Acasă Romanian gay Mă copile mă, ia zi la mami, ești homosexual?

Mă copile mă, ia zi la mami, ești homosexual?

375
33

Să spunem că ai 17-18 ani. Și că te atrag băieții. Ești gay.

Bun. Evident, locuiești cu părinții, abia ai terminat sau acum urmează să termini clasa a XII-a. Părinții tăi află că te atrag băieții… poate ți-au găsit un jurnal în care ai povestit despre o întâmplare, poate au surprins o discuție pe Internet avută cu cineva…

Părinții tăi, oameni simplii care s-au ocupat de educația ta, au muncit să aibă ce pune pe masă n-au avut timp de citit tratate de psihologie sexuală sau folosofie, și… te numesc „fetiță”, „poponar” și te îndeamnă să îți bagi mințile în cap. Sau poate chiar te amenință ca te dau afară din casă.

Ce răspunzi la întrebările: „Tu ești homosexual?”, „Mă copile, tu sugi pula la bărbați?” sau „Da’ ce faceți în pat, vă futeți în cur?”… că inevitabil sunt și din acestea…

Ce faci? Adică, ești încă 100% dependent de ei. Cum ar trebui acționat? Tu cum ai făcut?

PS: Gândiți realist, nu cred că dacă un adolescent le va spune părinților că „Homophobia is gay, mami și tati!”, „Așa m-am nascut, nu este o alegere…” va rezolva ceva…

Acest articol are ca substrat o întâmplare reală a unui amic, zilele trecute părinții lui au aflat că e gay. Și e cam nasol pentru el.

Articolul precedentBiserica Anglicana si casatoriile gay
Articolul următorIncidente
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

33 COMENTARII

  1. este o problema mare pentru multi adolescenti, mai ales in situatia cand majoritatea parintilor, nu cunosc si de cele mai multe ori nici nu doresc sa cunoasca cu adevarat ceva despre acest subiect fierbinte.
    din aceasta cauza, precum si alte motive, printre care cel mai important este discriminarea, simtita de adolescent incepand chiar din anturajul lui cel mai apropiat, pana la cel al societatii in care trebuie sa creasca si sa se dezvolte. Parintii fac si ei parte din aceeasi societate si pun de cele mai multe ori inainte de dragostea, intelegerea, pentru propiul copil, asa cum spuneam, ei, parintii pun inainte imaginea lor in societate si cum vor mai scoate capul in lume dupa asa o poveste.
    E adevarat exista si parinti care sunt deschisi la minte sau parinti care isi iubesc copii asa cum sunt ei, dar sunt rari acesti parinti si merita toata stima noastra si dragostea puternica cu care vor fi inconjurati de copiilor. Findca trebuie sa stiti dragi parinti ca atunci cand un adolescent vede ca parintele lui este alaturi de el cu toata inima, v-a primi de la actualul adolescent, vitorul adult, cea mai arazatoare si puternica si infinita DRAGOSTE. Va spun voua parintilor ca toti adolescentii vor un asemena parinte.
    PUTETI VOI SA VA RIDICATI LA ASTEPTARILE COPIILOR VOSTRI?
    Si dragi parinti, nu uitati ca imbatraniti si veti ajunge in aceeasi situatie pe care voi acum o daruiti sau NU copiilor vostri. Vreti o batranete alaturi de copii? sau una in care v-au uitat?

    Totusi trebuie sa recunosc un fenomen, un efect al acestei situatii, cateodata bun dar si dezastruos, altadata.
    Acesti adolescenti, unii, devin mai hotarati sa devina cat mai repede stapani pe propiile picioare, migrand catre orase mari unde doresc sa se stabileasca, iar unii din pacate, bine ca nu multi, ajung in jocul periculos al prostitutiei si ce mai decurge din aceasta, iar unii, chiar daca si mai putini, ajung sa vada ca rezolvare a situatiei doar sinuciderea, lucru foarte regretabil si dureros. Am avut o asemenea experienta, nu a fost placuta, iar reactia parintilor dupa pierderea fiului lor si mai dureroasa. Totusi unde au fost acesti parinti inainte de moartea fiului lor?

    Mai sunt multe de spus dar m-am intristat si nu mai pot continua.

    Doar atat mai zic; ADOLESCENTI VIATA E FRUMOASA, LUPTATI S-O TRAITI.

    • @cristy, prietene, CONCRET. Tu ce ai face?

      Lasa povestile cu discriminarea, homofobia, iubirea samd. Astea is frumoase asa ca poveste. Dar povestile sunt povesti.

      Ce-ai face TU daca ai fi in locu’ puștiului?… ai pleca de acasă? ti-ai lua un job cat mai repede? ai nega ca esti gay? ai incerca sa le explici? te-ai sfatui cu un prieten?

      Ca noi, astia „mari” stim cu ce se mananca treburile astea, stim prea bine ca trebuie sa fim mandrii ca suntem gay, stim cum e treaba cu curcubeul, viata merita traita, I am what I am, my own special cartoonation, twilight si altele. Da’ ‘ăștia care depind de părinți (dpdv al unui locuinte, banuți, etc)… ce sa facă?

  2. Parintii mei nu sunt foarte toleranti. Si nu e o presupunere, ci mai mult o constatare. Asta vara ascultam muzica si la un moment dat e difuzat un clip cu Ricky Martin. Nimic deosebit pana in momentul in care mama face urmatorul comentariu: „ce cantaret era odata, pacat ca acum e poponar!”. Sora mea (care nu stie ca sunt homosexual) a mai salvat putin situatia si a replicat: „si ce daca, daca asta-i place!”. Mie nu mi-a ramas decat sa inghit in sec si sa imi vad de mesteritul prizei pe care o aveam in mana.

    Alta data, urmaream cu tata finala CL la handbal feminin. cand imi era meciul mai drag, tata are o sclipire de geniu: „da-le in gatu’ ma-sii p’astea, nu vezi ca astea se ling in cur!?”…facand referire la norvegiencele de la Larvik.

    Momentan nici nu ma gandesc sa le spun, mai ales ca nu e nicio banuiala. Imi este bine asa deocamdata. Depinzand financiar de ei, lucrurile devin din ce in ce mai dificile. Poate ca dupa ce termin facultatea si o sa am o situatie financiara stabila, nu o sa imi mai fie asa teama sa nu afle. Mai tarziu, vad eu cum o sa procedez, dar acum nici in ruptul capului nu ma gandesc sa le spun.

  3. O experienta de genu asta am trecut si eu cand aveam vreo 16 ani.
    In primul an cand mergeam la liceu in maxitaxi era un tip care imi cam placea si am incercat sa il agat, lasandu-i un biletel cu nr meu de telefon si un mesaj care i-am spus ce doream si daca vrea sa ma sune daca nu sa il arunce. Si sa intamplat sa ma sune seara cand eram acasa. Neavand experienta sa mint intr-o situatie de genu asta, m-am panicat si am am spus ca nu pot vorbi la ora asta si sa ma sune maine … tocmai ce iesea taicamiu de la baie si a auzit si a intrat la banuit pentru ca se si auzea prin telefon o voce groasa de barbat … nestiind cum sa dau volumu mai incet pe atunci …

    A urmat un interogatoriu in care mi-au pus N intrebari si maicamea incepuse sa planga si tot spunea cu ce a gresit si tot asa … Ma amenintase ca ma da afara daca nu recunosc ca ma trimite la camin si tot arsenalu asta dureros …

    Norocul meu a fost ca mi-am adus aminte ca am un coleg la liceu care avea vocea groasa i-am trimis repede un mesaj in care i-am spus sa imi faca jocu si ii voi explica a doua zi despre ce a fost vorba …

    Intr-un final am scos-o la capat dar fusesem pedepsit si lipsit de telefon mobil si de internet …

    Fiind 100% dependent de ai mei pe atunci a trebuit sa mint ca sa imi pot pastra increderea in ochii parintilor.

    Niciodata prima reactie a parintilor in situatii de genul acesta nu va fi una de aplaudat … Ca unii parinti vor accepta orientarea sexuala a baiatului lor, alti nu vor accepta si ii va alunga sau vor incerca sa ii bage mintile in cap, asa este orice parinte si intradevar sunt foarte rari parinti care sunt OPENMINDED in ziua de azi.

    Am cunoscut doar vreo doua cazuri in care stiau si parinti si prieteni lor.

    Cu toate ca sunt gay si sunt fericit de orientarea mea, daca vreodata voi lua decizia de a imi face o familie, cred ca si eu as reactiona lafel … dar nu imi fac griji in privinta asta deoarece eu si o fata … nu in viitoru prea apropiat hahaha sau poate never 😛 :mrgreen:

  4. Si am uitat sa mentionez faptul ca, odata ce si timpul a trecut am inlaturat orice banuiala parintilor mei ca as fi atras de latura masculina ( ca sunt gay )

  5. @rediam, da, ai mare dreptate. Cam așa stă treaba.

    Depinde de situații… am cunoștințe care au 30+ si părinții știu, evident… și mai merg pe la mănăstiri, la telefon le mai spun „știi, am fost la mănăstirea cutare, cine știe…”. 😐

  6. @Robert G, ai mei sunt destul de „bisericosi”. Si acum cand merg acasa, imi dau miercurea si vinerea sau in posturile mari mancare de post. Bleah…daca mai pun si colectia de carti bisericesti ale bunicii(cam cat a Bibliotecii Judetene) e de inteles reactia familiei.

    Totusi eu zic ca mai am parte de vreo 9-10 ani de „toleranta” a familiei privind casatoria. Si tata s-a insurat pe la vreo 30 de ani, asa ca am cu ce sa inchid eventualele discutii pe tema asta (palid argument ce-i drept).

  7. Avand in vedere ca e vorba de clasa 12a, cel mai simplu mod este calea disimularii. Supradramatizarea BAC-ului, planuri perfecte de viitor (evident, toate sunt bluff – sa auda ce au nevoie), cat mai multe activitati reale sau nu. Minciuna este mai usor de crezut/acceptat decat adevarul.

    Planuri de mutare, facultate, discutia despre obtinerea unei slujbe (independent, fara conexiunile parintilor). Un facade faux pentru „bastani”, si un plan real. Operativ esti un agent dublu – orice gafa pericliteaza ambele fronturi.
    Fara sentimente – totul rece, rational, heartless.

    O alta optiune ar fi o fag hag – personal nu recomand.

  8. *note

    Sunt doua tipuri de familii:

    1. Cele incubator – dezvoltarea pana la maturitate – orice contact prelungit este doar daunator. Simultan, aceste incubatoare nu sunt capabile sa perceapa termenul de familie corect automat nici cel de religie, cariera, educatie, conceptul alegerii, independenta, responsabilitatea sau imaginea publica.

    2. Familii in adevaratul sens al cuvantului, care nu discuta despre chestiuni de acest gen mai mult decat aceasta fraza.

  9. In mod normal, daca am trai intr-o tara occidentala, acel copil gay, respins fiind de parinti pt orientare/identitate sexuala ar putea sa isi ia un job si sa fie cat de cat independent (in vienna cu un salar minim de 600-800 euro iti permiti linistit chirie cu 200 euro (da, 200 de euro fiindca exista programe serioase pe tema chiriei accesibile in functie de venit) plus vre-o 200 pt utilitati si facturi si vre-o 200 mancare, lejer). Dar in romania nu prea tine vraja cu jobu’. Majoritatea adolescentilor se pot angaja ca necalificati pe ture cu un salariu din care cu greu iti permiti mancare si chirie. hai sa fim realisti. Cu un salar de 6 milioane (ca doar se ia pt sanatae si pensie), singur pe lume, cu un job fulltime cand mai ai timp de facultate? Tre sa acceptam ca nu toti au sansa de a avea un job bine platit sau nu au talentul sau experienta necesara unui salariu decent. Si atunci adolescentului ii ramane fie sa apeleze la vre-un prieten/iubit care sa il ajute sau sa se muleze dupa dorintele parintilor homofobi, adica sa duca o viata dubla pana sa poata fi independent material. Nu exista in Romania vre-o solutie magica. Saracia si educatia slaba nu au niciodata finalitati placute. In acelsai timp sper ca amicul tau sa isi gaseasca un refugiu si sa treaca peste acesta trauma. Parintii au si ei nevoie de un timp de adaptare si intelegere iar daca nu vor sa accepte atunci amicul tau nu a actionat cu cap. Atat timp cat depinzi de niste oameni ca sa ai casa si masa, incearca sa fi precaut. Stiu ca nu suna frumos dar asta e adevarul. Dragi adolescenti, invatati sa va aparati interesele. In relitate nu exista nici prince charming, nici Cinderella…

  10. Eu chiar ma chinui sa gasesc un context potrivit sa le spun asta si o sa fie destul de greu , deoarece tata e putin cam conservator dar cu mama nici o problema……..

  11. Cred ca e foarte greu sa fi gay, cand inca nu ai zis la nimeni si sti ca parinti tai nu ar accepta treaba asta. cum zice smog, cel mai bine e sa nu le zici cat timp depinzi de ei, mai ales din punct de vedere financiar.

    dar intr-un final tot ar trebui sa stie chiar daca sunt total impotriva orientarii tale sexuale, in final tot parintii nostri sunt si cred ca e important sa intelegem ca noi am avut la dispozitie toata viata noastra sa ne acceptam si sa ne obisnuim cu faptu ca ne atrage acelasi sex si nu poti pretinde de la parinti sa inteleaga in primele 5 minute, 5 zile sau 5 saptamani.

    e o chestie care cere timp si cred ca intr-un final oricat de strict sau traditional e un parinte tot o sa ajunga la un moment dat in viata cand o sa isi dea seama ca esti copilul lor si asa te’ai nascut, nu e o alegere care ai facut-o din cauza, ce stiu io, a anturajului sau influenta media, etc.

    cel mai important cred ca e ca tu sa fi impacat cu tine si sa te accepti pentru ca altfel nu poti cere de la altii acelasi lucru. si chiar daca e romania, julti o sa zica ca nu te-ar accepta prietenii dar eu cand le-am spus toti au zis ca tot acelasi om raman pentru ei si ca vom ramane la fel de prieteni, acuma stiu ca unii poate nu is impacati total cu treaba asta dar treaba e ca pentru inceput nu ai nevoie de acceptare ai nevoie de sustinere si daca ei te sustin (pentru ca da, eu cred ca cineva poate sa te sustina si fara sa fie de acord cu alegerile tale daca ti-e prieten) cu timpul o sa te si accepte.

  12. mda, eu ma tot gandesc sa le zic curand. l-am prins pe tata acum cateva saptamani uitandu-se la Will and Grace pe NationalTV, deci nu-i e tocmai straina ideea.

  13. haha puckthefairy cred ca faptul ca tatal tau se uita la will and grace e un semn bun, daca ii si plac personajele, nu numai comicul de situatie si mai bine. stiu ca nu toata lumea e de acord, dar eu cred ca toate personajele gay din filme si seriale, mai ales in serialele care ating si punctele astea mai sensibile ca si „coming out”-ul influenteaza lumea si le deschide un pic mintea, asa un pic, si pt inceput e bine.

  14. @ puckthefairy
    Drăguț! Nu lăsa doar mediul sa intervină; fii sarea și piperul dinainte sa guste mâncarea… revelația treptata merge întotdeauna.

  15. @Robert sincer nu stiu cum as fi procedat eu in locul lor, am trecut de perioada aceea si ma bucur de asta. In cazul meu mama mea draga a stiut de dinainte de a-mi da eu seama, ca ea, stie. Si sa realizez eu cata intelegere si tact poate avea, incat, a asteptat mult timp sa vin eu singur sa ma destainui.

    Poate vitregia vietii de care a avut parte, a facut-o mai inteleapta, mai intelegatoare. Mama mea a fost un copil oropsit, parasita de mama, tolerata de nevoie de mama vitrega pana la momentul cand tatal ei, bunicul meu intr-o tulburare a minti a vrut sa-i taie capul cu toporul in tipetele isterice ale nevestei lui, mama vitrega a mamei mele. Nu au reusit, mama in disperarea mortii, a reusit sa fuga. Erea iarna. A gasit-o satul a doua zi spre seara inghetata.

    A supravietuit, iar de atunci a fost crescuta de bunica ei. A jurat atunci ca daca v-a avea familie, copii ei nu vor suferii niciodata de foame, frig, ect. S-a tinut de cuvant desii vitregia vietii nu a ocolito si a lasato la 28 de ani cu 2 copii, unul de 2 ani altul de 9 ani, vaduva, cu sotul ei mort pe masa, fara servici, fara casa.

    S-a descurcat si mai mult, si-a tinut juramnatul facut Domnului in copilarie.

    Robert scuze, am ajuns tot la o poveste, dar in final, nu cred ca este rau. Asa putem sa nu mai generalizam si fiecare sa spuna concret ce traieste el/ea, fiindca nimeni nu poate duce crucea ta si nici eu/tu crucea altcuiva. Fiecare ia decizia care crede ca e buna sau NU ia nici o decizie lasand sa mearga lucrurile de la sine.

  16. Să încerc şi eu un răspuns. Nu din experienţă proprie, eu nu am fost în situaţia asta fiind super retardat în ale vieţii. M-am copt(homo)sexual mai târziu pe la 26 şi atunci erau altele relaţiile cu părinţii.
    Dar dacă analizez la rece situaţia unui adolescent ai cărui părinţi intoleranţi încep să bănuiască ceva pot să spun că prioritatea absolută este siguranţa personală. Deşi nu e foarte demn aş spune : minte-i puiule cum poţi mai bine, ai nevoie de suport ca să îţi termini şcoala. Apoi caută o facultate în alt oraş şi fă tot posibilul să rămâi acolo când o termini. Când vei fi pe picioarele tale îţi poţi permite gesturi de demnitate, coming out şi alte treburi de astea. Între timp poate se mai deschid ei la minte ( mai există şi minuni). Cumva se aranjează lucrurile ,viaţa reuşeşte să evite nenorocirile din tragediile clasice.
    Cum să îi minţi cât mai eficient, ce faci să ştergi anumite informaţii pe care ei le au deja , asta mă depăşeşte. Cred că depinde de fiecare . Ştiu doar că mulţi părinţi abia aşteaptă să fie minţiţi , sunt avizi de infirmarea bănuielilor pe tema asta. Pentru un tânăr decent echipat în ale supravieţuirii ( implicit capacitatea de a „aburi „) nu ar trebui să fie foarte greu să execute operaţia asta.
    Mi-am amintit acum de ultimele imagini din „De ce trag clopotele, Mitică? ” şi de ultimele replici ” zâmbeşte….închide ochii…lasă-i să moară proşti…”

  17. finally…I can see…yeeeeeeee :mrgreen:
    eu chiar am patit ceva in genul asta:
    se face ca vorbeam cu cineva din alt oras si destul de repede lucrurile au ajuns destul de departe (tipic pt mine…); pe scurt, el a venit in vizita in orasul meu. Am rezolvat si cu faza de introducere, in sensul ca am spus despre om ca era din alt centru universitar, persoana dornica sa viziteze zona etc. Eu mai facusem chestia asta si prima data imi mersese bine dar tura asta am avut ghinion. Se face ca trebuia sa ne vedem intr-o seara dar nu am mai putut din cazua alor mei; eu eram in camera mea plin de nervi cand la un moment dat el s-a decis sa trimita un mesaj. A fost singura data cand nu am dormit cu telefonul in camera, by the way. Norocul meu a fost ca dimineata mi-am dat seama ca imi umblase cineva la telefon deci am avut vreo ora in care sa ma gandesc la o solutie. Abordarea mea a fost o negare crasa, nesimtita, ordinara si efectiv ‘in your face’…si a mers.
    Acum concluziile mele in urma intamplarii au fost 2:
    -in genul asta de situatii singura solutie e negarea
    -ei nu au vrut sa afle…din cursul discutiei mi-am dat seama ca daca raspundeam afirmativ ar fi fost capatul si mantuirea lor…deci oarecum ne-am salvat reciproc. Nu cred ca parintii vor insista vreodata sa afle asa un adevar…nu vor…deci fa-le un bine si minte-i. frumos:)

  18. Eu as pleca de acasa… ca sa raspund direct la intrebare …

    De fapt eu de pe la 14 ani am incercat sa imi adun bani sa lucrez pe unde pot weekendurile sau vara dar nu neaparat cu idea de a fugi de acasa sau asa…
    La 18 ani am plecat insa de acasa fara sa stau pe ganduri nemaisuportand situatia de a nu ma putea exprima absolut deloc intr-un oras foarte mic …
    Si pot sa zic ca a fost o decizie buna , de fapt nefiind sustinut de parinti de cand am plecat de acasa de la 18 ani …

  19. Sper ca nu ma bag si eu in discutie prea tarziu, dar sa vedem. Imi dau si eu cu parerea pentru ca ma regasesc, in mod exact, in problema. Am avut ezitari daca sa intru si eu cu vorba pe’aici, e prima data cand fac ceva de acest gen, dar uite ca am facuto:)) Desigur si nevoia de a vorbi cu cineva problemele astea, m’a impins sa o fac.

    Am realizat ca sunt gay, destul de devreme, de pe la 11-13 ani. De mic aveam mici chestii, ciudate (nu atractii vizibile catre baieti), dar cu care parintii mei se obisnuisera. La varsta asta (17), am marele Noroc (Si pentru ca traim in Romania, nu de altceva) sa nu par a fi gay. Chiar nu stiu cum sa mai evit fetele faine, care tot imi dau tarcoale. Nu stiu ce familii aveti voi, a mea este de tip incubator, cum a zis dnl. Smog (cred ca majoritatea sunt asa, cel putin in tara asta). Cred ca i’as face mult sa sufere daca le’as spune cum sunt, si nu vad rostul.

    Stau pe banii lor, sunt practic al lor, ei ma controleaza. O duc bine momentan, sunt Destul de fericit (exceptand unele momente), nu vad de ce as schimba asta. Facultatea o fac in alt oras… sa vad ce o sa fac pe acolo, sper sa iasa bine, momentan n’am intalnit 1 tip homo. (Poate doar ,,femei”. Si asta nu halesc. Revenind, asa va sfatuiesc si pe voi. Atata timp cat ii vedeti ca sunt..de moda veche, cum probabil sunt.. lasati’i. Nu o sa inteleaga aproape niciodata. Asteptati sa terminati o facultate, sa va faceti singuri o viata, si’apoi aveti tot timpul. Multa bafta, si mersi pentru atentie.

  20. Cata agitatie… Pur si simplu nu-i vad rostul. Am 20, lucrez, locuiesc singur si pentru nicio secunda n-am simtit nevoia de a le spune un lucru atat de intim/privat parintilor mei. Intr-adevar au fost destule momente dificile in care am fost nevoit sa mint, sa ma ascund (asta cat am locuit cu ei). Desi au existat suspiciuni din partea lor n-am facut decat sa mentionez ca nu ma intereseaza ce au facut in tineretea lor sau in intimitate asadar n-au niciun drept sa-si bage nasul unde nu le este permis. Imi iubesc parintii.

    Poate vad gresit lumea, in mod cert diferit caci nu simt nevoia de a eticheta omul gay/bi/hetero ci doar oameni minunati cu bune, cu rele.

    Nu simt nevoia de a fi acceptat de cei din jurul meu, gay sau nu am dreptul de a-mi exprima parerile in public.

    Nu ne poate lua cineva intimitatea, gandurile, sentimentele, dorintele.
    Oare simt prea multe?

  21. @sun.of.gun
    nici mie nu mi se pare necesare etichetele acestea sociale. mi se par niste idei primitive ca oamenii sa fie impartit in grupuri sociale, gay, straight, bi, rockeri, manelisti, rapperi, emo, grasi, slabi, musculosi, etc. Nu putem fi pur si simplu OAMENI? De ce trebuie sa le spun eu parintilor mei ca sunt homosexual. Eu nu planuiesc sa fac niciodata asta, decat, eventual, daca nu voi avea alta cale. nu imi place sa-i mint, dar chiar nu vad de ce trebuie sa fac asta. oricum sunt convins ca nu ar intelege, si ar trebui sa port discutii filozofice cu ei pe temele astea + ca sunt inca foarte dependent de ei (desi nu cred ca ar fi in stare sa ma arunce in strada. nu ar mai putea purta eticheta de parinti niste oameni care isi arunca copiii in strada pentru ca sunt diferiti de restul oamenilor). simt nevoie, in schimb sa fiu acceptat de prietenii mei asa cum sunt. spre fericirea mea am avut curajul sa vorbesc cu un prieten bun de-ai mei caruia sa-i spun tot adevarul. spre fericirea mea se pare ca m-a inteles.

  22. La mine situatia a fost mult mai complicata si ar fi lung de povestit, insa in cateva cuvinte, eram la facultate in alt oras, au aflat in urma unui telefon din partea unei persoane rauvoitoare, am recunoscut, m-am certat cu ei, si trecand printr-un an de crize, amenintari, detectivi pe urmele mele, vrajeli ca ma schimb sau nu, si amenintari ca plec in lume, m-au acceptat asa cum sunt si este un subiect tabu…,mentionez ca am niste parinti foarte in varsta, in jur de 60 de ani, nu am frati si au mentalitate comunista…insa daca ai mei ar fi avut 40 de ani…cu siguranta nu m-ar fi inteles si as fi plecat cumva de acasa…numai sa fi fost oameni umblati a caror mentalitate sa accepte cumva ideea….

  23. Exact in situatia asta am fost pus eu. Aveam 17 ani pe atunci si intrebarile astea mi-au fost puse si mie.Diferenta este ca eu m-am dus si am zis, incercand sa fiu sincer si sa nu mai tot mint. Aparent, intentia mea cea buna nu a fost tocmai inspirata 🙂

    La intrebarile alea, am raspuns initial cu „Da, sug pula”, „da ma fut in cur”… dar nu a fost tocmai cea mai inspirata alegere 🙂 Intr-o astfel de situatie (si aici vb din proprie experienta, dar difera de la caz la caz) este sa mergi pe principiul „ce nu stie rau nu`i face”.

    Poti sa iti faci coming-out-ul cand ai plecat la facultate si nu stai tot cu parintii in casa. Dar daca tot ai limbrici in cur si vrei sa iti distrugi viata 🙂 le spui parintilor, iti vei auzi vrute si nevrute dupa care ei vor incerca sa te „schimbe”, asa cum s-a intamplat si in cazul meu 🙂 Aici deja tine de fiecare individ in parte daca se lasa indoctrinat sau nu. La mine nu a reusit si cea mai buna alegere a fost „zic ca ei si fac ca mine”, asa ca ai mei parinti cred ca eu m-am vindecat si sunt un str8 cu acte in regula.

    Atentie!In astfel de cazuri se poate ajunge la violente fizice, injurii si batjocurii, poate chiar la tentative de omor.

    PS: I’m not joking 😛

  24. Dragilor,
    Mintiti-va parintii cat puteti de mult,numai asa puteti sa va simtiti mai multumiti.
    Eu stiu un caz, s-a drogat, a abondonat scoala, s-a apucat de bautura, a continuat, a lasat-o mai jos un pic si a continuat scoala, a terminat facultatea a iesit pe salariu si cu politia tot nu vrea sa plece de langa parinti, si este gay.
    Parintii sa fie intelegatori nu, asta doriti?? Sa ii omorariti secunda cu secunda, asta mi se pare boala dragilor.
    Daca va simtiti bine asa, plecati, fiti pe picioarele voastre si nu mai fiti legati de familia care v-a ingrijit, nu este nici o problema. Incazul pe care il stiu, fiind dezechilibrat, tot mereu i se pare ca este neinteles, nu doreste sa mearga la doctor, poate di ajutat dar el negativist lumea trebuie sa se invarta dupa capul sau. Vreti sa fiti intelegi aplecati la organismele i vigoare, va simtit tratati altfel, rezolvati-va problema singuri.

  25. ana nici un gay nu se simte multumit ca este fortat sa minta, mai ales o mama draga. Crezi gresit si vezi lucrurile numai din unghiul tau de vedere fara macar sa incerci sa intelegi sau poate sa aprofundezi situatia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here