Acasă Povestiri Străin printre străini

Străin printre străini

232
39

Mă tot uitam la poveștile altora și am constatat că probabil sunt singurul care nu a simțit vreun conflict interior din cauza faptului că sunt gay. Întotdeauna mi s-a părut un lucru normal, chiar și când ceilalți tot îmi spuneau că nu, că e lucru rău și păcătos și altele. Pur și simplu nu puteam să înțeleg punctul lor de vedere. Al meu conta și pentru mine era suficient. Dar hai să vă povestesc o fază mai amuzantă, care e cauzată de acest punct de vedere al meu.

Într-o zi, când eram în clasa a 7-a sau a 8-a (era ori 2000, ori 2001), am observat că nu era nicăieri băiat cu băiat sau fată sau fată, era numai băiat cu fată peste tot. De asemenea, am observat că nu era nici o remarcă legată de ce s-ar întâmpla dacă ar fi așa cum am observat că lipsește. Nici nu am întrebat, chiar eram convins că erau normale toate cele trei variante (de fapt, și acum sunt, dar treaba s-a schimbat).

Așa că într-o zi mă pomenesc că îi spun unui coleg de-al meu că îmi plac băieții cu toată lejeritatea, ca și cum ar fi ceva banal (ceea ce pentru mine chiar era, deși era prima dată când îi spuneam cuiva ceva despre mine, în afara familiei). Reacția lui era sublimă: ochi căscați, urechi care nu credeau cele spuse de mine, cerere de bis („Ce, mă? Ce-ai zis?”)… Cu toată bunăvoința, am repetat ce am zis, crezând sincer că el chiar nu a înțeles (abia mai târziu aveam să pricep că cererea repetiției nu e chiar din cauza neînțelegerii). Hm, mai departe nu mai țin minte exact cum s-au defășurat lucrurile.

E un blanc în care nu-mi dau seama dacă am primit un pumn în față (cred că nu, că altfel țineam minte) sau dacă băiețelul s-a retras speriat de lângă mine (ceea ce e mai probabil). Oricum, am priceput că el nu vede cu ochi buni cum sunt eu și am tras concluzia că e mai bine să nu spun și altora. Însă nu am anticipat (nu-i așa că eram simpatic foc?) că el va reproduce întregii clase discuția noastră drăgălașă. Așa că în următoarele săptămâni am ajuns bârfa cea mai suculentă a clasei și a unei bune părți din școală.

Mai țin minte doar că același băiețel, după ce și-a făcut puțin curaj, mi-a zis că o să ajung în pușcărie și eu l-am contrazis, fiind absolut convins că nu poți băga la răcoare un om fiindcă e diferit de alții. Eh, trebuiau să treacă ceva ani până să îmi dau seama că în România comunistă chiar erau arestați bărbați numai pentru că erau ghei. Dar pe bune, eu chiar i-am zis: „De ce să arestezi unul pentru că e altfel? Nu crezi că dacă îi arunci pe toți în același loc nu faci decât să le încurajezi obiceiurile?” Nu mai spun că el a rămas speechless. Hehe, acum câteva luni am aflat că a ajuns avocat și atunci nu făcusem legătura, dar aveam vaga impresie că el a ales această meserie din cauza mea. Hehehe.

O altă fază legată de zvonurile lansate de acel coleg. Mă întreabă o colegă: „Nu ți se pare că ești anormal?”, la care eu zic: „De ce să mi pară anormal? De fapt, mi s-a părut atât de normal încât am ajuns să vorbesc cu tine pe tema asta, dar nu știam că lumea vede așa rău cum sunt eu.” Expresia de pe fața ei era aceeași ca a băiatului, doar că nu mi-a cerut să repet. Însă m-a întrebat: „Chiar nu știai?”, iar eu am întărit. Vedea clar că nu aveam pic de tensiune interioară. Mă deranjau bârfele, dar altfel nu mă sinchiseam de ce credeau alții că e normal sau nu. După ce ea a trecut de șoc, am ajuns să mă înțeleg foarte bine cu ea.

Până la urmă, au ajuns și ceilalți să mă accepte așa cum sunt, deși a trebuit să trec prin chestia aia pe care americanii au numit-o bullying. Nu era ceva fizic, mai degrabă mental. Știau că mie îmi plac jocurile minții și profitau de asta ca să mă dispere. Problema e că le ieșea din plin. Doi colegi… Unul îmi lua penarul care avea valoare sentimentală pentru mine (primit de la o rudă dragă din Germania) și îl arunca altuia, iar acela îl arunca mai departe la altul și așa mai departe, până venea o profă și atunci mi-l înapoiau rapid. Altul pur și simplu nu se sătura să-mi arate un deget și să-mi spună: „Uite, când faci duș îți bagi degetul în cur și îl lingi.” Prima dată am strâmbat din nas și gură, apoi i-am replicat că nu fac așa ceva. Când am văzut că face așa în fiecare zi și nu se potolește, nu m-am putut abține și i-am spus: „Auzi, ți-am mai zis că nu fac așa, dar dacă insiști, atunci e ceva cu tine și nu are de-a face cu mine”, la care el mi-a aruncat o privire foarte urâtă (din aceea care ar ucide dacă ar avea raze laser) și era cât pe-aici să mă bată, dacă nu îl opreau ceilalți colegi. Aveau și de ce să-l oprească, fiindcă mi-am format obiceiul de a-i pârî pe cei care îndrăzneau să-mi facă ceva. Iar profesorii știau bine că niciodată nu pârăsc fără motiv.

A, să nu uit două lucruri: primul, îmi plăcea de un băiat, iar lucrul acela l-au aflat toți, inclusiv el; al doilea, viitorul avocat și obiectul primei mele pasiuni mi-au spus clar că nu e bine să pârăsc, i-am întrebat de ce și mi-au zis că așa nu-mi fac niciodată prieteni. Chestia asta m-a pus un pic pe gânduri, fiindcă mi-am adus aminte că înainte de a se afla cum sunt, aveam un prieten (sau mai degrabă amic, despre care probabil o să vă povestesc cu altă ocazie) cu care petreceam ceva timp și mamele noastre se cunoșteau. Chestia e că nu mă interesa deloc (din punct de vedere romantic, ca să zic așa), însă după ce a avut loc tevatura, mi-a făcut niște faze pe care nu le-am putut suporta și i-am zis clar și răspicat: „Dacă nu mă poți lua așa cum sunt, mai bine își vede fiecare de ale lui” și am făcut întocmai, fără să mă uit înapoi sau să regret. Mereu am mers înainte.

După ce am terminat generala și am început liceul, ca să evit ridicolul, am decis că mai bine ascund partea aceea din mine care nu e tocmai tolerată de restul lumii. M-am descurcat cum am putut cu colegii de generală, dar eram hotărât să nu mă las târât în vreo mocirlă de către cei de liceu. Vise, taică, vise. Școala generală era cea mai bună din oraș, iar liceul era într-un cartier mai puțin cotat, mai copt de răutate decât de bunătate.

În clasa a 9-a, am fost de câteva ori pe punctul de a fi descoperit, în special din cauza unui băiat din clasă care se uita la mine și apoi spunea în gura mare: „Bă, vedeți că ăsta e poponar!” și toți se mirau cum poate să spună asta. :)) Bineînțeles, aveam grijă să dau din umeri și să zic că nu știu de ce zice așa. Din nou, aveau să treacă ani până să înțeleg că un băiat nu poate avea o astfel de reacție dacă nu avea un gaydar (gay + radar), iar dacă ai gaydar, ești gay sau bi. Dar bagajul meu de cunoștințe utile era extrem de limitat, așa că aveam de suferit din cauza asta, deci nici nu știam ce e aia gaydar. A, și să nu mai zic că am făcut tâmpenia să scriu un bilețel cu inimioare și numărul meu de telefon unui băiat care arăta un interes vădit față de mine, iar eu am confundat acel interes cu ceva mai mult decât era de fapt. Când el a urlat la alții că uite ce am făcut, a trebuit să zic că era doar o glumă. Am scăpat și de data asta.

În clasa a 10-a, am aflat că băiatul cu gaydarul s-a transferat în alt liceu. Am răsuflat ușurat, că prea m-a enervat întregul an școlar anterior. Perfidul a și încercat să se apropie de mine, în speranța că poate-poate obține ceva informații confidențiale de-ale mele cu care să mă bârfească. Nu am dezvăluit nimic, în afara faptului că sunt bi (evident, o jumătate de adevăr) și că l-am pus să nu zică nimănui asta. Interesant că n-a mai zis în gura mare că sunt poponar după faza aceea, dar tot avea grijă să se ia de mine. Mă rog, trecem peste. Eram foarte hotărât să nu mai las nimic să-mi scape de sub control. Voiam să dau impresia că sunt un hetero cu viață sexuală activă și am creat povești fictive cu aventuri cu sexul opus, evident un accesoriu foarte atractiv în ochii altor băieți. A fost mai greu când îmi cereau detalii și eram în laboratorul de informatică, așa că atunci când a fost vorba să „divulg” cantități, am apăsat la întâmplare un număr din tastatură, lucru observat doar de un singur coleg, iar ceilalți nu prea l-au băgat în seamă, hehehe.

Pfui, treaba asta (imaginea hetero) a ținut câteva săptămâni, până într-o seară de ianuarie, când eram la un net-café (astfel de cafenele cibernetice erau la modă în acea vreme) și navigam liniștit între mirc și site-uri gay (deh, din alea deocheate, că altceva nu găseam). De câteva ori am încercat, fără succes, să închid un astfel de site și m-am lăsat păgubaș, zicându-mi că următorul utilizator al calculatorului va avea o surpriză. Dar surpriza cea mare am avut-o eu, exact în locul și momentul acela, când am reușit să încheg o discuție cu un tip mișto pe mirc, evident pe canalul gayromania și din alt oraș, au venit trei (trei, Doamne, și toți trei!) colegi de clasă care nu mai aveau răbdare să plătească o jumătate de oră de net, că tot m-au prins la locul faptei.

Încolțit, a trebuit să predau tastatura unuia din ei, când site-ul deocheat a sărit pe monitor în ochii lor mirați. „Asta e”, mi-am zis eu în gând, „mi-a părut bine că am avut parte de o perioadă de liniște. Scurtă, dar mai bună decât nimic”. S-au prefăcut că nu le pasă, au căutat rapid ce voiau să caute și apoi au plecat. I-am zis tipului cu care vorbeam pe mirc că acum au aflat colegii de clasă că sunt gay. M-a intrebat „Cum așa?”, eu: „Păi, simplu, au venit la net-cafe-ul în care stau și s-au pus să caute ceva la calculatorul pe care eu îl folosesc acum, când au găsit site-ul gay porno la care mă uitam și nu am putut să-l închid”, el: ”Păcat, asta e, vei trece peste”. Sigur, nimic din ce mi-a zis nu avea cum să mă ajute, mai ales că toată clasa a aflat de-a doua zi și fără urmă de îndoială că sunt ghei, apoi toată școala, pe măsură ce trecea timpul. După seara aceea, nimic n-a mai fost liniștit și am detestat liceul din toată inima.

Clasele a 11-a și a 12-a au trecut cel mai greu, abia așteptam să termin liceul ca să scap de corvoada de a mă trezi dimineața devreme și de a răbda șicanele constante ale unui coleg care s-a mutat în clasă dintr-a 11-a și care a avut grijă să răspândească zvonul că noi doi suntem împreună, când în realitate nu era nimic între noi, eu nici nu-l cunoșteam până s-a mutat. Fie vorba între noi, mi-a devenit antipatic din prima clipă în care l-am văzut, era un băiat de bani gata, nu știam că despre el era zvonul, dar n-a durat mult până să aflu, lucru care m-a făcut să-l detest și mai tare. Ca să fie totul și mai „delicios”, mi se părea urât și era bufonul clasei. De-asta eu chiar nu înțelegeam de ce unele fete și chiar profe îl găseau atrăgător; dar apoi mi-am adus aminte că aceeași nedumerire aveam despre viitorul avocat, de ce ziceau unele că e atrăgător, mie mi se părea average, până l-am văzut cum arată în prezent și vă zic că arată beton. Avocatul arată bine, dar bufonul de bani gata cred că arată la fel ca atunci, deși nu sunt sigur. Poate și-a schimbat stilul între timp.

Mă rog, am ales să vă povestesc toate acestea, fiindcă am experimentat pe viu răutatea acestei lumi vizavi de ceea ce înseamnă să fii diferit. Dar nimic din toate acestea nu m-au împiedicat să fiu sincer cu mine însumi, deși recunosc că la un moment dat am un pus un semn de întrebare în privința orientării mele, dacă e chiar rău văzută de Dumnezeu. O discuție cu un om de-al Lui m-a ajutat să trec mai ușor peste toate acestea. Ziceam într-unul din comentarii că am întrebat care e definiția păcatului și răspunul e fapta care face rău sau, în termeni moderni, care aduce consecințe negative atât asupra celor care fac rău, cât și celor cărora li s-a făcut rău (în acest post am redat versiunea completă). Cum am trăit acele consecințe doar eu știu, însă mi s-a părut interesant că tocmai cei care zic că homosexualitatea e ceva dezgustător sunt cei care mi-au făcut cel mai mare rău.

Am încercat să fac primul an de facultate fără incidente, însă am recunoscut în holurile ei oameni din trecutul meu. Aveam pregnanta impresie că bârfitorii din liceu mișună pe-acolo, urmărindu-mi fiecare mișcare pentru a mă băga din nou în noroiul zvonurilor. N-am putut rezista și după primul semestru am renunțat la facultate, deși era plătit întregul an. Nu mai era vorba doar de zvonurile din licee (da, „reputația” mea a trecut dincolo de liceul în care învățam), dar și de cele din cartier (fiindcă am cerut prietenia unui băiat dintr-un bloc vecin).

Am stat în casă câțiva ani întregi, fără să-mi pese de consecințe, de lumea din jur. Nu am vrut nici să mă angajez, nici să mă întorc în învățământul superior ca student, de fapt nu voiam să am de-a face deloc cu lumea, în nici un fel. Nu voiam să văd că eventualul șef o să facă o criză că sunt un homălău sau că vreun coleg de facultate o să facă glume nesărate pe seama poponăului din colț. Îmi voiam liniștea interioară înapoi, cu orice preț. M-am dedicat studiului unui domeniu mai puțin agreat de lume, mai puțin luat în serios, dar extrem de fascinant pentru mine. Nu o să dezvălui care e acela, fiindcă nu contează prea mult denumirea sau „mecanismul” său de „funcționare”. Contează doar că am cunoscut, în acei ani, prin intermediul unor forumuri direct legate de domeniul meu preferat, oameni care au mintea suficient de deschisă pentru a mă accepta așa cum sunt (se pare că a sta in the closet e un concept aproape străin pentru mine, hehe), dar cum nu există pădure fără uscături, au fost și cei care nu aveau acel dar și au preferat să mă atace pentru ceea ce sunt în loc să-mi judece performanțele din acel domeniu, lucru numit ad hominem sau atac la persoană. Cum aici erau numai cuvinte și forumurile îmi dădeau timp să mă gândesc la răspunsuri, le-am putut da replici de-i făceau să se retragă urgent din campania lor bârfitoare împotriva mea.

Deși pare că lumea aceea nu prea se deosebește de cea din liceu, există o deosebire care m-a ajutat să fac față mai ușor: o prietenă din Galați, care mai stă în București, mă încuraja și stăteam la povești cu ea, o comoară pe care aș fi prețuit-o în timpul liceului, dacă ar fi fost cineva alături de mine, să-mi dea idei și informații care m-ar ajuta să-i înfrunt mai eficient pe cei care mă seacă…

A mai venit în viața mea o femeie puternică din Bacău, stabilită în București de mulți ani, care a ajuns cea mai bună prietenă a mea. M-a ajutat și ea foarte mult în discuții care priveau aspectele spirituale și materiale ale vieții, disecam psihologia umană și multe altele. Practic, cu ea chiar pot discuta despre orice și de multe ori ajungeam la concluzii care ne mulțumeau pe amândoi, deși am pornit cu vederi diferite.

Apoi una din Buzău și stabilită în București mi-a idei despre cărți și filme, puteam discuta câte în lună și stele despre ce fac oamenii, ideile lor, ne dădeam sfaturi unul altuia.

De fapt, toate trei sunt puternice, pot să spun asta cu siguranță. M-am întâlnit cu toate trei, separat, că împreună nu mergea, am văzut că dacă le puneam câte două în conferințele de pe mess, începeau să se certe. Și acum mă mir că nu se pot înțelege între ele, deși tot ele mă completează, într-un fel. Ce e sigur e că tustrei au avut un impact puternic asupra mea.

Anii s-au scurs și au mai venit femei în viața mea care mi-au oferit câte puțin din punctele lor de vedere asupra vieții și lumii. Fiecare m-a ajutat să-mi clădesc o viziune complexă asupra lumii, cu toate nuanțele sale. Cum eu însumi am crescut între femei, nu mi-a fost greu să mă înțeleg cu ele. Cu bărbații e altă poveste. Nu pot spune că am avut cel mai bun prieten. Chiar nu am avut unul, decât dacă îl punem la socoteală pe cel din generală. Atât. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu am avut genul de amici cu care să ies la o bere sau un suc. Am încercat, dar niciodată nu a ieșit cum speram.

Acum cred că știu care e lecția de viață care se desprinde din această poveste: dacă omul nu are conflict interior, e mai sigur că va avea unul exterior. Și reciproca poate fi valabilă, dacă nu ai conflict exterior, poți avea unul interior. Indiferent de felul conflictului, niciodată nu ți se dă mai mult decât poți duce. Să mai zic că prietenii îi cunoști în momentele cele mai negre? Când stai de vorbă cu cineva prin intermediul Internetului, nu poți fi sigur că va fi de partea ta decât dacă știe o parte din tine pe care nu oricine o agreează. Aceasta poate funcționa ca un filtru, dacă vreți. Cine e ok cu asta, bine, cine nu, ok și la revedere. Simplu și eficient.

Am scris peste trei mii de cuvinte. Oare e primul post care are atâtea? 🙂 Vă mulțumesc că ați ajuns până aici.

39 COMENTARII

  1. Cam scurt articolul. 🙂

    Io cand eram in a 7-a (prin ’95) nici nu cred ca stiam sa-mi folosesc scula la altceva decat sa fac pipi, daramite sa imi dau seama daca imi plac baietii sau fetele.

    Prin liceu a inceput freamatul. 🙂

    Adevarul ca sexualitate nu atarna cand am fost eu elev, chiar asa, ca acum, pe toti peretii. Avusesem timp sa descopar, sa aflu, sa gust… apoi, habar nu am cum functioneaza chestia asta, io nu m-am trezit intr-o buna dimineata si mi-am zis „Sunt gay, oh lordie!”. Asa ca in scoala n-am avut nici cea mai mica problema. oricum erau 26 de fete si fo 6 baieti ca io am facut bio-chimie.

    Si oricum toata lumea ma privea ca pe un zeu, ca profa de bio ma iubea ca pe ochii din cap ca trageam niste disectii si faceam niste lamele cu tot felul de tesuturi de statea mata in coada. Si cand desenam pe tabla diverse chestii din tratatele de fiziologie pe care le luam de la biblioteca taman ca s-o impresionez si mai mult… cred ca avea saraca si orgasm. Une mai pui ca eram mereu olimpic national, chestie super tare.

    Asa ca colegii mei (care erau oricum vai s-amar de curu lor) nu indrazneau sa miste in front ca ii param la profa de bio si isi mancau vara cu corijente. In schimb baietii care erau la profil mecanici auto erau infinit mai OK. Aia nu stiau nici unde ii situata mana pe corp, dar te mai uiti? Astea sunt doar mofturi. 🙂

  2. Izolarea la care te-ai pus dupa liceu poate fi discutabila, avand in vedere ca ai pornit de mic cu atata seninatate si ai ajuns la adolescenta coplesit de rautatea celor din jur, asta pentru cine spune ca actele de „bully” sunt specifice occidentalilor. Neah, la noi sunt mai accentuate pe fondul comunismului, educatiei, etc. Sper ca in ziua de azi esti bine si ai iesit din starea de izolare.

    Eu n-am avut probleme de genul nici in gimnaziu, nici in liceu desi stiam de mine cred ca din clasa a 5-a. I mean, c’mon, era o totala placere sa imi vad vecinii la un gratar la marginea strazii, imbracati doar in paltaloni scurti, ochii mei erau numai pe picioarele alea paroase si musculoase, si pe abdomenele lor la care se vedeau si cateva dreptunghiulete , sau burtici sexy, legate, nu d-alea lasate. Lol. Si intr-un fel de mic stiam ca lumea nu percepe deloc bine termenul de hommosexualitate.

    Aveam (si am) o mama super, si mi-era teama sa nu o dezamagesc afland vreodata ca ma simt atras de barbati, astfel incat uneori, tot prin gimnaziu, seara inainte sa ma culc ii juram lui D-zeu ca in viata mea nu voi avea o relatie cu un barbat, niciodata nu voi saruta unul. (Mi-am incalcat juramantul dupa ani).

    Liceul nu a fost un stres pentru mine din cauza asta, desi imi placea si mie de un coleg dar nu am lasat niciodata sa se inteleaga asta, el era cret (niciodata nu mi-au placut cretii) dar era destept, simpatic, nu avea apucaturi de golan absolut deloc, si unde mai pui ca inainte de ora de sport, in locker room aveam ocazia sa ii vad corpul superb, in chiloti (se apucase de sala)! Din cate stiu acum e la o scoala militara.

    Nu mi-am exteriorizat vreun sentiment , o singura data mi-a zis unul ca sunt gay, dar in gluma, venea la fiecare coleg si il intreba „care e culoarea ta favorita”, daca raspundea careva „galben” sau „albastru”, el incepea sa rada cu rasul lui haios si sa spuna „esti gay”. Glume la care nu punea nimeni botul, doar se stia ca e glumetul (uneori prea enervant de glumet) clasei. Partea ciudata a venit prin a 11-a, cand ma intelegeam foarte bine cu o colega foarte frumusica, poate cea mai frumusica , avea un coprp superb, ca de model, si era tare finuta. Refuzase ea prietenia a doi colegi din cate auzisem ulterior, dar ajunsesem sa ma inteleg bine cu ea, in fiecare zi, venea in pauza in banca langa mine si zambea tare strengar, se uita lung dupa care spunea , de fapt imi intindea o hartie de bani si se stia ca tre sa ma duc la magazin jos sa ii cumpar ceva.

    Devenise ceva platonic intre noi doi cred, pana cand ma trezesc ca o prietena, colega, cu care statea in banca, ma intreaba, mai mult afirma pe sub mustati „tie iti place de ea”… atunci m-am rusinat un pic si am zis ca da, dar nu in sensul ala… ca n-as avea eu sanse…(pe dracu, dupa un timp mi-am dat si eu seama ca fetii ii cam placea de mine), mai ales ca si eu tont, cand intr-o discutie despre dulciuri mi-a spus ca ea mananca numai ciocolata alba, intr-o zi am facut cinste grupului de colegi din ultimele 2 banci cu dulciuri, ei cumparandu-i o Poiana mare, alba. Asa ca m-am framantat eu zile si nopti, ma gandeam daca e bine sa ii cer prietenia, cel mai nasol era cand incercam sa ma calmez si sa imi imaginez o noapte de dragoste cu ea. Nu. Nu aveam erectie. In fine, daca nu „reactionam” la o asa frumusica fata, inseamna ca da, is gay. Si incet , am inceput sa pastrez o anumita distanta fata de ea, ramasesem amici buni dar mai cu jumatate de masura, nu vroiam sa existe vreun scenariu in mintea ei, sau a altora.
    Asa ca in timpul facultatii am descoperit ca e misto sa fii cu un barbat 🙂 .

  3. @Q, nu e noroc mă…

    Eu sincer mă mir cum tu în clasa a 7-a erai conștient ca esti gay. La varsta aceea, 13-14 ani, la baieti nici macar hormonii nu au vreun efect marcant… mi-aduc aminte ca aproximativ la varsta aia a fost prima data când mi-am făcut o labă. Și asta instinctual, că sințeam io că dacă fac una-alta p-acolo imi face placere. M-am speriat ca de bombe cand am vazut ca iese ceva de acolo, la final. :))

    Bullying-ul ăsta depinde mult si de tine… gandeste-te ca vei avea un job candva… n-are niciun sens sa iti pui o eticheta ca esti gay si iti plac barbatii… lumea e asa cum e, n-ai ce-i face.

  4. Robert, sa nu generalizam, clasa a 7a e asa o chestie orientativa. Unii se trezesc mai devreme, unii mai tarziu…
    Chiar si homosexualitatea e mai usor de suportat in copilarie cand nu trebuie sa raspunzi la atatea „de ce?”-uri si esti protejat de asumarea responsabilitatii.

  5. Robert… Mie îmi plăcea mult de un băiat și nici măcar nu-mi trebuiau hormoni, deja simțeam că aș face orice pentru el… Recunosc că, în același timp, îmi plăcea și o fată. Nu cred că e nevoie de hormoni sexuali pentru a-ți plăcea cineva, acesștia sunt numai pentru atracție sexuală (în cazul ăsta, numai față de băieți o am). Cred că sunt alți hormoni care ne fac să ne îndrăgostim de cineva fără să fie implicată sexualitatea.

  6. Alex P, cred că „asumarea responsabilității” e o expresie nefericită, fiindcă implică ideea că orientarea sexuală e o alegere! Și responsabilitatea poate fi asumată numai dacă e o alegere făcută…

  7. Ce-i drept nu e prea fericita, dar societatea arareori tine cont ca ai fost obligat de circumstante (biologice, sociale, psihologice, financiare) sa faci ceea ce ai facut.
    Pentru societate cel mai important lucru e sa te comporti intr-un anumit fel/ sa ai anumite rezultate. In fata ei trebuie intr-un fel sa-ti justifici existenta.
    Copil fiind, ti se iarta cel mai usor greselile, iar pe masura ce inaintezi in viata esti din ce in ce mai putin tolerat.
    Nu stiu daca explicatia are mai mult sens, la asumarea responsabilitatii pentru propria existenta m-am referit. Stiu ca e imposibil, deci nedrept, dar asta e perceptia pe care o am momentan.

  8. Frumoasa povestea, chiar daca e scurta rau.

    Cred ca toti avem conflicte.

    Prima trezire la mine a fost undeva in jurul varstei de 5 ani si culmea, imi aduc aminte prefect ce si cum a fost, desi alte amintiri nici nu mai sunt de parca nici nu mi s-ar fi intamplat.

    Cu alt hormon care face sa ne placa cineva si care sa fie diferit de ala sexual sunt de acord cu Robert, e tot ala sexualul doar ca poate mai latent sau poate nu trece de faza cu placutul catre sex, insa daca se creeaza anumite conditii se trezeste el singur, sigur si misuna sa provoace orgasm.

    Nu toti inteleg ca homosexualitatea, NU este o alegere iar in situatia cand, chiar unii homosexuali spun ca ei au ales sa fie homosexuali, ce vrei sa creada hetero?
    Asa ca Alex P e posibil sa fi gresit dupa adevarul simtit de tine, dar tot la fel este posibil sa fi gresit TU fata de adevarul simtit de el, care spune ca se poate alege.
    Oricum problema asta e inca controversata, asa ca eu personal consider ca fiecare sa se ghideze dupa adevarul simtit de el.

    Sa mai scri.

  9. Ah am uitat sa spun ce era mai important, nu esti singurul gay care a simtit ca tine.
    Doar ca la mine mi se parea anormala reactia celorlati si imi aduc aminte ca militam de mic pentru constientizarea celor din jurul meu a notiunii de homosexual, chiar daca aruncam o vorba azi, alta maine si asteptam sa incolteasca in mintea lor ca exista si alt gen in afara de strictul hetero.
    Unele faze au fost chiar haioase, altele periculoase, insa in functie de perioada in care eram am scapat cu dragalesenia mea sau cu pumnul.
    Ca sa intelegi, de la adolescenta pana pe la 24 de ani am fost nebunu care da cu pumnu si alte obiecte bibelou de colectie, pana am fost la un pas de pensiune fara nici-o margareta, dupa care am trecut brusc la baietelul cuminte crescut la pension care trebuie pregatit la scoli cu meditatori, ca sa mosteneasca averea familiei.
    Asa ca cei care ar fi dorit sa ma jigneasca ca sunt poponar, sau trezit cu raspunsurile de rigoare, in functie de period , ori cu-n pumn in mecla, ori cu-n discurs detaliat al numeroaselor defecte fizice sau psihice, care spre uimirea mea au incheiat cateodata tot cu-n pumn in mecla. Macar sa fi spus prostul ca nu-l duce mintea ca sa ii dau direct contact spre vanataie si sa nu ma mai faca, sa imi consum neuronul degeaba ca ala e scump bai frate si nu la cerebelul oricui.

    Asa ca nu esti singurul si eu chiar ma-am simtit, ma simt si ma voi simtii bine in pielea mea pana mor de batranete viril infipt cu coasa-n moarte.

  10. cristy, n-am inteles la cine te referi prin „el” in „este posibil sa fi gresit TU fata de adevarul simtit de el, care spune ca se poate alege.” Cine spune ca se poate alege?

  11. Alex P am auzit destui gay care spun ca desi li se scoala la femei la fel ca la barbati, au ales sa ramana un timp cu-n barbat, cel putin pana cand vor dori sa-si intemeieze o familie si atunci vor alege o femeie care sa-i faca copii.

    Cand sunt destui barbati care spun ca pot alege, cine mai stie unde si care este adevarul?
    Si uite asa apar mai multe adevaruri care se vor toate singure adevarate.
    Si uite asa apare situatia cand nici adevarul nu mai poate fi constant pentru toata lumea, fiindca fiecare isi are adevarul lui.

  12. Q are un alt adevar si crede ca gresesc, avand impresia ca poate nu stiu ca sunt si bisexuali.

    Pana acum avem adevarul vazut de un hetero, adevarul vazut de un bisexual, adevarul vazut de un gay. Ce adevar mai urmeaza?
    A sa punem la socoteala si adevarul bisericii?

  13. Q este corect oare ce spui? A avea o parere lasa loc de interpretare, insa cand parerea devine concreta, sigura, devine un adevar in care crezi cu tarie si pe care greu il poti schimba sau demonta pana la anihilare, devenind atunci o minciuna.
    Iar majoritatea oamenilor prefera sa traiasca cu un adevar fals, decat sa constientizeze ca acel adevar e de fapt o minciuna, pentru ca asta inseamna sa depaseasca mentalitati inradacinate in insasi fiinta lor si nu toti au taria sau dorinta sa vada mai departe de ce au mostenit.

  14. Acum întreci măsura. Ori e adevăr, ori minciună. Nu pot fi ambele în același timp. Poți să visezi cai verzi pe pereți cât vrei, dar nu-ți poți permite să-mi spui că ăștia sunt „adevărul” tău și apoi – fiind convins de acesta – să-mi spui că „adevărul” meu e o minciună fiindcă nu se potrivește cu al tău. Nu merge așa, e pur subiectivism (chiar arbitrar, aș zice). Iar adevărul, dragule, nu se pupă deloc cu subiectivismul. Ca să vezi adevărul, îți trebuie o doză serioasă de realism (care se poate identifica într-o oarecare măsură cu obiectivismul) ca să poți spune ceva cu care să semene a adevăr cât mai general valabil.

    Cu alte cuvinte, părerile sunt subiective, iar adevărul este obiectiv. Capisci?

  15. Q judeci in + sau – , judeci binar intr-o lume tridimensionala ce evolueaza catre Ndimensional.
    Adevarul evolueaza in acelasi ritm cu evolutia mentalitatilor omului care se schimba greu si doar odata ce cunoasterea devine din ce in ce mai aprofundata de experti si cunoscuta de plebe la general.

    O sa dau un exemplu;

    Ai auzit de Galilei si adevarul lui ca Pamantul se-nvarteste in jurul Soarelui? Sigur ca sti si mai mult ca sigur ca te intrebi ce legatura are asta cu subiectul nostru!
    Pai are, ca adevarul spus de el atunci, era o minciuna pentru ceilalti, mai ales pentru biserica catolica care nu admitea ca alta teorie/adevar, decat cea cosmologica a lui Ptolemeu cu existenata universului geocentric in care pamantul este fix si imobil, ect. bla bla.
    Procesul pe care biserica catolica i la facut lui Galilei a vrut sa ascunda un adevar intuit de filozofii pitagoreici, continuat de Copernic care a format teoria, expus de Galilei, expunere care i-a adus procesul intentat de biserica si sustinut de Kepler.
    Insa au trebuit sa treaca ceva sute de ani pana acest adevar sa fie recunoscut ca atare si asta datorita unui alt geniu, http://ro.wikipedia.org/wiki/Isaac_Newton.

    In ziua de azi datorita informatiilor imense pe care fiecare muritor poate sa le aiba, sa le citeasca, sa le inteleaga + progresul stiintei in toate domeniile, inclusiv cele pana nu demult numite paranormale, deschid noi usi, noi intelesuri, noi cunostinte si asta face ca un adevar care pentru tine ramane adevar, pentru mine sa devina o etapa de adevar minciuna, pentru ca acum datorita tuturor acestor lucruri eu pricep mai mult decat vrei tu sa vezi.

    Dar si tu daca nu te-ai mai crampona in lucruri sigure, ai reusi sa vezi ce vad eu si sa intelegi ca-n lumea reala nimic nu este sigur, de sine statator, nesfarsit ci totul este o continua transformare.
    Rmane sa alegi daca doresti sa te cramponezi de trecut sau te transformi in prezent ca sa poti trai in viitor.

  16. cristymaykei, ai dreptate într-un singur punct: ce spui tu nu are legătură cu discuția noastră. Poate doar una tangențială. E un adevăr obiectiv că Pământul se învârte în jurul Soarelui.

    Dar discuția noastră a început de la faptul că tu ai zis că sunt homosexuali care o fac cu femei fiindcă așa au chef ei, că pot alege… Bărbații care zic că pot alege sunt bisexuali. Nu înțeleg ce vezi tu greșit aici.

    Nu știu cine ești, mi se pare că nu te-ai documentat suficient, dar sunt sigur că nu poți alege să ți se scoale și la femei, și la bărbați… Pentru că sculatul ăsta, al naibii să fiu, îl vreau și eu! Îl vreau ca să pot avea prietenă, ca să mă pot căsători cu una și să pot pretinde liniștit că sunt hetero! Tu crezi că se poate așa, una două? Ia zi-mi, ți s-a sculat în fața vreuneia? Dacă da, atunci ești bisexual în ochii mei și cu asta am încheiat discuția!

  17. Q mai bine tragem fermoarul, Nu? Daca tie nu ti se scoala la femei, asta nu inseamana, ca nu sunt gay care li se scoala la femei, dar au realizat ca nu sunt impliniti cu femeile si au preferat baietii.
    TU vezi numai ce traiesti TU, iar ce traieste altul nici nu conteaza, pentru ca TU clasifici dupa cum crezi TU.
    Oricum clasificarea asta la care te opresti TU este depasita, fiindca sunt mai mult de cele trei grupe pe care le intelegi TU.
    Sexualitatea de abia are ceva decenii de cand este studiata si inca nu este pe deplin inteleasa, mai ales anumite comportamente sexuale si nici nu cred ca se vor intelege prea curand.
    Dar pana ajungem sa nu ni se mai scoale deloc mai este ceva timp si poate aflam ceva noutati.

  18. Singura chestie naspa in lumea gay e pana iti gasesti barbatul. De acolo.. dolce dolce dolce.

    Eu nu inteleg pe asta cu „vai sunt gay, ce bine era daca eram hetero”.

  19. Asta-i si faza haioasa, ca nu i se scoala ca sa poata alege, dar ar alege daca i s-ar scula, insa daca chiar i s-ar scula tot la baieti ar trage.
    In final tot vorba de alegere este, dar ne plangem ca nu putem sa alegem si atunci ne varsam frustarea pe clasificarea poponetului.

  20. 21: Sunt șase grupe. Cele trei le știm toți, cele sexuale. Dar eu am pomenit și de celelalte trei (într-unul din comentariile anterioare): grupele romantice.

    Adică tu vorbești de bisexuali care sunt homo-romantici, ăia sunt cei cărora li se scoală în fața ambelor sexe, dar sunt împliniți numai alături de bărbați. De ăștia vorbești tu. Așa că da, nuanțele acelea fac un spectru mai larg de oameni, în combinații de câte două la fiecare din cele șsae grupe. Câte permutări ies? Douăsprezece, nu? Păi, bine, dar tot nu cred că are de-a face cu alegerea, fie că vorbim de sexualitate, fie de romantism. Tot nu văd cum poți alege.

    23: Serios? Poți să scrii un post pe tema alegerii? Ne poți învăța și pe noi, muritorii de rând, cum mama naibii să alegem? Cred că ne-ar fi de folos lecțiile tale, eu aș lua notițe dacă într-adevăr se poate alege, cum predici tu… Poate e nevoie de pilule? De cai verzi pe pereți? Tot nu reușești să mă convingi, vorbind mereu de alegere fără să arăți nimic concret. Seamănă mult cu visarea cu ochii deschiși. Dacă într-adevăr se poate, atunci sunt deschis la idei.

  21. Mai, mai, Queeditch, ce realist ai devenit deodata… Pai nu sustineai tu mai spre inceputul lunii existenta liberului arbitru (dat de D-zeu)? Deci gata, cazul e incheiat, suntem liberi sa alegem. (Cristy, astept o bere 😛 )

  22. Hehe, trebuie sa nu mai comentez pe aici, sa ma fac ca lucrez. Am scris jumatate, dar incurcasem personajele rau si trebuie refacut. Si m-am lasat putin prea absorbit de mine ca sa mai am timp si de problemele lui Costel cu fi-su.
    Daca simtiti ca se raceste painea si nu mai e buna, puneti pe altcineva s-o coaca. In traducere, trec printr-o perioada cam proasta, nu stiu cand o sa pot sa gat, deci daca aveti idei scrieti voi.
    Scuze de offtopic.

  23. 25: Nu există liber arbitru complet sau absolut, așa cum nu există nici fatalitate completă sau absolută. De ce? Fiindcă cele două se îmbină, sunt fețe ale aceleiași monede. E mai greu de explicat și necesită cel puțin două mii de cuvinte, așa că mi-ai dat idee pentru un post filosofic…

  24. Q ne intoarcem de unde am plecat cand iti spuneam ca adevarul tau cel in care crezi a incetat de mult sa mai fie doar o parere, iar crezul tau in asamblul crezului tau, da acest adevar al tau, la care nu vrei sa renunti nici cat negru sub unghie si mai mult militezi pentru el devenind chiar fanatic in apararea lui.

    Ma opresc aici, nu pentru ca nu ar fi argumente, ci pentru ca refuzi constant sa iei in seama acele argumente, ca sa nu zic ca nici nu doresti a le gandi + ca alegi comunicarea ironica, isterica care nu duce catre nimic bun, cu atat mai mult la o concluzie comuna, macar ipotetica, daca nu si de fond.

    Asa ca te las cu adevarul tau.

    ps.
    Te previn, nu incerca sa ma faci sa ma scoti din sarite cu noi istericale sau alte ironii, fiindca nu doresc a-l Supara pe Robert.
    M-am adresat TIE politicos, fara intentie de-a jignii, la obiect pe idee, fara nerv nervos, pe care deja-l am acum cand iti scriu acest ps.

    ps. la ps.

    Te rog frumos!

  25. Alex P intr-un week-end vine si berea sau ce-om mai vrea noi sa bem.
    Ca doar avem dreptul la liberul arbitru sa ALEGEM ce vrem si cand vrem si pe care p..a noastra o vrem cat timp o vrem.
    Vorbim si ALEGEM ce si cum pe mesaj privat.

  26. Da, Q, trebuia sa tai „orice” si sa pui „distante mai mici de 5 km, diferente de varsta mai mici de 4 luni si diferente de realizare profesionala ca intre marketing manager si PR manager.”

  27. Mi se tot spune asta in ultimul timp pe blog. Nu stiu de ce. 🙂
    Sugeram, daca tot te-ai apucat sa corectezi commentul de mai sus, sa corectezi pana la capat. Ce-i aia „dragostea invinge orice„? Trebuie sa fim exacti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here