Elita gay din Romania in inchisorile comuniste

Viata gay in Romania nu a fost mereu ca acum. Rasfoind trecutul, am dat peste niste insemnari legate de elita gay din Romania, ani de puscarie si crime. Aproximativ 20 de persoane au fost inculpate pentru orientare homosexuala in 1959 si condamnate la ani grei de inchisoare.

1959 a fost un an negru pentru comunitatea si in special elita gay din Rominia. Homosexualitatea fusese criminalizata in Rominia inca din 1936 dar nu existasera decit citeva cazuri de pedepsire pentru “inversiune sexuala”, cum era denumita la acea vreme. Comunismul a fost insa cu mult mai radical: homosexualii puteau fi condamnati la maximum cinci ani de inchisoare. Au fost judecati si condamnati in doua “loturi”, similare cu cel Noica – Pillat sau Rugul Aprins. Primul a fost gratiat, dar procesul celui de-al doilea lot gay din 1959, in care erau inculpate peste 20 de persoane, s-a soldat cu unele dintre cele mai grele sentinte din vremea regimului comunist.

Veteranul realizator de radio si cunoscutul dizident anti-comunist Neculai C. Munteanu afirma ca “in acest proces a fost amestecat si un om pe care il cunosteam foarte bine, Crin Teodorescu, regizorul de teatru”. El a facut puscarie in urma acestui proces pina in 1963, fiind inchis la Vacaresti, Rahova, Jilava si Poarta Alba. A fost gasit mort la el acasa in 1970 de catre sora lui, iar militia i-a incadrat decesul la „crima pasionala“. Familia crede ca e vorba de un asasinat infaptuit de Securitate. La 25 de ani dupa moartea regizorului sora lui, Narcisa Andrei, a gasit un bilet adresat ei si scris de el, cu urmatorul text: “Vezi ca ucigasii mei sa-si primeasca pedeapsa pentru ucigasi. In inima mea nu este iertare pentru ei, oricare ar fi, ci numai razbunare, pe care ti-o incredintez tie, ca pe o datorie pe care sa o indeplinesti”. Narcisei Andrei i s-a spus, la Militia Capitalei, ca a fost vorba de sinucidere. Or, ea povesteste ca fratele sau a plecat de la teatrul Bulandra pe 21 mai, in compania unui barbat care se prezentase ca fiind “Popescu” de la M.A.I. Sora lui Crin Teodorescu a descoperit cadavrul pe 26 mai, “in picioare”, “cu capul prins cu un snur electric de galerie” si “fara semne de injunghiere”.

“M-am intilnit cu el cinci zile inainte de a asista la inmormintarea lui. Am mincat intr-un restaurant, am vorbit de una – alta, avea planuri pentru stagiunea viitoare. Intre altele mi-a spus «Daca mi se mai intimpla o data» – adica daca il mai ancheteaza sau daca il mai aresteaza, «ma sinucid»“. Crin Teodorescu nu isi ascundea orientarea sexuala, iar Tudor Steriade, fost secretar literar al teatrului Bulandra, isi aminteste ca “a auzit vorbe cum ca era homosexual”. Nici macar inmormintarea regizorului nu a fost scutita de prezenta fortelor de ordine, potrivit lui Munteanu. “Eram acolo vreo doisprezece «co-religionari» cel putin, multi prieteni, actorime, si era acolo si politia de moravuri care filma de zor. Aveau si ce. Sora lui, Narcisa, a urlat peste mormint “De ce ti-au facut asta? Jur sa te razbun”.

Primul balerin al Romaniei

Stelian Tanase afirma ca, la sfirsitul anilor ’50, tintele preferate ale comunistilor romini sint intelectualii, cei care instigasera revolutia maghiara din 1956. Catre decimarea acestei elite sint tintite si cele doua loturi din 1959, acuzate de “inversiune sexuala”. Homosexualii din primul fusesera iertati, dar urmatorul trebuia sa dea o lectie dura. Numele cel mai de rasunet printre cei condamnati atunci este cel al balerinului Gabriel Popescu. Criticul Liana Tugearu rememoreaza episodul: “Era cel mai bun balerin pe care il avea Rominia. La acea vreme, era prim-balerin al Operei, partenerul lui Irinel Liciu, sotia lui Stefan Augustin Doinas. A fost inchis si batut peste meniscuri. Cind a iesit din puscarie nu mai putea dansa…”.

Irinel Liciu a venit plingind sa depuna marturie la proces, dar in van. Bosidar Petrov, un dansator apropiat de Gabriel si martor la proces, declara ca balerinul nu isi ascundea homosexualitatea. Ceea ce l-a deranjat pe el era ca i s-a “inscenat” o marturie. Bosidar afirma ca a refuzat sa dea o declaratie despre orientarea sexuala a prietenului sau si totusi acestuia i s-a aratat la proces o foaie semnata de el. Dupa ce a iesit din inchisoare, “Gabriel a fost luat totusi la un turneu in Occident, cind s-a plecat cu “Gisèle” si “Ciocanul fara stapin” si a ramas la Paris, alaturi de Stere Popescu, alta persoana care facuse puscarie mai demult, inaintea lui Gabriel, pentru acelasi lucru”, isi aminteste Liana Tugearu.

Coregraful care ramasese alaturi de Gabriel Popescu in capitala Hexagonului fusese, potrivit declaratiilor unei surse apropiate, condamnat in primul lot si apoi aministiat. Bosidor Petrov precizeaza ca l-a intilnit pe Stere Popescu pe holul tribunalului in timpul procesului balerinului, deoarece fusese si el convocat in calitate de martor.

Moartea coregrafului este consemnata in jurnalul Monicai Lovinescu: “Stere Popescu si-a luat in exil viata la propriu, nu la figurat. Coregraful romin a sfirsit prin a se sinucide la Londra, in luna martie 1968”. Criticul literar adauga: “nu din pricina nerealizarii artistice s-a sinucis Stere Popescu. De altminteri, si-a luat viata a doua zi dupa o premiera de succes la Londra”.

Arestat  la 7 mai 1959 si judecat la 22 septembrie in cadrul lotului 2, Mihai Radulescu a facut parte din cei cu sentinte semnificative: 5 ani. Dar, dupa proces, a fost dus la Malmaison, unde se gaseau sub ancheta acuzatii din lotul Noica – Pillat. Potrivit lui Stelian Tanase, in arhive se gasesc trei procese verbale care atesta ca a fost interogat pe 12, 13 si 24 octombrie. Citeva zile mai tirziu, este dus la spital in stare grava si moare acolo.

Situatia lui Mihai Radulescu a fost singulara in cadrul procesului, din mai multe puncte de vedere. “Cazul lui a fost intii instrumentat de avocatul Visinescu, apoi de Dora Romcescu”, isi aminteste Dan Radulescu. Si sursa noastra si-o aminteste cu claritate pe Romcescu: “era o tigresa. Isi permitea niste libertati incredibile cu judecatorul pentru ca sotul ei era un soi de inspector al ambasadelor rominesti din strainatate. Tin minte ca il apara pe Mihai Radulescu. La inceputul pledoariei sale, a spus “Onorata instanta, nu doar clientul meu, ci si toti inculpatii de aici ar trebui sa fie liberi, din cauza unui decret de amnistie dat saptamina trecuta”. Se referea la gratierea primului lot. Parca din el facuse parte Stere Popescu”. Ceea ce il deosebeste pe Mihai Radulescu de restul este un act de tradare dramatic. “Procesul mergea in felul urmator, diabolic: demonstrai ca au existat relatii sexuale intre doua persoane si le inculpai pe amindoua. Or, prietenul lui Mihai, destul de tinar, nu a fost condamnat. Am ramas epatat de aceasta exceptie. A aparut ca martor al acuzarii, singurul pe care il aveau in ceea ce il privea pe Mihai. Il tin minte foarte clar: avea un sacou cu carouri stridente. A spus totul foarte repede, ca au intretinut relatii sexuale, de cite ori… si gata, in cinci minute. Dan Radulescu adauga ca il cunoscuse cu un an inainte pe respectivul prieten al lui Mihai si ca acesta nu a avut parte de detentie.

Specialistul in istoria artei Radu Ionescua fost incadrat la Academia Romina pina la 1 mai 1990. Ziarist, critic de arta, consilier sau co-scenarist la filme de arta si  totodata membru-fondator al Clubului Rotary, a fost principalul expert romin in arta decorativa. Coleg de lot ii era lui Radu Ionescu avocatul Radu Olteanu, o vedeta la vremea sa, potrivit lui Alexandru Paleologu. A pledat in 1935 in procesul Anei Pauker si era prieten cu Mihail Sebastian, care consemneaza in jurnalul sau discutiile lor pe teme politice.

Proces kafkian

“Din nefericire, in lotul nostru existau un ofiter de infanterie, l-am cunoscut bine, eram in aceeasi celula, si un soldat. Din cauza lor, procesul tuturor celor 30 s-a judecat la Tribunalul Militar, care era mult mai sever. De aici sentintele mari, ofiterul respectiv alegindu-se cu 8 sau 10 ani”, isi aminteste sursa noastra. “Mutarea procesului la Militar a fost posibila din cauza modului de constructie a lotului: sa zicem ca eu avusesem relatii sexuale cu X, care se culcase si cu Y, care fusese iubitul lui Z si tot asa”.

El ii tine minte si pe cei care s-au ocupat de caz: “Radu Marin, cel mai odios si vicios anchetator, si-a facut o cariera uriasa pe spinarea noastra. A distrus multe vieti. Catalineanu, ajuns maior in ’80 si responsabil pentru alte persecutii la adresa LGBT, era adjunctul lui ceva mai intelectual”. Dupa arest, cei incriminati au ajuns in custodia Militiei pentru a fi interogati. “Anchetele, care au durat cam sase luni si fusesera precedate de spionatul viitorilor inculpati, se faceau cu bataie si cu santaj. Pe prima au indurat-o aproape toti. Trezirile noaptea, pe la unu, pentru interogatoriu, faceau parte din tortura psihologica curenta”, precizeaza sursa. Tot potrivit ei, in perioada petrecuta in detentie, soarta celor din lotul 2 era hotarita inca de la intrarea in puscarie, deoarece la venirea noilor prizonieri, delictul pentru care fusesera condamnati era citit in fata intregii inchisori.