Acasă Una alta Cand durerea in cur se muta in suflet

Cand durerea in cur se muta in suflet

396
5

Sa treci de pe o zi pe alta (literalmente!) de la un program heirupist-corporatist la un program miserupist-casnic nu e treaba usoara… V-o zic eu, asa ca dupa 5 luni de tentative de regasire intre peretii apartamentului meu si peretii mintii mele.  La o chestie d-asta ai de luptat cu multi demoni care acum gasesc prilej sa vina sa te bazaie, mai ales bulangiu fiind 🙂 Un text despre downshifting-ul clasic dar si cel sufletesc…

Dupa aproape 7 ani de „mens sana in corporation not so sano” am zis STOP. Asta la aproape 28 de ani, cu par alb cam cat avea Clooney cand a inceput sa fie cunoscut. Si am zis stop, dupa ce nivelul de stres ajunsese sa-mi afecteze viata, dupa ce ajunsesem sa iau calmante ca sa pot trece peste zi, dupa ce venitul destul de maricel/luna imi folosea sa cumpar toate bazaconiile si gadgeturile care acum aduna praf doar ca sa justific stresul. Sa platesc mese si iesit in oras unor oameni care, acum, se dovedesc ca de fapt nu erau chiar asa prieteni pe cat am crezut eu. Sa alimentez fara sa-mi pese masina care si asa imi consuma prea mult. Era un cerc vicios: munceam pentru banii care sa imi „spele” neuronii pierduti. Umpleam tot timpul liber pana la refuz cu lucruri de facut si oameni de vazut, ca sa uit ca duc o viata de robot. Pe scurt, m-am pierdut pe mine insumi. M-am trezit fiind altcineva. Daca ma uitam in urma, parca intrezaream un eu indepartat care citea, se plimba, avea oameni sinceri si putini alaturi. Un om care scria, scria mult, si care acum trebuie sa invoce spiritele lu’ Janis Joplin si Dusty Springfield sa ii vina pasta in pix. Ei, sa zicem ca mi-am amintit ca totul tine doar de motivatia personala, motorul intern al fiecaruia. Cine are rate, chirii, copii, bf de intretinut, creme scumpe, mers la solar si la mall si alte pitzipongisme din astea, e clar motivat sa traga zi de zi la jugul corporatist. Eu n-am de niciunele, iar ingrijirea personala, pe langa cea de baza, se limiteaza ca investitii in cate o crema exfolianta din cand in cand 🙂

Dupa ce am incheiat socotelile pe la job, am inchis 2-3 carduri, am minimizat cheltuielile cu privire la cati bani dau pe benzina, telefonie, cablu-net, etc si am inceput sa imi fac liste cand ma duc la cumparaturi (btw, Kauflandul e cel mai ieftin hypermarche, parol! :P), am bibilit masina si am lasat-o in spatele blocului si ma dau mai mult cu bicicleta si cu l’autobus. Insa, dincolo de toate astea, TIMPUL a inceput sa aiba rabdare 🙂 E un feeling ciudat, cand vezi oameni agitati alergand, nervi in trafic, lume incruntata, persoane prinse in acest bulgare social ce se rostogoleste inspre nicaieri. Pentru prima oara dupa muuuult timp, am ajuns sa ma simt cam asa…

jskc

Simplificarea asta voita si violenta, a adus cu ea exact ceea ce imi doream: sansa sa pot privi in mine insumi, sa fac un pas in spate sa privesc the big picture, sa am timpul necesar sa fac asta. Dincolo de toate lucrurile materiale, am avut si am timp sa le privesc drept in ochi pe cele spirituale. In ultimele 5 luni, regasirea asta pe care mi-am dorit-o m-a ajutat la nivel personal. Mult. Insa cu pretul de a realiza, mai brutal ca niciodata, ca le-am acordat prea mult credit celor din jur. Ca am fost alaturi de anumiti oameni pentru ca am vrut eu, nu pentru ca au vrut si ei. Poate le-a fost indiferent in cel mai bun caz. Am realizat ca, de multe ori, ca si in cazul in care cheltuim nesabuit sau uitam sa prioritizam lucrurile materiale, ajungem – fara sa ne dam mereu seama – sa facem la fel si cu sufletul nostru.

Primul experiment a fost ca in prima luna sa nu dau niciun semn de viata, sa nu sun pe nimeni. Indiferent cat de ocupat, obosit, cu probleme eram la randul meu cand eram la job, mereu mi-am gasit ragaz, chiar si timp de un semafor, sa dau un telefon oamenilor la care tin(eam). Nu pentru ca automat m-as fi asteptat la reciprocitate sau ca imi e teama de a fi singur, nu mai sunt copil sa cred in miracole. Insa mereu mi s-a parut normal ca o presupusa amicitie sa fie intretinuta. Ei, acum am avut ocazia sa vad cine ma suna fara sa aiba nevoie de ceva de la mine. Din multimea de asa-zisi prieteni buni, ma asteptam la vreo 12 sa sune. Au fost vreo 6…

Nu regret ca nu am investit timpul si orice gen de resurse as fi investit in oamenii din jur, in mine. Ma consider suficient de echilibrat cat sa aterizez mereu (aproape) in picioare. Doar ca realitatea gri e mai clara cand ai timp sa o privesti pe indelete. N-am fost niciodata al naibii, voit, cu cineva. Ironic, caustic, da 🙂 E ciudat cand dupa atata pishat contra vantului, te gandesti serios sa devii si tu indiferent si egoist la fel ca multi altii. E si mai inspaimantator cand deja chiar incepi sa o pui in practica si vezi ca functioneaza. E bizar cand nu esti construit asa si ai trait mai toata viata fiind alaturi de oamenii pe care i-ai considerat dragi… Se intampla, astfel, in viata multora dintre noi, undeva la  imbinarea ani & experienta, sa inceapa sa ne doara in cur mai mult de cei din jur. Poate e normal, poate nu. Poate ne doare cand ii vedem ca si pe ceilalti ii doare, iar pe ei ii doare ca ne vad ca si pe noi ne doare, si e doar un cerc vicios…

Ce e de facut (daca e de facut ceva)? Cu siguranta, cand durerea in cur se muta in suflet, nu te mai ajuta tot Hemorzonul din lume…

5 COMENTARII

  1. Mi-a placut mult ce ai scris Decadent (btw imi amintesc id-ul tau de pe vremea mIRC-ului).

    Cred ca „imbinarea ani & experienta”, cum ii spui tu, este de fapt maturizarea care aduce pentru majoritatea dintre noi capacitatea de a deveni mai selectivi in privinta oamenilor din jurul nostru. Cu totii realizam, mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul, ca ceea ce conteaza este calitatea oamenilor din viata noastra si nu cantitatea/numarul lor.

    Cred ca ar trebui sa te gandesti ce intelegi exact prin „prieten”, fiindca multe notiuni si-au pierdut valoarea in ziua de astazi.

  2. Amice, povestea ta este inca un exemplu clar – ma refer strict la expresia aia care zice ca degeaba iti permiti financiar poate prea multe chestii, daca spiritual esti mort – si in cazul tau lucrurile materiale nu ti-au adus fericirea, poate doar un zambet fad, care a disparut odata cu schimbarea temei, in cadrul unei discutii obisnuite. Dar, cum niciodata nu e prea tarziu, bucura-te, zilnic, de placerile oferite de viata, placerile alea mici, nevinovate, care te fac sa zambesti si sa stii numai tu de ce 😉 Dupa cum ai spus, referitor la prietenii tai, sau ma rog, unii din ei de fapt iti sunt amici – it doesn’t matter, nu exista padure fara uscaturi 🙂 sa te bucuri daca ai chiar si un singur prieten, dar care sa merite statutul acesta – profita de faptul ca il ai, folositi timpul in favoarea voastra, simtiti-va bine impreuna, rock the world! Lasa trecutul in urma, chiar daca te va urmari intotdeauna, nu conteaza, bucura-te de prezent, bucura-te ca traiesti, fa lucrurile pe care ai vrut sa le faci de cand te stii si nu ai apucat niciodata sa le faci, sau poate nu ai avut curajul sa le faci. Traieste clipa, buddy! Nu lasa sa treaca viata pe langa tine mai mult decat s-a intamplat – cu ce te ajuta acum ca aveai salariul atat de mare? Cred ca nu te ajuta cu prea multe –  mai degraba, exista mai multe buline negre, decat albe.

    Succes!

  3. Bai Decadend esti simpatic bai dar cam naiv. Imi place mult ce ai scris si de mult timp nu am citit ceva despre cineva care sa traiasca aproximativ acelasi gen de viata ca … EU candva.

    Este greu sa faci un echilibru intre cariera, bani, viata sociala, familie, intoteauna ceva, cineva are de suferit, dar in sfarsit cand realizezi ca poti creea un echilibru, se cam duce ceva din viata si ajungi sa te intrebi; de ce nu ai facut asta mai devreme?

    Apoi mai este si o chestie de sansa, karma, noroc, destin, etc.

    Insa ideea este ca poti obtine un echilibru intre toate ale vietii, dar desi este greu eu cred ca merita.

    Si apoi cei 6 prieteni ramasi valoreaza o avere Decadentule, esti extrem de norocos aici.

    Cu durerea de cur nu stiu ce sa zic, dar zic ceva sa nu zici c-am ramas fara idei,.

    Eu zic sa muti inapoi durerea din suflet in cur ca de acolo a plecat si pe viitor nu mai lasa curu sa decida pentru suflet.

    Desi daca ar fi cu orgasm m-as mai gandi, hahhaahaaaaaaa, ha kiss si tie nu doar lui Pissi si Roy.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here