Acasă Povestiri Oseminte…

Oseminte…

410
13

Cu ceva vreme in urma am considerat ca e necesar sa-mi incerc talentele de literat. Eram obisnuit a scrie eseistica, articole jurnalistice sau filosofice. Asa ca  am luat condeiul in mana si am presarat pe foaie un text rupt din realitatea pe care am observat-o zilnic. Povestea incepe astfel:

Maldărul de beton din fața mea părea  „Maiastra” lui Brâncuși, dar numai prin impozanță și nicidecum prin estetică. De altfel cred că e cea mai diformă și urâtă clădire care se regăsește în împrejurimi. Pe ea o zăresc toți trecătorii și tot ea rupe firele soarelui la apus, făcându-l asemenea pescarului care cu ultimele puteri încearcă să arunce năvodul peste stufărișul unei bălți aproape secate.

În lateralul  hidoasei construcții, într-un colț mai mereu umed și întunecos, o văd zăcând, prigonită de soartă și de propria rațiune. Timpul a urâțit-o. Era cândva o frumoasă moștenitoare de tablouri, mobilier și case fanariote. Părinții ei, vechi sâmburi ai boierimii care se stabilise aici prin secolul 18, fuseseră în ’84 deposedați de bunuri, stare și demnitate. Deși pare-se că aceasta din urmă nu ți-o poate nimeni lua, ea abia dacă mai pricepea astfel de lucruri care pentru unii sunt simple stări artizanale, iar pentru alții semn de impresionantă vocație. Demnitatea de a fi om de societate…sau demnitatea de a fi pur și simplu? Ce face diferența? Că existăm sau că existăm într-un anume fel?

În urmă cu 30 de ani era cunoscută de protipendadă drept tânara Zefiris. Purta mereu ținuta unor mari case de modă bucureștene. Iubea saloanele de lectură și mecenatul, iar apropierea prematură de graficiana Tia Peltz a determinat o puternică legătură afectivă care în curând avea să se transforme într-o obsesie erotică. Se aflase de preferințele sale sexuale și tocmai acest lucru a dus la pecetluirea unui destin ce ar fi  urmat liniile largi ale trecutului bunicii sale, portretistă a Casei Regale, apreciată de exegeții timpurilor. Tatăl ei însă a făcut greșeala care a determinat decăderea marii familii. Poet mărunt în epocă, dar om reputat prin nume, refuzând a se conforma valului literar muncitoresc, a fost pedepsit prin condamnarea la solitudine și prin oprobriul societății. Din domn a devenit paria, iar fiica, licențiată în Filosofie și Drept a simțit covorul roșu transformându-se din suport pentru tocurile înalte, într-o cârpă cu care își învelise în ultimii ani trupul subțire și scârbavnic. Moartea părinților a însemnat căderea definitivă în obscuritate. Pierzând averea, casele, prietenii…a ajuns pe drumurile cândva șlefuite, devenite  azi prieteni reci și muți.

Nu mai are nimic din tânăra mlădioasă și educată de altatada. Tuberculoza, boala psihică agravată și mediul în care trăiește au perimat întru totul ființa ei. Nici numele nu și-l mai amintește. Toți însă o strigă „Ana”. Din când în când, cu sfială, se apropie și îmi cere țigări. O mai zăresc în fața conacului din zonă, acum restaurant de lux, primind mâncare…sau înjurături. Acum doua ierni i se oferise  un loc de dormit într-un subsol călduros de bloc, dar în nebunia ei a dat foc lucrurilor pe care le aduna,  fiind imediat evacuată și reluandu-și rutina zilnică.

Ieri s-a stins…au găsit-o înconjurată de câinii care o însoțeau. Avea ochii deschiși ca și cum ar fi căutat până în ultima clipă lumina propriei sale existențe, luciditatea la care orice muribund râvnește când își simte sfârșitul. Încrâncenarea din ochii aceia negri și obosiți se transpusese parcă în vremea de afară…ploua rece, des și mărunt

13 COMENTARII

  1. Rauss nu te recunosc in acest stil. Poate uni literati in nebunia lor vor gasi ceva bun in textul tau. Am uneori senzatia ca Tv, Radioul preoduce prea multe sunete care la un moment dat ma obosesc si atunci le inchid.

    E un text in care ai jucat baba-oarba. Si daca erai beat scri-ai ceva mai edificator.

    Il vreau pe Rauss de odinioara.

  2. Daca e sa aleg din alea 2 variante: n-ai talet =))
    Acuma, serios, nu stiu, nu sunt eu in masura sa decid…eu unul l-am citit pana la sfarsit, deci mi-a placut.

  3. Aş vrea mult să citesc şi continuarea pentru că sunt curios care e până la urmă personajul principal, după ce am văzut cum se contura încet unul, apoi murind, după o scurtă cronologie a decăderii lui. Şi îmi place mult şi perioada aleasă…momentul risipirii aristocraţiei(care până la urmă a fost ceva tragic şi nedrept).

  4. Este un articol super, in cateva minute m-am regasit in clasa a zecea, in varful patului, in noptile cand adormeam la 6 dimineata pentru ca nu ma puteam desprinde de un roman. Stilul in care ai scris este elevat, intradevar. Povestea e trista nu pentru ca e evident ci pentru ca trezeste o teama, iti pot fi luate toate bunurile materiale, dar cand iti sunt luate familia, memoria , discernamantul, ramai al cainilor, pisicilor. Imi place mai mult acest Rauss , un mic scriitor.

  5. Modul in care sunt desenate imaginile este fantastic.

    Nu ca m-as pricepe la dat not note (nici nu stiu de ce s-a cerut acest lucru, daca vroiai sa o faci neaparat iti puteai incerca norocul la litere… nu pe blog 🙂 ) dar este printre putinele articole bune pe care le-am citit in ultima vreme.

    :-))

  6. Nu ca as fii in pozitie sa judec.. 😀 ..dar cred ca este scrisa foarte bine si faptul ca este ceva trist este irelevant.
    -xx-

  7. un alt rauss, oare tot el este?

    – sigur, cine altcineva sa fie?
    – doamne, ce sa schimbat!
    – nu poate sa dureze draga, nu poate sa fie serios el mult timp
    – asa este draga tzipa rebeliunea in el
    – ah draga credeam ca l-am pierdut, ma taiat la inima numai gandul asta
    – ioi draga, ai vazut drac mort?
    – nu draga, dar ma luat cu lesin aproape
    – dar hai la cofetarie sa bem un snaps, sa iti revii
    – hai draga, tine-ma de brat.

  8. Emotionanta, tragica poveste, mai ales ca cel care a creionat-o a stiut cum s-o faca, deci da, ¨creionul¨ cred ca e unul magic. Se pare ca e adevarata replica aceea foarte cunoscuta de film: ¨mana intinsa care nu spune o poveste, nu capata nimic¨. Mai ales daca (intr-o lume a povestilor tot mai des trucate, contrafacute) stie sa o faca intr-un mod convingator ori macar sa creeze iluzia asta, as adauga eu.

    Si totusi, dincolo de admiratia ¨florilor de mucegai¨ din aceasta frantura de realitate devenita deja poveste, nu pot sa nu ma gandesc la milioanele de alte povesti similare sau asemanatoare si atunci, cum zice poetul, ¨gandeam la mortii din transee si n-am putut sa-l plang pe-al ei…¨

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here