Acasă Romania Unde suntem?! (sau Gay-ii din România au nevoie de o identitate?)

Unde suntem?! (sau Gay-ii din România au nevoie de o identitate?)

452
4

Ieri plimbându-mă prin oraș, am hotărât să trec printr-o librărie cu pretenții de pe la noi, să văd ce-mi mai pot cumpăra. La un moment dat văd pe un raft un lung șir de cărți ce puse una lânga alta formau imaginea steagului gay pe orizontală.

Entuziasmat, mă îndrept spre locul cu pricina, iau un volum și-l deschid.  Stupoare!  Era ditamai colecția de atlase zoologice pentru copii editată sub egida unei „prestigioase” edituri autohtone. Îmi revin repede din șoc și încep a râde în timp ce o vânzătoare mă întreabă amabilă cu ce mă poate ajuta.

Cu nimic, îi răspund, din păcate nimeni pare să nu poată ajuta pe nimeni.

Asta e doar ultima întâmplare de genul. Au mai fost altele, când căutam cu înverșunare „Pasajul Rainbow din Brasov”, care s-a dovedit a nu avea, de asemenea, nicio conexiune cu speranțele mele. Când mă învârteam în fața unui bar gay despre care auzisem că e proaspăt deschis, dar nimic din înfățișarea exteriorului său imi zicea că e ceea ce caut și exemplele pot continua.

Buun, întrebarea vine: brand-ul ăsta ce în afară e inconfundabil, vinde si e hiper-cunoscut, nouă nu ne zice nimic?! Domnilor, țin să vă precizez că… NU!

La noi barurile și alte locuri de profil nu se deranjează să afișeze simbolul ăsta, la noi ong-urile de profil nu promovează marca asta, la noi se află mereu de o chestie sau un loc gay doar prin vecini, prieteni și tot așa.

În România se defilează cu simbolul gay doar la parade, mișcări derizorii ce se consideră foarte discriminate de o mână de „îngeri ai dreptății” reuniți în Noua Dreaptă, al căror trecut nu prea are mari conexiuni cu morala creștină … dar asta e altă poveste. Așadar, ne place să ne considerăm discriminați, marginalizați și cu dușmani feroce, promotorii de morale creștine dar în acelasi timp NU existăm. Excepție fac doar cazurile de circ notoriu ce apar din când în când la TV.

Cam atât în ceea ce privește arătatul cu degetul; nu sunt în căutare de vinovați sau dătător de soluții salvatoare, cu toate că mi-ar plăcea să văd elementele (și așa puține) ale lumiii gay autohtone că se „vând” mai bine, că vin mai în față, că putem trece pe lângă un loc gay și să ne dăm seama că e un loc de profil, că suntem vii, că lumea întâlnindu-se cu „noi” ne va accepta sau înțelege, că și la noi poate exista un început așa cum a existat în alte țări… că într-o zi poate voi călca pe prima stradă GAY din România.

Articolul precedentLegile atracției la gay
Articolul următorAmsterdam, here I am…
Trăiesc sub dominația lui "a crede" născută din necesitatea de emoții și incapacitatea de a stagna. În fiecare dimineață când ies din casă îmi iau visele cu mine și le primb întreaga zi prin toate locurile unde ajung. Pe cele ce nu se împlinesc le duc cu mine înapoi la somn, sperând că într-o zi vor prinde viață. Mă amestec cu lumea de afară, mă pierd și mă regăsesc în ea. Nu o întreb care este locul meu, pentru că nu am nevoie de așa ceva. Am încetat să-i cer ceea ce eu nu-i ofer, așa cum am obosit sa o acuz pentru ceea ce nu fac eu. Nu mai vânez demult țeluri, am reușit să înțeleg că mai importantă este cursa în sine. Cu excepția mortii (am și aici îndoieli) nimic nu este ireversibil, nimic nu se împarte în bine sau rău; încă nu s-a descoperit definiția pentru moralitate și contrairul ei, iar într-un loc sau un om mereu stă ceva mai mult decât nimic. Mi-am asumat dependența de oameni și nevoia de sentimente, la fel cum mi-am asumat riscul de a fi dezamăgit și revoltat. Amestec toate astea, învăț din ele, merg mai departe, mă adaptez și reinventez. Îmi plac poveștile cu eroi neconvenționali, ce-mi demonstrează că punctul culminant sau deznodămândul fericit nu sunt cele mai interesante momente ale poveștii lor. Ei sunt eroi și povestea lor e fascinantă prin modul în care au trăit sau trăiesc, nu prin cel de a acționa. Prin pasiunea pusă, nu prin efortul depus și mai ales prin puterea de a CREDE.

4 COMENTARII

  1. Buna,

    Cred ca ai dreptate si nu ai dreptate

    Ai dreptate: cand am cautat curcubeul de cumparat pt a-l afisa in barul meu nu am gasit nimic si in disperare de cauza am comandat doua fanioane la fabrica de steaguri care numai a curcubeu nu aratau.

    N-ai dreptate: la accept gasesti tot felul de materiale cu curcubeul si marturie sta tot barul meu care e numai friendly si unde gasesti o multime de stegulete, inclusiv pe geam, plus o multime de materiale informative pe mese si un banner cu radio rainbow pe perete.

    Lasand la o parte semnificatia eu am iubit intotdeauna curcubeul, dar sa stii ca afisarea acestor simboluri nu-ti aduce neaparat si clienti, cred ca trebuie mai mult de atat si mai cred ca trebuie sa va depasiti propriile temeri si sa pasiti in lume ca sa avem pe cine sa cunoastem. Eu personal, de cand inceput sa fiu vizitata de comunitate, am cunoscut multe persoane supeer dragutze, dar repet daca nu iesiti in lume noi ceilalti nu avem cum sa va cunoastem.

    • Salutare Dana,
       
      Ai dreptate si nu ai dreptate.

      Ai dreptate „….dar sa stii ca afisarea acestor simboluri nu-ti aduce neaparat si clienti, cred ca trebuie mai mult de atat si mai cred ca trebuie sa va depasiti propriile temeri si sa pasiti in lume ca sa avem pe cine sa cunoastem. Eu personal, de cand inceput sa fiu vizitata de comunitate, am cunoscut multe persoane supeer dragutze, dar repet daca nu iesiti in lume noi ceilalti nu avem cum sa va cunoastem.” Alte comentarii ar fi de prisos.

      Nu ai dreptate : Accept si ce fac ei e laudabil dar nu e deajuns , e nevoie de mai mult, e nevoie de mai multi. La fel si in cazul barului tau, ceea ce faci tu e demn de toata lauda si apreciez ( am fost pe acolo) dar la fel nu e deajuns, e nevoie ca si altii sa-ti urmeze curajul si exemplul. In jurul ideei acestea se invarte articolul meu!
       

      • buna Alex,
        de data asta ai dreptate de 2 ori, asa ca vorba ta comentariile sunt de prisos. Poate, daca ne unim fortele va iesi ceva in cele din urma. Eu sper sa apuc sa vad in viata asta ca pe urmatoarele nu cred ca pot sa ma bazez, nu de alta da’s-ap putea sa ma nasc in alta parte.

  2. Nu văd de ce ar trebui semnalizată prezența gay-lor de la șapte poște și la ce ar folosi ca o distincție pur sexuală, respectiv homosexualitatea, să devină un brand. După părerea mea, homosexualitatea în sine are foarte puțin în comun cu stilul de viață gay, iar simplul fapt că atracția dintre persoane de același sex are nevoie de publicitate și promovare mi se pare deja foarte trist, pentru că reduce sexul la o formă de divertisment, aducând astfel persoanele cu orienare homosexuală la un fals numitor comun. Toată afacerea asta cu „simbolistica” gay face din noi, în cel mai bun caz, o gloată de disperați după sex, dacă nu cumva chiar o asociere de tip lucrativ, ceea ce ar fi chiar dezastruos. 

    Nu contest că o imagine a comunității gay există oricum, indiferent dacă ne preocupăm sau nu de promovarea sa în societate. Zuzăreala și forfota din fața cluburilor gay fac absolut inutilă afișarea banner-elor multicolore, că orice trecător întârziat poate ghici dintr-o privire cine le trece pragul. Iar dacă ne gândim cumva că prin simple manevre de imagine, cum ar fi campaniile publicitare sau de informare, ori simpla declarare publică, fără menajamente, a orientării sexuale, am putea schimba cumva percepția socială a comunității gay, atunci ne autoamăgim, pentru că aspirăm la un statut de normalitate care nu va fi nicăieri și niciodată obținut.

    Se poate obține toleranță, chiar acceptare, dar orice necesită a fi acceptat se situează în afara normalității, normalul fiind singurul care trece nebăgat de seamă și care nu necesită a fi înghițit ca o pilulă amară. Băgatul în seamă, mai ales pe criterii sexuale, mai mult strică – și dăunează în primul rând celor care se vor cap de afiș. În plus, sexul își pierde tot farmecul atunci când devine un produs vandabil, sexul fiind atât de prețios tocmai pentru că nu se poate vinde – decât, cel mult ca un ambalaj. Ori toată lumea care caută sex se așteaptă ca ambalajul să ascundă ceva. Măcar ceva. Dar curcubeul este gol – cu desăvârșire gol – și nu cred că ceva îl va putea umple vreodată. E doar un strigăt colorat, un pod arcuit aruncat peste neputința noastră de a trăi neobservați.

    😎        

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here