Acest post este o continuare la un altul, cel precedent.
Asa de frumos povesteste fiecare incat daca nu as sti despre ce e vorba as spune asa : “Da, intr-adevar, a fi gay e la fel cu a fi hetero, cu diferenta ca nu ne plac pesterile ci flautele”. Insa, sunt anumite aspecte pe care unii din voi nu le-au trait, altora nu le pasa s.a.m.d.
FireMan, sunt de acord cu tine la “Fiecare isi modeleaza viitorul dupa bunul plac, indiferent de aparteneta sa sexuala. Conteaza cat de constienti suntem de puterea de a ne modela noi si viata noastra.” Mai putin la partea cu “bunul plac”. Cred ca ar fi haos daca fiecare si-ar putea modela viata cum vrea, neimpiedicandu-se de nicio bariera sociala. Daca as avea aceasta putere, acum probabil as trai cu Andrei in Paris sau SUA, California, as avea locuinta mea, cateva proprietati si o cofetarie cu sapte mese unde sa se serveasca doar specialitati cu visine. Nu as renunta la orientarea sexuala pe care o am.
Mi se pare prea putin important in aceste conditii.
Pentru ca cineva sa isi poata modela viata are nevoie de bani si minte. In multe cazuri, lipsa uneia din aceste doua aspecte, impiedica omul sa procedeze asa. Hotul nu fura din placere asa cum nici un om care gandeste cat de cat, nu si-ar lega un sul de hartie igienica de un picior si nu s-ar plimba pe strazi. Eu as spune mai degraba ca deciziile pe care le luam la un moment dat, ne pot influenta viata. Deciziile aceste sunt luate dupa bunul plac, dar sunt ingrajduite de posibilitatile mai sus amintite.
Lucian, am vazut ca a intervenit si el, e un prieten vechi. Il cunosc de mai multi ani. E constantean. Cand a indraznit sa vorbeasca cu parintii (avuti de altfel) despre faptul ca e gay, a fost alungat de acasa. Pur si simplu. Un avort daca vreti. De atunci incearca sa schimbe ceva in comunitatea gay din Romania. De atunci s-a descurcat singur si cum a putut. Probabil daca, numai daca, parintii lui ar fi gandit altfel sau el nu ar fi fost gay aceasta drama nu s-ar fi intamplat.
V., un alt prieten trebuia sa priveasca cum tatal il ignora si face misto de el si mama cum face preinfacturi repetate. Toate acestea de cand stiu ca e gay.
Un alt prieten, se deplaseaza in fiecare sfarsit de saptamana de la Zalau la Cluj pentru a-si vedea iubitul. Nu exista nicio sulutie pentru a se muta impreuna.
Un amic S., are 38 de ani. Imi povestea ca atunci cand avea el 20, iubea filmul. In ultimul rand. Sau iubea timbrele, cele cu iz cultural. Pe atunci riscai sa fi bagat la parnaie daca indrazneai sa spui “Si ce daca sunt gay? I am what I am!”. Acum, cand totul e mai dezghetat, lucreaza mult. Cu parintii abia daca mai tine legatura. Cand are ocazia sa mearga la cate un party, sta si priveste. Nimeni nu este interesat de el.
Exact despre asta e vorba de fapt. Multi dintre noi vorbim de lucruri asa cum ar fi ele normale sa fie, despre o viata gay asa cum o avem sau ar trebui sa o avem. Sau cum o au altii. Insa, in functie de situatie… “we can not be what we are!”.
Cati nu au fost batuti pentru ca au indraznit sa spuna “prietenilor” ca sunt gay?
Draga eu cel de ieri, spui ca “Vorbim despre oameni care merg la psiholog? Antidepresive? Asta e. La fel de bine se intampla toate astea si in “cealalta” viata.”. Nu cred ca d’aia merg la psiholog si iau antidepresive ca sunt hetero. La asta ma refeream. Aaaa… ca o vaduva merge la psiholog, e alta poveste. Eu ma refeream la nevoia de intelegere, acceptare a identitatii sexuale, in al nostru caz: gay.
Cati gay trecuti de prima tinerete nu isi doresc pe cineva? Nu toti sunt la fel de puternici ca unii dintre amicii/prietenii pe care ii cunosc. Apoi atractia sexuala nu poate fi inlocuita de filosofie, opera, shopping, prieteni multi, mama, tata. Doar ca se poate ajunge la un nivel la care sexul sa nu mai fie important, un fel de excludere mai mult sau mai putin accentuata a laturii sexuale. Insasi gasitul unui partener pentru sex, unui iubit sau macar al unui amic, prieten… cat de greu este pentru unii dintre gay? Nu e la fel cu a merge intr-o zi obisnuita intr-un club, restaurant si a observa cum doamna de alaturi iti face ochi dulci. De cele mai multe ori se ajunge la o filtrare excesiva, ceea ce duce la o cautare asidua. Dar si asta poate fi exclus din viata. E ca si cum ai renunta, treptat, la maini, picioare, trunchi…si ramane doar creierul, incapsulat dar functional. Cred ca un orb ar renunta la orice ca sa vada… doar ca s-a obisnuit si a invatat sa traiasca in intuneric.
Cazuri mai sunt destule. Evident ca nu spun ca toate sunt asa. Ma refer la niste intamplari care au loc din cauza faptului ca cineva e gay. Viata gay nu e roz. Nu mereu.
Ca sa comentez un pic ceea ce spunea Johnny: Da, o relatie gay nu e forate diferita de o relatie hetero, cu exceptia ca: nu vom fi tati sau bunici. Nici nu vom fi mirese. Glumesc. 🙂 Iubirea este universala.
Depasirea perioadei in care un om isi pune intrebari este esentiala. Eu asta as numi “comming-out”. Refuz sa cred ca daca cineva ar lucra intr-un mediu in care se impune prin esenta conservatorismul, intr-un mediu in care conteaza parerea celor din jur, ar raspunde cu DA la intrebarea “Dumneavoastra sunteti homosexual?”
FireMan: E strict treaba fiecarul pe unde si-o trage (parc, apa, plaja, dupa blocuri, pat, hotel, birou, WC, parc, etc). Asta tine de bunul simt, de fanteziile fiecaruia, de indrazneala. Nimeni nu e mai presus din acest punct de vedere ca altii.
Sunt de acord 1000% (da am scris corect) cu grid la : “sunt lucruri pe care trebuie sa accepti ca le vei pierde printr-un act de “coming out”.” Da, se pierd multe. Dar miscarea e una buna, chiar necesara uneori. Nimic nu se intampla fara a fi o parte pozitiva si una negativa. Si la piata: partea pozitiva e ca ai luat fructele, partea negativa e ca ai dat banii. 🙂
Oare daca un profesor ar fi vazut cu un barbat de mana, si daca ar fi intrebat ca este gay AR RASPUNDE nu “mai in gluma, mai in serios” ci sincer DA la ce ar trebui sa faca fata? Cator complimenete “binevoitoare”? Lui Bill Clinton, ce imagine i s-a creat dupa faza cu Lewinsky? Ce a facut anormal? Chestiunea cu “mai in gluma, mai in serios” nu merge. Viata reala nu este “mai in gluma, mai in serios”… ci ori “mai in gluma” ori “mai in serios”.
Oricum, concluzia mea este ca viata unui gay poate fi, poatedeveni un gunoi din cauza unor factori care nu depind doar de omul in cauza. Nu toata lumea este la fel de adaptabila la noua viata, cea descoperita. Apoi de ce sa nu recunoastem ca banii misca multe usi. Cineva (de exemplu) care are un job si primeste o suma derizorie, obligat sa stea cu parintii, care nu se poate deplasa in alt oras pentru a veni in contact cu cei ca el (care oricum sunt pregatiti sa comenteze ca deh… omu’ nu are haine de firma si nu stie ce e aia poppers) nu cred ca este foarte impacat cu situatia lui. Dar… nu are ce face… poate prostitutie??
Deci, mintea si banii pot ajuta la a vedea viata gay altfel, a o colora in diverse nuante, a jongla si a juca. Tot ce am vrut, a fost sa scot in evidenta o realitate (nu absoluta) care exista, niste schimbari ce pot aparea oricand din simpla orientare sexuala. Nu am vorbit de mine (prea rar o fac, si atunci poate in gluma.. 😛 ), de niciunul din voi. Simplele coincidente nu au fost intentionare. Chiar nu ma intereseaza cine ce face si cum face. Insa, fiecare stie cum ii este mai bine, cum poate “zbura” mai usor.
Cat de adevarata este atunci afirmatia… I AM WHAT I AM!?
PUNCT.
Robert, nu incetezi sa ma uimesti 🙂 – ai o putere de sinteza de invidiat. prin urmare, o sa incerc insa sa intind coarda inca si mai mult.
Doua lucruri cred ca ar merita sa fie discutate mai pe-ndelete: (1.) natura sexului (atractia sexuala), fiindca pe asta se bazeaza distinctia gay/str8, distinctie pe care eu o consider cel putin problematica, desi justificata in plan social, si (2.) oportunitatea “coming-out”-ului, adica asumarea publica a acestei distinctii.
(1.) de ce suntem atrasi sexual de o persoana sau alta? are celalalt (el sau ea) ceva care noua personal ne lipseste si pe care vrem sa-l simtim indeaproape? sau, dimpotriva, ne gasim reflectati in celalalt, iar sexul e menit doar sa ne dezbare de o fantasma, sa ne elibereze de teroarea de a trai doar cu propria imagine ca alter-ego? misterul intalnirii dintre doua persoane e rezolvat sau din contra, intarit, atunci cand se ajunge la sex?
fireste, nu ne punem niciodata astfel de intrebari atunci cand facem sex. sexul, daca nu e spontan nu e sex. mie mi se pare ca daca se ajunge la o cunoastere cat de cat aprofundata intre doua persoane, se distruge automat misterul care duce la sex. intr-un fel, as zice ca sexul si cunoasterea sunt cele doua fete ale aceleiasi medalii – nu isi pot lua locul una alteia, dar nici nu pot fi avute (vazute) in acelasi timp. (ca daca n-ar fi timpul… dar sa nu deviez.) evident, atat cunoasterea cat si sexul sunt forme de a obtine satifactie. se pune problema care e natura acestei satisfactii, care e “medalia” cu Sex pe avers si Cunoastere pe revers? ce obtinem, in plan personal, pe baza uneia sau a alteia dintre ele? un posibil raspuns ar fi: Puterea, insa din fericire, desi toti o vor si unii chiar o au, nimeni nu stie ce este. asadar, un raspuns… satisfacator nu exista.
din aceasta perspectiva, nu conteaza daca esti gay sau straight. asta incepe sa conteze numai in masura in care ne intereseaza sa maximizam “profitul” social al unei relatii sau a unui fel de a fi. intre a fi gay si a fi straight e aceeasi diferenta ca intre a simti si a nu simti ca traiesti. nu de a sti, ci de a simti ca traiesti, pentru ca e o diferenta. lumea “normalitatii” e una a cunoasterii, a vizibilului; lumea “anormala” e cea a detalilor si a necunoscutelor. (regretul meu e ca lumea gay devine din ce in ce mai mult o “lume” in sensul primei categorii.) in lumea straight barbatul ramane strain de femeie, chiar si cand crede ca o cunoaste mai bine–e un joc al imposibilei cunoasteri; lumea gay ofera iluzia depasirii acestei bariere, parandu-ni-se ca Celalalt ne e cumva mai accesibil daca e de acelasi sex. in realitate insa nimeni nu poate cunoaste pe nimeni, nici macar pe sine, si doar prin sex se mai disipeaza povara constientizarii acestei neputinte fundamentale de a sti totul despre tine insuti si despre lume.
poate parea periculos sa cantarim daca e mai bine sa fii gay sau sa fii straight. (si nu ma gandesc la “bine” in plan personal, ci in general daca una sau alta dintre “orientari” – ce termen aiurea; desi e cel mai benign cu putinta, parca tot ma irita! – e cumva mai presus decat cealalta.) o sa risc totusi o pozitie, plecand de la observatia ca migrari de la str8 la gay s-au mai vazut, dar invers niciodata. (sigur, exista mitul bisexualitatii, un mit in care personal nu cred. bisexualitatea e un fel de “mos craciun” al sexualitatii.)
(2.) in privinta “coming-out”-ului, aparenta sa de “miscare buna” vine de la faptul ca ramane ca unica solutie. cand n-ai de ales, alegi ce esti obligat de situatie sa “alegi” si ti se pare ca ai facut ce trebuia. daca eu intreb “e pozitiv sau negativ faptul ca unele lucruri sunt cu plus iar altele cu minus?” o sa aud probabil ca intrebarea asta nu se pune, pentru ca distruge insusi resortul actiunii de a intreba. si totusi intrebarile exista, se pun, nu ni le punem noi ci ele survin, vin de la sine. mie mi se pare ca a recunoaste ca esti gay suna cam tot pe-atat de fals pe cat suna afirmatia ceruta unui membru al Alcoolicilor Anonimi “sunt un alcoolic”. dat fiind ca e o afirmatie care se cere (socialmente) a fi facuta, desi ea vine de la tine cu sinceritate, ea nu conteaza ca fiind inttr-adevar sincera pentru ca, daca ar exista o alta cale, ea nu ar fi facuta niciodata. e o asumare a unei minciuni despre tine. eu nu sunt gay, dupa cum nu sunt nici straight. imi place ce-mi place, dar nu ma intrebati ce. de ce n-are nevoie un heterosexuali sa “marturiseasca” public ca ii plac femeile? pentru ca le place intr-adevar. tot asa, nu vad de ce am spune noi ce ne place de vreme ce chiar ne place. daca ne place intr-adevar
.
cam atat, ca incepe o noua saptamana.
8)
PS: cand vine vorba de viata gay, nici america si nici franta nu sunt pe-atat de lipsite de prejudecati pe cat dau impresia. oamenii sunt tot oameni si acolo, doar ca s-au obisnuit cu ideea ca discriminarea e un lucru rau. ei stiu asta, dar nu o simt si nu o cred. tot “orientarea” majoritara ramane de baza si punct major de referinta. numai pentru ca sa ai un stegulet rainbow in fata casei (sau a cartierului) nu merita sa te muti. faptul ca esti gay nu are cum sa nu conteze. conteaza fie cu plus fie cu minus, dar conteaza. nimeni nu poate face abstractie de ceea ce el insusi a trait (sau nu).
Grid: eu intru in joc. 🙂
(1.) Cred ca suntem atrasi mai degraba de o imagine mentala, uneori bine stabilita, alteori mai putin. Creatorii acestui sablon suntem noi insine, aproape nimic nu ne poate influenta alegerile din acest punt de vedere (eventual surogatele). O data cu trecerea anilor, se contureaza din ce in ce mai clar ceea ce ne place si ceea ce nu ne (prea) place. Ceea ce se la la baza acestei geneze sta un cumul de componente care ne lipsesc (si pe care le dorim, suntem atrasi de ele) si apoi elemente care ne plac, in general (valori morale si altele).
Vorbesti despre misterul care duce la sex. Acest “mister” este o curiozitate, o dorinta de a cunoaste, a stii, de a patrunde in ceea ce consideram ca este intim. Odata deslusit “misterul” intr-adevar unii isi pierd interesul, dar asta datorita unei incapacitati de a modifica mereu sursa misterului, puterea lui. Apoi, unii oameni sunt mai avizi dupa mister decat altii. Cei din urma nu iubesc misterul asa ca si primii si din pacate cad in capcana “cu cat ai mai mult, cu atat vrei mai mult”, asemeni unui drogat care isi mareste doza. La fel de bine (mai rar ce-i adevarat) cineva se poate simti atras mai mult de misterul dezlegat decat de cel nedezlegat.
(2.) Cel mai important este ca un om sa faca o analiza pura asupra a ceea ce este cu adevarat, restul e minciuna. Intr-adevar acceptarea e singurul as din maneca, care se autoinvita pentru a sterge amalgamul de intrebari care survin in mintea unui gay. Dupa aceea “de ce?” dispare incet, incet din dialogul cu noi insine, asemeni durerii in prezenta unui blocant (sintetic) al receptorilor durerii.
:)) exagerezi Robz. nu dezvolt, sunt prea obosit. dupa ce trimit actele la Buc, vorbim (pe blog)
O sa trec cu vederea schimbul anterior de replici. Nu o sa intru in jocul vostru, nu de alta, dar mi-e frica sa nu il stric, cumva!
Draga Robert… nu pot sa nu iti dau dreptate. Defapt, nici inainte nu te-am contrazis in totalitate, doar ca aveam o privire mai… de jumatatea plina a paharului. Dar, paharul e pe jumatate gol. Si o stiu… Doamne cat de bine o stiu. Da, factorii economici isi pun o amprenta destul de aiurea asupra vietii noastre. Nu avem incotro… nu traim in paradis. Dar, eu fac un exercitiu de vointa si ma bucur de ceea ce am. Pentru ca nu e putin lucru. Ma bucur de cele cateva minutele petrecute la telefon cu puisorul meu… si uit durerea de a nu fi cu el tot timpul. Asta nu inseamna, Doamne fereste ca totul e perfect…. nici nu are cum sa fie! Si, cred ca nici nu mi-as dori asa ceva. Ne-am prosti! Dar faptul ca mi-e dor si ca ma doare departarea de el nu face decat sa ma bucur si mai mult ca il am, cand ne vedem, cand reusesc sa ii fac o bucurie!
Oricum, exemple de oameni care o duc greu… plina lumea. NU avem incotro, nu le putem evita!
Pe de alta parte, sunt constient de rolul de “avocatul diavolului” pe care a trebuit sa ti-l asumi… ai dreptate… chiar daca puternic romantata si uneori fortata, trebuia sa prezinte cineva si partea cealalta a lucrurilor. E greu sa fi gay, spun unii. Altii spun ca e greu sa traiesti. Unii isi complica existenta inutil, incercand sa nege ceea ce simt. Altii isi iau viata. Dar nu e pacat? Nu uitam oare atatea lucruri minunate? Nu trecem cu vederea atatea motive de fericire? Nimeni nu poate sa ma acuze ca nu stiu ce e suferinta, ca nu stiu ce inseamna sa iti fie greu. Poate sa incerce! Dar, nu stiu daca are argumente! Dar, refuz sa ma gandesc la suferinta cand am atatea motive sa ma bucur, sa fiu fericit! Iar motivul principal e puisorul meu. Stiu, sunt un norocos ca il am. Stiu ca nu toata lumea se poate lauda cu asa ceva. Dar, din nou, viata se traieste individual. Si e mai bine asa!
Oricum, chiar daca e doar o parte a lucrurilor, mie, personal, imi place ce ai spus, cu ai facut-o… documentat… desi imi doresc atat de mult ca exemplele alea triste sa nu fi existat vreodata. Dar exista. Si trebuie stiute, intelese!
Sa fi fericit! Sa fiti fericiti! Sa fim fericiti!
De ce iubesc barbatul…?
Multi sunt de parere ca iubirea homosexuala e gresita. Doi barbati nu se pot iubi. In mentalul colectiv, rolul barbatului e acela de protector – protejeaza femeia. Sub aripile sale puternice se adaposteste familia. E un pilon social ce emana puternicie si stabilitate.
Schimbam placa pentru a prezenta un alt tip de barbat…homosexualul…care, spre deosebire de barbatul arhetipal, iubeste barbatul.
E posibila oare o iubire intre 2 brute care nu stiu sa se exteriorizeze? E incarcata de romantism o scena in care niste degete butucanoase si aspre mangaie o piele lipsita de suplete si catifelare?
a…like…FUCK YEAH!!!
2 perechi de brate puternice care se inclesteaza drept omagiu in preludiul cantecului flautelor fermecate…pasiune, sex, sexualitate…dorinta si nevoie…nevoie de protejare…dorinta de satisfactie…penetrare si iar dorinta…mai multa dorinta… that’s what i’m craving for…that’s what i get every now and then…not very often though…i have to keep the “goodie 2 shoes” appearance…(just kiddin`)
De ce iubesc eu barbatul? Pt ca e barbat. E puternic. E hotarat. E masculin. Are voce groasa. Are mers apasat. E inalt. E destept. E curajos. Are ochi frumosi. E usor nebarbierit. E tuns periuta. Miroase a barbat. Are maini ingrijite si brate puternice. E copilaros. E tandru. E romantic. E inteligent. E smecher. E cuceritor. E sharmant. E bun la matematica. Rezolva orice problema fara prea multe ifose. Nu se vaita. Nu are menstruatie. Nu cheltuie averi pe mascara, fond de ten, perle bronzante si alte tampenii. E al naibii de frumos cand iese de sub dush. Are umeri lati. Are fese tari. Are coapse ferme. Nu umbla cu poseta. Nu se da cu ruj. Nu poarta oja. Nu asteapta flori. Nu se bosumfla pe motive ridicole. Nu face crize de isterie. Nu fumeaza tigari slim. ce naiba…E BARBAT!
Si da, imi place cand ma mangaie cu degetele-i nu foarte butucanoase. Ma infior cand ma cuprinde cu bratele-i puternice. Tremur de placere cand, in timp ce ma saruta, ma prinde ferm de ceafa cu mana lui dreapta. Il ador cand il vad fericit si sunt extaziat cand il vad terminat de placere…
e EL…la fel dimineata si seara deopotriva…
’till next time, Be safe!
Someone a evidentiat f bine totul, mda… iubesc si eu barbatul ptr ca e barbat; frumos, destept… chiar nu mai e nimic de adaugat la ce s-a spus. (Jos palaria)
sunt 1000% de acord cu ce ai spus.
eu nu inteleg un barbat care nu poate sa iubeasca un barbat. nu e nimic mai.. superb .
jos palaria cum spunea yluy
Am intalnit in subiectul de azi si subiectul “bani” . Eu nu cred ca in viata exista multe probleme de netrecut care sa ne faca viata imposibila ; pentru o buna parte dintre noi exista putine probleme insurmontabile dar si pe acestea le luam ca parte din viata . Diferenta este ca noi avem capacitati diferite de-a depasi aceeasi problema si nu ma refer doar la capacitatea financiara ci si la cea emotionala dar mai ales la constructia noastra genetica si psiho-comportamentala . Celor care nu au aceasta capacitate de-a depasi cu usurinta o problema mai mare, trebuie sa reusim sa le fim alaturi atat cat putem pentru ca societatea romaneasca nu are inca mecanismele institutionale de-a o face , in primul rand datorita mentalitatii si lentorii cu care transpune in practica principii si strategii care in vest au o anumita traditie .
Robert~ atractia sexuala e in buna parte conditionata social. intr-o masura mai mare sau mai mica, fiecaruia dintre noi ii place, saa cum spi, ceea ce “place” in general si altora din jur. prin aburul asta al conditionarii razbate, uneori mai puternic, alteori mai greu, in functie de om si de momentul in cauza, cate o raza a sufletului care reuseste sa-se atinga cu stralucirea de-o clipa a celuilalt. insa dincolo de orice conditionari, si dincolo chiar de suflet, se afla mirajul si misterul care orchestreaza totul. e ca si cum ciobul nebagat in seama de milioane de trecatori are nevoie nu numai de ochiul lenes, dar pe faza, al cuiva anume, ci si de o raza de soare cazuta sub un unghi anume care sa-i dea stralucirea. un zambet, o privire, un semn cat de mic, o tresarire sunt de ajuns ca sa trezeasca interesul.
mai departe insa, daca ciobul de sticla e doar sticla sau un diamant veritabil parca nu mai conteaza – important e doar ca cineva s-a aplecat sa-l ridice si sa-l tina in palma. pe lume asta, cel mai mult conteaza atentia acordata cuiva. asta e cel mai puternic afrodiziac. misterul e ca nu putem sti niciodata pentru ce anume alegem sau suntem alesi. orice inventar in domeniul asta e o ratare, pentru ca in mod sigur tot ce enumeram (si ne-amintim) ca fiind “placut” e numai urma scanteierii ce s-a stins. tot ce ne atrage la cineva (si poate fi rememorat ca element de atractivitate) e in realitate un semn de plictiseala. atata vreme cat nu stim de ce iubim, relatia are inca sanse sa dureze, pentru ca scanteierea ei inca n-a incetat.
chestia cu durerea care cedeaza prin blocaj sintetic e tare de tot 🙂 nu vad cine-ar fi dispus sa renunte la “pain-killer”-i. ma tem ca nici daca am sti ca urmatoarea doza de analgezic ne va fi fatala, nimeni n-ar ezita sa apese pe buton. numai sa nu mai simtim durerea. durere? ce conteaza? important e sa nu o simti. asta e meteahna civilizatiei moderne…
grid: gandul ma duce la motivele pentru care capodoperele (de orice fel) sunt (sau se tinde a fi) unanim acceptate ca fiind ceea ce sunt. 🙂 Apoi… oamenii vad prea multe cioburi de sticla si prea putine diamante ceea ce duce la a dori (ravni mai degraba) ceea ce nu avem (vezi exemplul Cullinan-ului). Datorita “importantei” mentale a diamantului, diamantul trebuie sa fie pretios (daca diamantul s-ar gasi la fel de frecvent ca si fierul, cu siguranta nu ar mai fi pretios, un bun exemplu este si “barbatul” descris de someone mai sus), desi in diamanat regasim doar un singur element chimic, pe cand sticla e mai complexa din acest punct de vedere.
Superba faza “atata vreme cat nu stim de ce iubim, relatia are inca sanse sa dureze”. Intr-adevar iubirea, un gest, o miscare… toate neconditionate sunt cele mai pure, rare (ca si diamantul incolor…) si sincere.
Johnny: Daca nu ar exista in ecuatie anumite “bariere” nu am putea aprecia la adevarata valoare nimic la care am ajuns trecand peste acele bariere.
FireMan: Pai dormi tata, daca esti obosit.
….si de la capat.
Povestea este departe de a fi inchisa iar subiectul fiind privit pe toate aspectele tinde sa i-a forma unui diamant cu zeci sau sute de fatete.
Sunt lucruri pe care le faci atunci cand esti pe deplin constient de impactul pe care il au asupra celorlalti, doar atunci cand financiar si profesional vorbind esti pe picioarele tale. Asta este varianta cea mai ok.
Normal ca la varsta de 17 daca mergi acasa si incepi sa plangi si sa spui ca-l “iubesti pe Aurel” familia nu o sa reactioneze cu ropote de apaluze. Nu o sa vina tatal si o sa-ti aduca o cutie de prezervative….
Nu stiu de ce, inideferent de cum reactioneaza, pozitiv sau complet negativ, tot timpul am avut senzatia ca mama cunoaste deja problema. Aici, intervine lipsa comunicarii.
Da, atunci cand “iesi din dulap” e clar ca o sa pierzi multe. Incepanad de la prietenii relatii de familie etc. Dar tot atunci iti dai seama care iti sunt oamenii cei mai apropiati. Sunt lucruri care se sudeaza pe viata. Sentimente care in timp se transforma din prietene, in respect si grija, evoluand spre notiunea de familie.
Cu bune cu rele, oamenii care sunt prieteni de zeci de ani (cunosc cazuri) pot spune ca sunt ca intr-o mare familie.
Deciziile pe care le luam ne influenteza viata in proportie de 100%. La fel de mult influenteza si deciziile pe care nu le luam la timpul potrivit.
Lucrurile nu trebuiesc privite ca o strategie de marketing. Ce castig si ce pierd. Daca balanta e in favoarea mea atunci restul devin “victime colaterale”.
In primul rand trebuie sa fim noi impacati cu noi insine. Sa ne stim respecta si aprecia la justa valoare.
A iubi este o arta? Poate da, poate nu.
Ma opresc aici, mai vreau sa scriu dar suna telefonul….
Semnez ca de obicei, Eu.
tu cel de ieri 😀
eu zic ca e mare pasul pana la “iesirea din dulap” si nu sunt de acord cu ea, poate sunt subiectiv, dar e greu sa trambitzi orientarea ta intr’o astfel de lume (mai ales romania) unde parerile se impart simplu intre “what the fuck” si “ok, so what” -> in cazurile fericite … oricum revin contrazicandu’ma chiar nu ar trebui spus “e clar ca o sa pierzi multe. Incepanad de la prietenii relatii de familie etc.” pentru ca nu e pierdere mare prieteni se fac si dupa si inca poate mai buni, iar familia e doar un cuib zic eu din care oricum intr’o zi ai sa’l parasesti daca ai crescut destul, daca alegi sa o spui la 16-17 ani e mai bn cred eu pentru ca familia are timp sa se acomodeze … asta e parerea mea (pentru moment) nu scriu mai multe pentru ca toata lumea imi zice ca se pierde in cea ce eu spun vbesc mult si alambicat … ms celor care au reusit sa citeasca pana aici 😀
ciao la totti imi face o mare placere sa stiu ca aveti increderea in sine .Eu sunt silviu am 23 ani acum stau in italia finanzat cu un baiat care traiesc o poveste de iubire cu el si cred ca si daca imi placea femeile nu eram asa de fericit cum sunt acum cu el .Da pot sa spun DA ca sunt gay ptr ca nu imi este rusine de nimeni atata timp cat nu fac rau la nimeni ce este rau in asta.Aici in italia mentalitatea lor este cu mult mai mult nai buna ca la romani ptr ca aici stie totii prieteni mei ca sunt gay ,care daca eram in romania nu puteam sa spun la nimeni ptr ca daca auzea cineva ca sunt gay ,nu se apropia nimeni de mine ca si cum as avea o boala.eu va pup pe totii si daca aveti tp puteti sami lasati si mie un mesaj ptr ca este prima data cand intru pe acest site .ciao