Acasă Cultura Oameni Ratiunea si capriciile ei

Ratiunea si capriciile ei

380
14

Uneori nouă, oamenilor, ne sar siguranţele şi atunci apar întrebările alea complicate, la care răspunsul soseşte atât de greu încât ar trebui să mai traieşti o viaţă ca să se aprindă un bec acolo, în ţeasta agitată. De cele mai multe ori lumea se resemnează şi  merge mai departe cu viaţa ei, împlinită sau nu, dar fiindcă suntem o specie curajoasă  ne forţăm norocul, şi implicit neuronii, încercând să găsim o soluţie. Atunci luăm atitudine şi recurgem la… nişte postări pe blog!

Sau poate că doar eu fac aşa? În orice caz dupa ce ai facut destul soul-searching,ai vorbit cu multă lume(sau ai încercat s-o faci, sfârşind prin a-i sfătui pe alţii care au siguranţele arse mai rău), sau  ţi-ai văzut de viaţă, punând totul pe seama inexplicabilului, sa dezbaţi problema pe Darkq  pare o metodă salvatoare, fiindca e naşpa să trăieşti în întuneric! (chit că profunzimea sinelui e o lumină pentru alte suflete 😆 ). Iar până acum, ce am citit aici m-a luminat în multe aspecte.

Sunt destul de mulţi care o fac pe Carrie Bradshaw după introducere, dar eu n-am idee cum se face. Îmi cer scuze şi prin urmare  o să trec direct la subiect, chiar dacă a mai fost oarecum dezbătut. Poate e o problemă generală sau poate ca noi, cei care ne confruntăm cu variaţiunile acestei probleme, suntem mai speciali decât restul şi de asta ne dă bătăi de cap… raţiunea!
De ceva vreme îmi pun întrebări serioase şi nu prea cred că se mai poate vorbi de o nevoie  a descoperirii de sine la aproape 20 de ani. Au fost destule descoperiri, redescoperiri şi aşa mai departe, deci nu e cazul.

Cum se face că deşi vrei să cunoşti persoane noi, dupa ce le cunoşti, ceva te opreşte să mergi mai departe şi ajungi uneori să te întrebi din nou dacă îţi plac baieţii(şi prin asta mă refer doar la chestia cu plăcutul, fiindca la capitolul contact sexual nu am bifat nimic) – daca e un doar un moft, o iluzie  sau daca a fost doar o chestie trecătoare – în condiţiile în care sunt foarte sigur că la un moment dat un tip mi-a atras atenţia altfel.(destulă vreme).

Deci vrei să cunoşti oameni noi, ajungi să-i cunoşti, şi când chestiile ar putea sa evolueze, nu ţi se mai pare o idee aşa bună să-l cunoşti mai bine pe respectivul, sau găseşti sute de defecte la persoana pe care la un moment dat ai vrut să o cunoşti şi încerci să o eviţi cât mai mult cu putinţă.Şi mai ai şi tupeul să fii sceptic cand vine vorba de a cunoaşte alţi oameni din nou!Tot tu!? (adică eu – doar că scriu în mare parte la persoana a doua din solidaritate pentru cei pe care poate i-am dezamăgit cu scepticismul meu major – îmi dă impresia ca ma revanşez.not enough, ştiu)

Şi nu e vorba de teamă, nu e vorba de idei preconcepute, nu e vorba de gusturi muzicale, superioritate, inferioritate, naţionalitate sau de abilitatea celuilalt de  a purta o conversaţie. Bine, ultima parte contează :mrgreen: . Nu e vorba nici de infatuare, doar că simt că trebuie să fac mereu ce-mi dictează raţiunea ca să nu mă mint pe mine – adică să abandonez, chit că iniţial mă entuziasmez foarte mult.

Aşa că ce e? Aveţi vreun răspuns? Am mintea atât de complicată, sau e mai degrabă îngustă?

Indiferent de răspuns, vreau să ştiţi ca eu ascultam Coldplay dinainte de Grey’s Anatomy ! 😆 (dă mereu bine sa specifici asta daca poţi să o faci).Out.

14 COMENTARII

  1. Ma regasesc perfect in tine. Si eu am tendinta de a ezita sa cunosc persoane noi desi in singuratatea mea imi doresc asta.Problema la mine… de fapt problemele ar fi urmatoarele.Am trait o intamplare frumoasa cu un baiat cand aveam vreo 16 ani.De atunci simt ca nimeni nu mai e la fel de bun ca si el si asta ma face sa nu plac pe nimeni. In al doilea rand trebuie sa stiu sa fac diferenta dintre realitate si imaginatie. In imaginatia mea un baiat e ca si printu din povesti, frumos, destept, puternic, curajos etc.

    Ei bine astea-s povesti, si trebuie sa nu asteptam acel print ci sa luam ce e mai bun din ce apare, sa oferim, nu dar sa pretindem. Astea sunt motivele pentru care mi-e greu sa gasec pe cineva

  2. N-ar strica dacă înainte de a-i cunoaște pe alții, sau hai fie chiar în timpul, ne-am cunoaște pe sine. Felicitări, faci o treabă bună atrăgând atenția asupra acestui lucru, pe care îl trecem cu vederea. Că e mai simplu cu paiul din ochiul celuilalt, decât cu bârna din ograda proprie. În fine, și aici nu te ajut eu cu nimic, asta nu-ți va atrage mai multă simpatie din partea celor care știu ce vor și-și complică viața încercând ceva cu tine. Cu puțin noroc o să găsești pe cineva atât de special incât vei lua o hotărâre. Baftă!

  3. mi se pare mie sau voi atit tu panic cit si adrianmihai traiti in continuare fara sa fi depasit vreo iubire sau o mare dezamagine in dragoste?
    Cred ca oricare are la un moment dat se intreaba de ce si cum..cu cit am cunoscut mai multe persoane eu eram tot mai singur si mai retras(la viata gay ma refer)
    Normal ca vrei sa cunosti pe cite unu,dar la moment ti se taie pentru ca simti sau observi ca nu e ce-a ce cauti..
    Adrianmihai
    In imaginatia mea un baiat e ca si printu din povesti, frumos, destept, puternic, curajos etc.Frumoasa chestie si daca nu te trezesti la realitate vei cam ramine singur..noi toti visam la blonda de la pagina 5,dar realitatea arata ca tipu cu struguri in mina…

  4. E greu de spus daca in cazul de fata e vorba de ratiune, intuitie sau frustrare. Poate putin din fiecare. Dar din experienta am invatat ca ratiunea este de multe ori inselatoare pentru ca incearca sa gaseasca explicatii obiective de multe ori fictive la alegeri subiective. Poate ca nu e vorba de niciunul din motivele enumerate de tine, insa tot tu esti cel care ai facut alegerea de a fi „sceptic” si doar tu o poti schimba, nu exista o cale fixa „obiectiva” pentru ca si calea tot tu o vei alege. Acum la intrebarile despre mintea ta, e oarecum ingusta pentru ca analizeaza situatia dintr-o singura perspectiva, dar si complicata pentru ca nu vrea sa se lase descifrata; mintea este de fapt foarte simpla dar se complica exponential cand vrea sa ascunda ceva de ceilalti.

    @sergiu: Ultimele tale randuri imi amintesc de un personaj de joc, anume Barney din Half Life pentru contrastul intre felul in care arata in primul joc si cum arata acum, si ca si in viata reala oamenii se pot schimba la fel de mult.

  5. @Rhade: „mintea este de fapt foarte simpla dar se complica exponential cand vrea sa ascunda ceva de ceilalti.”… Ai putea sa detaliezi putin, te rog? Ce anume sa ascundem de ceilalti?

  6. De obicei ascundem incertitudinile, nemultumirile sau noncompliantele fata de ceilalti. De exemplu, cand cineva face un anumit gest care deranjeaza, mintea impleteste in jurul acelui eveniment o serie de alte aspecte care sa justifice de ce persoana respectiva nu e potrivita, are defecte sociale, psihice etc. si poate celalalt nici nu va sti ca ceva din ce a facut a deranjat, pentru ca a actionat in conformitate cu propria viziune iar cel deranjat de obicei nici nu va spune vreodata ceva insa mintea sa va continua sa „impleteasca” povesti pana cand relatia se va destrama aparent fara motiv. Este o mentalitate artificiala, de „minte ingusta” pentru ca intuitia este ignorata complet sau, si mai rau, mintea reuseste sa falsifice chiar si pe aceasta. Apare mai ales la persoanele care au o gandire de genul: „gata, am suferit destul, nu vreau sa ma mai las dus de val (adica sa foloseasca emotia si intuitia) si daca voi gasi pe cineva va trebui sa ma convinga ca el este persoana potrivita” si astfel persoana potrivita devine prea „ideala” si viata complicata pentru ca nu ofera astfel de modele care sa corespunda tuturor cerintelor mintii. Asta doar pentru ca mintea nu doreste niciodata ca cineva sa corespunda perceptiei sale asupra perfectului. Daca acest lucru s-ar intampla, emotia si intuitia ar reveni si i-ar „fura din putere”, ceea ce nu doreste.

  7. PANIC SI ADRIANMIHAI, la faza asta solutia este foarte simpla, asta daca va place simplitatea inimii in defavoarea ratiuni mintii.

    Si o sa fiu foarte direct, chiar daca pare caterinca, ganditi-o.

    Oricat de rational esti la un moment dat tot o dai pe masturbare.
    Procedati la fel cand ratiunea incepe sa dicteze si dati-o pe masturbare.
    Bucurati-va de viata altfel ajungeti sa va masturbeze ea, cum vrea ea si cum ii face placere.
    Ori ajungeti bosorogi virgini suparati pe Dumnezeu.

  8. @Rhade: Prin urmare, ceea ce sugerezi este sa nu ignoram mesajele pe care mintea ni le transmite in momentul in care ceva/cineva ne supara si sa reactionam, respectiv sa discutam acea problema atat cu noi insine cat si cu eventuala persoana implicata, in ideea evitarii instalarii acelor frustrari?

    ideea expusa de tine e foarte interesanta, insa mintea este atat de complexa incat, uneori, cred ca necesita mai mult decat antrenament (vorbesc de programare, chiar) incat sa nu mai incalceasca lucrurile intr-o asa maniera care sa stea la baza generarii a ceea ce spuneai.

    Anyway, cu ultimele doua propozitii m-ai pierdut din nou ;))… Am inteles o idee, dar cred ca doar partial.

  9. Da, asta am vrut sa sugerez. De multe ori nu este nevoie de „programarea” mintii, ci de constientizarea ca mintea deformeaza perceptia si nu obiectele vizate sunt defecte. Se poate face prin exercitii de pluriperspectivism imaginar, intreband „de ce?” la comportamentele care ne deranjeaza. Daca mintea va refuza sa raspunda, va da un raspuns prea elaborat, ezita prin oferirea unui raspuns doar tangential cu intrebarea pusa sau va da vina pe altcineva decat noi insine inseamna ca exista o frustrare. Problema frustrarii este de obicei constientizarea ei, daca ne dam seama ca suntem frustrati in anumite contexte rezolvarea va veni probabil de la sine.

    In ultimele randuri am vrut sa spun ca mintea are tendinta sa domine. De multe ori experienta primeaza in fata trairilor de moment. In acest context, acel „furt” poate insemna de exemplu reprimarea unui „gut feeling” care ne spune ca cineva este special; cu cat fenomenul este repetat cu atat aceasta reprimare este mai usor de realizat si chiar… naturala. Ba chiar mintea incepe sa falsifice acel „gut feeling” si sa credem ca sigur este ceva in neregula cu o persoana care din nou poate deveni o obisnuinta. In acest caz inseamna ca mintea „i-a furat puterea” intuitiei si o foloseste in folosul ei. La fel cred si despre ura si razbunare ca sunt „iubirea mintii” pentru ca niciodata nu am gasit alte argumente pentru ele decat cele de ordin logic si „obiectiv”. Nu vreau sa sugerez ca mintea este malefica, insa ea incearca sa creeze un echilibru artificial care poate uneori nu este necesar si ideal ar fi nu sa respingem ceea ce ofera mintea, insa sa incercam sa intelegem „de ce”-urile fiecarei situatii pentru a incerca minimalizarea efectului de „despicare a firului in 4” si expansiunea haotica si labirintica a mintii.

    cristymaykei a exprimat exact in cuvinte putine multe idei, chiar si dintre ale mele. Asta inseamna sa nu-ti mearga mintea aiurea si inutil: e cel mai irational si corect comentariu :))

  10. Un subiect foarte bun ce merita dezbătut multumesc @Panic că l-ai adus in discutie.

    Cel mai bun lucuru zic eu este să ne ascultăm inima, pentru că ea știe de ce avem cu adevarat nevoie.

    Alexander

  11. Bai tipilor rhade si ralf filozofati de dragul ratiunii in speranta unui orgasm mental si chiar daca e buna ratiunea si fara ea nu se complecteaza intregul/cercul, ratiunea singura fara INIMA produce monstrii.

    MEDITATI, lasati mintea goala de orice gand si ve-ti ajunge sa cunoasteti mai multe adevaruri decat daca ati rationa mereu fara oprire 1000 de ani.
    Desi pare un paradox, in fapt golirea mintii de orice gand si oprirea ratiunii, duce la MEDITATIE, exact starea necesara pentru a te linisti/relaxa/ stare obligatorie pentru a reusi sa te conectezi la cunoasterea universului, cunoastere pe care sigur o intuiesti mult mai cuprinzatoare decat ai putea sa rationezi tu ca minte individuala si deci implicit aflarea mai multor lucruri decat ar putea rationa singura mintea ta toata viata.

    Voi ca si multi altii, carora le place sa filozofeze si sa despice firul in 4, ca apoi fiecare sfert de fir sa-l despice iar in 4 si tot asa la nesfarsit, duce la indepartarea de rolul/scopul firului pentru care a fost creeat. Iar dintr-un milon de voi, unul singur reuseste sa se intoarca din indepartatul despicarii firului ca sa constate ca firul a fost creeat exact pentru ceea ce are el rol/scop sa faca.
    Numai ca asta singur dintr-un milion a facut sigur ceva aparte de ceilati … A MEDITAT si a extras din invatatura/cunoasterea universului informatiile necesare, informatii pe care nu el le-a rationat ci le-a preluat ca atare.

    AM scris atat de mult si am filozofat cu voi practic fara rost, cand puteam spune simplu:

    MEDITATI BAI, mai lasati creierul sa intre in pauza.

  12. @cristymaykei Eu nu filozofez pentru orgasm mintal ci pentru bucuria de a putea filozofa. Adevarurile universului sunt simple insa nu ma aflu in aceasta existenta pentru a fi simplu, ci pentru a ma complica la limita autocontrolului. Nimic nu este intamplator sau fara rost asa ca urmand sfatul tau de persoana una intr-un milion o sa-i cer creierului sa intre in pauza dar s-ar putea sa se supere inima ca-l oxigeneaza fara rost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here