Acasă Povestiri Peripeții virtuale

Peripeții virtuale

461
4

Eram în vacanța de vară, când două vecine de cartier de-o seamă cu mine, care mă cunosc de când eram mici, m-au invitat să mergem la un net-café (hehe, același în care am avut coming-out-ul accidental). Era iunie 2002 și ele au venit la ușă. O căutau pe sora mea mai mică, dar s-au mulțumit să mă invite pe mine în locul ei, căci era plecată. Nu aveam idee ce va urma, așa că mi s-a părut palpitant.

Hehe, chiar îmi aduc aminte că, în urmă cu o zi, am citit că o eclipsă totală de Soare va afecta viața personală a Săgetătorilor (eu fiind nativ solar al acestei zodii). În revistă era scris amplu, cât să țin minte, că în următoarele zile sau chiar săptămâni mi se va schimba viața într-un fel neașteptat, ca o fatalitate ce abia așteaptă să se întâmple. Bineînțeles că revista a îndulcit mult situația, dar era într-adevăr o fatalitate neașteptată.

Am apreciat că nu s-a eschivat să precizeze că mi se va schimba viața, ba chiar a subliniat acest lucru (cel mai probabil o să fac ceva ce n-am mai făcut înainte). Eclipsa nu era vizibilă în țara noastră (de altfel, era îndeajuns cea din august 1999, când am trăit cele mai tari senzații datorită fenomenului), însă „efectul astrologic” era valabil oricum, așa cum aveam să constat mai târziu. În caz că e cineva curios, eclipsa respectivă era în Gemeni, iar cea din 1999 era în Leu.

Localul respectiv era într-o casă veche, unde erau câteva (mie mi s-au părut multe la vremea aceea) calculatoare, toate conectate la Internet pe bandă largă. Toți trei ne-am așezat la unul și am aflat că fetele erau obișnuite să se dea drept una, cu un singur nickname, PinkGirl sau ceva în genul. Culmea, era ideea soră-mii. De fapt, m-a amuzat să aflu asta, mai ales că eu știam că ea era (și mai e) obsedată de culoarea roz. Programul era X-Chat, deci cu el am făcut cunoștință înaintea popularului mIRC. Administratoarea de rețea, cea care lua banii clienților, era cea care programa nick-ul, conectarea la server și la canale de chat. Programul acela era mai complicat decât mIRC-ul, evident.

Mă uitam la fete cum făceau cu rândul când vorbeau cu câte un băiat și noi chicoteam non-stop. După ce am înțeles cum e interacțiunea virtuală, le-am rugat să mă lase să vorbesc cu un băiat, așa că m-au lăsat. Hahaha, eu eram o blondă trăsnet care înota în fiecare weekend în bazinul olimpic din oraș și în felul acesta l-am făcut să-și imagineze ceva care îi crea instant erecție… Cât a durat discuția, noi trei ne prăpădeam de râs, până când am văzut că tipul era un hacker. El a accesat o cameră de supraveghere și a descris o fată care se afla la alt calculator. Din fericire, era un perete despărțitor care ne ferea de camera aceea și, când am văzut că așa stau lucrurile, am decis rapid că trebuie să scap de el.

Am încercat să închid chat-ul cu un „pa” politicos, dar nu prea am reușit, era chiar insistent. Una din fete a preluat „controlul”… hm, nu mai știu exact ce s-a întâmplat după aceea. Ce știu sigur e că m-a speriat puterea lui de a vedea și de a accesa orice dorea „mușchiul” lui. În scurt timp, el s-a întâlnit cu ele, a aflat de mine și m-a înjurat, deși nici nu eram de față, nici nu mă cunoștea. Am ținut minte acest lucru fiindcă mi se părea curios să te enervezi pe cineva fără măcar să-l cunoști.

Într-o altă zi eram și cu fetele, și cu sora mea în sala aceea de Internet. De data asta, ele stăteau la un calculator și eu la altul. Pe canalul orașului, ele au dat de un tip străin, am văzut că vorbeau în engleză, așa că m-am dat imediat drept fată cu nick-ul provizoriu, l-am aburit de a vrut să se întâlnească cu mine, iar când a fost momentul adevărului nu am putut să mă duc acolo. În schimb, a venit sora mea la el și discuția dintre ei, după ea, a fost cam așa:

– Where is your sister?
– Oh, you mean my brother.
– Oh, my God!

Ceva vreme mai târziu, mi-am zis să încerc din nou interacțiunea prin X-Chat, de data asta fără fete. În acea zi era un băiat arătos ca administrator, iar eu eram ofticat că nu am cum să-mi dau seama dacă e hetero sau gay. M-a întrebat ce nick vreau când făcea programarea aceea alambicată. Am stat un pic să mă gândesc și i l-am spus. Acum nu vreau să vă spun care era, așa că o să zic Nick în această poveste. Era unul neutru, astfel încât puteam să mă dau drept fată sau băiat, pentru orice eventualitate.

Pe canalul #romania voiam să discut cu băieți, dar nu excludeam fetele. Față de unii mă dădeam drept fată, în timp ce altora spuneam direct că sunt gay. Reacțiile sunt mult mai interesante când zic adevărul, așa că după o perioadă am renunțat să mă dau drept fată, deși între timp am avut o scurtă poveste de dragoste virtuală cu un tip care credea că sunt fată.

Am fost întrebat de unul ce văd la băieți, ce-mi place la ei. Nu știam ce să răspund, așa că am scos din burtă: „picioarele, ochii, mâinile, părul, cam totul”. Am fost făcut nebun pentru asta și am râs, apoi am observat că un tip se uita peste umărul meu la schimbul de replici dintre mine și interlocutorul meu virtual. Am făcut ca pisica, „hei!” și am acoperit monitorul cu mâinile.

Ăla s-a dus la amicul lui, care era la alt calculator, ca să mă bârfească și să râdă de mine. Eram curios să văd ce reacție va avea tipul, dar nu a râs, cum m-am așteptat. S-a uitat cu subînțeles la mine și m-au trecut fiori de plăcere. De fapt, fiorii aceia mă cam speriau și m-am întors rapid la discuții superficiale.

În sfârșit, după multe insulte și discuții aprinse, am dat de un tip mai ok, care era chiar gay român, dar stătea în altă țară (ce noroc pe mine!), și mi-a recomandat canalul #gayromania, pe care îl știți cu toții (cred). Hehe, nici n-am intrat prea bine acolo că deja am avut primul chat. Un tip intră pe mine, mă întreabă mult-uzatul asl, brusc tace după ce-mi dă asl-ul lui. Îl întreb ingenuu ce s-a întâmplat, iar el îmi spune sec că pur și simplu sunt din alt oraș. Eu îi zic că nu contează, că vreau să discutăm. Mă întreabă:

– Despre ce putem vorbi?
– Păi, despre orice.
– Am putea vorbi despre sex, dar suntem din orașe diferite.
– Și ce are una cu alta?

Nu-i așa că naivitatea mea era dulce? Cred că am sărit peste câteva momente. Înainte să aflu de existența acelui canal, bântuiam canalul orașului meu în căutare de băieți dispuși să se întâlnească cu mine. Nimănui nu-i convenea faptul că sunt gay.

Totuși, am dat de un tip straight dispus să stea de vorbă cu mine pe chat, dar nu și să se întâlnească cu mine. M-am mulțumit cu atât. Pe urmă nu a fost ceva aiurea, cum credeam că o să fie, ba chiar discuțiile noastre au fost interesante, făceam schimb de păreri despre tot felul de lucruri. Amândoi ne simțeam liberi că putem vorbi despre orice, fără să ne temem de judecăți din partea altuia. Nu l-am uitat niciodată și uneori mă întreb ce s-a întâmplat cu el.

În paralel cu el, mai vorbeam cu un alt tip hetero, față de care nu i-am spus că sunt fată sau băiat, nici nu mi-am deconspirat genul în discuțiile cu el (și au fost multe). Credea că sunt fată, dar nu l-am „corectat”. Când vorbeam despre mine, aveam grijă să evit formele masculine sau feminine, adică în loc de „sunt frumos” sau „sunt frumoasă” (lol, niciodată n-am zis asta în viața mea, e doar un exemplu), ziceam „arăt bine” (nici asta n-am zis în viața mea, decât ca întrebare, o dată sau de două ori, dar în alte contexte).

Într-o seară, fiindcă insista să-i fiu „prietenă”, deși am mai refuzat asta cu alte ocazii, a trebuit să-mi divulg genul. Am simțit că a avut un moment de șoc, după care m-a întrebat de ce m-am dat drept fată. I-am zis că niciodată nu am zis care e sexul meu, deci nu m-am dat drept nimic. Mi-a spus să aștept și a dat paste la primele rânduri din prima noastră discuție. Mi-a dat dreptate, apoi am mai așteptat un pic. Cred că recitea în viteză dialogurile din trecut, căutând vreun indiciu că l-aș fi mințit cu ceva.

Mi-a zis că sunt cel mai deștept tip cu care a avut de-a face vreodată, după care m-a întrebat de ce nu i-am zis de la început. I-am răspuns că sunt gay și că nu voiam să aibă o părere proastă despre mine, plus că voiam să stau de vorbă cu cineva fără să fiu judecat. Spre încântarea mea, mi-a spus că lumea e proastă și că m-a înțeles pe deplin. L-am întrebat dacă e și el… A zis că nu, că îi plac doar fetele. Eu:

– Vrei să mai vorbești cu mine?
– Sigur, de ce nu?

Uite așa m-am făcut cu alt amic hetero dispus să vorbească cu mine fără întâlnire. Deh.

A trecut o vreme destul de lungă (câteva luni, probabil un an și ceva) în care am crezut că „escapadele” mele virtuale sunt neobservate. Cât de tare m-am înșelat. Am început să aud zvonuri despre Nick. Adică despre mine, cel virtual! Zvonurile spuneau că e cel mai tare tip din oraș. Hahaha! E cel mai cool, cel mai cel… Auzeam tot felul de lucruri și nimeni nu mă observa, eram lângă ei. Ce amuzant a fost!

Adevărul e că existau zvonuri despre mine, elevul de liceu, și de bine, și de rău. Deci circulau două feluri de zvonuri, unul despre Nick și altul despre mine, cel „real”, dar atât de lipsit de mister… din punctul lor de vedere. În toate liceele din oraș se vorbea despre „noi”.

O dată, în timp ce mergeam prin holurile liceului în care învățam, un coleg dintr-o altă clasă (și membru al găștii din postul despre incidente violente) m-a întrebat dacă îl cunosc pe Nick. Am zâmbit:

– Da, îl cunosc.
– Și cum e?
– E un băiat de treabă.
– Și ce mai spui de el?
– Ei, nu mai contează.

Am plecat imediat ce am spus ultima replică. Nu aveam chef să stau la discuții cu ei, dar zâmbeam șmecherește.

Într-o seară și în altă sală de Internet, am dat de un tip care a auzit de mine și mi-a depistat imediat locul. Când am văzut că a venit direct la mine și a început să mi se adreseze fără nici o prezentare, introducere, nimic, nu am avut deloc dispoziția să stau de vorbă cu el. A trebuit să-i zic de două ori că nu-l cunosc, dar pe urmă am preferat să-l ignor întorcându-i spatele și făcând schimburi de replici virtuale cu ceilalți, în timp ce el putea să turuie cât voia.

Sincer să fiu, era o situație cam penibilă, el îmi spunea ceva, dar nu puteam să înțeleg cuvintele pe care mi le înșira, din cauza emoțiilor. Mă simțeam expus… și nu voiam asta. Lumea deja se holba la noi și unii se amuzau pe seama noastră.

Nu pot spune destul de precis ce s-a întâmplat. Am impresia că cei care administrau rețeaua sălii (sau vânzătorii de timp de navigat pe net, nu știu cum să îi zic) s-au văzut în situația de a-l da afară, că prea era circ acolo. Am răsuflat ușurat și mi-am văzut în continuare de treabă. A fost momentul în care am decis să-l „omor” pe Nick, să renunț definitiv la el.

Deja eram dependent de Internet, așa că stăteam cu orele pe mIRC, de fiecare dată având grijă să schimb nick-ul și să stau pe canalul #gayromania, am renunțat la cele în care stau bârfitorii. Mi-am făcut primul cont de Yahoo urmând instrucțiunile unui băiat cunoscut acolo, după ce l-am înființat m-a pus să-i promit că o să-l verific măcar din când în când, căci eu nu eram sigur cât de folositor o să-mi fie. Ehe, cu timpul s-a dovedit a fi foarte folositor. Am cunoscut oameni interesanți și numai prin Yahoo Messenger am putut să păstrez legătura cu ei de-a lungul a câțiva ani. Chiar dacă acum nu mai folosesc contul decât foarte rar (acum am patru), mă țin de promisiunea făcută băiatului.

Între timp, aveam Internet prin dial-up acasă; deși abonamentul era gratuit, factura telefonică era uriașă din cauza prostului meu obicei. Am avut prima mea iubire virtuală cu un băiat din Baia Mare, cu care mă înțelegeam perfect. Din păcate, el s-a despărțit de mine, motivând că sunt prea bun pentru el. N-am înțeles ce voia să spună cu asta și am plâns din cauză că nici n-a vrut să ne întâlnim, a preferat să ne despărțim… Eram tizi, ne scriam ore în șir pe mirc și pe mess, era idila perfectă pentru mine. Când mergeam la ore, trebuia să mă prefac că nu mi s-a întâmplat nimic.

Câteva luni mai târziu, am aflat că alor mei colegi le plăcea să mă spioneze. Bănuiam asta, dar când unul mi-a aruncat asta în față, după încercarea mea forțată de a-mi nega orientarea sexuală, m-am uitat în ochii lui și n-am mai zis nimic. Nici el n-a mai zis nimic, ba chiar a plecat.

Mă mai duceam din când în când la sală, iar când era liniște, puteam să aud șoapte și cuvinte printre ele. Am fost surprins să constat că unii reproduceau ce scriam. Nu, nu erau gândurile mele, știu foarte bine cum se aud ele. Erau vocile celor care mă spionau. De atunci am devenit foarte prudent și am preferat să discut pe mirc cu fetele, ca să creez impresia unui băiat măcar bisexual, dacă nu chiar heterosexual. Dacă aveam chef să vorbesc cu băieți, mă prefăceam că sunt misogin („fetele sunt proaste, haha”) și am rezolvat dilema.

Apropo de spioni, am aflat că tatăl meu are și acest as în mânecă. Mi-a spus că știe că am fost bătut în seara aceea. Nu am spus nimănui ce mi s-a întâmplat și am pus-o pe mama să-mi promită că nu va spune cuiva. Totuși, nu m-am lămurit dacă el știa și care a fost motivul violenței. Am preferat să nu întreb asta, căci știu foarte bine că m-ar fi întrebat acest lucru (în caz că nu știa) și nu aveam chef sau inspirație să inventez ceva credibil. Iar dacă știa (ceea ce e foarte puțin probabil), atunci m-ar fi dezaprobat sau mai rău. Așa că am închis subiectul.

În patru posturi am scris despre perioada 2000-2005… 🙂

4 COMENTARII

  1. Hehe, dragut! Cred ca multi dintre noi se regasesc in povesti de tipul asta! Mother mIRC ne-a fost alaturi cand ne era mai greu (cel putin mie).
    Am descoperit mIRC-ul in perioada in care imi dezbateam si sexualitatea (final de liceu). Nu mai stiu prin ce circumstante auzisem de canalul #gayromania si am decis sa ma arunc in valtoarea lumii gay. Pe vremea aia faceam liceul intr-un oras mai mic, asa ca oferta locala era destul de limitata.

    Cu toate acestea, printre multele discutii cu tipi din toata tara, care de regula se risipeau cand le raspundeam negativ la intrebarea despre sex sau poze, am intretinut o relatie indelungata cu un tip din oras, cu care impartaseam verzi si uscate. Fiind prima oara cand ma puteam deschide total catre cineva, m-am indragostit (putin) virtual.

    Parea sa ii pese de ce simt eu, ma indruma in discutiile cu ceilalti tipi, ma sfatuia de cine sa ma feresc (cam de toata lumea, cred ca era gelos, ma voia numai pentru el).

    Toate bune si frumoase pana cand avea sa ma sperie intr-atat incat sa nu mai calc pe net 1-2 ani pana in facultate. Deoarece devenisem foarte apropiati, ii spusesem ce studiez, unde si de unde sunt. El imi trimisese poza (eram dezamagit insa am zis ca poate nu e una reusita). Urma sa ne intalnim la un moment dat. Era vara, eram in febra BAC-ului.Cum stateam prost cu timpul liber, il tot refuzam. El credea ca ii trag teapa si atunci incepe sa joace murdar.

    Intr-una dintre discutii incepe sa ma ameninte ca stie totul despre mine si ca poate suna la ai mei. Ma intreaba:” Ce mai face doamna (si zice numele mamei)?”, apoi imi zice o parte din numarul de telefon. Bine inteles ca m-am speriat serios si cu atat mai mult nu am mai dorit sa ma intalnesc cu el. Am renuntat la a mai intra pe mIRC, cu speranta ca nu va intreprinde nimic.

    Eram sigur ca e cineva din sat de la ai mei, de cunostea atat de multe despre parinti. Mai tarziu, cand s-au linistit apele, am aflat ca se temea pentru el deoarece imi daduse poza respectiva. Nu stiu ce rau ii puteam face eu, care eram speriat si de mIRC. Atunci a mers la liceu si a verificat listele de BAC, urmarind notele. Asa a aflat numele de familie, s-a documentat in cartea de telefon si a aflat prenumele mamei. Informatie suficient de intima cu care sa ma santajeze.

    Dupa cativa ani, cand ma revenit in oras, ne-am intalnit in sfarsit. Mi se parea baiat de treaba la fel ca la inceputuri. Insa eu eram acum mai curajos si gustasem deja din ce inseamna a fi gay si in real life. Sporadic mai schimbam cate o vorba si acum.

    Insa sperietura de atunci nu o voi uita niciodata. A fost un inceput cu stangu in lumea curcubeului.

    Prea mult am scris!

  2. Mulțumesc, Nick H, pentru comentariu. 🙂

    Toți cei din blog…
    Dacă vedeți o cât de mică alterare a calității talentului meu literar, dați-mi de veste. Dacă vedeți îmbunătățiri, lăudați-le, încurajați-le!

    Sunt curios care sunt criteriile pentru care un post primește minim un like pe Facebook…

  3. Eram gata să mă plâng că acest post n-a primit comentarii în afară de cele două de mai sus, când am văzut că a primit trei like-uri pe Facebook.

    Așa că acum vreau să vă mulțumesc. 🙂

  4. Queeditch cuvintele tale mi-au amintit de perioada cand mergeam la Internet-Cafè. Nu aveam posibilitatea sa intru prea des de aceea mereu intalneam pe cineva nou ori de càte ori navigam.

    Odata m-a întrebat unul daca am facut sex vreodată, i-am raspuns că nu. Nu-i venea sa creada, „l-am dat pe spate”.Nu mai stiu exact ce m-a întrebat: daca sunt sănătos, impotent……..

    E faină relatarea, deoarece vorbești mult despre tine însuți și rămâi consecvent pe același subiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here