Cum în ultima perioadă m-am tot întâlnit cu cunoștințe (hetero-) pe care nu le mai văzusem de ceva vreme s-au în mintea mea poveștile lor. Majoritatea sunt căsătoriți și au cel puțin un copil, sunt așezați la casa lor și alte chestii… “lumești” – să le numesc așa.
Cireașa de pe tort o reprezintă faptul că cea mai veche prietenă de-a mea, Ramona, a născut o fetiță splendidă. E plecată în SUA de ceva ani, nu e căsătorită dar vroia neapărat un copil. Și văd că și-a îndeplinit visul.
Iaca:
Corelat cu astea, zilele astea, editând listing-uri la un site, am tot văzut vizualizat pagini cu și despre persoane gay & lesbi, căsătorii, fertilizări, mame surogat, etc., am căzut așa… într-un soi de melancolie.
Asta, deoarece pe de-oparte, îmi pare, în continuare, că superficialitatea lumii gay, în general, e la un nivel extrem de ridicat, problema esențială (și existențială) a majorității fiind cu cine și-o trage diseară (exact ca și cetățeanul turmentat al lui Caragiale), ce poșetă îi mai de firmă ca ‘ailaltă, cine cu cine s-a mai “văzut”, cine s-a mai prostituat, scandaluri, dramolete, și altele.
Pe de altă parte… “iarna nu-i ca vara”. Adică, viața gay-ilor în România merge în continuare pe același făgaș. Nu se prevede că legislația în vigoare (referitoare la parteneriatele civile și adopția unui copil de un cuplu gay… nu știu exact cum stă treaba cu mamele surogat) se va schimba prea curând. Ideea de a pleca peste mări și țări numai pentru a avea chestiile astea… nu îmi surâde.
Noi, gay-ii, n-o să știm, probabil, niciodată ce înseamnă să te străngă de deget propriul copil. Sau să-ți spună “tati”… noi nu vom avea pe genunchiul cui să punem un leucoplast și nouă nu ne va povesti nimeni cum a fost la grădiniță.
Așa că… stau și mă gândesc… cum o fi peste câțiva ani? O să mă plimb singur pe străzi și acasă o să stau, în continuare, cu mâța pe piept?
Si care ar fi problema daca ai pleca intr-o tara unde toate astea sunt considerate chestii la fel de “lumesti” (cum le-ai numit si tu) ca si intr-o familie hetero?
Dar pare-mi-se ca in Romania pot adopta si persoanele singure, nu numai cuplurile. Deci si un homosexual ar putea adopta un copil. Daca vrea neaparat unul. Desi ma gandesc ca o relatie gay ar deveni astfel mai dificila…
Dar de ce toti homosexualii si lesbienele sa vrea un copil sau o casatorie? Eu nu vreau nici una si nici alta.
Cred ca prima problema este un partener stabil.
Da, Robert, cu cat inaintez in varsta cu atat mai mult ma gandesc la ceea ce ai subliniat tu mai sus…
Nu este greu sa “procuri” un copil ca sa spun asa, poate suna putin urat dar cam asta este realitatea. Adevarata problema apare cand te vezi fata in fata cu nevoile acestuia, cand vezi cat de greu este sa ii oferi un mediu familial cand cu totii suntem constienti ca in cazul relatiilor gay asta este destul de greu mai ales datorita superficialitatii cu care tratam noi relatiile.
Nu tuturor ne este sortita singuratatea si izolarea sentimentala, dar pentru a nu ajunge in acest stadiu trebuie sa constientizam mai intai ce vrem noi de la o relatie, ce oferim la schimb si mai ales ce compromisuri suntem capabili sa facem pentru ca aceasta sa rezista…..si mai apoi vorbim si de adoptie.
Păi nu de relații e vorba, neapărat. Și cu atât mai mult, nu de teorii.
Domnu Robert, nu e nici o teorie, e un fapt. Mi se pare o absurditate sa iti doresti un copil care prin natura lui are nevoie de stabilitate cand tu nu cunosti ce e aia. Nu e nici o teorie in asta !
Deiu, Domnu’ Robert, crede că nu ai înțeles ce vroia să spună dânsul. Sunt de acord cu ce zici în #6, zici acolo așa: “trebuie sa constientizam mai intai ce vrem noi de la o relatie, ce oferim la schimb si mai ales ce compromisuri suntem capabili sa facem pentru ca aceasta sa rezista…..si mai apoi vorbim si de adoptie.”
Păi, acum concret vorbind, se aplică ce ai zis mai sus la tine sau relațiile pe care le-ai avut (întreb și io, retoric)? Sau la alții de aici, de pe blog si nu numai – se aplică? Câți dintre noi au conștientizat ce vor de la o relație, ce oferim la schimb, și ce compromisuri suntem capabili să facem pentru ca aceasta să reziste?. Hmmm? Câți?
A conștientizat cineva (eu, tu, alții, oricine de pe blog) care și-a lăsat probabil partenerul baltă când acesta avea mai mare nevoie de el? A conștientizat cineva care s-a futut cu primul care i-a ieșit în cale? Sau cineva care a plecat cu primul care i-a cântat în strună? Iar de compromisuri… nu prea suntem capabili să le facem de vreme ce relațiile nu rezistă. Nu? Câte cazuri nu sunt în care unul din cei doi merge cu job-l undeva, iubire mare, dar nu, nu se pot muta împreună și aia e. Păi cum vine asta!?
La o adică, câți dintre noi au avut mai mult decât relații pasagere de maxim 3-6 luni, 1 an, 1 an jumate?
De asta ziceam, că așa, teoretic, cum “trebuie” să fie… așa da, și io pot zice multe, știi cum îi “teoria ca teorie, practica ne omoară!”.
Așadar, șă-mi explicie și mie cineva, care știe (practic, că teoria nu mă interesează), ce e aia STABILITATE, cum se face un compromis (io nu stiu ce inseamna a face un compromis…), cum se dă de la sine pentru a-l vedea pe cel de lângă tine fericit, și cum se conștientizează ce se vrea de la o relație. Cu exemple, dacă se poate.
Deiu? Te rog, explică-mi ce înseamnă stabilitatea si cum se face un compromis. Chestii trăie, nu citite.
Rămân dator. 🙂
===
Tocmai de aceea devenisem melancolic, că văzusem în pozele alea oameni (nu fotomodele și corpuri epilate si unse cu ulei), oameni care încearcă să faca ceva împreună și luptă amândoi pentru acel ceva. Adică, trebuie mers pana la capatul lumii pentru ceva, pai mergem, si facem. Ai o problema? Sunt si esti langa mine. Esti trist ai o zi proasta? Fac ceva sa te inveselesc, etc… nu așa că… “ah, nu te simti bine? bine, hai ca io ies in club, ca e sambata, nu pot lipsi”… “Păi eram beat și m-am futut, da, da, sigur, te iubesc”,… “Nu pot sa vin cu tine că trebuie să merg sală”… “Vai, mai aveam doua milioane, mi-am luat un tricou… ce mancam!?”… “am mancat la mama… tu ce mananci?…”
Până una alta, nu, nu de relații cu titlu niminativ avem nevoie, ci de oameni cu care putem avea una.
varsta mea nu conteaza..cu toate ca este una frageda..dar..sunt de acord cu Robert 🙁 …nici nu vreau sa-mi imaginez ce ma va astepta peste ani si ani…cand imi voi dori ( inca de pe acum simt dorinta aceasta) un copil…
sau..sa ii spun celui iubit “casatoreste-te cu mine!” 🙁 ma apuca o de melancolie..inimaginala..
Chestii traite …. prima mea relatie, am facut compromisuri ambii, eram niste copii, e adevarat, dar ne iubeam….cu el am cunoscut prima data dragostea adevarata, lipsita de gelozii, rautate, ura….dragoste pe care probabil gresesc ca inca o mai caut acum in toate relatiile pe care le-am avut si cel mai probabil o sa le am….. dragoste care a disparut fizic dar poate nu si sufleteste, poate ca inca ma mai agat de trecut si nu pot merge mai departe….poate ca(asa cum ati vazut in toate posturile mele) eu sunt cel care nu da voie unei noi relatii sa reziste tocmai din cauza ca nu am incetat sa traiesc in trecut….nu l-am uitat si probabil nu o sa il uit niciodata si sper ca nici el, chiar daca acum este un spirit. Niciunul dintre noi nu a vrut asta…. dar asa a fost.
Intradevar….dupa aceasta am avut o perioada de izolare, destul de lunga….dupa care am mai pierdut o alta persoana draga, si da ….intr-un final simteam nevoia de dragoste, chiar si una inchipuita si asa a luat nastere prima mea relatie pasagera ….asa cum le numesti tu….a tinut putin….vreo 4 luni , apoi inca una, de vreun an, si inca una scurta apoi ultima iarasi destul de lunga … aceasta din urma fiind singura care m-a facut sa ma detasez de amintirea primei relatii, pot sa spun ca m-am indragostit a doua oara. Relatie care a luat sfarsit din cauza nesigurantei mele, simteam nevoia de dragoste dar nu o regaseam in relatie, si totusi m-am lasat calcat in picioare de anumite persoane pana la un anumit nivel cand nu am mai rezistat….din pacate in aceasta relatie eu eram singurul care faceam compromisuri, pentru ca partenerul nici nu cerea, dar nici nu facea, insa relatia era de asa natura incat eu trebuia sa le fac indiferent daca el le cerea sau nu daca voiam ca aceasta sa mearga.
Si da, ma vedeam casatorit cu el, imi doream copii, ….la un moment dat i-am marturisit si lui asta….iar reactia lui, nimic, nici da nici ba !… Traiam in neliniste si nesiguranta si am devenit destul de posesiv pe parcursul relatiei….Asa ca, intr-un fel sau altul am trait tot ceea ce iti doresti tu nu cu o persoana, cu doua, am facut compromisuri si degeaba, in prima situatie dintr-o cauza in a doua din alta.
Ce am invatat ?… sa nu mai visez cu ochii deschisi, fiecare intelege prin relatie ce doreste,….eu unul inteleg, siguranta, dragoste, unitate.
Vrei un compromis, stai tu langa persoana iubita in spital, priveste-o cum se stinge iar tu nici nu ai apucat sa ii marturisesti cum iti vezi viata cu ea, renunta la familie incat sa ajungi sa te dea disparut la politie…. renunta la familie pentru a sta cu el in timp ce unul din membrii familiei ajunge in spital, ajungand ca in final sa alegi sa fii langa el pana in ultimul moment in loc sa fii langa persoana care te-a crescut, cand ambii se aflau pe ultimul drum. Fa tu compromisul asta si spune-mi apoi unde trebuia sa fiu in acele momente ?!…
Opinia mea sincera este ca destinul unui gay se impleteste, evident sau nu, cu singuratatea. Relatiile gay nu au un fond stabil si tocmai de aceea perioadele de singuratate sunt mai mari decat lasa sa para.
In ceea ce ma priveste ma simt mai bine singur, decat cu 1000 de compromisuri pe cap si o relatie, care descoperi ca moare subit si nu-ti dai seama de ce moare.
Bun, deiule. Și totuși, după cum ziceam, nu de relații cu titlu nominativ avem nevoie, ci de oameni cu care putem avea una, (oameni de care nu ai avut parte nici tu, altfel nu ai fi schimbat atâtea relatii).
Din tot, nu pot trage decât două concluzii:
1. Pentru gay relațiile înseamnă mai mult un fel de “să avem un partener stabil cu care ne putem fute”.
2. Gay-ii, prin natura lor… sunt incapabili, cu exceptia putinora, sa fie câta întregi la cap într-o eventuală relație.
În rest, presupun că e nevoie de curaj, ambiție (chestii pe care iarasi, nu toata lumea le are – si apoi, unele dintre acestea le pierzi după câteva eșecuri), asumarea unor riscuri si ceva… noroc. 🙂
Indiferent de motive, in cazul multora ideea de ceva stabil si eventual un copil, ramane in stadiul de vis. Doar atunci cand vom reusi sa trecem de superficialitati putem vorbi, zic, de o stabilitate mentală, in primul rand, care precede de altfel stabilitatea de care vorbirăm mai sus.
Io astept sa imbatranesc, sa am paru’ alb, si dupa aceea incerc mica publicitate: “batranel, caut batranel pentru o relatie de lunga durata!”. 🙂
Love.
@George, de acord, dar nici nu poti zice că la nevoie, nu faci nici un compromis. Cand iubesti cu adevarat, le faci, fara macar sa iti dai seama.
@RobertG: pai si cuplurile heterosexuale cum fac? Din cate cunosc, inca nu se cunoaste o cauza exacta pentru care cineva e gay. Pentru mine cea mai plauzibila explicatie e o combinatie intre factorii genetici si factorii de mediu.
Majoritatea gay-ilor cu care am vorbit pana acum, indiferent de tara in care traiau, avea o mica/mare problema cu unul sau ambii parinti, in general cu tatal.
Sa fie oare tocmai lipsa unui model de familie in decursul copilariei explicatia pentru care barbatii gay au dificultati mai tarziu pentru a-si intemaia o familie gay la randul lor?
Cred ca si contextul social, cultural joaca un rol important in aceasta configuratie. Intr-o tara conservatoare e destul de greu pentru un copil sa mearga la scoala cand are doi tatici. Imi imaginez rautatile nu doar din partea colegilor de clasa dar si din partea invatoatoarei, profesorilor…
Intr-o tara cu o mentalitate mai deschisa, presiunea sociala homofoba este mai putin accentuata sau chiar inexistenta.
Dar revin la intrebarea initiala. Cum procedeaza cuplurile hetero? Au relatii stabile pentru ca ce? Nu cred de mult in existenta unui partener ideal, si nici a faptului ca avem doar un singur suflet pereche. Fiecare cred ca trebuie sa-si gaseasca tehnicile prin care sa reuseasca sa sustina relatia. Nu cred ca exista o reteta universal valabila pentru asta, dar cred ca o relatie de lunga durata presupune maturitate mentala, un echilibru intre dragoste si ratiune. Cand iubesti pe cineva, pui fericirea si binele partenerului deasupra fericirii si binelui tau. Iar acest lucru poate sa functioneze intr-un mod sustenabil cand si partenerul procedeaza la fel si astfel va hraniti relatia.
Stiti povestea aceea cu diferenta dintre rai si iad? Cu tacamurile acelea super lungi? Un om a mers sa viziteze iadul. Si a vazut o masa mare cu tot felul de bunatati pe ea, iar in jurul mesei stateau niste oameni slabi, flamanzi vai de capul lor. Nu puteau manca nimic pentru ca tacamurile erau extrem de lungi si n-aveau cum sa-si puna mancarea in gura (si probabil era ceva regula ca n-ai voie sa mananci decat cu tacam).
In rai, era aceeasi masa cu bunatati, si in jurul ei oameni veseli, bine hraniti, fericiti. Aveau la fel, tacamuri lungi, dar nu se straduiau sa-si introduca mancarea in propria gura ci fiecare isi hranea vecinul si comesenii.
Michel-Angelo, nu știu măi, ceva sigur diferentieaza cuplurile hetero de cele gay.
Un mic exemplu. Ieri, cu Deiu, în vizită la ceva rude de-ale lui. Vară-sa cu prietenu’, necăsătoriți, povesteau cum vor face ei, cum pleacă îci-colo, mici tandrețuri, etc. Bă, atâta liniște și pace mi-o inspirat… de numa’ numa’.
Un prieten mai vechi, Adi, și ăla, s-o căsătorit, trage 20 din 24 pentru ce are, și-o făcut o casă el cu mâna lui, au un copil, îl duc, îl plimbă… Anca, soția, o super tipă, înțelegătoare, amabilă, și ea lucreză… mereu reusesc să ajunga la un consens. Toate discutiile pe care le-au avut le aveau in sensul de “impreuna” aidca “unde mergem, cum facem, etc.”
La gay e altfel măi, nu e și nu o să fie ever cum e la heterosexuali. La gay e cu discuții, fashion, ifose, styling (dragă), mofturi, povești, drame, tanga, saune, imaginea care mereu va conta no matter what + un anumit soi de semi-retard pe care îl au mulți.
La gay is prea sexualizate lucrurile… nici nu apuci sa schimbi 3 vorbe ca se ajunge la mărimi, pule, cât de mare e, ce futai strașnic a avut ăla prin ceva darkroom mizer… si asta cred ca are un impact asupra stabilitatii unei relatii gay. La celălalt pol stau aia de se umezesc cand vad o poșeta de firmă, viata lor intreaga e un Mall si-un fashion si-un glossy, popsy… rahat pe băț.
Nu mai zic de cuplurile care is impreuna 2-3 luni, apoi se despart ca nush care l-a inselat pe alalalt, minciuni, viata dubla, obsesii, amenintari ca se sinucide… deci, te doare capu’, pe bune. Noah, într-o lume din asta… unde naiba-i optimismul?
@RobertG: Mi-as dori sa pot sa-ti raspund ca problema prezentata de tine despre cuplurile care inoate in oceane melodramatice este la fel ca si cu stirile din presa. Sunt cativa care fac mult zgomot, dar marea majoritate traiesc in liniste si pace si tocmai pentru ca sunt linistiti si in pace, nu se aude nimica despre ei. Dar amandoi stim ca e destul de putin probabil sa fie asa din pacate. Cel putin intr-o societate conservatoare (revin la laitmotivul meu cu societatea romaneasca) este foarte greu, cred, ca si cuplu gay, sa poti sa gasesti un echilibru intre viata publica si cea de la tine din camin. Sau cazi in extrema in care vuieste rozul si penele de la o posta, sau in extrema in care esti in closet si te vezi cu prietenul intr-un mod discret, ca nici vecina de la 4 sa nu stie…
Probabil ca lucrurile nu sunt simple si sunt multe cauze. E o vorba maghiara care-mi place enorm. S-ar traduce ceva de genul: “exteriorul te prinde, interiorul te pastreaza.” Adica de obicei, toate incepe cu atractia fizica. Intorci capul dupa cineva pe strada pentru ca arata bine, nu pentru ca e destept, tandru si intelegator. Poate e, poate nu e, n-ai de unde sa stii, dar cert este ca arata bine. Iar pentru aventurele de-o noapte, etc., e suficienta compatibilitatea fizica. Dar pentru chestii de durata, e nevoie de compatibilitate si pe alte planuri, dincolo de planul fizic. Iar aici intervine partea cu “interiorul te pastreaza”.
Dar aici intervine intrebarea, cat de mult reusesti sa-ti cunosti partenerul? Cat de mult reusiti sa va descoperiti unul pe celalalt si sa gasiti asemanari si deosebiri pe plan intelectual si spiritual?
Cred ca traind in the closet, si avand o relatie in the closet, e mai dificil…
Nu as vrea niciodata sa-mi explic esecul relatiei de cuplu gay din cauza cliseelor cu glossy popsy fashion victims. Alea sunt peste tot. As vrea sa privesc la relatia mea mai degraba din perspectiva lor: http://www.darkq.net/filme-cu-tematica-gay/shelter-2007/
Stiu… e film american, dar prezinta un cuplu care se confrunta cu presiunea sociala, cu problema coming out-ului, si multe alte probleme, mai putin chestiile glossy popsy.
And what about these ones? http://gaycouples.tumblr.com/
Dar din nou, eu incerc sa privesc la o relatie gay ca si la o relatie hetero. Citeam undeva la un moment dat ca cineva spunea ca nu este de acord cu casatoriile gay pentru ca nu trebuie sa existe casatorii gay, ci doar casatorii. Indiferent ca sunt hetero sau gay, ele trebuiesc privite doar ca si casatorii. Cum nu poti sa parchezi gay, decat sa parchezi, cum nu poti sa mori gay, decat sa mori, de ce sa nu fie si casatoriile doar casatorii, fara specificatii?
Da, ai dreptate.
@ Michael Angelo :
Presiunea asupra unui copil exista indiferent de natura acesteia, fie ea de natura sexuala, culturala, origine, infatisare, ea este prezenta si va fi intotdeauna. Majoritatea copiilor s-au confruntat cu astfel de “marginalizari” din partea altora ca si ei, dar atata timp cat mai exista si persoane rationale, care nu simt nevoia sa ironizeze pe altii pentru a-si reprima propriile frustrari nu cred ca va fi o prea mare problema ca in loc de un tata si o mama are doi tati.
Acum legat de ce a spus Robert, referitor la ceea ce diferentiaza cuplurile gay de cele hetero, eu tot mai cred ca este actul de casatorie. Stiind cat de instabile sunt relatiile intre gay, cu toti ne temem ca vom investi (material ma refer) prea mult in relatie si nu aveam siguranta acesteia, maine se poate termina totul si noi sa ramanem cu ochii in soare, si atunci….ne eschivam si fugim de gandul de a consolida, realiza sau chiar de a planifica ceva impreuna. Tot timpul primul loc va fi ocupat de EU urmand ca celorlalte sa le atribuim diverse persoane din viata noastra fara ca vreodata sa existe si un NOI pe primul loc.
A si nu cred ca presiunea sociala nu ne lasa sa ne intemeiem o relatie. In societatea actuala sincer nimeni nu mai acorda o asa mare atentie la ceea ce face vecinul, traim intr-un secol al vitezei in care nu mai avem timp de pierdut aiurea. Si sincer sa fiu niciodata nu m-a interesat ce cred altii despre orientarea mea sexuala, sunt asa cum sunt iar daca eu sunt fericit asa nu mai conteaza ce cred altii, iar atata timp cat nu ii deranjez in vreun fel sau altul nu vad de ce i-ar interesa pe ei. Mentalitatile se schimba, e nevoie doar de putina rabdare, perseverenta si consecventa din partea noastra ! 😉
Excelent spus: “ceea ce diferentiaza cuplurile gay de cele hetero, eu tot mai cred ca este actul de casatorie. Stiind cat de instabile sunt relatiile intre gay, cu toti ne temem ca vom investi (material ma refer) prea mult in relatie si nu aveam siguranta acesteia, maine se poate termina totul si noi sa ramanem cu ochii in soare, si atunci….ne eschivam si fugim de gandul de a consolida, realiza sau chiar de a planifica ceva impreuna. Tot timpul primul loc va fi ocupat de EU urmand ca celorlalte sa le atribuim diverse persoane din viata noastra fara ca vreodata sa existe si un NOI pe primul loc”…. parca as fi spus-o eu. 🙂
Așa este, ceva face o diferență.
Ok, întâlnești pe cineva, te muți cu el, fiecare are job-ul lui e ok (în modul ideal, că de nu, unu’ merge la job si celălalt stă pe mess si pe Romeo), fiecare mănâncă pe unde apucă, de multe ori are alt cerc de prieteni, poate mai are planuri de plecat te miri pe unde dupa ce termina facultatea, i se ofera posibilitatea unui job mai bun in ceva tara in care tu nu te vezi de fel, samd. Evident că in conditiile astea nu-ti vine să te gandesti prea departe, trăiesti clipa si mergi la urmatoarea usa fara prea mari regrete si asa te si educi din punct de vedere al unei relatii. Numai că asta nu functioneaza o eternitate.
La heterosexuali lucrurile stau diferit, familia amandurora are o implicatie deosebită in viata cuplului, si poate că si gandul acela ca gata, ok, m-am casatorit, de-acum’ sunt sotie/cap de familie… am un rol, vine un copil pe care trebuie sa il cresc… normal că mă pun pe plan secund si nu mă duc la epilat inghinal cu ceara la te miri ce salon de fițe. 🙂
Intr-un cuplu gay, unu stă pe contul său de Romeo, celălalt pe-al lui iar intr-unul hetero, el repară mașina și ea face de mancare. Exagerat spus, da, stiu, dar… nah, sper ca s-a prins ideea.
Ai surprins destul de bine diferenta dintre cele doua tipuri de relatii ! 🙂
Un aspect pe care l-am sesizat recent, în câteva rânduri, la persoanele care au (și) o orientare gay și anume: “acceptă-mă așa cum sunt”. Datorită viziunilor societății și a religiei de multe ori persoanele gay/bi se apără prin faptul că așa sunt ei de la natură și trebuie acceptați ca atare (in unele discuții a fost ți abordarea mea). Nu zic că e ceva rău în această abordare dar, văd că aceasta este defapt un leit motiv pentru tot ceea ce sunt ele. “Așa sunt eu, mă accepți bine, nu, iarăși bine” devine, poate chiar un stil de viață. Unele persoane nu ar accepta o critică adusă la adresa lor pentru nimica în lume. Faptul că are (și o) orientare homosexuală care trebuie acceptată așa cum e și nu schimbată alimentează convingerea cum că așa e el și nu trebuie schimbat (nu are ce schimba la el; nu trebuie să facă compromisuri).
Într-o relație hetero, cei doi parteneri își reproșează unul altuia diverse chestii des dar, pentru binele relației, acceptă acele reproșuri. Ba mai mult, unii vor reacționa și vor schimba ceva. Desigur, nu întotdeauna. Nu aș putea spune același lucru la relațiile gay sau despre persoanele gay/bi. Sunt mult mai încăpățânate în a accepta faptul că poate un anume lucru pe care îl fac nu e chiar ok și poate ar trebui să încerce să schimbe ceva la persoana lor.
@RobertG & @Deiu
Cred ca inteleg perfect la ce va referiti, dar voi sunteti siguri ca intelegeti la ce ma refer eu?
Legat de presiunea asupra copilului. Normal ca exista si va exista mereu. Dar nu e tot una cred, sa cresti intr-un mediu in care ceilalti copii se iau de tine ca esti poate mai grasutz, sau portzi ochelari si e altceva cand ceilalti copii se iau iau de tine (poate inclusiv invatatoarea, profesoara) ca ai 2 tatici. E un lucru sa ai un defect al tau, si asta poate sa te ambitioneze sa te schimbi in bine in masura in care depinde de tine si alta cand situatia ta e perceputa ca un handicap de ceilalti. Poate ceilalti parinti n-o sa-si lase copiii la petrecerea de ziua ta de nastere, pt ca inca e destul de raspandita ideea ca homosexualitatea si pedofilia sunt una si acelasi lucru. Nu poti sa pui pe aceeasi masa o relatie stabila gay dintr-o tara unde acest lucru este acceptat de societate cu o relatie stabila gay intr-o tara in care se investesc 600 de mil. de euro intr-o catedrala in timp ce se inchid spitale si scoli… intelegeti la ce ma refer…
Sunt 2 realitati complet diferite.
Robert, legat de faptul ca unul din parteneri pleaca in strainatate si celalalt ramane, asta se intampla si in cuplurile hetero. Cum am spus si la comentariul nr. 16 cred ca o relatie de lunga durata presupune maturitate mentala din partea ambilor parteneri. Un echilibru intre dragoste si ratiune. Cand iubesti pe cineva, pui fericirea si binele partenerului deasupra fericirii si binelui tau. Iar acest lucru poate sa functioneze intr-un mod sustenabil cand si partenerul procedeaza la fel si astfel nu va hraniti pe voi insiva ci tu il hranesti pe El iar el te hraneste pe Tine si astfel hraniti si Relatia.
Nu cred ca trebuie sa idealizam armonia din cuplurile heterosexuale. Le pricepem mai armonioase si datorita faptului ca sunt mai multe. Acolo unde sunt 90 de relatii stabile, normal ca mai sunt si cateva care sunt mai dezordonate. Dar poate astea nu bat asa de tare la ochi decat in cazul in care avem 10 relatii gay, din care iarasi cateva sunt dezordonate, dar bat mult mai repede la ochi pentru ca fac parte dintr-o minoritate.
Sunt N exemple pe care le cunosc personal de barbati hetero care sunt casatoriti si fut pe langa, mai fac si cate un copil de care mai apoi nici ca le pasa ca exista, beau, isi bat nevasta si/sau copiii, stau acasa in timp ce femeia lucreaza, si cate si mai cate.
Au si cuplurile gay problemele pe care le ziceti voi cu glossy, cu fututul pe langa si asa mai departe. Dar… unde piscina e mai mica si pestii sunt mai putini si optiunile mai limitate. Este problema oricarei minoritati.
@Deiu, iti admir optimismul, dar imagineaza-ti tu pe cineva openly gay, care sa candideze pentru o functie publica in Romania de azi… Si acuma sa revenim la realitate. Nu cred ca acest lucru se va intampla in decursul vietii vreunuia dintre noi.
Revin la punctul meu de vedere initial: contextul social si cultura tarii in care traiesti are un rol major in a influenta chiar si libertatea ta de a alege sa traiesti intr-o relatie stabila si de lunga durata
Cred ca momentul in care nu vom mai discuta de casatorii gay, va fi momentul cel mai clar de acceptare, in masura in care vom discuta doar despre casatorii punct. Indiferent de orientarea sexuala a mirilor.
Aici este durerea tuturor. Nu exista saptamana sa nu ma gandesc acest lucru. Sunt momente in care zic “Trebuie sa ma bucur de ceea ce am” dar dupa un timp ma intreb dar ce am?. Si in realitate nu am nimic.
Sau nu am nimic ce sa conteze cu adevarat.
Si eu Robert ma gandesc la fel, ce o sa fac peste ani.
Ma gandeam si eu intr-un timp sa plec afara, si acolo imi gasesc pe cineva si gata totul se rezolva. Happy Ending. And they lived happily ever after. Yeah right, de unde.
Fiecare dintre noi avem nevoie de o familie. Este ceva essential, numai atunci invatam sa renutam la EU-ul nostru. Pentru binele nostru trebuie sa uitam de noi. Cand avem un copil el devine centrul atentiei noastre si am scaptat in sfarsit de noi. Daca avem si un partenere cu cine sa imparatsim bucuria si necazul si mai bine.
Dar problema suntem tot noi sau majoritatea dintre noi si societatea care cel putin in Romania nu iti permite. Si asta nu se va schimba foarte curand.
Poate pe viitor oamenii vor devenii mai intelepti.
Este un saying: God Designed Marriage to Make Us Holy More Than to Make Us Happy.
Tind sa cred ca este adevarat.Toti avem probleme noastre niciunul dintre noi nu este bun,nu avem decat sa invatam sa ne intelegem.
Dar putine persoane gay sunt dispuse la compromis.
Deobicie barbati nu prea fac compromisuri poate si de accea probabil relatiile gay nu rezita. numai Dumnezeu ştie care e adevărul.
Cel mai bun exemplu sunt relatiile parintilor nostri.
Chiar daca nu s-au inteles au pastrat relatia si au facut compromisuri. Si au rabdat.
Si cand au ajuns la batranete au spus: Macar am avut cu cine sa ma cert.
Sper sa pot spune si eu: Macar am avut cu cine sa ma cert. 🙂
mai bine cu matza pe piept, decat cu mainile. Daca esti gay si vrei sa ai un copil *pt. toata viata* cred ca poti sa il ai si in Romania
@itsfriday: cunosti macar un caz concret?
Povestea dorintei de a putea avea parte de bucuria vieti alaturi de un copil al tau, e nemarginita pentru destui dintre noi.
Multi dintre noi ajung sa simta lipsa copilului dorit, mai rau ca o pierdere a unei maini ori a unui picior, sau mai groaznic, ca pe-o mutilare a sufletului ce nu se simte intreg si pe masura ce timpul nemilos trece adunand anii, sufletul se stafideste mai urat decat pielea lui Matusalem.
Aceast lucru pe multi dintre noi ne face sa suferim si sa gandim, de ce trebie sa se intample asa!
Raspunsul este complex, tine de mentalitate, de traditii, de concepte ale societatii, de informare corecta, de toleranta, de acceptare a diversitatii creatiei lui Dumnezeu, diversitate care este laudata dar intolerata pentru simplul motiv ca spiritul de turma functioneza ca o ghiulea prinsa cu lanturi de picior.
@A.S. Nu poti adopta un copil ca persoana singura in Romania, pentru ca legislatia nu permite si oricum are lacune ori mai corect spus omisiuni intentionate, iar mentalitatea este ostila ideii adoptarii unui copil de catre un homosexual, ca sa nu mai zic de ura multor majoritari numai la gandul acesta.
@George, NU trebuie sa te mire faptul ca sunt gay ce isi doresc aceste lucruri, in fond si TU si Ceilati suntem copiii … aceluiasi creator. Dar pot recunoaste ca este un adevar spusa ta despre singuratate, insa sa sti ca este valabila si pentru multi dintre ceilalti majoritari.
@smog Trebuia sa dai si definitia pentru … stabilitate.
@Nathalie, si inca nu suntem destui de batrani. Oare cum vom gandi atnci? Sau simtii?
@does.it.really.matter? Varsta conteaza intoteauna, cand suntem prea tineri, ne dorim sa aparem mai maturi, iar cand suntem batrani{chiar daca unii nu ajung si maturi}, apelam la tot felul de chichite sa parem mai tineri, macar cu ceva ani acolo.
Apropo, un nick mai complicat nu gaseai? Te defineste pe tine aceasta intrebare asa mult incat s-o alegi ca nickname?
@asp.pet, cred ca ai punctat unul din motivele evidente si care este bineinteles, de mlti dintre noi … respins, cu argumentul principal … ca suntem speciali … tineri si neintelesi, iar unii raman neintelesi pana la adanci batraneti.
@AlexanderUK, tu l-ai gasit pe Dumnezeu si-l ai in inima ta, ar trebui sa sti ca totul e voia Lui si nimic nu se intampla fara motiv.
Am lasat pentru sfarsit pe Robert, Deiu si Michel-Angelo, pentru ca au ajuns prin masturbarea lor intelectuala sa dezvaluie o parte din aceasta problema reala a multora dintre noi si pentru ca cei 3 se complecteaza de minune.
Iar reactia lui Michel-Angelo fata de comentul lui itsfriday, m-a facut sa zambesc.
Si totusi problema ramane deschisa iar mai mult. a aparut si-o intrebare legata de ce inseamna stabilitate pentru un copil.
…… NU sunt sigur ca cineva de aici STIE sa raspunda…..