Acasă Romania God, is it me or is it just the… boys?

God, is it me or is it just the… boys?

283
1

Dupa cum am promis deunăzi, o să dedic acest post extremelor/extremităţilor din specia de care aparţin şi eu. Nu mă exclud, ba dimpotrivă, cu această ocazie îmi fac „mea culpa” cu biciul raţiunii. Multe din aspectele de mai jos poate că îmi surprind câteodată existenţa, complăcându-mă şi zăcând în suculenta vinovăţie poate fără să conştientizez. 

Nu am avut şi nici nu voi avea niciodată pretenţia de a fi considerat mai bărbat decât sunt, sau mai inteligent, sau pe un podium mai înalt decât alţii … sau mai … stiu eu cum. Dar unele aspecte chiar merită să fie evidenţiate şi luate în glumă, chit că suntem sau nu aşa, chit că ne place sau nu.

Îmi place să mă consider un om care preţuieşte Nimicul. Nimicul în cea mai variată paletă de culori. Mizeria, gunoiul, tot ce e „ieftin”, şi discriminat, implicit, fac obiectul preocupărilor mele. „Flori de mucigai” a fost poezia mea preferată. Nu am preţuit niciodată oamenii după haine, idei, pretenţii, bani, rasă, sex, religie, ci după naturaleţea şi farmecul acela propriu, „original” izvorât din Nimic. Din starea 0 a omului. Scormonesc mereu prin „gunoi” în căutarea sclipirii. Câteodată, unele jucării ce par originale, deşi rupte, îmi dezvăluie sub pulberea veche un „made in Taiwan” de toată frumuseţea… şi o abandonez acolo unde era, toată prăfuită, stricată şi uitată de lume. Pentru că îmi spun că îi e mai bine acolo, în gunoi. Apoi, câteodată găsesc câte o verigă ruginită, care, după câteva şmirgheluieli de dosul hainei, mi se arată a fi o fostă mândră monedă romană. O iau acasă, o spăl de noroi, rugină şi alte „intemperii” şi mă bucur de strălucirea ei. O ţin cu mine, să îmi poarte noroc. Şi chiar îmi poartă. 

Dar să vorbim de băieţi… că despre asta e postul. Să nu fiu înţeles greşit, nu mă deranjează prostia, mizeria, mândria,  decât când sunt însoţite una cu alta, în mod aleator. Şi deci iată ce cred eu că e de râsul/plânsul privitor la rasa masculină:

1. BĂRBATUL ADEVĂRAT (aşa crede doar el)

 Pentru că de curând avem un cititor înrăit, nu ştiu din ce cauză, şi care nu ştiu iarăşi din ce cauză foloseşte 2 nickname-uri în loc de unul („ilovewomen” şi „jo”), unul având un discurs puţn elevat şi altul înfăţişând partea sa mai … întunecată, am să îmi imaginez acum cum arată Bărbatul echivalent dark side-ului. 

[youtube]0wTpeLhRyCg[/youtube]

2. STARUL

Că veni vorba de bărbaţi…

… iaca poznă, ultima invenţie genetică de struţo-papagal flauşat cu aere de bărbat ce s-o scos pe piaţă… sau LA piaţă. A se observa penajul înfoiat, marcă de distincţie CLARĂ a mândriei lui masculine (da, nu mai e la modă să priveşti în pantaloni pentru a detecta urmele testosteronului, pentru că oricum nu ai ce găsi, ci la cap… nu că ai găsi ceva, dar pentru că iese mai repede în evidenţă).  A se observa de asemenea poziţia neschimbată a gâtului şi feţei, indiferent de poziţia aparatului de filmat-pozat-futat. 

Legendă:

*P.O.R.N.O. = papagal obosit şi răvăşit născut din OB

*C.i.u.f.u = coiţe inutile umflate foarte urât   

3. PORNOSTARUL

Şi sub presiune… 

Mărgeeeeee-latu’ sau Tarrrrzan, care mai deunăzi a căutat prin garderoba mamei în căutarea banilor de ţigări şi a dat peste costumul de gală… Umflat (în pene) cum era, s-a gândit că ar fi bine să îi întindă bikinii  mămucii în zona şifonată şi să arate grozăvia pe haifaiv, că doar n-o fi doar o Cheetah pe tot pământul să îl placă. Mă gândesc la biata Jeane şi la bietele liane…  

4. ÎNGÂMFATUL… şi degeaba 

Deci… când am văzut pozele astea, m-a bufnit râsul instantaneu…

no other comment… 

bărbatu’ din vis. Vis urât, bineînţeleseles.

5. MANELARUL

Dovada că nu e nimic rău în a asculta manele. Ci doar a te îmbrăca strâmt…

 

Voi aţi jucat „Braşoveanca” la vreo nuntă? Eu da…  E un joc popular în care partenera se preumblă prin faţa băiatului ţinută de mâna dreaptă deasupra capului, de la dreapta la stânga şi înapoi, cu mâna stângă ori în şold, ori ţinută ca şi mâna dreaptă. Partea mai proastă e că daca la joc participă prea multe perechi, se aglomerează şi partenera te cam calcă pe picioare. 

Acum imaginaţi-vă ca partenera e prinţesa haurită din imaginea de mai sus… Pe mine mă dor deja picioarele … si burta… de râs. 

6. INACCEPTATUL

Următorul gen din specia masculină care mă calcă pe bătături (de data asta la propriu) e acela care îşi neagă orice simţire şi atracţie faţă de alţi reprezentanţi ai aceleiaşi specii, se ţine cu dinţii de convingeri pe care clar le încalcă cu anumite ocazii. Şi în loc de poză, voi povesti succint ultimele mele aventuri… 

Ca pre-faţă, spre a nu fi cumva condamnat fără premeditare, trebuie să specific că pentru mine gay-ul obişnuit, cu poşetă, fular şi manşete la cămaşă… nu prezintă nici un interes sexual. Şi asta nu de mult, ci de când am terminat ultima mea relaţie cu un băiat. Oamenii cu convingeri sexuale ce par mai tari şi mai de nestrămutat decât însuşi caracterul lor, mi se par acum la fel de vinovaţi şi neinteresanţi ca şi homofobii fără creier.

Acum vreo doua luni am cunoscut un tip pe romeo. Să-i spunem Flavius. Tipul mi-a spus printre altele că o face pe bani… În mod normal nu îmi bat capul, dar ceva mă atrăgea să discut mai multe cu el… să văd cum gândeşte, cum trăieşte, etc.  Nu condamn pe nimeni pentru ceea ce face, ci doar pentru ceea ce reprezintă ca om. Ba dimpotrivă, în anumite vremuri… ce e drept uitate… am făcut destule lucruri fie din curiozitate, fie din nebunia de încerca sau face ceva ce nu am mai făcut. Printre aceste lucruri, bineînţeles că am fost şi escort… Nu mi-e ruşine să recunosc asta şi nu îmi va fi niciodată. Având această experienţă la bord, mi-am spus că nu strică să îl cunosc pe „colegu’ „, mai ales că părea un tip drăguţ şi isteţ. M-am întâlnit cu el cu gândul să îl plătesc pentru o noapte. Mi-am dat seama când a deschis portiera maşinii că nu pot face asta, pentru că m-aş simţi prea umilit şi neatrăgător. 

Tipul era mai frumos decât mă aşteptam. Are 18 ani, un corp slăbuţ, dar bine conturat, ochi  verzi şi un zâmbet care te face să uiţi de probleme. E unul din acei copii pe care viaţa l-a încercat din greu, şi a învăţat să supravieţuiască şi să se adapteze la orice situaţie pentru a-i fi bine. I-am întins o hârtie de 100 de lei pe care nu s-a sfiit să o ia, şi i-am spus că îmi pare rău, dar nu pot plăti pentru sex, dar totuşi îmi dau seama că are nevoie de ei mai mult decât mine, din moment ce e dispus să îşi vândă trupul. Ne-am plimbat, ne-am povestit trecutul, ne-am hotărât să devenim amici… Am început să ne întâlnim din ce în ce mai des… să ne distrăm împreună… I-am cunoscut prietenii, familia… Tipul poate părea unui alt om ieşit din comun de maliţios, lipsit de respect, ieftin, needucat, manelist, etc Dar pe mine nu mă interesau aspectele astea faţă de ceilalţi, îmi plăcea că mă respectă cum se pare că nu respecta pe mulţi şi că mă acceptă în viaţa lui din plăcere. Într-o seară i-am spus că mi-ar părea rău ca peste timp să ştiu că mi-a scăpat din pat un tip aşa fain ca el… şi mi-a spus că „bem… şi vedem ce iese”. A ieşit fain… Povestea s-a repetat de câteva ori nu numai la iniţiativa mea… şi începusem să cred că tipul a ieşit din sfera „heterosexualităţii ne-pătate decât de serile în care o făcea cu clienţii pe bani”. Cu mine se simţea bine, în largul lui, nu era nevoit să facă ceva ce nu dorea… dar totuşi îşi spunea şi îmi spunea că lui îi plac numai fetele… E adevărat că îi plăceau… cel puţin sexual, pentru că fizic îşi petrecea mai mult timp cu mine decât cu prietena lui… Ceea ce m-a făcut să şi cred că Flavius poate mai mult, poate să treacă peste bariera „sunt hetero”. Şi asta, pe lângă faptul că scăpasem de obsesia mea din ziua când l-am cunoscut, că dacă va sta vreodată cu mine, va sta din interes material şi nu din plăcere. Au fost multe motive să cred că nu dorea nici un avantaj material din partea mea. În primul rând că cheltuia cu mine banii de care avea atâta nevoie… şi pe parcursul prieteniei noastre pot să spun că a fost vorba de mai mulţi bani decât câştig eu pe lună. În al doilea rând că mi-a returnat până şi banii de benzină pe care o consumam când ne plimbam… cu toate că ştia că firma la care lucrez îmi decontează consumul de carburant. Apoi… alegea uneori varianta să doarmă cu mine în maşină decât acasă la sora lui…

S-au scurs astfel aproximativ 2 luni, dacă nu mă înşel, în care chiar pot să spun că m-am simţit excelent. Nu trecea o zi fără să ne vedem măcar la o plimbare prin oraş.  Încet am început să ţin foarte mult la el.  Nici nu îmi puneam problema că el nu se simţea ataşat de mine… Mi-am pus probleme doar când la un moment dat m-a dezamăgit de faţă cu un amic al meu, zdruncinându-mi încrederea. Pe scurt, vrând să crească în ochii acelui amic al meu şi vrând să se răzbune pe faptul că îi povestisem aceluia despre el, i-a îndrugat nişte prostii pe care le aiurisem şi pe care ştia prea bine că nu voi fi niciodată de acord să le văd realizate. M-am hotărât, după o zi de tristeţe cum n-am avut de mult, să încetez orice tangenţă cu el. I-am comunicat acest lucru şi i-am urat fericire în continuare. După 2 săptămâni fără el mă obişnuisem… ignoram mesajele lui că vrea să vorbim, să clarificăm lucrurile, îi ştersesem numerele de telefon şi chiar mă dezgusta gândul că îl voi mai revedea vreodată. Probabil mi-a fost uşor şi pentru că am fost plecat în Constanţa. 

Imediat reîntors în Timişoara, am fost curios să îi aud motivaţiile. Şi mi-a spus doar că îi pare rău. A fost mai sincer decât dacă îmi povestea tot felul de teorii şi motivaţii… şi m-am hotărât să ne reluăm petrecerea timpului împreună. Până în ziua în care mi-am dat seama că e rece la „scăpările” mele de alinturi… pupăceli… şi alte chestii care l-ar fi făcut să conştientizeze că suntem mai mult decât prieteni buni. Pentru că de obicei avea o scuză… ba că eram beţi, ba că eram „în somn”, ba că… vrea doar să îmi facă mie plăcerea… Acum… nu mai putea să aibe portiţa din spate… Se vedea nevoit să aleagă între un refuz categoric şi acceptarea în totalitate a situaţiei delicate în care ne aflam amândoi… I-am cerut să fie sincer… şi să îmi spună dacă va fi mereu aşa rece… Şi a fost… sincer… atât de sincer pe cât e dispusă mândria lui să fie… Mi-a spus că nu va putea dărui niciodată mai mult şi că îl deranjau micile dulcegării la care îl „supuneam”. 

Am luat din nou hotărârea să încetez orice tangenţă cu el, pentru că altfel aş deveni penibil… şi mi-aş putea face rău cu mâna mea. Nu e prima dată când mă confrunt cu aceeaşi problemă. Primul meu prieten era la fel… La început am fost şi eu la fel… Dar nu mi-a trebuit mult timp să accept că a fi cu el e plăcut şi că ceea ce îmi place, nu pot considera a fi anormal. Am întreţinut această stare descrisă mai sus cu Adi, primul băiat din viaţa mea, timp de trei ani. Apoi a plecat în Italia… şi după 1 an am început să vorbim iar… şi să mi se destănuie că s-a acceptat 100 %, că ar da timpul înapoi, că dacă ar putea, ar fi iar cu mine… Din păcate pentru trecut, e prea târziu. În afară de atracţia sexuală, ideea de a-l revedea nu îmi mai provoacă nici un sentiment. Mi-e indiferent. 

Astfel… această de categorie de băieţi, care simt ce simt şi eu, dar NU VOR să creadă sau să îşi accepte, deşi e cea mai atrăgătoare categorie pentru mine, mă calcă rău pe bătături, pentru că până la urmă mă face să recunosc că singurul vinovat în toată această poveste sunt eu, pentru că sper şi aştept prea mult de la oameni.

7. EMO-ul… nu ştiu dacă e bine să introduc categoria asta în regnul masculin… dar… hai să judecăm pur ipotetico-biologic…

Păcat că nu au coiţe să se taie… de tot. Atâta dramă, atâta suferinţă… PENTRU CE?

8. HETEROSEXUALUL CONVINS

Ăştia care „se prostesc” „la panaramă” şi apoi ies prin parcuri şi fugăresc „jegoşii de gay”. Numai în grup, pentru că singuri le e frică. Frică să nu fie tentaţi… 


Articolul precedentMamma Mia by Draq Queens
Articolul următorShoft B’einaya
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

1 COMENTARIU

  1. 1. L’am observat si eu pe acest cititor inrait.
    Mie nu imi place fotbalul si evident, nu am nicio tangenta cu acest sport. S’a intamplat sa nimeresc pe net pe un site despre fotbal. Am inchis pur si simplu fereastra, am trecut mai departe, whatever. Ce era sa ma pun si sa le umplu la aia pagina cu injuraturi si cu blesteme, doar pt ca mie nu imi place?! Sau daca citesc un ziar si ajung la paginile de sport, credeti ca fac o criza si sfartec tot ziarul pt ca eu nu suport fotbalul? Nu.

    Evident, fiecare are o parere despre un anumit lucru si e liber sa creada ce vrea. Ceea ce nu are voie sa faca e sa judece pe altii care nu cred ca el. Daca nu iti place nu te uita. Nu citi. Ignora.

    Sau probabil el crede ca daca a insultat gay-ii in toate felurile posibile, acestia nu vor mai fi gay niciodata iar el va fi deplin satisfacut!

    2. Porno star zice (eu zic ca e virgin, dar ce conteaza ce zic eu ;-j) Ciufu, nume de scena :))) e interesant baiatul… oare care ore ii ia sa isi pregateasca coama si sa isi potriveasca tzoalele inainte sa iasa la shopping? :))

    3. No comment. Really. D’astea faceam la 6 ani 🙂

    4. Daca as fi vreo tzarancutza proasta probabil ca mi s’ar parea cool tipul. E singura categorie la care imi pot imagina (cu greu) ca ar trezi vreun interes acest mascul feroce. Din nou, freza e baza 😉

    revin 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here