe care n –as stii exact cum sa o caracterizez. Am participat la o cina festiva,  cu persoane de varsta a doua, si doar vreo 2-3 cupluri de tineri. Cina evident s-a lasat cu muzica si dansuri. Fiind cu parintii si cu ceva prieteni de –ai lor, de „gasca” cum se zice, dupa vreo cateva inghitituri de vin m-am aventurat pe ring. Pe ritm sau pe langa ritm, important e ca m-am zbantuit o buna parte din timp reusind sa ma simt ok, fara sa resimt lipsa unui partener intr-un mediu constituit in proportie de peste 90% de cupluri. Ce mi s –a parut trist, cel putin, a fost imaginea compusa din 2 tipe. Stateau singure la masa si priveau. In antiteza, una era tanara si cealalta in varsta. Ce le aducea impreuna era lipsa partenerului. Cea tanara inca in cautare, cea in varsta trecuta deja printr-o casnicie indelungata si frumoasa… sfarsita fara voie. In privirea lor era ceva gol… lipsea ceva… viata. Stateau tintuite in scaune, cu privirea ratacita, pierdute in ganduri… Mi-as fi dorit sa vina langa noi, sa le vad zambind… eu zambeam, chiar daca eram singura ca si ele…

Gandindu-ma la ele, ma intreb, oare viata incepe atunci cand apare fiinta iubita si se termina odata cu disparitia ei?

3 COMENTARII

  1. misfit, viata incepe cand te nasti, dar cu adevarat incepi s-o traiesti atunci cand apare persoana iubita si daca ai noroc poate fi cea mai frumoasa, intensa, superba perioada de timp a vietii, insa dupa disparitia iubitului, iubitei, cel putin o perioada de timp doar vietuiesti.

    Poate nu intamplator ti s-a alocat o camera unde sa stai singura, te-ai gandit ca poate fi un semn in care ti se spune clar ca ai crescut si e momentul sa imparti camera cu … iubitul … viitorul sot?

  2. E adevărat că o relație e cu atât mai bine închegată cu cât niciunul dintre parteneri nu trebuie să se bazeze pe celălalt pentru a-și asigura fericirea, dar această lipsă a nevoii de celălalt e cu dus și-ntors… Nu întotdeauna cel care nu are nevoie de altcineva poate face abstracție de propria sa persoană.

    Există o diferență între a te simți bine cu tine însuți și a te simți bine numai cu tine însuți. În al doilea caz, propria persoană este indispensabilă pentru starea de bine, ceea ce face ca într-o eventuală relație cu o altă persoană să se regăsească cel puțin trei individualități distincte (dacă nu patru, asta în funcție de cât de dependent de sine însuși este și partenerul).

    Din cauza asta multe relații eșuează – pentru că, deși sunt numai două persoane, apare o aglomerație de nedescris. Fiecare vrea să fie și cu celălalt și cu sine însuși, ori o relație reușită presupune la a renunța la o parte din tine fără a simți că faci vreun sacrificiu.

    Uneori, chiar și cei patru pereți sunt o reflectare a nevoii de sine. Izolarea e un bun refugiu al eu-lui. De aceea eu sunt puțin invidios pe acei oameni care nu au nevoie de o casă, sau de un loc al lor anume pentru a se simți bine. Motive reale de invidie n-aș avea pentru că, în secret, chiar și ei aspiră la cei patru pereți indispensabili ai sufletului lor.

    De asta, revin la ce spusesem anterior: valoarea unui dar e circumstanțială: una e să primească ceva cel care n-a avut niciodată nimic, și alta e să dai același lucru cuiva care a avut de toate; la fel, nu-i totuna să pierzi ceva dacă oricum știi cum e să n-ai nimic, sau să pierzi atunci când ai avut mereu de toate. Perspectiva se schimbă nu numai în funcție de priveliștea care se oferă ochilor, cât mai ales în funcție de ochii care privesc sau de dispoziția privitorului.

    O cameră goală nu-i decât o cameră goală deși, recunosc, hotelurile sunt o invenție genială. Nu știu însă ce ne-am face dacă ar trebui, din când în când, să locuim și-n haine de împrumut. Pentru că, odată ce pereții încep să ți se lipească de piele, sentimentul de confort lasă loc unui tremor ciudat. Poate că abia atunci o să ne crească la loc blana și o să începem chiar a năpârli.

    😎

  3. Aaaaah, singuratatea… pe atat de linistitoare si calma, pe atat de rece si pustie – O sabie cu doua taisuri ce te apara si de rele si de bune.

    Ce-i de facut cu ea? Eu unu ma simt bine singur desi imi doresc pe cineva special… dar am ajuns la concluzia ca e suficient sa-ti fie bine singur. Atunci tu, si doar tu, esti la carma sentimentelor tale. Atunci cand totul depinde de tine, poti reusi sa fii fericit. Din motivul asta ii invidiez pe cei ce nu viseaza decat cariera si bani… Fericirea lor depinde doar de ei si reusesc eventual sa obtina ce vor.

    Dar eu fac parte dintr-o alta categorie… sunt genu de persoana ce isi cauta implinirea intr-o relatie si sansele fericirii mele stau in altcineva. Trist, cateodata… stau si ma gandesc ca daca eu voi fi fericit sau nu, depinde strict de altcineva.

    Hmm si revenind la singurate – ma iubesc pentru ca o urasc 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here