Acasă Zi de zi Adoptia, pro sau contra?

Adoptia, pro sau contra?

296
19

Pornind de la articolul scris de Q sa inceput o discutie interesanta pe baza adoptiilor. Care este parerea voastra despre adoptii? Nu conteaza acum ca e vorba de adoptiile „normale” sau de catre cuplurile gay ci asa in general toate la un loc.

Din punctul vostru de vedere, cum ar trebui schimbata legislatia, ce lege doriti? Cine ar vrea sa adopte un copil?

Sunt cazuri nefericite, unde asistenta sociala desparte un copil de familia lui din anumite motive, pentru voi personal, cind ati lua un copil de linga familia lui?

Cunoasteti situatia copiilor din orfelinate, case de copii sau copii adoptati?

Un caz cunosc, aici pe Darkq, un autor crescut in orfelinat, mai sint alte cazuri, sau cineva crescut de parinti adoptivi sau alte persoane straine nu de proprii parinti? Poate povesteste cineva, situatia mai bine daca a trecut prin asa ceva.

Robert, poti muta comentariile de la articolul lui Q, te rog aici?

Articolul precedentFlorile incertitudinii
Articolul următorSingur sau în Relatie…
Salutari la toti! Ce ar fi de spus despre mine? sint o persoana cu capul in nori si picioarele pe pamint, destul de matur totusi copilaresc.sint un nativ "Gemeni" in horoscop,semn ce ma caracterizeaza foarte bine..Domiciliat permanent in Viena alte domicili:Cluj-Napoca si Timisoara. Ca hobby: Rallyurile (montane), motocicletele, Teatru, Opera si iesirile cu amicii.. Ahh era sa uit munca mea ce o ador enorm :-))

19 COMENTARII

  1. Robert,
    M-a pus pe ginduri putin modul tau de a gindi cu privire la adoptii si cumparatul unui copil, asa ca imi esti dator cu o cafea, am telefonat vreo 5 ore azi prin tara si am ajuns la urmatoarea concluzie:

    Copii maltratati sau violati sint aproape toti victimile propriilor parinti naturali sau apropiatii familiei. Sint si cazuri nefericite unde copii nu se potrivesc cu parintii adoptivi si se isca scandaluri, dar sint din fericire destul de rare, cam 2% din adoptiile totale.

    Mai dese sint cazurile de violenta care apar prin mariaje cu parteneri cu copii (de ex viitoarea sotie are deja 2 copii din fosta casatorie). Un exemplu celebru ar fi Cenusareasa :-))

    Spunea cineva de parintii adoptivi, nepregatiti sufleteste de a fi parinti, dar citi parinti naturali nu sint parinti adecvati sa gindit cineva?

    A fi mama e usor, cracesti picioarele si astepti, a fi MAMA, e foarte greu, nu oricine poate prelua rolul asta. In urma cu vreo 4 ani am citit o scrisoare, ceva de genu asta:

    Am 11 copii, daca imi da-ti 1500€ va dau spre adoptie 3 din ei, daca nu doriti voi, ii voi vinde italienilor. Am scris din memorie, cam asta era esenta scrisorii, deci, astia sint parinti?

    Merita sa fie parinti, de fapt? Vreau sa va dau un exemplu mai personal…

    Fiind crescut de bunici, cind faceam vreo tampenie, bunica ma injura ceva de genu: Sergiulica, tresi aciia, ti minc, bata-te norocu!

    Si cind ma prindea ma tzuka si gadalea pina eram tot rosu..

    Mama in schimb injura: Arda-te focu, luate-ar dracu, etc etc..

    Concluzia este? In meciul Bunica-Mama 10-0

  2. Da, familia mea a infiat un baietel – ma rog era baietel cand l-au adus acasa, avea un an si jumatate, acum e „barbat adevarat” (asa se prezinta el):)…

    Situatia copiilor din casele de copii este mai mult decat tragica. Imi amintesc ca atunci cand am fost sa-l luam pe Claudiu – acesta este numele lui – am iesit plangand din casa de copii, a fost traumatizant doar sa vad cum supravietuiesc acei copii. In salonul cu copii sub 3 ani era un televizor dat la maxim, copii plangeau, era o mizerie indescriptibila si cand am intrat au venit doua fetite la mine si mi-au zis suspinand „Doamna, nu vreti sa ne luati si pe noi acasa la tine!”… traumatizant …

    Doamnele platite din banii statului, adica din banii nostri, care ar fi trebuit sa se ingrijeasca de copii isi faceau unghiile, bineinteles ca nu auzeau ce zic copii pt ca era televizorul, asa cum am spus, la maxim, mi-au pus copilul in brate, in timp ce mama mea se ocupa de nu stiu ce acte, si mi-au spus „Bine ca am mai scapat de unul!”.

    Adevarata aventura a inceput dupa ce am ajuns cu copilul acasa pentru ca nu suporta apa, acolo facand baie probabil din „an in pasti”, cand l-am pus la masa a inceput sa ia mancarea cu mana si s-o bage in gura de parca venise sfarsitul lumii, fiind la un pas sa se inece (ne-a trebuit aproape un an sa-l facem sa inteleaga ca poate sa manance tot ce vrea, incet, ca toate sunt ale lui si nimeni nu i le va lua).

    Bineinteles ne-a trebuit foarte mult timp sa-l invatam sa manance fructe – era clar ca pana atunci nu avusese parte de ele – si carne! Desi avea un an si jumatate nu vorbea deloc – nu avusese cine sa se ocupe si de acest aspect, unghiile erau mai importante – dar incet, incet si cu vizite la logoped a reusit sa desprinda si arta oratoriei – dupa ce a desprins-o nu-i mai tacea gura, dar asta era de bine!

    Greu, cu foarte multa rabdare si cu aportul tuturor membrilor din familie am reusit sa-l formam si sa facem din el ceea ce este astazi, adica un copil mormal de 9 anisori, foarte inteligent, un barbat adevarat cum zice el. Am ramas impresionata cand, acum cateva zile, el i-a zis lui mami: „Iti multumesc ca m-ai ajutat sa cresc, ca ai vrut sa devii mami meu, ca mi-ai daruit o familie si ca ma ma iubesti asa de mult!”.. poti sa mai spui ceva.. nu.. ramai fara niciun cuvant! Acum parintii mei vor sa mai adopte inca un copil (o fetita sau un baietel) si sincer ii sustin si ii sfatuiesc pe toti cei care vor si au posibilitatea de a adopta macar un copil sau o faca!

  3. Iti multumesc @anka că ai impărtășit cu noi experienta.
    Este tragic ce se intampla intradevar.
    Fiecare dintre noi poate face ceva numai să vrem. Sunt fundati care iau copii din grija statului si ii cres ei pe banii lor.

    Este o astfel de fundatie la Lipova, Arad este o domană din Germania care are mai multe case și are angajati platiti sa aibe grija de copii.

    Fac o treaba grozava și nu primesc nimic de la stat. Toti bani vin din sponsorizari din Germania.

    Fac o treaba mai bună ca statul.
    Putem si noi sa facem o diferentă numai să vrem.

    Iar cine poate adopta un copil si mai bine.

    Intradevar este si un risc că nu sti ce persoanlitate are fiecare copil, firea un o schimbă nimeni si o mostenesc de la părinti.

    Sunt cazuri si cazuri, nu pot sa generalizez.

    Eu sunt pro adoptie, dar nu stiu dacă voi ajunge să trăiesc să vad dacă personale gay o sa poată să adopte.

    Ar fi frumos oricum!

    Alexander

  4. Da Sergiu, vanzarea copiiilor catre straini era o moda prin ’80 din cate stiu. Mama nu si-a dorit prima sarcina (pe frate-miu), era tanara si speriata, inca la liceu si cu rezultate foarte bune, si in familie avea o matusa care lucra pe salvare, o taranca basita si parvenita (la propriu) care tot o batea la cap cu „vai draga, faci familia de ras, cu ala ai facut copilul? Hai ca stiu eu niste doctori, prin ei te pun in legatura cu o familie de americani care vor sa cumere copilul, il dai si stii macar ca o sa traiasca in America, nu se poate sa cresti copil de la varsta asta”, si astfel de imbarligaturi.

    Pana la urma a dus sarcina, nu a luat legatura cu nimeni spre a instraina copilul desi nu era la sentimente chiar mamoase. Pana cand a vazut mogaldeata in mainile ei, au trecut-o toate sentimentele de mama si mai s-o ia la bataie pe matusi-sa care ii spunea prostii.

    Ps: matusa respectiva si-a facut o casa de toata frumusetea, dupa ce a stat intr-un apartament cu 2 camere, modest. Cum? Pai a avut grija sa isi „contracteze” doi batrani ramasi singuri pe lume, acestia trecandu-si apartamentele pe numele ei, ea le-a vandut, a luat batranii in casa cu ea, i-a lasat intr-o camera, le-a facut mancare, cumparat tratament (din pensiile lor!) si mai ii si boscorodea cand iesea din camera lor. (Mereu mi s-a parut ciudat ca batranii respectivi nu au trait mai mult de 3 ani… in casa matusii „de pe salvare”, din sistemul sanitar). Chestii ca astea se intampla in fiecare zi…

    Despre adoptie… am mai discutat intr-un post (ce-i drept, despre adoptia de catre un cuplu gay).

  5. Anka
    Multumesc pentru comentariu, exact asa ceva speram sa citesc.
    AlexanderUk
    Sint multe asociatii, care nu iau bani de la stat, foarte multa lume incearca sa ajute copii.
    Nu trebuie sa fie intodeauna adoptie, se poate ajuta cite un copil asa ca “nanas“ sau “nun“ cum se mai zice

  6. Cred ca in primul rand pentru adoptie trebuie sa fii suficient de matur si de responsabil. Trebuie sa vrezi sa adopti pentru ca vrei sa lasi ceva in urma, pentru ca vrei sa faci binele lumesc cel mai de pret (sa ai grija de un pui de om).

    Cand ai propriul copil, sentimentul patern vine in mod oarecum natural. Ti se rastoarna prioritatile in viata si incepi sa te trezesti singur si fara alarma la ora 5:00 ca sa ii faci lui de mancare sau sa stai toata seara sa il supraveghezi la lectii… pur si simplu viata nu mai este asa de mult „despre tine”, ci mai degraba este „despre copil”.

    Atunci cand este vorba de adoptie, este imperativ ca parintii (sau parintele) sa cunoasca si sa isi asume aceasta responsabilitate. In cazul Ancai, de exemplu, parintii ei au avut deja un copil si atunci dispun de experienta necesara pentru a adopta.

    In al doilea rand, este foarte greu sa faci aceste lucruri de unul singur. Pe de o parte, atunci cand ai un copil, mi se pare normal sa lasi naibii umblatul dupa barbati/femei si sa te ingrijesti full time de el. De aceea eu sprijin legea conform careia doar cuplurile ar trebui sa poata sa adopte. Ai nevoie de stabilitatea oferita de cuplu ca sa poti duce la indeplinire un angajament asa de serios.

    Eu sunt pro adoptie, dar doar in cazurile in care acesti copii sunt abuzati sau abandonati. Nu mi-am definitivat inca parerea despre adoptiile de catre cupluri gay, desi personal, mi-as dori foarte mult ca peste vreo 10 ani sa imi dedic viata unui copil. Altfel ar insemna ca am muncit o viata intreaga fara sa am grija de nimeni. Sentimentele paterne le am foarte dezvoltate, oricum… cand s-a nascut fiica fratelui meu, mi-a fost foarte drag sa am grija de ea si mereu ma gandesc la viitorul ei. Am invatat-o Germana, sa joace tenis, sa calculeze, sa foloseasca Linux… n-a fost simplu, dar putine lucruri am facut mai cu drag.

    Grea problema ai pus in discutie :).

  7. Martin,
    Eu as propune niste teste psihologice pentru viitori parinti adoptivi, ceva ca starea techica la masini.
    Robert avea dreptate nu mi-as imagina pe cineva ca Naomi, sau ca mine pe postul de parinte.
    Pur si simplu sint oameni, inapti de a fi parinte, dar din fericire, noi sintem cazuri rare, majoritatea sint apti sau invata sa fie parinti buni.

  8. Eu cred că dacă într-adevăr vrei un copil și ai posibilitatea de a-l crește merită. Nu contează foarte mult vârsta. Cred că singura condiție pentru a adopta un copil este sa ai o inimă și intenția să fie una sinceră.

    Nu este o materie adoptatul, crescutul copilului. Este mai mult un schimb de experiențe de-a lungul timpului între părinte-copil copil-părinte din care si părintele și copilul învață constant experimentând.

    Copiii nu se cresc a la carte, după un manual sau ghid de crescut copii, părerea mea.

  9. Fireman,
    ca om, ca fiinta nu ne comparam sub nici o forma (eu cu Naomi) sintem ca apa si focul.
    Ca parinte stiu sigur ca nu as fi bun.
    Ador copii, iubesc copii mai mult ca orice (imediat va zice careva ca is pedofil) insa nu m-am imaginat niciodata si nu ma vad pe pistura de parinte.
    Nu cred ca sint apt sa fiu tata, poate la vreo broasca testoasa, nicidecum la un copilas.
    Trag toti copii amicilor la mine ca magnetul, ma joc cu ei, imi place sa imi petrec timpul cu ei, dar nu am eu sentimentele alea, nici nu stiu cum sa iti explic.

  10. In legarura cu adoptiile de catre cuplurile gay: Romania nu e pregatita pentru asa ceva, cu siguranta, nu din alt motiv decat ca respectivii copii ar avea de suferit din cauza mentalitatii unora. Mai intai sa fie legalizate casatoriile intre persoane de acelasi sex, apoi…

  11. Salut tuturor,

    Articolul asta mi-a adus aminte de cateva dezbateri pe care le-am avut pe tema „Adoptia de catre persoanele de acelasi sex… pro sau contra si casatoriile – proces de legalizare..pro sau contra”

    Nu stiu cum se face dar mereu am picat la pro :)), eram cam 4 in fiecare echipa si trebuia sa aducem argumente si argumente pentru a ne sustine tema in face colegilor si a profesorilor.

    Sincer, e bine ca un copil sa fie ingrijit,iubit si alintat … sa simta ca cineva il ocroteste si ca e in siguranta…cum am mai spus intr-un alt comentariu, sunt orfan si stiu perfect cum stau lucrurile.
    Dar, punanad lucrurile in balanta nu cred ca e destul de ok sa adoptam NOI, cei in problema. cum a spus si Non_Lose … Romania nu e pregatita, incearca sa-ti imaginezi cum s-ar simtii copilul acela la scoala, in viata, cand fel si fel de comentarii se vor napustii asupra lui …
    Sincer as ajuta intr-un fel acesti copii, dar de adoptat…cu siguranta nu!
    Opinia mea.

  12. Eu sunt de parere ca atunci cand adopti un copil, nu faci nimic altceva decat sa salvezi un suflet pierdut.
    Dar uneori atunci cand copii cresc … doresc sa afle cine au fost parintii care i-au abandonat iar asta uneori nu face decat sa produca tensiuni si tristete …
    Chiar daca … mai bine il adopti si ii oferi o viata, decat sa ajunga pe strazi mai tarziu.

  13. Mă copii, trebuie să fii făcut pentru asta, în primul rând… mi s-ar părea o greșeală enormă să adopt un copil (și daca as avea voie).

    După cum știți am o pisică de anul trecut. Așa. Io cu jumătatea abia ne descurcăm cu mofturile la asta mică, darămite și un prunc???

    Avem discuții de genu „du-i nisipu!”, „Du-i-l tu”, „io i-am luat de mancare”, „vezi ca sare”, „ii apatica, o fi bolnava??” „trebe vaccinata”, „intra in calduri”, „”vrea in brate”, „nu putem merge nush unde ca n-are cin sa aiba grija de matza”… etc.

    Și ganditi-va ca-i numa o pisica.

  14. Robert,
    Si io am recunoscut ca nu sint bun de parinte, dar poate sintem noi cazuri speciale.
    Alti isi doresc copii din toata puterea,probabil au alte sentimente sau dorinte.
    Eu am primit catelul ala in decembrie, l-am botezat tavi, da ai zic manusa si sint ca un tata divortat, il vad numai in weekend.

  15. buna ,am si eu o dilema imi doresc foarte mult copii dar din pacate pe cale biologica nu este posibil,ne gindim cu sotul sa adoptam un copil si stiu ca este o procedura dificila si dureaza mult …dar se merita pt.ca fara copii viata nu are sens are cineva experienta de acest gen???

  16. Viata nu are sens fara copii?

    Ok, copilul este rezultat-ul dintre imperecherea unui barbat cu o femeie.

    Barbatii care iubesc barbati nu trebuie sa aiba, prin logica.. um.. logicii astfel de sentimente!

    Fara vreo ofensa, este opinia mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here