Acasă Romania Banii… Cine nu-i vrea?

Banii… Cine nu-i vrea?

370
7

După embed-ul melodiei din postul anterior am click-uit ‘Ka-Ching!’, o altă piesă de-a Shaniei Twain, care a iscat multe controverse şi care îmi place foarte mult. E o critică aspră la adresa sistemului bancar-financar american. Şi cum România se tot americanizează, ‘Ka-Ching!’ rămâne actuală.

Sunetul casei de marcat, clinchetul monezilor dintr-un aparat de cazino, asta înseamnă ‘Ka-Ching!’.

Şi e adevărat… Trăim într-o lume mică şi lacomă, în care contul din bancă şi lichidităţile imediate te fac slab sau puternic, stăpân sau sclav, liber sau prizonier. Dar frate, să-ţi scoţi ipotecă pe casă, ca să-ţi iei Porsche?! Cât de departe se poate ajunge cu snobismul ăsta imbecil? În ce măsură e influenţa socială şi-n ce măsură propria prostie? Sau se reduce la ‘Spune-mi cu cine umbli, ca să-ţi spun cine eşti!?

Deja se practică şi la noi chestia cu limita cardului. Până unde poţi merge pe minus? Se poate până la a da un inel cu diamant pe un colţ de pâine.

Banii… Cine nu-i vrea?

Banii au o minte a lor, sunt şireţi, dar dacă ştii cum să te porţi cu ei, sunt şi fideli. Nu sunt făcuţi pentru a fi risipiţi fără discernământ.

Suntem învăţaţi, că trebuie să facem bani, ca să avem, să ne fie bine. Şi odată făcuţi, cheltuiţi într-un mod cât mai ostentativ cu putinţă, fără a gândi. Să se vadă dom’le! Societatea tip credit nu gândeşte în perspectivă, se lasă înşelată de sistemul bancar şi cât ai clipi devine sclavă. Că băncile acordă sau nu mai acordă credite, rezultatul în masă este acelaşi: Populaţia este subjugată!

Acum asta ar fi fost partea urâtă, ca să-i zic aşa.

Mie-mi plac banii. Chiar foarte mult. Îmi conferă un sentiment de libertate unic. Importanţa şi puterea lor constau în faptul că, treptat ei elibereză de frustrări şi de multe alte mici sau mari neajunsuri. Astfel pot fi mai atent la lumea din jurul meu, pot să fac mai mult bine. Ideea e că banii şi valorile umane nu trebuie să se excludă.

Tu cum te raportezi la bani?

7 COMENTARII

  1. Oare te elibereaza de frustrari sau doar te invata sa le maschezi mai bine chiar si fata de tine ?
    Ei bine, la intrebarea asta chiar n-as putea sa raspund, n-am avut niciodata bani ca sa pot verifica. Stiu insa ca banii ar trebui sa fie  un mijloc prin care poti supravietui si in niciun caz un scop al supravietuirii. La urma urmei lucrurile esentiale chiar nu pot fi cumparate.

  2. Plus… uitasem ce era mai important (sunt o aiurita incurabila! ): eu cred ca banii si valorile umane se cam exclud.
    Banii sunt facuti printr-un sistem ce gandeste rational, nu afectiv. Banii sunt facuti calcand aceste valori in picioare. Daca ar fi altfel, nu ar fi fost necesara sclavia secolelor trecute ori cea moderna, capitalista. Esti important atata vreme cat aduci profit, altfel nu da nimeni doi bani pe tine intr-un sistem nascut pentru a produce.
    Banul nu respecta valorile umane, el doar se straduie ulterior sa le cumpere…

  3. banii? :))
    banii sunt DOAR necesari. Mie îmi sunt necesari ca să mă simt bine. Ca să mănânc, să mă îmbrac, să mă îngrijesc, să ajut alți oameni (care merită) care nu au avut norocul meu, să duc o viață fără griji, să ies din banal, să călătoresc, să mă distrez, să îmi creez ”luxul” minim  (se spune că racii se simt mai bine în puf). Da, banii îmi sunt necesari numai pentru a nu îmi face griji din cauza lor.
    Asta e partea bună. DAR… nu îmi plac. De ce?
    Banii oferă o senzație FALSĂ de libertate și independență.
    Banii pot dezumaniza (mai bine spus lipsa lor). Banii pot lua locul valorilor umane. Banii pot prosti oamenii (România este cel mai bun exemplu care îmi vine în minte). Banii nu sunt DESTUI niciodată, cu cât ai mai mulți, de obicei, cu atât vrei mai mulți sau cel puțin faci sacrificii ca să menții nivelul veniturilor . Banii sunt mijlocul prin care suntem TOȚI subjugați unei pături sociale mici, perverse și fără scrupule (și nu  e vorba doar de România. Banii pot cumpăra multe, dar nu și sufletul omenesc. Banii sunt demni de dispreț pentru că ajung să fie prețuiți mai mult decât un om. Din cauza asta nu îi strâng și nu mă gândesc decât rar că îmi trebuie mai mulți.
    Banii aduc invidie, aduc ură între oameni, fie că e vorba de lipsa lor sau de îndestularea lor. Banii ajută un om, dar nu îl definesc.
    Orice om întreg la minte îi poate face. Trebuie doar să vrea și să caute soluții ideale.
    Suntem menținuți într-o continuă subjugare în societatea de consum (capitalismul). Ni se bagă pe gât sau ni se spală creierul ca să consumăm din ce în ce mai mult, de calitate din ce în ce mai mare. Suntem sclavii unor oameni care INTENȚIONAT creează dependența de bani, de muncă și de stat (societate). Cine se împotrivește consumului, muncii, valorii banilor, instituțiilor statului, devine un paria al societății. Devine un intrus într-un sistem bine stratificat al nevoilor.
    Cursul vieții unui om: când ești mic, ești învățat prin povești, desene animate, sfaturi că atunci când vei fi mare, ca să fii NORMAL, trebuie să înveți, să te căsătorești, să muncești, să faci copii, să îi crești și să mori (fericit???). Te mărești, în școală înveți numai ce vrea sistemul de învățământ (pe specializările pe care le alegi). Te mai mărești puțin, TREBUIE să te însori (doar nu o să rămâi ”nefericit”?). Altfel nu ești în rândul lumii. Puțin mai apoi trebuie să ai un servici (doar nu o să furi de la cei care au?), unde să câștigi cât mai mult (dacă vei câștiga puțin, nu îți ajung pentru consum). Pentru a consuma (Dacă nu consumi, nu ai statut, nu ai cu ce te lăuda). Pentru a avea bani când mergi la supermarket (cum se spune,  acum la modă, ”la mall”) și pentru a-ți crește odraslele. Pentru că odată însurat, trebuie să ai și copii, nu? Doar nu o să înfiezi niște amărâți părăsiți la naștere (părăsiți cel mai probabil din lipsa banilor)? Apoi muncește, contribuie la taxele la stat cât mai mult, contribuie, dacă poți la dezvoltarea tehnologiei, la mărirea posibilității de consum.
    Unul din motivele pentru care gay-ii nu au fost multă vreme acceptați de societate este acela că nu se încadrau în tiparul societății, în rețeta prescrisă și băgată pe gât din generații în generații. Dar recent, studiile economice au demonstrat că această categorie a societății, deloc minoritate (din punct de vedere al numărului de ”adepți”) are ca și medie o mare putere de cumpărare, zice-s-ar pentru că un gay este peste media de inteligență a unui om ”normal”, pentru că e nevoit încă de mic să se ascundă, să dezvolte mici-mari minciuni ca instinct de supraviețuire, astfel gay-ii ajungând să ”producă” bani mai repede și în cantitate mai mare decât un om obișnuit, cu creierii spălați de atâția ”trebuie”, ”așa e bine” și ”așa e normal”.

    Demonstrându-se acest lucru, gay-ii au fost incluși în ”calculele” păturii sociale perverse de care spuneam mai sus. Au fost incluși în planurile de marketing, în mass-media, în viața ”normală” de zi cu zi și în societatea de consum. Eu nu mă bucur. Pentru că nu am nevoie să spun cuiva dacă sunt gay sau nu, nu am nevoie să fiu acceptat undeva sau nu, nu am nevoie să îmi spună cineva dacă e bine sau nu ce fac sau ce simt, nu am nevoie să defilez pentru a-mi câștiga drepturile pe care le am deja, nu am nevoie să fiu diferit, sau să fiu considerat diferit. Nu am nevoie să fac parte dintr-o categorie anume, nu am nevoie să cer cuiva ceva. Oamenii care merită îmi dăruiesc deja tot ce am nevoie, fără a interesa pe vreunul ce fac eu noaptea în pat. Și nu, nu mă ascund de nimeni, dar nici nu am umblat vreodată cu un steguleț rainbow agățat în vârful șepcii.
    Și dacă aveți răbdare, propun următoarele filmulețe relevante (aș fi vrut să pun direct prin webplayer, dar nu știu cum se face 😛 ):
    despre lucrurile din lume
    despre bani si sistemul bancar

  4. Banul are o calitate extrem de neplăcută – te fură. Mai bine zis, te minte și te fură. În el însuși, banul nu reprezintă nimic. E pur și simplu inexistent. El începe să existe, luând ființă aproape pe nesimțite (dacă nu cu nesimțire), pe măsură ce i se acordă încredere. Noi de fapt credităm banul cu încrederea noastră. Și banii au ajuns atât de importanți petru noi pentru că încrederea noastră în ei e ne-mă-su-ra-tă.

    Când îl câștigi „cinstit”, banul te fură pentru că te face să crezi că e (sau poate fi) măsura muncii tale. În realitate, faptul că eu pot să mișc un deget nu poate fi răsplătit cu (sau compensat de) toți banii din lume. Nu mai vorbim de munci mai complexe decât ridicatul unui deget. Existența banilor a făcut ca munca de dragul vieții să devină muncă de dragul muncii.

    Când îl cheltuiești, banii te fură iarăși pentru că îți dau iluzia că pot cumpăra munca altcuiva, ca substitut al muncii proprii. Astfel, fie banii îți acoperă „nevoi” pe care nu le ai de fapt (simple dorințe deșarte), fie îți oferă satisfacerea unor nevoi primare fără ca măcar să ne permită accesul la ele. Cumpărăm mâncare ca să NU mai flămânzim, mașini ca să NU trebuiască să ne mai deplasăm, case pentru a NU mai avea nevoia să ne adăpostim, sex pentru ca să NU mai trebuiască să cucerim, etc.

    Și dacă-i furăm sau îi găsim, banii tot ne fură, pentru că ne privează de libertatea de a ne descurca fără ei.

    Nu mai pomenesc de Dumnezeu, diavol sau de ochiul dracului, pentru a nu fi taxat drept bigot. Dar nu mă pot opri să remarc un lucru: dracul nu e drac dacă nu încearcă să cumpere ceva neprețuit – bunăvoința, sufletul sau chiar umbra cuiva. Însă umblă vorba că nu-i de vină cine cumpără, ci cel ce vinde. Că cine cumpără are bani, adică nimic, iar cel ce vinde ia nimic pe Nimicul de care vrea să scape.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here