Acasă Romania Riscurile utilizării drogurilor…

Riscurile utilizării drogurilor…

313
1

Căutând plăcerea (fericirea) sau în timpul unei ceremonii inițiatice (în diferite culturi sau denominațiuni spiritual – religioase) – așa apar motivele care conduc tinerii (și nu numai) la folosirea unor substanțe psihoactive (legale sau nu). Însă ceea ce se trece cu vederea este faptul că orice asemenea acțiune are riscurile sale.

Surse de toate felurile din mediile online sau offline (brosuri, pliante) ne informează destul de precar cu privire la efectul acestor substanțe, de multe ori insistându-se doar pe partea de conformitate cu legile din Codul Penal în vigoare, ignorându-se faptul că, indiferent de raportul lor cu legea, drogurile (substanțele psihoactive) sunt folosite de către un mare procent din populația lumii, mai ales de către „aripa” tânără. Și acesta este un fapt, indiferent cât de cunoscut este acest lucru sau nu mass-mediei, organelor statului, familiei sau apropiaților persoanelor pe care îi voi numi „consumatori” în continuare.

Astfel, cred că trebuie acordată o mai mare atenție acestui fel de informări obiective, pe care voi încerca să o fac în continuare, pe marginea acestui fapt, deoarece o mai bună informare a celui care încearcă sau are intenția să încerce, de pildă, o anumită substanță/drog îl va feri pe acesta poate de neplăceri viitoare.

Personal, sunt de părere că unui copil nu trebuie să îi interzici nimic, ci să îi prezinți foarte obiectiv datele problemei la care se expune, în cazul nostru drogurile, aducându-i la cunoștință atât beneficiile cât și părțile negative ale respectivei… probleme, astfel încât el poate decide mai bine asupra acțiunilor sale viitoare.

Pe această premisă, am pornit inițiativa acestui articol (în 2 sau mai multe părți, nici eu nu știu câte încă), sperând că voi ajuta măcar cu o boabă pe vreunul din cei care folosesc, sau vor să folosească vreunul din drogurile despre care voi vorbi în cele ce urmează, din fiece motiv. Inspirația mi-a venit citind unul din flyer-ele unei acțiuni/mișcări internaționale de informare – NEWIP (The Nightlife Empowerment & Well-being Implementation Project desfășurată de mai multe ONG-uri pe teritoriul Europei.

Astfel, în cazul în care te-ai decis să folosești droguri, acet articol îți va putea oferi informația și sfaturile necesare pentru reducerea unor riscuri iminente, indiferent de situație.

Consumul de droguri nu implică în mod necesar probleme comportamentale sau de sănătate, mai ales atunci când este vorba de experimentare sau consum ocazional. ÎNSĂ, consumul se poate transforma într-o problemă de dependență și poate cauza astfel daune fizice, psihice sau sociale celui care folosește substanțe psihoactive, lui sau mediului social ce-l înconjoară.

Se consideră abuz (consumul lor) în următoarele situații:

– atunci când consumul de droguri se face în situații periculoase atât pentru consumator cât și pentru cei din jurul său (de exemplu conducerea mașinii sub influența drogurilor)

– atunci când de consumul de droguri se leagă repetate delicte (violențe, atacuri, jafuri)

– atunci când intervin probleme de sănătate, probleme personale sau sociale cauzate de consum (izolarea de familie și prieteni, probleme la locul de muncă)

– atunci când nu ești capabil să NU consumi droguri pentru câteva zile sau în anumite situații.

Dependența este stadiul în care consumatorul nu se poate abține să nu folosească una sau mai multe substanțe psihoactive, fără să simtă durere fizică sau psihică și centrul atenției sale de zi cu zi îl constituie consumul acestor substanțe.

De aceea, aveți grijă întotdeauna la ce stadiu al consumului vă aflați, încercând să vă autoanalizați atitudinea față de aceste substanțe în mod obiectiv. Este posibil să nu vă puteți pronunța întotdeauna cu obiectivitate cu privire la acest lucru, astfel încât vă recomand să fiți deschiși criticilor venite din partea oamenilor cărora le pasă de voi (familie, prieteni, iubit/ă) sau puteți apela la ajutor din partea unui profesionist (doctor, consilier sau organizație de specialitate) în cazul în care credeți că sunteți depășiți de situație.

În cazul în care sunteți un consumator de ceva vreme, iată câteva situații la care să reflectați sau să încercați să vă identificați:

*Nu pot merge la o distracție/chef fără să consum (…). Ar fi prea plictisitor.

*În timpul nopții consum în mod sistematic unele substanțe, practic tot ce îmi pică în mână.

*La o petrecere, sunt mai concentrat la ce drog voi lua în continuare decât să mă bucur de efectul celui pe care tocmai l-am luat.

*Chiar dacă nu am încredere într-un anumit drog (în cel care mi-l oferă), îl consum totuși.

*Consumul de droguri nu îmi este limitat la weekend-uri și petreceri.

*Nu mă mai simt motivat să fac nimic. Aștept doar următorul weekend pentru a consuma din nou.

*Puțin câte puțin, am abandonat toate celelalte activități în afara consumului: cultură, sport, muncă, studii.

*Toți prietenii mei sunt consumatori. Nu mă interesează cei care nu sunt.

*Prietenul/prietena mea mereu mă sâcâie în legătură cu faptul că folosesc drogurile. Din cauza asta, ne certăm mereu.

*Mi se întâmplă să am căderi nervoase fără să știu din ce cauză.

*Mi e spune că sunt ușor iritabil, câteodată chiar paranoid.

*Am probleme cu somnul.

*Sunt de obicei bolnav (bronșită, răceală, durere în gât.

*Sunt mereu obosit.

*Am pierdut mult în greutate.

*Este greu pentru mine să mă concentrez asupra cititului sau muncii.

Dacă sunteți deja consumatori (de ceva vreme: de câteva săptămâni, luni sau ani) și vă regăsiți în situațiile de mai sus, vă recomand să vă revizuiți atitudinea față de droguri și să încercați să apelați la ajutor, în cazul în care nu reușiți să vă deconectați de aceastea.

Următorul lucru pe care ar trebui să îl aveți în vedere atunci când consumați ceva (ilegal) este legislația în vigoare, fiind foarte important să știți, dinainte de a consuma ceva, dacă este legal sau nu în țara în care vă aflați. România este una dintre țările în care consumul de droguri este deosebit de restricționat, majoritatea substanțelor psihoactive recreaționale intrând sub categoria „droguri de mare risc”, având pedepse maxime pentru producție, consum sau distribuție. Gategoriile substanțelor psihoactive interzise de lege le găsiți în Monitorul Oficial (aici). Nu vreau să comentez pe marginea Codului Penal, pentru că mi-ar mai trebui un articol să explic de ce cred eu, de exemplu, că, consumul de alcool ar trebui mult mai aspru pedepsit decât consumul altor substanțe…

Voi discuta în articolele viitoare despre fiecare substanță psihoactivă în parte, însă, mai întâi, NEWIP oferă câteva sfaturi generale:

Cunoașterea riscului la care vă expuneți consumând o anumită substanță vă ușurează eliminarea riscurilor inutile. Să fiți tot timpul conștienți de gradul de dependență la care sunteți supus față de o anumită substanță și să nu uitați că oricare din aceste substanțe distorsionează conștiința, astfel încât puteți uita reguli elementare de siguranță: sex neprotejat, condus sub influența drogurilor, etc.

Înainte de consum:

Dacă v-ați decis să folosiți un anumit drog, nu faceți acest lucru de unul singur. Asigurați-vă că aveți în jur prieteni (nu în mod necesar consumatori și ei) care vă pot sfătui în legătură cu substanța pe care o folosiți și riscurile asociate. Încercați tot timpul să știți ceea ce faceți, discutați, întrebați și asigurați-vă că știți ceea ce consumați. Nu de puține ori, cei care vă oferă ceva spre consum sunt rău intenționați, putând să mintă sau să vă ademenească spre a consuma tot felul de înlocuitori, „marfă” de proastă calitate sau care creează dependență de la primul contact. Discutați cu cei care au mai folosit o astfel de substanță, în care aveți încredere, mai ales dacă această substanță este nouă pentru voi. Înainte de consum, mâncați bine!

În timpul consumului:

Folosirea regulată a unei substanțe la anumite intervale de timp, în timpul unei petreceri, poate duce la supradozaj. Luați pauze, schimbați atmosfera, respirați aer proaspăt (având grijă totuși să nu răciți).

Evitați să consumați mai multe feluri de substanțe în același timp ( vezi mai jos: amestecul de droguri). Micșorați cantitatea substanței la fiecare repriză de consum și măriți în schimb pauzele dintre reprize, pentru a reduce riscul apariției unei surprize neplăcute. Beți apă în mod regulat! Nu vă urcați la volan, mai bine lăsați mașina unde e și rugați un prieten să vă ducă acasă. Dacă simțiți că vă e rău, cereți ajutor imediat.

Atenție! Unele substanțe au efectul de anestezic și vă împiedică să simțiți durere fizică, astfel încât vă puteți răni fără să realizați acest lucru.

După consum:

După ce trece efectul anumitor substanțe, este posibil să simțiți depresie, anxietate, paranoia. Pentru a limita aceste simptome, anticipați această perioadă și încercați să vă odihniți după petrecere, să stați cu persoane de încredere, să beți apă curată și să mâncați sănătos (fructe, legume, sucuri) pentru a compensa pierderea vitaminelor suferită datorită consumului.

Încercați să găsiți un loc răcoros, cu aer proaspăt pentru a vă relaxa. Aveți grijă să nu fiți tentat de a folosi alte substanțe pentru a compensa disconfortul „de după”. Stimulanții (alcool, ecstasy, amfetamine) âînrăutățesc epuizarea fizică și efectele adverse ale primei substanțe, puteți avea experiențe mult mai rele. La fel, substanțele relaxante (opiu, heroină, Subutex, Skenan), pot cauza probleme respiratorii și/sau dependență acută.

Este mai bine să așteptați câteva săptămâni înainte de a consuma din nou… Încercați să evitați repetarea unei astfel de experiențe, pentru că ea duce la creșterea dozelor, corpul creând în timp toleranță cu privire la o anumită substanță. În caz de consum regulat, riscurile fiziologice și psihologice sunt mult mai ridicate. Evitați izolarea, încercați să socializați cât mai mult.

Riscuri legate de modalitatea de consum:

* Fumatul

Odihniți-vă după consum, înainte de a merge la lucru sau a face un lucru ce necesită responsabilitate. Aveți grijă la buzele celor prezenți, căci dacă prezintă leziuni (herpes, ulcerații), există riscul de transmitere al unor boli (cum ar fi hepatita C) prin intermediul țigării care se fumează „la poștă”.

*Trasul pe nas

Consumul repetat al unor substanțe poate duce la deteriorarea/distrugerea membrabei mucoasei nazale. Acest procedeu de consum poate cauza leziuni mici și sângerare aproape invizibilă, lucru suficient pentru transmiterea virușilor hepatici (cel mai ușor transmisibil fiind cel al hepatitei C). Nu schimbați niciodată paiul (sau ustensila cu care trageți) cu un alt participant la petrecere. Asigurați-vă că materialele pe care le folosiți (inclusiv suprafața de pe care trageți) sunt curate! Nu folosiți bancnote, hârtie murdară, etc. Indicat este să aveți un pai personal, pe care ar trebui să îl curățați mereu înainte și după folosire! Clătiți-vă nasul înainte și după consum! Schimbați des nara pe care trageți!

*Injectarea

Dacă vă injectați droguri, niciodată să nu faceți schimb de materialele pe care le folosiți (seringă, ac, vată, lingură, etc) pentru că există un risc mare de transmitere a bolilor prin intermediul sângelui (HIV, hepatita C, etc)! Folosiți mereu materiale noi și sterile, spălați-vă bine pe mâini înainte de a le atinge! Folosiți apă sterilă sau fiartă, niciodată apă de la robinet! Dezinfectați locul injecției cu alcool pentru a evita orice fel de infecție! După injecție, țineți apăsat cu vată uscată pe locul respectiv pentru 30 de secunde cel puțin! Dacă nu există container special, neutralizați materialele folosite (seringă, ac, vată) închizându-le într-un recipient de metal (conservă, doză de metal) pe care îl presați apoi și îl puteți arunca la gunoi!

Amestecul de droguri

De cele mai multe ori, cei care amestecă 2 sau mai multe substanțe fac acest lucru pentru a spori efectul principal al unei substanțe sau pentru a produce un efect nou sau complementar, sau pentru a limita efectele negative ale unei substanțe. Alte persoane, consumă un produs în mod regulat, fie dintr-un motiv„la modă” (alcool, canabis, cofeină), fie motiv terapeutic (tratament), fie din cauza dependenței față de o substanță pe care o consumă zilnic (heroină, cocaină), iar atunci când se duc la o petrecere, adaugă substanței uzuale alte substanțe, care par probabil adecvate mediului în care se află persoana respectivă (stimulante, halucinogene). Alții tind să folosească mai tot ce le pică în mână pentru a se droga sau au prieteni foarte generoși care le oferă o linie de coca sau un sfert de pastilă… și nu îi pot refuza pe aceștia.

Oricare ar fi motivul amestecului, trebuie să știți că este imposibil să identificăm și să explicăm toate riscurile care pot apărea în legătură cu reacțiile diferitelor substanțe amestecate, pentru că există prea puține studii de specialitate în această privință. La fel, nu putem ști nici efectele de lungă durată legate de aceste amestecuri.

Ceea ce se cunoaște cu siguranță este că amestecarea diferitelor substanțe este mult mai periculoasă decât consumul unei singure substanțe. Cele mai multe cazuri de accidente mortale în timpul consumului fiind legate de amestecul drogurilor.

Cele mai mari probleme ale amestecului apar în următoarele situații:

– când se amestecă droguri cu efecte opuse: efectele fiecărei substanțe sunt anulate și, din moment ce nu simțiți nimic, sunteți ispitiți să asimilați cantități uriașe de produs, fără să vă dați seama de acest lucru, existând foarte des riscul unei supradoze. De exemplu amestecul MDMA (ecstasy) cu cocaină.

– când se amestecă două substanțe cu efecte relaxante (ketamină, heroină, alcool) există riscul de insuficiență respiratorie sau leșin, din cauza faptului că riscul asociat uneia dintre substanțe se multiplică.

– amestecând un drog relaxant cu unul stimulant (de exemplu cocaină cu heroină): crește riscul unei disfuncționalități a inimii și chiar al unui stop cardiac.

– luând ecstasy și fumând iarbă pentru a spori efectul: poate provoca o experiență puternică, ce se poate termina cu un leșin sau un „bad-trip” (experiență nasoală).

– amestecând cocaină cu ketamină: te face să pierzi controlul propriului corp, al mișcărilor și suprimă senzația de durere, în timp ce cealaltă substanță te face să vrei să te miști, astfel crescând riscul de accidentare fizică.

Este extrem de recomandat să aveți grijă de voi și să încercați să determinați ce fel de plăcere căutați. Folosind câte ceva din fiecare (sau mult din fiecare) nu va reprezenta în mod sigur metoda potrivită pentru a avea respectiva plăcere.

Notă: informatiile de mai sus sunt copiate din diverse broșuri, de pe Internet etc. Site-ul DarkQ sau autorul acestui articol nu isi asuma nicio responsabilitate cu privire la corectitudinea informatiilor.

1 COMENTARIU

  1. Deja se stie, ce nu este barfa, topaiala, barfa, manea, ect. nu intereseaza.

    Este util articolul, iar dupa mine destul de complex, mai ales ca astept continuarea.

    Bine ai facut ca scri despre subiect. Daca reusesti sa captezi un singur om care sa fie informat si merita efortul cu prisosinta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here