Acasă Puzzle Reîntors la locul crimei…

Reîntors la locul crimei…

319
7

Cred că fiecare om, la un moment dat sau altul, este ucis sau ucide. Mai mult sau mai puțin. Nu cred că suntem mereu conștienți pe deplin de străduțele întunecate pe care umblăm, încăperile în care ne aventurăm și criminalii și/sau victimele pe care le cunoaștem.

Așa se face că alaltăieri, nevoit fiind oarecum de situație, m-am reîntors la locul unde am fost ucis. Vreo două ore am stat. Am avut un sentiment foarte viu, un sentiment din acela pe care trebuie că îl au sufletele după ce părăsesc corpul care nu a apucat să se răcească. Sigur ați văzut, măcar prin filmele SF, cum sufletele părăsesc – lipsite de alte opțiuni – un corp după ce acesta a fost traumatizat îndeajuns de mult încât să clacheze, rămănând țeapăn, ajungând să fie numit mort. Așa ajung corpurile să rămână neînsuflețite.

Ei bine, imaginația nefiindu-mi una din calitățile lipsă, cam ca și acele suflete mă simțeam și eu. Așa mi-am închipuit și se tot poate să am dreptate. Dacă cineva are experiența necesară rog să ma corecteze. 🙄

Locul crimei a rămas aproape neschimbat, ba mai mult: criminalul încă se perinda de ici până colo, ocupat fiind de ștreangul care între timp l-a transformat chiar pe el într-o victimă. Mirosul neschimbat mi-a inundat nările. Brusc mi-am adus aminte că acel miros făcea parte dintr-un tablou pe care numai eu aveam curajul să-l consider o operă. Opera mea. Aveam să realizez după mult prea mult timp că nu era nici pe departe așa, dar asta e o cu totul altă poveste.

Cana cu Marilyn Monroe, cea din care băusem ultima cafea, zăcea încă acolo pe pervaz de parcă nimeni nu ar mai fi călcat pe acolo de ani buni. Până și papucii mei de casă erau în același loc, aceeași poziție. A fost oarecum cutremurător. Fară să vreau mi s-au udat ochii, căci zeci de cioburi de sticlă colorate îmi răneau retina.

Oglindă, oglinjoară...
Oglindă, oglinjoară...

Este fantastic cum omul reușește cu o maiestrie neasemuită să își sufle singur fum în ochi (am mai povestit despre asta cândva, dar atunci nu am înțeles pe deplin de ce fumăm…).

Până și ăia mici zâmbeau la fel. În fracțiuni de secundă mi se derulau diverse imagini în minte ca și cum acolo, în mintea mea, ar fi fost cineva care a încurcat rolele cu film între ele, un dans nebun de benzi magnetice. Știam de unde să iau fiecare obiect, știam când și de ce a fost adus acolo.

Hava Nagila (Jewish Traditional)

Cel mai sfâșietor a fost să dau peste lucrurile în care mi-am lăsat ferecate bucăți din suflet. S-a așternut praful peste ele. Am fost o pâine din care singur, fară să mă îndemne cineva (ba dimpotrivă), am rupt bucată cu bucată fericind astfel (pentru fărâme de clipe, ce-i drept) cârdul de porumbei, mereu înfometat. Dintre toți, unul singur era de o ferocitate a cărui sursă nu voi reuși niciodată să o localizez. El nu a mai așteptat după o vreme să rup din pâine și să-i ofer: venea și ciupea din hrană ori de căte ori se simțea flămând. Am fost fericit că pot să potolesc setea și foamea, nerealizând că am uitat să mă îngrijesc de propria-mi foame. Acum, rămas fară hrană, porumbelul meu a ajuns o umbră a ceea ce a fost: slab și fară vlagă, cu ochii goi și triști, perindându-se de ici până colo ocupat fiind de propriul ștreang – într-o fugă nebună dupa nimic.

Chiar și așa, mă gândeam că sunt un norocos. Dacă… nu ar mai fi rămas nimic după… moartea mea? Dacă… nu s-ar mai fi ridicat nimic care acum să alunece ca o nălucă peste… arma crimei?

Până la urma urmei, cred că viața este muzica unui pian pe a cărui clape se plimbă nebună o pisică. 😉

7 COMENTARII

  1. multumesc pentru text!  la inceput mi-a facut sa ma gandesc despre ce se intempla in tara mea (Costa Rica) unde populatia LGTB este in pericol prin un referendum care biserica si guvernul vor sa faca sa vada daca ar trebuie sa fie legal sau nu uniunea civila cu persoane din aceasi sex… in other words: they want to kill us, consulting to the majority the right (a human right) of a minority!
    Stiu ca nu este chiar cea mai buna interpretatie, dar mi-a amintit despre asta…

  2. Mi-a plăcut textul, m-a făcut să mă gândesc la întâlnirea de ieri cu fostul prieten pe care l-am omorât acum 2 ani. Nu știu dacă depre asta e și textul tău, dar așa l-am perceput eu.
    Din fericire, ieri am reușit să-l resuscitez și astăzi e actualul. 🙂

  3. si eu am revenit azi la locul crimei…mai degraba la locul sinuciderii, el oferindu-mi atunci cutitul pe care l-am bagat cu atata sete in propria-mi inima. acum mi se pare ca el cam incearca sa o faca pe soferul de la ambulanta. ❓

    mi-a trezit ceva amintiri reintoarcerea in casa lui. am revazut catelul care s-a apropiat credincios de mine, am revazut una din cele doua flori de la geam (cealalta s-a ofilit),  am revazut aruncata pe pat pana si bluza pe care i-am daruit-o de ziua lui. am iesit pe balcon si am retrait parca sentimentele alea pe care le incercam in fiecare seara cand ieseam si priveam de la balcon orasul cu luminile lui, sau stelele in noptile senine.  nu stiu cum sa descriu sentimentul, e un fel de nostalgie… ce ciudat e sa vezi cum te legi de anumite lucruri carora alta data nu le dadeai importanta…sau cum niste detalii iti navalesc in minte desi niciodata nu ai stat sa le analizezi sau sa incerci sa le memorezi. tin minte pana si ca in momentul plecarii mele avea intr-un colt al camerei o minge de fotbal care acum nu mai era acolo, desi daca ma intrebai imediat dupa momentul despartirii ce statea in acel colt habar nu aveam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here