No menu items!

Un om special

Acelasi autor

Do you feel the same?

In linii mari, am avut o prima tangenta cu lumea gay in urma cu aproximativ 5 ani, cand am ajuns intamplator in pat cu...stilistul...
Joost van der Meer
Joost van der Meer
Es ist immer wieder Zeit daran zu denken, dass man ein einziges Leben hat und das muss man richtig leben!

In vreme ce duminica trecuta se intamplau cine in familion in vestul tarii, in centrul tarii, ma pregateam sa o revad dupa aproape un an de zile pe una din cele trei persoane care mi-au influentat personalitatea, m-au ghidat spre un drum drept in cariera ce am ales-o si mi-au marcat dezvoltarea si educatia, pentru a ajunge cel care sunt astazi.

E vorba de nimeni alta decat de una din fostele mele profesoare de limba si literatura romana, dar si de literatura universala a secolului al XX-lea. E drept, a doua materie era un optional, insa avand in vedere ca am urmat un colegiu cu predare intr-o limba straina, iar profesoara de romana era de departe preferata mea absoluta, am ales sa merg si la optionalul ei. Andreea avea doar 26 de ani cand eu tocmai intrasem la respectivul colegiu, iar in scurt timp a devenit “muza” celor mai multi baieti din scoala. O caracterizau parul rosu aprins, ochii verzi si privirea profunda, sex-appeal-ul pe care il emana din greu ori de la catedra, ori cand mergea pe coridoare, ca printre banci se plimba mult prea rar, dantura perfecta, mainile mereu ingrijite si cel mai dulce si sincer zambet pe care l-am vazut la cineva vreodata.

Ma aflam la sectia de mate-info, desi nu am avut niciodata treaba cu matematica si fizica, iar informatica nu stiam ca este altceva decat simpla utilizare a computerului. Cand mi-am dat seama in ce m-am lasat convins sa intru, am inceput sa ma gandesc la o modalitate de a ajunge la sectia de filologie. Nu rezonam nici cu profesorii care predau la mate-info, nici cu colegii, cu cateva exceptii. Andreea a fost singura care mi-a tinut mereu partea in orice razboi (fie el doar unul intr-un pahar cu apa) in care intram, fie ca era un schimb de replici dur cu vreun coleg, fie ca era o tentativa a dirigintei de a ma scoate mincinos dintr-o poveste, fie avea grija de colega mea de banca din acea perioada sa nu se “inspire” din lucrarea mea in timpul extemporalelor si nu o lasa sa stea nici lipita de mine, nici cu mana pe cap!

Pentru mine era o fiinta angelica, desi se asemana mai mult cu “concurenta” in anumite circumstante. Cand venea imbracata complet in rosu ne obisnuisem deja ca in ziua aceea de abia astepta ocazia sa dea niste note proaste! Totusi era genul de profesoara, care desi foarte draguta si foarte fluierata pe coridoare, reusea sa impuna pana la urma respect… pe coridor, in curtea scolii, in clasa, in fata noului portar si oriunde era nevoie! Nu se puteau supara pe ea nici elevii care primeau note de 3 sau 4. Eu din fericire nu am avut vreo nota sub 9 la ea si nici vreo medie sub 10, dar asta pentru ca am muncit.

Odata reusita mutarea la filologie in semestrul doi al clasei a X-a, singura persoana de care imi era dor din “B” era Andreea, profesoara de romana. Abia acolo am inceput sa imi dau seama (dupa ce o cunoscusem pe profesoara din “D”) cu ce profesionalism trata Andreea materia, cat de clar ne explica termenii, conceptele si caracteristicile curentelor literare, cat de limpede ne structura analiza romanelor, a culegerilor de povestiri, a nuvelelor si a poeziilor si cum ne ajuta pe noi sa ajungem singuri la raspunsurile corecte si logice. Imi lipsea atat de mult si nicio profesoara ce am mai avut-o la romana de atunci, nu a reusit sa imi fie pe plac.

Am ajuns sa verific orarul sa vad unde are ore si sa fiu prin preajma acelei clase cand merge la ora, am intarziat la orele mele pentru a o vedea pe ea, am avut grija cu orice ocazie fie ea oricat de neinsemnata, sa ii duc flori, doar pentru a-i mai vedea o data zambetul perfect si molipsitor. Imi intrase adanc in inima si cate zile voi avea, va ramane pentru mine undeva pe un piedestal, foarte sus, o voi respecta si o voi iubi (in felul meu) mereu.

Intre timp se stransesera mai multe evenimente care ne aveau in prim-plan. Un ziar local prafuit, cu angajati incompetenti si oligofreni, publicase un articol pe prima pagina cu rezultatele voting-ului de pe site-ul calificativ.ro, unde elevii si parintii aveau posibilitatea sa noteze si sa comenteze activitatea profesorilor. Ghinionul a facut ca Andreea si un alt profesor de la un alt liceu sa ajunga pe prima pagina, cu majuscule si in bold, cu titlul de cei mai slabi profesori din oras.

In momentul ala am luat foc, am luat o foaie si un pix si le-am scris celor de la ziar ce am avut de spus. Surpriza a fost ca mi-a fost publicata scrisoarea partial, au fost publicate scuzele celor din redactie pentru ca au dat crezare unui clasament subiectiv si lapidar, iar in colegiu toata lumea era mirata cum eu, care nu mai aveam oficial nicio treaba cu Andreea, m-am gasit sa trimit acea scrisoare, in care ii iau apararea. Mai apoi am avut grija sa le devin antipatic si celor doua profesoare de romana din “D” cand le explicam cum ne preda Andreea! Si ultimul eveniment care ne-a avut in prim-plan a fost chiar optionalul “Literatura universala a secolului al XX-lea”, care era propus de Andreea, insa conform regulamentului interior (de la vremea aceea), era adresat doar claselor la care preda ea. Iar eu am vrut neaparat sa iau parte si am avut de facut cereri peste cereri si de dus munca de lamurire in fata directorului, de ce tin asa mult sa particip la optionalul ei.

In clasa a XII-a deja nu mai gaseam deloc contexte in care sa reusesc sa o vad, sa fiu aproape de ea, sa ii ies in cale, sa imi zambeasca din nou… si am socat audienta (adica parintii) cand am spus ca vreau sa iau meditatii la romana! Iar profesoara sa fie nimeni alta decat… Andreea! Asa ca m-am pus pe treaba, am trimis-o pe profesoara de engleza, care stiam ca ii e prietena, sa vorbeasca cu ea si pana la urma am reusit sa ii argumentez si ei de ce vreau meditatii la romana si cu greu am batut palma, pentru ca insista ca nu e necesar!

La meditatii eram mai aproape de ea ca niciodata, am ajuns sa ii cunosc sotul, fetita care avea atunci aproape 5 ani (iar Andreea aproape 30), parintii si socrii. M-a placut toata familia ei, ma lauda de fata cu toti, dar asta nu era neaparat ceea ce vroiam sa aud pentru ca ajunsese chiar sa imi propuna sa vin o data la doua saptamani, ca nu era cazul sa merg saptamanal. Iar eu insistam sa merg saptamanal. Pana la sfarsitul anului situatia s-a schimbat radical, la modul ca ea nu mai vroia nicicum sa primeasca bani de la mine, iar din cand in cand imi mai aducea alti elevi, ca sa ne dea cate un test impreuna si sa ii motivez pe aia sa invete, cand vad ca iau nota mai mica.

La Andreea la meditatii am baut prima cafea din viata mea, la fel ca a ei, amara, fara lapte si fara zahar (si asa o beau si in ziua de astazi), ea m-a invatat ca “cel mai bun poate fi si mai bun”, m-a motivat sa lupt sa imi “scot” o nota de 7 primita de la profesoara de la clasa (iar media pana la urma tot 10 a fost), mai apoi a stat de capul meu cu teste pe computer cand imi dadeam examenul pentru permis de conducere, cand a auzit ca l-am picat prima oara (si imi venea sa arunc si sa trantesc tot, ca era primul si singurul examen picat) si mai mult, a fost singura persoana care nu s-a amestecat in decizia mea, ce privea facultatea pe care vroiam sa o urmez si pe care am si urmat-o pana la urma, dar dupa anul 1 a avut grija sa ma sustina sa merg mai departe.

Ea mi-a deschis apetitul pentru literatura si mi-a recomandat mereu carti care mi-au dat de gandit si m-au marcat intr-un fel sau altul si nu doar scrise de autori romani, ci si islandezi, norvegieni, olandezi sau englezi. In lipsa recomandarilor ei, probabil nu as fi auzit vreodata de “Clopotul din Islanda” (un roman istoric alcatuit din trei parti, care urmareste viata a trei personaje principale pe durata a 20 de ani) de Halldór Laxness, unul din cei mai importanti scriitori islandezi sau de “Gemenele”, un roman care urmareste vietile a doua surori gemene care au fost despartite odata cu Al Doilea Razboi Mondial si care s-au regasit dupa peste 40 de ani, una locuind in Olanda, iar cealalta in Germania, scris de catre Tessa de Loo. E omul cel mai responsabil de bagajul de cunostinte pe care l-am acumulat in ultimii ani, i-am promis mereu ca o sa ii arat notele de la facultate cand vin in Romania si ea a avut la randul ei mereu si o surpriza pregatita pentru mine.

Duminica seara m-a asteptat cu mama ei (care a vrut neaparat sa ma vada) si cu fetita, care in 3 ani va ajunge si ea la liceu, iar dupa cele aproape 3 ore de povestit, mi-a daruit romanul “Am fost medic la Auschwitz” (singura opera literara care a fost acceptata ca proba de catre Instanta de la Nürnberg – impreuna cu multe alte documente, desigur) de Nyiszli Miklos, pentru ca stie ca intr-o perioada am citit mult despre holocaust. M-am bucurat mult sa vad cat e de atenta in continuare la detalii si cat de bine ma tine minte, desi a avut atatia elevi in tot acest timp!

Pana in ziua de astazi insa, imi ramane in minte o replica a ei pe care nu am inteles-o. Si anume, cand urcam scarile in blocul ei impreuna, ea in fata si eu in spate, s-a stins lumina si am intrebat ceva de genul:

“Doamna profesoara, sa aprind lumina?”

Iar ea a raspuns ceva de genul:

“Lasa Joost ca ne descurcam si asa!”

Ma zapacise mult in vremea aceea raspunsul ei, insa e drept, locuia la etajul 1, nu era un mare stres lumina.

Mi-a facut bine sa o vad duminica, sa stau in aceeasi camera din apartamentul parintilor ei, in care am stat de atatea ori in trecut, admirand-o si ascultand-o. Si-a schimbat culoarea parului, acum a optat pentru o nuanta foarte inchisa de rosu, garderoba, fetita ei e incredibil de… mare, iar ea e una din femeile care devin si mai frumoase odata cu trecerea timpului!

La plecare i-am promis ca o sa ne vedem mai des daca e sa raman in Romania perioada urmatoare si pentru prima data am strans-o in brate. Desi au trecut deja cativa ani, se pare ca langa ea, inima imi bate in continuare intr-un ritm mult mai alert decat in mod normal! Nu-mi permit insa sa fac vreun gest necugetat, tocmai pentru ca o respect pe ea, ii respect intreaga familie, ii respect viata frumoasa pe care o duce si de care sunt si eu constient si am fost mereu si ma respect pe mine, macar atata cat sa nu ma pun in astfel de situatii.

Relatia pe care o avem e mai mult decat mi-as fi imaginat in liceu si imi e bine asa. Nu imi ajung cuvintele sa ii multumesc pentru tot ceea ce a facut, uneori si fara sa isi dea seama, pentru mine, de cate ori mi-a dat acel impuls de care aveam nevoie ca sa fac ceva… si nu oricum, ci cat se poate de bine!

Cand am iesit din scara blocului, am vazut ca e din nou luna plina… asadar ma astepta o noapte cu putin somn! Am urcat in masina, am mers cateva strazi mai incolo, am tras pe dreapta si m-am gandit la toate aceste lucruri din trecut pe care vi le-am povestit. Mi-a facut bine.

Daca a ajuns cineva pana aici cu cititul, m-as bucura sa stiu daca aveti si voi o persoana care v-a marcat intr-un fel sau altul sau care va este alaturi si va sprijina neconditionat!

Previous article
Next article

16 COMMENTS

  1. Cred ca fiecare a avut cel puțin o persoană specială, marcantă, care să-și fi lăsat amprenta asupra noastră.

    Una din acele persoane a fost profesoara mea de bilogie, o doamnă extrem de serioară, sobră, de modă veche și temută. Nu știu ce a văzut la mine dar m-a luat oarecum în vizor, a început să-mi placă biologia, îmi era efectiv rușine să nu învăț. Ba chiar luam de la bibliotecă diverse atlase, culegeri, tratate… citeam, desenam, experimentam… olimpiade naționale, locul meu în laboratorul ei unde puteam să stau oricât și oricând.

    Ea m-a învățat că da, oricât de bun ai fi, poți și mai mult, ce înseamnă a lupta cu adevărat pentru ceva, a munci etc.

    O altă persoană marcantă, a fost tot o femeie, care m-a învățat ce este iubirea.

    😉

  2. Profesoara de romana ti-a implementat dragostea pentru dulcele grai romanesc. Dupa modul cum scrii poti fi un bun profesor de romana. In acest sens recunosc ca fac mai multe greseli decat tine.

    Ceea ce mi se pare negativ in toate acasta pledoarie este urmatoarea expresie: “Am trimis-o pe profesoara de engleza”. Si daca a-i fi fost Ministru Culturii nu ar fi fost indicat sa te exprimi astfel.

    Avand la inima o profesoara a-i ajuns sa vorbesti corect si sa te exprimi corect in scris.

    In viata mea sunt mai multe femei care m-au influentat in mod pozitiv. Femeile se sacrifica mai mult, iubesc mai profund, si sunt mai echilibrate afectiv.

  3. Frumos, foarte frumos! 🙂

    Eu nu am avut cu nimeni o legatura atat de stransa, o empatie asa extraodinara, dar au fost persoane care mi-au influentat gandirea, alegerile. Cred ca de la fiecare profesor am invatat cate ceva, si aici nu ma refer la materie in sine. Nu stiu sa fi fost 5 profesori in cei 12 ani de scoala despre care sa spun ca mi-au displacut. Tin minte de la fiecare un sfat, o replica.

    Desi acum am mers pe alt drum in ce priveste studiile, cel mai bine m-am inteles cu profii de pe partea de uman. Asta si pentru ca aveam mai mult timp de discutii la orele lor, sau cel putin nu pareau atat de grabiti. Cand aveam de ales intre olimpiade de matematica sau franceza, faceam eu ce faceam si tot la franceza ajungeam. Asta nastea razboaie in cancelarie 🙂

    Diriginta din liceu a fost cea care m-a vindecat intr-o buna masura de timiditatea excesiva. M-a bagat fortat in proiecte, m-a pus in situatia de a vorbi destul de des in public. Am invatat multe de la dumneaei…inca o mai vizitez si vorbim ore-n sir, ne sunam de aniversari si onomastici. 😀

  4. Hai sa recunoastem ca ai fost indragostit si mai esti si acum, iar atractia fata de ea este maxima din partea ta.
    Tocmai aceste circumstante dau imbold de a ne definii caracterul dupa acele persoane, frumoase in tot.

    Nimic pe lume nu atrage mai mult decat un om frumos de o calitate si comportament ireprosabil, care mai are si vocatia de a educa.

    Cei care aveti parte in viata de acesti oameni, aveti datoria morala ca mai tarziu sa deveniti voi insiva mentorul cuiva, chiar daca este doar pentru o singura persoana.

    Ati primit in dar o valoare sau un sistem de valori, prin aceea persoana si sunteti DATORI sa inapoiati celor tineri aceste invataminte.
    Daca nu o faceti si sunteti lenesi sau indiferenti, cominteti o crima pentru generatiile de mai tarziu, care vor creste in deriva.

    E bun articolul iar ideea de mentor a cam disparut in Romania zilelor noastre.
    In schimb ideea de marlanie, indiferenta, grobianism, violenta prospera.

    DE CE OARE?

    Oare nu lipsa valorilor corecte?

  5. Frumos articol, eu in schimb n-am avut o relatie asemanatoare…insa tin sa le multumesc profesorului meu de religie si dirigintelui meu, mare profesor de romana pentru ca mi-au aratat ca orice as face in viata asta, orice s-ar intampla, sunt si voi fi mai inteligent si mai putin ignorant decat cel putin 2 persoane.

  6. Cum vad ca au inceput toti sa povesteasca ce profesori a avut un rol important in viata lor, am inceput sa reflectez si eu la subiectul acesta. In cazul meu raspunsul e, ma tem: nici unul. Daca o sa-mi schimb vreodata parerea am sa rectific. Totusi daca trebuie sa numesc o persoana care m-a influentat (caci mentor e cam mult spus), acela ar fi Iosif Sava, prin seratele TV pe care le-a organizat in anii 90. Prin invitatii pe care ii aducea si prin personalitatea lui mi-a inspirat (sau adancit) pasiunea pentru muzica clasica, pentru carte, pentru arta in general, pentru cei care o creeaza.

  7. Robert, sa stii ca suna interesant ce ai spus in incheierea mesajului tau. Poate o sa ne povestesti odata cum a stat treaba pe atunci! 😉

    Simpatica povestea cu profesoara de biologie. Oarecum si mie mi-ar fi fost penibil de profesoara de romana, sa ma prinda paralel cu materia, desi nu avea obiceiul sa ne asculte. Am inteles ca a facut asta abia in clasa a XII-a cand isi pregatea elevii de la clasa pentru BAC. Ne mai dadea insa lucrari neanuntate. Cam una singura pe semestru, nu ne teroriza in niciun fel.

    Chiar ma gandeam ca am dat atat de multe detalii in ce am povestit, incat daca ar ajunge sa citeasca ce am scris, nu as mai putea da ochii cu ea in veci! Dar stiu ca nu e deloc internet freak, asa ca minime sanse sa ajunga pe aici.

    Avocatus! Culmea, profesoara de engleza era o fata careia ii ziceam pe nume, asa ca ne-am permis mereu multe cu ea. De aceea am folosit si acel limbaj lejer cand am vorbit despre rolul ei in poveste, pentru ca efectiv i-am spus in linii mari cum sta treaba si a mers si a vorbit. A fost singurul ei an ca si profesoara, ca nu i s-a potrivit, o recunostea inca de pe atunci. Acum lucreaza intr-o anumita institutie, care nu e de invatamant.

    Poate mi-ar fi placut sa fiu profesor de romana. Si chiar de inca o limba, insa am ales un alt drum, ca nu stiu cat mi s-ar fi potrivit sa stau sa fac politie cu elevii. Nu imi garanta nimeni ca as putea ajunge la un colegiu/liceu teoretic, astfel incat nu ma vedeam profesor la o scoala profesionala sau la un colegiu tehnic. Cunosc oameni care predau la un liceu textil si cand ii intreaba pe elevi de ce vin la scoala, daca tot nu vor sa invete nimic si nu asculta, nu sunt atenti si vorbesc intruna, raspund ca vin ca sa nu faca absente. Sunt in dubii si daca sa iau in calcul pe viitor doctoratul si sa ma “arunc” in invatamantul universitar, avand in vedere ce studenti (in mare parte complet dezinteresati) exista chiar si in universitatile de stat. Ca stii si tu probabil, in Romania trebuie in principiu doar sa nu vrei nicicum, ca sa ajungi sa nu faci facultate.

    Rediam, e frumos ce se intampla si la tine cu fosta diriginta. Cred ca e excelent sa iti amintesti de la atatia profesori sfaturi sau pareri care sa te fi ajutat. La mine a fost profesoara de romana si cam atat. Probabil a fost si vina mea, ca am fost foarte fixat pe ea!

    Si congrats pentru olimpiadele de franceza. Eu nu m-am inteles deloc cu limba asta, respect pentru cine a invatat-o!

    Cristymaykei, cred ca toata viata o sa fiu indragostit de ea. Va ramane dragostea mea…secreta si totodata neimpartasita! Dar dupa cum am spus, relatia noastra e mult mai frumoasa decat mi-as fi imaginat in liceu ca ar putea fi…nu am ce sa imi doresc mai mult de la ea, mi-a dat tot ce s-a putut!

    Da, in Romania marlania e pe toate gardurile. Am observat insa ca atunci cand tu te adresezi lor frumos, iti raspund si ei la fel, fie ca vorbim de marlanii din sala de forta, din hypermarket sau din alte locuri. Eu cand ma adresez cuiva, ma uit in ochii lui, astfel incat sunt mereu salutat inapoi si in principiu ne cam vorbim folosind pronumele de politete (mai putin la sala). Si functioneaza, sa stii!

    Acestea fiind spuse, astept cu interes ziua in care cineva ma va considera mentorul lui! 😉

    Non_Lose, pacat ca a fost asa! Dar e si o parte buna in tot, ai invatat inca de mic o tipologie de oameni, de care te vei feri probabil tot restul vietii!

    Corneliu, am inceput sa vorbesc despre profesoara de romana pentru ca am facut vizita chiar duminica si pentru ca mi se pare ca a avut cel mai important rol in dezvoltarea mea. Pe langa ea, am mai invatat foarte multe de la primul meu antrenor personal de fitness, pe care l-am cunoscut pur intamplator intr-un club in care lucra ca animator si de la al doilea antrenor de taekwon-do pe care l-am avut si pe care l-am cunoscut de mult…pe Hi5! 🙂 Poate o sa vorbesc si despre ei cu vreo ocazie! Lor trebuie sa le multumesc printre altele pentru fizicul pe care m-au ajutat sa mi-l fac, pentru disciplina cu care m-au facut sa ma obisnuiesc si pentru rabdarea pe care am ajuns sa o am, cand vad ca cineva nu intelege ceva. Si multe altele. Imi amintesc acum ca pana am invatat si eu sa execut anumite lovituri corect sau sa fac anumite exercitii cu gantere corect, a durat ceva!

    Stiu cine a fost Iosif Sava, doar ca nu prea ajung sa ma uit la tv. Nu ii stiu emisiunea, dar daca pe tine te-a inspirat in alegerile de ordin cultural pe care le-ai facut pe urma, bravo lui!

  8. Nu am avut vreo feblete aparte pentru vreun profesor/profesoara in liceu …(bine nu se pune faptul ca aveam un dirig dragut si un prof prin a 12-a despre care se zvonea ca ar fi gay sau bisexual si la care din toata clasa de 31 elevi, decat eu si cu inca un alt coleg am scapat de 2-urile lui, ba chiar imi iesise media 9 la el. De ce? personal, aveam indrazneala sa nu imi fie teama de el, odata m-a ridicat in picioare sa ma asculte si nu invatasem deloc, nu l-am lasat sa imi puna 2, m-am luat in argumente cu el privindu-l nmumai in ochi si asa am reusit sa cap decat cu amenintarea ca data viitoare voi lua 2 lol. Dar m-am si pus pe invatat. Deh, era a 12-a, orice materie pe care nu o dadeam la bac era trecuta mai cu vederea de mn…).
    In anul 1 de facultate am avut o feblete mare pt o profa de Drept Comercial , preda foarte bine si stia sa captiveze, sa antreneze audienta in mici debate-uri, astfel ca mereu eram cel mai activ la curs, drept urmare la examen am predat primul lucrarea, evident ca am luat 10, invatasem de dragul ei, m-a felicitat si a spus ca ii pare rau ca nu va mai face cu mine cursuri in urmatoarele semestre. Si mie mi-a parut rau. Cand stau si ma gandesc ca acum, in an terminal am cativa profi atat de dezinteresati si plictisitori…

  9. Citind ce ai scris, mi-a trezit la viata cateva sentimente “adormite” pentru cineva drag mie … coincidenta face sa fie vorba tot de o profesoara de romana,numai ca pe nume Maria. Este vorba de omul care in perioada gimnaziului mi-a deschis ochii, care mi-a format caracterul, care mi-a dat sfaturi mai tot timpul … de fapt mi-a fost ca o mama (si am una ..in toata puterea cuvantului).La fel ca si tine, am avut ocazia sa ii cunosc intreaga familie (care spre surprinderea mea … prezinta si un grad de rudenie cu mine) si sa imi petrec mai mult timp in casa ei decat in a mea. Probabil daca aveam ocazia sa o cunosc in liceu, relatia mea cu ea ar fi fost mai profunda.

    Imi aduc aminte ziua cand la clasa ea adusese vorba de persoanele gay(iar eu mai aveam un pic si intram in banca .. caci eram in perioada confuza) si dupa multe rasete si hohote, luand o atitudine “hitlerista” a zis ca ” nu conteaza ce suntem sau pe cine iubim, pentru ca dragostea nu are sex”. La final a mentionat clar ca” Mi-ar placea sa am un prieten gay” … iar eu ca prostul si in ziua de azi am tacut.

    Dupa ce am ajuns la liceu (profil mate-info bineinteles) nu prea am mai reusit sa o vad atat de des, insa nu am sa-i uit niciodata telefoanele tarzii cand ma mustra intr-una “de ce nu mai vii la mine, de ce nu ma mai suni? ca eu vreau sa stiu cum te descurci etc etc.”iar eu tot timpul plangeam cand o auzeam pentru ca imi era dor de ea, de materia predata , de tot ce am lasat in urma. Ei i-am spus prima data ca vreau sa dau la medicina, si desi s-a uitat curios la mine caci nu stia de ce nu am ales Stiintele Naturii, mi-a sustinut alegerea si m-a inteles pe deplin.

    Am spus ca povestea ta a trezit in mine niste sentimente “adormite” caci din pacate ultimii doi ani au fost destul de grei pentru dansa si nu am mai vorbit cu ea iar acum imi pare nespus de rau. Din pacate ea a trecut printr-un divort urat de tot, i-ar medicii i-au diagnosticat fetita cea mica (De 3 ani) cu leucemie, lucru fatal pentru o mama. Din ce mi-a spus o prietena, Maria fiind ajutata de bunul ei tata (care e ca un mic “magnat” in aceasta zona) cutreiera spitale, si are de gand sa plece in Germania sa isi vindece copilul.

    Ma bucur nespus acum ca am avut ocazia sa iti citesc povestirea, caci m-ai determinat sa imi fac curaj sa o vizitez cat de curand, cand aflu ca s-au mai limpezit apele in viata ei.

  10. Dupa ce am citit ce ai scris,mi-a revenit în minte imaginea persoanei care m-a ajutat si m-a calauzit mereu.
    Eu sunt în clasa a XI-a…nu am uitat nici acum prima zi cand am devenit prieteni si nu am uitat vremea cand mi-a vegheat toti pasi pe care îi faceam,spunandu-mi si sfatuindu-ma sa fac fiecare pas încetu cu încetu nu sa ma arunc in fata.
    O cheama Maria si este prietena mea cea mai buna ,îmi aduc si acum aminte clipele cand m-a ajutat sa înfrunt probeleme ivite atunci usoare,dar si grele,care mi-a fost si îmi este alaturi mereu,care m-a ajutat sa îmteleg adevarata fata a lumii si a prietenilor falsi.
    Îi voi purta mereu un imens respect acestei persoane extraordinare si nu îmi vor ajunge niciodata cuvintele ca sa îi multumesc pentru tot ce a facut pentru ca eu sa îmi formez un caracter
    Acum cand ne revedem ne bucuram foarte mult exact ca niste copii care primesc o jucarie si se bucura de ea mereu. :-))

    Eu mereu voi astepta de la voi sfaturi pentru ca sunteti mai mari decat mine si ma voi bucura atunci cand voi ma veti corecta sau imi veti spune ceva :-))

  11. Nu am avut vreo feblete aparte pentru vreun profesor/profesoara in liceu …(bine nu se pune faptul ca aveam un dirig dragut si un prof prin a 12-a despre care se zvonea ca ar fi gay sau bisexual si la care din toata clasa de 31 elevi, decat eu si cu inca un alt coleg am scapat de 2-urile lui, ba chiar imi iesise media 9 la el. De ce? personal, aveam indrazneala sa nu imi fie teama de el, odata m-a ridicat in picioare sa ma asculte si nu invatasem deloc, nu l-am lasat sa imi puna 2, m-am luat in argumente cu el privindu-l nmumai in ochi si asa am reusit sa cap decat cu amenintarea ca data viitoare voi lua 2 lol. Dar m-am si pus pe invatat. Deh, era a 12-a, orice materie pe care nu o dadeam la bac era trecuta mai cu vederea de mn. ;).

    In anul 1 de facultate am avut o feblete mare pt o profa de Drept Comercial, preda foarte bine si stia sa captiveze, sa antreneze audienta in mici debate-uri, astfel ca mereu eram cel mai activ la curs, drept urmare la examen am predat primul lucrarea, evident ca am luat 10, invatasem de dragul ei, m-a felicitat si a spus ca ii pare rau ca nu va mai face cu mine cursuri in urmatoarele semestre. Si mie mi-a parut rau. Cand stau si ma gandesc ca acum, in an terminal am cativa profi atat de dezinteresati si plictisitori.

    +1

  12. @Cosmin, ai o atitudie de mielusel (blandete, umilinta). Iti urez sa gasesti mereu persoane de incredere. Nu e usor sa le gasesti in ziua de azi (mai ales in lumea barbatilor). Increderea in om e limitata caci uneori ne lasam dominati de propriul egoism.

  13. Nu știu de ce, dar nu m-am putut apropia niciodată de oamenii care mi-au plăcut pentru ceea ce ei reprezentau pentru mine. (De altfel, dacă mă gândesc bine, n-am admirat niciodată pe nimeni într-atât de mult încât să-mi doresc să gravitez în jurul său și să ajung să-i iubesc și defectele, așa cum se întâmplă într-o relație de iubire.) După părerea mea, respectul și dragostea fac parte din tabere total diferite, chiar opuse. Acolo unde există respect reciproc nu poate exista o apropiere reală.

    Știu că uneori apar anumite intimități între profesor și elev, pentru că nenumărate exemple o atestă – și nu numai în învățământ, ci în orice domeniu unde e vorba de educarea sau reeducarea unei persoane – însă apropieri de genul acesta (între cineva aflat într-o poziție de autoritate și altcineva aflat permanent în reverență, mai exact într-o dis-poziție reverentă) sunt destul de periculoase prin faptul că sunt foarte înșelătoare. Iubirea face măștile să cadă, pe când autoritatea le impune și le menține. În felul acesta, oamenii ajung în final să se piardă în acea relație în care nu-și pot găsi locul.

    Fiecare din cei doi va vedea în celălalt acel ceva care îi lipsește și care, inaccesibil fiind la persoana admirată și respectată, devine un fel de mantra a insatisfacției personale, dacă nu o justificare facilă pentru a renunța la sacrificiul de sine impus de necunoscutul care trebuie înfruntat (și asumat) pentru atingerea unei adevărate satisfacții personale. De multe ori impingem așteptarea la paroxism pentru că, adânc în forul nostru interior, simțim că ceea ce ne dorim nu e tocmai ceea ce ne trebuie.

    Atunci când nu ne permitem să așteptăm, când riscăm totul pentru nimic se cheamă că nu ne mai e teamă de înfruntarea necunoscutului din noi și că am mai crescut puțin. Un rol important în încrederea de sine necesară acestui pas vine, în bună măsură, din felul în care am fost crescuți. Consecința directă a încrederii în sine este, paradoxal, posibilitatea abandonului de sine atunci când situația o cere.

    😎

  14. offf GRID rece mai esti tu cateodata si aproape mereu prea cerebral si spun aproape mereu, fiindca eu stiu ca poti rade, iar cand vrei sa binedispui pe cei din jur, ai un umor nativ care ii face sa rada cu lacrimi, asa cum ai facut-o si cu mine in acel articol al meu in care cele doua comentarii pline de umor, au dus la rasul cu lacrimi aproape isteric al meu si care s-a transmis si pe comentariile mele lasate la alte articole, de saracul mary cand le-a citit a crezut ca sunt in plina dezlantuire sexuala.

    Acum grid serios vorbind, tu esti un guru din pantecul mamei, asa ca ce nevoie aveai tu de mentor?

  15. Hahaha … nu stiu cum se face ca tot profesoarele de romana cele tinere sunt cele mai frumoase.

    Sincer iti spun, ai fost esti si vei fi toata viata indragostit de profesoara ta de limba romana, de modul in care iti preda, felul cum te-a indrumat si poate si mai mult.
    Se vede dupa felul in care ai scris ca ti-ai fi dorit ceva mai mult, sau poate este doar imaginatia mea.

    Si eu pe timpul liceului aveam nu doar profesoara de romana, care imi era si profesoara de teatru alaturi de un alt profesor, care chiar ma amuzat faptul ca i-am avut toata familia drept profesor … sotie, el si ficasa … mai era si profesoara de limba engleza care chiar daca avea 38 ani … wow arata mai ceva ca una de 24 … profesoara de matematica care pe cat era de dulce la vedere , pe atat era de severa la note , daca stiai bine daca nu asta e mai invata, dar stia sa iti acorde si o sansa si facea tot posibilul sa nu ramana cineva corigent, dar daca vedea ca nu faci nimic asta e te lasa.

    Atat la profesoara de romana, cat si la cele engleza, matematica si geografie, erau zile in care veneau imbracate atat de mulat … incat … dude inloc sa fii atent la ore majoritatea baietilor se uitau la cu totul altceva … nu zic ca nu imi fugeau si mie ochii uneori 😀 as minti , dar observatia asta era pentru restu din clasa mea sau din tot liceul :laugh:

    Hmmm sincer nu stiu daca a fost vreun profesor care sa aibe vreo influenta in viata mea … aveau valorile lor, stiau cum sa iti atraga atentia, sa fii atent la ora si nu aveai cum sa te superi pe ei daca luai vreo nota mica … pentru ca stia ca nota aia era luata pe drept. Atat stiai atat primeai.
    Dar mi-au ramas intipariti in mintea mea toata viata, toti profesorii cu care m-am inteles bine, chiar si cei mai afurisiti … am stiut sa ma bag pe sub pielea lor .

    Si acum mai sunt zile in care ii mai sun si mai vorbesc cu ei.

  16. bunaaa! in viitor sincer vreau sa devin profesoara de romana iubesc romana o iubesc si pe profesoara care ne preda e cea mai dulce profesoara o iubesc.

Comments are closed.

Vezi si...

Nofollow

Google este cel mai folosit motor de cautare, suportand 80% din numarul total de cautari de pe Internet. In 2002 Google a introdus in algoritmul prin care afisa un site in index un criteriu nou: numarul total de link-uri si ancorele acestora care duc catre un anumit site. In 2007...

Articole din aceeasi categorie