În România, transsexualismul este încă un fenomen privit cu reticenţă. O, şi va continua să fie destul timp de acum încolo, atâta timp cât vor exista şi scame. Majoritatea nici măcar nu au noțiunea, sau alții o au foarte slab creionată şi de obicei se fac asocieri jignitoare cu anumite bipede al căror nume nu îndrăznesc să-l divulg, să nu care cumva să jignesc (Da, Naomi?!).
Eu, cel puţin, pot spune că am avut noroc. Dar şi norocul e relativ, îmi doream de exemplu să am 1.70 în loc de 1.79, sau să am părul brunet, să nu trebuiască să-l vopsesc. Cu toate astea, pot spune că am niște părinți de milioane. E foarte important să ai pe cineva din familie care te susține, indiferent că vorbim despre mamă, tată sau bunici. În mod cert, taţii sunt mult mai rezervați când vine vorba de asta, ştiţi voi cum stau lucrurile cu orgoliul masculin. Cum spuneam, ai mei m-au susținut cât de cât, şi am putut să încep tratamentul de la o vârstă fragedă, astfel încât să mi se contureze ok trăsăturile şi să nu mă “trădeze” ceva în mod special.
Dacă e să vorbim despre schimbările propriu-zise pe care le observăm la corp, sunt numeroase, şi survin după destul de mult timp, nu apar nicidecum peste noapte. De exemplu, totul începe cu modificări ale pielii, pielea îți devine mai luminoasă, netedă şi mai lipsită de impurități. După, talie, sâni, şolduri, şi picioare, iar dacă ești destul de norocos şi începi de la pubertate, ţi se schimbă vocea şi practic structura osoasă, da capo al fine.
Pe lângă schimbările fizice, ar mai fi şi schimbările de ordin emoțional, tot ce se întâmplă în interiorul tău pe perioada tratamentului. Biologic fiind bărbat, acționezi cu antiandrogeni pentru a scădea nivelul testosteronului, ceea ce are un impact direct asupra stării de spirit. Intervin depresii şi conflicte interioare, dar reușești să le depășești dacă ai destulă voinţă, şi dacă reușești să localizezi factorul anxios care practic le cauzează. Cel puţin, a mers în cazul meu.
Pe lângă faptul că ești pus în faţa faptului împlinit, când ori e albă ori e neagră (mă refer la prieteni… poate că asta e cea mai sigură cale de a afla dacă ai, cu adevărat, un prieten lângă tine), va trebui să înfrunți atât căcatul ăsta de birocrație în care preferăm să ne înfundam, noi, românii, cât şi rude care sunt mai încuiate şi chiar dacă te dezbraci şi te desenezi cu carioca, nu-teleg. Ca să nu mai menționez că dreptul la educație ţi-e de-a dreptul “cauterizat”.
[nggallery id=8]
În concluzie, a fi transsexuală nu e o opțiune. Nu e un moft, nu e o idee cu care te trezești dimineaţa. Nu e un vis, nu e o influenţă, nu e un trend. E pur şi simplu ceva ce vine din interiorul tău, şi din moment ce nu poți opera un creier, singura opțiune e să intervii asupra corpului.
Nu e nevoie să îți spui povestea aici. Adică respectele mele dacă consideri că asta vrei. Trebuie să înveți să nu îți așterni viața în fața unor oameni pe care nu îi cunoști. Nu mă refer neaparat la faptul că ai hotărât să vorbesti despre faptul că ești transsexuală. Ci așa în general. Crede-mă pe cuvânt.
Lăsând asta la o parte, te admir să știi. Cu siguramță nu e ușor însă nici nu poți trăi într-un prizonierat o viață întreagă. Recunosc, nu știu foarte multe despre transsexualitate așa că am să mă opresc aici ca să nu înșir cuvinte pe degeaba.
Scurt, la obiect și deosebit de sensibil. Admir puterea de a te dezbrăca aici, în fața noastră. Chiar m-a emoționat fila ta jurnal și dacă devin incoerent, îmi cer scuze.
Am avut și eu idei crețe privind transsexualismul, nu prea am înțeles de unde această dorință de a schimba ce ți-a dat natura, dar acum, cu tine, pot să spun că am înțeles în sfârșit, că dacă ființa îți dictează asta, n-ai de ce să te chinui și să i te opui.
Nu știu dacă ai să reușești să schimbi viziunea unei societăți. Probabil că nu, dar dacă ai reușit s-o schimbi pe cea a unei singure persoane, ai ieșit învingătoare. Și ești învingătoare, căci pe a mea ai schimbat-o complet.
Ori asta se datorează actului de curaj pe care l-ai făcut scriind despre transformarea ta aici. Într-adevăr, cum spune și Robert, “Nu e nevoie să îți spui povestea aici”, dar dacă cineva ca tine n-ar fi ieșit nud în față, așa cum ai facut-o tu, eu încă aș fi avut idei cel puțin prea crețe.
Ai admirația și respectul meu!
Mulțumesc mult! 🙂
Ok, o întrebare idioată… când folosim termenul transsexual și când folosim transsexuală?
Da, asa cum spunea si god, termenii se refera atat la transsexualii female-to-male (barbati transsexuali) cat si la male-to-female, cele mai frecvente (femei transsexule).
Sunt aici pentru alte intrebari! 🙂
transsexual= female to male
transsexuala= male to female
Ok. Io acum întreb ca idiotu… ce se întâmplă cu cei care ajung 20+, 25+ si nu fac niciun tratament hormonal? Este o opțiune să își implanteze o transsexuală silicoane și să nu facă cineva operația de schimbare de sex?
Cei care au ajuns la vârsta respectivă şi nu au făcut niciun tratament sunt cam ghinionişti, pentru că la bărbaţi maturitatea se termină undeva pe la 21-22, iar dacă ai norocul să vii dintr-o familie cu bărbaţi masculini, până la 22 de ani ai 1.90 şi 45 la picior. Ori transformarea se face pe perioada adolescenţei/pubertăţii, şi orice tratament făcut după perioada respectivă are o eficientă mult mai scăzută, ceea ce atrage spre sine schimbări fizice mai puţin evidente.
Dacă vrea să-şi implanteze silicoane fără să se opereze, e o opţiune, fie datorită orgasmului (care e serios diminuat după operaţie), fie din alte motive. Da` tot din breasla noastră face parte (shemale) :D.
Problema transsexualității nu e una simplă, pentru ca implică identitatea persoanei. Transsexualitatea e clasificată ca o tulburare a identității sexuale (mai precis, a genului). Identitatea e, în general, o chestiune foarte sensibilă pentru că reprezintă o serie de coordonate (nume, sex, data nașterii, părinți, adresă, etc.) care ne sunt atribuite, începând de la naștere, cu scopul de a ne ancora într-o rețea socială.
Identitatea este deci un mijloc de control al individului. Fără o anume fizionomie, fără un nume, un sex și o vârstă am putea fi orcine și am putea face orice fără a avea vreo responsabilitate. Sigur că fiecare om este cu mult mai mult decât se poate deduce dintr-o simplă poză și-un nume, trecute alăturat într-un act oficial. Și totuși, nu ne este permis sa fim altceva decât părem a fi. Nu degeaba fotografierea sau înregistrarea cuiva au fost multă vreme percepute ca un atac subtil la adresa persoanei, aproape ca pe-o intenție de a-i fura acesteia sufletul. Omul percepe instinctiv că reducerea sa la niște date tehnice este un abuz la adresa identității sale, însă cu toții consimțim la acest abuz pentru că altă cale de a trăi împreună nu cunoaștem. Identitatea este singurul lucru care ne leagă. Mai precis, societatea întreagă e bazată pe această uriașă complicitate colectivă la furt. Lăsăm să fim furați de partea noastră nevăzută dar simțită, pentru a putea fura și noi, mai departe, pe semenii noștri în același mod.
Daca orientarea sexuală (homo~ sau heterosexuală) a cuiva e o chestiune mai ușor de tranșat, în sensul că avem de-a face cu identitatea sexuală a altcuiva, când vine vorba de identitatea sexuală proprie (mai corect, identitate de gen) treburile se complică pentru că suntem nevoiți să operăm cu termeni precum “bărbat” și “femeie” care sunt numai în aparență preciși. Noi învățăm încă de mici ce anume însemnă să fii băiat sau fată, și prin urmare atunci cand spunem că ne simțim mai degrabă băieți sau mai degrabă fete noi nu ne raportăm de fapt la vreun sentiment interior, ci la niște convingeri cât se poate de raționale care ne-au fost inoculate fără voia noastră, încă de mici.
Identitatea este o problemă filozofică foarte serioasă. Când spun “filozofică”, nu înseamnă că e o problemă abstractă sau absconsă ci, dimpotrivă, că este o problemă cât se poate de reală dar extrem de greu de abordat și de înțeles, chiar pentru adulții cei mai școliți. Până la urmă, cine poate da răspunsul la întrebarea „Ce este omul?” Îi este dificil și unui adult să spună cine este, să se definească pe sine în alți termeni decât cei foarte concreți, ai datelor precise referitoare la timpul și spațiul vieții sale. Pentru că, întotdeauna când încercăm să spunem cine (sau ce) suntem de fapt, ceea ce facem este în realitate să ne delimităm de tot ceea ce nu suntem. Tot ce spunem e, până la urmă, o formă de acoperire a ceea ce nu putem spune despre noi (fie din necunoștință, fie dintr-un sentiment de vinovăție cu privire la ceea ce cunoaștem deja).
Sentimentul identității este totuși altceva decât dezvoltarea personalității, care începe încă din copilăria timpurie. Personalitatea este doar o trăsătură a identității cuiva. Odată cu creșterea și dezvoltarea copilul se descoperă pe sine, însă asta nu înseamnă decât abecedarul autocunoașterii, la fel după cum descoperirea cu interes a organelor genitale proprii nu înseamnă pentru copil nimic sexual, fiind doar o formă de luare la cunoștință asupra unui tabu social.
Așadar, a-i cere unui copil să se identifice din punct de vedere sexual ca băiat sau fată este, din punctul meu de vedere, total nepotrivit. Este ca și cum un adult s-ar recomanda drept o altă persoană, despre care nu are cunoștință, sau cu care ar vrea să semene. Din moment ce copilul habar n-are ce înseamnă a fi bărbat sau femeie, a-l învăța că este una sau alta, respectiv a-i cere să aleagă și să se recomande în consecință, nu duce la altceva decât la o fixație foarte timpurie (și dăunătoare) asupra organelor sexuale externe. Despre acestea, din păcate și adulții cred că sunt un fel de “sediu central” al sexualității noastre, când de fapt jocul atracției sexuale nu este decât în ultimă instanță genital, el începând în realitate mai profund și mai devreme – la nivel mental, sentimental și, eventual, metafizic.
Prin urmare, este deosebit de periculos să ne închipuim (și să concluzionăm) că un copil se simte ca aparținând de fapt sexului opus sexului său biologic. (De fapt, un diagnostic corect de tulburare a identității de gen/sexuale nici nu poate fi pus până la vârsta adultă, tocmai din pricina dinamicii foarte marcate a proceselor de înțelegere și autocunoaștere din perioada pre~ și postpubertară.) O gamă largă de false percepții pot afecta modul în care copilul și adultul tânăr se percepe pe sine ca ființă sexuală – începând de la felul în care îi este prezentat rolul bărbatului și al femeii, internalizarea unor sterotipii despre viața sexuală (preluate de la familie sau anturaj), eventualul refuz de acceptare a unei tendințe homosexuale (și credința că a aparține sexului opus ar rezolva conflictul interior), sau simpla idee greșită (însușită în mod autodidact – în cel mai rău caz, de pe internet) despre ce înseamnă a fi transsexual. Nu în ultimul rând, simpla existență a posibilităților tehnice oferite de chirurgia modernă e de natură a influența în mod decisiv pe cineva atras de ideea că o simplă schimbare la nivel corporal ar pune, oarecum miraculos, toate lucrurile în ordine.
Trebuie ținut cont de faptul că orice corp are, dincolo de ceea ce cunoaștem (sau putem cunoaște) despre el, niște legități interne care îl conduc și la care răspunde. Corpul are adesea darul de a se răzbuna crunt pe cei care nu-l ascultă cu atenție și nu-l iau în seamă (mai ales din rațiuni mentale, izvorâte din convingeri adânc înrădăcinate, fără legătură cu nevoile sale reale). E greu de presupus că biologia face greșeli. Sau, dacă biologia face totuși greșeli, nu omul este cel chemat să le corecteze.
😎
Frumos spus, în mare parte ai absolută dreptate. Îţi respect convingerile.
Ai fost informat/a corect, tocmai de aceea te invit să ne contactezi în situaţia în care ai propuneri sau idei pentru un alt articol legat de tema asta, sau orice altă temă care are legătură cu LGBT.
O zi cât mai plăcută!
🙂 nu ştiam că sunteţi mai mulţi/multe, după cum nu-mi imaginam că genul meu e atât de puţin transparent. dar mai bine aşa.
şi eu mulţumim pentru încurajare 😉
😎
Ok, Grid spre deosebire de Persona non grata nu pot sa spun ca iti respect convingerile. Cel mult ti le pot intelege,accepta si atit. Am sa incerc sa fiu concisa si explicita, convinsa fiind ca oamenii “cititi” cum sinteti si dvs. nu pot fi convinsi niciodata. Sa ma prezint pe scurt: nascuta barbat acum 31 de ani, premianta pe toata durata studiilor, 3 ani olimpica la fizica la etapa nationala, 2 ani la chimie, 2 facultati tehnice (una absolvita, alta pina in anul 3), lucrez intr-o ramura a mecatronicii cu apicatii in auto. Asta pe scurt ca sa ne intelegem ca am citit si studiat multe si uite cum cred eu ca sta treaba:
1. sint o femeie transexuala
2. sint asa de cind ma stiu. De la 5-6 ani ma imbracam cu hainele surorilor mele si am socializat foarte bine cu fetele, mai bine decit cu baietii.
3. Parintii si societatea a facut totul sa omoare in mine acea latura “neconforma”: “baietii nu poarta cercei, baietii nu poarta ciorapi lungi (le spuneam hamleti 🙂 ), baietii nu croseteaza… samd.. samd
4. http://en.wikipedia.org/wiki/David_Reimer sper ca stapiniti limba engleza la fel de bine ca cea romana
5. nu exista un consens la nivelul comunitatii stiintifice asupra modului cum omul isi genereaza perceptia apartenentei la un gen sau altul.
6. “Sau, dacă biologia face totuși greșeli, nu omul este cel chemat să le corecteze.” DAR CINE ?
Ar trebui sa astept o alta viata sau ce ?
Si biologia face greseli multe : http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_genetic_disorders
Asa ca eu ma vad in aceasta lume ca o persoana cu handicap.Un handicap cu care TREBUIE sa traiesc mai departe si sa nu va ginditi ca nu au fost nopti multe cind mi-am intrebat creatorul DE CE EU?
Am invatat insa sa joc rolul de barbat foarte bine asa ca ma descurc.Asta nu inseamna ca nu as vrea sa pot face altceva cu viata mea ,sa ies din rolul acesta si sa-mi traiesc viata libera de aceasta povara.
Acum nu mai putin de 60 de ani,niste oameni “cititi” eutanasiau oamenii cu handicap,slavind perfectiunea unui model uman aparte.Astazi,alte civilizatii au invatat sa accepte ca atita timp cit aduc un plus de valoare societatii cu mintea si bratele mele,cerceii mei “balanganitori” sint doar ai mei si atit si nu sint obligata sa raspund la intrebarea ” de ce?”.
7. Alte lecturi obligatorii http://en.wikipedia.org/wiki/Two-spirit
controversata teorie a Annei: http://www.annelawrence.com/becoming_what_we_love.pdf
O carte despre femei 🙂 http://www.amazon.com/Second-Sex-Simone-Beauvoir/dp/0679724516
Cel putin interesanta http://www.amazon.com/Vested-Interests-Cross-dressing-Cultural-Anxiety/dp/0415919517
Mai putem vorbi.Poate la un congres TGSUPPORT. Seara buna.
Laura
foarte fain articolul. Felicitari, mai scapam si noi asa de sindromu’ Naomi si de conceptia ca toate travestitele (pentru care travestiul e o arta 🙂 ) sunt transsexuale.
ok…acest subiect al transexualitatii este intr-adevar ceva care ar putea pune pe cineva pe ganduri intr-un mod deosebit de serios.In ceea ce ma priveste, cel putin, inca de la varsta de 14 ani mi-am dat seama, incetul cu incetul, ca de fapt eu nu ”apartin”genului biologic care ma reprezinta…e o chestie tare ciudata, care ma macina zilnic, punandu-mi mereu intrebarea de ce trebuie sa fie asa si de ce nu poate fi altfel?De ce lucrurile sa se complice pana la extrem cand as putea duce o viata oarecum normala incadrata in tiparul”gay”si atat, fara alte chestiuni legate de intelegerea adevaratei identitati sexuale si incercarea obsesiva de a ameliora ceva, finalmente in zadar!
Bun, mi se pare, daca pot zice asa, normal….cu un tata absent(ai mei fiind divortati)si cu o mama extrem de feminina si grijulie care obisnuia inca de cand eram mic sa imi dea manutele cu crema(sa nu oarecumva sa le afecteze vantul)sau sa imi i-a apararea in fata baietilor mai mari chiar si atunci cand nu era cazul sau pur si simplu faptul ca mereu am avut de rezolvat indeletniciri feminine(curatenie, calcat, mancare si restul corvoadei) m-a condus incetul cu incetul spre ceea ce am ajuns acum sa fiu(si asta la varsta de 18 ani).
Aceasta atitudine pe care am capatat-o ar fi pur si simplu imposibila pt mine de stopat, cel putin nu acum cand toate imi par ca au ajuns la un punct culminant…faptul ca am trasaturi efeminate si, deasemenea, deosebit de vizibile a facut ca fetele sa ma considere”the best friend ever”iar baietii, unii, sa ma urasca pt ceea ce sunt si pt felul meu de a fi si de a ma desfasura zilnic, altii sa imi spuna”fetita”iar altii sa pur si s implu sa imi puna mana pe fund iar apoi sa remarce uimiti ca de fapt pielea mea nu este atat de ferma precum in cazul unei fete….
E ceva intr-adevar confuz si desi, inteleg ceea ce sunt(sau macar ceea ce as vrea sa fiu)totusi macinarea mea interioara si consumul psihic de energie ma fac sa simt uneori ca toate imi scapa de sub control si sa ajung sa nu mai stiu ce sa fac.
Si ca sa fie colac peste pupaza a mai aparut si un baiat in viata mea de vreo 6 luni care…..ma face sa ma rasucesc si noaptea in vis.E genul de”macho”, la prima aparenta 101% heterosexual DAR…mereu trebuie sa existe un DAR(si cred ca nu doar in cazul meu), uneori se simte bine sa ma atinga, sa ma protejeze, sa ma bruscheze, si toate astea pentru ca asa se simte el bine.
Fetele ii plac, asta denota din relatiile lui sexuale deosebit de infloritoare si numarul excesiv de iubite per minut dar mai ales din comportamentul care il adopta…Odata, beat fiind, .m-a excitat atata de tare incat am ajuns sa ii fac sex oral iar apoi sa regret enorm ceea ce s-a intamplat, dar chestia este ca asta era sa(aproape)se intample atunci cand era treaz, fara vreo perturbare ceea ce m-a pus pe ganduri…Bun, daca are atatea pizde(scz limbajul)ce naiba vrea de la mine? O relatie? Nicidecum…O aventura? la fel nu….O distractie?N ici el nu stie….E suficient ca m-a facut pe mine sa ma indragostesc nebuneste de el si sa ajung sa ma gandesc 25 din 24 ce ar trebui sa fac sa aflu de fapt ce vrea de la mine si cum sa pot ajunge implinit alaturi de el(in ciuda heterosexualitatii lui pronuntate)….Am uitat sa precizez, nici macar bisexual nu e, deoarece ceea ce se intampla se intampla doar cu mine si cred ca ar reactiona urat daca ar stii ca a aflat cineva ceva din ceea ce se intampla intre noi.
Incep cu una si termin cu alta, asa sunt eu, stiu de minune sa induc oamenii in eroare chiar si atunci cand nu ar trebui:lol:
Deci si in concluzie, imi poate spune careva si mie 2 cuvinte despre tot ce am tapat mai sus?
Multumesc!:|
Apreciez că ai citit tot ce am scris mai sus şi ai şi lăsat un comment aşa consistent, tocmai de aceea încerc să “te ajut”, atât cât pot. Post-ul se referă strict la tranziţia male-to-female, deci o să mă axez pe prima parte a commentului tău (nu sunt vreun The Love Guru varianta feminină şi de asta nu-mi permit să fac vreo remarcă vis-a-vis de tine şi băiatul repectiv).
Nu ştiu în ce măsură transsexualitatea (sau orice altă problemă de identificare cu genul tău) survine în urma unei singure influenţe în viaţa cuiva (în cazul tău influenţa mamei, cea feminină), dar dacă eşti convins că ceva nu e la locul lui, să ştii că un psiholog poate ajuta mai mult decât îţi închipui. Ţi-ar putea răspunde la nişte întrebări şi poate te alegi şi cu nişte sfaturi care te vor face să vezi situaţia cu alţi ochi.
Cert e că sunt N bărbaţi care spală, calcă, gătesc, ba chiar mai şi cos, şi care sunt perfect heterosexuali. Nu cred ca asta să fi fost neapărat o cauză, ci mai degrabă a fost ceva care ţi-a întărit convingerile cum că aparţii sexului opus.
Dacă mai ai şi alte nelămuriri… here I am.
…Inainte de a incepe orice alta tema de discutie,tin sa iti multumesc tie,persona non grata,pt ca ai avut binevointa sa-mi raspunzi si mai ales pt ca ai adus putina lumina acolo unde candva era intuneric;-)
In primul rand vreau sa iti spun ca faza cu psihologul am incercat-o….si dupa 12 sedinte de asa-zisa”terapie”sti ce a iesit?O bezna totala in mintea mea si o nelamurire si mai mare decat inainte.Doamna,cu 2 facultati si experienta in domeniu,m-a ascultat,m-a reprogramat pana a scos din buzunarul meu mai bine de 500 de lei ca la sfarsit sa imi spuna ca ar trebui sa fac lucruri ce tin de domeniul”masculin”,ca ar fi bine sa las deoparte tot ce nu tine de domeniul meu si sa imi impun in fiecare dimineata ca eu sunt barbat,nu femeie,si sa ma comport ca atare.Ce zici?Adica,pt numele lui dumnezeu,ceea ce mi se intampla mie nu e un moft,nu e o idee,nu e ceva de pus in practica,nu e nici macar ceva ce visez noaptea si vreau sa realizez dimineata….e ceea ce sunt,ceea ce ma reprezinta,e vocea mea interioara.
In al doilea rand,in momentul in care i-am spus(sau cel putin am incercat)sa ii spun mamei problema mea mi-a spus uimita:”E varsta!asa am fost si eu….sunt vise de-alea voastre.Mie sa nu-mi faci prostii!”iar raspunsul meu a fost(inconjurat de lacrimi,desigur,):”Dar mama,tu nu m-ai vazut atatia ani?Ai fost tu atat de indiferenta oare?Sa fim seriosi acum,ce alti baieti au o intreaga colectie de papusi si se plang mereu ca ii doare sub burta?”….de atunci,am decazut total in ochii ei,ma evita si ma trateaza sarcastic.Am incercat de cateva ori sa redeschid subiectul si mi-a spus clar ca sub acoperisul ei nimeni nu se crede altceva decat e.Si mai ales,m-a rugat insistent sa nu spun nimanui pt ca atunci va discuta altfel cu mine….Cu asa mult”ajutor”din partea lumii efectiv nu stiu ce sa fac,cine doamne ar fi capabil sa ma ajute si pe mine?
In concluzie,ceea ce vreau sa spun este ca:din ceea ce am citit pe internet,operatiile de schimbare de sex sunt enorm de costisitoare,si inaintea lor trebuie facut un tratament cu hormoni si consiliere psihologica care pot dura ani de zile.Deocamdata,fara ajutorul ei financiar sunt pierdut,mai am inca un an de liceu,nu pot sa imi gasesc nici macar un loc de munca deocamdata….ea nu accepta asa ceva,asta e clar,si daca chiar as avea posibilitatea sa incep acest tratament m-ar alunga de acasa,simplu.Problema e ca eu cresc,si cresc,si cresc pe zi ce trece….ironia sortii,fac parte si dintr-o speta familiar excesiv masculina si am ajuns deja sa am 1,85 si 41 la picior asa ca pana la 21 de ani,totul va fi in zadar.O viata data cu piciorul,nu crezi?:|
Laura~
Departe de mine gândul de a emite judecăți morale. Nu am făcut recomandări de conduită ci, cel mult, am speculat asupra ceea ce stă la baza comportamentului uman. După cum spuneam, există o diferență între a fi bărbat sau femeie și a te simți (sau declara) ca fiind de un gen anume. Sigur că, într-o oarecare măsură, ceea ce am spus eu pare dureros de similar punctului de vedere religios tradițional (și, până la urmă fundamentalist), care susține că nu putem fi altfel decât așa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Oricât ar părea de nedrept sau retrograd, nu putem totuși ignora postulatele religioase pentru că, dacă am face-o, am deveni noi înșine niște absolutiști ai unor principii similare – anume, am îmbrățișa litera în dauna a ceea ea exprimă. De aceea cred că e util să înțelegem miezul acestor dictate de tip moral-religios, pentru a ne putea feri de aplicarea lor mecanică. Cei ce se opun religiei (asociată automat unui Dumnezeu de conjunctură) în numele omului și drepturilor acestuia nu devin deloc mai puțin (sau anti-)religioși ci, dimpotrivă, instituie o nouă religie idolatră în care idolul numit Dumnezeu e pur și simplu înlocuit cu idolul-om.
Am încercat să arăt în comentariul anterior că adoptarea unui anumit comportament poate veni în contradicție cu legitățile interne ale propriului corp, mai ales atunci când nu înțelegem rațiunile pentru care gândim anumite lucruri despre noi înșine. Aceasta nu are de-a face cu educația, ba chiar aș risca să spun că educația împiedică în mare măsură cunoașterea de sine. În general oamenii simpli, fără prea multă școală, sunt și cei mai lipsiți de dileme existențiale. Evident că nici asta nu e neapărat o calitate, dat fiind că dacă un om nu simte că ar avea vreo problemă, vor exista întotdeauna destui în jurul său care să-i arunce în față “probleme” de care el nu fusese vreodată conștient, dar pe care cu siguranță că și le-ar fi asumat dacă ar fi avut mai multă carte. Acesta e și avantajul oferit de educație – că ne poate ajuta să ieșim întregi din capcanele pregătite de alții pentru noi. Pentru că nu e suficient să fii pur sau să nu fi adeptul capcanelor; trebuie să știi că mizeria există și că, oricât de pur ai fi, nu te poți feri nici de capcane, nici de mizerii.
Dacă afirm suveranitatea corpului fizic, nu o fac de pe o poziție normativă și nu o spun cu un caracter ultimativ. Sigur că, uneori, există lucruri care nu mai pot fi reparate altfel decât protezând cumva ceea ce a fost distrus. Însă aș vrea ca cel puțin să nu declarăm un membru mort doar pentru că nu mai mișcă și să-l amputăm așa, la nervi, pentru a-l înlocui imediat cu o proteză. (Nota bene, “membrul” e aici o metaforă – no pun intended!) De multe ori sunt lucruri de recuperat pe care, din nerăbdare, de plictiseală sau de prea multă intoxicare cu false informații, ne grăbim să le aruncăm la gunoi fără a ști prea bine dacă avem sau nu ce pune în loc. Mai ales că, în inteligența sa, corpul e mai bine adaptat pentru a face față unor lipsuri sau deficiențe (fie și “greșeli ale naturii”) care-i sunt proprii decât se poate adapta la ceva străin, cum ar fi o corecție externă sau un implant. Trebuie ținut seama de faptul că, în principiu, gândirea (mintea) poate suplini în principiu la fel de bine și existența unui anume handicap (prin acceptare și, eventual, compensare) și corecția adusă handicapului respectiv, însă e mult mai dispusă să accepte corecțiile externe în măsura în care nivelul mental are o slăbiciune notabilă pentru aparențe și pentru tot ce e obiectiv, palpabil și imediat.
În rest, nu mi se pare că spui lucruri diferite de ceea ce am susținut eu. Cel puțin povestea lui David Reimer mi se pare tipică pentru obiecțiile pe care și eu le-am avut în comentariul de mai sus. Scrierile feministe (de genul celor semnate de Simone de Beauvoir, dar și al unora mai recente, gen Judith Butler) sunt, cred, depășite, pentru că a vorbi în ziua de azi de bărbați vs. femei e deja aproape un nonsens în situația în care omul modern e unisexual, bărbații adoptând în mare parte atribute tradițional feminine, iar femeile alegând din ce în ce mai mult roluri și poziții clasic masculine. Din dorința de a depăși efectele segregării pe sexe, sexele au dispărut și n-a rămas în urma lor decât o nelămurită pulsiune sexuală, manifestată ca dorință de a fi cu cineva numai pentru a nu fi singur.
Probabil că un articol despre ce înseamnă a fi bărbat și ce înseamnă a fi femeie se cere scris cât de curând. Să sperăm că, dacă va fi totuși scris, nu va fi un simplu manual de utilizare.
😎
Grid ~
Gasesc rar oameni suficienti de inteligenti incit sa isi poata argumenta coerent ideile. Mi-a facut o deosebita placere sa citesc comentariul tau. Poate viata ne va intersecta vreodata cararile. As fi incintata. Foarte incintata. Daca ai vreun blog, ceva asemanator lasa-mi de veste. Seara buna si Respect. Laura
Laura~
Oricand, cu bucurie. Blogul meu amortit se poate accesa cu un click. Pe grid.
😎