A venit primavara!

Azi dimineata la 6 m-am trezit brusc, fara motiv. De fapt am realizat dupa aceea ca o jucarie (cam tare) de cauciuc ma impungea in spate. Nu, nu ma joc si la 25 de ani cu jucarii de cauciuc: cainele meu imi pune in pat toate jucariile, ca sa nu ma simt probabil singur cand dorm, iar el in schimb imi fura perina mereu. De aproape 10 ani de zile, sunt nevoit sa dorm pe un colt de perina sau fara ea. Daca doarme cu mine, el doarme pe perina; daca doarme in patul lui, perina mea nu exista. Am incercat sa ii dau o perina persoanala si degeaba, tot pe a mea o vrea; mi-am cumparat perina noua si i-am dat-o pe aia veche lui, insa in zadar… tot pe a mea o vrea. Si sunt 2 motive: (1) vrea sa dorm corect in pat si sa nu am probleme cu coloana, (2) nu suporta sa vada ca eu dorm comod. 😆

M-am uitat putin la stiri, am fumat o tigare si m-am pus in pat cu gandul sa mai dorm inca o ora sau doua. La ora 13, am deschis ochii si ma simteam foarte bine in pat…
Imi arunc ochii pe telefon si mi-am zis: “Ai dormit ca un porc!”. Dar nu mi-a parut rau… sunt in concediu medical, mai am inca 2 zile, adica azi si maine… si am zis: de ce sa nu profit?. Cainele era la el in pat, dormea ascuns sub paturica, cu capul pe perina, si sforaia ca de obicei. Prin geam soarele arunca violent raze in casa, lucru care nu l-am vazut de mult timp.

Dupa ce mi-am petrecut o ora in baie, am iesit afara si nu imi venea sa cred. Totul s-a uscat, nu mai era pic de pata umeda pe nicaieri, vantul cald si putin agitat, batea si matura frunzele ratacite. La umbra inca e destul de racoare… M-am dus in gradina sa vad daca erau uscate hainele si surpriza, de indata ce m-a lovit soarele, ma simteam ca in pat. Caldura lui ma dezmierda si parca imi venea sa ma asez pe iarba palida si sa privesc cerul nepatat de nori. Pe langa gard, sfioase si timide au tresarit viorelele, sau cel putin cred ca sunt viorele (seamna  cu ele si sunt de culoare mov)… :p

Zarisem si 2 albine ametite pe langa ele. Mi-am strans hainele pe care inca nu am de gand sa le calc, mi-am pregatit ceaiul si am iesit in gradina cu cainele. M-am asezat pe un sezlong ce il aveam in garaj si m-am asezat strategic cu spatele la soare, ca sa nu imi bata in ochi, insa sa ma prinda tot, sa stau la caldura. Am pus mana pe cartea lui Anne Rice si sorbind din cand in cand din ceai, am ramas acolo cam vreo doua ore… M-a apucat foamea si nu am mai stat pe ganduri.

Parca am si uitat cum sunt zilele de primavara. Iarna aceasta a fost mult prea lunga si mult prea friguroasa, prea posomorata si prea uracioasa. A plouat, a nins, a batut vantul, a venit inghetul si gerul, apoi soare si a luat-o de la capat cu frigul… m-a ametit. Dar azi, azi am simtit din nou cum e sa nu mai iesi din casa cu parere de rau, am admirat noile fire de iarba ce si-au facut curaj sa iasa la suprafata, am admirat viorelele si plus pe ici pe colo cate o floricica albastra, a carui nume habar nu il am… o fi ceva salbatic; oricum ele, florile, au incercat sa aduca naturii un strop de zambet si culoare printre culorile pamantii lasate in urma de toamna.

Sper ca maine sa pot observa si mai multe schimbari… Mai multa caldura si mai multa culoare …

Primavara placuta tuturor!