Acasă Homosexualitate Ready? Set… Go!

Ready? Set… Go!

209
9

Sfârșit de primăvară, anul 93: pe la spitalul mare din Constanța, o femeie se chinuie de ceva timp să mă nască. Dacă caterinca ce’o fac eu cu prietenii este adevarată, atunci maică’mea fuma o țigare în timpul ăla, aștepta să vina comanda de pizza și se plictisea că nu mai ies odata – viciile mele (iar ea este genul de femeie puțin nebună – în sensul bun :D).

Trec câțiva ani, mai cad din pătuț, dărâm caisul vecinei, copilărie frumoasă! 🙂 DAR, în seara de dinainte să încep grădinița, mă plimbam pe stradă cu ‘bicla’ împreună cu cel mai bun prieten al meu de pe vremea aia. Cam pe aici devin lucrurile interesante, sau cel puțin în tema: nu știam cum de era posibil, dar îmi plăcea de el fizic (aveam gânduri porno de pe vremea aia, dar atunci nu prea știam ce înseamnă asta, știam doar CA CHEstiile astea se întâmplă de obicei între un tip și o tipa). Mai trece un timp (eu nu îndrăznesc nimic, eram oarecum conștient că nu e considerată a fi ok treaba asta) și subit, părinții noștrii nu ne mai lasă să ne jucăm împreuna. De ce? Abia peste 2 ani am aflat: cei 2 se ”jucaseră” unul cu altul, mai intim, într-o casă părasita, iar părinții lor aflaseră. Eu: unghia’n gât când aud de treaba asta!

Pe la 15-16 ani, ha!  Aveam un model psihic foarte bine conturat in minte, fizic mai vag (pretențios oricum 😉 ) asupra celui cu care aș vrea să’mi petrec viata – excluzând din start majoritatea profilurilor de pe romeo. N-am dat peste “prințul” (eu ii ziceam bulangiul – îmi suna șmecher pe vremea aia) mult visat, însa am dat peste… un gay… care mi’a explicat cam cum stă treaba (până atunci nu avusesem nici un contact live cu ceea ce numeam “lumea gay”). “Aventura” de o zi s-a transformat (în 16 ore maxim) în fluturi/indigestie la stomac. Norocul meu că eram conștient că nu avea să se întâmple nimic mai mult (tipul avea 21-22 de ani daca îmi amintesc bine), iar senzația de mâncărime la stomac a trecut destul de repede. Ca să mă descarc, apelez la văr-mea – rămânem noi frumos peste noapte la bunicu’, bem puțin (pe vremea aia era foarte mult pentru noi), îi povestesc care-i treaba si ca’s gay. Reactia: ceva de genul “Aaa, super tare! Ce facem mâine seară?”.

Trec 2 ani, diverse întâlniri, nimic serios (cel puțin nu din partea mea). Pe parcursul acestor 2 ani, devenisem scârbit de Romeo – majoritatea cu care am apucat sa vorbesc (și care erau la o distanță relativ mică față de mine) nici macar nu se apropiau de modelul mult visat din tinerețe – ba char erau la polul opus. (Țin să menționez că orașul meu nu mai este tocmai ok, timpul a stricat oamenii…). Astfel, nu mai aveam aproape nici un interes legat de treaba asta, chiar uitasem că sunt gay, devenise ceva de genul ”I’ll deal with it later…”.

1 an mai târziu, mă văd admis la facultate, nu înainte de o gafă jenantă: ai mei credeau că m’am lăsat de fumat (și chiar m-am lăsat o bună perioadă). Dar, dupa al doilea examen ies frumos si îmi aprind o țigare pe care o savurez cu atâta poftă încât mi se citea o fericire divina pe față. Nașpa că acea fericire divină a fost citita și de ai mei, care stăteau fix in fata mea (eu nici nu m-am mai uitat în jur când am ieșit din sală, iar ei se plictisiseră singuri la intrarea în campus si au venit să mă caute). Urmează un discurs despre faptul că nu m-am ținut de cuvânt, părinții reușind (fară să fi vrut) să ma facă să mă simt de tot câcatul.

Trece și vacanța de vară, dar nu fara beții la care s-a ajuns la câteva tricouri taiate cu cuțitul, „eliberari” de la etajul 4 de pe balcon pe hainele vecinei, trezitu intr’o mașină neagră încinsă de soare si plină de vomă. Cum am mai zis, usual stuff.

Vine facultatea! Abia cu o seară înainte să plec spre București conștientizez ca o să schimb radical peisajul, seară în care m-am simțit oarecum bine datorita unor melodii cheezy :P. Pe lângă asta, îmi șterg eu frumos profilul vechi de pe romeo (am zis s-o iau de la zero, jur că mai aveam puțin și ajungeam homofob – grație majoritații dubioase ce avea bârlogul în ”raza mea de acoperire”) și fac unul nou, zicându-mi în minte “o să fie tare de data asta…”.

Trec 2 luni, eu am parte de căteva plecări dubioase și de relatari vagi spuse colegilor în legătură cu ceea ce fac eu în oras cu… alții. Pe la sfârsitul lui octombrie, se întâmplă o treabă, cel puțin importantă pentru mine: întâlnesc un tip, A, cu care am avut impresia că am mai vorbit cu mult timp in urmă. Totul decurge ok, până a 2-a și a 3-a zi când îmi FUT rău de tot programul ca să pot să fiu liber și să mă întâlnesc cu el. Too bad că în ambele zile a anunțat ”prea târziu” că nu mai poate.

Cam o lună mai târziu (prin noiembrie-decembrie), am parte de o excursie foarte spontană, de care inițial doar văr-mea a știut, către un oraș în care n-am mai fost până acum (au mai rămas doar 36 pe lista :D) – excursia se datoreaza unui tip, M. Schimbare imensă de perspectivă: era printre cei mai ok, normali si tari oameni pe care i’am cunoscut live. Primul însă care era si gay :). Câteva lecții bune de viață învățate într-un mod placut, un val micuț de adrenalina când mă sună maică-mea să ma întrebe cum e vremea prin București (eu fiind la cel puțin 100km distanță), câteva plimbări plăcute, iar 2 zile mai târziu sunt înapoi în Bucuresti. (Mi-ar lua prea mult să povestesc toate chestiile tari din acele 2 zile și urmările lor :D). Ideea este că m-am întors în București cu atitudinea mult mai deschisa și mai… sa zicem tolerantă.

Shitty stuff starts here: trec câteva zile, începe Decembrie, eu sunt in Constanța, e seară și ascult P!nk – Try (doar ce descoperisem melodia si mi’a placut). Grație touchpad-ului care nu funcționeaza calumea câteodata și inregistreaza clickuri la întâmplare, ajung din cauza unui link pe profilul de facebook al lui A. Mă loghez frumos pe romeo (fără o intenție anume) și vad că mă căutase tipul respectiv. Nu știu de ce, dar m-a luat o stare ușor euforică (ca atunci când știi dimineața că tocmai s-a oferit cineva să-ți facă o cafea, ba chiar ți-o și aduce la pat). Trec câteva zile, ne întâlnim de câteva ori, îmi arată orașul și “how to get around” – everything’s fine till now… Na că eu mă atașam ușor ușor – din păcate, a fost prima dată când mi se întampla așa ceva – și chiar credeam că o să fie pe bune treaba. Simțeam că îmi scăpa gândirea de sub control și că o lua în toate direcțiile în care apuca. Efectiv, nu știam cum să reactionez în nici un fel de situație – ba mai rău, nu aveam tupeu să reproșez nimic sau să zic ”băi, vreau să facem asta azi!”. Toate aproximativ bune si frumoase, degenerând ușor-ușor în mintea mea, până în a 2-a seară de revelion când din punctul meu de vedere se atinge un apogeu. Dar înainte: perioada sărbătorilor! Perioadă în care doar 2 seri au fost lipsite de alcool. Are loc un coming-out după Crăciun (mine!), amicii super ok cu treaba asta, doar pe unul singur îl durea nu departe de coadă dacă ar fi avut una: tipul respectiv. (Cel puțin așa am văzut eu lucrurile in seara aia, seară in chelnerițele au adus la masă mai mult decât de obicei.).

“Apogeul”: Ies eu cu văr’mea într-un pub și ne punem serios pe băut. Bem noi ce bem și mă pune naiba să ascult o melodie despre relații care nu merg tocmai in direcția bună (nu că aș fi vrut să ascult versurile, îmi place linia melodica de la melodia respectivă foarte mult – dar, cumva, mesajul versurilor mi s-a întipărit in subconștient; știu, sună ca o scuză, dar prefer, cel puțin în mintea mea, ca asta să rămână ”catalizatorul” final). Din cauza unor chichițe anterioare care le-am ținut în mine, m-a apucat o stare de nervi urâta și ca… deșteptul…, în loc să mă descarc pe văr’mea, ghiciti pe cine am făcut-o: pe tipul care mi-era cel mai drag. Grație shoturilor date, am reușit să ma dramatizez atât pe mine, cât și situația, cum numai în filmele extra-cheezy mai vezi. Seara s-a sfârșit cu câțiva pumni în oglinda și cu o întrebare care o să rămână fără răspuns: cum ar fi evoluat lucrurile dacă n-aș fi ieșit în oraș în acea seara?

Trec ușor-ușor zilele, deja nu prea mai vorbesc cu tipul respectiv, ajung in Bucuresti. Trec inca 2 zile, mesaje de “adio” într-un stil metaforic si POC!: perioada nașpa de după. Mai trec câteva zile în care am avut o stare, aș fi vrut să spun doar ușor anapoda. Marele meu noroc este că am întâlnit un tip super tare de care îmi placea încă de când eram mic (grație DarkQ, mai țin minte pozele primilor autori! :D). Are loc un fel de terapie, subtilă ce-i drept, făcută să nu-ți dai seama că ești pacient – super tare! 😀 – iar capitolul ăsta înca se desfașoară (nu partea cu terapia).

De ce m-am hotărât să scriu acest articol? Acum câteva zile am avut un examen pentru care eu și colegii nu am învățat la timp. 8 ore înainte de examen, luam noi Pepsi, un energizant, câteva pilule de MemoPlus. Trec 3 ore, din 5 tipuri de ecuații noi învățasem abia unul singur. Eram deja în starea în care dacă ne spuneam unul altuia ”Băi sunt prost”, ne bufnea un râs cu lacrimi. Partea frumoasă: a bagat cineva pe la 3 dimineața o melodie cheezy care mi-a amintit de A. Stai și mai învață acum! Una dupa alta, ajung în camera mea pe la 5 și ceva cu psihicul la pământ și cu un capitol din algebra neînvățat. Ce fac? Mă trântesc în pat, laptopu-ul pe burtă, bag melodia cu pricină și intru pe DarkQ: erau 2 posturi noi despre relații și chestii de genul.  Nu știu cum de, dar mi-au dat o ușoare stare euforică și mi-am revenit din… ”melancolie”… instantaneu. Cireașa de pe tort a pus-o colega mea care îmi da un mesaj pe la 5:30 ”vrei să-ți fac o cafea?”. Cu alte cuvinte, am plecat la examen cu zâmbetul pe buze și cu o stare de bine (mulțumită acestui blog :D).

Cred că de când a început luna octombrie, de când a început facultatea, foarte puține lucruri au rămas ca înainte… Mulți prieteni noi, multă lume nouă și ok, de experiențe nu mai zic. Abia aștept să văd ce mai urmează! 😀

9 COMENTARII

  1. Primul și cel mai important, mă bucur că ți-ai făcut netul (și nu s-a mai scufundat planeta) și-abia apoi îți urez bun venit!

    @AlexP, dacă începem noi să povestim din perioada prenatală, promiți că de data asta spui și tu ceva despre tine?

  2. „DAR, în seara de dinainte să încep grădinița, mă plimbam pe stradă cu ‘bicla’ împreună cu cel mai bun prieten al meu „. Something is totaly wronggg here dude:)))))

  3. @Alex: se poate povesti și de alea. Am avut o discuție cu un coleg pe tema asta și am ajuns la concluzia că se poate! 😉

    Mersi de bun venit! 😀

  4. Ce articol tare!! Nu e primul articol pe care il citesc si care se termina cu happy-end,chiar ma bucur ca acest site ajuta lumea care are nevoie! 😉

  5. Super faza cu „Aaa, super tare! Ce facem mâine seară?” :)) , frumos articolul, m-a linistit dupa o zi incarcata.
    Bafta in continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here