Acasă Romanian gay Bătrânețe, haine grele

Bătrânețe, haine grele

325
30

Mă uitam peste niște comentarii pe varianta în engleză a lui DarkQ, și m-a atins unul din ele.

Problema sunt… anii. Prea mulți. Chiar dacă nu ne place să discutăm depre asta, cu toții ne îndreptă (și) înspre acolo. Referitor la comentariul acelui tip, Steve, e cât se poate de adevărat ce spune.

Viața gay e construită cam peste tot după aceleași reguli: adolescența, negarea, întrebările, acceptarea, sex ocazional, eventual câte o relație de 2-3-4 ani, prietenii (majoritatea schioape).

Dar, acu’, pe bune… ce îți rămâne după 40-45-50? Vom plăti pentru sex (dacă legea va permite acest lucru)? Ne vom consola cu ideea? Aștemtăm resemnați moartea cumpărându-ne lenjerie, prosoape și un loc de veci?

Mereu am spus că heterosexualitatea nu este o garanție a fericirii. Dar parcă… totuși, ai un copil… o căsuță, o nevastă… niște drepturi… și îmbătrânești așa. Dar cel puțin ai lângă tine un suflet care să îți mai anime viața.

Dar noi? Ca gay? Ce-o să avem la anii acelui Steve, și anume 53 de ani?

Unii dintre voi vor spune că ne vom avea pe noi înșine bla bla bla, că sufletul, că spiritul… Bine, bine… dar ajunge? E plăcut să te trezești mereu singur… să mergi la o farmacie dacă ai nevoie de ceva… să nu simți niciodată că partenerul închide încet ușa dormitorului pentru a nu te trezi… mirosul de cafea proaspătă… de mâncare proaspăt gătită.

Cam sinistru, nu credeți?

Articolul precedentCum să spui „La Revedere”
Articolul următorSinaia
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

30 COMENTARII

  1. A fi gay inseamna libertate, fara obligatii. Nu-mi mai place de tine, gasest pe altcineva. La heterosexualitate chiar daca se ajunge la asemenea decizii poate ca se ajunge mai greu pentru ca poate exista un copil, o casa, o afacere impreuna etc.
    Doar ca stii la ce ma gandesc eu (printre altele)? Ca exista si generatia gay „in etate.” Adica, noi cei de acum, vom exista (in principiu) si peste 20 de ani, deci vor exista oameni gay de varsta noastra (asa cum exista si acum). Ce se intampla, cred eu, e ca dupa o anumita varsta ne „lasam la fund”, disparem, ne inchidem, incepem sa privim apusul in loc sa privim si rasaritul.

    Si eu ma gandesc (cand ma las) la ce va fi peste cativa ani… si nu stiu daca voi avea norocul sa am parte de un partener cu care sa imbatranesc (nu care sa ma imbatraneasca), cu care sa deschid poate o afacere, cu care sa calatoresc etc. Incerc sa nu ma gandesc asa departe pentru ca nu pot duce atat. Abia pot duce prezentul, ce sa mai duc si viitorul!!
    xo

  2. @RobertG: 40 is the new 25?!?.. :))
    Cred ca este o chestie de atitudine la urma urmei. Acum cativa ani m-am trezit si eu si sincer cred ca viata mea de-abea acum incepe si v-a fii asa cum o fac eu. Sunt singura?!?..yep, pt. ca nu mi-am facut timp sa ies si eu in lume putin..got only me to blame..nimeni nu o sa-mi bata la usa sa ma ceara vorba aia de nevasta. Arat prost la o anumita varsta..heeeellloowww..poate ca nu suntem in pas cu restul lumii dar aver fitness cluburi.. :))
    Sfatul meu este sa ne pastram jovialitatea de la 20-25 de ani.. :)) ..si sa avem putin respect de sine si sa folosim experienta pe care am acumulat-o in 40-45-50 de ani. Eu cred ca asta ne-ar putea face si mai atractivi.. 😉

    PS: Have fun in Sinaia..xx

    @Essentials: Errrr..ce vrei sa spui cu „a fi gay inseamna libertate, fara obligatii” .. nu stiu daca ai observat (sigura ca ai observat pt. ca ti-am trimis chiar eu toate link-urile si articolele posibile), dar comunitatea gay (si din pacate nu stiu daca este cazul si in Romania) a luptat foarte mult pt. dreptul de a se casatori si de a fii parinte. Este clar ca sunt gay optimisti care cred ca este posibil si pt. ei sa aiba o familie care include mai mult decat doi spaniels (John Barrowman este foarte fericit cu atat) sau doua birmaneze sau orice alt animalut de casa.
    Din pacate pot sa dau numai exemple de persoane in vizorul public. Uita-te la Elton..la peste 60 de ani in sfarsit s-a simtit capabil de a fii tata, Ricky a disparut aproape in toatalitate ca sa fie cat mai present in viata gemenilor lui, Neil Patrick tot gemeni.
    Totul depinde de ce iti doresti. Uni nu se vad parinti si asta nu se aplica numai la gay, altii traiesc pt. a fi parinti. Alti vor si cariera si copii si fac o camera in plus la casa pt. o live-in baby-sitter. Different strokes for different folks. (nu stiu echivalentul in romana.. 😀 )

  3. Cam sinistra mi se pare raportarea vietii mele la homosexualitate. Fara indoiala este o mare parte din ceea ce sunt. Sinistra mi se pare si -eventualitatea- unei relatii de 2-3-4 ani. A dramatiza faptul ca esti gay si imbatranesti mi se pare un pic egoist fata de o multime de alti oameni care imbatranesc si trag in urma lor o multime de probleme care nu au nimic cu sexualiatatea lor.

    Este ciudat faptul ca spun asta; eu sunt un pesimist destul de egocentric, insa incerc sa rationez atunci cand ma ia valul propriei existente. A imbatrani, gay sau nu, este o realitate pe care majoritatea ajungem sa o traim prin probleme si intamplari diferite, insa punand totul la pachet, nu cred ca exista diferente de care sa ne plangem.

    Numai bine 🙂

  4. Intr-adevar exista aceasta temere pentru multi dintre noi, insa daca reusim sa avem niste relatii FUNCTIONALE care sa se bazeze pe respect, iubire, intelegere putem ssa imbatranim si noi frumos cu oameni dragi langa noi si chiar si cu copii. acum sincer..daca cineva chiar isi doreste aceasta imagine idilica a vietii traditionale..se poate ajunge acolo fara probleme majore. mult succes tuturor.

  5. Asta e temerea mea cea mai mare in viata.Faptul ca voi aunge un singuratic considerat ciudat de toata lumea.Pacat,dar eu sper sa imi fac o relatie cu o persoana care priveste si spre viitor,nu doar sa traim clipa.

  6. Sa imbatranesti ca Aiden Shaw este motivul pentru care persoanelor gay le este frica sa imbatraneasca. 😐

    Mi se pare just sa fim critici si sa ne limitam la dovezi, fapte, logica si senimente frumoase, insa gay nu inseamna caz social, persoana speciala, viata pana-n 40 de ani. Am impresia ca gandurile multor oameni de pe blog converg spre ideea asta de: cat timp am viata sexuala si sunt sexos e bine, e „gay”, dupa aceea mai bine mor. Deci gay[i] expira pe la jumatatea vietii!? Hmmm, cam asa este; si asa toata lumea spune ca ducem o viata depravanta; de fapt, se pare ca si noi tindem sa gandim la fel si generalizam. Poate ca si eu am facut la fel cu acest comment.

    Ma rezum la titlul articolului, batranetea haine grele, nu homosexualitatea, haina grea! 😀

  7. Domnul cu articolul de pe varianta engleza ar trebui sa vorbeasca numai pentru dumnealui. Sa spui ca nimeni nu doreste pe cineva gay trecut de 40 ani e o prostie. Mai adauga ca toti homosexualii sunt gata sa isi paraseasca un prieten (nu un partener) pentru un one-night stand, ceea ce inseamna ca individul este un asshole.

  8. itsfriday, dezvolta, te rog; ma gandesc ca te referi la faptul ca are HIV, dar nu stiu cum poate fi asta un factor atat de important..

  9. Non_Lose, eu sunt un pic mai timid [am mai vazut comentarii facute de tine si sa stii ca mi-e un pic frica :-)] adica esti cam incisiv. Ma refer la natura jobului sau, importanta pe care o are sexul si varsta in aceasta indeletnicire si nu in ultimul rand: riscurile meseriei. Nu am nimic cu tipul in sine. Habar nu aveam cine este pana nu am citit in comentariul tau numele sau. Oricum, simt ca am inceput sa judec si mai bine ma rezum la ale mele!

    Numai bine!

  10. Aaaa…pai eu ma refeream mai mult la ce a zis Robert, ca o sa ajungem sa platim pentru sex si chestii dinastea, la care ne gandim cu totii, pana la urma…nu cred ca tipul asta are multe probleme din acest punct de vedere :>

    http://thepandorian.com/2011/08/just-a-whisper/

    Nick Wooster e un alt bun exemplu.

    Unul din lucrurile pe care le detest cel mai mult este negarea varstei, sau cum am mai auzit undeva, intepenirea varstei la 29 de ani in profilul de Romeo. Vad atatea cazuri de „baieti” care au peste 30 de ani si se imbraca „trendy” in speranta ca vor atrage tinerii mai mult…dizgratios daca e sa ma intrebi pe mine – oameni buni imbratisati-va varsta!

  11. Robert,ai atins un subiect foarte important la care toti ne gandim dar evitam sa recunoastem.Dar cine stie,poate ca vom gasi pe cineva intr-o buna zi care i-si va dorii sa aiva pe cineva pt tot restul vietii.Nu cred ca vom fi singuri in ,,singuratate,,.Nimic nu este mai greu decat singuratatea in viata,ce poate fi mai frumos ca atunci cand ai persoana iubita langa tine,sa vezi ca te sprijina in orice.:-1

  12. robert….mie nu mi-ai publicat postuletul:)).Oricum era prea scurt inteleg.Dar vroiam sa stiu cati o cunosc pe Ellen .Eu abia ieri am aflat ca e gay.

  13. Adrian Mihai, Ellen are o serie de stand up sau one woman show, cum vrei sa-i spui, incredibile, ti-l sugerez pe unul intitulat „Ellen Degeneres-TheBeginning-Part 1 ” pana la partea a 7. Mi s-a parut foarte amuzant. Gasesti pe youtube! Have Fun!

  14. @adrianmihai: Ellen a intrat in istoria televiziuni in Aprilie ’97 cand personajul ei din sitcom-ul „ellen”, si clar si ea personal in acel serial, a declarat ca este gay. Serialul a supravietuit 5 sezoane. I fost destul de revolutionar din punctul acesta de vedere. Un day-time serial cu personajul principal gay. Ea este Oprah a comunitati gay.. :))

  15. Hai să lăsăm la o parte homo și hetero. Sexualitatea este cea care ar trebui să ne facă fericiți? Din perspectiva celui care a trecut și de 40, și de 45, și mai are puțin și trece și de 50, aș zice că problema e… greșit? Hai să zicem: ciudat — pusă. Sexul e o chestie drăguță, dar nu e cea mai importantă în viață; sînt alte lucruri mai importante. Drept care nici nu trebuie să plătești pentru, nici să te obișnuiești cu vreo idee. Heh.

    PS Robert, salutări din partea domnului Inginer (care închide ușa binișor să nu mă trezească și se duce la bucătărie să facă cafeaua; și are 51 de ani). Dumnealui îți transmite un citat cîntat din Udo Jürgens: La 66 de ani, viața abia începe.
    😉 (Așa că vezi, mai avem pînă acolo.)

  16. Robert aseara … mai corect azi dimineata dupa seara placuta petrecuta cu totii, imi citeste mary de pe telf acest articol si ciudat este ca fiind la granita dintre veghe si somn vocea lui mary a devenit a ta exact cu felul tau de a vorbii si mai mult parca si vizualizam mimica si gesturile tale, numai ca nu am inteles ce vorbeai, pardon ce citea mary fiindaca am adormit bustean.

    A imbatranii frumos nu este o vorba in vant, ci in perceptia mea este un act de curaj. Curaj de a accepta realitatea varstei tale si de a fi sincer fata de tine insuti.
    In teorie este mai simplu.
    In practica este mai complicat, fiindca nimanui nu-i place ca imbatraneste, iar pierderea vitalitatii tineretii este greu de acceptat.
    Totusi toti trecem prin realitatea asta, iar mai devreme sau mai tarziu este bine sa nu ne mai mintim si sa acceptam adevarul varstei trupului nostru.
    Este de inteles sa ascundem acest adevar, mai ales noi ca gay, fiindca stim marginalizarea la care am fi supusi dupa depasirea de acest prag fatidic de 40 de ani.
    Practic este ca o condamare la moarte de care fugim folosind orice mijloc acesibil.
    Acesta este adevarul de care ne temem toti, inclusiv eu. Si totusi sunt oameni care depasesc acest moment.

    Singuratatea e crunta. Nimeni nu doreste o batranete petrecuta in singuratate.

    Dar eu cred ca exista o speranta pentru un gay singur fara partener de viata … p r i e t e n i i.
    Prietenii fac singuratatea suportabila, poate chiar atenueaza pana la aproape, eliminare a sentimentului singuratatii.
    Dar pentru asta trebuie sa fi fost in trecut destul de disponibil de a darui sentiment altul decat cel legat de sex. Nu ca ar fi o regula asta, dar trebuie sa sti a face diferenta intre prieten sau iubit.

    Eu consider totusi imbatranirea trupului mai frumoasa decat imbatranirea mintii.

    Daca mintea imbatraneste nu mai este nici o speranta.
    Daca minte ramane tanara, poate trupul sa imbatraneasca cat vrea, tu ca batran gay tot mai ai de oferit destul celorlalti.

    Ideea este sa ramai tanar in minte ca sa poti sa ramai conectat la generatiile tinere, care chiar au nevoie sa vada ca viata gay exista si dupa 40 – 45 50 de ani.

  17. „… stim marginalizarea la care am fi supusi dupa depasirea de acest prag fatidic de 40 de ani.”

    La care am fi supuși, dacă…?
    Și de ce este pragul ăsta atît de fatidic? Cine (sau ce) stabilește asta?
    *curios*
    *foarte*curios*

  18. Cam neguroasă perspectiva voastră, a copiilor asupra viitorului. Eu vă aduc însă , împreună cu Pinocchio, veşti bune „de dincolo”. Există viaţă şi după 40.
    Depinde mult de norocul fiecăruia şi de înţelepciune . Dacă la 48 de ani cauţi cărniţă crudă de 18-20 e evident că şansele de a fi respins, ridicol sau pus să plăteşti pentru sex sunt foarte mari. Majoritatea însă cred că evoluează firesc , gusturile ţin pasul cu vârsta. Oricând există alţi moşi de vârsta ta cu care să faci nebunii ( scuze copii, cred că v-am scârbit deja). Mie , la cei 41 ai mei , un băiat de 18-20 de ani îmi trezeşte instinctele paterne. Aş sta de vorbă cu el, i-aş putea fi prieten , i-aş admira trupul proaspăt şi aviditatea intelectuală. Nu mă interesează sexual.
    Despre relaţiile de 2-3-4 ani acum. Eu construiesc una de peste 8 ani , în jurul nostru sunt trei cupluri , două de fete şi unul de băieţi, aproximativ la fel de longevive. Pare că e o situaţie echilibrată, avem fiecare căminul nostru , în fiecare dimineaţă aici la Cluj cel puţin patru uşi de dormitor se deschid cu grijă şi lasă aburii de cafea să pătrundă ( eu sunt fericitul care mai stă 2 minute în pat într-unul din ele )
    Ce rămâne după 40,50? Păi nimic special, exact ce ai avut la 49 vei avea şi la 55. Mintea ta , sufletul, corpul cu care dacă nu te-ai împăcat până la vârsta asta ai timp de acum încolo să o faci. Prietenii pe care ai ştiut să ţi-i faci şi pe care ai învăţat deja cum să îi ţii aproape.
    Încă o observaţie , orizontul se deplasează odată cu punctul de referinţă. Când ai 20 de ani 40 ţi se pare limita de la care începe bătrâneţea. La 35 limita asta deja migrează spre 45, şi tot aşa. Dacă întrebi un tip de 50 afli că la 65 e graniţa. Făceţi-vă o favoare , dragii moşului, nu judecaţi prea aspru pe cei care nu sunt tineri şi frumoşi după standardele voastre ( sau cele ale revistelor glossy), într-acolo ne îndreptăm cu toţii şi vă va fi cu atât mai greu să priviţi în oglindă cu cât sunteţi acum mai acizi .
    NU cred că e vreo diferenţă reală între bătrâneţea unui gay şi cea a unui hetero. Pe dinăuntru se simte la fel, copii unuia pleacă de acasă şi îl lasă tot singur cu oglinzile necruţătoare şi cu partenera pe care o mai vede sau nu după înţelepciunea şi norocul fiecăruia.
    Închei evocând figuri de oameni frumoşi la bătrâneţe : Elena Rizea, Simina Mezincescu, Majestatea sa Mihai I , Neagu Djuvara. Îmi cer scuze, nu cunosc nume de seniori gay , asta e vina mea şi a vremurilor trecute , dar nu mă îndoiesc de existenţa lor.

  19. CM asa mai spune-ne sa stim cu totii ca este si viata gay dupa 40 de ani.
    Si daca ai scrie si cateva articole cu realitati simple din viata voastra ar fi si mai bine. Multumim pentru speranta.

  20. ERATĂ : Elisabeta Rizea
    Habar n-am ale cui or fi fost degetele care au scris infamul prenume…
    Cristymaykei, nu îmi dau seama dacă e sarcasm în invitaţia ta, aşa că aleg să o iau în serios. Şi să o declin, nu sunt un ” gay peste 40 de ani” caracteristic. Eu nu am trăit o ” viaţă gay” nici la 28 de ani ar fi ridicol să mă prostesc la bătrâneţe. Poveşti din viaţa mea ar fi nerelevante şi uşor plictisitoare , îmi sunteţi prea dragi ca să vă fac una ca asta. Dacă ţi-am inspirat speranţă mă bucur, primul rid pe care ţi-l vei descoperi la colţul gurii sper că poarte numele meu… 😀

  21. CM, ai scris atît de frumos (mai ales partea cu „făceți-vă o favoare, dragii moșului…” de la care eu m-am abținut pentru că nu eram convins că reușesc să o spun pe tonul potrivit), încît îmi vine să mă îndrăgostesc de tine 😉 Cum de nu ne-am întîlnit pînă acum la Cluj? Ce păcat…

    Încerc și eu să mă gîndesc la un gay bătrîn, frumos și cunoscut. Nu-mi vine în minte decît Ian McKellen, dar el n-are decît 72 de ani.

  22. Mulţumesc Pinocchio.
    Poate ne-am întâlnit, dar nefiind o frumuseţe izbitoare probabil că ai trecut pe lângă mine ignorându-mă…. Rezistă tentaţiei de a te îndrăgosti, sunt muuult mai interesant ca prieten decât ca iubit
    😀

  23. CM sti ca sunt genul direct.
    Si te-ai scos elegant, iar orice ai spune tu nu cred ca viata ta este una plictisitoare. Cred mai degraba ca nu dosreti sa scri un articol pe tema asta, pentru simplul motiv ca te-ai expune, iar tie asta nu iti place.
    Dar poate te razgandesti, mai ales ca sunt sigur ca din ceea ce ne-ai arata, am avea ce sa invatam.

  24. Cristymaykei
    Elegant zici? Mulţam! Dar te înşeli, nu „mă scot”
    Situaţia îmi aminteşte de un personaj al lui John Steinbeck care observase că oamenii nu sunt dispuşi să creadă adevărurile simple. Aşa că îşi confecţiona pentru fiecare întrebare câte o minciună , cu cât mai gogonată cu atât mai rapid crezută de cilalţi. Să încerc şi eu asta? Aş putea spune de exemplu că nu pot scrie poveşti autobiografice pentru că …
    …sufăr de o boală psihică extrem de rară care îmi provoacă episoade grave de delir. Ele sunt declanşate de cea mai mică amintire a întâmplărilor trăite în trecutul apropiat. De aia îmi blochez orice amintire mai recentă de 8 ani ( acesta fiind termenul calculat cu precizie de doctorul McPherson singurul specialist pe plan mondial ). De aia încerc să îmi populez memoria cu întâmplări din viaţa altora , câteodată mă simt Non_Lose altă dată AdmiralRauss. Niciodată, dragii mei nu ştiţi exact cu cine staţi de vorbă sub acest id …

  25. Acum serios vorbind, e mult prea facilă explicaţia pe care ţi-ai dat-o pentru ezitarea mea de a vă povesti ” din viaţă” ( asta îmi aminteşte de „Destin cu baobab” a lui Nicu Alifantis şi Leonid Dimov)
    Crezi că n-aş putea evita expunerea de care crezi tu că mă feresc? Aţi văzut cu toţii că dacă vreau pot spune un lucru în multe feluri, important e să am ceva de transmis că nimic nu mă poate opri…
    Până la urmă insistenţa ta mă flatează şi mi-a provocat o idee, chiar cred că voi scrie zilele astea un articol

  26. CM, poate ar fi mai bine să continuăm discuția între patru ochi 😉
    Adesa de e-mail o găsești la mine pe blog, sub fotografia cu mine cu flautul și tricoul cu licornă. Pe curînd!

  27. Vârsta se poate și păcăli deseori. Există atâtea exemple care arată că nu este ok să ne lăsăm pradă numărului de ani nici fizic iar nici psihic de asemenea. Cel mai bine este fiecare să trăiască după regulile sale și să nu se ia după ce îi „sugerează” societatea dacă el simte că nu are ceva în comun cu acele „sugestii binevoitoare” cu atât mai mult cu cât o societate precum cea românească, înglobată în stereotipuri patriarhale, nu face altceva decât să îmbătrânească psihicul uman.

    Cât despre copii, nevastă și alte alea… trebuie să fii făcut pentru așa ceva. Eu spre exemplu nu-s și de aceea nici nu sufăr din cauza lipsei acestora 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here