Acasă Zi de zi A răsărit o stea…

A răsărit o stea…

282
14

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

Nu ştiu ce m-a apucat. Nu mă leagă nimic de oamenii ăştia. Doar că dădeam din când în când câte un click pe blogul lor. Şi citeam cum se iubesc. Simplu. Fără complicaţii. Fără filozofii. Fără flori şi artificii. Îi pot spune iubire? Am voie? Nu ştiu dacă se iubeau, dar dacă ceea ce îi lega pe cei doi, şi sunt convins că îi va lega în cotinuare, dacă asta e iubirea… aş vrea să o simt şi eu. 

Pe unul îl chema Teo (cunoscut pe bloguri ca şi Teo Hlife). Pe celălalt îl cheamă Zoli. De curând, Teo îşi pierduse tatăl. La scurt timp s-a pierdut şi el. Într-un accident de maşină. Dacă aş fi văzut ştirea asta la TV poate că aş fi schimbat programul fără să îmi pese. Dar aşa… Mă gândesc ce de căcat e soarta. Şi cât de neînsemnate rămân toate lucrurile acum în mintea mea pe lângă iubirea celor doi… Pentru ce ne  chinuim? Pentru ce alergăm??? Dreptate?? Pe dracu… Dacă există un dumnezeu raţional, sigur îşi cam bate pula de noi…

Heeeeiiii, oameni buni!!! Hai să ne oprim din alergat!!! Să ne oprim şi să murim cu ei. Măcar puţin. Hai să nu ne pese măcar puţin decât de ei! La ce buni banii? La ce bună frumuseţea? Mândria? 

Şi mă pun în locul copilului rămas singur, cu jumătatea inimii lui tăiată brusc… şi… nu am cuvinte. 

Zoli, mergi afară desculţ, aşează-te pe iarbă şi inspiră adânc! Simte-l, e lângă tine mereu. Şi nu fi trist, iubirea voastră s-a împlinit.

Teo, vărs o lacrimă în numele tău… şi.. te rog… iubeşte-l pe ăl mic în continuare… La fel de simplu şi frumos.  Rămâi pe lângă el şi ai grijă să nu se rătăcească.

Articolul precedentGet in top now, please!
Articolul următorGod, is it me or is it just the girls ???
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

14 COMENTARII

  1. Am vazut si eu. Trist.

    Da, spunea cineva: In viata (de proiecte era vorba de fapt) poti sa faci ce vrei — o vreme, cel putin. Dar intr-o buna zi vine cineva cu o foarfeca: Ce-ati facut pina acum? Si HARȘTI.

  2. Am ramas socat cand am citit pe blogul lor ca a murit Teo. Nu pot sa cred ca totul s-a terminat atat de tragic. Baietii astia doi se iubeau enorm.. Sper ca Zoli sa treaca cu bine peste durerea asta ingrozitoare :(( Suntem toti alaturi de el

  3. crede-ma…nu esti singurul afectat de moartea lor…m-a lovit si pe mine in adancul sufletului…
    cu atat mai mult cu cat doi oameni care se iubesc nu ar trebui sa fie despartiti de nimic…si cu atat mai mult cu cat a-ti gasi un partener de viata e de multe ori extrem de greu

  4. Am si eu o nedumerire……. Am acasa o capra pe care o iubesc enorm de mult, o ador… Pentru ca o iubesc atat de mult ma pot casatorii cu ia?

  5. ~Mihai-ela(?)
    Tu, da, pisi, poti… E chiar indicat. Daca nu-ti ajunge un corn (cu lapte)… Capra are doua coarne (si lapte), fie ele si incovoiate…
    Hai paste fericit (impreuna cu capra, bineinteles), Pisi !!

    • Scuze, acum am vazut ca tu ai scris despre Teo Hlife si nu Robert. Iarta-ma, dar cand am scris comment-ul eram ravasit. Asa sunt si acum. Inca nu imi vine sa cred ca amandoi au plecat in alta lume. Este ora 3.00 si nu pot dormi. Nu ma gandesc decat la ei. La Zoli si la sacrificiul suprem. Nu am cu cine vorbi, nu stiu cati mi-ar intelege durerea, mai ales ca nu i-am cunoscut, dar povrestea lor e din alta lume.

      Plang si ma doare sufletul!

  6. De cate ori ati avut inima franta? De cate ori ati fost parasit de persoana pe care o iubeati? Probabil nu le mai stiti numarul… eu l’am uitat. La fel i’am uitat si pe ei, marile iubiri de o data. Jumatati de inimi cusute pe rand de jumatatea inimii voastre… jumatati care s’au smuls pe rand, lasand cicatrici dureroase. Toate s’au vindecat.

    Dar cum se vindeca o inima intregita? Ce faci cand realizezi ca jumatatea fizica a inimii tale dispare? Ramai intr’o carcasa sigilata, cautand in zadar ceva ce pana atunci a fost parte din tine. Ramane bezna, frigul, cosmarul…

    Si in locul iubirii, ramane intrebarea… De ce eu?

    De ce am plans cand am citit blogul lor? De ce am plans cand am citit postul tau? De ce plang acum, cand scriu asta? Pentru ca simt.
    Simt in mine tragedia lor… o simt atat de puternic incat ma ingrozeste gandul de a trai o tragedie proprie!

    Dumnezeu? Nu l’am simtit niciodata. Doar pe voi va simt. L’am simtit pe Zoli. Suferinta lui mi’a atins gandul. L’am simtit pe Tibi. Aripile lui mi’au lovit ochii. Am simtit iubirea celor doi in inima mea,..

    Oare mai exista om care poate sa ramana rece la o asemenea poveste, in ciuda perceptiei sale asupra normalitatii? Daca da, ala nu poate fi numit om.

    Din pacate viata trebuie traita cu bune si cu rele. Sunt sigura ca Teo a plecat fericit, si ca a trait putin, dar din plin. Pentru Zoli, viata abia acum incepe. Sper din suflet ca va incerca sa treaca peste si ca va avea puterea de a retrai cu altcineva frumosul vis trait alaturi de iubitul sau.

  7. Robert, sunt socat! Iti scriu pentru ca nu stiu cui sa spun, nu stiu cum sa urlu mai tare… Tocmai am citit pe blogul lui Teo Hlife ca Zoli nu mai e… S-a sinucis! Pur si simplu nu pot realiza ca s-a intamplat asta. Innebunesc. Nu i-am cunoscut niciodata, cum prea putin te stiu si pe tine, dar i-am iubit din prima clipa in care am citit primele postari ale lui Teo. Mi-e groaza cand ma gandesc ca toti oamenii speciali si frumosi ne parasesc…

    Nu mai scriu nimic, ca incep sa aberez deja. Imi pare rau! Dar nu imi revin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here