Acasă Homosexualitate Amintiri din tabăra de vară

Amintiri din tabăra de vară

419
52

Căruţă de vise stai la mine în poartă,
În tabăra asta ţi-ai rupt o roată…

Stau singur, şi apa se prelinge uşor, lin, strop cu strop peste trupul meu ostenit. Schimbător, soarele se iveşte la colţul meu de fereastră, dintre mări de nori, precum o corabie printre valuri: acum un catarg, acolo un colţ… Imagini străvezii se nasc din memorie şi plutesc în jurul meu, dansând odată cu arcuşul viorilor Simfoniei a IX-a. Şi mă înalţ uşor către cer, peste chipuri familiare, dintre care doar Ea mi se alătură. Zburăm amândoi, zburăm un drum nesfârşit, departe, spre crestele munţilor, departe, spre creste mereu…şi ne trec prin faţa ochilor mai întâi o cascadă înaltă, delicios de sălbatică… şi apoi ne pierdem în abisul impenetrabil, verde întunecat al unui lac… opac, după cum opac este sufletul uman, încorsetat de măşti, temător…

Şi crestele se înalţă, întrecându-se cui noi. Pereţii de stâncă ne înconjură, dorindu-ne întemniţaţi între ei… şi iată-ne sub un munte de nepăsare şi invidie, bieţi lilieci orbiţi de lumină. Dar perseverăm în visul nostru, azuriu precum cerul olimpian, şi ne descătuşam într-o îmbrăţişare, sub cerul plin de stele, mici ca speranţele noastre neputincioase, de cufărul Pandorei…

Falnici brazi străjuiesc sărutul nostru trădând pofta de viaţă. Şi apoi vine lumina. Şi iată-ne în templul păcii, plin de amintiri. Şi pelerinajul nostru de-abia începe. Şi am alături frânturi de istorii, fragmente de legende… Un obelisc se înalţă spre cer sfidând gravitaţia şi odată cu ea şi crestele dantelate de granit, pătate de brazi…Asemenea berzelor, plutim peste oameni şi locuri.

În creier de munte, o apă susură voluptos printre pietre, şi mă face gelos prin mângâierea pe care o aduce gleznelor Ei…

Dar cântecul continuă, şi văd chipuri ce mă înconjură, şi resimt bucuria trăirii vieţii. Renasc din mine, pentru mine, acolo, într-un sat mic de munte…

Raţiunea înţelege că mai presus de mine, existenţă efemeră, se ridică eu-l meu, descătuşat din cenuşă şi se avântă către stele. Rămân în urmă, departe, jos, păduri, ruine, trepte sfidând scurgerea istoriei…

Adio pârâiaşe de cristal!… Adio prieteni!… Adio munţi, şi vouă văi, şi tuturor!… Adio EU!…

Poate va răsuna cândva şi sufletul vostru sub pana magică a cuiva, care să devină  nemuritor prin voi, care să renunţe la toate…

Cineva care să fie astfel surd la murmurele şi şoaptele nopţii, la rugile semenilor şi la foşnetul fânului.

Cineva care se va descătuşa de teama de moartea cărnii…

[august 1996]

Surprinzător pentru unii (sau poate nu) este vorba aici nu despre o metaforă, ci despre prima, ultima şi marea mea iubire de sex feminin. Nu, nu a fost o iubire neîmpărtăşită… ba din contră, a fost o poveste de dragoste frumoasă, o dragoste de o vară la care mă gândesc şi acum cu plăcere. Şi, dacă este cineva curios, s-a şi consumat. A fost „acea” iubire amestecată, perfectă în felul ei imperfect, care m-a făcut să înţeleg că îmi doream altceva. Altceva pe care, în următoarele posturi, îl veţi regăsi confuz (atât de confuz încât, deşi scriam pe computerul meu, într-un fişier parolat – doamne, cât m-am chinuit până când mi-am reamintit toate cele 24 de caractere ale parolei! – atât de confuz ziceam, încât pierdeam ore multe pentru a rescrie totul evitând orice referire la sexul persoanei căreia îi dedicam… mâzgălelile mele).

A fost pentru mine o vară frumoasă…

A fost, printre altele, vara în care am descoperit „Romanul adolescentului miop” al lui Eliade, pe care, dacă mai este încă cineva care nu l-a (re)citit (recent), îl recomand cu mare căldură!

A fost ultima vară în care am fugit de sub „jugul asupritor” al profesorului care ne supraveghea (odihnească-se în pace, săracul, s-a prăpădit!) şi am dormit sub cerul liber, în fânul ţăranilor (care desigur, erau să ne cocoşeze a doua zi cu recunoştinţa! ). 

A fost vara care a însemnat sfârşitul iubirii aşa cum îmi fusese ea predată la şcoală, adică între bărbat şi femeie… şi începutul căutării curajului de a-mi asuma un alt „eu”. A fost vara care a însemnat, de fapt, începutul asumării privitului (timp de mai mulţi ani) al colegilor în defavoarea colegelor… 

Şi prin „privitului” de atunci înţeleg, cu mintea de acum, „salivatului„… dar prejudecăţile proprii de pe-atunci nu mi-au permis să percep corect sentimentul 😀 …

Selecţii din jurnal. Capitole publicate: | 00 | 01 | 02 | 03 | 04 | 05 | 06 | 07 | 08 | 09 | 10 | 11 | 12 | 13 |

Articolul precedentÎn loc de prefață…
Articolul următorCât e de ajuns pentru a ști?
Nu am avut niciodată pretenţia că am scris ceva de valoare inestimabilă, sau nici măcar ceva nou; am scris însă ceea ce am simţit, ce au însemnat alţii pentru mine. Sunt un om în adevăratul sens al cuvântului? Sunt oare un bun prieten? Nu ştiu, şi nu voi afla cu certitudine nicicând…

52 COMENTARII

  1. @Corneliu,

    bine, ok, nu toți au avut, bineînțeles, am zis-o într-un context care se poate interpreta. Dar eu știu mulți gay care au avut o prietenă (cel puțin). Unii dintre voi vor spune că ăia sunt bisexuali.

    De aia spuneam că eu nu consider că iubirea (adevărată) ține de sexe. Ar fi mult prea patetic și umilitor. A iubi cu adevărat pe cineva este mult mai mult decât simpla atracție față de un bărbat sau o femeie. După ce cunoști un om și ți se deschide, ai cu acel om niște chestii în comun, mici intimități, diverse experiențe… așa de puțin contează sexul acelei persoane…

    Iar sexul fizic vine de la sine dacă e cu o persoană la care ții. Cantonările astealalte cum că tre’ să fie așa sau altfel ca să fie bine… sunt doar rodul imaginației.

    De fapt, toate aceste etichete (heterosexual, homosexual, bisexual, etc) nici nu prea își au rostul dar cu care ne complacem fiecare (fiecare om, nu neapărat doar noi, gay-ii) poate din… comoditate.

  2. @yaron:
    Drumurile noastre s-au despărţit cumva, într-un fel…
    Nu am mai ţinut legătura deloc. Ne-am mai întâlnit doar de câteva ori după acea tabără…
    Nu ştie nici măcar ca a devenit subiectul jurnalului meu…
    Ca picanterie, însă, a devenit fata visurilor colegilor de liceu, după ce s-a zvonit ca îi plăcea să sărute fete (chestie auzita la vreun an după ce nu ne-am mai văzut).
    Cine ştie, poate între timp a devenit cititoare DarkQ 🙂

    @RobertG:
    …Da! El! Partenerul meu! El nu a avut nicio iubită…

    @Corneliu:
    You are not alone… 🙂

  3. Mie mi se pare normal… să iubești… nu să te întrebi ce e normal să iubești la început sau vreodată. E normal ceea ce a trăit fiecare, nu poți spune că e  normal sau nu să iubești o fată sau un băiat.

    RZV apropiații tăi au dreptate. Ar trebui să publici totul 🙂 Frumos ! (deși un pic prea boem pentru mintea mea șlefuită de timp până acum). Și mă bucur că te-ai decis să scrii.

  4. Imi pare rau sa-ti spun Robert ca iubirea (in interpretarea data in acest post) e foarte selectiva. Chiar daca ¨ti se deschide omul¨, nu il vei iubi in acelasi fel, daca nu ai orientarea sexuala necesara. Uite, de pilda, Mary nu o va ¨iubi¨ pe Nora mai mult decat ca pe o sora, indiferent ce se va intampla.
    Sau, mai stii?

    • Sau… mai știi?

      Poate că atunci e o chestie strict legată de mine. Nu generalizez. Poate în unele cazuri orientarea sexuală e bine definită ca și culoarea ochilor. Nu sunt studii suficiente, nu s-a demonstrat niciodată că ar fi așa, dar hai să presupunem că așa e, că lucrurile se aștern mai ușor.

      Dar, pentru mine, dintre cele două-trei persoane pe care le-am iubit (atât cât pot eu înțelege conceptul) până acum, una a fost o tipă. Păcat că era prea posesivă și m-am speriat că noi era de un an împreună si ea se gândea deja cum o să îi cheme pe copiii noștri. 🙂

  5. Categoric ai multe metafore aici… poate un pic prea multe (se citește greu).

    Și eu am avut o prietenă la început, mi se par fascinante femeile care au atitudine, dar cumva… parca sentimentele nu pot să treacă niciodată la un nivel superior cu ele.

    Presupun că femeile nu reușesc să mă facă să mă atașez sufletește de ele, să simt că viața mea le-ar putea aparține.

    Oricum, continuă să scrii, abia aștept să mai citesc.

  6. Hm… Există diferențe dintre hetero-romantism și hetero-sexualitate… homo-romantism și homo-sexualitate… bi-romantism și bi-sexualitate…

    Robert, probabil ești bi-romantic, dacă ai reușit să iubești persoane de ambele genuri. Dacă ești atras sexual de aceleași persoane, atunci ești și bisexual. Cred că ești un caz rar, pentru că majoritatea sunt hetero-romantici și bisexuali (nu știu cu siguranță, e o bănuială de-a mea).

    Puteți face permutările până descoperiți, conform experiențelor voastre de viață, cum sunteți. Eu știu sigur că sunt homosexual, dar cred că sunt biromantic (în trecut m-am îndrăgostit de câteva fete fără să mă simt atras sexual de ele).

    • Nici nu am stiut de aceste subcategorii. io zic ca sunt… om, si fac cum simt… nu prea caut sa-mi indes isentimentele intr-o eticheta. Cu atat mai mult cu cat io, de fel, simt cate ceva foarte rar.

  7. Acum ca ma pierdeam in ochii colegei de a 2-a, eram prins intre doua fete pe a 4-a de nu stiam pe care as alege-o sa-mi fie „gagica” (pana la urma niciuna) si faptul ca m-am pupat cu o fatuca in a 6-a, presupun ca nu se incadreaza la iubiri „de partea cealalalta”?! Asa ca nici eu nu pot spune ca am iubit o tipa mai mult decat ca pe o prietena. Iar prietene bune, slava domnului, am avut o droaie.
    Si eu cred ca suntem oameni si ca sentimentele nu cunosc granite de niciun fel. Daca preferintele sexuale sunt cat de cat bine intiparite in individ, emotiile si sentimentele apar si dispar sub diferite forme si culori. Exista acest taram in fiecare individ, pe cat de instabil, pe atat de frumos.
    Sexualitatea se detaseaza de afect, cel mai bine e cand merg in paralel, insa nu e musai.
    Q, are mare dreptate cu combinatiile enuntate mai sus.

  8. Eu pana la partenerul meu nu am umblat nici cu fete (chiar nu am avut tupeu, cand am simtit ca una se apropie de mine prea mult, am racit putin prietenia), nici cu baieti. Partenerul meu, pana sa ma intalneasca pe mine, a fost cu doua fete, si cu vreo doi baieti din care pe unul il chema la fel ca pe mine, si era din acelasi oras ca si mine. Lol.

  9. Privind în urmă, nu aş putea să spun dacă prin „consumarea” iubirii mele cu caş la gură anterior relatate mi-am urmat instinctul sexual sau am dat urmare impulsului a ceea ce criteriul de normalitate pe care îl percepeam atunci…
    Era o tipă mai băieţoasă? Da… Era însă şi feminină? Da…

    @RobertG
    Ce imi lipsea in relatia cu ea? Nu stiu… cred insa ca nu mi se parea normal sa privesc peste umarul ei la alti colegi, aratosi 🙂

    @FireMan:
    Si mie mi se pare normal sa iubesti. Indiferent de sex.
    Multam de incurajare 🙂

    @Martin:
    Stiu… E un pic alambicat stilul. Acum, nu imi mai place. Nu ma mai reprezinta (de altfel, am simtit nevoia sa ofer niste explicatii cu italice, in stilul/cu mintea de acum). Consider insa ca pentru a intelege etapele prin care am trecut de atunci pana acum, e necesar sa pastrez stilul folosit atunci, care traduce cel mai clar „ceata” care era in mintea mea la vremea respectiva. Sa nu uitam ca eram un pici caruia abia ii rasareau tuleiele 🙂

    @Queeditch
    🙂 Oare este necesar sa „etichetam”? Desi ai dreptate, exista o diferenta intre afinitatile sentimentale si cele sexuale…
    Call me old fashioned: prefer sa fac dragoste, nu sex… 🙂
    Strict literar vorbind insa, poate a fost o greseala din partea mea sa subliniez/clarific ca iubirea s-a „consumat” – deviaza atentia de la schimbarile prin care am trecut ca eu ca individ (si care sunt de fapt pretextul seriei de postari) la chestia „juicy”: „oh, tipul ala gay a facut prostioare cu o tipa? tine-ma soro, ca hiperventilez!” 🙂

    @NickH:
    Na, ca pana am ajuns sa raspund si la postul tau… mi-am manifestat deja aceleasi idei in raspunsul pentru Queeditch 🙂

    @Adi
    Hmm… vine acum partea mai dificila…
    Ziceam mai sus ca partenerul meu nu a consumat nicio iubire cu vreo fata… problematic a fost ca nici nu a prea consumat mare lucru cu vreun baiat… si mi-a revenit mie sarcina de a-l „invata” sa consume un act sexual. Nu, nu va speriati, a avut instincte excelente! 🙂 Dar totusi, fara sa vreau, m-am simtit un pic pervers din postura de profesor 🙂
    M-am mai simtit si un pic nesigur: eu imi satisfacusem deja nevoia de diversitate (nu ma refer doar la a „consuma” si baieti, si fete… ci inclusiv la a „consuma” *mai multi* baieti si *mai multe* fete… 😉
    (Pisi, daca citesti asta ma voi revansa diseara! :p )
    Pana la urma, trecutul nu conteaza… conteaza doar prezentul, conteaza doar ce ai devenit acum ca urmare a experientelor avute anterior, nu?

  10. Lol cam asa partenerul meu, avea o mica experienta cu baietii si va spun acum o chestie legata de primul sarut ,a fost singura chestie de care mi-a fost teama sa nu o dau in bara , si nu am scapat. Dupa vreo luna a inceput sa imi explice , sa ma invete cum trebuie sa sarut, la inceput imi spunea ca e bine, sa nu imi fac probleme ca m-am descurcat (ca sa nu ma simt jenat). Deci eu nu stiam sa-mi las buzele moi, sarutam ca dracu, vai ce imi vine sa rad cand mi-aduc aminte….

  11. 🙂 as avea si eu de comentat, daca nu m-as teme de repercursiuni… profunde diseara! :p

    cred ca problema nu este ca ai de invatat – oricine are de invatat, nu sunt doi parteneri la fel. problema mea era ca ma simteam un pic cam pervers in relatie… el era inocentul, eu eram perversul care il corupe… a fost meritul lui ca a stiut sa invete si sa ma faca sa trec peste senzatia asta de (…) 🙂

  12. @Rzv

    Tipa pe care am „iubit-o” (sau așa credeam la momentul respectiv) era foarte feminină, sensibilă, delicată. Și tot ea a fost cea care m-a convins că vreau altceva. Hmmm, Rzv, după cum povestești… ai fi fost my kind of guy… 🙂 Spune-i prietenului tău să nu se supere și să se considere norocos 🙂 Eu mi-am învățat prietena să facă sex oral, ea fiind de o pudoare ieșită din comun. Mă simțeam un pic pervers, mai cu seamă că îi exemplificam cu banane și sticle 🙂 și mai ales că știa și cealaltă atracție a mea. La un moment dat mi-a spus că îi pare rău că nu este și fată și băiat în același timp, pentru a-mi oferi totul. 🙂 Ăsta a fost de fapt și începutul sfârșitului cu ea, atunci când s-a considerat incompletă pentru mine. Și nu s-a lăsat până nu m-a convins și pe mine de acest lucru: că o fată, din punct de vedere strict sexual, mi se pare incompletă (pentru mine). Și mai precizez că primele experiențe ale mele au fost cu băieți, nu cu fete. Fetele au fost foarte puține. Și foarte efemere, în sensul că din 4-5 prietene câte am avut toată viața, una singură a rezistat mai mult de un an (2 jumate). În schimb lângă un băiat, m-am simțit întotdeauna mult mai liber, mai relaxat, mai potrivit în locul respectiv. 🙂 Cu o fată simțeam că sunt dator să o protejez, să o menajez, să îi satisfac toate dorințele, să am grijă de ea, etc. Și eu sunt genul de om care recunoaște că nu pot fi sigur pe mine și pe principiile mele chiar 100% din timpul vieții mele. Am și eu neoie de protecție, de înțelegere, de toleranță, de libertate, etc.

     

  13. Curios este că nu am ştiut niciodată CE îmi lipsea lângă o fată.
    Am început cu o fată (de fapt, femeie… avea 2x+ vârsta mea) care… m-a învăţat cu patos plăcerea sexului oral. 🙂

    Am stat să mă întreb: oare sunt mai liber lângă un băiat pentru că .. sunt mai liber, sau pentru că îmi construiesc iluzia că, dacă tot sparg barierele (mă declar din start anormal dpdv al societăţii) îmi asum şi curajul de a renunţa la barierele normelor sociale (şi mă refer aici inclusiv la stereotipii de genul „bărbatul ocroteşte femeia”), deci puteam renunţa la „datoria” de a proteja cand aveam nevoia să fiu eu protejat…

    Toţi avem incertitudini şi frustrări care ne pun în posturi vulnerabile. Toţi avem nevoie să ocrotim şi să fim ocrotiţi.

    Mi-am dat seama apoi la un moment dat că nu mă mai interesează. Cum spunea şi Robert la început, iubirea transcende sexul. Acum iubesc un bărbat. Ergo, acum sunt „poponar”.

    [paranteză]
    Pentru cei mai sensibili: folosesc frecvent termenul, urmare a unei idei pe care mi-am asumat-o dintr-un film: termenul ăsta mă răneşte pentru că îl las să mă rănească; cu cât îl folosesc mai des, cu atât îşi pierde conotaţia negativă. Altfel spus, dacă spunem lucrurilor pe nume, poate ne vom teme mai puţin de termeni/cuvinte. În fond, nu termenul în sine este „nasol”, ci doar ura/intoleranţa ascunsă în spatele lui, nu?
    [închid paranteza]

    Ce am fost înainte? Nu ştiu.
    Ce devin? Iarăşi nu ştiu…

    Ştiu însă că nu vreau să îmi irosesc prezentul catalogând trecutul sau inventariind posibilele evoluţii ulterioare. Am fost acolo; sunt acum şi aici.

    Am avut un trecut destul de zbuciumat (tumultos, bogat), şi afectiv şi sexual. O parte din trăiri le-am pus pe hârtie (dar cea mai mare parte – nu). Am învăţat câte ceva, m-am schimbat. Mă simt bine în pielea mea, îmi place viaţa mea aşa cum este acum – deci prin urmare cred ca devine oarecum sterilă întrebarea „de ce”. D-asta resping şi etichetele…

  14. Rzv, problema mea este, cred, acolo că m-am simțit mult prea bine iubind un băiat. M-am simțit mult mai împlinit. Sau poate așa am crezut. 🙂 Și din această cauză nu mi-e la îndemână acum să „schimb iar macazul” pentru că sunt aproape sigur că nu va fi ceva constructiv pentru mine. Dacă ar exista o fată care să accepte ceea ce sunt acum și să fie dispusă „să se riște” cu mine, aș fi foarte bucuros. Însă mi-e teamă că nu aș găsi acea fată prea curând, nici dacă aș căuta. Frustrări nu cred că mai am, pentru că mă simt destul de împăcat cu mine însumi, chiar dacă e posibil să rămân homosexual (în mod exclusiv) pentru tot restul vieții mele. Sunt împăcat pe deplin cu asta, pentru că mă simt fericit așa cum sunt. Corect, trecutul nu mai are nici o relevanță din moment ce știu ceea ce sunt acum, ceea ce vreau, ceea ce simt. Eu îmi pun și întrebarea „de ce” atunci când doresc să îmi efectuez „o operație” psihanalitică cu propriul bisturiu. Dar nu sunt marcat de rezultate, pentru că fac distincția între eu-l independent de gândire (afectivitatea, pasiunea, sentimentul) și eu-l analitic (critica, tendința de control, analiza).

    Și eu resping etichele, însă le abordez pe acest blog pentru a fi mai bine înțeles. Nu poți discuta de „fără etichete” decât exprimând prin limbaj „etichetant” această situație.

  15. Hm, macii din poză reprezintă uitarea, visarea… or jurnalul pare să facă invers, să țină evidența trecutului… deși cu metafore care să dea impresia de visare.

  16. Am inteles ca exista posibilitatea de a discuta in afara posturilor de pe acest blog. As dori daca se poate sa vorbesc cu rzv, desi banuiesc ca detaliile de contact sunt confidentiale. Va multumesc!

  17. @Queeditch
    Nu stiam ca macii reprezinta uitarea sau visarea.
    De altfel, poza mi-a placut ca asociere a imaginii cu vara.
    (Initial, am submitat postul fara nicio poza; altcineva a ales pozele pentru mine, primele posturi fiind moderate – dar mie unul mi-a placut!)
    Vazand postul tau insa m-am apucat sa ma documentez:
    Am gasit pe acest site o interpretare care, mie unul, imi place mult:
    Macul simbolizeaza, in primul rand, frumusetea si gingasia persoanei care primeste floarea. Este floarea dragostei pasionale, asociata cu ardoarea si nerabdarea. In cazul unei relatii aflate la inceput, primirea unei flori de mac poate insemna dorinta de „a avansa”.

    @bruno.
    exista sistemul de mesagerie privata pentru utilizatori inregistrati. ti-am lasat un mesaj.

    • @RZV, fo doua comentarii de-ale tale au intrat la SPAM, cred ca din cauza excesului de link-uri postate in ele. Scuze! Te-am pus pe safe list, sper ca va fi Ok pe viitor, oricum io mai arunc cate un ochi si pe SPAM.

  18. @RobertG
    Thx! Am experimentat cu link-uri şi am crezut că nu e permis.
    Modific/şterg acum (mesajul era deja postat), pe viitor voi fi mai atent!

  19. Nu m-am gândit că există pe undeva un trigger legat de concentraţia de „href-uri” din post 🙂
    Nu e bai, ca nu-mi astupă mie gura un filtru anti-spam 🙂

  20. Faine comentarii… Razvan provoaca utilizatorii la discutii intresante despre ce a fost…
    Pe la 13 – 14 ani, am avut o prietena, chiar am tinut la ea, dar au fost doar cateva zile… Dar chiar am placut-o si, din fericre, am ramas foarte buni prieteni si in ziua de azi!
    Apoi mi-a mai placut de cateva fete, dar atat, nu am fost cu nici una! Si, in liceu, surpriza…
    De prin a 9 a… ma apropiam mai mult de baieti, si in a 10 mi-a placut de un coleg… atunci a fost… inainte de vacanta de iarna, mi-a spus ca va pleca din tara de tot!
    Am plans pentru el… Din pacate, nu mai tinem legatura (care s-a si rupt atunci, de altfel)! Dar atunci mi-am dat seama cum sunt… La inceput a fost greu, dar cu timpul m-am acceptat pe mine insumi si mi-e bine asa! Desi inca sunt singur…

  21. @RobertG
    Nu am de zis decât… 😆

    @Queeditch
    Din cauza ăluia m-a crezut akismetu’ ăla criminal. El e de vină! :p
    Probabil că akismetu’ a protestat la prezenţa unei florilor unei diane sexoase pe un blog gay…

    @AndRey
    Ai fost fericit că ai rămas prieten… eu am fost destul de orgolios/egoist ca să fiu incapabil de asta.
    După cum spuneau şi alţii prin alte comentarii (scuze, da’ de la o vârstă am mintea scurtă, nu mai ştiu cine), ca să iubeşti pe alţii trebuie să înveţi mai întâi să te iubeşti pe tine…
    Bucură-te de singurătate, că şi ea este un dar!
    Dacă ai fi numai „într-o relaţie de lungă durată” te-ai plictisi; fără singurătate nu ştii să preţuieşti prezenţa altora în viaţa ta. Fără tristeţe, n-ai şti să preţuieşti fericirea! Fără boală, ai uita să te bucuri că eşti sănătos!

  22. De ce oare dupa ce traim dragostea si ajungem la un echilibru emotional cat de cat, incepem sa disecam sau sa-i facem autopsia?

  23. Ca sa nu fii pierdut timpul de pomana… Cred ca e o cugetare binevenita. La un moment dat,dupa ce trece efectul indragostirii trebuie sa mai si rumegam cele intamplate. Ne impacam cu noi insine, cu bunele si relele. E tot vorba de un echilibru emotional, ca tot spuneai.

  24. @ cristymaykei,
    Eu unul cred că, uneori, e bine să mai despici şi firul în patru. Şi aş numi filozofia asta „a învăţa din greşeli”. Altfel, riscăm ca motivele pentru care eşuează o relaţie şi care depind de noi să ajungă să devină o barieră în calea următoarelor (tentative de) relaţii.

    @ Ferudin,
    Nu doar pentru împăcarea cu tine însuţi, zic eu.
    Orice relaţie îşi pune amprenta asupra celor implicaţi. Cred cu tărie că e bine să faci un bilanţ, să vezi cine erai înainte de ea (relaţie) şi cine ai ajuns între timp. Şi să îţi pui întrebarea dacă a fost un pas înainte sau unul înapoi.

  25. RZV tu chiar crezi ca relatiile se aseamana intre ele? Sau sunt trase la indigo?
    Exact lucrul pentru care intrerupi o relatie poate fi lucrul care mentine relatia viitoare.
    Ca diseci/filozofezi dupa, nu inseamna intodeauna ca te pregatesti pentru urmatoarea relatie.
    In realitate nu filozofatul/disecatul pregateste mentalul pentru urmatoarea relatie ci renuntarea la mofturile nostre de cai verzi pe pereti.
    De regula dupa una, doua, trei, relatii esuate ne dam seama ca visam la feti frumosi, ca nu ne putem permite orice, ca mai trebuie sa contribuim si noi cu ceva.
    Relatia esuata este impropiu spus, este o mentalitate gresita dupa mine, fiindca o relatie tine exact atata cat vor cei doi impreuna s-o tina. Cand unul nu mai doreste sa continue, de ce trebuie sa fie celalat acuzat de esec?

  26. cristymaykei,
    Nu, relaţiile nu seamănă între ele, nu sunt trase la indigo.
    De acord cu tine în rest!

    Dar nu vad care este diferenţa între „renunţarea la mofturile noastre de cai verzi pe pereţi” (exprimarea ta) şi „învăţarea din greşelile proprii” (exprimarea mea).

    Nu am susţinut niciodată că o relaţie eşuează din vina celuilalt. Chestia pentru care pledam mai sus era disecatul lucid al motivelor reale de despărţire. Identificarea „cailor verzi” şi a bârnei din ochiul propriu. Sau, reluând exprimarea proprie de mai sus:
    Altfel, riscăm ca motivele pentru care eşuează o relaţie şi care depind de noi să ajungă să devină o barieră în calea următoarelor (tentative de) relaţii.

  27. Mai termenul esueaza ma agreseaza pe mine, in rest indiferent de vorbe mere si asa si asa.
    Cu esuatul asta nu sunt de acord, fiindca o relatie se termina, NU neaparat din greseli ci cand se termina iubirea, atractia.
    Cand iubesti treci peste 1000 de greseli pe secunda, chestie care nu se mai repeta cand se termina chimia iubirii.
    Asa ca nu vad acordarea de atata importanta motivelor minore si disecarea lor la nesfarsit crezand ca numai ele au valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here