Mai sus

Cam cu asta incep mare parte din dorintele mele  – insa seara asta este o excpetie. Sincer sa fiu am constatat ca pot sa fiu un om foarte linistit si fericit – chiar singuratic. Sa merg, sa stau, iar sa merg, sa dorm. Insa nu  pot sa fac asta, nu este ceea ce-mi doreste inima. Si astfel, incepe *Piaf-ismul din mine. (Piaf, Edith). Drame, insomnii si in final, fericire alternativa (adica infantilism).

Niciodata nu am fost un infocat dupa realitate. O gasesc banala, stupida. Daca deja a existat si exista, iar eu nu o schimb cu nimic, viata este degeaba. Astfel scopul meu este sa fac o schimbare. Desigur perceptia generala a termenului de schimbarii este una care tinde spre pozitivism insa schimbarea mea duce mai mult spre viciu.

Viciul este o virtute – desigur ca un om ca sa existe nu are nevoie nici de tutun sau mitsubishi, nici de un anumit item x sau y, nici de hartie igienica ba chiar nici de iubire. Insa conceptul de respect al sinelui este defapt o masca a viciului.

Cum se aplica asta unui homosexual in 2012? Ca o pula in pizda. Inutil si plin de embrioni. Deseori mi s-a recomandat sa controlez felul in care ma exprim, in special in public insa am realizat ca diplomatia asta.. eu sunt asa, tu esti asa, hai sa nu discutam este valabila doar in tarile arabe unde fericirea este un default *consider strict eu.

Viciul meu consta in concretizarea unor idei insa aceste idei, dupa multe incercari, am constat ca nu pot fi relizate ca individ. Pana in acest moment nu am gasit un barbat dispus sa construiasca ceva (si nu ma refer la amoruri sub cerul Parisului). Asta pentru ca fiecare traieste in viciul care il considera bun pentru el. Obisnuiam sa-i blamez, sa-i urasc chiar, insa am realizat ca sunt la fel ca si ei: motivul pentru care mare parte din barbati nu se inteleg din foarte multe puncte de vedere, rezulta doar ca toti sunt defapt, la fel – doar ca se exprima diferit – evident cautand alte lucruri, alte idei.

Ideea asta de… unicitate este defapt ce strica un barbat.

Ca sa ies din teorie care oricum am constatat ca doar pentru mine face sens, hai sa aplicam asta la viata unui gay din 2012.

Iubirea, este pierdere de timp. De ce? Nu exista o a doua, treia, hai patra partitie.

Si finalmente francitatea vietii se aseaza asupra fiecarui barbat, si barbatul realizeaza ca nu va fi “normal” niciodata. Familia este atat de dispensabila in lumea gay – o serie de barbati in sectoare ale vietii – desi inca vad ca exista speranta si asteptari. Nici macar conversatiile cu cei din jur nu sunt sincere, din simplul motiv ca tot ce este emis este si va fi un subiect tabu. Astfel barbatul, mai repede plictisit (iar un barbat plictisit este plictisitor, toti stim asta) se gandeste sa gaseasca fericirea in alte locuri. Multi esueaza, si asta este o realitate chiar daca mi se cutremura sufletul sa o spun.

Insa mare parte din ei trag tare sa se autopromoveze, sa inveasteasca in ei, pentru ca adanc in ratiune stiu ca sunt si vor fi singuri. Iar nimic nu este mai urat deca un om singur si pe deasupra si sarac.

Si astfel barbatul care tot crede ca traieste in realitate… traieste o minciuna. Si ma blameaza pe mine ca-s nebun.

Cam asta e realitatea, fara zahar, fara fum.

Acest articol a fost scris intr-o stare relativ de serenitate, si sub influenta a nici un factor care ar fi putut sa altereze gandirea sau sinceritatea.

Acum, ca pot sa votez in concurs, ma duc si duc si tot duc. Pana ma alterez de ma rup.

Smog