Pe site-ul unui cotidian romanesc a inceput o dezbatere pe tema “Homosexualii, încotro?”. Dezbaterea este moderata de Mihail Neamţu si Costi Rogozanu.
Mhail Neamţu zice asa:
“Să fim rezonabili: nici un argument aprioric sau raţionament inductiv nu trimite la concluzia că, prin sine, orientarea homosexuală ar fi incompatibilă cu cele mai înalte chemări ale inteligenţei, cu hărnicia sau devotamentul pentru cauzele nobile ale zilei de mâine. De la înţeleptul Socrate (471–399 î.e.n) până la conservatorul Allan Bloom (1930-1992), din timpul liricei Sappho (sec. VII î.e.n) spre mai relaxata zodie a lui Oscar Wilde (1854-1900) sau veacul nefericitului Arthur Rimbaud (1854-1891), prieteniile homosexuale n-au împiedicat excelenţa artistică ori superlativul gândirii. Este totuşi dificil, dacă nu cumva stupid să afirmi că fără bisexualitatea discretă a împăratului Alexandru cel Mare (356-323 î.e.n.), Mediterana şi Orientul apropiat n-ar fi avut parte de cuceririle ştiinţifice ale elenismului.
[…]
Modernitatea occidentală a avut deci temeiuri să suspende discriminarea juridică a cetăţenilor cu alte preferinţe sexuale decât cele ale majorităţii (prevăzută de faimosul articol 200 al Codului penal al României socialiste). Stigmatizarea unui homosexual qua homosexual nu poate găsi justificări din perspectiva unei etici care recunoaşte caracterul inalienabil al libertăţii de asociere. Aceasta nu înseamnă că dezacordul faţă de practica şi prozelitismul de tip homosexual nu poate fi exprimat articulat, inteligent şi tăios.”
Costi Rogozanu are o parere usor diferita:
Mai întîi, ar fi spaima de corectitudine politică, explodată în Romania fără ca măcar acest gen de comportament să se fi propăşit vreodată pe aceste meleaguri. Apoi, ar fi spaima de “prozelitism”, ceea ce înseamnă că mulţi nu sînt de acord cu exhibiţionismul gay (cel mai mult îi sperie o paradă anuală cu trei-patru rătăciţi care cîntă şi dansează). Nu vreau să mă apuc să fac bibliografii cu mari gînditori care au tratat corect “problema”. Aş spune doar că o oarecare agresivitate publică este firească în cazul unei minorităţi oprimate atîta timp (pînă în anii 90 puteai face închisoare din cauza orientării sexuale). Aş adăuga că favoritismele din motive sexuale sînt la fel de blamabile şi în mediul gay şi în mediul hetero. Există gay decenţi, aşa cum există gay imorali, culmea, exact ca în lumea hetero. Apoi, ca un soi de concluzie preliminară, mă nedumeresc cei obsedaţi de păcatele corpului de tot felul, cei care inventariază cu atenţie alunecările în “imoralitate”. Plăcerea obţinută între doi parteneri de acelaşi sex nu are nici o legătură cu o conduită morală. Absolut niciuna.”
Apoi urmeaza “corul”:
“Eu, daca as intalni un homosexual, i-as spune ca il consider bolnav. Daca incearca sa ma convinga ca nu e asa, l-as ruga prietenos sa inceteze, pentru ca nu ma intereseaza discutia. Cred ca cea mai mare gresala posibila este nu sa ii contrazici, ci sa te angajezi in discutie cu astfel de militanti, care sunt fixati pe ceva. Stiu un si buna si nu renunta la ideea fixa in ruptul capului. Daca nu se potoleste, l-as pocni pur si simplu. Pentru ca mi se par absolut enervanti si pisalogi cei care, desi tu nu le pui in discutie ideea, vor sa te piseze la cap cu ea pana o accepti. Cred ca am dreptul sa ma apar de asemenea psihopati.”
“sunt un om modern , conservator , relativismul postmodern ma enerveaza, cred in bine si rau, totusi, resping argumentul traditiei in chestiunea homosexuala. La homosexuali ma intereseaza doar calitatea lor de oameni si de cetateni buni. Pentru echilibrul si prosperitatea sociala prefer un homosexual onest , unui fustangiu divortat de 3 ori cu 5 copii parasiti , prada saraciei.”
“Epicur si Democrit(nu si Lucretiu) erau niste ginditori seriosi, Michel Onfray e doar un sofist, un Lucian contemporan.Franta are, incepind cel putin de la Cyrano de Bergerac, un sir de autori de acelasi profil. Unii sunt simpatici, au partile lor, ca sa zic asa. Onfray insa e atit de excesiv si incrincenat incit nu mai e nici macar amuzant. Excessif, donc insignifiant.
Presupusa ura a idealistilor fata de trup e o formula care impresioneaza, dar e doar superficiala. Daca a cenzura pornirile trupului in numele a ceva mai important si mai inalt inseamna ura fata de trup, ar trebui sa-l includem intre “idealisti” si pe Epicur (e.g., Scris. catre Meneceu). Si toata civilizatia, de altfel. (Foucault pare sa fi inteles asta mult mai bine decit Onfray).
Am un prieten care mi-a marturisit homosexualitatea. Sutem tot prieteni. Nu vreau, sincer, sa dau cu pietre in homo.
Dar ar trebui sa ne dea de gindit atunci cind sustinem hedonist revendicarile si revizionismul cultural al homo. De pilda, va puteti imagina o societate de homo? Nu e de bun simt sa discriminam, simbolic si juridic, intre un cuplu care contribuie concret la perpetuarea ei, si un altul care, din principiu si asumat, n-o poate face? Nu putem doar tolera, trebuie sa spunem ca e si exemplar? Putem face experimente cu adoptiile de copii?
Ati vazut vreodata o parada gay intr-un mare oras occidental? Eu am fost de-a dreptul socat. E un fel de a manifesta pentru drepturi cu totul special. O combinatie de decibeli asurzitori, dansuri apasat sexuale, culori tipatoare, parodie anti-religioasa si exhibitionism. Nu as vrea ca fetita mea sa vada asa ceva. Mai presus de toate, sarea in ochi tematica sexuala. Si mi-am zis: sa fie frenezia sexualitatii singurul lucru care-i scoate pe acesti oameni in strada? Ca nu puteam sa inteleg altceva din ce vedeam.”
Deci, homosexualii, incotro?
Incotro ? Nu stiu, fiecare unde vrea 😛 nu cred ca e o linie si toti sa o urmam 😉 sa caute alt subiect de discutie yo nu vreau nimic de la ei.
am citit si eu articolul asta ieri.. chiar asa, noi..incotro?
Trucuri de a depasi infidelitatea persuasiv si fals afisata a mediocritatii in care ne complacem…
Infidelitatea este un moment de cumpana in viata fiecaruia dintre noi, unele cupluri se destrama, iar altele, din varii motive,
isi continua viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Oricat de solida ar fi argumentatia pentru care ai ales sa ramai langa
el, nu este chiar atat de usor sa treci peste aceasta “aventura”, caci, cel mai adesea, este mai comod sa ierti decat sa uiti.
Exista insa cateva trucuri care te vor ajuta sa depasesti mai confortabil aceasta experienta si perioada relativ dificila.
Nu lasa sa te domine primul impuls
Cand afli neplacuta veste, oricat de dificil ti-ar fi sa iti stapanesti pornirile, incearca sa nu-ti pierzi auto-controlul si ramai calm. Mai bine evita orice forma de comunicare pe moment, pentru ca s-ar putea sa reactionezi intr-un fel pe care, ulterior, sa-l regreti. Acorda-ti timpul necesar, pentru a-ti stapani revolta si a evita rabufnirile furiei de moment. Daca locuiti impreuna, v-am sugera sa incercati sa va evitati, pe cat posibil, doua-trei zile, limitandu-va la dialoguri strict necesare, chiar formale. Astfel nu vor iesi scantei!
Analizati impreuna subiectul celor intamplate
Dupa trecerea acestor zile de “tacere”, respectiv dupa o analiza “la rece” a evenimentului in cauza, stabileste o intrevedre cu el. Este important sa alegi timpul si locul potrivit acestei abordari, sa creezi atmosfera de intimitate necesara. Conversatia trebuie sa se deruleze in termenii unei negocieri, pentru ca, in functie de finalitatea acestui dialog, va depinde ce decizie vei lua mai tarziu. Fa-l sa inteleaga ca te-a ranit, ca ti-a zdruncinat increderea in el si ca, daca doriti sa ramaneti un cuplu in continuare, eforturile trebuie depuse de ambele parti.
Descoperiti motivul infidelitatii
Desi faptul este deja consumat, incearca, pe cat posibil, sa afli ce l-a determinat sa apeleze la aceasta “manevra”, ce motive au stat in spatele acestei infidelitati. S-ar putea sa realizezi ca nu-i revine exclusiv lui intreaga culpa, s-ar putea sa descoperi ca ai si tu partea ta de vina. Poate ca nu i-ai acordat destula atentie, poate ca pe undeva a survenit o ruptura intre voi, fapt care i-a inoculat sentimentul insecuritatii si al instrainarii. Dar, totodata, fa-l sa inteleaga ca n-o sa-i ierti aceste “iesiri” la nesfarsit.
Evita eternele reprosuri
Daca in urma discutiei ai decis sa-l ierti, inseamna ca acest subiect este inchis. Cel putin teoretic, pentru ca practic, mai ales afectiv si emotional, este destul de dificil sa stergi cu buretele asa ceva, si, pentru ca mintea ar putea sa-ti mai joace uneori “feste”, subconstientul facandu-si “datoria”, mai ales in momentele tensionate, evita sa mai aduci pe tapet acest subiect. Reprosurile repetate l-ar putea indeparta din nou de tine, iar eforturile depuse de amandoi in sensul refacerii relatiei voastre se vor dovedi a fi fost inutile.
Punct. Si de la capat…
Daca povestea voastra de dragoste are si continuare, canalizati toate energiile sa fie cu final fericit, cu happy-end. Redescoperiti-va si acordati mai multa importanta timpului pe care il petreceti impreuna, incercati sa va satisfaceti reciproc diversele mici placeri sau sa va implicati mai intens in hobby-urile personale. Desi nu este o experienta tocmai placuta, infidelitatea partenerului este totusi o experienta de viata, din care poti trage multe invataturi. Cea mai importanta este ca, fara respect, cu toate paleta implicatiilor pe care le presupune notiunea, relatia de cuplu nu poate dura.
Robert,
Ti-am spus ca apare si nr.2 al revistei “GANDIREA POZITIVA – primul motiv al sinuciderii”? Ne facem abonament, dear? Hai, te rog io!
P.S.: hmmmm…. ma intreb… la numaru’ asta ce ne da bonus? Salata verde si frageda si o legatura de ridichi, ar fi MINUNAT! Doar… Mens sana in corpore… barosana!
Hai va tzuk!
Aaaa!
Si ca sa nu fiu, iar, off topic:
“Zbura un vultur maiastru prin inaltimile cerului. Din spate apare un papagal gafaind, si-l intreaba:
– Incotro, vulture?
– Ma duc sa-mi pun o p***a de metal, piticule!
– Mamaaa! Ce tare!
A doua zi iar zbura vulturul pe cer. Apare iar asta mic.
– Incotro, vulture?
Vuturul, care zbura mai intr-o rână, zice:
– Incotro vrea p***a mea!”