Acasă Una alta Licăr de speranță

Licăr de speranță

196
2

Am fost răpus de atatea ori, încât am strigat în deşert, iar şi iar, să mă audă Dumnezeu şi să-mi facă dreptate. Să privească înspre mine, înspre sufletul meu, înspre iubirea pe care am încercat să o daruiesc şi înspre durerea care a venit în loc.

Obosit după un nesfârşit strigat mut, m-am aşezat tăcut, am închis ochii şi am pornit la drum, cu ultimul licăr de speranţă. Am pornit în căutarea sufletului drag. Mi-am luat rămas bun de la cei din trecut, m-am împăcat cu durerea şi am iertat, m-am eliberat, apoi am mulţumit oamenilor care mi-au fost aproape.

Şi am mers mai departe, privind înspre Dumnezeu, pentru a-mi îndruma paşii. Am ţinut calea dreaptă şi am ajuns la omul care mă astepta, cu privirea luminoasă, zâmbindu-mi bucuros să mă vadă. De la prima îmbraţişare am devenit mai puternic. Sufletele noastre au capatat aripi şi am pornit împreună, în zbor, într-un dans al luminii, bucuroşi de viaţă şi împliniţi că existăm unul în prezenţa celuilalt.

Înainte de a-l cunoaşte, singurul meu vis era să ajung la el, să îl ţin în braţe şi să trăiesc pentru el. Împreună, am căpătat sens, am devenit mai buni, mai curaţi. Împreună ne-am construit propria cale, am construit visuri, am construit viaţa noastră de zi cu zi. Împreună am trait iubind şi am devenit oameni deplini.

Dumnezeu mângâie prin oameni. Am deschis ochii şi mi s-a luminat chipul, ştiind că în viitorul apropiat mă aşteaptă omul drag. Avem nevoie unul de altul. Vom construi, vom iubi şi vom fi mai buni împreună.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here