Acasă Una alta Supernatural Activity

Supernatural Activity

288
22

Am intrebat câțiva îngeri câte ceva și o să redau doar două întrebări de-ale mele, cu răspunsurile aferente, care au (mai mult sau mai puțin) directă legătură cu subiectele din acest blog (nu știu de ce, dar primul impuls a fost să scriu „forum”). Răspunsurile le-am primit prin intermediul unei persoane care face channeling (am pus link la un site care explică ce este) în mod frecvent. Poate sunteți interesați de ele, poate nu, dar măcar o să vă dea de gândit.

1. Ce s-a întâmplat cu adevărat în Sodoma și Gomora? Creștinii par să trăiască cu impresia că homosexualii sunt de vină că cele două cetăți au ars, dar din câte am înțeles, situația e un pic diferită… Locuitorii cetăților erau păcătoși, dar nu se precizau păcatele prea clar. Îmi închipui că erau brutali, violatori, ucideau cu sânge rece, fără respect față de viața și ființa umană în general. Toate acestea fac ca homosexualitatea să fie, de fapt, un lucru nevinovat sau minor. E corect ce cred legat de Sodoma și Gomora?

Ne bucura intrebarea, caci explicatia este cu totul alta. Sodoma si Gomora au fost de fapt doua centre laborator de experimente, in care se incerca manipularea genomului uman. Cei de acolo incercau sa obtina daca putem spune ADN-ul fiintelor superioare pentru a-l uni cu cel uman si pentru a ajunge asemenea ingerilor sau zeilor (drept dovada ca atunci cand ingerii Domnului au innoptat in casa din Sodoma si Gomora, cercetatorii au batut la usa si au cerut imperativ sa le fie predati, iar cand au fost refuzati au devenit agresivi). Iar ploaia de foc este de fapt data de explozia laboratoarelor, insa va imaginati ca in acele timpuri nu li se putea spune oamenilor aceste lucruri, iar varianta cea mai simpla era prezentarea oraselor ca fiind pacatoase.

2. Sunt curios de unde vine ostilitatea religioasă față de homosexualitate, de ce este considerată un păcat? Din cauza lipsei reproducerii de copii (nu știu cum să mă exprim, dar cred că se înțelege la ce mă refer – bărbații nu au uter și alte cele)? Mai e un alt motiv în afară de acesta?

Exista o prejudecata si o doza de adevar. Adevarul este ca uniunea dintre un barbat si o femeie da nastere la copii, adica cuplul devine o poarta prin care trece un nou suflet intr-o dimensiune. Homosexualii aleg deliberat sa nu mai fie porti de trecere a sufletelor, iar daca toti ar fi homosexuali evident ca s-ar produce o sincopa in sistemul dimensiunilor si al evolutiei.  Ne-am referit aici la persoanele homosexuale care isi aleg aceasta orientare doar de dragul experimentului.

Nu este acelasi cazul cu homosexualii din nastere, care de fapt sunt fiinte venite din dimensiunea a 6-a si care nu au cum sa se adapteze in totalitate diferentei dintre sexe. Homosexualii veritabili isi aleg parteneri identici cu ei tocmai pt ca in dimensiunea a 6-a incepe procesul de iesire din materie si intrare in spirit, cand corpul nu mai intra in ecuatie. Acelasi lucru e si pt lesbiene. Exceptia este data de transsexuali, care sunt fiinte evoluate spiritual, insa nu se pot hotari sa renunte la corpul fizic si in acelasi timp au o doza mare de orgoliu si nu se pot decide catre ce sex sa incline.

Și cam atât.

22 COMENTARII

  1. Fara SUPARARE
    Cand aud de CRESTINISM SI HOMOSEXUALITATE IMI VINE SA RAD
    PAI SA O LUAM ALTFEL.. IN ROMANIA CRESTINISMUL ARE O INFLUENTA DESTUL DE MARE (ZIC EU) CA DACA MA DUC LA UN POPA SA II ZIC CA AM UN PRIETEN GAY SAU O AMICA LEZBI VA ZICE: VAI FIULE..!! CE NENOROCIRE..! SI EU L-AS SCUIPA IN OCHI CU TOATE CA E POPA, IMI E UN PIC GREATA DE ASTA
    SI ZIC SI EU CE A ZIS „FireMan” autorul acestui articol cred ca n-are toate mintile acasa.
    Citez autorul: ” Ne-am referit aici la persoanele homosexuale care isi aleg aceasta orientare doar de dragul experimentului ” Raspuns la asta: Esti tu sigur ca gay fac asta?!!!! sau asa un barbat care ii plac femeile vrea o experienta cu unu de dragu de a simti in el o P***, dute omule… n-ai creier.
    Iar homosexualitatea este considerata un pacat de catre religia Crestin ortodox deoarece nu le duce capu sa gandeasca mai mult.
    Sunt ateu si am o pb cand aud ca Crestinismul are ceva cu cei LGBT.
    Daca as fi intr-o biserica cu cineva si popa ar zice ca a auzit cazuri de iubiri intre femei si sa inceapa cu ale lui: I-as zice sa taca ca are nevoie de un control la cap..si as explica oamenilor ca trebuie sa fie mai deschisi la minte chiar daca m-ar injura ca m-as baga peste popa.

  2. Uni chiar sunt dusi.
    Iar eu cand aud de crestinism ca vorbesc despre cei LGBT imi vine un pic greata si stiti dc: Ptc in Romania Crestinismul are influenta mare la oameni, eee si altceva daca CRESTINISMUL AR FI O RELIGIE CARE II ACCEPTA PE CEI LGBT AR FI LUCRURILE MAI FRUMOASE, DAR CE SA FACEM ASTA E.
    Sunt alaturi de cei LGBT ptc sunt oameni cu inima si asa mai departe.
    Deci..THIS IS THE LIFE.

  3. Poate o sa ma injurati urat de tot, dar acesta este cel mai prost ARTICOL pe care l-am vazut pana acum.
    Omul e dr**at si trebuie tratat…a 6 dimensiune am mai auzit una..

  4. DLK, mie imi place cum scrie si ce zice… eu sunt intrutotul de acord cu el sincer. E o adevarata revelatie a secolului 21! Fara a ofensa pe cineva!

  5. 1.
    1.1. Evenimentele biblice de la Sodoma şi Gomora şi fărădelegile pentru care au fost pedepsite aceste două cetăţi au fost mereu subiect de interpretări.

    Linia principală a interpretărilor, promovată şi de către biserica ortodoxă, a fost permanent aceea care susţine pedeapsa cetăţilor pentru comportamentul homosexual al locuitorilor. Principalul text biblic asupra subiectului, Geneza 18,20 – 19,29, nu arată fărădelegile pentru care au fost distruse ci dă doar un exemplu de comportament homosexual al locuitorilor acestora.

    O linie secundară, bazată pe analiza de detaliu a textului biblic din Geneza 19,4-9 susţine pedeapsa pentru încălcarea legilor ospitalităţii şi, în cadrul acesteia, violul homosexual.

    1.2. Bazându-se pe texte biblice fără echivoc, o teză terţiară are o justificare mult mai puternică decât celelate două, teză care vorbeşte despre o gamă largă de fărădelegi. Fiind o interpretare mai puţin cunoscută, pentru că ea nu este aproape niciodată invocată de către teologi sau preoţi, dau citatul aferent din Iezechiel 16, 49-50:
    „49. Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit.
    50. Ele s-au mândrit şi au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cum ai văzut.”

    1.3. Pe lângă aceste interpretări clasice sunt şi interpretări moderne, pseudoştiinţifice, bazate pe unele forme de creaţionism necanonic, subsumate teoriilor New Age şi Inteligent Design. Fanteziile pseudoştiinţifice de sorginte ufologică, una dintre ele fiind prezentată de către Queeditch, au şi aici ca şi aiurea un câmp larg de manifestare.

    1.4. În textele biblice în care se vorbeşte despre Sodoma şi Gomora nu se sugerează măcar că locuitorii acestor cetăţi aveau cunoştinţă de natura divină a oaspeţilor lui Lot. În ele nu se găseşte vreo îndrituire pentru a se susţine că locuitorii voiau să se împreuneze cu îngerii. În schimb există asupra împreunării dintre îngeri şi oameni alte texte biblice, obscure, dintre care cel mai cunoscut este în Geneza 6,2-4:
    „2. Fii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
    3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
    4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.”

    În monumentala ediţie critică, coordonată de către C. Bădiliţă şi alţii a Septuagintei, publicată de Publirom începând cu anul 2004, Vol.I, în comentariul textului din Geneza 6.2 se face o trecere succintă în revistă a interpretărilor acestui text, unele patristice.
    „Capitolul 6 explică motivele pervertirii neamului omenesc, prin apariţia giganţilor, o specie intermediară între creaturile cereşti şi cele pământeşti. • „Fiii lui Dumnezeu”: altă Iecţiune este „îngerii lui Dumnezeu”. Philon şi Origen comentează „îngerii lui Dumnezeu”; prin „îngeri” se evita un antropomorfism problematic (Dumnezeu nu putea să aibă copii, ca o creatură). • „Fiii” sau „îngerii” sunt, pentru Philon, simboluri ale intelectului sau ale sufletului care se încarnează în trupuri (Gig. 6-18); literatura apocaliptică intertestamentară (Enoh 6-7) descrie revolta îngerilor şi amestecul lor cu fiicele oamenilor (îngerii îi învaţă pe bărbaţi războiul şi fierăria, iar pe femei, arta împodobirii; tot ei se află la originea idolatriei). Pentru o altă serie de exegeţi (loan Gură de Aur, loan Casian, Theodoret), „îngerii” sau „fiii Iui Dumnezeu” sunt urmaşii lui Seth, corupţi de „fiicele oamenilor”, care sunt urmaşii lui Cain (cele două categorii ale omenirii: bună şi rea). Cartea Jubilee lor 4 afirmă, dimpotrivă, că îngerii au venit să aducă dreptatea pe pământ, dar că au fost amăgiţi de femei şi renegaţi de Dumnezeu. Textul biblic nu vorbeşte despre nici o greşeală comisă de vreuna dintre cele două părţi: îngeri sau fiice- Condamnarea unirii nefireşti apare o dată cu interpreţii târzii (cf., despre subiect, Delcor, M., 1976, pp. 3-53 şi Bădiliţă. C, 2003, pp. 221-236).”

    1.5. Mai multe detalii asupra împreunării între îngeri şi oameni şi a convieţuirii lor pot fi găsite în Cartea lui Enoh, un text vechi, neinclus în Biblie dar cu o largă răspândire şi care era cunoscut în epoca patristică. Din nefericire nu am găsit cartea pe net (în lb. română) şi mi-e lene să copiez citate, altfel decât copy/paste, din ediţia tipărită (ed. Herald, 2006) a acesteia.

    1.6. Am motive să cred că există o conexiune mult mai profundă între spusele lui Iezechiel, Cartea lui Enoh, şi Geneza 6,2-4 şi că ele îşi află o dezlegare mai degrabă în Isaia 14, 12-20.
    „12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!
    13. Tu care ziceai în cugetul tău: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
    14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi”.
    15. Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!
    16. Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se uită cu luare aminte zicând: „Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau?”
    17. Oare acesta este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da drumul robilor săi?”
    18. Toţi împăraţii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare în locaşul său.
    19. Şi numai tu eşti azvârlit departe de mormântul tău, ca o ramură fără de preţ, ca rămăşiţele celor care au fost ucişi cu lovituri de sabie, zvârliţi pe pietre de mormânt, ca un hoit călcat în picioare.
    20. Tu nu te vei pogorî în mormânt, căci tu ai pustiit pământul tău şi pe poporul tău l-ai ucis! Niciodată nu se va mai vorbi despre neamul celor răi!”

    1.7. Împreunarea îngerilor cu oamenii şi răutăţile ce i-au urmat, descrise în Cartea lui Enoh, au avut drept consecinţe, pentru oameni, potopul şi, pentru îngeri, căderea lor. Mândria care a dus la căderea îngerilor o regăsim, în Iezechil, ca fiind proprie şi locuitorilor Sodemei şi Gomorei. Mândria lor şi faptul că erau gata a se împreuna cu îngerii şi ajunge, astfel, la reiterarea răutăţlor antedeluviene, au avut drept consecinţă distrugerea prin foc şi pucioasă a Sodomii şi Gomorii.

    2. (Va urma)

  6. Am pus articolul pentru a gandi in tacere, nu pentru a-l analiza folosind cartile pe post de lamele de microscop. Nu zic ca n-ar fi adevarat ce scrie sicmarin in comentariul lui, dar e prea de tot… 😐 Mie imi arata miopie intelectuala, nu deschidere mentala.

    Nu fumez nimic, am redat raspunsurile exact asa cum le-am primit. Ma asteptam la reactii sceptice, e drept. Cu bascalie si tot tacamul. Dar cei constienti de realitatile spirituale vor vedea raspunsurile cu alti ochi. Pentru ei am pus articolul aici.

  7. @Queeditch (pseudo-răspuns la #14)
    Citesc Biblia încă de pe de când eram copil. Cred că prin bibliotecă mi s-au strâns vreo 3-400 volume cu subiecte religioase. Cu toate acestea nu sunt un credincios habotnic şi privesc religia aproape exclusiv din perspectivă culturală.

    Una este să-l îngrozeşti pe un tânăr homosexual cu pedeapsa lui Dumnezeu asupra Sodomii şi Gomorii pentru homosexualitate şi cu totul alta este să preziţi nuanţat lucrurile, luând în discuţie multitudinea aspectelor şi perspectivelor biblice. Cam asta am încercat să schiţez, pornind de la cunoştinţele mele.

    Am agreeat introducerea religiei în şcoli din motive culturale (nu poţi înţelege o bună parte din artă fără să cunoşti „poveştile biblice” care au inspirat-o), fără să prevăd că va avea ca efect pervers îndoctrinarea religioasă. Constat că astăzi numărul tinerilor îndoctrinaţi până la a fi incapabili să se abstragă celor mai aberante precepte biblice este în creştere, mult mai mare decât acum 10-20 de ani, şi ei formează dar mai ales vor forma grosul homofobilor. În acest ritm al îndoctrinării, societatea noastră nu va fi mai deschisă spre acceptarea homosexualităţii şi a bisexualităţii; dimpotrivă, va fi mai homofobă.

    Când homofobii religioşi sunt „pe partea cealaltă a străzii”, cel puţin aparent, nu fac nimănui rău. Lucrurile se schimbă în mod dramatic atunci când un tânăr, educat şi îndoctrinat în spiritul homofobiei, constată că este homosexual. Problemele derivate din neacceptarea propriei condiţii nu vor întârzia să apară. Azi i-am răspuns pe blog unui astfel de tânăr. Ţine de sănătatea publică, în componenta ei privind sănătatea mentală, interzicerea propovăduirii în şcoli a oricăror idei care condamnă homosexualitatea, sub sancţiunea excluderii din învăţământ.

    Prea adesea o minte deschisă este confundată cu mintea goală, gata să fie umplută cu orice prostii, gata să fie transformată în haznaua în care se varsă până la umplere dejecţiile internetului. Există o limită între fapte, teorii şi elucubraţii. La 14-16 ani alergam şi eu prin pădurea Baciu, pe urmele lui Emil Barna, în căutare de OZN-uri. Tot pe atunci mă încântau speculaţiile lui Erich von Daniken, în Amintiri despre viitor, dar a trecut timpul şi am ajuns să le privesc critic. De la aceste fapte şi teorii este totuşi o cale extrem de lungă până la elucubraţiile privind experienţele cu ADN uman şi îngeri făcute în Sodoma şi Gomora, cu întreaga poveste ţesută în jurul lor.

    Tot din categoria elucubraţiileor sunt ultimele fraze din articol, cuprinzând afirmaţia „transsexuali, care sunt fiinte evoluate spiritual”. Aidoma stau lucrurile cu „homosexualii din nastere, care de fapt sunt fiinte venite din dimensiunea a 6-a”. Mai mult decât a întreba „ce-are sula cu prefectura?” nu se merită să comentez aşa ceva. Mai lipsea să scrii despre reptilieni!

  8. Folosirea revelațiilor spirituale transcendente (obținute prin accesarea unor niveluri superioare ale conștiinței) pentru tranșarea unor probleme ce țin de realitate (respectiv, de nivelul relativ al existenței) se lovește în mod implacabil de faptul că informația transcendentă, ce ține de absolutul existențial, se degradează atunci când este „tradusă” în termeni relativi.

    Cel mai bun exemplu de irosire a potențialului transcendent în procesul de „download spiritual” este Biblia, a cărei scriere are la bază informații revelate și accesate la nivelul de înțelegere al oamenilor de acum câteva zeci de mii de ani. Perenitatea unor învățături nu constă în forma și nici măcar în conținutul lor practic, ci în legătura lor simbolică cu planul absolut al existenței. Orice încercare de folosire a absolutului în slujba relativului reprezintă o delapidare spirituală și nu duce la nimic bun, ci la o formă de fundamentalism.

    Fundamentalismul spiritual nu e cu nimic mai bun decât fundamentalismul religios, rezultatul fiind întotdeauna acela că tendința de a aplica o grilă spirituală peste o realitate relativă, sau de a pune în practică idei fără fundament real în lumea și la nivelul la care sunt aplicate, duce la o neglijare a esenței problemelor, contrar scopului declarat al recursului la spiritualitate, care vizează tocmai recuperarea esențelor.

    Ca să mă refer numai la cea de-a doua întrebare formulată în text, ostilitatea religioasă față de homosexualitate provine dintr-un lucru foarte simplu, a cărui semnificație simbolică nu este deloc de neglijat, anume din faptul că activitățile sexuale cu parteneri de același sex par să desfidă evidența segregării sexelor, respectiv dimorfismul sexual. Cu alte cuvinte, prezumția logică a teoriilor religioase despre sexualitate este că, de vreme ce există două sexe diferite, activitatea sexuală ar trebui să se petreacă numai între ele și să fie urmarea expresiei diferențelor (nu numai anatomice) dintre acestea.

    Prezumția respectivă este adevărată în sens relativ, respectiv atâta vreme cât nu încercăm să pătrundem rațiunile superioare (meta-evolutive, ținând de metafizica evoluției) care au dus la apariția sexualizării în lumea animală. Prezumția este însă falsă în plan absolut, în afara planului manifestării și al existenței pur materiale, acolo unde contrariile trăiesc numai unul prin celălalt și nu au nicidecum existențe separate.

    Reproșul care se aduce cel mai frecvent homosexualității este acela al viciului, respectiv cel al obținerii mult prea facile a plăcerii, fără a mai supune satisfacția sexuală la minimul efort de accedere la necunoscutul reprezentat de sexul opus și de cucerire a acestuia. (Nota bene, masturbarea este o formă încă și mai facilă de satisfacere a instinctului sexual, așa că – teoretic cel puțin – ar trebui să fie încă și mai proscrisă decât homosexualitatea, însă dat fiind că orice normă tinde să-și păstreze o rezervă de ipocrizie și toleranță pentru a putea funcționa ca normă, autosatisfacerea nu reprezintă o prioritate în interdicțiile religioase, poate și pentru faptul că fiind o practică în general solitară ea nu poate fi controlată prin norme decât cel mult formal.) Prin urmare, homosexualitatea este înțeleasă în mod profan ca o eludare a alterității și, prin extensie, ca o încercare de a scăpa din constrângerile materialității însăși.

    Asimilarea activităților sexuale de tip homosexual cu obținerea facilă și imediată a plăcerii nu este însă validă dacă avem în vedere că, dincolo de activitatea sexuală propriu-zisă, iubirea homosexuală este un lucru cu mult mai rar și cu mult mai solid decât iubirea heterosexuală. Așadar, cucerirea propriului sex reprezintă, din punct de vedere spiritual, un act mai dificil decât întâlnirea cu celălalt sex, care este doar limita pe care „Altul” o impune (respectiv, limita vizibilității și a evidenței). Adevărata miză a homosexualității nu este sexul homosexual ci iubirea homosexuală, care pune problema cu mult mai spinoasă a întâlnirii cu „Celălalt”, ca formă absolută a alterității, respectiv întâlnirea cu sexul opus chiar spațiul propriului tău sex. Fără îndoială însă că acesta este un lucru prea complicat de priceput pentru profani, drept pentru care recomandările sacerdotale pentru credincioși nu pot fi decât să se evite întrutotul contactul sexual cu cei de același sex, probabil – cine știe – și pentru a nu supune degradării această formă mai înaltă de iubire, adică pentru a nu o reduce strict la nivelul manfest al sexualității.

  9. @ Grid: Am parcurs replica ta si consimt la ea, mai cu seama ca abunda intr-o serie de nuante, de-a caror subtilitate (si diversitate), devoalate – intr-un demers care ar putea aspira catre accederea la o perspectiva nesufocanta asupra situatiei insasi – gandirea mea are nevoie.

    E interesanta mai cu seama abordarea subiectului legat de „adevarata miza a homosexualitatii” care este, spui tu, indreptatit, as zice, „nu sexul homosexual, ci iubirea homosexuala, care pune problema cu mult mai spinoasa a intalnirii cu „celalalt”, ca forma absoluta a alteritatii, respectiv intalnirea cu sexul opus in chiar spatiul propriului tau sex.” Interesanta perspectiva, zic!

    Am obiectii (ori,mai bine zis, intrebari) referitor la cateva nuante anume, asupra lamuririi carora am insistat in lectura mea: spui ca aceasta realitate complexa (la care faci referire mai sus) este fara indoiala „prea complicata de priceput pentru profani”, asa incat „recomandarile sacerdotale pentru credinciosi nu pot fi decat să se evite întrutotul contactul sexual cu cei de același sex”, poate si – opinezi ulterior, cu titlu de supozitie,” pentru a nu supune degradării această formă mai înaltă(!!!) de iubire, adică pentru a nu o reduce strict la nivelul manifest al sexualității.”

    Felul tau de a gandi, pe care il plac, il stiu si il urmaresc de atatia ani, iata!, m-a deprins cu un Grid extrem de aplecat catre gandirea de tip descriptiv, argumentativ, infinit nuantat, care respinge din start aproape orice tipare normative…

    Mi-e limpede, fireste, ca nu-i chip ca omul sa se desprinda complet si definitiv de sine, pentru a opina asa, din neant, complet neancorat in nimic, asupra unui subiect anume. Imi pare, insa, si-mi vine nu tocmai la indemana sa scriu asta, ca, daca toate celelalte paragrafe din continutul interventiei tale puncteaza admirabil printr-o nuantare bogata si infinit revelatoare de sensuri – iar nu de judecati! – finalul pacatuieste nitel prin oleaca prea multa patima, caci impinge cititorul pe calea unor distinctii prea limpezi facute tocmai de catre un autor care-i, prin structura lui, deprins sa-i indemne si sa-i invete pe oameni sa judece cu chiar mintea lor, si nu cu carjele puse la indemana de altii.

    Sa nu ma judeci, am inteles perfect ce scrii acolo si ce vrei sa spui, dar nu cred ca-i tocmai fericita formularea „lucru prea complicat de priceput pentru profani”, cum nici „pentru a nu supune degradării această formă mai înaltă de iubire” (cu tot ceea ce vine dupa virgula).

    Nu de alta, dar astea toate n-ar face decat sa adanceasca si mai mult falia dintre cei care percep asemenea tie fenomenul iubirii de tip homosexual si cei care se „opun” lui, din considerente de indemn sacerdotal ori din alte motivatii de ordin personal.

    Lasa ca si o astfel de recomandare venita din partea sacerdotilor nu face decat sa ascunda in spatele ei, cum ai ascunde gunoiul sub pres, neputinta lor de a explica un fapt in sine, cum si fragilitatea argumentelor de care dispun (si-n spatele carora tainuiesc uneori patimase aplecari personale – care nici ele nu-s spre a fi judecate!) si-atunci „e prea complicat” pentru credinciosi si oricum nu beneficiaza de recomandarea prescrisa din partea sacerdotilor!

    …”Iubirea homosexuală – mai scrii in ultimul paragraf – este un lucru cu mult mai rar și cu mult mai solid (!!!) decât iubirea heterosexuală. Așadar, cucerirea propriului sex reprezintă, din punct de vedere spiritual, un act mai dificil decât întâlnirea cu celălalt sex, care este doar limita pe care “Altul” o impune (respectiv, limita vizibilității și a evidenței).”

    Ce-mi pare aicea ingrijorator este ca, daca inlocuim „homosexual /-a” cu „heterosexual/-a” obtinem, ca din partea sacerdotilor, dar intr-o forma infinit mai elaborata si mai rafinata, o pledoarie in favoarea cauzei lor…Ori nu?! Ca-i mai rara, da, consimt, dar ca-i numaidecat MAI solida (iar nu numai SOLIDA), aici te rog sa aduci argumente, pentru ca imi pare ca toate consideratiile acestea sunt originate (cand nu se lovesc de-a binelea, si-atunci, chiar si in cazul acesta, sunt generate de ele) de niste bariere de ordin cultural, as zice, care ne-au impus, de-a lungul miilor de ani, sa vedem lucrurile intr-un anume fel si nu in altul, printr-un anume ochean, cu intoarcere catre un „Altul” arbitrar definit / setat – de pre-judecatile / pre-conceptiile sacerdotale, printre altele – ca fiind, in cazul intalnirilor indragostite, musai numaidecat de „celalalt” sex (lucru care, de altfel, nu era absolut deloc valabil pe vremea lui Socrate, bunaoara, care era tot un soi de sacerdot, insa unul mai luminat :-), nu?!)

    Ah, uite, ca asta imi suna in minte in timp ce scriu…pentru tine, dragul meu:

    http://www.youtube.com/watch?v=GHd0OBSF6Po

    Altfel, de acord ca „masturbarea este o formă încă și mai facilă – mai accesibila, as zice eu – de satisfacere a instinctului sexual, așa că – teoretic cel puțin – ar trebui să fie încă și mai proscrisă decât homosexualitatea, însă dat fiind că orice normă tinde să-și păstreze o rezervă de ipocrizie și toleranță pentru a putea funcționa ca normă, autosatisfacerea nu reprezintă o prioritate în interdicțiile religioase, poate și pentru faptul că fiind o practică în general solitară ea nu poate fi controlată prin norme decât cel mult formal”.

    Nu sunt insa foarte sigura ca „homosexualitatea este înțeleasă în mod profan ca o eludare a alterității și, prin extensie, ca o încercare de a scăpa din constrângerile materialității însăși”. O data pentru ca alteritate este si sinele celuilalt de acelasi sex cu tine, in care iti oferi tu voluptatea de a-ti da intalnire cu sexul opus, cum si materialitate, in sensul strict, este deopotriva. Mai degraba, din cate am putut eu citi in textele vechi la care am avut acces, obiectia majora este legata de eludarea chemarii instinctuale de perpetuare a speciei (cu varianta, in vigoare inca pentru unele comunitati restranse de ultrasi religiosi din Orient, nu?, de a nu „risipi samanta”…iar asta-i valabil si aplicabil, ca interdictie, sub amenintarea normelor – ipocrite si imprecis tolerante, perfect de acord cu tine!!! – atat in cazul aplecarilor homosexuale, cat si in cazul masturbarii).

    Imi pare insa ca te intalnesc pe de-a intregul!!!, asa cum te stiu, in paragraful: „Ca să mă refer numai la cea de-a doua întrebare formulată în text(…) – cu o interpretare pe cat de subtila, pe atat de plauzibila, asta ca sa nu mai vorbesc despre primele trei paragrafe (cu un mare plus pentru cel referitor la fundamentalismul spiritual vs. fundamentalismul religios!) – in care punctezi remarcabil, asupra unor subiecte ce-s delicate si impalpabile si dificil de cuprins in cuvinte, cum tot ce-i meta-abordare este…

    In alta ordine de idei, am lecturat si interventiile lui Sicmarin legate de subiect si socotesc ca abordarile lui, sustinute cu ancore culturale – ca sa ma exprim in clisee, cumva – sunt un mare plus pentru discutiile de pe blog adresate celor interesati de astfel de subiecte.

    Cat priveste cateva dintre afirmatiile lui Queeditch, am insistat cu gandurile indelung asupra ultimului paragraf: „Nu este acelasi cazul cu homosexualii din nastere, care de fapt sunt fiinte venite din dimensiunea a 6-a si care nu au cum sa se adapteze in totalitate diferentei dintre sexe. Homosexualii veritabili isi aleg parteneri identici cu ei tocmai pt ca in dimensiunea a 6-a incepe procesul de iesire din materie si intrare in spirit, cand corpul nu mai intra in ecuatie. Acelasi lucru e si pt lesbiene. Exceptia este data de transsexuali, care sunt fiinte evoluate spiritual, insa nu se pot hotari sa renunte la corpul fizic si in acelasi timp au o doza mare de orgoliu si nu se pot decide catre ce sex sa incline.” si socotesc ca, desi flatante cu asupra de masura, o parte dintre ele pot fi primejdioase, tocmai din ratiunea indicata de Grid, si anume ca fundamentalismul spiritual se dovedeste, cel mai adesea, la fel de riscant – cum si primejdios – ca si fundamentalismul religios ori de alta natura, caci jongleaza aparent ingenuu cu concepte ce tin de „superioritati” si de „spirite”, cu revelari de „dimensiuni” si cu nuante imprecise in ce priveste „veritabilul” si „non-veritabilul”, chiar in sanul unei aceleiasi comunitati, incat te-ai putea intreba lesne daca nu-i de ajuns ca se mai intampla( inca) sa fii discriminat de altii de-i nevoie sa ne apucam acum sa ne „segregam”, pe criterii de care-i mai sus spiritual si care nu, si dinspre inauntru?! 🙂

  10. Ultramarin~

    Se prea poate că finalul textului meu păcătuiește printr-un crescendo hazardat, dar acesta nu trebuie luat neapărat drept o concluzie. Ar putea fi, dar n-am intenționat să formulez în mod explicit vreo concluzie.

    Așa cum bine ai înțeles, în ciuda reproșului pe care mi-l aduci, atunci când am scris că problema alterității este „un lucru prea complicat de priceput pentru profani” m-am referit la percepția sacerdotală asupra capacității de înțelegere a celor îndrumați spiritual. Deși eu însumi mă pot imagina într-o capacitate sacerdotală, nu mă interesează decât aspectul personal de evoluție spirituală pe care sacerdoțiul îl implică, nu virtuțile formatoare și normative ale acestei capacități, tocmai pentru a mă feri să fac aprecieri asupra nivelului spirtual al celor pe care, eventual, i-aș putea păstori. Tentația puterii și orgoliul personal sunt adversari de temut pentru orice lider spiritual.

    Nu-i mai puțin adevărat, în același timp, că masa credincioșilor (respectiv, cei care privesc la autoritățile religioase pentru a-i lumina în chestiuni delicate privitoare la viață) se așteaptă să audă din partea unui lider spiritual lucruri simple și clare, pe înțelesul tuturor, un fel de „reader’s digest” al Bibliei. În acest sens, nu mă feresc deloc să folosesc apelativul „profani” pentru aceia care încearcă să gândească cu capul altuia. Totodată, nici nu ezit să suspectez autoritățile religioase de ipocrizie atunci când recomandă credincioșilor să se abțină de la lucruri de la care ei înșiși nu se abțin, sau de la care se abțin (dacă totuși se abțin) fie în necunoștință de cauză, fie cunoscându-le prea puțin.

    Întrebarea din articol vizează motivele pentru care există o ostilitate reigioasă manifestă față de fenomenul homosexualității. Părerea mea, dacă ar fi s-o reformulez acum mai simplu este că autoritățile religioase au intuit dintotdeauna că interdicțiile privitoare la homosexualitate nu au o justificare spirituală certă, însă au preferat să ascundă această necunoaștere sub un set de norme și citate biblice, fără a încerca să (și-)o explice.

    Activitatea sexuală de orice natură i-a îngrijorat dintotdeauna pe exponenții puterii (nu numai religioase), pentru că sexualitatea poartă în sine fermentul nesupunerii. Oamenii care se apropie prin sex sunt mai greu de controlat decât cei care au dorințe nesatisfăcute, această observație ducând în timp la dezvoltarea unor mijloace tot mai subtile de control al activităților sexuale. Argumentul unui așa-zis „instinct de procreere”, sau chemarea la o presupusă datorie de perpetuare a speciei mi se par mai degrabă idei de dată recentă (fiind argumente științificoide ca formă și stupide ca natură), interdicțiile vechi, religioase neavând nevoie de nicio justificare și făcând doar apel la scrierile sfinte.

    Acestea fiind spuse, argumentul meu pentru aserțiunea unei supremații a iubirii homosexuale în fața celei heterosexuale este pe jumătate expus. În însăși interdicția homosexualității se face simțită o teamă de apropierea fizică între cei de același sex, ca și cum această apropiere ar avea potențialul de a uni doi oameni într-un mod în care niciodată o unire heterosexuală nu s-ar putea manifesta. Cel puțin la nivelul pasiunii și carnalității pure, atracția homosexuală este notorie ca excedând atracția heterosexuală în intensitate. Dacă și iubirea, urmând cartea pasiunii, se manifestă în același mod, atunci avem toate motivele să credem că iubirea homosexuală este de o natură mai specială, trecând înaintea celei heterosexuale în privința adâncimii emoționale pe care o implică.

    Sunt în continuare de părere că eludarea alterității, ca formă de scurcircuitare a energiilor vitale este ceea ce sperie cel mai mult atunci când vine vorba de homosexualitate. Teama aceasta este însă nefondată, sau – mai bine zis – este doar o reflecție a unei constatări mult mai banale, anume că și întâlnirea bărbatului cu femeia este tot un fel de scurtcircuit, numai că acesta este unul „la vedere”, pe când excursia homosexuală mută această unire a polilor undeva în străfundurile ființei (asta în cazul fericit în care relația homosexuală nu se încăpățânează să devină oglinda celei heterosexuale, așa cum se întâmplă adesea).

    Amplitudinea maximă a alterității se regăsește în întâlnirea cu sexul opus, de unde și îngrijorarea privind evitarea acestuia în favoarea alegerii homosexualității. Însă acesta este doar un efect de suprafață, drumul dintre pozitiv și negativ. În realitate, drumul dintre plus și minus este cu mult mai lung, trecând mai întâi prin acel loc în care fiecare pol al ființei își întâlnește originea în exact opusul său. Acest parcurs este necaracteristic (deși nu imposibil) pentru relațiile heterosexuale, în acestea bărbatul fiind mereu bărbat, iar femeia rămânând tot timpul femeie, până la capăt.

    Ar trebui să mă opresc aici, astfel de încercări de înjghebări teoretice pe blog riscând mai degrabă să plicitisească decât să intereseze pe cineva.

  11. Grid (16): Cand te referi la lumea spirituala cu „absolutul” si la cea materiala cu „relativul”, sa inteleg ca faci o paralela cu Platon, care spunea ca totul in Univers (mai precis, planul spiritual) este perfect, dar ca tot ce exista pe Pamant (planul material) este o copie imperfecta a tot ce exista in Univers? Daca e asa, atunci inteleg ca exista riscul ca mesajele date de ingeri sa fie distorsionate de catre „channeler”, fiindca – desi se conecteaza la spirit – acesta ramane in material. Insa, eu sunt convins ca tocmai calitatea „channeler”-ului face ca acuratetea mesajului sa fie cat mai mare. E ca un soi de microfon, daca vreti: cu cat e mai de calitate, cu atat mai clar se aude mesajul. Eu, unul, m-am convins de calitatea acelui „channeler” care mi-a dat raspunsurile la intrebarile pe care le-am pus.

    De asemenea, sunt constient si de o anumita limita, de care nimeni nu pare constient, aceea ca adevarul are doua parti vizibile si doua invizibile. Cele vizibile sunt de obicei raspunsurile la care avem acces in mod obisnuit, ori prin carti, ori deductii, ori pe alta cale materiala sau mentala. Cele invizibile sunt cele aflate in planul invizibil ori spiritual. De aceea pot sa spun ca atat raspunsul dat de Grid, cat si cel dat de ingeri, reprezinta de fapt fatete ale aceluiasi adevar.

    Fac o paranteza aici, ca sa fie clar la ce raspuns dat de Grid ma refer: „Ca să mă refer numai la cea de-a doua întrebare formulată în text, ostilitatea religioasă față de homosexualitate provine dintr-un lucru foarte simplu, a cărui semnificație simbolică nu este deloc de neglijat, anume din faptul că activitățile sexuale cu parteneri de același sex par să desfidă evidența segregării sexelor, respectiv dimorfismul sexual. Cu alte cuvinte, prezumția logică a teoriilor religioase despre sexualitate este că, de vreme ce există două sexe diferite, activitatea sexuală ar trebui să se petreacă numai între ele și să fie urmarea expresiei diferențelor (nu numai anatomice) dintre acestea.

    Prezumția respectivă este adevărată în sens relativ, respectiv atâta vreme cât nu încercăm să pătrundem rațiunile superioare (meta-evolutive, ținând de metafizica evoluției) care au dus la apariția sexualizării în lumea animală. Prezumția este însă falsă în plan absolut, în afara planului manifestării și al existenței pur materiale, acolo unde contrariile trăiesc numai unul prin celălalt și nu au nicidecum existențe separate.” Inchei paranteza.

    Acum doresc sa fac doua precizari:

    1. (aici fac referire si la comentariul 17) Eu vad un pic altfel fundamentalismul. Orice fundamentalism religios a ajuns prin a fi spiritual mai intai. Iar pentru a se ajunge acolo ar trebui ca adevarul unei singure parti sa fie considerat absolut. Iar legat de absolut, am o alta intelegere: ca doar Dumnezeu e absolut. Mergand in continuare pe ideea ca planul material e relativ, atunci nu prea pot spune ca ingerii sunt absoluti si ca raspunsurile date de ei sunt in slujba relativului. Altfel se pot vedea lucrurile: ei, de fapt, sunt intre absolut si relativ; sunt in absolut fiindca au fost mereu pe post de observatori, fara a experimenta niciodata viata umana, prin urmare ei pot da raspunsuri conform intelegerii acestora; sunt in relativ cand interactioneaza cu planul material, cand dau mesaje ori cand intervin in anumite situatii (de obicei au grija ca interventiile sa fie subtile, prin urmare insesizabile de majoritatea oamenilor). De ce interactioneaza cu oamenii, atunci? Fiindca ei sunt in slujba lui Dumnezeu, a absolutului, dar si in cea a oamenilor, care sunt parte din relativ, dar cu origini spirituale (oamenii sunt creatia lui Dumnezeu, pana la urma, precum ingerii)… Am vrut sa arat „atributiile” lor pentru a intelege ca nu e totul dupa cum isi inchipuie oamenii. Datoria lor este de a ajuta, nu de a fonda noi curente spirituale (fundamentaliste sau de orice alt fel). Desi, sa recunoastem, tot istoria se leaga de religie, cand islamismul si iudaismul au inceput datorita conversatiilor cu ingeri. Dar religia – sa nu uitam – a fost fondata de oameni pentru a sustine credinta in spiritual, care poate fi de multe ori vitala. Nu cred ca va inchipuiti cum e sa traiesti fara apa prin tevi, fara un domiciliu stabil, sa te hranesti numai din agricultura improvizata ori direct din natura si multe alte situatii pe care in ziua de azi le consideram inconveniente si inutile, ca doar acum avem de toate. Aveai nevoie de credinta atunci, pentru a rezista salbaticiei si eventualei alterari a mintii (pe romaneste, nebuniei) datorita haosului in care erai nevoit sa traiesti mereu. Spiritualul inseamna, cel putin din acest punct de vedere, ordine in spatele aparentului haos. In ziua de azi ne confruntam cu un alt fel de haos, nu-i asa? De aceea nu prea pot intelege de ce spiritualul este dezis doar fiindca oamenii nu-l pot intelege. E imposibil sa-l intelegi, pana la urma. Singurul fel in care il poti intelege este acceptarea cu inima deschisa (stiati ca Dumnezeu este iubire? iar iubirea nu are semn mai clar decat inima). Mental, poti sa intelegi doar ca acesta exista.

    De aceea, raspunsurile ingerilor nu trebuie luate ca fiind relative, absolute, „elucubratii” (ca sa-l citez si pe sicmarin) ori cine stie cum. Raspunsurile lor deriva dintr-o cunoastere la care oamenii nu au acces in mod obisnuit, cunoastere dobandita prin observarea omenirii de la creatie pana in prezent si va continua in viitor, pana la sfarsit. Dar aceasta cunoastere e limitata de lipsa experientei umane, care poate fi compensata de raspunsul lui Grid, putand astfel da o nuanta in plus, datorita intelegerii diferite, probabil derivata din experienta umana pe care a inteles-o si a observat-o atat la el insusi, cat si la ceilalti. Un raspuns nu e intotdeauna exclus de altul, si cred ca am aratat acest lucru (cat de clar am putut, ce-i drept, mai ales ca nu prea stiu la ce nuante sa recurg).

    2. Sunt perfect de acord cu Grid cand spune ca dihotomiile dispar in planul absolut. Asa au spus si mesagerii spirituali. Insa in lumea materiala (in care noi toti traim), acestea sunt inevitabile si gandirea binara a pornit de la acestea. Sunt oameni care depasesc aceasta gandire binara si ei pot parea rai in fata unora, dar buni in fata altora. Insa doresc sa fiu clar aici: aceasta depasire nu trebuie confundata cu lipsa discernamantului (in acest context, ma refer la a intelege distinctia dintre bine si rau). Ceea ce faci in viata conteaza mult mai mult decat vorbele pe care le spui, lucrurile in care crezi sau pe care le analizezi. De asemenea, daca esti capabil sa spui cine esti fara a recurge la nume sau la alte atribute ori fara alegerea unei parti din cele doua opuse, inseamna ca esti tare.

    Cred ca sunt in pericol sa ma abat de la subiect daca merg mai departe. Tot ce am vrut sa punctez este ca in aceasta situatie, nu e nevoie de alegeri de genul „sa cred sau nu in aceste raspunsuri” sau judecati de genul „raspunsurile date de Grid, sicmarin sau ultrmarin par mai bune decat cele date in articol” sau invers… E nevoie de acceptarea unor puncte diferite de vedere fara a ne teme de vreun extremism si atat. Cam asa vad lucrurile.

  12. Queeditch ~

    Mai degrabă decât cu Platon, rezonez cu Plotinus și cu neoplatonismul. Distincția dintre absolut și relativ nu poate fi decât una relativă, dacă e să fim riguroși, iar capacitatea de a face astfel de distincții și de a ne sustrage înțelegerii faptului că vorbim, de fapt, despre unul și același lucru ține tot de planul relativ al existenței. Absolutul și relativul coexistă și nu cred că putem vorbi de o ierarhie între ele. Lucrurile imperfecte sunt perfecte în imperfecțiunea lor.

    Nu știu dacă „channeler” ești tu sau îngerii, însă distorsiunea la care mă refer ține de faptul că orice dezvăluire spirituală (revelație) nu aduce informații noi, fiind mai mult o deschidere de perspectivă. Părerea mea e că revelațiile au menirea de a încadra ceea ce știm într-o altă lumină, iar nu de a contrazice realitățile cu care eram obișnuiți. Spiritualitatea restabilește doar poziția noastră în raport cu necunoscutul și ne dă puterea de a-l înfrunta, dar nu ne oferă mijloacele de a-l cuceri. Revelația trebuie să ne permită să vedem de ce lucrurile sunt așa cum sunt, ca premiză pentru a ne putea ridica deasupra lor. Atâta vreme cât obiectivul este acela de a schimba realitatea, de a o reconfigura după alte criterii (fie ele și „spirituale”), nu putem spera să depășim blocajele mentale care ne îndeamnă să nu acceptăm realitatea așa cum este ea, în divina sa imperfecțiune.

    Ideea este că, dincolo de nivelul de dezvoltare spirituală a fiecăruia dintre noi (care este ceva permanent – mă rog, relativ permanent, pentru că regresii se pot întâmpla oricând), sunt posibile diverse accesări temporare, de scurtă durată, sub forma unor stări alterate ale conștiinței (mediate în diverse feluri), care ne permit câte o incursiune spre alte niveluri ale conștiinței – superioare sau inferioare, după caz.

    Aceste revelații, fiind doar proiecții ale unor niveluri la care nu ne situăm în mod obișnuit (obținute fiind ca urmare a unei stări de moment), trebuie apoi integrate în grila de percepție actuală a individului respectiv. Această integrare e destul de dificilă, pentru că presupune a interpreta ceva care nu știm de unde vine și care poate fi tot atât de bine o viziune spirituală mai cuprinzătoare decât cea care ne este proprie, cât și o viziune mai limitată și retrogradă comparativ cu nivelul nostru actual al conștiinței.

    Nota bene, ambele sunt la fel de valide spiritual, în sensul că ambele au același potențial de deschidere a perspectivei asupra realității, așa că simpla lor numire ca „inferioară” și „superioară” nu constituie în niciun fel o degradare pentru cea mai puțin cuprinzătoare. De pildă, visele ne pot deschide perspective mitice asupra realității (accesibile tuturor), în timp ce alte stări alterate ale conștiinței ne pot expune unor realități inexplicabile, paradoxale și mai largi decât poate cineva suporta și acomoda în viața de zi cu zi.

    Așadar, aflați în fața unei revelații nu ne putem permite să o credităm automat ca fiind un câștig spiritual, numai pe baza interpretării sale. În primul rând pentru că nu știm de unde provine (respectiv, ce nivel spiritual reflectă), iar în al doilea rând pentru că nu putem fi siguri că am interpretat-o corect (putem interpreta corect numai revelațiile provenite de la niveluri inferioare celui la care ne aflăm la un moment dat). Dacă, spre exemplu, dumnezeu însuși ne-ar vorbi într-o bună zi, n-am avea cum să-l înțelegem și, mai mult ca sigur, i-am ciunti mesajul și l-am constrânge să se potrivească nivelului nostru, restrâns, de înțelegere. Cel mai probabil însă, nici nu l-am putea auzi sau recunoaște, pentru că suntem în general orbi la realități pe care nu le putem cuprinde.

    Prin urmare, nu cred că putem lua decizii practice în baza unei perspective dobândite ocazional și la care nu avem acces nemijlocit și permanent. Dacă însă acea perspectivă poate fi încadrată în ceea ce știm deja, dacă ea nu anulează nimic din ceea ce știm ci, dimpotrivă, lărgește câmpul nostru de înțelegere, atunci ne putem gândi că am incorporat ceva de care nivelul nostru spiritual poate beneficia în mod permanent și care contribuie la dezvoltarea noastră spirituală. Din această nouă capacitate, orice nouă revelație va fi receptată nu de pe o poziție de inferioritate (și, deci, de adversitate), ci de pe picior de egalitate, recunoscând mesagerul ca fiind de fapt vocea internă (dar neasumată) a receptorului.

    Nu știu sub ce formă ți-au apărut îngerii, dar mesajele lor – așa cum le-ai redat tu – îmi par mai degrabă reflecția unui nivel strict rațional, fiind genul de interpretări provenite mai degrabă de la un om de știință agnostic decât din partea unor entități spirituale. În orice caz, cel puțin pentru mine forma și conținutul revelației sunt mai importante decât presupușii agenți ai transmiterii sale.

  13. Acum ca să explic ce au spus ăștia aicea, ca un profan docent ce sunt și lăsând deoparte mistoul făcut in primele comentarii, dar care au și ele importanța lor consistentă de reacție umană profană cu nimic mai prejos decât toată nebunia asta de geniu care să nu uităm este și el tot uman, chiar dacă la alt nivel.
    E simplu,
    Queeditch a lansat un articol bazat pe cel putin două idei, cea a experimentului de combinare a ADN-ul Zeilor cu cel uman, pentru obținerea de către om a puterilor zeilor. Zei când au aflat s-au supărat și-au bombardat Sodoma Și Gomora cu bomba atomică sau ceva asemănător, apoi ca se păstreze secretul au interzis sub forma de păcat religios, tot ce s-a întâmplat acolo.
    Ideea nr 2 ține de planurile spirituale prin care trece orice formă de viată, cu precădere cercurile spirituale ale Pământului în număr de 9, fiecare în parte având alte 3 cercuri.

    Până aici e clar, de acum începe nebunia, dar o să încerc pe cât posibil s-o spun cât mai clar, ca pentru profani cu precizarea că ce nu voi spune este prea complicat, însă nu schimbă cu nimic ideea principală, sunt doar finețuri de nuanțe.

    Queeditch nu se aștepta la asemenea reactii, mai ales cea a lui sicmarin care i-a dat repede cu Biblia in cap, prilej pentru grid să se desfășoare în voia lui de guru suprem al DarkQ-ului, urmat foarte surprinzător de ultramarin, fapt apreciat de grid, pentru că a găsit și el odată cu cine să schimbe idei de asemenea anvergură spirituală.

    Ce zice grid.
    Homosexualitatea nu se încadrează în delimitarea strictă a sexelor și care poate trăi atât starea de femeie cât și de mascul, lucru pe care inteligenții bisericii nu l-au putut explica, mai ușor a fost să-l interzică ca păcat, apoi grid intră în sacru cu ideea că dragostea homosexuală între doi bărbați fără ca cei doi să facă sex este mai greu de realizat, dar aduce o atingere spirituală sublimă, fază de care s-au prins si popii dorind s-o țină numai pentru ei, dar nu le-a reușit.

    Ce spune ultramarin.

    Îl elogiează pe grid asemănător unui învățăcel iubitor ce știe că aproape și-a depășit învățătorul, atrăgând-i atenția că s-a abătut de la drumul drept al învățătorului înțelept ce lasă învățăcelul să gândească singur. Sesizează influența benefică a lui sicmarin asupra blogului, apoi atinge subiectul articolului lui Queeditch extrăgând o idee ce mie mi se pare genială.
    Nu cumva în lipsa unei rezonanțe cu spiritualul religios a unor oameni, acei oameni căutând răspunsuri, ajung să rezoneze cu alte idei spirituale, dar care nu sunt religioase?
    Queeditch vorbește de existența unui plan spiritual spunând că homosexualii vin din al a 6-a dimensiune, deci existența lor pe pământ are corespondent spiritual, creând premiza spirituală a homosexualului pe picior de egalitate a spiritualității aceluiași Divin, idee ce seamănă destul de periculos cu oricare dintre ideile spirituale ale oricărei religii.

    Ultramarin vede aici un pericol de înlocuire a unei spiritualități religioase deja existente de secole cu una în devenire, iar după cum știm cu toții, când vine vorba de religie și supremația uneia dintre ele, ce se poate întămpla.

    Ce spun eu.

    Când vine vorba de spiritualitate, deși nu se poate dovedi nimic ceva concret, fiecare are credința către spiritualul la care rezonează, de la care se abate cu greu ori deloc, nu mă întrebați de ce că nu știu, la asta fiecare în parte își poate da raspunsuri … căutându-le. Dacă dorește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here