Acasă Romanian gay Iartă-mă, părinte, căci am păcătuit!

Iartă-mă, părinte, căci am păcătuit!

404
32

Şi tare cred că am să păcătuiesc în continuare, aşa că cel mai bine ar fi să mă absolviţi şi de păcatele viitoare. Se poate? Nu prea mai am chef să trec pe la Dvs., de aceea cred că iertarea perpetuă m-ar avantaja cel mai mult. Nu se poate? De ce? Ah, pentru că Alexandru VI nu mai semnează astfel de petiţii. Deci Borgia nu mai semnează, pentru că e mort de o jumătate de mileniu.

Dar aş vrea şi eu o Bulă Papală. Sunt homosexual, ştiţi, părinte? Foarte homosexual, chiar rău de tot homosexual! Apropos, câţi ani aveţi? Să plec din Casa Domnului?

Am să plec, după ce-mi ascultaţi spovedania!

Biserica reneagă homosexualii. Într-atât încât nici nu ne numeşte homosexuali, ci sodomişti.  Parcă totuşi, gomorişti sună mai interesant.

De ce, părinte? Dacă Biserica ar mai avea puterea de care dispunea în trecut, ne-ar arde pe rug, aşa-i?! Oare ne-ar lăsa să facem sex pe eşafod înainte să ne prăjim? Orice condamnat are dreptul la o ultimă dorinţă. Dar în cazul nostru, cred că nu.

În România se fabrică popi pe bandă rulantă, părinte. Au toţi ăia vocaţie?! Ai tu vocaţie de preot? Pe dracu! Prea puţini sunt cei cu vocaţie autentică. Pe aceştia îi respect şi-i admir, chiar dacă ei nu m-ar sprinjini  în caz de ceva.  Pe ei îi exclud din cele ce urmează.

Vor bani uşori şi burţi pline pe gratis. Doamne dă-i să mai crape vreunu’, să mă mai cheme şi pe mine la o pomană. Şi, fă ca mortu’ să fi fost dintr-o familie bogată! Sau să-şi mai ia primaru un Merţan, să i-l sfinţesc! Da mai bine şi Merţanu’ şi-o vilă nouă, că aşa-i rost şi de sfeştanie şi mai capăt şi io ceva, poate chiar o parohie mai mare, dacă-mi pune o vorbă bună la episcop.

Cam asta înseamnă Biserică în România-n care abia ce-floresc liber primele orhidee gay. Păi cum drăcia dracului să mă duc eu la un popă să ma spovedesc? Am nevoie de o „iertare” condiţionată? Să fac din Alex, Alexandra, din Cristi, Cristina? Astfel aş păcătui chiar în actul spovedaniei. Iar pentru mine personal, să te renegi pe tine însuţi este absolut cel mai mare păcat.

N-am nevoie de un intermediar fals în relaţia mea cu Dumnezeu. Chiar nu!

Acuz vehement construcţiile de noi biserici şi catedrale. Omenirea are destule. Mai ales România. Peste tot vezi numai biserici. Şi-n ele câte-un popă scârbos şi libidinos, bărbos şi nespălat. Un popă, care, mă-doiesc, că nutreşte vreun sentiment de înţelegere şi chiar de implicare în relaţia sa cu enoriaşii.

Nu dom’le, mă piş pe rahaţii ăştia buni de îngrăşat pământul odată ce dau colţu’! Preotul din telenovele nu (mai) există azi.

Biserica e pătată cu sânge, o instituţie pe care o dispreţuiesc profund. Cum pot urmaşii unor criminali, care azi, în cel mai bun caz, sunt numai corupţi, să îndrăznească să-mi „sugereze” mie „calea cea dreaptă”? Dacă Biserica ar fi fost ceea ce Dumnezeu a vrut să fie, un nenorocit ca Borgia n-ar fi ajuns capul ei. Urmaşii lui nu s-ar perinda azi pe la emisini TV, unde ajung în limuzine blindate.

Şi ceea ce-i şi mai grav este că România este needucată şi-n acelaşi timp parţial hoaţă, parţial habotnică. Dacă n-ar fi aşa bigotă, fabrica de popi ar da faliment şi totuşi este o industrie înfloritoare. Mulţi români se duc la popă cu o listă, pe care stau scrise numele celor din familiile lor. În lista aia stau împăturite diverse sume de bani. De ce? Păi să ne citească popa în timpu’ slujbei, să ne meargă bine.

Şi eu, un gay? Se aruncă cu pietre-n mine atât cât se mai poate şi-apoi, fiindcă n-am dispărut şi nici nu m-a luat dracu, se aplică tactica struţului. Cum să poată unul, care poate e şi mai păcătos decât mine, să mă ierte pe mine de păcate şi să-mi explice ce e Credinţa?

Şi dacă i se scoală pula când mă spovedeşte? Un popă poponar. Suge pula-n parcuri şi-şi ridică sutana ca să-l fută un golan, iar de pe treptele bisericii aruncă cu pietre-n el. Cred că până la urmă ăştia din urmă mă enervează cel mai tare.

Nu vreau să fac o separare între Biserica Catolică şi cea Ortodoxă, la urma urmei dogmele sunt cam aceleaşi, indiferent de cearta lor de prin 1056, dacă mai ţin eu minte.

Poate Biserica să-mi judece dreptul la iubre? Nu! Şi iar nu! Dacă eu, ca suflet, am căzut într-un corp de bărbat, iar sufletul meu pereche a cazut la fel, într-un alt corp de bărbat, cine mama dracului e Biserica să ne arate cu degetul?

La revedere, părinte! Nu mai e nevoie să mă iertaţi. M-am iertat singur!

32 COMENTARII

  1. @ FirstLine
    1. Ai citit ce am scris eu pe acest blog?
    2. Ştii ce caut?
    3. La ce ai scris tu îţi doreşti comentarii, sau scrii că-ţi place să scrii?

    Mi-a plăcut chestia cu gomoriştii.
    Restul e de discutat. Cum ziceam, dacă te interesează.

    “Poate Biserica să-mi judece dreptul la iubre? Nu! Şi iar nu! Dacă eu, ca suflet, am căzut într-un corp de bărbat, iar sufletul meu pereche a cazut la fel, într-un alt corp de bărbat, cine mama dracului e Biserica să ne arate cu degetul?”
    Cam mare distanţa între aceste fraze şi restul textului.
    Interesant de văzut cam câte suflete pereche are un individ.
    Problema este dacă vrei să rezolvi ceva, sau doar îţi place să te baţi cu morile de vânt.

    • Nu am citit ce ai scris aici.
      Nu ştiu ce cauţi, dar mi-ai stârnit curiozitatea.
      Scriu când am ceva de scris. Când am ceva de scris, îmi place să scriu. Iar dacă mai primesc şi comentarii, înseamnă că a ieşit ceva, care să merite acele comentarii.

      De discutat, da, mă interesează.

      Cât despre „distanţa” dintre idei, este şi ea discutabilă. Dacă mă „arde focul creaţiei” îmi pierd oarecum simţul raţiunii, iar uneori se poate să nu mai reuşesc să menţin acelaşi fir roşu. O apuc pe nevrute pe altul, dar oricât de distanţate ar fi, până la urmă se împletesc cumva.

      Când am vorbit despre sufletul pereche, am vorbit despre iubire; aşa cum înţeleg eu ideea de iubire, în sensul monadic… Acum, dacă e s-o luăm puţin mai departe, zice-se că şi cel mai bun prieten sau prietenă îţi este tot un suflet pereche, pentru că, zic eu, şi prietenia este o nuanţă a iubirii.

      Vreau să rezolv ceva. Vreau ca lumea să-şi acorde puţin timp pentru a se cultiva, pentru a diseca o idee, pentru a o inţelege pentru ca abia apoi să-i răspundă. Poate în felul acesta, nu vor mai purta cu ei atâtea pietre-n coş. Nu cred despre mine că aş fi un Quijote al zilelor noastre. Şi atâta vreme cât am să cred în mine, nu am să ajung să mă bat cu morile de vânt.

      După cum spuneam, mă interesează.

      • PS

        Între timp mi-am făcut tema 😉 şi am citit ce-ai scris aici. Parţial sunt de aceeaşi părere cu tine. Dar dacă nu ar exista contradicţii şi întrebări, cum ar mai putea exista progresul? 🙂

  2. Mi-am recitit textul şi am simţit nevoia să clarific nişte chestii, so here it goes:

    În nici un moment din pledoaria mea agresivă nu am vrut să aduc o jugnire Divinităţii. „Crede şi nu cerceta” mi se poate aplica numai în privinţa lui Dumnezeu. Cred în El. Efectiv fără „Cum?” şi fără „De ce?”. Nu vreau să existe dubii în acest sens. Nu sunt nici ateu, nici agnostic.

    Ceea ce criticam mai sus este Biserica, ca instituţie şi nu ca simbol al apropierii omului de Dumnezeu. (O comparaţie: Nu critic apa, ci conducta prin care ea curge; o conductă spartă, ruginită şi murdară. … Poate şi comparaţia asta este deplasată sau stupidă din unele puncte de vedere, dar după cum am spus, nu mă apuc de analiză de text.)

    În post am mai precizat şi o fac acum din nou, mai explicit: Critica nu este adresată preoţilor cu vocaţie autentică, pentru care am un profund respect.

    Nu îmi place ce au făcut căpeteniile Bisericii şi anume, că de-a lungul secolelor au transformat Biserica dintr-un lăcaş de cult, dintr-o oază de pace în care omul venea să se roage Domnului, într-o maşinărie politico-financiară. Asta nu-mi place, asta a dus la explozia de mai sus.

    Când, însă, păşesc într-o biserică, cum am facut-o azi, las de-o parte instituţia şi îmbrăţişez templul.

    Astăzi am mai primit un cadou de la Dumnezeu. Pentru acesta am vrut să-I mulţumesc şi îndemnul de a intra în biserică mi-a fost confirmat de o voce dragă, care a rostit ce-aveam deja în minte: Hai să intrăm!

  3. @ FirstLine
    Cred că ai înţeles că timpul meu liber este limitat. Din acest motiv nu ţi-am despicat imediat textul în 4. Doar te-am provocat să-l reciteşti.
    Am constatat o mare diferenţă între FirstLine care mi-a răspuns, dispus la dialog, şi FirstLine autorul textului (textelor) postate. Mă voi referi mai mult la cel din urmă.
    Dumnezeu nu poate fi jignit.
    Biserica nu poate fi criticată en gros şi pe acest ton : cine mama dracului e Biserica?!
    Da TU cine mama dracului eşti ?!
    Scuză-mă!
    Să te lupţi cu Biserica înseamnă să te lupţi cu morile de vânt. Nu cu Biserica trebuie să te lupţi. Lasă trecutul îndepărtat. Biserica nu ţi-a făcut ţie nimic rău.
    Biserica spune să-ţi iubeşti aproapele, nu-ţi interzice iubirea. Despre altceva este vorba.
    Sufletul pereche e poezie. Pereche înseamnă doi. Obligatoriu numai doi.
    Dar mai întâi vreau să lămurim unele lucruri.
    Eu lucrez la un scenariu: „Dacă dragoste nu e…” Nu-l parafrazez pe Marin Preda, e din Biblie.
    Eu definesc dragostea ca fiind atracţia faţă de sexul opus. Constat, însă, că şi atracţia faţă de acelaşi sex este tot dragoste, şi tot de la Dumnezeu lăsată, că Dumnezeu a lăsat totul.
    Optica mea despre homosexualitate e simplă: nu poţi reproşa cuiva că e daltonist.
    Dar lucrurile nu sunt aşa de simple.
    Pentru documentare, am intrat pe un blog dedicat comunităţii gay, aşa scrie.
    Iar tu, FirstLine, te declari gay şi chiar eşti mândru de acest lucru, sper că am înţeles bine.
    Când îţi scrii opiniile într-un jurnal, nu are nicio importanţă pentru restul lumii.
    Dar dacă le faci publice pe un blog dedicat comunităţii gay, acestea capătă altă greutate, par a fi ale întregii comunităţi. Şi multe chiar sunt…
    Nu m-a surprins agresivitatea ta. Este explicabilă, dar nu şi justificată.
    Agresivitatea unui gay contrabalansează cu agresivitatea a 100 de heterosexuali. Cam acesta este raportul, deşi unui gay i se pare invers. Despre agresivitatea heterosexualilor poate comentăm altădată.
    Deci tu eşti gay curat şi eşti mândru pentru acest lucru, deşi nu eşti gay curat că aşa vrei tu, ci pentru că aşa te-a lăsat Dumnezeu.
    De ce a fi gay a devenit modă şi ce putem face? Nu ştiu.
    Văd că le-ai pus tuturor câte o etichetă şi le-ai dat şi câte un şut în fund. Crezi că un bisexual este bisexual pentru că aşa vrea el, să fie nehotărât, nu tot pentru că aşa l-a lăsat Dumnezeu?
    Eşti atât de categoric, încât sunt convins că dacă trăiai acele vremuri şi ai fi fost heterosexual, i-ai fi ars pe rug pe ceilelţi, fără să le îndeplineşti ultima dorinţă.
    După părerea ta, preoţii cu har sunt doar excepţiile. Nu am avut timp să citesc şi comentariile celorlalţi, dar nu cred că au aceeaşi părere.
    A fi preot este o meserie, şi ca orice meserie presupune har. Unii au mai mult, alţii mai puţin. Nu trebuie să faci ce face popa…
    Nu cred că sunt prea multe biserici, sunt câte trebuie.
    Eu nu m-am spovedit niciodată.
    Sunt doar la început. Intenţionez să mai citesc şi alte materiale şi comentarii la acestea.

    Cât piveşte părearea mea despre schimbarea de sex, poate-mi spui aici sau unde a postat Robert, cu ce eşti de acord, şi cu ce nu, din ce am scris eu.
    Convingerea mea este că Sorin nu a avut discernământ când a făcut operaţia şi şi-a distrus viaţa. A fost un cobai, s-au folosit de el.
    Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple şi cred că ar trebui să facem ceva. Să fac ceva. Mi se pare un subiect de scenariu mai promiţător decăt cel la care lucrez de ceva timp. Am fost la ACCEPT, dar nu am fost încurajat în acest sens.
    Mi s-a spus că astfel de operaţii sunt necesare, deşi fără argumente, şi că nu pot fi interzise. Deşi numai aşa s-ar evita repetarea tragediei lui Sorin Raţiu.

    • M-a amuzat un pic „optica” ta cu privire la homosexualitate. De un daltonism sexual sa fie vorba? Unii ar putea spune ca, dimpotriva, o asemenea optica e daltonista… Pana la urma, nu putem sti daca lumea daltonistilor e mai saraca in culori, sau daca e mai bogata in altceva.

      E homosexualitatea un handicap? Daca homosexualitatea ar fi un defect, atunci poate ca bisexualitatea ar trebui considerata un dar divin, ceva de genul perceptiei extrasenzoriale?! Pentru ca altfel nu pot intelege cum ar putea defectul coexista cu normalitatea in aceeasi persoana? De un „defect” intermitent (asa, ca o ceata care altereaza privirea din cand in cand) nu poate fi vorba, de vreme ce bisexualii se simt in mod constant, chiar daca nu si in mod egal, atrasi de ambele sexe.

      Pe de alta parte, inca nu s-a demonstrat ca homosexualitatea ar fi ceva innascut. Ma gandesc ca ai folosit comparatia cu daltonismul pentru ca te-ai gandit la un defect innascut, nu dobandit.

      Daca homosexualitatea ar fi un defect dobandit, orice gay ar visa sa redevina straight, or fantezia asta e cvasi-inexistenta printre homosexuali. Nici unul nu simte ca a pierdut ceva devenind homosexual; cei mai multi percep aceasta „trecere dincolo” ca pe un castig. Ai zice chiar ca au descoperit o alta lume, chiar daca cei mai multi barbati (gay si straight deopotriva) o traiesc ca pe o lume a exilului, sau cel putin a evadarii din dictatul normalitatii.

      Ca defect innascut insa, homosexualitatea ar putea fi plauzibila – si teoria asta slujeste de minune celor care se feresc sa arunce primii cu piatra si sa-i condamne fatis pe homosexuali. Pana la urma – gandesc ei – ce ti-e scris, in frunte ti-e pus. Avem o problema insa cu un asemenea rationament. Homosexualitatea are (si a avut dintotdeauna) de-a face cu o anumita „educatie” a mintii si a simturilor. Cu alte cuvinte, daca homosexualitatea e prin nastere dar cineva devine homosexual relativ tarziu in viata, atunci ar insemna ca a deveni homosexual e cumva un castig (in sensul unei redescoperiri de sine) si, mai mult, ar insemna ca orice comportament sexual (gay say straight) e oricum invatat, caz in care chiar nu conteaza cum te nasti.

      Unii ar numi homosexualitatea „viciu”, pentru ca pare o scapare relativ facila din constrangerile comportamentului sexual „normal”, asimilabila poate cu folosirea drogurilor, care ofera senzatia unei false alteritati, evadarea intr-o lume a sexului mecanic, a senzatiilor fara simtire. Ei cred, poate, ca homosexualitatea e un simplu comportament sexual, ceva invatat si imitat–contagios chiar–in vreme ce heterosexualitatea vine de undeva de dincolo de individ, fiind tot atat de naturala si pura precum Natura insasi. Insa atunci ar trebui observat ca sexul de dragul sexului nu e un obicei specific homosexual, heterosexualii avand si ei „inclinatia” nefericita spre a face sex fara sa iubeasca, sau de a se simti atrasi de partenerul de sex opus cu simplul scop de a se descarca.

      Problema sociala pe care homosexualitatea o ridica este tocmai asta – o evocare a situatiei, foarte comune, in care atractia dintre doi oameni nu e autentica ci subsumata scopului ascuns al fiecaruia dintre ei de a se simti bine. O atractie reala, intemeiata (metafizic) in fiinta fiecaruia din parteneri, nu e o simpla miscare a unuia spre celalalt, nu se poate consuma ca simpla uniune fizica si nici nu se poate consfinti formal (de pilda, prin casatorie). O atractie autentica prespune o diferenta, mereu dureroasa, ca un tampon al fiintei, prin care doi oameni sunt alaturati de ceea ce ii desparte, ramanand impreuna fara a se intalni vreodata cu adevarat. „Consumarea” sexuala a unei relatii interumane e ceea ce ii sperie pe oameni in cazul homosexualitatii.

      😎

    • Din câte văd, discuţia a luat-o un pic pe alte căi. Ce spuneam undeva de un fir roşu? 😉

      Şi timpul meu liber este limitat, din păcate şi afectiv nu am simţit nevoia să mă amestec în discuţia ta cu Grid.

      Nu e că n-aş vrea să-ţi răspund, dar cred că momentan nu aş fi suficient de elocvent; şi vezi şi tu cât de uşor este să se interpreteze pe dos lucrurile când se poartă o discuţie pe blog.

      Cât priveşte tonul meu caustic şi chiar vulgar din postul acesta, are şi asta o explicaţie.

      1. Am dat drumul furiei prin tastatură.
      2. Dacă aş căuta să mă exprim întotdeauna elegant şi ultra sofisticat (pot s-o fac foarte bine) tu, căci ţie mă adresez, n-ai fi remarcat textul, în sensul că nu te-ar fi provocat în felul în care a facut-o.

      Cum spuneam într-un alt comentariu, contradicţiile conduc spre progres.

      Îmi cer scuze pentru că mă limitez la atât, dar nu am starea necesară pentru a despica firul in 4.

      Mulţumesc pentru înţelegere.

  4. @ Grid
    Ba eu cred că s-a demonstrat că homosexualitatea este înnăscută. Fie că nu ştii, fie că nu vrei să accepţi. Nu discutăm despre deprinderile homosexuale.
    Şi termenul „înnăscut” trebuie înţeles corect. De exemplu, la naştere, numeni nu are păr pubian. Dar există undeva o camandă care se activează la o anumită vârstă şi ne creşte tuturor părul pubian. Cu unele excepţii, foarte rare. E greu de demonstrat, şi practic inutil, dacă s-a întâmplat ceva pe parcurs şi acea comandă nu a mai fost validată, sau de la bun început comanda aceea a lipsit.
    Când fiul meu avea 4-5 ani şi se pomenea călare pe o pernă, uneori începea să de din fund, mimând mişcările copulatorii. Soţia insista să apelăm la un medic, dar n-am făcut-o. Acum e heterosexual convins.
    Când eram copil la ţară şi oile fătau când zăpada era încă mare, părinţii adunau toţi miei într-un adăpost călduros. Am văzut adesea cum berbecuţii călăreau ceilalţi miei, indiferect de sex, şi aveau şi erecţii pe măsură. Dar numai atât.
    Desigur, şi educaţia are rostul ei.
    Imaginează-ţi că un băiat ar creşte numai între băieţi şi ar fi înconjurat numai de bărbaţi. La maturitate, când instinctele nu-i vor mai da pace, şi-o va băga în prima gaură posibilă a unui partener, de fapt a doua, pentru că se poate şi în gură, cât ar fi el de hetero din naştere. Sau dacă un băiat nu ar vedea la viaţa lui decât numai fete, sunt convins că şi-ar băga-o unde trebuie, indiferent cât de homo s-a născut. Asta şi pentru că, sau mai ales pentru că acolo îl vor ghida fetele, iar el va obţine plăcerea supremă.
    Viaţa reală, însă, e mai complicată.
    Spui că homosexualii nu sunt deloc dispuşi să renunţe la deprinderile lor. Nici heterosexualii. Înseamnă să dea vrabia din mână…
    Problema este că, dincolo de orientarea sexuală din naştere, deprinderile homo sunt la îndemâna oricui. Adică atracţia faţă de acelaşi sex. Începând cu sexul propriu. Orice băiat poate obţine satisfacţii imediate cu propria mână. Dacă nu ar interveni educaţia şi orgoliul ar face-o toată viaţa. Nu se întâmplă chiar aşa pentru că societatea îi oferă alternativa, sexul opus.
    Doctorul Alfred Ky?nslei, după zeci de ani de studiu, a făcut o împărţire în 7 trepte a atracţiei sexuale, de la 0 la 6.
    Înclinaţia heterosexualilor de a face sex fără să iubească nu e nefericită, cum zici. Este necesară. Funcţia întreţine organul. Dacă aştepţi până-ţi vei găsi sufletul pereche, s-ar putea ca organul să-ţi joace feste.
    După cum spui, ar însemna să faci sex numai când iubeşti. Păi dacă iubeşti, de ce să mai faci sex? Îţi spun tot eu, ca să-ţi satisfaci partenerul, să-i faci acestuia o plăcere, o bucurie. D’aia se zice că faci dragoste, când faci sex. Nu discutăm acum despre satisfacţia personală, despre egoism.

  5. MIRODONI~

    Nu s-a demonstrat deloc ca homosexualitatea e innascuta, desi s-au facut numeroase eforturi in sensul asta, unul dintre cele mai cunoscute fiind cautarea determinismului genetic al homosexualitatii („gena gay”, care nu a fost niciodata gasita). Cartea „The Science of Desire: The Search for the Gay Gene and the Biology of Behavior„, e un exemplu destul de cunoscut in acest sens. Autorii–Dean Hammer si Peter Copeland–expun pe larg o astfel de incercare (nereusita) de a sonda abisul comportamental, cu intentia de a-i gasi o fundamentare biologica. Ei ajung sa se intrebe, in final, cum poate totusi supravietui o gena care pare menita a limita procesul natural de reproductie umana. E cam acelasi demers inutil ce s-a facut in directia gasirii unei ipotetice „gene” a cancerului.

    Eu sugeram ca motivul pentru care nu se poate demonstra asa ceva este tocmai influenta enorma a educatiei si a experientei personale de viata asupra comportamentului sexual. Daca am considera ca functia creeaza organul (nici asta nu e demostrat, dar hai sa admitem ca cel putin il intretine, dupa cum ai spus), atunci orice cercetare ar fi facuta pe subiecti umani homosexuali ar fi viciata de faptul ca nu am sti cum sa atribuim eventualele asemanari biologice gasite intre ei – sunt ele datorate „practicii” homosexuale sau felului in care acestia s-au nascut?

    Afirmatia ca alternativa „sexului opus” l-ar opri pe baiat de la masturbare e prea gogonata ca sa fie adevarata. In plus, a sustine asa ceva e o jignire adusa femeilor 🙂 . Daca de-asta aleg barbatii „normali” femeile, ca sa nu se mai masturbeze, atunci se explica foarte bine de ce multi heterosexuali adorm cu gandul la pula…

    Studiile lui Kinsey au fost pur comportamentale, autorul mentionand explicit faptul ca nu poate fi cineva desemnat drept „homosexual” sau „heterosexual” numai pe baza comportamentului sau sexual. http://www.kinseyinstitute.org/

    Eu n-am zis ca trebuie facut sex numai cand iubesti. Inclinatia „nefericita” despre care vorbeam, o fi necesara, nu zic nu, ca si mersul la serviciu e o necesitate care aduce mai mult a pacoste. „Nefericirea” vine din faptul ca sexul fara pasiune nu e niciodata satisfacator. Ca asta e un motiv pentru a cauta in continuare e adevarat, insa prea multi se pierd pe ei insisi in procesul cautarii.

    Eu nu inteleg sexul ca fiind un act de altruism. Altruismul ucide pasiunea, sau e poate floarea care creste pe mormanul pasiunii. Sexualitatea e domeniul de excelenta al egoismului. Atata doar ca intr-o relatie de iubire egoismul fiecaruia cade victima, de fiecare data, acelei zone-tampon care este orbita atractivitatii. Momentul de slabiciune al egoismului apare la antrenarea sa impotriva lui insusi. Ceea ce face posibila relatia de iubire e tocmai faptul ca cedarea reciproca nu e perceputa ca o cedare ci, dimpotriva, ca o implinire personala. In sensul asta, nimic nu e mai egoist ca iubirea, iar dovada ca asa stau lucrurile este ca in iubirile distruse eul hipertrofiat de iubire se trezeste dintr-o data speriat, fata cu sine insusi. In iubire, sexul are rolul de a deflecta excesul de pasiune care uneste doua suflete – nimic mai mult. Sexul mecanic, pe de alta parte, e aidoma saltului in gol in cautarea pasiunii – nu te inalta ci te coboara, pentru ca ii lipsesc aripile sau sustinerea unei orbite care te impiedica sa cazi in haul propriului egoism.

    😎

  6. @ Grid
    Nu ştiam cât de documentat eşti şi nu am intrat în amănunte. De fapt nu prea ştiu la ce nivel se discută pe acest blog. Văd, însă, că eşti documentat.
    Nu trebuie găsită „gena gay” ca să demonstrezi ceva care este evident. Nu putem spune că dacă n-a fost găsită nu există. Convingerea mea este că nu există, dar nu am la baza acestei convingeri decât cultura mea generală şi o experienţă de viaţă destul de bogată. Nu o genă specializată trebuie să fie neapărat răspunzătoare de o situaţie. Undeva poate fi o legătură slabă şi se rupe pe parcurs.
    Cred că am arătat şi eu suficient importanţa educaţiei, aici nu discutăm în contradictoriu.
    Se pare că nu ai înţeles exact ce am vrut să spun cu masturbarea. De fapt nu am înţeles eu de ce zici că jignesc femeile.
    Mă interesează părerea ta personală în această problemă, pentru că nu e prea clară. De unde ştii că mulţi heterosexuali adorm cu gândul la pulă, şi de fapt ce vrei să spui ?
    Ce-a spus Kinsey despre propriile studii e o problemă de bun – simţ, şi mai ales, de autoprotecţie, la vremea aceea.
    Eu sugeram că a face dragoste este un act de altruism, nu a face sex. Aşa că dacă spui că sexualitatea e domeniul de excelenta al egoismului, eu nu te contrazic.
    Nu am avut timp să caut, aşa că nu ştiu de când eşti pe acest blog şi ce scopuri ai.
    Gonstat, însă, cu surprindere, că nu intră în discuţie tocmai cei vizaţi.

  7. MIRODONI~

    Observatia mea era legata de aluzia pe care ai facut-o la faptul ca homosexualitatea e foarte la indemana oricarui barbat prin simplul fapt ca drumul catre placerea sexuala incepe, la baieti, de la cunoasterea propriului trup, prin masturbare. Mai exact, spuneai ca

    [o]rice băiat poate obţine satisfacţii imediate cu propria mână. Dacă nu ar interveni educaţia şi orgoliul ar face-o toată viaţa. Nu se întâmplă chiar aşa pentru că societatea îi oferă alternativa, sexul opus.

    Femeia n-a fost insa niciodata o alternativa la masturbare. Baiatul nu depaseste niciodata etapa masturbarii, intrucat baiatul ajuns barbat va privi femeia ca pe o continuare a masturbarii cu alte mijloace – o „masturbare” mai eficienta si mai putin vinovata poate, insa tot o masturbare atata vreme cat barbatul nu va intelege femeia ca fiind mai mult decat un instrument al satisfactiei sale sexuale. Cu „sexul opus” barbatilor le reuseste de minune tactica asta de instrumentalizare a sexului, pentru ca femeia continua sa le ramana barbatilor ceva pe de-a-ntregul strain, imposibil de patruns altfel decat la modul fizic.

    Insa orice barbat viseaza – inconstient, poate – la senzatia unei comuniuni totale, mai precis la genul acela de familiaritate pe care nu-l poate trai cu o femeie, dar pe care-o cunoaste foarte bine inca de pe vremea cand se masturba, anume familiaritatea cu propriul trup. Barbatul nu poate privi femeia altfel decat ca pe un test al barbatiei sale. Intalnirea cu un alt barbat ridica insa miza actului sexual, pentru ca un barbat nu mai pune problema necunoscutului, cel putin nu la modul in care femeia il reprezenta, adica fizic. Doi barbati ajunsi fata in fata se confrunta pentru prima data, cu uimire, cu propriul lor necunoscut pe care, printr-o analogie nefericita (sau poate doar indoielnica), il numim „partea feminina” a barbatului insusi.

    Ceea ce heterosexualii si homosexualii deopotriva nu inteleg despre relatiile gay este tocmai ideea acestei parti zis „feminine” a barbatului, care se dezvaluie numai in relatia barbatului cu un alt barbat si care, contrar oricarei asteptari de alta natura, nu se traduce prin „a fi pasiv” din punct de vedere sexual, ci pur si simplu prin a fi gata sa renunti la ceea ce, pentru tine, insemna pana atunci a fi barbat. Si, de foarte multe ori, „cedarea” aceasta a masculinitatii in fata ei insasi nu e deloc o cedare fizica, neavand catusi de putin legatura cu pasivitatea sexuala sau cu efeminarea. Cedarea in fata unui alt barbat e, in primul rand, o cedare emotionala si numai in al doilea rand o sursa de placere, chiar daca placerea sexuala ramane de cele mai multe ori pe prim plan.

    De aceea am putea spune ca, intr-un fel (si oarecum paradoxal), numai intalnirea cu acelasi sex ii ocazioneaza barbatului posibilitatea de a-si lua gandul de la masturbare ca mod de satisfactie sexuala, pentru ca numai in fata unui barbat poate un barbat sa uite de faptul ca este barbat (si ca trebuie, pe cale de consecinta, sa demonstreze acest lucru). Homosexualitatea aduce sexualitatea insasi in pragul open-ended, al Necunoscutului veritabil – propriul univers interior, pe langa care „sexul opus” nu e decat un necunoscut… cognoscibil.

    😎

  8. Aruncându-mi privirea peste ultima frază din intervenţia mea anterioară mi-am dat seama că nu e suficient de clară. Trebuia să scriu că nu parţicipă la discuţie tocmai cei vezaţi, adică homosexualii, nu că nu intră în discuţie, pentru că intră în discuţie, despre ei e vorba.

    @ Grid
    Eu îţi apreciez discursul, dar nu vreau să ajungem la Freud.
    În limitele pauzei pe care mi-o permit, voi continua pe textul tău.
    Spui că “Femeia n-a fost insa niciodata o alternativa la masturbare. Baiatul nu depaseste niciodata etapa masturbarii, ….. atata vreme cat nu va intelege femeia ca fiind mai mult decat un instrument al satisfactiei sale sexuale.” Adică C E ? Vine şi te întreabă băiatul. Spune-i !
    De fapt ai spus ce am spus şi eu, dar cu alte cuvinte, şi mi-ai atras atenţia că jignesc femeile.
    Ai făcut unele afirmaţii şi te-am întrebat de unde ştii. Acum înţeleg că ştii din cărţi.

    Acum foarte multă vreme eram colaborator la o publicaţie care avea o pagină pentru tineret şi o rubrică SEX PE CONTRASENS.
    Primeam foarte multe scrisori de la băieţi care considerau că sunt homo şi nu voiau să fie. Asta contrar afirmaţiei pe care ai făcut-o, că de fapt homosexualii nu vor să renunţe la plăcerile trupeşti, adaug eu, cum nu renunţă fumătorii la tutun, pe motiv că nu pot.
    Este vorba de perioada de după Revoluţie, când nu aveam Internet, iar tinerii care scriau nu citiseră nici Freud nici Kinsey, dar scrisorile lor semănau foarte mult între ele.
    Un băiat scria că nu se poate controla, se gândeşte tot timpul la pulă. La a altora, desigur. Mi-am adus aminte acest lucru când tu ai făcut o remarcă de genul …mulţi heterosexuali se culcă cu gândul la….
    Nu era vorba în niciun caz de educaţie sau mediu. Erau tineri de la ţară, cum fusesem şi eu, şi care cunoşteau nemijlocit rolul sexului. Eu, noi, ştiam din fragedă pruncie pe unde fată oaia şi de ce, şi că nu vine barza. Înainte de a cunoaşte plăcerile sexuale, toţi copiii ştiau că rostul lor pe pământ este să aibă la rândul lor copii.
    Aşa că nu puteam considera că un adolescent minte când scria că, premeditat, i-a luat-o în gură unui băieţel care dormea. Evident că-şi dorea un băiat de vârsta lui, dar ştia că nu se poate, potrivit educaţiei. Voia, sincer, să viseze că face sex cu fetele, cum visau alţii, dar el visa băieţi.
    În aceste cazuri, crezi că homosexualitatea înnăscută mai trebuie dovedită, nu e suficient comportamentul?
    Mai aveam şi alte întrebări la care nu am primit răspuns, dar nu este obligatoriu…

    • M-am razgandit. Te declar un ignorant idiot, dar cu oarecare simt al structurarii ideilor. Ai doar meritul educarii propriului discurs, in rest esti lipsit de logica si coerenta.
      Ajungi la fraze echivalente cu ”idiotilor, e atat de NORMAL si EVIDENT ca a fi heterosexual reprezinta normalitatea, incat nu stiu de ce trebuie sa ma mai chinui eu si sa caut prin carti (pentru ca eu singur nu sunt in stare sa sustin asta in fata unui om documentat) ca sa va demonstrez voua, oropsiti ai soartei, ca eu am dreptate, ceea ce e destul de evident.
      Iar concluzii de genul ”Grid, nu ma asteptam sa fii atat de documentat… si nu pot sustine teoriile mele in fata ta in mod documentat” arata ca te-ai aruncat pe site-ul asta cu capul inainte, in niste discutii de care nu ai nici un habar, numai de dragul de a demonstra ”bietilor” homosexuali ca tu esti intelegator si ca incerci sa ii intelegi. De fapt esti praf si pulbere, si nu esti mai vrednic de consumul de cuvinte pe tastatura decat un gay cu posheta si in cautarea femininului *cum e spre exemplu Sorin/Sorina, de care ti-e asa o mila patetica, mila ca nu s-a putut face ceva sa fie ajutat. Problema ta insa nu se opreste la mila, pentru ca degenerezi mila aia la toata ”hoarda de poponari” pe care ii privesti de sus atata vreme cat nu au rabdare sa iti conteste ideile de cacat. Si te uiti la ei cu mila, si ai vrea sa ii ajuti, dar te surprinzi pe tine penibil in fata unui om care isi sustine practic si logic propriile convingeri.
      O si mai mare problema e ca tu nu iti sustii PROPRIILE convingeri si simtiri, ci ca le sustii pe cele ale unei societati si asa bolnave de multe alte lucruri mai grave, cum ar fi lipsa de educatie, manelizarea, saracia care duce indubitabil catre prostie, etc.
      scuza-mi ardoarea dar… esti PATETIC.

    • Mie personal mi-a plăcut dialogul, fie el şi virtual, cu tine şi mi-ar părea rău să nu mai primesc câte o părere de-a ta la viitoarele mele izbucniri.

      Nu sunt eu nimeni să mă iau acum de FireMan, la urma urmei şi eu m-am luat ca mama dracului de clujeanca aia. Unde cred că a greşit FireMan totuşi,este că spre deosebire de personajul cu care m-am războit eu, tu eşti un tip cu care se poate conversa.

      Cred însă, că atunci când persoane ca noi, educate şi instruite, îşi dau cu părerea, ar trebui să o facă ceva mai elegant şi mai puţin categoric. Aparent sunt în contradicţie cu mine însumi,dar nu e chiar aşa.

      În cazul de faţă diplomaţia este calea pe care o aleg, pentru că, zic eu, am cu cine. La postul precedent nu am avut cu cine, motiv pentru care nu aveam să-mi pierd vremea. Aici însă, nu o consider o pierdere de vreme ci o discuţie constructivă.

      Din partea mea eşti bine-venit pe acest blog şi te aştept în continuare. Cu sfatul ca pe viitor să se menţină o dicuţie pe tema articolului şi să evităm devierile. Aici era vorba despre Biserică şi homosexualitate, nu despre oameni afectaţi de retard şi nici despre gene gay.

      Uşile mele sunt deschise.

      PS: Sub fiecare comentariu există un buton RĂSPUNDE. Dacă-l apeşi, comentariul tău ca apărea exact sub cel căruia îi răspunzi, eliberându-te astfel de nevoia de a menţiona la început destinatarul.

  9. MIRODONI~

    Eh, eu stiu din carti, tu din scrisori, care-i diferenta? Oricum n-avem amandoi nicio treaba 🙂 . Nu trebuie sa fiu mama (si nici macar femeie) ca sa-i explic unei mame tehnica alaptatului. Purtam o discutie tehnica, la rece, despre sexualitate. Chiar daca e vorba si despre sentimente sau comportamente umane, sunt expuse aici ca la anatomie – cu penseta.

    Ai dreptate, intr-un fel eu am jignit femeile intr-o maniera chiar mai explicita decat felul in care ai facut-o tu. Noroc ca femeilor nu prea le pasa de faptul ca inca nu s-a nascut heterosexualul pur-sange. Probabil ca nici nu le displace ideea ca barbatul lor sa se gandeasca din cand in cand la o escapada cu cel mai bun prieten, de vreme ce asta il va face pe de o parte sa se tina departe de alte femei, iar pe de alta il va face si ceva mai sensibil.

    La ce intrebari crezi ca nu am raspuns?

  10. @ Grid
    Lasă, nu mai am întrebări.
    Se pare că am supărat pe cineva.
    Nu ştiu cu ce, dar nu are nicio importanţă.
    N-am vrut să conving pe nimeni de nimic, sau că am dreptate. Dreptate în ce privinţă?!

    Nu e vorba de diferenţă, sau importanţa surselor de informare.
    Eu credeam că pe acest blog voi dialoga cu persoane care să vorbească despre experienţa lor proprie. Te-am întrebat de unde ştii pentru că părea să fii sexolog sau psiholog.

    Poate că sunt ignorant. Am să mă retrag. Nu ştiam că pe acest blog sunt numai genii şi cunoscători în materie.

    Din păcate, la mine, deşi datate, postările nu apar totdeauna în ordinea trimiterii, iar userii nu menţionează cui adresează mesajul, cum am văzut prin alte locuri, aşa că unele poate nici nu-mi erau adresate mie.

    Am o bănuială. Probabil că poţi răspunde direct pe postul cuiva. Mi se pare contraproductiv, pentru că nu stau să caut dacă i-a mai venit unuia o idee la ce-am scris eu acum două zile, ţinând cont că eu am continuat să scriu.

    Nu plâng de mila nimănui. De fapt nu mă interesează, voiam doar să mă informez.
    Povestea cu Sorin – Sorina m-a impresionat nu pentru că l-a făcu cineva din băiat fată, ci pentru că a profitat de un tânăr cu probleme psihice, cu justificarea că era major.
    Afirmaţia medicului că “A fost un pacient cu un discernământ limitat şi cu un intelect mai redus” este elocventă. Consider că şi media a profitat.
    Voiam să aflu dacă undeva în lume s-a mai întâmplat ceva similar, sau suntem şi noi primii cu ceva.
    Voiam să aflu cât de mult interesează acest subiec.
    Constat că-i doare pe toţi în cur.
    E bine că am aflat din timp, poate mă apucam să muncesc la un scenariu care nu interesează pe nimeni.

    • MIRODONI~

      Ei, nu trebuie sa te superi. Sau nu trebuie sa-ti pese daca ai suparat pe cineva. Ai facut ceva valuri si asta-i foarte bine. Oricum blogul asta intrase de ceva vreme intr-o torpoare de credeam ca nimic nu-l mai poate aduce la viata. Dar ce nu rezolva o pereche de palme bine plasate 🙂 ? Mie mi-a placut sincer abordarea ta, motiv pentru care i-am si raspuns. Psiholog nu sunt, sexolog nici atat, dar cu parerea imi place sa-mi dau. Totul e ca ceva sa ma intrige in suficienta masura.

      Povestea cu Sorin/Sorina e destul de simpla in opinia mea. Post-factum e usor sa tragi concluzii. Mai ales ca se impun de la sine. La vremea respectiva era o premiera medicala si s-a dorit, probabil, mai ales in deja proverbialul context al integrarii europene, ca si Romania sa dea un semn de progres si sa faca ceva concret in domeniul atat de sensibil al transexualitatii.

      Asa ca un grup de entuziasti au luat, ca sa spun asa, problema in mana cu dorinta sincera – probabil – de a ajuta un tanar care parea, din toate punctele de vedere, sa-si doreasca o schimbare de sex. Etapele obligatorii din punct de vedere legal au fost mai mult ca sigur parcurse, desi poate cam prea repede, inclusiv consilierea psihologica preoperatorie de rigoare. Imi imaginez ca la vremea aceea nu erau prea multi psihologi interesati sa se ocupe de asa ceva, nici experienta prea multa, asa ca Sorin nu prea avea de ales decat sa se lase pe mana oricui era dispus sa se ocupe de el.

      A specula acum, dupa atata vreme, ca cei care s-au ocupat de cazul lui (psihologi, chirurgi, avocati, ONG-uri, etc) au facut-o mai mult de dragul publicitatii si notorietatii e destul de prezumtios. Sunt convins ca Sorin voia la vremea aia sa fie femeie cu tot atata ardoare cu cat isi doreste acum sa n-o fi facut. Nici in Vest, unde procedurile de schimbare a sexului sunt infinit mai laborioase si mai acoperite din punctul de vedere a specialistilor implicati, „recaderile” psihologice (in sensul unei dorinte de revenire la sexul anterior) nu sunt deloc rare.

      Sunt si eu de parere ca operatiile de schimbare de sex n-ar trebui deloc permise și nici incurajate in vreun fel, dar trebuie sa fim constienti ca presiunea e mare si ca nici nu pot fi de-a dreptul interzise, asa cum e interzisa eutanasia, care e ultimul tabu in materie de medicina.

      Vina mi se pare a fi in primul rand a organizatiilor care se ocupa de asa-zisa promovare a „drepturilor” comunitatii LGBT, care induc celor cu tulburari ale identitatii sexuale ideea ca schimbarea sexului este, intr-adevar o rezolvare a problemei identitatii lor sexuale, fie ea si ultima procedura la care se poate apela. La randul lor, psihologii si medicii, ca si ceilalti specialisti care au un cuvant de spus, sunt prinsi in mod inevitabil in jocul asta inutil si periculos de gratificare a pacientului/clientului, ajungand in postura ingrata de „people-pleaser” aproape fara voia lor. Orice reticenta de a-i ajuta pe astfel de oameni sa-si implineasca visul, in sensul actualizarii imaginii de sine printr-o schimbare corporala indusa chirurgical, s-ar intoarce impotriva specialistilor insisi.

      Ma indoiesc ca daca organizatiile non-guvernamentale, subsidiate puternic din strainatate, n-ar fi pompat bani seriosi in „rezolvarea” unor astfel de cazuri, s-ar mai fi inhamat cineva la o asemenea munca pe gratis, fie si de dragul publicitatii. Sorin a fost prins in caruselul asta infam al atentiei publice si a platit pretul pe care orice deschizator de drum il plateste pentru indrazneala si inconstienta sa. El s-a trezit singur probabil foarte repede dupa operatie, fara bani si fara sprijin moral, psihologic sau medical, ajungand in cele din urma sa regrete ceea ce, in urma cu multi ani, isi dorise cu atata ardoare.

      De aceea cred ca a cauta tapi ispasitori in cazul asta e total contraproductiv. O viata distrusa nu se reface distrugand altceva in loc. Atentia de care se bucură acum „Sorina” nu-i va aduce inapoi lui Sorin atentia pe care a pierdut-o imediat ce operatia s-a terminat. Pentru ca el dupa asta tanjeste acum – dupa cei care l-au parasit prea repede dupa ce i-au dat aripi, neinvatandu-l sa si zboare cu ele. La urma urmelor, nici n-aveau cum s-o faca de vreme ce numai cine a zburat il poate invata pe altul sa zboare. Cum ar putea cineva care n-a trecut printr-o asemenea operatie el insusi sa te invete cum e sa devii un alt om?

      Dar cine poate fi facut responsabil pentru intemnitarea omului in propriul sau vis?

    • Mirodoni, n-ai de ce să te superi… sunt toate doar simple păreri. Unele înfașurate frumos in staniol, altele trântite pe masă așa în stare macră. Ce-ar fi dacă toți am fi de aceeași părere? N-ar fi plictisitor și contraproductiv?

      În urmă cu 3 ani când am creat acest blog, mă gândeam io așa în sinea mea că va rămâne anonim, că-mi voi așterne gândurile, etc. Ei, aș… în nici 6 luni, i-am cunoscut deja pe Grid, Fireman și pe alții și uite-așa s-a format ceea ce numesc eu acum blog colectiv. Adică sunt mai mulți autori care scriu procedeul fiind simplu: mă contactează pe mine folosind pagina de contact, eu le fac contul de autor, ei scriu despre ce vor, si oricine își poate da cu părerea comentând. Fiecare autor e liber să aprobe sau să stearga orice comentariu care s-a adăugat la articolul său. Simplu, nu?

      E multă mizerie legată de homosexualitate (în general) și multă lume e indusă în eroare de informații false, idei neargumentate etc. Fără să vrem am insuflat blogului acestuia un aer diferit față de ceea ce e comun în blogosferă în general si asta ai sesizat și tu însă sistematic se găseste cineva „normal” care nu ezită să ne spună cat de „anormali” suntem noi (gay-ii). Fireman este așa un fel de gay atipic și mulți au încercat să-i șlefuiască colțurile dar nu cred că a mers. Așa exprimă el că îi place ceva altfel ar fi ironic. Răsfoieste și vezi ce obraznic îi. 😉

      Io nu am citit cărți că nu ma pasionează, nici nu am primit scrisori, nici nu mă pricep la vorbe tare bine. Dar îmi spun părerea cu mândrie… pentru că este părerea mea… chiar dacă tu sau X sau Y vin ulterior cu buzdugane si cuțite să îmi demonstreze că nu e așa. Părerea mea e mai importantă pentru mine decât părerea altuia. Mă umflu în pene și eu (e un defect până la urmă) dar îmi trece repede că realizez ca sunt doar opinii diferite. Nu e nimeni supergay, sau vreun Einstein reîncarnat așa că toate informațiile se iau in sensul strict orientativ. Să te superi că un alt comentariu nu e aidoma în sensuri cu al tău? Neahhh…

      Să știi că lumea gay nu e formată numai din cele două-trei transsexuale si alte câteva travestite care mărșăluiesc pe străzile capitalei ca să fie ele acceptate. Pe de altă parte sunt de acord 100% cu faptul ca e cel puțim imatur și lipsit de bun simț să arunci cu roșii și ouă în cineva ale cărui păreri nu le împărtășești (aviz Fireman cel din topor și ăia care merg la Gay fest 2010 să le arate homalăilor ca sunt „anormali”).

      MIRODONI, îmi cer scuze pentru întâmplare, însa îți repet n-are sens să te superi… fii mai bărbat un pic, că doar nu suntem fetițe, ce naiba?

      Toate cele bune,

      PS1: Firstline, ți-am explicat că aici plecăm de la un subiect și în 90% din cazuri ajungem la un cu totul alt subiect. Dar dacă n-ar fi așa DarkQ ar fi… just another WordPress blog… 🙄

      PS2: Dacă cineva mai este interesat, acest post este despre biserică și homosexualitate. :mrgreen:

      PS3: Ca să dovedesc că eu de fapt NU MĂ SUPĂR când cineva nu-i di acord cu mini, o sa iau ‘napoi postu’ cu romeo pi cari mi l-ai luat (la Fireman ma refer) fară drept di copirait. 😀

      • Am mai deschis o dată pentru că eram sigur că cineva îmi va spune că mă supăr degeaba şi aproape sigur că va fi înţeles greşit motivul supărării mele.
        Am avut dreptate.

        Citez:
        “Mirodoni, n-ai de ce să te superi… sunt toate doar simple păreri. Unele înfașurate frumos in staniol, altele trântite pe masă așa în stare macră. Ce-ar fi dacă toți am fi de aceeași părere? N-ar fi plictisitor și contraproductiv?”

        Nu m-am supărat pentru că au ceilalţi alte păreri, ci pentru că sunt, citez:
        “…un ignorant idiot… lipsit de logica si coerenta”.

        Puteam să ignor această părere, că doar sunt ignorant, dar sunt lipsit de logică şi coerenţă, o dată ce eu afirm, cred, consider şi scriu că homosexualitatea este înnăscută, folosind nişte argumente, iar altcineva înţelege că vorbesc despre normalitate, subiect pe care îl ştiu deja ca fiind foarte sensibil.

        Trebuie să menţionez că am făcut un efort deosebit îmi a alege frazele, în ideea de a fi înţeles corect.
        Acest efort înseamnă timp şi putere de concentrare, ceea ce, uneori, mai ales în miez de noapte, nu prea mai am.
        De aceea mă retrag.

        E drept că m-a deranjat faptul că, deşi undeva se menţionează că textele vor fi supuse moderării, adică vor fi sancţionate săriturile peste cal şi atacul la persoană, nu s-a întâmplat nimic în cazul de faţă.
        Ştiu că şi alţii au timpul limitat, dar…

        • Mă, tu știi cum ți-e mai bine.

          Nu am moderat comentariul pentru că noi, majoritatea ăstora care ne mai dăm cu părerea p-aici, suntem deja obișnuiți cu stilul (uneori acid) de a scrie a lui Fireman, deși DA, exact cum spunea FirstLine… când doi oameni care au un anumit bagaj informațional se întâlnesc (chiar și într-un mediu virtual) sunt convins că își pot argumenta ideile și fără a jigni interlocutorul.

          În același timp, nici nu cred că e bine sa fim de acord doar cu ceea ce ne pune într-o lumină favorabilă… de aceea mereu am aprobat și comentariile în care diverse persoane heterosexuale făceau ceva pe noi ăștia homosexualii și doreau cu tot dinadinsul să încerce toate orificiile mamelor și a morților noștrii, ba chiar ne-au urat viață lungă și prosperă promițându-ne că se vor îngriji de aceasta dacă vor avea ocazia.

          Farewell și mulțumim de intervenții, succes la scenariul la care lucrezi.

  11. 🙂
    a inceput să îmi placă din nou blogul și să îl urmăresc în mod constant. Fie și dacă mă umplu de draci, fie și dacă zâmbesc în urma unui comment mai drăcos. 🙂

    @MIRODONI am depșit într-adevăr limita cu care se tratează părerea cuiva. Și aș fi reacționat la fel oricât de educată ar fi acea opinie sau oricât suflet o fi pus în ea cel ce a scris-o. Și am să îți spun de ce.
    Odată ce se dezbate o problemă, eu sunt atent la argumentele oricăruia dintre interlocutori. Iar atunci când văd că un interlocutor rămâne pe pozițiile sale, chiar dacă a fost dezarmat, sau altfel spus combătut cu propriile arme, atunci sunt intrigat. E adevărat, ne spunem aici părerea, fiecare din noi avem un caracter diferit, opinii diferite, dar atunci când simt că un om are dreptate în schimbul de idei cu mine, tind ori să îl provoc în a discuta mai multe, pentru a mă convinge de noile idei, pe care e posibil să le împărtășesc mai târziu, ori să renunț pur și simplu la discuție, pentru că nu ar mai fi nimic de adăugat.
    Ceea ce m-a intrigat la tine foarte tare a fost faptul că ai subestimat înainte de schimbul de replici cu Grid puterea cu care un om crede în opiniile sale și argumentele logice pe care le poate aduce cu privire la credințele sale, tocmai pentru faptul că este gay. În momentul în care spui (citez)”Nu trebuie găsită „gena gay” ca să demonstrezi ceva care este evident. Nu putem spune că dacă n-a fost găsită nu există” opinia ta este la fel de vinovată de prozelitism extremist, ignoranță și ambiguitate precum este vinovată doctrina unei Biserici cu privire la gay (care sunt și ei oameni, chiar dacă diferiți) sau cu privire la lucruri care ”este evident că există dar nu pot fi demonstrate” pe care o combăteam în cazul aici de față.
    Și da, eu mă fac vinovat de excluderea totală a unei idei de genul ăsta, pentru că îmi jignește, mie și altor interlocutori, mândria cu care mă cred egal cu ceilalți.
    Dealtfel, această replică aruncată ca și emblematicul deja ”crede și nu cerceta” al doctrinei creștine jignește orgoliul credinciosului atât de tare încât tinde să refuze instantaneu orice altă învățătură pe care o livrează la pachet ”fabrica de Sfinți”. Așa cum ideea ta, de mai sus, jignește orgoliul celui care ar vrea să se contrazică împreună cu tine, să confrunte ideile de la cap la coadă. E ca și cum ai spune: ”am venit aici să văd cât de bolnavi sunteți și cât de tare sunteți convinși că nu sunteți bolnavi”. Ea arată că ideile pe care le citești nu ating nici măcar judecata ta, d-apoi să nu mai vorbim de simțire, ideile noastre nu sunt supuse judecății decât în scop combativ, prozelitist. Iar în mod normal, dacă te farmecă un interlocutor, e frumos să îl pui pe picior de egalitate, nu să îl priești ca pe un cobai căruia îi arunci idei șlefuite în timp, pentru a vedea cum reacționează. Iar tu asta ai făcut. Și ca dovadă că ceea ce spun are un sâmbure de adevăr, este faptul că ai rămas surprins de argumentele documentate ale lui Grid, pe care ulterior le combați cu ”nu poți nega ceea ce este evident”. Ce este evident? că a fi gay nu este normal? explică de ce TU crezi asta, nu de ce crede societatea asta, și ai parte de tot respectul meu. Nu că ar conta respectul meu, dar m-ai făcut să îmi pară rău de furtuna pe care am lansat-o în ultimul comentariu adresat ție, și de obicei nu îmi pare rău 😀
    Apoi, FirstLine, eu nu judec oamenii după educație și nici după modul de exprimare, așa că pentru mine poate e mai importantă o ”poșetistă” haioasă, cu o inteligență needucată, decât un regizor de film spilcuit și uns cu câteva alifii, care consideră că e superior numai pentru că s-a născut cu gena potrivită în brațe 🙂 .
    Robert, toată lumea știe că sunt și obraznic și sensibil și oricum simt pe moment… E chiar o problemă dacă nu vreau să ascund ceea ce sunt? Nu mi-e rușine nici când nu am avut dreptate cu ceva, nici când sunt sensibil, nici când constat că sunt puțin bolnav la cap, nici când sunt obraznic și îndepărtez lumea slabă de înger doar pentru că dau cu toporul în masă ca să fie mai atentă la ceea ce se vorbește și să nu vorbească singură ca nebuna. 🙂 Iar dacă ne referim la ”șlefuire”, dacă citesc ceva posturi de acum 2-3 ani, îmi dau seama că șlefuirea mea se îndreaptă pe un drum bun, cu toate că nu cu pași foarte repezi :). Felicit cu această ocazie pe cei care au avut răbdare cu mine și au în continuare 🙂 Eu nu aș fi avut răbdare cu mine. Și nu trebuie să dovedești nimic. Și tu, ca și mine, faci ce simți… și dacă ai simțit că trebuie să ștergi postul respectiv, ai făcut-o…Dreptul de copirait îl respect atunci când mergi să înregistrezi site-ul la Autoritatea Națională pentru Mărci Înregistrate. o idee bună dealtfel, nu?

  12. A inceput să îmi placă din nou blogul și să îl urmăresc în mod constant. Fie și dacă mă umplu de draci, fie și dacă zâmbesc în urma unui comment mai drăcos.

    O fi de la faptu’ că am început să folosesc diacritice chiar dacă am zis că n-o voi face?

    Iar dacă ne referim la ”șlefuire”, dacă citesc ceva posturi de acum 2-3 ani, îmi dau seama că șlefuirea mea se îndreaptă pe un drum bun, cu toate că nu cu pași foarte repezi.

    Sentimentul e la fel și-aci…

    Dreptul de copirait îl respect atunci când mergi să înregistrezi site-ul la Autoritatea Națională pentru Mărci Înregistrate. o idee bună dealtfel, nu?

    Da?? Da??? Poate mă duc imediat la Inspectoratul bla bla… că mai cunosc pe cineva care s-a dus…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here