Acasă Zi de zi As if…

As if…

293
8

Ca si cum. Sau as if in engleză. Îmi place limba engleză ceva mai mult decât româna din simplul motiv că adjectivele n-au terminaţii pentru feminin şi masculin. Acolo pot să zic I am glad şi să nu mă simt frânată în exprimare, întotdeauna cu dubii, ca în română, vizavi de sinceritatea comunicării sinelui: terminaţie pentru masculin sau feminin? Mă comunic ca aparţinând speciei feminine sau celei masculine? Femeie nu mă simt şi nu m-am simţit niciodată, dar pentru că pe acest blog prefer să fiu exact aşa cum sunt, adică în niciun fel şi în căutarea unui fel de a fi, am să adopt terminaţiile pentru feminin. Fiindcă asta e sursa unor întrebări al căror răspuns încă aştept să îl găsesc.

As if… Ca şi cum… Un as if constant, ca un clopot care bate într-o biserică veche, anunţând venirea vântului, înteţirea acestuia şi prevestind o furtună. Căutând mereu o imagine pierdută, cum probabil făceau Adam şi Eva năzuind către Edenul pierdut. Ca şi cum… ca şi cum acolo mai e ceva, într-un dincolo absolut şi în acelaşi timp în fiecare piesă pierdută din timpul meu de până acum, în fiecare imagine care mă urmăreşte terifiant şi îmi face sângele să îngheţe în vine, obrazul să se înroşească, ochiul să tremure a lac uscat şi să se înţepenească într-una din crăpăturile mai evidente ale varului de pe tavanul alb. Cu un ochi în trecut şi unul în absolut, ca un suferind de strabism – poate că acesta e sensul acelui as if care apare spontan în mintea mea în cele mai diferite momente – când închid uşa camerei în semn de izolare sau refuz al oricărei interacţiuni, când ridic ochii din ecranul laptopului şi mă uit pierdut pe geam către nimic, când încerc să-mi adun gândurile pentru a da un sens complet, corect, lui eu aici şi acum. Ca şi cum… era o data o lume în care sensul era clar, îmi era oferit pe tavă şi reuşeam să fiu, într-un fel oarecare, mai bine sau mai prost, după cât de mult mă ducea glagoria pe-atunci. Un as if…urmat de un vid de gândire, indicând doar o stare, trăgând un semnal că undeva în străfunduri ceva se mişcă şi face valuri. Cam mici, incapabile să poarte în ele mai mult decât un fragment de fiinţă, un dor de bejanie transcedentală către o Siberie verde şi-nflorită într-o puzderie de stele rotindu-se în gol, la infinit, în infinit…

Pentru cei neobişnuiţi cu terminologia „trans-” , transcedental înseamna călătorie în adâncurile conştiinţei, transcendental te poartă în afară, spre absolut şi vid de gaură neagră. Nu-i bai să nu ştii delimitările semantice ale unor astfel de termeni, de fapt, e de-a dreptul irelevant dacă te pricepi sau nu la oalele filosofiei, dar nu ştii de celelalte continuări ale lui trans- : gender, sexual, form(a). Te lovesc astea în raţiune mai rău decât o lovitură sub centură. Provoacă răni impecabile, inimaginabile, îţi fură azi o mână, mâine un picior, iar la sfârşitul săptămânii te trezeşti fără trup. Ca să vezi comedie! Şi să nu mai amintesc de prieteni, iluzii de bisexualitate, de homosexualitate, iluzii călduţe întreţinute de focul viu al dorinţei de a nu crede că lucrurile pot sta mai rău, că nimic nu va merge în direcţia sperată.

Nici că se putea să-mi aleg un nickname mai potrivit, deşi l-am ales în perioada în care mă consideram încă gay. Între mine şi englezescul nobody s-a născut un ataşament permanent, rămânând solid chiar dacă premisele iniţiale ale alegerii lui ca definitoriu pentru mine s-au schimbat, mi-am depăşit în mod strălucit toate depresiile şi mi-am reglat conturile cu viaţa, înţelegând lucrurile care păreau a fi insurmontabile, dar în tot acest demers către echilibru am continuat să fiu nimeni, nobody. No body. Asta era! Cumva, mintea mea ştia mai multe decât a reuşit să îmi spună. Şi n-a reuşit pentru că my wishful thinking – gândire deziderativă; termenul englezesc e consacrat, de altfel – era mult prea full of wish şi cu prea mult thinking/reasoning/raţiune în direcţia proastă. Iar cu capacitatea mea de analiză logică şi asumare a concluziilor derivate nu se pune nimeni şi nimic.

După această intrare incredibilă* în analele prezentului blog, îmi cer scuze că nu corespund descrierii tematice, nefiind gay. Dar am fost şi m-am crezut aşa destulă vreme. Sper că e suficient pentru a nu se da cu pietre în mine…

Eu cel puţin ma bucur că am reuşit evitarea folosirii cuvintelor care trădează genul autorului. Pot să răsuflu după acest calvar.

*incredibil=(aici) cu sensul că nu mă gândeam că o sa îmi pun vreodată în practică intenţia de a scrie aici

Articolul precedentFeisbuc
Articolul următorStarile apatice
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

8 COMENTARII

  1. Cam tragic sa cauti pe un blog „un mod de a fi”. Cautare sprancenata !
    Iar limba romana este o limba frumoasa, daca stii sa o folosesti. Desi foarte bogata in vocabular si sensuri de exprimare, este foarte alunecoasa si interpretativa.  
    Iar dvs. nu cred ca sunteti singura persoana care studiaza engleza 3 ani… etc etc. Deci…
    Mie nu imi place postul pentru ca nu exprima nimic, decat o ratacire adolescentina a sinelui si „un self confidence” (ca nu cumva sa nu ma intelegi daca scriu in romana) fals, care poate fi pus foarte bine langa cel al unui cocalar sadea, de care tara e plina… si geme.

  2. Daca tu intelegi ca e vorba de cautare a sinelui pe blog, e treaba ta ca ai inteles doar atat. Si chiar daca ar fi asa, poate ca ar fi tragic, dar doar din perspectiva ta. Si ma opresc aici, inainte de a mai cere si definitia tragicului…

    Toate limbile sunt frumoase, romana de ce sa fie mai presus de ele?! Eu nu-mi fac idoli de genul.

    Am scris in engleza si am tradus imediat, asa ca dpdv al scopului comunicarii, mesajul meu a fost inteles de toti romanii sadea. Pentru asta e o limba, ca sa comunicam si sa ne facem intelesi. Sau ai tu o definitie mai corecta?

    Ironia cu self-confidence-ul n-are legatura cu nimic din ce-am scris. Increderea in sine a mea sau a unui cocalar normal ca e acelasi lucru- nu se schimba de la om la om, ci tot incredere in sine ramane. Ca omul e cocalar au ba, aia e intr-adevar o alta diferenta ce tine de alt aspect. Hai sa n-amestecam lucrurile.

    Ce criterii ai ca sa zici ca e adolescentina „ratacirea” sinelui? Eu nu ratacesc nicaieri, apropo.

    Daca nu-ti place, nu mai citesti. E simplu.

  3. legat de genul autorului*

    eu as tinde sa cred ca esti de genul masculin. ce m-a adus aici? faptul ca ai zis ca nu esti femeie si nici nu te-ai simtit. insa e cu doua taisuri. al doilea lucru e faza cu „nu sunt gay”. dar gay se poate referi si la lesbian/homosexual.

    dar dupa cum a zis si fireman, alunecoasa si interpretativa.

    eu raman la parerea mea. ori in engleza, ori in romana. ori nu iti puneai poza la comentarii cat sa nu se vada cine esti, no.body. altfel si eu pot scrie in anglo-romana. articolul, desi nu e tot in engleza, suna ca un banc romanesc, cu expresii specifice, tradus in engleza. mai pui si niste greieri pe fundal si totul e ok

    e si obositor sa citesti in romana-engleza, cu toate ca am 8 ore de engleza/saptamana la liceu si is la filologie.

    mult succes totusi

  4. Merci Alex, pentru sfat, pe viitor am sa pun pe-aici doar partile din mine care nu sunt facute din engleza. Inteleg ca e obositor, dar tema era exact acel „as if”, pt ca nu ma bantuie in romana ci in engleza.
    Iar in afara de as if n-am mai scris in engleza decat wishful thinking (care intr-adevar e termen consacrat si adoptat si in romana) si derivatele. Ma indoiesc ca 3 cuvinte ti-au obosit intelectul. Sau ca ar obosi intelectul cuiva.

    Nu suport nici eu un amalgam de romana-engleza, cand o fraza e in romana, 2 in engleza, iar 3 romana si tot asa pana simti ca innebunesti; sau 3 cuvinte in romana, iar sfarsitul frazei in engleza.  Iar intr-un text literar e voie sa faci apel la cuvinte din alta limba, din cate stiu eu. T.S.Eliot apela chiar la sanscrita si mai stiu eu ce alte limbi absolut necunoscute si nu l-a certat niciun critic literar pentru lucrul asta. Dimpotriva, a ramas in istorie. Iar daca el are voie, si eu am voie sa am un leitmotiv din engleza care e mult prea simplu ca sa puna probleme de interpretare.

    Cred ca am simtul limitei si al bunului simt.

     

  5. este o lectura interesanta, experientele personale transpuse in text sunt mereu placut de citit. Insa nu am inteles un lucru: ce este „iluzia” de bisexualitate sau homosexualitate ? Citeam un articol aici despre bisexualitate unde autorul expune ipoteza ca toti ne nastem bisexuali, numai ca una din ramuri poate deveni mai predominanta decat cealalta, sau pot ramane egale ambele ramuri gay/straight – iar eu unul sunt de acord cu ipoteza bisexualitatii inascute. Si atunci de unde iluzia ?
    M-ai facut curios, no.body 😉

    • Ipoteza bisexualitatii ramane exact ce e – o ipoteza. Si din moment ce nimeni n-a reusit pana acum sa „inteleaga” dpdv stiintific notiunile de identitate sexuale, se pot construi multe teorii. Iar fiecare are dreptul sa aleaga in ce crede si i se pare mai real. Mie nu mi se potriveste, asa ca nu pot  fi de-acord. Ca sa demonstrezi asa ceva, trebuie experimente in conditii f bine stabilite, obiectivitate, lipsa influentelor exterioare asupra diverselor fiinte umane studiate, etc.

      M-am straduit sa fiu de orientare normala. am mizat chiar pe bisexualitate si am continuat sa ma incapatanez ca se poate, prin vointa, sa imi dezvolt varianta feminina. Sau cum zici tu, sa o fac sa predomine. Numai ca nu a mers, d’a capo al fine am resimtit lipsa de sens, acuta, absurditate situatiei: eu si un barbat, altfel decat camarazi.

      Si eram inca la tinerete, la 19 ani, cand chipurile omu’ nu prea stie ce si cum e, nu-s definitive orientarile sexuale. Da, nu stiam cum sunt la nivel constient – chiar credeam c-o sa am parte de-o viata obisnuita. Numai ca, asa cum am mai spus, mintea stie mai bine ce e cu ea, iar experientele prin care treci te-ajuta sa iti dai seama si te obliga sa accepti ce esti.

      In concluzie, ferice de cei bisexuali din nastere. Sau nu?🙄

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here