No menu items!

Bărbatul matur .. dorința tânără …

Acelasi autor

The beginning …

... noapte geroasa de iarna, luna ianuarie...  inca 3 minute si orologiul din camera anunta ora 00:00 .  Voci pe care pana atunci nu...
Nimsoc29
Nimsoc29
Un taciturn simpatic si prietenos, dezmierdat de orice atinge limita frumosului, onestitatii, simplitatii, maturitatii ... Visator atunci cand totul devine imposibil insa bine ancorat cu picioarele pe pamant...

a48d5b5a-c905-4b18-b795-8e1fd8109e18

 

Buna seara prieteni.

Am revenit cu un nou articol asa cum am promis si astept cu nerabdare raspunsurile voastre deoarece sunt curios de felul in care vedeti voi anumite lucruri.

Un mic rezumat al vietii mele. Atractia fata de persoanele de acelasi gen a aparut foarte timpuriu si anume, inca din scoala primara cand de abia asteptam sfarsitul orelor pentru a-l vedea pe tatal unei colege care venea sa o ia mereu de la ore. La acea data nu fabulam pe tema barbatilor la un mod pervers, imi placea foarte mult sa-i privesc, sa le admir formele, bineinteles ochii mai mereu se opreau jos, la nivelul fermoarului :).  Mintea unui copil “vesel”, ce sa zic.

Inca de atunci. Si aceasta placere a ramas neschimbata, m-au atras, ma atrag si presupun ca intotdeauna ma vor atrage barbatii maturi. Aici se incadreaza cu brio barbatii a caror varsta se apropie  de 40 ani. Ce trece peste, cu atat mai bine. Daca persoana respectiva are si mustata si pilozitate bogata, se incadreaza perfect la capitolul “barbatul ideal din punct  de vedere fizic”. Stai, ca frumusetea sa fie completa trebuie sa se nasca in interior si sa abunde si la exterior. Degeaba pe dinafara este barbatul perfect daca mintea, sufletul, caracterul este unul incompatibil, sarac, rapciunos, superficial.  Si uite asa, am trait pana la aceasta varsta, de 28 de ani, cu astfel de dorinte, FOARTE greu de atins. Atunci cand credeam ca se poate naste o relatie, eram intrebat daca nu cumva totul este un joc? Oare cum un tanar este atras de cineva cu mult mai in varsta si pe deasupra doreste o relatie serioasa. Este imposibil…

Prima relatie pe care am avut-o s-a intamplat la varsta de aproape 18 ani. Pana atunci am preferat sa-mi consum dorintele uitandu-ma la divserse filmulete, corespondand pe anumite site-uri de socializare, documentandu-ma despre lumea noastra, prima experienta sexuala, protectie etc. El avea aproape 35 de ani si nu era din Romania. Ne vedeam de 3-4 ori pe luna, intotdeauna el venind aici, in vizita.  Timp de 3 ani, totul a fost frumos, chiar perfect pot spune (asta din punctul de vedere al unui incepator indragostit pana peste cap – EU).  Ca intr-o zi sa-mi spuna ca, sunt la inceput de drum si cu siguranta tocmai de acum incolo incep sa gust din adevarata viata si sa-mi intorc capul si dupa alte persoane, vrei nu vrei. Si stiti ce? A avut dreptate. Cu toate ca imi doream enorm sa am o relatie stabila, o casa a noastra, un job decent si o masina personala (ce vise de barbie aveam nu?) am inceput sa simt nevoia de a cunoaste si alti oameni, voiam ceva diferit de ce aveam. Relatia s-a incheiat , datorita lui, care a pus capat fara nicio ezitare, dupa exact 3 ani si 3 luni. Astazi vorbeam normal, discutam, ne cuprindeam si maine numarul de telefon nu mai exista, email-urile trimise de mine catre adresa lui se intoarceau cu mesajul Failure delivery. Tare nu?  Am suferit, mi-am dat seama unde am gresit… a fost rau.

Nu vreau sa inchei brusc insa nici nu vreau sa va plictisesc, de aceea va intreb, ce parere aveti despre diferenta de varsta in cuplu? Poate fi un obstacol? …sau este doar un numar?! si… poate un tanar barbat gay sa-si doreasca o relatie cu un barbat matur, cu mult mai mare, alaturi de care sa traiasca o viata frumoasa fara sa fie etichetat de la inceput ca un profitor, copil, un necopt intelectual?!

 

Multumesc pentru rabdare si imi cer scuze daca v-am plictisit !

 

 

 

12 COMMENTS

  1. Daca diferenta de varsta poate fi un obstacol in cuplu…cred ca depinde de felul in care se raporteaza persoanele la relatie, cum vad relatia, ce asteptari au, ce inteleg prin cuplu etc.

    Cunosc cupluri, heterosexuale ce-i drept, cu diferente mari de varsta intre parteneri (ea mai tanara cu 15 ani de ex.) unde lucrurile par sa mearga…nu stiu insa cata fericire este acolo. Am petrecut o vacanta impreuna cu acest cuplu si mereu am avut sentimentul ca lipseste ceva, poate pasiunea, chimia dintre ei…nu stiu daca din cauza diferentei de varsta.

    Cred totusi ca diferenta mare de varsta poate fi un obstacol intr-un cuplu.Faptul ca inevitabil partenerii se gasesc in etape diferite alea vietii, cu preocupari si prioritati diferite poate fi o problema, repet din perspectiva in care ma raportez eu la o relatie.

  2. Nu suntem ca majoritatea, si adica straight. Iti dai si seama ca nu e deloc usor sa gasesti pe cineva care aa fie gay si de care sa iti placa ca sa intemeiezi o relatie, tocmai de asta restrictiile sunt minime, nu conteaza varsta cand suntem asa putini in lumea asta.

    Eu cum stau la tara, nu gasesc pe nimeni ca mine aici, nici macar la liceu intr-un oras din mijlocul vasluiului nu voi putea gasi pe nimeni, pentru ca suntem putini, foarte putini si cei care sunt ca mine se ascund, asa cum vor face tot restul vietii

    Deci daca ai gasit pe cineva, indiferent de varsta, rasa sau altele si iti place, pune-te cu el. Alta ocazie… nu o sa gasesti prea curand.

  3. A devenit deja un clișeu să spui că acolo unde există iubire, vârsta și sexul nu mai contează. Desigur că lucrurile trebuie nuanțate (nu luăm în discuție lucrurile legate de vârsta minimă legală necesară, a cărei încălcare nu poate fi justificată de absolut nimic și care e obligatoriu de respectat în toate situațiile).

    Chiar dacă nu pare să conteze în plan personal, o diferență mare de vârstă se simte și trebuie cumva luată în seamă, dacă nu pentru alt motiv atunci măcar pentru a menaja sensibilitățile celor din jur. În practică, cuplurile în care diferența de vârstă e importantă (mai mare de 15-20 de ani, să zicem) tind să compenseze această discordanță prin diverse mecanisme de atenuare a impactului vărstei fiecăruia asupra relației.

    E important de știut că totuși că, încă înainte de a fi nevoie ca partenerii să facă ceva pentru armonizarea relației de cuplu (și chiar înainte de a conștientiza că diferența de vârstă aduce cu sine lucruri care îi despart) există deja în funcțiune mecanisme interne de compensare, pentru fiecare din ce implicați. În funcție de parcursul vieții fiecăruia și de experiența de viață acumulată, vârsta temporală (măsurată în ani) a unui om nu este aproape niciodată concordantă cu vârsta sa fizică (starea biologică a corpului său) și nici cu vârsta sa emoțional-mentală (binomul nevoi vs. dorințe, respectiv capacitatea de a raționa în mod logic și de a lua decizii). Toate acestea determină, (deși nu în totalitate) tipul de personalitate al persoanei și capacitatea sa de a relaționa în cuplu.

    Așadar, e greu de stabilit, numai pe baza vârstei temporale (cea bazată pe data nașterii, folosită la stabilirea identității) dacă două persoane sunt sau nu compatibile. Numărul de ani-distanță dintre doi oameni poate fi foarte bine acoperit de unul sau mai multe mecanisme (interne sau externe) de compensare, astfel încât cei doi parteneri să nu simtă deloc că ar exista vreo diferență între ei, iar relația să pară una perfect echilibrată chiar atunci când e privită de cineva din afară. Pe de altă parte, există cupluri în care există înțelegere, iubire și satisfacție dar în care cei doi resimt destul de acut discrepanța, dovedit de faptul că interpretează orice problemă nou-apărută numai prin prisma diferenței de vărstă, iar atunci când iau o decizie privind rezolvarea unei probleme nu se pot în niciun fel transpune în situația celuilalt, cu a cărui vârstă nu se pot deloc identifica.

    Aș risca să emit și o axiomă în privința șanselor reale pe termen lung a unor relații cu discordanță de vârstă. Această axiomă este aplicabilă în general, după părerea mea, oricărei relații de cuplu, însă se verifică mai cu seamă în cazul relațiilor neconvenționale, cum e și cea matur-tânăr. O [astfel de] relație merge cu atât mai bine cu cât fiecare din parteneri și-o dorește mai puțin. Explicația (deși nu-i și o demonstrație) este că dorința și visurile fiecăruia vin oarecum în contradicție cu nevoile sale reale. Dacă o astfel de relație se stabilește fără a fi căutată cu lumânarea, aproape în ciuda a ceea ce fiecare și-a dorit de la viață, iar partenerii se trezesc că luptă să-i facă față (și reușesc de fiecare dată foarte bine s-o scoată la capăt) atunci putem spune că și-au găsit jumătatea.

    În schimb, dacă la mijloc nu e decât o fantezie sexuală (dublată sau nu de un interes pragmatic – material sau nu, de pildă dorința de a avea pe cineva alături cu orice preț) atunci auspiciile nu sunt prea bune și putem spune că fiecare a căpătat numai ce a căutat…   

    😎

  4. Cred că te-a iubit cu adevărat și cred sincer că puțini oameni ajung la nivelul în care să-și dea seama că puștiul care le-a încântat viața a ajuns la momentul când trebuie să se dezvolte singuri și este necesară tăierea cordonului ombilical.

    Cu cât îmbătrânim, cu atât ne dorim tinerețea mai mult.

    Gridu, sincer, e doar teorie, practica e mai grea, dar asta nu înseamnă că nu poate exista, însă eu personal nu am văzut nici o dragoste de cuplu tânăr bătrân care să reziste până la copârșel, de aceea recomand sfatul lui anonim1.

  5. In primul rand tin sa va multumesc frumos pentru timpul acordat feed-back ului pe aceasta tema! Ca raspuns:

    Vrand nevrand aveti dreptate. Undeva, la un anumit moment, diferenta de varsta isi va spune cuvantul intr-un mod mai mult sau mai putin placut. Cu cat este mai mare aceasta diferenta, cu atat lumile celor doi sunt din ce in ce mai diferite. Bineinteles, daca este vorba doar de fantezii si placere sexuala, totul merge bine intre cei doi.

    Insa ce au de facut acele persoane ( printre care ma numar si eu) care pur si simplu se simt atrase si dorinta de a avea o relatie cu cineva matur, este imensa. Alaturi de o persoana matura simti ca devii altcineva decat ai fost pana acum, poti mai mult, esti motivat, te simti iubit, iubesti fara limite, urci cate o treapta in fiecare zi… Raman oare aceste persoane doar cu dorinta si se plafoneaza intr-o relatie care nu-i aduce fericire ins a trebuie, pentru a nu fi singuri?! Nu era oare mai usor sa poata iubi o persoana de aceeasi varsta? Si speri …. si cauti, astepti sa vin ziua aceea. Sunt cazuri in care toata viata traiesti cu speranta, traiesti incomplet, vrei dar nu poti … ai iubi dar nu ai ce!

    Diferenta asta de varsta … bat-o vina!

  6. Dacă citești comentariul lui grid mai atent, ai fi aflat că se poate și cu diferența asta de vârstă … bat-o vina s-o bată pe ea de vinovată cât poate fi ea vinovată, dacă nu cumva e în mare măsură doar … o invidie luată ca o fericire nesimțită la nefericirea celorlalți nefericiți.
    Poți să fi fericit Nimsoc29 cu-n iubit mai în vârstă decât tine, doar că trebuie să-l găsești.
    Iar dacă-l vrei cu adevărat și-ți este scris, o să-l găsești sigur.

  7. “O astfel de relatie merge cu atat mai bine cu cat fiecare dintre ei si-o doreste mai putin”
    ROFL. Unde ai terminat psihologia, la Afundatii Pamanteni? 🙂
    Orice relatie functioneaza prin compromisuri, si asta cere o doza de intelepciune care imi pare mai usor de gasit la cei mai trecuti prin viata. Dar fundamentul unei relatii pe termen lung e totusi dorinta – daca ea lipseste sau se dilueaza, relatia se transforma si se subjuga (cel mult…) intereselor materiale comune.

  8. recunosc faptul ca diferenta de varsta m-a facut sa raman in carapacea mea atunci cand am intalnit pe cineva mai mic cu multi ani decat mine. Ce sa vada un tip de 20 de ani la mine? am preferat sa ramana aventura decat sa am constiinta incarcata… Sunt copilarosi dar si foarte seriosi, vor sa para oameni maturi, desi au inca romantismul in sange. Mi-am propus insa sa nu ratez o alta ocazie, sa procedez precum vechii greci, cand primeau un efeb in grija. Mi-as dori sa-l vad crescand sub ochii mei, sa-l vad cum isi modifica gandirea, perceptiile, odata cu maturizarea psihologica. Desi se spune despre barbati ca sunt doar niste copii mai mari.
    Iti inteleg pornirile si cred ca fiecare are ce merita. Eu am avut exact ceea ce mi-am dorit, de aceea trebuie sa fii foarte atent la ceea ce iti doresti!

  9. si vis amari, ama ….. comentariul tau m-a facut sa oftez din cel mai adanc colt al sufletului …

    “Mi-as dori sa-l vad crescand sub ochii mei, sa-l vad cum isi modifica gandirea, perceptiile, odata cu maturizarea psihologica” .. si totusi sa fii acolo sa-l iubesti, sa-l imbratisezi, sa-i oferi ce-i mai bun si el la fel …

  10. Cred ca diferenta de varsta poate fi un obstacol atunci cand se pune problema unei relatii stabile si a unor sentimente insa exista diferente semnificative de stil de viata. De la dorinta unora dintre cei tineri de a merge des in cluburi pana la muzica pe care o asculta, ritmul vietii de zi cu zi la care unii din cei mai in varsta nu pot face fata sau cu care nu rezoneaza.

    Altfel sa fiu sincer daca astfel de obstacole nu exista cred ca diferenta de varsta in sine, numarul de ani e total irelevant.

    Ca sa fiu si mai sincer am avut mereu impresia ca diferenta asta de varsta e o forma de fetishism. Unii tineri sunt incantati sa fie dominati de un barbat mai matur si invers ba chiar exista si tineri care doresc sa domine un barbat mai matur, in special cand diferenta de varsta e mare. Din punctul meu de vedere dinamica psiho-emotionala si sexuala dintre un tip mai tanar si un partener mai matur poate fi foarte placuta.

    Legat de eticheta de profitor. Lumea e rea, multi gandesc asta despre orice tip de cuplu, si sunt indreptatiti fiindca multe astfel de cupluri se formeaza din interes. Daca nu te stii cu musca pe caciula lasa lumea sa vorbeasca pana nu mai poate.

    Eu personal nu dau doi bani pe ce se spune. Am avut primul iubit pe la 21 de ani, de varsta mea, apoi pe la 23 de ani o relatie cu un tip de 51 de ani care mi-a facut foarte mare placere din pacate n-au existat si sentimente, deci n-am un mare stres privind varsta.

    Si nici tu n-ar trebui sa faci decat ceea ce-ti place si te atrage.

  11. Băi băieți, de atâtea griji și gânduri, riscați să treacă iubirea pe lângă voi.

  12. @Alexander – La anumite persoane, da, chestia asta cu varsta poate fi un fetish, pentru altii ceva normal sau poate ceva anormal! Tind sa cred ca, din pacate, o relatie matur-tanar nu va tine niciodata indeajuns incat cele doua persoane implicate sa se simta cu adevarat implinite, din mai multe puncte de vedere! Mi-ar placea totusi sa vad contrariul, sa vad mai multi barbati maturi care ar accepta “such a challenge” si care, dupa o perioada, isi dau seama ca este posibil !

    @cristymaykei – Ai dreptate …

Comments are closed.

Vezi si...

Lumină şi întuneric…

Am citit câteva texte de pe DarkQ.net exprimând relatări personale ale diverşilor autori înregistraţi pe acest blog. Mă identific în multe din descrierile prezentate. Ce-aş putea să vă spun în ceea ce mă priveşte. Viaţa nu mi-o văd prea roz nici actualmente nici în viitor. Pe unde mă duc picioarele...

Articole din aceeasi categorie