Acasă Puzzle Ostenite de-atâtea nebune, zadarnice ploi, magnoliile își nesocotesc uneori menirea și învață...

Ostenite de-atâtea nebune, zadarnice ploi, magnoliile își nesocotesc uneori menirea și învață să înflorească pentru o vreme, disperat, înspre înăuntru

347
7

Mi-era teama sa nu se piarda. De putin timp am inteles…

Ostenite de-atatea nebune, zadarnice ploi, magnoliile isi nesocotesc uneori menirea si invata sa infloreasca pentru o vreme, disperat, inspre inauntru…

In spatiul strivit intre petale, asemeni unui firicel de suflet captiv in temnita trupului, se isca vremelnic freamat de primavara… Pe cerul arcuit de povara stelelor cazatoare trec din cand in cand nori de culoarea cernelii, ce prevestesc furtuni grele in adancuri.

Intre noi stau candelele aprinse ale ochilor si flacara unei lumanari. E-atat de multa lumina incat cu greu ne putem distinge conturul unul altuia. Uneori, din coltul albastru-fumuriu de mare care si-a gasit adapost in privirea ta, vad doar lacrima transparenta sclipind taios in coltul ochiului.

Ma dor toate cuvintele pe care nu le rostesc. Tacerile ma sfasie si-mi vindec ranile ingropandu-le sub lespezi grele de granit.

In jurul viselor, am urzit in timp panze de paianjen nascute din indoieli. Asteptarea si Neimplinirea sunt doua zeite nebune cu care m-am iubit patimas atunci cand peste lume cadeau zanatice ploi. Cand tac, aud cum urla in lanturi blestematul meu suflet: ingaduie, muritorule, sa mai traiesc un pic!

Mi-e foame de oameni si sete de intunericul lor. Mi-e dor sa-i gasesc Intelesului meu un stapan si port in spate povara uciselor Neintelesuri.

Ma vei ierta pentru pacatul de-a vedea in ochii tai tot ceea ce odata a salasluit adanc in mine? Si vei intelege oare ca drumul pe care mergi acum duce spre un taram in care bastinasii au pactizat cu invadatorii si joaca din cand in cand, la solicitarea Marelui Regizor, unii in locul celorlalti?

Stii cum sunt papusile rusesti Matrioska? Intotdeauna in pantecul unei papusi mari se ascund alte si alte papusi mai mici…Iar papusa mare poate fi inghitita la randu-i de alte papusi…Cam la fel stau lucrurile si cu noi, oamenii…crestem ce crestem, pana cand ne dam seama brusc ca nu mai incapem pe dinauntrul nostru…si-atunci avem nevoie de un nou eu…de un nou „invelis” pe care sa il umplem cu Viata…e ca si cand vechea noastra viata ne-a ramas mica, asa, ca o hainuta ponosita, indelung iubita, excesiv purtata, pana la epuizare…

Stii cum doarme fluturele in inchisoarea alba si pufoasa a urzelii unei biete omizi? Tot la fel si blestematul meu suflet…tot la fel si blestematul tau suflet…tot la fel si ele, blestematele noastre suflete…

Caci ostenite de-atatea nebune, zadarnice ploi, magnoliile isi nesocotesc uneori menirea si invata sa infloreasca pentru o vreme, disperat, inspre inauntru…

Simt ca acum ti-e sete. Ogorul pe care adesea il tii in palme inseteaza dupa Adevar si Iubire. Mi-e de-ajuns sa privesc spre tine ca sa stiu asta. Stiu ca nu lacrima iti va ostoi setea. Stiu ca uneori te tine strans in bratele lui dorul. Si mai stiu ca la capatul degetelor cu care mangaiem Lumea stau izvoare si fantani si dor si fluvii si taceri.

Uneori nu-i de-ajuns o viata. E nevoie de o alta…si de inca una…si de inca una…

In spatele nu se stie caror ochi larg deschisi e-o nu se stie ce voce care iti strecoara in ureche un nu se stie de ce neinteles „Te iubesc, sa stii!”. Doar ca uneori nu-i de-ajuns o viata ca sa-l auzi…E nevoie de o alta…si de inca una…si de inca una…

Si asta fiindca…ti-o repet, desi deja o stii…ostenite de-atatea nebune, zadarnice ploi, magnoliile isi nesocotesc uneori menirea si invata sa infloreasca pentru o vreme, doar pentru o vreme, disperat, inspre inauntru…

P.S.: Evident, e vorba despre niste ganduri. Tot evident, locul lor nu este aici. Si, inca la fel de evident, pentru ca tot nu am trecut pana acum pe aici, le las aci ca semn al trecerii mele.

Aedificio.

Articolul precedentDarkQ’s got talent
Articolul următorCaro Emerald: A Night Like This
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

7 COMENTARII

  1. Frumos !
    trist ca mine, racoros ca tine, speranta nu mai exista, s-a pierdut candva pe drum, care drum? Habar nu am, nu mai am…. ma indoiesc de mine si de tine si de noi2. Sunt prea slab !

  2. Este unul dintre cele mai frumoase posturi din vremea de inceput a blogului..pe atunci plutea o mireasma de mistic printre randuri…imi este dor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here