Acasă Vacante Pe drum…

Pe drum…

145
1

Nu știu ce aş (mai) putea să scriu. Până la urmă nici nu știu măcar de ce aș face-o? Nu am vreo datorie însă ori de câte ori scriu câte ceva, mă gândesc să îmi aştern gândurile pe care le am acum, în acest moment, pentru că o dată, cândva, s-ar putea să vreau să recitesc ce părere aveam despre diverse trăiri de-a lungul timpului.

Am evadat, am fugit. Poate că sunt un laş sau poate din contră, un luptător mic, mic, mic… aşa ca un bob de piper sau poate chiar mai mic decât atât.

Adormisem destul de greu din cauza unei dureri de cap, însă după o plimbare prin noapte mi-a trecut. Adică, aşa am bănuit eu. M-am uitat apoi la TV la o porcărie despre trenurile alea de mare viteză de prin Asia, nici nu stiu exact unde se petrecea acțiunea. Am încercat să pornesc aparatul de aer condiționat da’ n-ai văzut. Tot sărea înapoi la 29 de grade, no matter what. Mi s-a spus că pot să apas pe orice buton, în afara celui încercuit cu roșu, care nuş ce alarmă declanşa. Era vreo 3 noaptea… nu am riscat să vad ce face butonul interzis. Am deschis în final una dintre ferestre și mi-am imaginat senzația unui greiere din iarba de afară şi-apoi cred că am adormit, că nu îmi mai amintesc nimic.

M-am trezit cu soarele în fereastră. Se certa cu perdeaua. M-am făcut splendid la baie şi am coborât cele câteva scări din casa din povești (cam aşa şi e, departe de lume, aproape de pădure şi multe poteci). În urma mea, două toante, care chicoteau şi şuşotau. Fetele astea…

OK, trebuie să menționez, că eu de fiecare dată când ajung undeva, într-un loc unde nu am mai fost sunt foarte excitat mental. Mă trezesc deodată cu găinile, explorez tot ce am în cameră: apa, numărul de perne, existența unei perniţe (adorm mult mai ușor dacă am una în dotare), spre ce parte a locului am vedere de la fereastră şi nu în ultimul rând… minibarul.

Am rămas tâmpit. Fețele de masă albastre, brodate cu motive florale, barul de un verde închis și niște fotografii alb-nebru (ca să nu fiu ipocrit aș putea menționa și barmanul dar unele lucruri nu se împart, pur și simplu) creau o imagine care-mi era pe plac. Am ochit o masă mică, dintr-un colț al încăperii și m-am așezat astfel încât să pot observa tot ce mișcă. Am băut o jumătate de ceașcă de cafea și abia apoi m-am pus să și manânc.

M-am retras mai apoi în cameră de unde scriu aceste rânduri, dar mă grăbesc să închei, pentru că nu e timp.

Brb.

Azi, la un moment dat am adormit. Înainte de asta am butonat telecomanda aparatului pentru aer condiționat până ce am rezolvat-o și p-aia și of course că am juisat puțin când am realizat cât mi-s de „bun”. Am adormit efectiv așa ca în desene animate, mi s-au inchis ochii literalmente, micșorându-se câmpul vizual puțin câte puțin. Cred că am dormit vreo două ceasuri, dar m-am odihnit regește.

Acum am coborât să mănânc ceva. Este în spatele pensiunii un fel de grădină, care are trei sau patru locșoare îngrădite cu un fel de minicupole, fiecare având în mijloc o masă și scaune. De jur-împrejur atârnă mușcate. Noah, într-una din asta vroiam să iau masa așa că m-am dus la restaurantul anexat pensiunii să văz dacă se poate. Bineînteles că se poate, adică banuiesc, că orice se putea (asta e una din caracteristicile care lipsește turismului românsc: Nu, nu se poate!… ). Mi-am comandat o cremă de ciuperci cu bucățele de carne de vită, piept de curcan umplut, o salată de-a casei și un pahar de vin alb.

Ciorbița a fost godly, tocmai am terminat-o. Curcanul a fost și el foarte bun, dar vinul rece are un parfum extraordinar. Nu știu de care e, am rugat-o pe tipa care m-a servit să îmi pună unul bun, căci mă las pe mâna ei și că sunt sigur că are niște gusturi deosebite (ea, vroind oricum să se bage în seamă cu mine, bănuiesc că mi-a adus ceva bun).

Mă simt atât de bine în locuri ca acesta, atât de neperturbat de urlete, de zâmbete de căcat și ghiolbănism… în fine… chiar nu fac parte din cei care spun că, România nu merită să fie scrisă cu literă mare, dar indiferent din orice punct de vedere aș pune problema sunt anumite chestii, care fac să fie o diferență majoră legată de modul în care te simți tratat ca și turist în alte țări comparativ cu România.

Articolul precedentDespre însingurare (în lumea gay)
Articolul următorPeut-être je suis malade
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here