Acasă Zi de zi A calatori sau a nu calatori de unul singur? Aceea este intrebarea.

A calatori sau a nu calatori de unul singur? Aceea este intrebarea.

289
21

Cam cator dintre cei de aici le place sa calatoreasca? Cat de des o fac? Unde? Cu cine? Dar de ce? Pana ajung sa detaliez putin intrebarile astea, prin care vreau sa-mi descriu, de altfel, curiozitatea, am sa va mai spun cate ceva despre mine.

Uitandu-ma putin in urma, realizez ca ultimul articol postat de mine a fost acum un an. Iar in decursul acestui an, s-au schimbat nenumarate lucruri pentru mine (si cu mine, de altfel). Unul din ele ar fi ceva ce in ianuarie anul trecut era ceva cat se putea de banal: calatoriile. De regula cele in afara Romaniei, care presupun cunoasterea altor culturi.

Nu-mi e foarte clar cum am devenit un fan atat de mare al acestor calatorii. Posibil din cauza jobului meu, care prin natura sa, m-a obligat sa am cateva astfel de iesiri in lume. Am fost, am cunoscut, am vazut, mi-a placut si mi-am spus „Boy, I need to do this on a more frequent basis 🙂 „. Pacat ca numarul de zile de concediu pe an nu-mi permite sa o fac, altfel as avea grija sa fiu plecat cel putin 4 luni pe an.

Calatoriile cu serviciul m-au trimis in tari din Europa. Mai calatorisem si inainte, rar, ce e drept. Stiam cum e, dar parca acum mi s-a parut altfel. Si cand mai mare mi-a fost pofta, mi-am spus „Hai sa merg undeva departe. In afara Europei. Sa descopar niste culturi straine.” Si mi-am planificat o excursie intr-una din tarile Asiei de Sud-Est, pentru cateva saptamani. Singur. Ca deh, asa s-a nimerit.

Am facut miscarea asta cu cateva luni inainte, mai mult din considerente de preturi de bilet de avion si cazare. Si am lasat timpul sa curga (vreo 3 luni). In timpul celor 3 luni, mai aveam cate o calatorie cu serviciul. Am savurat-o pe fiecare din plin, in sinea mea gandindu-ma de fiecare data, mai ales in timpul zborului spre casa „Lasa ca vine si calatoria aceea in Asia, pe care atata o astept.”

Si pana sa ma urc in avion, m-am trezit cu o multime de oameni adresandu-mi aceeasi intrebare: cu cine calatoresc. Cu o mare parte din ei, dialogul decurgea cam asa:

„-Si? Cu cine mergi?
-Singur.
-Pe bune? Ai innebunit?
-Nu, de ce? Se anunta vreun pericol pentru turisti? Proteste, razboaie, crime, violuri? Statisticile arata ca locul e safe, iar daca e sa ti se intample ceva, poate fi si Bucuresti, la mine in casa, in masina in drum spre serviciu, la toaleta, in somn etc.”
-Ei, hai sa nu devenim paranoici. Dar tot mi se pare ridicol!
-De ce ridicol? 🙂
-Pai nu pleci si tu cu o tipa? (mai rar versiunea cu „un tip”, dat fiind ca in ce priveste orientarea mea sunt open doar fata de anumite persoane).
-Nu, nu plec.
-Hmm… aiurea.”

De cele mai multe ori, ma opream aici, pentru ca era pointless sa continui. Oamenii aveau setata ideea „go with a chick on a beach, fuck her once, twice, pana o aduci la epuizare, iar tu relaxeaza-te”. Iar eu ma intreb: „Seriously? :))”.

Din fericire, oamenii care reactionau altfel decat mai sus erau familia si cei apropiati. Oameni care imi spuneau „Mergi singur? Go! O sa fie fain. O sa fii doar tu! O sa te redescoperi, poate chiar reinventezi! O sa te schimbe astfel de experiente, mai ales daca vei vrea sa le repeti!”

Venind din partea mamei, a tatalui, a prietenilor, a cunoscutilor mai apropiati, ma bucura. Cred ca, intuitiv, cautam o validare din partea lor. Ceva care sa ma convinga de faptul ca va fi ok.

Trebuie sa mai adaug ca nimic nu m-ar fi bucurat mai tare decat sa fiu insotit de unul sau cativa din oamenii mentionati in categoriile de mai sus. Pentru ca de-aceea mi-s apropiati, ca pot imparti cu ei orice. Asadar as fi impartit si bucuria acestei calatorii. Dar ei nu pot veni (in general!!) cu mine din cauza urmatoarelor motive:

1. Nu le plac calatoriile (de inteles);
2. Sunt prea costisitoare (de inteles, de asemenea; destinatiile, in sine, sunt destul de ieftine, mai rau, insa, te rupe biletul de avion, dar asta numai daca nu il iei cu cap);
3. Au alte griji pe cap (familii, serviciu stresant, alte responsabilitati etc) – de inteles;
4. Sunt obisnuiti sa isi planifice concediile pe ultima suta de metri (si aici inteleg; nu ma pot pune cu regulile joburilor pe care le au).

Asa ca iata-ma singur. Si singur m-am dus.

N-as sti exact cuvantul potrivit pentru a va descrie cum m-am simtit. De fapt, nici nu cred ca exista unul. A fost interesant sa colind tara aia singur, pentru ca intr-adevar, avand parte de linistea aceea continua, mi-am gasit raspunsul la cateva din existentialele mele intrebari legate de nemurirea sufletului :). Lasand gluma la o parte, chiar am descoperit niste lucruri despre mine pe care, probabil, in alte conditii, nu le-as fi descoperit.

Dar au fost si niste momente in care ma simteam gol, deprimat, descurajat. Eram in fata unuia din cele mai frumoase si cunoscute temple din regiunea respectiva si parca ma durea-n cot de asta. Pentru ca mi-ar fi placut sa pot imparti cu cineva acele momente. Chiar daca nu era o persoana apropiata. Chiar daca era un necunoscut. Dar era cineva acolo.
Prin urmare, au fost momente si momente.

Mi-am dat seama ca sunt parti bune si parti mai putin bune in ce tine de a calatori solo. Iti faci programul dupa bunul tau plac, poti „casca gura la ciori” cat vrei fara sa se supere ipoteticul grupusor cu care mergi, poti sa stai o zi intreaga numai la masaj sau sa alergi de dimineata pana seara pana mai sa-ti dai ultima suflare. Pentru ca nimeni nu te conditioneaza.

Dar sunt si dezavantaje. Imi lipsea sa fac acel mic compromis doar de dragul persoanei sau grupusorului, doar ca sa fie ideea de grup/team. Sau sa ii spun cuiva „priveste ce picioare gigantice are rusoaica aceea”, „ce jucaus e puiul de tigru” sau „ce bune sunt fructele astea de mare, dar mai stii cum se numeau?”.

Asa ca daca as avea de ales intre a merge singur si a merge cu cineva, cred ca as alege a doua varianta. Macar sa vad cum e.

Desigur, conteaza foarte mult cine e partenerul tau de calatorie. Cat de bine rezonezi cu el si ce asteptari are si el de la tine. Eu recunosc ca sunt un tip foarte ciudat din punct de vedere al comunicarii. Pentru ca am momente si momente. Acum pot fi foarte energic, cu o buna dispozitie de a vorbi cu tine vrute si nevrute si a rade in voie. Mai tarziu, mai mult ca sigur am sa am nevoie de spatiul meu. Chiar daca partenerul/partenera de calatorie e acolo, imi doresc sa ne putem bucura ore in sir de un peisaj sau drumetie fara sa fie nevoie sa scoatem un cuvant. Sa ne bucuram de ceea ce vedem si sa comunicam si fara sa deschidem gura. Tocmai din aceste considerente, exista riscul ca unele calatorii sa esueze. Oamenii sunt de atatea feluri. Unii isi doresc sa vorbeasca non-stop, altii isi doresc sa fie mereu lasati in pace, si tot asa.

Dar asta nu ma impiedica sa vreau sa vad lumea, insotit fiind.

Prin urmare, am sa merg pe principiul „cere si ti se va da!”. E pe-aici cineva care vrea sa ia in calcul niste city break-uri si/sau calatorii pe alte continente un pic mai lungi de 2-3 zile pentru 2014? Cu riscul de a fi gresit inteles, eu am depasit recent the middle 20s si cred ca m-as acomoda mai usor cu cineva intre 23-35 de ani (desigur, limitele pot fi depasite, cata vreme se intelege ideea). Nu ma intereseaza ca e barbat, femeie, gay, straight, cata vreme scopul e acelasi. Cu toate ca blog-ul, implicit, ma va directiona mai mult catre doua din cele patru categorii 🙂

There’s a beautiful world out there and trust me, I really want to discover it whether you wanna join me or not! :))

21 COMENTARII

  1. Un articol ff interesant si mi-a placut ca ai presat pe ideea de calatorie solo si nu pe continutul calatoriei in sine, totusi daca acordai cateva randuri feeling-urilor cu cel mai mare impact din calatoria respectiva iesea putin mai spicy articolul.
    Iar dupa parerea mea, calatoriile solo pot avea farmecul lor, depinde unde mergi desigur si pentru cat timp, imi amintesc cand am mers in NYC singur a fost absolut oribil si trist, cu toate astea o calatorie intr-un centru istoric cu multe muzee si galerii de arta este oarecum mai ok solo pt ca poti sa iti dedici cat timp vrei vizitei muzeului respectiv.
    a calatori este un lucru frumos care te schimba, good luck!

  2. Si eu sunt cu calatoriile.Am fost deja in 34 de tari din Europa,Africa si America de Sud.Mi-am strans bani si acum astept sa vina vara sa pot evada intr-un alt colt de lume.

  3. @ savony: Multumesc fain pentru aprecierisi critica constructiva :-). Cat despre calatoriile solo, conteaza foarte mult locul, dar si scopul pentru care te duci, locurile pe care vrei sa le vezi si asteptarile pe care ti le creezi dinainte. Nu se-ntampla rar ca cei cu asteptari uriase sa ramana dezamagiti cand constata ca unele din acele locuri nu arata la fel ca imaginile din postcards :). Ca sa nu mai zic ca serendipitatea e la un grad destul de mare in ce tine descoperirea unor locuri noi.

    @Dani: Waw, 34? Citesc frecvent un blogger care a ajuns la a 91-a tara si si-a propus sa nu se lase pana nu ajunge si la a 194-a. 😛 Have fun la evadarea din vara!

  4. Dincolo ce apare in DEX, este si o percep ca fiind fenomenul prin care cineva face o descoperire norocoasă accidental, mai ales fiind antrenat într-o căutare total diferită. Iar eu ma raportam la locurile din tara respectiva, pe care le descopar accidental, pe cand eu cautam altele. 🙂

  5. haha,am prins ideea, e ca si cum ai merge sa vizitezi ceva catedrala din centru insa din greseala cotesti la dreapta, realizezi ca ai gresit directie, insa suddenly dai de cel mai tare si mai autentic restaurant mexican din oras )))

  6. Cred ca ai folosit cuvantul „serendipitate”, „accidental”, apoi ai dat o interpretare diferita de ceea ce spune la DEX, ca sa te scoti.

    Nu este un lucru rau sa folosesti cuvinte academice, chiar e instructiv pentru ceilalti care vor si afla ca exista cuvinte pe care nu le stiau, dar sunt cuvinte si cuvinte, unele le mai poti „nuanta” findca nu schimba intelesul cuvantului in asamblu, dar pe celelalte e bine sa le lasi intelesul dat de DEX si a nu schimba nimic, pentru simplul motiv de intelegere corecta a acelui cuvant.

    Cuvintele academice, cele de specialitate e bine sa nu „le percepi” ci sa le folosesti corect strict pentru intelesul dat.

    Este o nota de curaj sa recunosti o greseala facuta si am intervenit pentru simplul motiv de explicare corecta a acestui cuvant, lucru pe care trebuia sa-l faci tu.

    SERENDIPITÁTE s.f. Fenomenul sesizării anumitor aspecte ale descoperirilor științifice întâmplătoare. (cf. engl. serendipity)

    Aici e vorba de stiinta si nu de turism.

  7. cristymaykei ~ (re: #7)

    Pe http://www.dexonline.ro cuvântul “serendipitate” nu apare ca fiind în DEX (Dicționarul explicativ al limbii române), ci în MDN (Marele dicționar de neologisme), unde sursa cuvântului este indicată ca fiind limba engleză.

    Culmea este că în engleză NU acesta este sensul indicat de dicționare (vezi câteva mai jos). Cuvântul serendipity a fost creat (inventat) de către un scriitor englez în secolul 18, pornind de la povestea celor Trei prinți din Serendip, care găseau mereu lucruri pe care nu le căutau. Așadar, în engleză cuvântul serendipity înseamnă „descoperirea întâmplătoare a unor lucruri plăcute„. Atunci când, fără să vrei sau să cauți, dai peste ceva frumos, util, plăcut sau bun spunem că asta ține de serendipitate.

    Cu alte cuvinte, serendipitatea e atât norocul care le surâde celor dispuși să-l vadă, cât și facultatea cuiva de a-și menține mereu spiritul deschis pentru nou, sau disponibilitatea spre descoperirea lumii. Rezultatul sau marca serendipității e surprinderea, mirarea, uimirea și extazul provocat de cunoaștere.

    Așadar, definiția dată de Marele dcționar de neologisme (potrivit dexonline.com – care, să nu uităm, e doar o resursă informală, nu sursa originală/oficială) e cel puțin restrictivă, dacă nu incorectă. Descoperirile întâmplătoare nu au loc numai în știință; de multe ori putem da peste ceva care ne cucerește fără a ne imagina măcar că putem fi cuceriți.

    Putem spune chiar mai mult, anume că atunci când căutăm ceva cu obstinație actul căutării ne orbește, iar șansa de a mai vedea și altceva decât avem în vizor este foarte mică. Asta înseamnă că în știință descoperirile întâmplătoare sunt foarte rare, excepționale tocmai pentru că sunt excepții de la regulă.

    Chiar dacă există și în știință accidente fericite, descoperitorul este de regulă destul de diferit de profilul clasic al omului de știință, obsedat de calcule, determinare și rigoare, fiind mai degrabă un vizionar cu pregătire paralelă cu domeniul descoperirii sale. De exemplu, Alexander Fleming (descoperitorul penicilinei) nu a fost a fost bacteriolog ci chirurg, iar Louis Pasteur (celebrul microbiolog) nu a fost medic ci chimist.

    Seren(dip)itate,
    😎

    http://en.wikipedia.org/wiki/Serendipity

    http://ahdictionary.com/word/search.html?q=serendipity

    http://www.ldoceonline.com/dictionary/serendipity

    http://dictionary.cambridge.org/dictionary/british/serendipity?q=serendipity

    http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/serendipity?q=serendipity

    http://oald8.oxfordlearnersdictionaries.com/dictionary/serendipity

  8. Asteptam cumva sa intervi Grid, fiind om de stiinta.

    Cine sa ne lumineze mai bine decat tine?

    Se pare ca am gresit, asa ca imi cer scuze fata de Ralph, desi se vede clar ca si el s-a informat tot din DEX, dar a avut acea intuitie de a sari peste informatia primita, trecand direct spre sensul original al cuvantului.

    Totusi hai sa vedem cum stau lucrurile in realitatea Romaneasca, fiindca aici traim si ne folosim pentru comunicare de a noastra Limba Romana.

    Grid are dreptate cand spune ca acest cuvant pleaca de la Povestea celor trei Printi, care este un basm iranian, pe care sincer tare mult as dori sa-l citesc, cuvant folosit pentru prima oara intr-o scrisoare din 1754 a romancierului englez Horace Walpole si care inseamna ce a spus Grid.

    De altfel Grid nu da, decat trimiteri la informatii strict in Limba Engleza, pentru ca nu-i asa, de acolo pleaca acest cuvant, de la un englez si este normal sa sa ai informatia doar de acolo, ca doar englezul acela l-a inventat.

    Insa in Limba Romana acest cuvant, nu este acceptat(integrat), de asta se afla cuvantul acum la neologisme.

    Sincer in limba noastra nu exista un cuvant asemanator care sa aiba sensul dat de cuvantul englez, iar daca ar fi dupa mine l-as imprumuta cu drag.
    Practic, intr-un singur cuvant exprimi un lucru ce altfel ar avea nevoie de alte multe cuvinte + ca nu exista in limba noastra romaneasca un astfel de cuvant.

    Dar cine stie, poate daca cuvantul ar fi cunoscut de mai multi romani si folosit la nivel de mase, mai devreme ori mai tarziu, academicienii Limbii Romane, il vor introduce in DEX ca cuvant, asa cum a fost si cu banalul cuvant cravata.

    Indiferent de evolutia sau nu a cuvantului de origine engleza in Limba Romana, sensul dat de englezul romancier Horace Walpole ramane, insa doar timpul si probabil alte multe discutii, ne v-a arata daca acest cuvant isi v-a gasi locul, ca cuvant in limba noastra.

  9. Grid, multumim pentru lamuriri si pachetul de link-uri 🙂

    @ Cristymakey: in ce ma priveste pe mine, am sesizat folosirea acestui cuvant de nenumarate ori, in contexte relativ similare cu cel pe care l-am folosit eu. Iar cand reflexul incepe sa-si faca de cap, atunci isi face de cap :). Desigur, vizita pe DEX n-a fost prioritara pentru acest cuvant. Nu pe-atunci.

    Ma bucura sa vad ca daca tot nu au prea aparut comment-uri pe marginea subiectului postarii, macar au aparut unele care au mai „pipait” nitel unul din micile mistere ale limbii romane.

    A propos, voi ati auzit de cuvantul „a kidnapa”? 🙂 Initial, cand mi s-a spus ca exista, as fi crezut ca e o gluma proasta, dar in DEX si-a creat spatiu cu succes.

  10. Ralph este exact situatia despre care aminteam, multe cuvinte si-au gasit locul in limba noastra roameasca, din diferite culturi, asa cum probabil isi va gasi si cuvantul serendipity locul, dar asta numai timpul decide.
    Depinde de cat de des folosit va fi acest cuvant si de cat de repede prinde la public. Nimeni nu stie inca cum o sa evolueze acest cuvant la limba romaneasca, in acest moment nu se pot face decat speculatii.
    Cuvantul gasit de tine a intrat in Dex, pentru simplul motiv ca este intai inteles de romani, apoi tocmai pentru ca este inteles, este folosit de romani, abia apoi este decis de catre academicieni sa intre oficial in limba noastra.
    Trebuie amintit, cuvantul trebuie sa fie intai folosit, uzual de oameni ca sa intre in DEX, limba scrisa urmeaza intoteauna limba vorbita.

    Sa nu uitam ca limba vorbita este … „vie”, are viata ei cu schimbari, adaptari, preluari, inlocuiri sau chiar schimbarea sensului aceluiasi cuvant.

    Faptul ca ai intalnit acest cuvant, a prins la tine pentru ca ti-a placut si il gasesti util, tocmai pentru ca ca limba noastra nu are unul asemanator, demonstreaza cat de „vie” este limba vorbita.
    Nu ai altceva de facut, decat sa-l faci descoperit si altor oameni ca sa devina uzual si sa intre in DEX ca cuvant.

    Deocamdata nu este decat un neologism si acela dupa cum a spus Grid, gresit interpretat, dar aceasta este situatia la acest moment, pentru ca mai mult ca sigur un grup de oameni de specialitate au decis sa dea acel inteles.

    Sunt sigur ca nu esti de acord, iar sincer acum, dupa aceasta discutie cu voi nici eu nu sunt si probabil ca nici cei care vor avea rabdare sa citeasca si sa intelega subiectul, nu vor fi de acord cu intelesul dat in dictionar, insa asta nu inseamna sa nu raspandim acest cuvant seredentipity, poate prinde, cine stie!

    Oricum ne indreptam repede catre globalizare, asa ca poate peste 100 de ani se va vorbi fluent o limba universala.

  11. Necazul cu adoptarea unor cuvinte din engleză este că ele intră în viaţa noastră goale (vechea dispuntă maioresciană). Ochii unui român nu au exerciţiul serendipităţii, noi vedem doar partea neplăcută a surprizelor. De aceea pe buzele noastre cuvântul sună nefiresc. 8 din 10, dacă am rătăci drumul către obiectivul X am fi foarte nervoşi, ne-am băga…”picioru’ în ţara asta de rahat care n-are plăcuţe indicatoare” şi am scuipa în fântâna din piaţa în care am realizat eroarea(piaţă fermecătoare, dealtfel, pentru ochiul obişnuit cu serendipitatea).
    Cu totul altfel stau lucrurile cu kidnaparea, e o glumă proastă. Îmi aminteşte de o tânără studentă la litere cu care vorbeam cu ceva timp în urmă şi care nu mai ştia cum îi zice în româneşte la „hyena”…

  12. ba voi sunteti culmea,omul va povesteste despe calatoria in care a fost si cum s-a simtit singur acolo,iar voi sunteti niste obsedati gramatical :)) si dezbateti niste lucruri fara absolut niciun sens si legatura cu articolul,ce-i aci,clubul de limba romana?:))

  13. Neptun, aşa-i cu obsedaţii, tu îi întrebi despre comeată, noi dăm într-una cu crastavetchele. Din două, una: ori ne forţezi să luăm pastile şi atunci se duce dracu’ toată distracţia, ori intri cu noi în joc. Uite, autorul articolului o face şi nu pare să se simtă deranjat de deturnare.
    Articolul spune ce are de spus, întrebarea din titlu nu pare să se adreseze cititorului. Ea mai mult îi crează autorului introducerea, e pretextul expunerii. Categoria asta a călătoriilor e complicată. Câţi oameni suntem, atâtea tipuri de călătorie există(de fapt X înmulţit cu numărul de călătorii personale). Azi mă duc singur în pădure şi aştept în linişte să iasă cucu ăla galben cu roşu care cântă pe trei note, mâine îmi iau gaşca şi mergem la Sibiu să vedem Faust al lui Purcărete. Dacă tu ai face exact invers, ai tot dreptul.

  14. sincer,la felul cum pui transant problema ce rost mai are si blogul asta?:)) daca nu va legati de ceva cratime sau cuvinte ,treceti cu buldozerul,chill up,ideea de blog e ca oamenii sa impartaseasca trairi si sentimente :),iar ceilalti sa vina cu idei in plus si cu sentimente in plus astfel incat la sfarsitul zilei autorul sa isi zica uite ma, nu sunt singur in postura asta sau uite cineva m-a ajutat sa ajung la concluzia asta .Sunt convins ca voi toti sunteti ff despeti ,poate prea destepti dar trebuie sa fiti mai lejeri,mai ales aici :))poate nu v-ar strica o calatorie undeva :))

  15. @neptun: apreciez interventia ta 🙂

    Cu toate astea, cred tot de serendipitate e vorba si in postarile ulterioare interventiei tale :)). Cauti sa colectezi niste pareri si sa privesti un lucru si din alte perspective, dar, miraculos, apare un baiat inteligent, aparent foarte determinat sa ne explice cum stau, de fapt, lucrurile cu categoriile complicate de calatorii :).

    Dar in ce tine de reply-urile lui cristymaykei legate de serendipitate, eu chiar le-am luat ca pe un challenge util.

  16. @ralph: n-ar fi trebuit.

    „ne v-a arata daca acest cuvant isi v-a gasi locul, ca cuvant in limba noastra”, „Asteptam cumva sa intervi Grid”, „realitatea Romaneasca” etc. Nu-nțeleg cum își permit unii să murdărească un articol -în care evident cineva a depus efort și timp- cu o mie de paragrafe lipsite de orice urmă de esență sau sens și cu o topică și-o stilistică de ospătăriță într-o crâșmă din Ferentari, atât timp cât nu sunt în stare să construiască un conjunctiv sau un viitor, ducând discuția într-o cu totul altă arie, pe care evident n-o stăpânesc nici măcar la nivel de gimnaziu. Anyway, fiecare pădure cu uscăciunile ei.

    În rest, drăguț articol. Ar fi fost relevant dacă ne-ai fi spus în ce țară ai fost, cât timp a durat excursia și cât te-a costat. Până la urmă notele astea informative îți oferă posibilitatea de a ști dacă îți permiți să te-ncumeți la o astfel de excursie. 😛

  17. @8000days: Multumesc frumos! 🙂 Pentru cateva din abordarile de mai sus si greselile gramaticale la care faci referire, am preferat sa ma abtin si sa imi mentin verticalitatea 🙂

    Referitor la partea a doua a comentariului tau, in timp ce am scris articolul, am considerat ca relevant era ceea ce considera cititorul ca inseamna pentru el a calatori singur, de ce ar face-o, cum ar face-o, respectiv care ar fi alternativele.

    Cat despre costurile excursiei si detalierea lor, acestea ar putea fi gresit intelese de o mare parte din vizitatori, ceea ce am incercat sa evit, fiind lucruri pe care as prefera sa le discut mai mult pe privat. Cata vreme vorbim de Asia de Sud-Est, costurile sunt mai mari in ce priveste transportul decat in ce priveste o cazare sau costurile zilnice, in sine. Dar un lucru e cert: merita. Daca petreci suficient de mult timp incat sa inveti ceva din acel loc, te intorci alt om. 😉

  18. Salutari oameni buni! Like pentru articol (mai ales pentru topic). Eu ador calatoriile si nu ratez nicio ocazie de a evada din tara. Cele mai interesante experiente le-am avut de unul singur, n-am avut nicio problema in a-mi face prieteni, am socializat cu „bastinasii”, m-am distrat la petreceri si am calatorit cand am vrut si unde am vrut. Cu prietenii am trait experiente diferite pe unde am fost, dar calatorind cu ei de atatia ani ne cunoastem si nu avem nicio problema in a alege destinatii comune.

    Ca sa-ti raspund la intrebarea din titlu, eu am ajuns la un echilibru in a-mi imparti calatoriile singur si cu prietenii. Depinde de asteptarile tale si de doleantele celor cu care calatoresti. De pilda, pentru o calatorie in Asia de SE as alege fara dar si poate sa merg singur 😛

    De mentionat ca uneori singur inseamna sa reintalnesc prieteni de peste hotare.

    Toate bune!

  19. Realitatea Romaneasca se arata perfect din tot ce este scris aici, incepand cu articolul si terminand cu ultimul comenteriu.
    Nici ca se poate vede mai bine asta, singurul tip valoros fiind chiar autorul articolului.
    Asta nu ca o zic eu, ci se vede clar ca este singurul care a dorit sa multumeasca pe fiecare cititor in parte, evitand sa aduca vreo umbra de jignire, daramite sa condamne direct fara sa judece.
    In rest fiecare a tinut-o pe a lui, ce a crezut fiecare ca e bine sa scoata in evidenta, dupa cum a rezonat la ce-a citit.

    Cred ca singurul care este om pe la acest articol, e autorul, noi ceilalti am devenit un fel de robotei, niste robotei care sunt specializati fiecare pe domeniul lui si nu intelege domeniul celulilalt, avand fiecare robotel in parte, impresia ca programul lui este cel mai tare din parcare sau chiar ideea ca daca este din ultima generatie trebuie sa fie si cel mai performant.

    Cam asa vad eu ca ne-am purtat, ca niste robotei.

    In fond cine si cu ce a gresit? Nimeni, doar asta e softul, asta am fost invatati sa facem, asta facem, de asta hotaram si cine e prost si cine e destept si care vorbeste la subiect si care nu vorbeste la obiect si ce e bine, si ce e rau, etc.

    Ce asa mare importanta are ca se comunica mai mult decat strict pe topic?
    Trebuie sa discutam numai cu 0 si 1?
    Daca mai pun un doi se pierde ideea?
    Dar daca mai vine si-un 3, si schimba optica, si apare o noua idee?
    Deranjeaza asa mult sa facem schimb de idei?

    Am pus virgula in fata a doi de, „si”… mai inteles mai putin in ceea ce am vrut sa spun?
    Am folosit si doi de, „mai”, in aceeasi propozitie, am gresit gramatical, dar mi-ai inteles ideea?

    Mai roboteilor ce suntem, hai sa nu ne oprim la a citi doar in 0 si 1, la urma urmei suntem oameni din carne, sange si sentimente si sa ramanem umani, oameni ce tind catre umanism.

    Indodeauna o sa spun, hai sa vedem ce ne apropie, nu doar ce ne desparte. Nu trebuie sa fim de acord mereu unul cu celalalt, dar putem fi prietenosi intre noi, macar un pic din cand in cand.

    Conteaza mult modul in care iti alegi cuvintele si chiar daca nu le alegi corect gramatical, daca din ele razbat respect si politete, cea mai urata critica Nu te poate supara ci doar mobiliza de-a deveni mai bun, plus ca exista posibilitatea sa te alegi si cu un prieten. In ziua de azi un prieten bun e ca o mina de aur, rar il mai gasesti, de ce sa pierzi din start aceasta sansa?
    Poate o sa zici ca nu conteaza nu o sa ma intalnesc niciodata cu ala, dar eu vin si-ti spu ca se gaseste munte cu munte, daramite om cu om si niciodata nu sti cand o sa ai intradevar nevoie de-un prieten.

  20. @ Cristimaykei: Abia acum am vazut comentariul tau. Inspirational, n-am ce zice 🙂

    Din punctul meu de vedere, fiecare are dreptate in felul sau; inteleg perfect persoanele care doresc sa citeasca un mesaj (indiferent de forma lui), corect scris din punct de vedere gramatical, considerand ca transmitatorul nu e neglijent fata de el insusi (implicit, nici fata de cei carora se adreseaza).

    Din alte considerente, conteaza si sa-ti faci inteles mesajul si sa nu ne legam de fiecare astfel de aspect. Dar daca stau sa ma gandesc, cred ca in marea noastra majoritate, o data ce cunoastem un om, putem trece cu vederea si peste greseli de exprimare si/sau interpretare, mai ales cand stim ca nu obisnuieste sa faca asa si in alte situatii. Dar cand nu-l cunosti, se pot intelege si mai multe.

    Multumesc tuturor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here