Acasă Vacante Excursie pe valea Prahovei

Excursie pe valea Prahovei

315
2

Am fost doua zile intr-o (mini)excursie care initial s-a preconizat a fi la Bran. Ne-am grupat o parte din ‘astia mai „activi” de pe blog si teoretic trebuia sa mergem cu totii in Bucuresti, sa ramanem o noapte la Anca si Mim si ulterior a doua zi o parte din noi sa mearga cu masina fetelor iar restul cu trenul.

Adevarul este ca niciodata nu mi-a placut sa depind de cineva si cu atat mai mult sa ma aventurez fara „neste” elemente de siguranta intr-un loc nemaivazut, un loc in care nu eram 100% convins ca se poate ajunge cu mijloace de transport in comun.

Asa ca m-am hotarat sa inchiriez o masina care sa faciliteze deplasarea la Bran, sa am la dispozitie o „caruta” cu care sa pot ajunge unde si cand vreau.

Am pornit joi noaptea, am mers pe ruta Arad, Deva, Sebes, Sibiu, Fagaras, Bran. Am gasit ceva mai greu pensiunea la care trebuia sa ajungem deoarece descrierea data era cam asa: „Dupa castelul Bran, prima strada asfaltata la stanga, treci de doua biserici, dai de un pod, apoi stanga, a nush’ cata casa…”. Eram si foarte obosit, aveam si ceva draci caci nu era zapada si erau cam multe carute, cai si neste rromi… numai chef de „quest-uri” n-aveam. In fine, am dat de femeie, am adormit (eu, andrei si Ica) ca niste paznici care au pazit sa nu dispara luna de pe cer.

Locul unde am stat

Vineri dupa ce ne-am trezit, am cautat un magazin sa ne luam ceva de haleala caci nu era nimic in apropiere si nu suport sa stiu ca frigiderul este gol sau ca nu am tigari destule, cafea si altele. Am gasit relativ repede „Complexul Wolf” (nush de ce se numea asa… ca nu era nimic legat de lupi… erau numa’ doua vaci care faceau reclama la Milka) si ne-am luat cele trebuincioase. Complexul Wolf era la cca. 10 km distanta de locul unde eram cazati.

Evident, am luat si cateva beri si ceva tarie. Nici nu vreau sa ma gandesc ce stari splendide as fi putut avea daca ar fi trebuit sa colind kilometrii intregi ca sa pot lua niste kestii esentiale. Evident, puteam lua si din Timisoara insa habar nu aveam ca vom sta asa departe de vreun magazin… bine… era un „bufet satesc” ceva mai aproape dar banuiesc ca in afara de „saniuta” si „V33” si niste chestii expirate n-aveau.

Eu cu Ica, ne-am apucat de degustat cate o bere, apoi inca una… apoi am trecut pe Jack D.

Andrei se trezise intre timp, si tragea de zor la laptop situatia de pe ziua precedenta.

Puiu’

Apoi au venit si scumpii nostrii prieteni de la Bucuresti, am mai fost la luam ceva de „beut” ca’ io cu Ica terminasem deja sticla de Jack… am jucat mima… tin minte o faza superba… eu la un momentdat trebuia sa mimez un cuvant tare ciudat, cred ca era „flamboaiant” sau „imperturbabil” si mimam, dadeam din maini si picioare… insa… am realizat ca am uitat ce trebuia sa mimez… si m-am dat batut. 🙂

Ica - Pasarica

Am stabilit ca mergem a doua zi la calarit (cai)  si la schi…

Am adormit extrem de repede (d’aia caci eram obosit, nu din cauza „beuturii” ingerate 😛 ) si dimineata pe la 06:30 m-am trezit. L-am trezit si pe Andrei si pe Ica, am coborat in curte, am deschis usor masina, am bagat un CD si am pus sa rasune peste dealuri si munti o melodie care stiam ca ii place Icai:

[youtube]JXCHVBZEDg8[/youtube]

In nici trei secunde draperiile au disparut si am zarit un zambet superb. Sunetele cristaline strabateau gerul de afara, rasuna ecoul si era o chestie ciudata dar oarecum … flamboaianta.

Am luat micul dejun, cautam cu disperare niste Omeran insa fara succes (aveam o hiperaciditate din cauza „oboselii”), si am tot stat pana pe la 09:00 sa se trezeasca lumea insa Andrei dorea sa vada castelul Peles asa ca de teama de a hiberna toata ziua, am ales sa plecam doar noi trei. Oricum, de calarit nu prea aveam chef, cel putin nu cai.

Doamne ce bine ca aveam masina!!

Am vizitat intai castelul Bran care este dragutz. Ce mi-a placut cel mai mult a fost „scara secretelor” –  o scara sapata in piatra, neluminata, loc numa’ bun de dat cu capu’.

Castelul Bran

Cam asa arata curtea interioara a castelului Bran:

Castelul Bran, vedere interioara

Apoi am plecat catre Poiana Brasov, de acolo am mers la Predeal, apoi Sinaia. Am urcat pana la cota 1000, apoi cu telefericul pana la cota 1400.

Sinaia

Apoi am plecat catre castelul Peles si Pelisor. A trebuit sa mergem o bucata de drum pe jos deoarece era inchisa circulatia. Am ajuns intr-un final si am ramas mut de frumusetea castelului Peles. Castelul Peles are 160 camere (stilul predominant fiind cel renascentist germanic care se imbina armonios cu alte stiluri precum cel renascentist italian, gotic, baroc german, austriac, turcesc si francez rococo) si un turn central de 66m inaltime.

In prezent Castelul Peles adaposteste un valoros muzeu cu ample colectii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobila, tapiserii, statuete, obiecte de ceramica, elemente de vesela din aur, argint si portelan, vitralii etc.

Castelul Peles este pazit de gardieni. Pe unul din ei i-am si pozat. 🙂

Castelul Peles

In apropierea Castelului Peles se afla Castelul Pelisor in stil vienez, destinat initial printului Ferdinand I, azi muzeu.

Apoi am poposit la restaurantul unui hotel unde am ras ca niste idioti. La ciorbe, prima pe lista era…:

Ciorba de Pasarica

M-am interesat: ce anume contine ciorba de pasarica? Vrabiute, pitigoi… sau… si-a inmuiat cineva pasarica in apa fierbinte (cu par cu tot), clocotita si se facu’ o infuzie de pasarica…

Apoi daca pasarica isi lua zborul din farfurie…. oare are aripi?

Vine duduia si-o intreb:

– Am dori si noi doua ciorbe de pasare si una de pui!

la care ea:

– Aaaa… de pasarica?

Io:

– Da, doua de pasarici…

Ciorba de pasarica era de pui insa ceva mai acra decat aceea de pasare. Pasarica a fost tare frageda, cruda. Mmmm… se topea in gura. Nu m-ar fi mirat sa fie si tocanita de… ciocaneala sau fofo la gratar, ce… pasarica mea.

Apoi, dupa ce ne-am delectat cu pasarici, am plecat inapoi in Bran.

Spre seara am decis (m-am si minuat ca am cazut de comun acord cu totii) sa mergem in Brasov, la renumitul „La Feri”. Am plecat cu cele doua masini, un taximetrist ne-a condus la adresa: O curte interioara, caini pe strada. Am intrat si am ramas masca deoarece tavanul era la 10 centinetrii desupra mea (in conditiile in care io am cam 183 cm).

Intrarea a fost 15 lei, dar din cei 15 lei puteai consuma ceva. Oricum, niste amici ne-au informat sa este musai sa ne aducem niste bautura cu noi ca nu prea este la bar. Asa ca ne-am luat o alta sticla de tarie, sa avem. Ni se dadura neste pahare de unica folosinta, in fine…

A fost si un show al „divelor”, am zarit-o si pe Dana de Kronstadt (aia cu aspiratiile ei inalte).

Personal mi-a placut, a fost o atmosfera destul de prietenoasa, a fost chef de chef, era sa ma insor de cateva ori dar eu fiind un inocent si un incepator 🙂 nu am putut accepta propunerile mai mult sau mai putin decente. N-am vazut fitze, nasuri curbate in sus, ochelari de soare si nici paznici care sa vie sa vada cat pishu faci… ceea ce e foarte bine.

Eu cu Andrei si cu Ica am ramas pana pe la patru dimineata si am jucat poker pe pedepse. Ica era cam obosit insa oboseala a fost invinsa de placerea placerii (e frumos cand sacrifici pentru placerea altora). Eu fiind un jucator prost de poker am pierdut mai tot timpul si am fost pedepsit. 🙂 Nu, chiar nu stiu poker. 😛

Am ajuns acasa, ne-am pus la somn si ne-am trezit dupa vreo 12 ore de somn. In acest timp scumpii si dragii nostrii prieteni (care este scumpi si dragi), au plecat. Noi, cei trei de la miazazi, am hotarat sa mergem prin Targoviste sa ne vizitam mamele, tatii, socrii, s.a.m.d. Apoi am venit pe Pitesti, caransebes catre Timisoara. Pe drum, undeva in Craiova am hranit si cativa catei. Tare frumosi mai erau…

Am ajuns in timisoara luni dimineata, am facut un dus si am adormit instantaneu.

Astfel o alta incursiune in altceva decat rutina zilnica a luat sfarsit. Sunt 100% convins ca vor mai fi si altele, mult mai frumoase si mai bine organizate insa si aceasta mi-a placut pentru ceea ce am invatat, am vazut si am simtit (dar si pentru ceea ce nu am simtit). M-am simtit minunat sa privesc munti, castele, poteci si brazi, drumuri, oameni si cerul senin. Mi-am dat seama mai mult ca oricand, cat de important este ca oamenii care se vor o echipa (de orice fel) sa aiba cateva caracteristici in comun.

In fiecare zi este o noua zi.

Articolul precedentA 2a dintr-un sir infinit
Articolul următorAlta viziune
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here