Acasă Vacante Alta viziune

Alta viziune

127
13

Joi m-am trezit brusc, ca niciodată… Un vis ciudat… intuneric, linii melodice din Madame Butterfly cu tot cu hara kiri si acorduri ciudate din Corul Vanatorilor. Or fi innebunit Puccini şi von Weber sau doar madamele si vanatorii de s-au amestecat asa?

Planul de excursie fusese schiţat de vreo săptămână, dar refuzasem să mă gândesc insistent la el de frica de a nu se strica din cine stie ce motive oropsite de soartă. Până să facem bagajele şi să plecăm spre Bucureşti încă nu stiam exact componenţa grupului pentru că madame Ligia, draga noastră (acum mai puţin dragă, sic sic), ne-a ţinut în sah pană în ultimele zile, ca mai apoi să ne facă pozna şi să ne lase, pe şleau, cu curu’-n baltă. Sau mai bine zis mocirlă, că pe acolo pe la Bran mai mult mocirlă găseai. Probabil sărăcuţa a crezut în mod sigur nu se va odihni, aşa cum ar fi vrut, ci mai tare s-ar fi obosit cu şi pe sticlele de vin, wisky, bere, etc etc cu noi… Ai avut dreptate, dragă ! Ioc odihnă, ioc leneveală.

Aşa că am plecat, aşa cum hotărâsem de la inceput, spre Bucureşti, cu gând să rămânem „la capitala” ca să importăm ceva fiţe de prin cluburi cu gagicile (Mim şi Anca). „Fatăăăăă, voi sigur sunteţi fete, fatăăăă? că am uitat să mă asigur”. Drumul parcă a fost un fel de „noaptea cinefililor”. Văzut fete – în sfârşit, strâns tare tare în braţe, glume, pupici, desigur – pe obrăjior, ieşit niţel prin Frankye, unde un fel de pitic… mai mare însă… dansa în oglindă ca şi cel din Twin Peaks (sau cum draq se scrie) şi atât. Dacă ştiam ce liniştit e la capitală joia, mai stăteam cu fetele la un wisky şi nu le lăsam să se „hodinească”. Norocul lor…

A doua zi … Plazza, văzut câteva păpuşi de calitate, plăcut, reţinut, niţel shopping, ca să nu murim de inimioară (la vârsta noastră respectabilă de bunicuţe, nu ne permitem să ne placă ceva şi să murim apoi de ciudă că nu am luat…), bagaje, mai ales PLACA, râsete… şi gata: la drum. Şi iar râsete…

Subiectul zilei:

[youtube]CQ1tTol5FoU[/youtube]

mai ales partea a 2a, cu divele… Ilustrare geniala a intelepciunii romanesti

Am ajuns, după câteva ture dus-întors prin Bran… Stupoare: vila la care făcusem rezervarea era peste aşteptările mele. Curat, gazde ospitaliere, paturi mari (îndeajuns de mari ca să nu se supere nimeni), puţină zăpadă, atâta cât să nu spunem că nu a fost deloc … Super!

Mima, presărată cu râsete, aburi de vin (sau ce-o fi fost), câteva „mă dau bătut” total neplacute orgoliului „aristocratic” şi în sfârşit nani.

mima?

A doua zi pornim cu gând să mergem la pârtie să vedem dacă se poate schia. Un drum cu hârtoape, lung, în sfârşit vedem nişte holtei munteni ce tăiau bilete la intrarea în parcare. Zic: Iote, dom’le, or vrea să amortizeze cheltuiala făcută pentru amenajarea pistei accidentate pentru ATVuri şi noi am crezut că e şoseaua ce duce la pârtie. Mi-am zis că o fi ceva mai pentru VIP-uri şi acolo trebe să se ajungă numai cu helicopteru’. Păcat de înjurăturile (în gând, desigur) ale lui Mim. Lâsăm pârtia pe mai târziu şi pornim spre căluţi.

Muşchetarii aveau cai?

Undeva pe drumul spre Pârâul Rece, se coteşte stânga, pe un drum nasol, spre un Ranch al unei familii autohtone. Câini ciobăneşti, cai frumoşi, sănătoşi, de munte, lemne multe, utilaje pentru cine ştie ce treburi, munţi în depărtare…. de vis (vise lumeşti, nicidecum regeşti*regineşti). Îmi făcusem iluzii că dau peste un armăsar, un mustang, neîncercat de nimeni, şi mă voi chinui cu el ca la rodeo. Nu a fost nicidecum aşa, a fost o iapă neastâmpărată, dar blândă, pe nume Perla (da, era şi neagră… dar vie ca noi… ce sa fac dacă îmi plac „lucrurile” vii?) care m-a făcut să mă gândesc că e mai bine să ai măcar puţină experienţă înainte să te arunci cu capul înainte în a îmblânzi vreun armăsar. 🙂 A fost frumos… o experienţă unică de comunicare şi contopire cu un animal asa de frumos, mândru, în acelaşi timp hotărât, demn şi blajin.

Perla neagra

Apoi am tulit-o pe pârtia de sky, Anca şi Mim s-au cocoţat într-o cafenea din apropiere, eu şi Gridu ne-am cocoţat în vârful pârtiei, eu apoi la vale el… nimic. Eu am observasem câţiva băjeţi cu picioarele şi fesele formate frumos ca după îndelungi sesiuni de schi şi am pornit astfel în urmărirea lor pe pârtie, poate, poate mai fur şi eu ceva din arta meseriei… Gridu bănuiesc că rămăsese să admire conotaţiile poetice ale peisajului mirific ce se vedea din vârful muntelui pentru că la un moment dat, rămas probabil mut (şi desculţ de schiuri), a început să coboare pârtia pe clăpari… O nouă urcare… Alt elev… Alex, mai curajos, prinde viteză, înţepenit pe schiuri, cu ţinta directă: unul din stâlpii teleschiului. Am văzut lumini (stele) albastre-roşii (probabil de la girofaruri de salvare ce ar fi urmat), am ţipat, s-a aruncat de pe maleeficele beţe, a strâns un sfert din zăpada de pe partie pe sub pantaloni (probabil să ducă şi acasă), într-un final se ridică. Pfiu. Cobor şi eu voios că nu s-a întâmplat nimic grav, mai căzând, mai pe schiuri… Plecăm când începe chiciura… Categoric mâine urma să nu mai putem schia. Singura parere de rău: nu am avut aparatul cu bliţ-bliţ-uri la noi.

La cabană… ne dăm jos cu greu din maşină, aruncăm o coadă de ochi în jur… bem un păhărel şi ne punem pe un grătărel … jar din soba de la subsol, grătarul afară în psudo-ninsoare… un wisky whisky mic de la amabilii colegi de cabană care au fost probabil luaţi de năsuc de mirosul de carnea sfârâind pe jar şi aduşi lângă noi.

Nu a ieşit aşa de bine cum trebuia, jur, NEINTENŢONAT, probabil din cauză că m-am grăbit să arunc pulpele de pui pe grătar când jarul era foarte puternic. Dar a fost bunicel şi îndeajuns să sature toate guriţele flămânde. Ne-am simţit puţin ca la Big Brother, dar a fost fain şi am decis să mergem frumos şi să stingem grătarul cu tot ce se putea bea, în clubul La Feri. Am avertizat fetele, pe toate, că e posibil ca să nu le placă acolo, datorită înfăţişării… dar ştiam că odată ajunşi acolo, toată lumea va fi fermecată de atmosfera fără fiţe, caldă şi relaxantă (pentru urechile odihnite). Ne pregatim:

Lume pestriţă, şi bună şi rea, dive sau pseudo-dive, băutură (adusă din afară… că la aia chiar facem fiţe), golani, fete, paiete, microfoane, priviri deşuchiate, o NEBUNIE. Nu m-am putut bucura prea mult de atmosferă pentru că am ieşit afară să ţin o lecţie de psihologie şi sociologie unui copil drag mie, lucru ce m-a reşinut mai mult decât ar fi fost normal. Fetele noastre adevărate erau epuizate, aşa că am hotărât să ne retragem, noi, băbuţele, şi să lăsăm tinerele talente să se remarce şi să se distreze. Îmi părea puţin rău, dar mă încălzea gândul că mai stăm la palavre cu micuţele, lucru mult mai delicios şi mai rar decât bine-cunoscuta destrăbălare. Zis şi făcut… Acasă, wisky, mult wisky, râsete demente, promovarea unui tânăr talent în ale glumelor, nedescoperit până acum. Probabil aerul de munte provoacă dislocarea vreunui muşchi occipital („Fatăăăă! Nu-i aşa că avem muşchi şi la creier, fată? Că eu mai tot timpul am febră muşchiulară. Mă doare de mor”) .

A doua zi, dimineaţă leneveală, mâini tremurânde ca ale lui Sue Ellen din „Dallas”, stoarcerea tuturor sticlelor, împachetarea, via „Bucale”. Pe drum poze, sirop de fragi, dulceaţă de afine, muşchiuleţ de cine ştie ce afumat,

pe drum

dar al dracu’ de bun, nănică, şi hop… Bucureşti. O supică a la fete (poate facem abonament de aici din Timi – se poate cu FanCurier, m-am interesat), nişte chestii chinezeşti care au mers ca unse pe stomacurile avide de băutură (şi „femei”) pe fondul unei sesiuni nesfârşite de „mess yahoo”, planurile pentru viitoarea excursie, de data asta mai departe, cu tot cu palme bătute şi … gata. La tren cu voi, curvelor!

Băbuţele au tras la somn în tren, somn întrerupt doar de căldura insuportabilă şi de exclamaţiile din compartimentul de dincolo, unde aripa tânără a grupului găsise o posibilă ţintă pentru puşca lui corupătoare de bulangioaice… cu lunetă. Frumoasă ţintă…

Timişoara, la servici voios ca niciodată…

A fost una din experienţele de neuitat în viaţă… Şi vor mai fi… Am şi învăţat foarte multe din ea: să accept răutăţile şi totuşi să le admir din unele puncte de vedere… să fac diferenţa dintre fals şi adevărat, să trec peste lucruri care mi se păreau de netrecut… să înţeleg că odată cu vârsta vine şi „senilitatea”, dar că e al dracu’ de haioasă…că dacă tot îmi pun problema superiorităţii nu trebuie neapărat să fac comparaţii ci doar să mă comport superior… să mă conving totuşi că ce e ieftin în cele mai multe cazuri nu e bun… şi să iubesc fetele în mod EGAL.

Thinking to the future !

Articolul precedentExcursie pe valea Prahovei
Articolul următorGhid TV 25 februarie – 2 martie
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

13 COMENTARII

  1. FireMan: Mi-am permis obraznicia de a taia un singur cuvant: wisky. Aceasta obraznicatura obraznica limitata la limita spatiului disponibil, am facut-o deoarece noi iti daduram whisky si nu wisky.

    🙂

    PS: Astept cu o nerabdare flamboaianta viziunea lui Andrei, Grid, Mim, Anca, Alex si evident a proprietarei „penziunii” Dorina. Numai si numai asa vom putea observa cu o seninatate la fel de flamboaianta discrepantele dintre parerile personale care este si apartine persoanelor care are parere si evident este parere, deci, este.

    Ca sa urc pe octavele imaginare ale vietii care se traieste indiferent cum (scopul scuza mijloacele?), imi permit sa arunc pe jarul pe care s-au facut puii care au avut sau nu aripi vreodata, un citat d’alu’ unu’ care se chema Cioran. Emil Cioran (Bond, James Bond):

    „Absurditatea este insomnia unei erori, eşuarea dramatică a unui paradox.”

  2. Robert G~
    Nu e nici o obrăznicătură în a-mi corecta umila-mi povestioară, atunci când chiar nu am timp să verific corectitudinea celor scrise. In plus, eu nu cunosc decât limba română. Ştii deja asta, că doar ne-am păruit puţin pe tema asta. Ca urmare, dacă erai mai atent, trebuia să tai mai multe „wisky” , pe ici pe colo mai e câte un „sky” în loc de românizatul „schi”, care săracu’ nu are nimic în comun cu cerul şi încă vreo 2-3 greşeli de ortografie. Dar mersi că eşti atent şi poate vorbesc cu şefii mei să înfiinteze un post de dactilografă… ca să nu mai am probleme. Şi eu promit, ca un copil docil ce îmi place să mă cred, ca data viitoare să verific ŞI EU toate „wisky”-urile pe vreun dicţionar on-line şi poate aşa aflu şi eu că provine din cuvinte ce semnifică „apa vie” sau „apa vieţii”.
    P.S. proprietara cred că va avea o expunere fooooarte interesantă, săraca…
    P.S.S. din acelaşi „Bond” care a avut neşansa să nu joace în filme:
    „Orice fel de luciditate este conştiinţa unei pierderi.”
    „Nebunia este introducerea speranţei în logică.”

    Şi că tot veni vorba de tăieturi, am observat ca se taie nu numai vizibil şi nu numai cuvinte pe aici. Pesemne voalarea realităţii sau unei bucăţi de realitate aduce ceva bun?

  3. Adevarul ca mi-ar prinde bine un job, asa „for fun”.

    Relativ la „revizie” scenografica am zis de m. m. ori ca intentia mea nu este ca blogul sa se transforme intr-un gunoi din cauza unor paruieli care nu au avut ocazia sa se cristalizeze, chiar cu riscul de a ramane fara niciun vizitator.

    Am mai recomandat pentru asa ceva alte bloguri, tot cu tematica gay care se pot gasi cu usurinta in Blogroll, unde sunt 100% convins ca paruiala peer-to-peer va fi mult mai apreciata.

    Din pacate una din poze am editat-o deoarece sunt extrem de complexat de modul in care arat si mi-e tare rusine de mine… asa ca nu am vrut sa stric poza. 😛 Unde mai punem ca e mai misto in doi decat in trei? Chiar tu ai spus-o intr-un post anterior cand vorbeam despre sexul in trei…

  4. “apa “vie”, aparuta ca din pamant pe bara de titlu a acestei pagini, imi ofera o “alta viziune”. aceea ca bautura cu nume taiat de mai sus chiar inseamna (sau insemna), in originalul irlandez, “apa vie”.

    eu nu stiam de etimologia bauturii (care, dupa cum se vede, poate da batai de cap oricui nu o consuma cu moderatie – etimologia, nu bautura), dar am invatat-o acum. ca deh, e si dictionarele online bune la ceva – daca nu e prin preajma o sticla originala de whiskEy, ca sa ne scuteasca de efortul de a cauta pe net si sa ne inspire la spelling (asta presupunand ca inspiratia ne vine totusi de pe eticheta, si nu din “aburii” din sticla ).

    da’ daca tot ne uitam pe dictionar, vedem ca “whisky” e doar varianta soft a cuvantului. varianta hard e “whiskey”, dar sticla goala oricum se arunca – ce mai conteaza eticheta, cand privirea e oricum deja incetosata… ca in orice viziune asupra invizibilului.

  5. Interesant cum ideea de cosmetizare intervine numai in anumite momente, cand ne simtim aparte sau a-parte. într-adevar ai dreptate, in doi e mult mai bine, uitasem ca de asta ma convinsesem la ultima experienta in 3.

  6. Vai… uite… e noapte. O fi luna plina? Cate grade sunt afara? Vremea-meteo.com zice asa:

    Temperatura maxima 16°C
    Temperatura resimtita: 16°C

    Vant: WSW la 4km/h
    Intensitate vant: 6 km/h
    Radiatii ultraviolete: Radiatii Mici (2)
    Probabilitate tunete si ploaie 3%
    Cantitate precipitatii: 0.0mm
    Cantitate ploaie: 0.0mm
    Cantitate zapada: 0.00cm
    Ore de precipitatii: 0 ore

    Ce interesant…

  7. dap. cred ca o sa te uiti mai des la meteo…acum ai timp. cu sau fara luna plina … in amintirea povestilor fara scufite…
    Oare cum s-ar vedea luna din Cluj? oare are aceeasi culoare? oare sunt varcolaci si pe acolo? dar scufite? dar madame Butterfly or fi? tot cu aere de vanatori?

  8. daca tot mi-ai taiat „privilegiul” de a-mi edita propriile comment-uri, macar puteai sa-mi stergi prima varianta, nu pe cea finala.

    si mi s-ar fi parut de bun simt sa ma anunti ca o vei face, ca nu m-as fi obosit cu editatul daca stiam ca oricum se va pierde. asta in conditiile in care nu am abuzat niciodata de dreptul meu de autor, needitand vreodata comment-uri care nu-mi apartineau.

    insa bunul simt nu e obligatoriu. adio si n-am cuvinte…

  9. Fantastic! Inca un post misto despre morcovi.

    Grid: Fac niste backup-uri si sunt cateva dereglari atat in browsere cat si la diferite functii. Cache-ul tuturor paginilor ramane stocat in browser astfel incat cineva trebuie sa dea refresh de cateva ori sa ii apara pagina actualizata. Asta fac acum (trec de la versiunea 2.2 la 2.3 – http://wordpress.org/download/ ) si sorry pt orice pare ciudat… in scurt timp se va remedia situatiunea.

  10. stie careva cum sa dau timpul inapoi?vreau la bran dinou cu nebuni cu care am fost acum un an si ceva………………si daca e posibil as vrea ca totul sa fie cum a fost atunci……………….si excursia si persoanele 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here